Principală  —  Interviuri   —   Nu voi telefona niciunui judecător

Nu voi telefona niciunui judecător

248-tanaseInterviu cu Alexandru Tănase,
Ministrul Justiţiei din R. Moldova

— În ce situaţie aţi găsit Ministerul Justiţiei?

— Am lucrat pentru o perioadă în cadrul acestui minister, cu vreo zece ani în urmă. Cunosc destul de bine specificul, atribuţiile şi personalul acestei instituţii.

Din păcate, lucrurile nu au avansat de atunci. Vreau să remarc, totuşi, că oamenii sunt cei care dau valoare oricărei instituţii, inclusiv aici. Din păcate, salariul nu este la nivelul necesar, şi nici nu e suficient de motivant ca să satisfacă nevoile unor experţi buni şi ale unor persoane suficient de calificate.  Din această cauză am găsit o fluctuaţie mai mare de cadre decât era atunci când munceam aici.

Dar consider că acesta este un punct de pornire şi avem de unde începe activitatea. În fond, lucrurile merg înainte, oamenii îşi fac datoria, anumite reforme au demarat deja. Cred că săptămâna aceasta Guvernul  va aproba noua structură  a Ministerului Justiţiei, şi în cadrul instituţiei noastre vor reveni Camera Înregistrării de Stat, oficiile actelor de stare civilă. Practic, după 8 ani, se revine acolo de unde am pornit şi încetişor mergem mai departe.

— Credeţi că doar salariile mici au cauzat o fluctuaţie care a adus în sistemul judiciar lume aservită puterii politice?

— În cazul de faţă m-am referit la salariile funcţionarilor, justiţia în ansamblu e cu totul altceva, e o problemă aparte. Despre judecători trebuie să spun că au şi salarii mai bune decât alte categorii de bugetari. Salariul mediu pe ţară e de vreo 5 ori mai mic decât al unui judecător, nu mai vorbim de instanţele superioare,  unde salariile sunt chiar foarte bune. Repet că le raportăm la cele medii pe ţară, şi nu la salariile judecătorilor din SUA.

Nivelul de  trai în R.Moldova este aşa cum este, dar în timp  ce profesorii şcolari au un salariu lunar de 1500 de lei, judecătorii sunt remuneraţi cu 3—4 mii de lei lunar şi mai mult.

Totuşi, aservirea justiţiei nu are ca bază mărimea salariilor. Este vorba de integritatea morală a unor judecători, care au ignorat mandatul oferit de lege şi au preferat să se transforme în executori ai deciziilor politice ale Partidului Comuniştilor. Dar această situaţie e curabilă.

Venind la guvernare, noi am stabilit principiile de la care nu trebuie să ne abatem. Am promis judecătorilor o mulţime de lucruri şi ne vom ţine de cuvânt. Am promis că nu vor mai primi nicio comandă politică. Declar cu certitudine că, de când a fost instalat noul guvern, nimeni nu a pus mâna pe telefon, nici eu măcar, să dau indicaţii unui judecator cu referinţă la un proces, ce şi cum să facă.

Acum judecătorii au obţinut acea independenţă de sistemul politic de care au avut nevoie.

— Credeţi că va fi uşor să treacă de la un fel de a munci la altul, cel puţin pentru cei care practicau să execute ad litteram ce li se spunea din cabinetele puterii?

— Noi suntem obligaţi să le acordăm libertăţile profesionale, şi noi le oferim aceste libertăţi. Aşadar, noi le oferim ceea e al lor, dar, în acelaşi timp, vom solicita o prestaţie profesională adecvată. Nu mai merge figura cu independenţa şi cu mita, adică pe de o parte ai independenţă de sistemul politic, iar pe de altă parte te ţii tot de interesele de buzunar ale unui personaj sau grup.

Vrem să avem o înţelegere extrem de clară cu justiţia: din partea statului veţi avea tot ce trebuie, dar din partea Dvs. se cere — să judecaţi corect, legal, să aplicaţi adecvat legea şi să nu luaţi mită. Eu cred că e o înţelegere extrem de echitabilă. Cei care vor însuşi acest lucru, chiar dacă au avut probleme în trecut, vor urma să îşi îndeplinească activitatea şi meseria, iar în raport cu cei care vor continua să ia şpagă, să pronunţe hotărâri ilegale, să se ocupe cu tot felul de ilegalităţi –  vom interveni foarte şi foarte dur.

Urmează să fie schimbată componenţa Consiliului Superior al Magistraturii, avem speranţa că vor fi delegaţi oameni noi, necompromişi din corpul judecătoresc, oameni care au integritate morală, profesori universitari neafiliaţi politic. Există toate premisele pentru promovarea unei politici sănătoase în domeniul justiţiei, dar este important ca acest lucru să fie înţeles şi în interiorul sistemului.

— Cum se va proceda cu oamenii care au compromis sistemul judiciar?

— Eu cred că oamenii sunt oameni oriunde. E o percepţie greşită că cei care au lucrat în acest sistem au fost cu toţii simpatizanţi ai unei puteri politice sau că toţi au comis ilegalităţi. Aici, în Ministerul Justiţiei, ca şi în alte structuri, mulţi oameni şi-au făcut datoria de serviciu, adică au elaborat acte normative şi proiecte de legi necesare, care trebuiau votate şi implementate. Dar, deseori, au trebuit să acţioneze în conformitate cu voinţa politică. Iar voinţa politică se dictează de majoritatea parlamentară. Dacă Parlamentul a decis şi a votat o lege, funcţionarul nu are altă soluţue decât să ţină cont de asta, chiar dacă vede că sunt carenţe în acest act.

— Au fost foarte multe plângeri şi scandaluri legate de Direcţia responsabilă de ONG-uri şi partide politice a Ministerului în cauză. Lumea stă la rând cu lunile ca să  înregistreze o organizaţie neguvernamentală.

— Haideţi să spunem corect: au stat la rând. Da, au fost probleme, unii au aşteptat prea mult înregistrarea ONG-urilor. Acum această subdiviziune a Ministerului nostru are un nou regim de lucru, structura acesteia a fost reorganizată. Personal m-am interesat de cazurile tergiversate. Am văzut şi materialele organizaţiilor despre care se spunea că nu pot fi înregistrate. Unele într-adevăr aveau seturi incomplete de acte, iar cei care lucrează cu aceste documente nu pot avansa cu procedura de înregistrare până la completarea setului de documente.

Însă pentru organizaţiile care aveau prezentat întreg setul de acte nu mai există piedici. Procesul a fost deblocat, lucrul merge, eu tot semnez şi semnez certificate de înregistrare  a organizaţiilor neguvernamentale sau ale partidelor.  Şi Vitalia Pavlicenco  şi-a înregistrat formaţiunea, şi Anatol Petrencu de la Acţiunea Europeană s-a înregistrat. Acum nu mai văd probleme la acest capitol.

Mai mult decât atât, vinerea trecută am avut o întrunire cu reprezentanţii celor mai importante organizaţii neguvernamentale. Am solicitat de la ei  să aud  ce nu este bine în acest domeniu, ce trebuie schimbat, daca e nevoie de schimbat legislaţia – poftim! Sunteţi experimentaţi, aveţi mijloace, experţi, capacităţi, puneţi pe masă proiectul de lege, şi eu merg să mă bat în Parlament ca să fie promovat şi ca să aveţi o lege care să vă asigure o independenţă şi o capacitate de a lucra depline.

Eu am promis să asigur toată libertatea prevăzută de lege, am zis  să puteţi duce atâta cât vom oferi. Este foarte important ca schimbarea făcută la nivel guvernamental să fie simţită de fiecare cetăţean. Dar pe  segmentele unde avem deja contact  cu publicul, lucrul acesta  se simte.

— Totuşi, unele ONG-uri au făcut acţiuni în judecată împotriva ministerului şi a guvernării trecute. Nu sunt întârziate aceste deblocări?

— Sunt multe procese judiciare de acest fel. Am făcut chiar şi o  analiză selectivă a acestora. Acum aceste decizii pot încurca mai mult iţele, pentru că ei se plâng în instanţă pe ceea ce li s-a întâmplat anterior. Unde a fost posibil, am înregistrat modificările  solicitate de ei în acte şi am anulat problemele în justiţie. Încercăm să îi convingem pe toţi că acum legea aici este respectată.

— Ar putea fi scos Partidul Comuniştilor în afara legii?

— Pentru ce să fie scoşi comuniştii în afara legii?

— Pentru crimele comise?

— Crimele au fost comise de oameni concreţi, nu de întreg partidul. Persoanele vinovate trebuie trase la răspundere în conformitate cu legislaţia. Scoaterea PCRM în  afara legii ar putea rezolva problema celor 700000 de oameni care au votat pentru acest partid. Eu cred că există remedii mai importante de a ne debarasa de comunism. În acest sens, principalul pas ar fi  o guvernare eficientă, transparentă, care să nu încalce drepturile omului, să plătească salariile şi să promoveze politici sociale. Dacă toate aceste acţiuni se vor întruni în activitatea actualei guvernări, e clar că PCRM îşi va pierde electoratul şi va ieşi nu în afara legii, ci în afara atenţiei populaţiei.

— Ce va fi totuşi cu miniştrii şi toată cohorta de persoane publice care au comis acte de corupţie şi delapidări din bunurile statului?

— Avem un nou Procuror General, care în mod obiectiv ar trebui să investigeze toate capetele de acuzare şi plângerile formulate la adresa foştilor demnitari, indiferent de culoarea politică. Eu, în general, nu cred că e bine să se facă distincţie între comunişti şi necomunişti în acest caz, oricine a băgat mâna în buzunarul public — să răspundă pentru că a încălcat legea. Dacă noi suntem acum la guvernare, nu înseamnă că membrii noştri de partid au mână liberă să facă tot ce vor. Dacă legea va fi aplicată uniform şi nu selectiv, şi oamenii vor avea mai mare încredere în instituţiile statului, în justiţie.

— Veţi avea metode speciale de urmărire a corupţiei, veţi analiza declaraţiile de venituri la intrarea demnitarilor la Guvernare şi pe parcurs?

— Eu cred că acest mecanism cu urmărirea declaraţiilor de avere nu este suficient. Oricând există posibilităţi de a manevra din punctul acesta de vedere. Consider că mai importantă decât declaraţiile „curate” de avere, atunci când se face promovarea unei persoane într-o funcţie publică, este opinia publică. Dacă presa a semnalat despre o persoană anume că nu este integră, că a fost implicată sau pasibilă de acte de corupţie, atunci degeaba prezinţi declaraţii de avere fără nici un fel de cusur.

Astfel, actorii politici şi partidele politice trebuie să înţeleagă foarte clar un lucru — când promovează pe cineva în funcţii, să nu se uite doar pe declaraţia de avere a acestei persoane, ci să verifice care este percepţia publică asupra acestui nume, care este calificarea acestei persoane, în ce măsură aceasta conferă o valoare adăugată unei guvernări. De altfel, o persoană cu probleme la capitolul integrităţii morale va trage înapoi tot sistemul, toată guvernarea, cum s-a şi întâmplat în multe cazuri.

— Aţi fost un avocat foarte solicitat. Ce se mai întâmplă cu procesele pe care le aveaţi în gestiune?

— Nu mai am procese de mult, de vreun an, de când am intrat în electorală. Mi-am suspendat de vreo jumătate de an şi licenţa de avocat. Nici fizic nu mai reuşeam în ultimul timp să mai merg prin instanţe.

— E comparabilă munca de avocat cu cea de ministru?

— Sunt absolut deosebite. Atunci când eşti avocat, eşti stăpânul propriului timp, eşti pe cont propriu şi poţi, într-o măsură sau alta, să alegi ce să faci. În postură de ministru, maşinăria birocratică e de o asemenea natură, încât eşti plasat într-o matrice fixă. E complicat să ieşi din această matrice chiar dacă vrei,  sunt acţiuni care trebuie să le faci la un timp anume, foarte atent, în fiece zi. O întârziere de o oră poate provoca un blocaj enorm, nu doar la nivel personal, ci şi în întregul sistem, fiind foarte multe servicii implicate în acţiunile unui ministru.

— Un fenomen atestat de curând în anticamerele ministeriale este coada lungă de persoane cu diferite rugăminţi despre „Jos”, „Sus”. Cum v-a întâmpinat anticamera?

— La fel. În primele zile aveam câte 40—50 de persoane care solicitau audienţă. Când intrau, aflam că vor să intervin la procuror, la judecător, la unii să deschid dosare, la alţii – să le închid. E o chestiune principială, pe care eu am spus-o public, şi acum o repet. Nu voi suna niciun judecător niciodată cât voi fi în această funcţie. Nu am făcut asta niciodată nici când eram avocat. Dar acuma, în calitate de Ministru al Justiţiei, având şi responsabilitate politică faţă de oamenii care investesc multe speranţe şi au foarte mari aşteptări de la acest guvern, deci din respect faţă de aceşti oameni, nu voi pune mâna pe telefon şi nu voi suna pe niciun judecător pentru niciun caz.

— Nici chiar dacă va fi vorba de un coleg ministru?

— Nici dacă va fi vorba de şeful statului, nu voi face acest lucru. Nu aş face un asemenea pas, dacă vreţi, chiar şi din considerente pur pragmatice. Dându-i unui judecător un telefon, solicitându-i să comită anumite ilegalităţi, după asta nu mai ai dreptul şi posibilitatea să priveşti critic activitatea lui, să abordezi problemele legate de funcţionarea instituţiei respective. Aici e problema, vrem să fim principiali, să impunem standarde, iar pentru a avea dreptul moral să critici ceea ce e rău în justiţie, noi avem nevoie de o prestaţie morală corespunzătoare şi de un comportament în limitele legii.

— Ce relaţii  veţi avea cu presa, care urmează să privească critic guvernarea?

— Accesaţi  pagina web a Ministerului Justiţiei şi veţi vedea că tot ce fac e în ochii presei. Agenda ministrului e publicată zilnic pe pagină. Orice instituţie de presă poate alege orice eveniment din agendă ca să îl descrie în presă. Toţi sunt liberi să vină, să vadă, să spună. Desigur că sunt şi întrevederi confidenţiale, solicitate de instituţii externe, bunăoară. Dar şi în acest caz, iată cum a fost, de exemplu, întrevederea cu reprezentanţii OSCE: presa a fost admisă pentru filmările de protocol, apoi au urmat comunicatele de presă. În rest, poftim la vizitele pe care le întreprind, la închisori, oriunde.

— Aveţi şi relaţii de rudenie în presă. Va fi un cotidian anume favorit în comunicare?

— Relaţia de rudenie cu tatăl meu este deja notorie. Sper, însă, că s-a observat acest fapt – din moment ce m-am implicat în viaţa publică, ziarul „Timpul” îmi dedică mai puţin spaţiu decât altor politicieni. Nu că nu aş avea ce spune reporterilor de la „Timpul”, dar am avut o înţelegere cu echipa, pentru evitarea oricăror suspiciuni. Am stabilit că accept să fiu acostat doar la evenimentele de interes public major, în rest – avem mulţi membri de guvern, sunt mulţi actori politici care au ce spune presei şi e bine să fie întrebaţi.

— Cum percep colegii din minister relaţia cu presa?

— Am explicat din start că relaţia noastră cu presa trebuie să fie corectă şi deschisă, şi am transmis acest mesaj tuturor subdiviziunilor ministerului. I-am rugat să nu se ascundă, să nu nege şi să nu spună minciuni presei. Or, dacă jurnaliştii au descoperit ceva –  aceste lucruri vor ieşi oricum la iveală. Dacă sunt funcţionari care nu ştiu cum să vorbească cu jurnaliştii, îi ajutăm. Avem persoane responsabile de relaţiile cu presa, pregătite să ajute la transmiterea mesajului.  Chiar dacă până acum au părut închise uşile în diverse subdiviziuni ale Ministerului sau la penitenciare, aceste persoane responsabile de relaţiile cu publicul au acum dispoziţia să decshidă uşile şi să ofere informaţia solicitată.

Aici e o problemă simplă şi funcţionarii publici trebuie să simtă avantajul comunicării cu jurnaliştii. Percepţia  publică despre ei este foarte vizibilă. Comunicarea cu presa îţi permite să ai acces la acest canal de transmitere a informaţiei, să o spui aşa cum gândeşti tu, chiar dacă s-ar putea să primeşti şi unele întrebări incomode. Dacă te ascunzi, altcineva va comenta despre tine, şi asta nu va fi pe plac niciuneia dintre părţi.

Am fost recent în vizită la Departamentul Executare. A fost şi presa. Întâi unii funcţionari s-au uitat cam suspicios la acest fapt, dar am explicat că acesta e modelul corect şi am văzut că la sfârşit şeful departamentului a dat şi un interviu.

E o ruptură de mentalitate ceea ce se produce acum, dar e foarte necesară. Funcţionarii publici nu trebuie sa fie entităţi rupte de oameni şi ascunse de realitate, ei sunt persoane cu atribuţii care trebuie să gestioneze procesele în societate şi să ofere acces publicului la aceste activităţi.

Am mai avut o rugăminte la colegii din minister: le-am sugerat să zâmbească atunci când lucrează cu vizitatorii ministerului. Omul nu ajunge prin ministere de viaţă bună, dacă nu are probleme – stă acasă. Dar dacă a ajuns pe la autorităţile de stat –  înseamnă că îl deranjează ceva sau are nevoie de suport. Din această cauză oamenii nu trebuie întâmpinaţi prin birouri cu supărări şi replici. Noi primim bani de la contribuabili, de aceea trebuie să îi tratăm cu respect.

— Există deja supăraţi pe noul ministru al Justiţiei?

— Poate că există. Eu nu sunt un actor de Hollywood, pe care să-l iubească oamenii în masă. Eu am alta de făcut. Am programul de guvernare şi planul de acţiuni şi de reforme. În baza acestor documente, trebuie să fac în aşa fel, încât cei care au furat şi au compromis  justiţia să fie eliminaţi din sistem, chiar dacă îşi vor arăta public nemulţumirea. Pentru că, în acest caz, alte sute de mii sau chiar milioane de oameni vor fi mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în justiţie. Eu trebuie să pun pe cântar  –  mulţumirea unui justiţiar corect şi nemulţumirea unui escroc care a purtat mantia de judecător şi şi-a făcut interesul personal. Aceştia de la urmă vor trebui să lase mantia.

— V-aţi întâlnit cu victimele evenimentelor din aprilie 2009. Când va fi restabilită justiţia pentru ei?

— Am avut o întâlnire şi aici, la Minister, dar am fost şi cu prim-ministrul Filat şi alţi colegi lângă monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt pentru a comemora victimele evenimentelor din aprilie. Este absolut determinant să se facă lumină în acele cazuri de tortură care au avut loc, este absolut necesar ca poliţiştii care au torturat oamenii – să ajungă după gratii. Nu e vorba de vreo răfuială aici, e vorba de justiţie. Trebuie ca fiecare om să ştie,  indiferent de cine va conduce această ţară, că un poliţist nu are dreptul şi nu mai trebuie să ridice bâta şi arma împortiva propriului popor. Noi plătim salarii poliţiştilor ca să ne apere, nu să ne tortureze.

— Ce instrumente aveţi pentru ca justiţia în aceste cazuri să fie asigurată?

— Există un procuror General nou, care trebuie să investigheze toate cazurile semnalate şi care vor mai fi semnalate. De asemenea, Parlamentul urmează să constituie cât de curând o comisie specială pentru investigarea acestor cazuri. Unele cazuri de tortură din 7 aprilie au ajuns la CEDO; altele ar putea să ajungă, dacă nu se fac eforturi corecte şi rapide.

Dar mai grav decât faptul că Moldova este condamnată la CEDO şi este impusă din această sărăcie să achite sume enorme de bani, deci mai grav decât acest fapt este starea omului din spatele unui asemenea proces. Aceşti oameni aşteaptă să li se facă dreptate ani în şir, ei trec prin chinuri sufleteşti aici, în instanţele naţionale, apoi – suferă în aşteptare până sunt finalizate cazurile acolo. Victimele injustiţiei trebuie repuse în drepturi.

— O altă categorie de persoane care consumă injustiţia deja în a treia generaţie sunt deportaţii, copiii şi nepoţii lor. E pentru ei vreo şansă să fie despăgubiţi pentru tot ce le-a făcut sistemul sovietic?

— Guvernele anterioare au recunoscut că aceste persoane au fost deportate, dar  nu au oferit mecanisme de despăgubire a acestora. Or, guvernul anterior a pus această sarcină pe administraţiile publice locale, ca să rezolve problema despăgubirilor. Nu aceste administraţii sunt vinovate de deportări,  nici R.Moldova nu e vinovată de deportări, dar guvernul trebuie totuşi să adopte un mecanism de despăgubire, ca să terminăm cu acest calvar pe care îl trăiesc victimele deportărilor de o viaţă. Unde e posibil – să le fie restituite averile, unde nu – să li se ofere o recompensă.

— Vă mulţumim.