“Nu puteam să lucrez pentru un guvern comunist”

Interviu cu Vlad Spânu,
preşedinte şi cofondator al Fundaţiei Moldova din Washington, SUA

 

— În 2001, după venirea comuniştilor la putere, deşi aveaţi o carieră impresionantă, aţi plecat din diplomaţia R. Moldova. De ce aţi luat această decizie?

— În 2001 eram la Washington, ministru consilier, când s-a produs schimbarea. În mai, mi-am încheiat misiunea, mi-am luat concediu, după care am revenit la Chişinău. Am mers la Ministerul de Externe – acesta îmi era planul de la Washington, să stau doar o zi la minister, pentru a-mi da demisia. Pe atunci, ministru era Nicolae Cernomaz. Am scris cererea de eliberare. Mulţi au fost surprinşi, deoarece aveam o carieră bună, ascendentă. Ministrul de atunci mi-a spus că, într-un an-doi, aş putea fi trimis ambasador. Evident, pe atunci nu ştia că, în câteva luni, urma să plece din funcţie. Am depus paşapoartele diplomatice şi am plecat.

— Totuşi, din care motive?

— Pentru mine, răspunsul era simplu. Comuniştii au venit cu un proiect total diferit decât modul în care cred eu că trebuie să se dezvolte o societate. Ei au venit cu uniunea Rusia-Belarus, din care urma să facă parte şi R. Moldova, cu propunerea ca limba rusă să devină a doua limbă oficială în stat, iar privatizările să fie revăzute. În afară de aceasta, principial, nu puteam să fiu de acord să lucrez pentru un guvern comunist, pentru că ştim ce au făcut comuniştii cu zeci de ani în urmă, începând cu 1940, când au distrus intelectualitatea şi au subjugat restul populaţiei.

— Când au revenit comunişii, aţi presupus ce s-ar putea întâmpla?

— Era clar cine sunt şi de ce revin. Nu poţi să creezi un guvern democratic cu oameni care au rădăcini adânci nu doar în sistemul comunist din perioada sovietică, ci şi în organele de forţă, care au ţinut lumea în cleşte.

— Cum explicaţi că, după doar 10 ani de la obţinerea independenţei populaţia, care îşi dorise atât de mult democraţia, a votat acest partid?

— Explicaţia pentru mine este mentalitatea de sclav, care nu i-a permis cetăţeanului în aceşti 10 ani să se elibereze de ea. Născându-mă în R. Moldova, trăind aici în perioada sovietică, precum şi după anul 1991, dar mai ales trăind în SUA, am văzut ce înseamnă libertatea deplină. Evident că nu am putut să accept să ne întoarcem în trecut. Populaţia de aici nu a avut posibilitatea pe care am avut-o eu, să circule prin diferite ţări, şi atunci oamenii au judecat foarte practic, în special alegătorii de la ţară, că celelalte guverne, pe care le socoteam sau cel puţin se declarau democratice, nu au reuşit, din diferite motive, subiective sau obiective, să ofere serviciile de care aveau nevoie. Mă refer la salarii şi pensii. Într-un fel, populaţia poate fi înţeleasă. Au votat cu buzunarul şi mai puţin cu înţelegerea a ceea ce înseamnă să revină la putere un partid comunist.

— La ce etapă suntem acum cu mentalitatea noastră de sclav?

— Din păcate, aceasta este prezentă încă în cazul unei bune părţi a populaţiei, cea care încă nu a reuşit să se informeze cum se trăieşte în alte ţări, care au fost crimele comise de comunişti în perioada sovietică, şi nu doar aici, ca să vadă câte sute de milioane de oameni au murit, au fost ucişi, deportaţi. Este o crimă împotriva umanităţii venită din partea unei ideologii falimentare, fiindcă am văzut, după aproximativ 100 de ani de când a fost implantată această ideologie în mai multe ţări, că acestea au fost aduse la faliment şi lumea a revenit la normal.

— De ce nu am ajuns să condamnăm oficial comunismul?

— Cine ar putea să se pronunţe împotriva comunismului, într-un stat? Legislativul şi Executivul. Să  analizăm acum cine se află la conducerea statului, din 1991 până în prezent, şi din ce cauză nici până astăzi nu a fost adoptată Legea lustraţiei, care reprezintă o chestiune principială. Dacă o adopţi, înseamnă că tragi o linie şi spui: până aici a fost ce-a fost, de aici pornim pe altă cale. Acest lucru nu se face din lipsă de interes. Dacă am demara aceste procese, ar însemna că am ajuns la un nivel suficient de dezvoltare, când chiar vrem să creăm o societate liberă. La noi, însă, nu se vrea, pentru că în actualele partide sunt oameni care se simt cu musca pe căciulă: sau au fost informatori, sau au lucrat în serviciile de securitate. Alţii îi manipulează cu acest trecut. Dacă în Parlament există un procent destul de mare pe care poţi să-l şantajezi pentru că a fost implicat, îl ţii în mână. Un astfel de parlamentar nu este un om liber, care ar vota cum îi dictează conştiinţa, ci unul care votează sub presiunea şantajului. Este una dintre probleme şi lumea trebuie să se elibereze de ea.

— Ce credeţi despre o altă mare problemă, cea transnistreană? Cum poate fi soluţionată?

— Şi aceasta este o temă legată de comunism şi de cum vrem noi să ne dezvoltăm. Ţin minte că, deseori, cei de la Departamentul de Stat al SUA mă întrebau dacă noi, într-adevăr, vrem ca armata rusească să plece. Eu, cel care promovam ideea retragerii, nu înţelegeam de ce mă întreabă asta. Ziceau că deţin informaţii despre faptul că demnitarii noştri spun una când merg la Moscova şi alta când ajung la Brussels sau la Washington. Important pentru noi este să fim consecvenţi, să spunem deschis că nu glumim atunci când cerem ca armata rusă să plece, iar problema legată de conflict să se soluţioneze în cadrul unor negocieri multilaterale, într-o manieră care ar satisface populaţia din ambele părţi ale Nistrului. Acum, populaţia din stânga Nistrului nu este reprezentată de nimeni la vreo masă de negocieri. Ar trebui să fie reprezentată de Guvernul de la Chişinău, dar relaţia acestuia cu populaţia din cealaltă parte nu este una obişnuită, ca între o autoritate centrală şi un oricare alt cetăţean. Deseori, oamenii din stânga Nistrului sunt lipsiţi de drepturi şi de serviciile de care ar trebui să beneficieze, se simt abandonaţi. Ei trebuie să fie reprezentaţi şi interesul lor ar trebui să fie pus în capul mesei. Acum, în capul mesei e interesul Rusiei, care este reprezentat de către Rusia şi de către regimul separatist de la Tiraspol, o marionetă în mâinile Moscovei, care a creat această zonă separatistă şi pe care o menţine politic, economic etc.

— Acum, ce se întâmplă – transmitem mesajul franc sau în glumă?

— Când acceptăm oferta Rusiei, care vine acum prin vocea Germaniei, de a federaliza R. Moldova, spunem că facem o glumă. În 2003, am mers la negocieri directe ca stat, dar a făcut-o preşedintele Voronin şi un guvern comunist, acceptând condiţiile Rusiei şi memorandumul Kozak. Doar graţie unui fericit accident a fost evitată o catastrofă.

— Ce credeţi despre diplomaţia fotbalului, cum este numită aceasta la Chişinău?

— Din moment ce Rusia a înţeles că Smirnov nu mai poate fi ţinut o perioadă atât de lungă în capul  acelei regiuni, iar Chişinăul continuă să dialogheze cu el, cred că e vorba de o lipsă de înţelegere a situaţiei generale şi de o încercare de a demonstra, poate altora, că acest dialog e posibil. Un astfel de dialog poate avea loc, dar în cadrul unei concepţii, al unei strategii. Un dialog între malul stâng şi malul drept trebuie început nu de la Smirnov şi Filat, sau de la oricine alţii, de la nivel înalt, ci cu satele din stânga şi din dreapta Nistrului. Trebuie să fii prezent tu, ca autoritate centrală, în primul rând în cele 8 localităţi din stânga Nistrului care, fiind subordonate Chişinăului, sunt o enclavă în cadrul altei enclave. Trebuie să munceşti cu populaţia de acolo, să oferi serviciile pe care trebuie să le ofere un stat cetăţenilor săi. Mai mult, trebuie să dezvolţi acolo o asemenea infrastructură, încât să fie posibilă acordarea unor servicii şi altor cetăţeni, din teritoriul controlat de separatişti.

— Cum se vede din afară diplomaţia R. Moldova?

— Eu pot vedea doar acţiunile acesteia, cele ce ţin de relaţia R. Moldova cu UE, de exemplu, sau cu SUA, cu Rusia. Aş avea cuvinte de laudă faţă de acţiunile diplomatice ale Guvernului privind consolidarea relaţiilor cu ţările vecine, în special cu cele din Vest. Până la urmă, diplomaţia sau MAEIE este o oglindă a Guvernului. De exemplu, în cadrul negocierilor cu UE, diplomaţii de la Chişinău pot spune doar cât este de bine în Moldova, dar dacă în Moldova nu este bine şi nu s-au făcut reforme, se pomenesc într-o situaţie complicată, la fel ca cea de pe timpul comuniştilor, când ambasadorul R.Moldova la Brussels era într-o situaţie imposibilă, fiind obligat să spună că sunt progrese, în lipsa acestora.

— Prin 2004, într-un studiu, explicaţi de ce Moldova este săracă şi economic volatilă…

— Da, am realizat un raport intitulat “De ce este Moldova săracă şi volatilă”, şi asta se întâmpla în baza unui curs pe care l-am luat la Harvard. Volatilitatea R. Moldova, ca economie, avea cauze obiective, cum ar fi clima, geografia, dar şi subiective, cum ar fi structura economiei. O economie nu se poate dezvolta când 45 la sută din produsul intern brut vine din agricultură, cum era pe atunci, şi, în plus, depinde, practic, în totalitate de importul de gaze sau de importul de energie în general. Când ai atâtea volatilităţi, nu ai pe ce-ţi întemeia dezvoltarea economică, prin urmare, trebuie să le reduci. Ceea ce s-a întâmplat pozitiv în ultimii 10 ani este restructurarea economiei – a crescut ponderea serviciilor şi s-a micşorat cea a agriculturii, dar a rămas dependenţa la importul de energie, iar această problemă trebuie soluţionată, dacă ne dorim o independenţă reală. Atât timp cât se importă din Rusia, va exista şantaj şi în problema transnistreană.

— În 11 ani de când aţi plecat din ţară, ce schimbări în bine aţi abservat aici?

— În primul rând, cred că are un impact pozitiv, pe lângă multe altele negative, migraţia. Persoanele care se întorc vin cu animite cunoştinţe şi cu o altă înţelegere a lucrurilor. Unii acumulează un capital şi pot să-şi lanseze afaceri. Este important să se facă o transfuzie de sânge în societate, să se schimbe mentalitatea de acasă. E un proces de lungă durată, dar care poate avea un impact decisiv în ceea ce priveşte progresul nostru ca ţară, în asumarea libertăţii.

— În una dintre cărţile dvs. explicaţi, pentru publicul vorbitor de română,  Moldova de la A la Z. Cum sună, mai succint, această explicaţie?

— Prin această carte enciclopedică am dorit să relatăm realitatea din R. Moldova. E confuz pentru cei care cunosc puţină istorie când trebuie să le explici că actuala R. Moldova este, de fapt, Moldova de Est, că Moldova de Est este parte a României şi că nici Moldova de Est nu este întreagă, fiindu-i răpită Basarabia de Sud şi Bucovina de Nord; că, istoric, Principatul Moldovei a fost împărţit în două, că am stat la ruşi din 1812 până în 1917-18, după care am revenit în componenţa celeilalte Moldove – parte a României, după care iarăşi am fost luaţi de ruşi. Dacă nu le explici oamenilor din afară aceste elemente-cheie, nu vor înţelege situaţia din acest teritoriu, de ce astăzi în R. Moldova există problema identităţii, a limbii şi altele – lucruri cardinale, fără înţelegerea cărora nu vei putea înţelege nici relaţia Moldovei cu România, cu Ucraina sau cu Rusia.

— Sunteţi preşedintele Fundaţiei Moldova din Washington. Cu ce se ocupă aceasta?

— Fundaţia a avut scopul de a umple vidul existent în Washington atunci când problematica legată de R. Moldova nu era reprezentată. Am mers pe urmele altor organizaţii, care nu sunt organizaţii ale diasporei şi nici nu mi-am propus acest lucru. Ar fi fost păcat să nu folosesc cunoştinţele şi relaţiile mele de acolo pentru a contribui la o mai bună cunoaştere a ceea ce se întâmplă în R. Moldova.

— Cum a fost când aţi decis să plecaţi?

— Desigur că nu a fost uşor. A fost una dintre cele mai grele decizii din viaţa mea, pentru că lăsam în urmă o carieră care mergea doar în sus şi depindea doar de mine ce voi face mai departe. Uneori însă trebuie să iei decizii de genul acesta, pentru că nu poţi să-ţi încalci nişte principii. Nu puteam să mă uit în ochii copiilor mei peste 10 ani şi să zic că în 2001 am acceptat să lucrez pentru guvernul comunist.

— Dacă vă mai amintiţi, cum a fost călătoria din “imperiul răului” spre “ţara libertăţii”, aşa cum v-aţi exprimat metaforic?

— Să emigrezi într-o ţară străină este întotdeauna o oportunitate, dar există şi nişte bariere care îţi stau în cale. Pentru mine, n-a fost greu să aleg SUA, cunoşteam ţara, cunoşteam alte ţări şi ştiam că America, cel puţin la acel moment, este unica ţară unde libertăţile sunt mai multe şi se practică mai uşor. Nu este ideal nicăieri, cred că doar în rai, dar America oferă nişte condiţii prielnice oricărui om pentru a-şi dezvolta capacităţile şi a se afirma în plan profesional, religios şi în oricare alt plan, şi omului îi este uşor să se integreze dacă îşi găseşte locul în funcţie de capacităţi şi de experienţa pe care o are.

— Dvs. şi familia dvs. v-aţi găsit locul?

— Cred că familia mea s-a integrat perfect. Cel mai uşor, şi nu doar în America, se integrează copiii, în special cei care pleacă la o vârstă fragedă. Când am lucrat la Ambasada R. Moldova în SUA, în 1994-1997, fiica mea a mers la grădiniţă acolo, iar băiatul la şcoală. Când au revenit în SUA definitiv, s-au integrat perfect. Au făcut şcoala, universitatea. Acum băiatul este puşcaş marin şi are toate şansele de a deveni ofiţer. Fata este în anul trei la Universitatea din Virginia, are două specializări, dintre care una este chimia.

— A fost vreun moment când aţi regretat plecarea?

— Întotdeauna regreţi că eşti departe de casă, de părinţi, dar cred că niciodată n-am regretat că am făcut pasul acesta. În perioada respectivă, anume acest lucru trebuia să se întâmple cu familia mea.

— De ce nu aţi reuşit să-i luaţi peste ocean măcar în vizită?

— Nu ştiu, nu au dorit. Dar au văzut filme, pentru că noi filmam, fotografiam şi le trimiteam să vadă cum trăim. Mama mea, înainte de moarte, a recunoscut: cum aş fi putut eu să mă duc încolo ca să-mi dau seama, pe viu, că am trăit într-o societate în care numai trai nu poate fi numit ceea ce a fost? …E greu să ajungi la o vârstă înaintată şi să vezi că ceea ce credeai că este bine nu poate fi numit bine, pe când în altă parte s-a trăit într-adevăr în libertate şi în bunăstare.

— Când simţiţi că vă este dor de casă, de Moldova?

— Rutina, probabil, te ia înainte şi nu cred că există aşa ceva. Clar că, dacă lipseşti un an sau doi, apare dorul de părinţi, de prietenii care au mai rămas, vrei să-i vizitezi, dar astăzi există internetul şi este foarte uşor să te auzi, să te vezi. Când am plecat era foarte scump să vorbim telefonic cu cei de acasă, dar acum e practic gratuit.

— Copiii dvs. ce relaţie mai au cu Moldova?

— Ei au relaţii cu bunicii. De Moldova îi leagă amintirile. Vin, de regulă, la Iaşi, unde şi-au făcut studiile, dar când sunt prin zonă neapărat îşi viziteasă bunicii şi alte rude rămase la Chişinău.

— Periodic, vă implicaţi în diverse proiecte culturale şi sociale de la Chişinău. E un efort. Ce vă motivează?

— E greu de spus. Probabil pentru că am simţit întotdeauna o obligaţie morală să ajut societatea de unde mă trag eu şi concetăţenii mei din R. Moldova. Asta ar fi explicaţia. Am cunoscut multă lume în SUA, diaspora românească în special, oameni care au plecat de vreo 3 generaţii şi care nu mai aveau nicio legătură cu ţara, iar copiii şi nepoţii nici nu le mai vorbeau româneşte. Am văzut în asta un lucru negativ. E bine să ai o relaţie. Cel mai simplu e să întrerupi relaţiile, şi sunt foarte mulţi cetăţeni ai R. Moldova care nu mai vor să audă de Moldova. Ei au plecat ca să-şi creeze o carieră, o altă viaţă. Din punct de vedere pragmatic este cel mai uşor. În societatea americană, ca nicăieri în altă parte, sunt foarte dezvoltate filantropia şi voluntariatul, şi mă refer la cetăţenii simpli. Dar spiritul acesta încă nu este dezvoltat la emigranţi, inclusiv la moldoveni.

— Ce ştiţi despre diaspora moldovenilor din SUA?

— Există câteva organizaţii. Eu personal cunosc trei formale, care se consolidează în special pentru comunicare şi într-ajutorare, dar şi pentru organizarea şi participarea la evenimente sociale şi culturale. Bunăoară, la Washington, acum un an a fost creată asociaţia “Casa mare”, care organizează “Mărţişorul”, o frumoasă sărbătoare care ne arată tradiţiile de acasă. Această asociaţie a deschis şi o grădiniţă de week-end, unde copiii învaţă să vorbească în limba română. E ceva fabulos; din câte ştiu, e prima diasporă românească care face acest lucru. La “Mărţişor” aceşti copii au recitat poezii şi au cântat în română, în haine naţionale. E o cale foarte bună de a te menţine în contact cu neamul din care te tragi.

— Cum se identifică cei ajunşi în America – români, moldoveni, ruşi?

— Depinde. Dacă e să vorbim despre cetăţenii R. Moldova de limbă română, aceştia se împart automat în două, ca şi în alte ţări. Unii se consideră moldoveni şi alţii români. Bisericile sunt unicele instituţii în jurul cărora se strânge o comunitate, şi dacă este o biserică acolo unde locuiesc, sunt şanse să se consolideze această comunitate.

— Făcând trimitere la o altă lucrare a dvs., influenţează diaspora mersul evenimentelor politice din ţara sa natală şi cum anume?

— Îl influenţează, şi politicienii de azi au observat acest lucru. După 2009, indiferent de partidul din care face parte, politicianul îşi include în agenda vizitei într-un stat sau altul şi întâlnirea cu diaspora. Nu de dragul diasporei sau ca să afle ce mai fac sărmanii moldoveni, ci în speranţa că îi va convinge că partidul său este bun şi că merită să fie votat. Politicienii au înţeles că votul diasporei influenţează, de aceea sunt foarte atenţi la ce se spune peste hotare.

— Cum vedeţi situaţia politică din R. Moldova, din ultimii 2 ani?

— Cred că, în 2009, speranţele au fost foarte mari, iar acum au început să degradeze. Nu putem spune că şi societatea merge în jos, poate doar speranţele se reduc. Atunci omul votează în funcţie de cât este el de dezamăgit vizavi de promisiunile din campania electorală. Dacă ne amintim de 2001, a fost acelaşi lucru – dezamăgire. Oamenii au avut încredere în guvernanţi, dar aceştia nu au reuşit să facă faţă cerinţelor în măsura în care să fie realeşi. Am teama să nu se repete situaţia. Sper  că PCRM îşi va micşora în continuare prezenţa, până la dispariţie, pentru că el nu trebuie să existe într-o societate atât de mult bătută de soartă, de bolşevicii de la Moscova şi de cei care i-au argăţit la Chişinău.

— Mai multe voci admit că ar putea reveni comuniştii la putere. Ce s-ar putea întâmpla în acest caz?

— Comuniştii nu vor mai putea obţine rezultatele din 2001 – să deţină majoritatea mandatelor în Parlament, nici chiar majoritatea simplă, însă riscul pe care îl văd este o eventuală combinaţie între comunişti şi alte partide, care sunt acum în cadrul Alianţei sau care ar putea să apară. Acesta este cel mai mare pericol şi nu sunt sigur că toţi vor să stea ferm uniţi pentru a nu permite comuniştilor să se întoarcă la putere. Trebuie să recunoaştem că oamenii nu au pierdut pur şi simplu încrederea în anumiţi politicieni, ci în rezultatul acţiunilor şi comportamentului acestora, care nu le face faţă.

— Vi s-a mai propus să reveniţi în diplomaţia de la Chişinău?

— Nu am primit o astfel de propunere de la MAEIE, de la actualul ministru de Externe. Fostul preşedinte interimar, Mihai Ghimpu, mi-a propus să fiu ambasador la Washington, însă au opus rezistenţă alţi membri ai AIE, în special ministrul Leancă şi şeful său, Filat, care au vrut să-şi promoveze oamenii lor acolo. E o chestie pe care eu n-am înţeles-o vreodată. Eram dispus să revin în diplomaţie, mai ales că atunci eram mai conectat cu R. Moldova din punct de vedere legal. Ulterior am obţinut statut de rezident în SUA.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Tatiana Eţco

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. TOADER

    CITAT:
    E confuz pentru cei care cunosc puţină istorie când trebuie să le explici că actuala R. Moldova este, de fapt, Moldova de Est, că Moldova de Est este parte a României şi că nici Moldova de Est nu este întreagă, fiindu-i răpită Basarabia de Sud şi Bucovina de Nord; că, istoric, Principatul Moldovei a fost împărţit în două, că am stat la ruşi din 1812 până în 1917-18, după care am revenit în componenţa celeilalte Moldove — parte a României, după care iarăşi am fost luaţi de ruşi.
    ———————————–
    1.
    AM INTELES OARE CORECT CA MOLDOVA DE EST ESTE PARTE A ROMANIEI ? SAU E O EROARE DE TIPAR SI VROIATI SA SPUNETI MOLDOVA DE VEST ?
    2.
    DECLARATI CA IN ANUL 1918 AM REVENIT LA CEALALTA PARTE A MOLDOVEI/ DE VEST / PARTE A ROMANIEI. ESTE PENTRU PRIMA DATA CAND CINEVA DECLARA CA NE-AM REUNIT CU MOLDOVA DE VEST IN CADRUL MARII ROMANII DIN VECHILE HOTARE.
    3.
    IN FINAL, CA SA FIE LUCRURILE CLARE, DORITI DVS RESTABILIREA RE-UNIRII CU ROMANIA ? SAU MAI RAMANETI CU O MENTALITATE DE SCLAV CA SI FILAT SI LEANKA CARE VOR UN “STAT” INDEPENDENT” CU ARMATA DE OCUPATIE, ETC. ETC.
    DA SAU NU ? ASTEPTAM RASPUNSUL. DACA NU RASPUNDETI VOM CONSIDERA CA JONGLATI CU CUVINTELE SI AFIRMATIILE.

  2. Sergiu din SUA

    Catre Domnul Spanu.
    Pacat ca nu mam intilnit cu cumneata dupa organizarea festivaluilui Martisor din 2010 la Washington DC sa va dau darea de seama ce problememe problematice au fost cu banii colectati pentru orfelinatul de la Cazanesti.

  3. Valentina Cușnir

    L-am cunoscut personal. Un Om de o rară cumsecădenie. Atîtea uși deschide pentru a-și promova și face multe pentru Republica Moldova.Regret că așa Oameni nu ne pot reprezenta oficial pe alte continente. Nu vrea să știe AIE că Vlad Spânu a fost și este acel care le mătură cărarea și le deschide porțile pentru accesul la ajutoarele de susținere a noastră pe calea Democrației și Progresului. Succese, Dle Vlad Spânu.

  4. AVRAAM

    Mă bucur cu adevărat pentru concetăţenii noştri care au emigrat in strainatate şi acolo,fără casă şi masă au ajuns celebri…cei mai buni pleacă.Cei mai buni.Mă intreb: de ce n-au plecat şi Filat/Lupu/Diacov?ce,puţin rahat avem in RM?

Leave a Reply to Constantin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *