Nu suntem nici fraţi, nici surori, suntem aceiaşi

Interviu cu Eugen Tomac, secretar de stat pentru românii de pretutindeni în Guvernul României

— Aţi întreprins numeroase deplasări în comunităţile româneşti din lume. Dacă aţi fi întrebat cum e să fii român în lume, ce aţi răspunde?

— Cred că trebuie să facem o distincţie clară. Ne place sau nu, astăzi, în lume, există două categorii de români: una este să fii român în Canada, unde te bucuri de toate drepturile, unde poţi fi mândru că eşti român, unde eşti respectat pentru că eşti ceea ce simţi, şi alta e să fii român în Serbia, unde doar  gândul că vrei să ai copii care merg la o şcoală în care să poată studia în limba pe care o vorbesc provoacă suspiciuni şi ură… Alta e să fii român la Cernăuţi, unde, aparent, te bucuri de toate drepturile din lume, dar când vrei să spui ceva, te izbeşti de un zid foarte dur… A fi român astăzi, în lume, reprezintă o provocare, pentru că, ne place sau nu, naţiunea noastră a fost destul de mult divizată şi, de cele mai multe ori, pe nedrept jignită, şi aici nu mă refer doar la popoarele care au dominat o parte din poporul român. Există şi popoare cu vocaţie occidentală, măcinate de excese de xenofobie. Aceste ieşiri nu sunt de ieri-de azi. Ele apar şi reapar la suprafaţă, făcând parte dintr-un curent puţin cunoscut, dar simţit de români. Cred că această provocare, provocarea de a fi român, va fi combătută doar dacă românii, indiferent unde s-ar afla, vor fi conştienţi că prin implicare şi prin succesul fiecăruia în parte pot aduce un succes şi pot contribui la ceea ce numim noi succesul României sau succesul tuturor românilor.

— Despre ce vă vorbesc românii din lume la întrevederile pe care le aveţi?

— Nu este o noutate faptul că, deşi sună ciudat în zilele noastre, primul lucru pe care îl aduc în discuţie românii care sunt plecaţi de mai mult timp din Ţară este chestiunea limbii, or, limba este ceea ce ne leagă pe toţi, limba română este cea care defineşte identitatea poporului nostru, indiferent cum se numesc oamenii, atunci când discutăm despre limba română, transmit o stare de neîmpăcare şi durere pe care o simt din cauza  nedreptăţilor cu care se confruntă. Dacă vorbim de Ucraina – divizarea românilor între români şi moldoveni. Dacă vorbim de Serbia – divizarea românilor între români şi vlahi, şi exemplele pot continua. Dacă vorbim despre românii care au plecat în Italia sau în Spania, constatăm că ei nu au nici instrumentele necesare, nici posibilitatea de a transmite tinerei generaţii ataşamentul faţă de propria limbă. În continuare, subiectul cel mai important pentru noi reprezintă păstrarea limbii române. Chiar în acest moment elaborăm un proiect de lege, despre care vorbesc în premieră, proiect de lege privind protejarea limbii române peste hotare. Noi suntem singura naţiune latină, în această parte a lumii. Nu vorbesc aici de situaţia din R. Moldova, pentru că suntem acelaşi popor, chiar dacă locuim în momentul de faţă în două state diferite… Noi avem obligaţia, ca stat, să ne implicăm mai mult în protejarea tuturor vorbitorilor de limbă română. Sper, şi acesta este obiectivul nostru, ca limba română să devină o limbă regională în această parte a Europei.

— Ce mecanisme de implementare a unei astfel de legi ar exista?

— În primul rând, e nevoie de acţiunea unitară a statului privind programele educaţionale. Avem mii de profesori de limbă română peste hotare, avem sute de şcoli cu predare în limba română, pe care statul român are obligaţia să le susţină. Chiar dacă româna e doar o oră pe săptămână sau dacă e studiată doar facultativ, avem obligaţia să fim prezenţi acolo şi să oferim suport real, material, didactic, stagii de perfecţionare pentru profesori şi, nu în ultimul rând, avem la dispoziţie instrumente europene care ne permit să începem procedura de discuţie cu statele pe teritoriul cărora locuiesc comunităţi româneşti ca limba română să devină oficială şi în statele lor, acolo unde avem comunităţi numeroase. Acesta este obiectivul-cheie al proiectului de lege despre care anunţasem mai sus.

— În R. Moldova poţi auzi frecvent despre faptul că preşedintele României, Traian Băsescu, iubeşte Basarabia, că îi iubeşte pe basarabeni. Aţi discutat vreodată cu dl preşedinte la acest subiect? Cum credeţi, pentru ce anume Traian Băsescu iubeşte Basarabia şi pe basarabeni?

— Preşedintele Traian Băsescu este unul dintre puţinii oameni politici români care priveşte lucrurile mult peste realităţile din zilele noastre. Este un vizionar. De aici şi înţelegerea foarte bună a situaţiei românilor în ansamblu. Chiar din momentul în care a fost ales a spus că va lupta să fie un preşedinte al tuturor românilor, lansând un nou mesaj pentru societatea românească, or, până la preşedintele Băsescu auzeam deseori: “Sunt preşedintele României şi am această misiune faţă de poporul român”. Din prima zi de mandat, preşedintele Traian Băsescu a susţinut clar că va fi preşedintele tuturor românilor. Este o persoană care înţelege foarte bine prin ce trece societatea basarabeană şi încearcă, atât cât îi permite contextul, să facă tot posibilul ca o parte din naţiunea română, despărţită fără voia noastră de odiosul pact Ribbentrop-Molotov, document ce a divizat naţiunea în două, mai devreme sau mai târziu să nu se mai simtă separată. Din acest punct de vedere pot să vă asigur că preşedintele Traian Băsescu nu doar îi preţuieşte pe basarabeni, dar simte mai mult decât oricine că trebuie să avem obigaţia, ca stat, să acţionăm în această direcţie. Am asistat la foarte multe discuţii, dezbateri, întrevederi cu diverşi şefi de stat şi de guvern şi am observat cu câtă grijă preşedintele Traian Băsescu promovează cauza Basarabiei. Doar un şef de stat responsabil poate face acest lucru, pentru că interesul României nu este decât unul sincer, deschis – cel de a-şi ajuta propriul popor, pentru că nu suntem nici fraţi, nici surori, suntem aceiaşi. Soarta şi contextul istoric au decis să fim despărţiţi, într-un anumit moment, dar faptul că eu, ca român, născut în sudul Basarabiei, am avut acest privilegiu de a lucra alături de domnia sa demonstrează încă o dată că nu are prejudecăţi şi că nu priveşte decât ca un tot unitar poporul român. Eu nu sunt de vină că nu m-am născut la Piteşti sau la Bucureşti, ci într-o zonă înstrăinată de Ţară…

— Cum se integrează în acest an tinerii studenţi basarabeni admişi la studii în România?

— Sunt extrem de mulţumit că am reuşit, din poziţia pe care o am, să oferim cât mai multor tineri oportunitatea să vină la studii în Ţară, deoarece sunt promotorul iniţiativei de a suplimenta numărul de burse şi de a oferi şansa tuturor celor care doresc să studieze în România să o facă. Şi eu sunt unul dintre beneficiarii acestor burse. Chiar dacă nu e o bursă extrem de mare, facilităţile pe care  statul român ţi le oferă sunt imense. Doar trebuie să ştii să le fructifici. 5000 de locuri în 2010, 5000 de locuri în 2011, şi acest lucru se va întâmpla în continuare.

— Sunt completate integral?

— Nu sunt completate toate tocmai pentru că întotdeauna e loc de mai bine. România are o nouă Lege a Educaţiei, şi învăţământul trece printr-o transformare uriaşă. Trebuie să ţinem cont de faptul că nu putem primi la studii 5000 de viitori medici, 5000 de preoţi sau 5000 de profesori de chimie. Oferta a fost cea pe care statul român şi-o poate permite, intenţia noastră a fost de a aduce 5000 de tineri la studii în România, atât la studii preuniversitare, cât şi la studii universitare. Dacă anul trecut au fost ocupate toate locurile, în acest an cifra este mult mai redusă, deoarece competiţia pentru anumite discipline a fost foarte mare. Faptul că sunt ocupate peste 4000 de locuri demonstrează că interesul tinerilor din R. Moldova de a-şi continua studiile în România este foarte mare. De altfel, în cei 22 de ani din perioada interbelică, în Ţară au studiat 8000 de tineri, în doi ani de zile am reuşit, practic, să recuperăm ceea ce, pe timpuri, se realizase în foarte mulţi ani. Cred foarte mult că lucrurile vor evolua în bine. În urmă cu 8 ani, numărul burselor era de ordinul sutelor, iar astăzi la Chişinău sunt mai mulţi lideri politici care au avut şansa de a studia în România şi de a nu mai fi atât de pătimaşi în ceea ce priveşte sensibilităţile discursului politic moldovenesc privind identitatea. Sunt convins că, peste 10 ani, miile de tineri care îşi fac studiile în România se vor întoarce în R. Moldova şi nu vom mai avea doar câţiva lideri politici care simt şi gândesc româneşte.

— Ce ar trebui să se întâmple în R. Moldova ca absolvenţii universităţilor din România să accepte să revină acasă la muncă, unde e foarte mare nevoie de ei?

— Cred că mulţi dintre ei, fără să fiu greşit înţeles, cei de care R. Moldova are nevoie astăzi, vor reveni. Nu pot fi toţi doctorii, toţi profesorii sau toţi jurnaliştii interesaţi să se întoarcă în R. Moldova. Cei care vor putea influenţa lucrurile se vor întoarce nu doar din sentimentul de datorie, ci, pur şi simplu, pentru că se vor regăsi la Chişinău mai mult decât în orice alt colţ al Europei. Practica noastră de a acorda cetăţenie într-un ritm cât mai accelerat demonstrează că avem tot interesul ca tinerii care vin să studieze aici să beneficieze plenar de statutul de cetăţean român şi să nu mai aibă niciun fel de complexe, chiar şi dacă ar apărea noi regimuri, decise să întărească frontiera pe Prut. Vrem să aibă tot confortul că pot fi buni cetăţeni ai R. Moldova şi ai României la Chişinău sau că pot reveni ori de câte ori au nevoie în România. Tinerii reprezintă, de altfel, singura resursă pe care o are astăzi R. Moldova şi care poate repara acest handicap ce macină societatea basarabeană de 20 de ani. Au demonstrat-o pe 7 aprilie şi o vor demonstra şi în continuare. Eu cred în generaţia mea. Noi facem lucruri pentru care nu aşteptăm nimic în schimb. Le facem din convingeri, iar acest lucru este foarte important. Uitaţi-vă la primarul Chirtoacă, la alţi tineri care nu au mai aşteptat să treacă anii pentru a obţine o experienţă. Ne-am luat un angajament faţă de noi înşine şi faţă de cei care cred în noi să ducem în continuare această cruce. Nu este uşor. Suntem conştienţi că putem schimba lucrurile şi asta facem.

— Dacă aţi fi profesor la o şcoală cu studiere în limba română din stânga Nistrului, cum aţi proteja elevii de abuzurile regimului separatist de la Tiraspol?

— Anumite lucruri pe care oamenii le simt, le văd, le trăiesc nu pot fi şterse cu buretele. Dacă aş fi dascăl, întotdeauna m-aş gândi la ceea ce făcea Ion Creangă cu învăţăceii săi. Sufletele oamenilor nu pot fi cucerite nici cu tancul, nici cu mitraliera, nici cu această propagandă excesivă, care s-a dovedit, până la urmă, a fi ineficientă. Cred că trebuie să le transmiţi copiilor, elevilor dragostea profundă faţă de elementele care leagă şi încheagă o naţiune. Odată cuceriţi, niciun regim ilegal sau oricare alte structuri care nu au decât misiunea de a diviza naţiunea română nu le vor schimba percepţia pe care reuşeşti să le-o transmiţi. Copiii au nevoie de aceasta, şi acest lucru îl sesizez de fiecare dată când mă întâlnesc cu ei. Am chiar o poveste interesantă, o întâmplare care m-a marcat. În 2004, un grup de copii de la internatul din Tighina au vizitat România în vacanţa de iarnă. Am cunoscut atunci o elevă care începu să plângă, la un moment dat, după ce-a recitat o poezie şi a spus că visul său e să studieze în România. M-a impresionat foarte mult acest mesaj. Am stabilit o legătură directă. I-am scris câteva scrisori, i-am răspuns, a venit toamna la Bucureşti, la liceu, după care a făcut liceul şi facultatea şi astăzi este un om format, care vede lucrurile complex şi în perspectivă.

— A fost o perioadă în care Ucraina nu recunoştea diplomele de absolvire ale cetăţenilor ucraineni de etnie română. Ce se întâmplă astăzi la acest subiect şi cât de uşor se integrează absolvenţii reveniţi acasă de la studii?

— Din păcate, această spaimă care bântuie în continuare în societatea ucraineană nu a fost spulberată complet, pentru că dialogul nostru pe această latură este în continuare unul nesatisfăcător. Sunt în continuare în contact cu foarte mulţi dascăli din sudul Basarabiei, din regiunea Cernăuţi sau din Maramureş şi de multe ori îmi pun întrebarea: de ce, după 20 de ani, mai persistă această stare de neîncredere? Cred că avem nevoie de o resetare a relaţiilor româno-ucrainene, pentru că această neîncredere a afectat în mod direct românii din Ucraina, care constituie aproape jumătate de milion. E un număr impresionant. Avem nevoie de mai multă acţiune diplomatică pe această direcţie, ceea ce se şi întâmplă în momentul de faţă. Noi, în calitate de instituţie care gestionează această relaţie între statul român şi românii de peste hotare, încercăm să le redăm oamenilor încrederea de care au nevoie, implicându-i în diverse proiecte, fie cu români din R. Moldova, fie cu români din alte state. Chiar dacă se insistă astăzi, şi nu putem face abstracţie de acest lucru, pe o nouă formulă de asimilare a populaţiei de origine românească, care e un concept total greşit, vom continua să perseverăm. Românii din Ucraina trebuie să devină o punte care leagă societatea românească de societatea ucraineană, şi în niciun caz un subiect care trezeşte tensiuni. Noi nu vom înceta nici pentru o secundă să luptăm pentru apărarea drepturilor românilor de oriunde ar fi aceştia.

— Ce soluţii ar exista pentru creştinii români din Ucraina, persecutaţi de autorităţi pentru afilierea lor la Biserica Românească?

—  E regretabil ce s-a întâmplat la Hagi-Curda. Ne confruntăm iarăşi cu un caz de lipsă de comunicare, inclusiv la nivel oficial. Ar trebui să ţinem cont de aşteptările oamenilor, altfel ceea ce s-a întâmplat la Hagi-Curda se va întâmpla, probabil, şi în altă parte. Avem zeci de solicitări, din partea mai multor comunităţi ortodoxe, care îşi exprimă intenţia de a avea colaborări pe plan bisericesc cu parohii din România. Mi se par absolut fireşti aceste intenţii. Şi la Hagi-Curda nu am făcut altceva decât să răspundem la solicitarea românilor de acolo. În 1872, episcopul Melchisedec Ștefănescu al Dunării de Jos a ctitorit acolo una dintre cele mai frumoase biserici din această zonă. În 1979, acest locaş sfânt a fost dinamitat, dar nucleul de românism, de demnitate românească s-a păstrat în acea zonă, şi el trebuia eliminat, deoarece teza comunistă era foarte clară – omul nu trebuia să creadă în Dumnezeu, el trebuia rupt de această legătură. Întâmplarea face că cel care putea opri atunci, la o anumită etapă, demolarea bisericii, dl Iordăchescu, este cel care astăzi a reuşit să pună pe picioare proiectul de edificare a unei noi biserici în localitatea sa. Statul român va continua să sprijine aceste proiecte, pentru că ne interesează să fim alături de români şi să realizăm proiecte prin care putem reduce din distanţa pe care au întins-o alţii între noi.

— În ultimul deceniu, în repetate rânduri, au tot fost auzite, la Chişinău, acuzaţii despre “implicarea statului român în treburile interne ale R. Moldova”. Avem o nouă guvernare, dar situaţia politică rămâne la fel de tensionată. Se mai aud acuzaţii de acest fel?

— Acum lucrurile sunt foarte clare. Mesajele antiromâneşti ale lui Vladimir Voronin erau, de fapt, nişte strigăte de disperare în situaţia în care acesta nu putea identifica alte soluţii de a sustrage atenţia opiniei publice de la alte probleme care măcinau societatea. E un om care nu a îndrăznit niciodată să accepte o realitate pe care toată lumea o cunoaşte. Astăzi lucrurile s-au schimbat fundamental. Chiar dacă există neînţelegeri între cele 3 componente ale AIE, din punct de vedere politic, lucrurile au avansat foarte mult. Sperăm, cât de curând, în luna noiembrie, să avem o şedinţă comună a Cabinetelor de Miniştri de la Chişinău şi de la Bucureşti, probabil, la Iaşi… Trebuie să lăsăm deoparte sensibilităţile pe care le invocă anumiţi oameni politici şi să ne propunem drept obiectiv apropierea celor două societăţi.

— Cum facem ca distanţa care s-a creat între noi să poată fi recuperată?

— Avem nevoie de proiecte comune, în special pe plan economic. De altfel, un moment important, neglijat de ambele părţi, este agenda culturală comună, care lipseşte deocamdată. Acţiunile noastre culturale ar trebui sincronizate mult mai bine.

— Dacă ar fi să alegeţi un loc pentru o viaţă, care ar fi acesta?

— Deocamdată mă simt minunat la Bucureşti. Nu credeam că voi ajunge vreodată să locuiesc în capitala României, dar acum, după ce am demonstrat că sunt în stare să reprezint cauza pentru care lupt, cred că aş prefera să rămân aici, deşi sunt multe locuri minunate în lume.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta Grosu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

8 comentarii

  1. vlad

    Vreau sa stiu de ce in CERTIFICATUL DE NASTERE ROMAN MI S-A SCRIS CA SUNT NASCUT IN REPUBLICA MOLDOVA,PECAND IN ZIUA NASTEREI MELE–22 DECEMBRIE I936– LA ASA CEVA N-AR FI VISAT NICI SNEGUR,NICI LUCINSCHI,NICI VORONIN… ACEST lucru E O GRESALA DE cancelarie SAU NU NUMAI…si-apoi cum”…SUNTEM ACEIASI”?

  2. AVRAAM

    Da…Suntem aceiaşi doar la grai cu Romania.Suntem aceiaşi la nevoie ca Mozambic şi Somalia.Suntem aceiaşi de săraci ca Angola.Avem aceleaşi drepturi ca in Afganistan.Suntem aceiaşi ţarani iobagi ca in sec.XIX.Suntem aceiaşi la justiţie ca in Algeria.Aceleaşi drumuri ca in munţii Pamir,aceleaşi drepturi sociale ca în junglă!!!Suntem doar 4 milioane,dar înşiraţi pe tot globul Pămîntesc.Suntem oameni,dar sortiţi să muncim şi murim ca vitele cornute la salam…

  3. AVRAAM

    Anume vlad!!!Anume supărăcios!!!Cum putem fi aceiaşi cu sărmă ghimpată,vize şi grăniceri sovietici(aşa şi este) cu Kalaşnikov la hotare?Cum putem a fi aceiaşi cu diferite guverne,diferită valută,diferite sisteme de guvernare şi Preşedinţi?Ce ne face aceiaşi?Limba moldovenescă cu română?Drapelele tricolore diferite cu cap de bour şi fără?Leul nostru ca cătelul cu leul vostru ca elefantul?Buletinul maldavenesc cu paşaportul român?Pensia şi salariile ne fac aceiaşi?Voi în Europa şi noi cu Transnistria sovietică?Suntem aceiaşi?Cu ce?

  4. BUNUL SIMT

    TRAIASCA ROMANIA MARE PATRIA TUTUROR ROMANILOR DE LA NISTRU PIN LA TISA , TRAIASCA NEAMUL ROMANESC UNIT SI INDIVIZIBIL, DESTAPTA-TE ROMANE DIN SOMNUL CEL DE MOARTE

  5. Elena

    Asta e important:Proiecre comune intre romanii plecati si cei din tara, in toate domeniile !!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *