Principală  —  Interviuri   —   "Nu m-am gândit ce aş…

„Nu m-am gândit ce aş face dacă aş fi tatăl lui Valeriu Boboc”

Interviu cu Ion Perju, singurul poliţist învinuit de moartea lui Valeriu Boboc

 

— Cum v-a schimbat viaţa noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009?

— Viaţa mi s-a schimbat pe 7 spre 8 aprilie 2010 şi nu 2009, deoarece, pe 2 aprilie 2010, fiind la serviciu, am fost contactat de superiori pentru a mă prezenta în birou. Nu mi s-au dat detalii. Acolo mi s-a spus să aştept! Au intrat procurorii cu ordin de percheziţie, numai în biroul meu. Nu am ştiut că va fi efectuată o percheziţie, fusesem anunţat să vin la serviciu. Atât.

— Ce căutau?

— Căutau date, informaţii în scris referitoare la 7 aprilie 2009, inclusiv fotografii!

— A fost efectuată vreo percheziţie şi în biroul ministrului de Interne de atunci, Gheorghe Papuc?

— Nu ştiu. Ştiu doar că, în birourile şefilor mei, nu a fost efectuată nicio percheziţie. Nimic. Asta-i din câte cunosc eu, dar într-un sistem informaţia circulă. Am încercat să aflu de ce doar la mine. Mi s-a spus că s-ar fi făcut în birourile mai multor colaboratori, dar eu am aflat că doar biroul meu a fost percheziţionat. Începând cu acea zi, viaţa mea s-a schimbat radical.

— Au ridicat ceva din biroul dvs.?

— Absolut nimic. După percheziţia din birou, am plecat acasă, unde de asemenea a fost efectuată o percheziţie. Atunci am afalat că ei căutau un trening de culoare albastră.

— Aveţi un astfel de trening?

— Exclus. Am scos toate costumele mele, toate pe care le am, şi le-am arătat. Le-am spus că nu pot să le prezint ce vor ei, deoarece nu am aşa ceva! Dacă găsiţi, poftim, luaţi, ridicaţi! Nu au luat nimic nici de acasă. La despărţire mi-au spus că voi fi sunat pentru a mă prezenta la procuratură. În aceeaşi zi de 2 aprilie, spre seară, de altfel, era vinerea Paştelui, am fost sunat şi mi s-a spus să mă prezint la Procuratură marţi, 7 aprilie 2010. Peste vreo 3 ore am plecat la şefi să discut situaţia. Am intrat la dl Laza, care mi-a spus că este la curent, dar că nu poate interveni.

— Şi ce s-a întâmplat ulterior?

— Deşi trebuia să mă prezint marţi, 7 aprilie, am fost informat că sunt aşteptat a doua zi, 8 aprilie! Mi-au spus: Ioane, înţelegi, trebuie să facem careva acţiuni de urmărire penală. Mi-a fost acordat un avocat din oficiu, am fost audiat în calitate de bănuit, mi s-a dat citaţie pentru 7 aprilie 2010, la ora 09.00. Până atunci trebuia să-mi găsesc un avocat. Dar, pe data de 6, luni, a doua zi de Paşti, mi s-a telefonat sub pretextul că trebuie să prezint un extras de la locul de muncă. Atunci procurorii mi-au şi spus: Ioane, avem indicaţie să te reţinem. Le-am spus: „Staţi, că eu am citaţie pentru mâine, 7 aprilie”, şi că am să vin atunci cu avocatul. Mi s-a răspuns: „Asta este!”.

— Cine a dat indicaţiile?

— Nu ştiu cine! Procurorul Moşneaga m-a reţinut.

— Aţi fost încătuşat?

— Nu mi s-au pus cătuşe. Au fost întocmite actele despre reţinere şi am fost escortat în Izolatorul Centrului Anticorupţie.

— Ce vi s-a explicat, care a fost motivul reţinerii?

— Motivul reţinerii nu-l pot înţelege nici până astăzi, deoarece, pe 2 aprilie, când am fost audiat în calitate de bănuit, mi-a fost prezentată măsura operativă de nepărăsire a localităţii, iar eu nu am încălcat acea măsură. Multe explicaţii nu mi s-au dat!

— Cât aţi stat închis?

— 31 de zile, o lună, apoi am fost în arest la domiciliu!

— Aţi văzut în acele imagini mediatizate atunci, pe 1 aprilie, că cineva, în costum albastru, loveşte într-un tânăr în  PMAN? Cine sunt cei care loveau?

— Cei care loveau, până în prezent, nu sunt identificaţi de procuratură. Nu cunosc motivele din care nu se doreşte identificarea lor nici chiar după 2 ani de zile, câţi au trecut de atunci…

— Aţi recunoscut pe cineva din acele imagini?

— Da, sigur, am recunoscut multe persoane. În instanţă, eu nu am spus cine-s, pentru că încă nu am fost audiat. Nu doar eu le-am recunoscut. Şi ei, care au fost audiaţi în cadrul dosarului penal, s-au identificat.

— Cine a decis că anume dvs. aţi fi cel în costum albastru?

— La mine au arătat colegii mei de serviciu, care, între ei, sunt cumetri! Ei au fost interesaţi să fiu recunoscut în calitate de bănuit, pentru a fi absolviţi ei de răspundere penală! Sunt multe imagini în care apar aceste persoane, în diferite ipostaze, şi nu e în favoarea lor să recunoască că sunt ei. Mai mult decât atât, aceste persoane, colegi de-ai mei, între ei sunt prieteni foarte buni.

— Comunicaţi cu ei acum?

— Nu, nu mai am ce să vorbesc cu ei.

— În noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, unde eraţi?

— Eram în adiacentul PMAN. Noi, ca subdiviziune operativă, aveam sarcini specifice. Fiecare grup era repartizat într-o anumită porţiune a pieţei. Eu eram în perimetrul Ştefan Cel Mare – Puşkin, unde era buticul cu ţigări, chioşcul „Moldpresa”! Acolo erau parcate multe maşini, iar noi mai mult asiguram ordinea publică, eventual, să nu comită cineva acţiuni huliganice. Eu eram în Parcul Catedralei, dinspre magazinul „Gemenii”.

— Dar dvs. l-aţi identificat pe acel bărbat în albastru, care loveşte? Cine e el?

— La acest moment nu pot să vă declar cine e el, că nu l-am recunoscut încă, fiindcă nu se vede clar. Am nişte presupuneri, dar nu pot să confirm sută la sută.

— Când aţi auzit că un tânăr a fost omorât în PMAN?

— Pe 8 sau pe 9 aprilie! Peste 2-3 zile de la 7 aprilie 2009! În noaptea de 7 spre 8 aprilie nu am avut de unde să aflu. Poate că aş fi aflat mai devreme, dar, pe 7 aprilie, am fost traumatizat şi am fost internat în spital, pe 8 aprilie. Am suportat mai multe lovituri în timpul acelor evenimente.

— Cât timp aţi stat la spital?

— Două luni de zile. Aveam traume, probleme la un picior! Am avut chiar şi o intervenţie chirurgicală din cauza violenţelor din piaţă. Nu pot declara mai multe pentru că încă nu am fost audiat în calitate de bănuit. După ce voi face declaraţii, voi spune mai multe!

— Sunteţi singurul bănuit în acest dosar, cum explicaţi acest fapt?

— Da, singurul, dar mai sunt persoane care încă nu sunt identificate de organul de urmărire penală…

— S-a vorbit că aţi fi persoana care ar fi dorit să colaboreze cu instituţiile statului pentru a dezvălui detalii despre 7 aprilie. Se vorbeşte că aţi fost la primar, propunându-i colaborare…

— Nu-i corect! Nu am fost la el. Nu am apelat la primar şi nu am intervenit la nimeni cu astfel de propuneri. Au fost doar unele zvonuri că eu i-aş fi propus primarului să identificăm nişte persoane. Dacă ar fi fost aşa cum se zvoneşte, cum explicaţi că, a doua zi, am fost reţinut, după ce tot primarul ar fi spus că anume eu sunt cel în trening albastru? Nu-l cunosc pe Chirtoacă decât de la unele manifestaţii! În imaginile din acea noapte, în PMAN erau cel puţin 4 persoane în treninguri de culoare albastră. Din ce cauză nici până acum nu sunt căutate toate aceste persoane? Sau, altă întrebare, din ce cauză imaginile din camerele de pe sediul Guvernului au fost făcute publice doar după un an de la acele evenimente?

— Sunteţi dispus să colaboraţi cu instituţiile statului?

— Eu şi acum colaborez. Aştept să fiu audiat pentru a spune nume, persoane concrete, tot ce ştiu!

— Aţi discutat vreodată cu părinţii lui Valeriu Boboc?

— De fiecare dată când e procesul, ne vedem cu tatăl lui Valeriu Boboc; cu soţia lui m-am văzut tot la judecată, dar careva ocazii nu am avut să mă întâlnesc. Separat nu am discutat.

— De ce? Aţi evitat?

— Nu am evitat, pur şi simplu, nu am avut ocazia, dar nici nu ştiu ce aş putea să discut! Ce aş putea spune? Că eu nu sunt vinovat, să le spun alte versiuni? Nu e cazul. Instanţa trebuie să hotărască.

— Dacă dvs. aţi fi tatăl lui Valeriu Boboc, ce aţi face?

— Nu pot să spun, nu m-am gândit la asta. Recunosc că e foarte dureros să-ţi pierzi copilul, dar cel mai important este să iasă la suprafaţă adevărul în acest caz!

— Ce credeţi că s-a întâmplat, de fapt, pe 7 aprilie?

— Au fost nişte manifestaţii ca oricare altele, mai ales pentru mine, care am mai participat la asemenea acţiuni. Doar că acestea s-au dovedit a fi mai ample, cu mai multă lume implicată. Când erau devastate clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei, eram în mulţime.

— Cum explicaţi că colegii dvs., care au fost identificaţi, nici până astăzi nu au fost pedepsiţi?

— Nu pot să vă spun. Organele competente ar trebui să se pronunţe.

— Dar ştiaţi că, la poliţie, este aplicată forţa pentru a obţine informaţii de la cei reţinuţi?

— Aud pentru prima dată. Nu am auzit ca în comisariate să fie aplicată tortura. Sunt multe zvonuri, dar eu nu am văzut aşa ceva. Nu pot infirma şi nici confirma!

— Aţi spus că aţi suferit la 7 aprilie. Cum aţi fost recompensat?

— Eu am fost exclus din acea listă, pentru că sunt cercetat penal.

— Dar ce valoare au avut indemnizaţiile de care au beneficiat colegii dvs.?

— Nu ştiu.

— Aţi recunoscut sau nu persoana care, în acea noapte, era în trening de culoare albastră?

— Nu, deşi recunosc mai multe persoane, inclusiv dintre colegi. Cei aflaţi în preajma focului sunt greu de identificat. Am încercat prin diferite metode, dar e complicat.

— Dar cu ex-comisarul Iacob Gumeniţă aţi vorbit în ultima perioadă?

— Niciodată, nici până, nici după evenimente.

— Era sau nu era el cel care lovea cu piciorul în tinerii aruncaţi la pâmânt în PMAN?

— Doamne fereşte, cum pot să spun aşa ceva, dacă nici nu-l cunosc?! Nu pot să spun că, implicit, este Iacob Gumeniţă sau nu. Mai mult de la televizor îl ştiu…

— Dar aţi identificat pe cineva dintre colegii dvs. care au lovit în tineri?

— Am văzut colegi, i-am identificat, dar nu am văzut cum loveau. Ceea ce se vede acolo e o versiune, dar cei care au fost acolo şi au văzut pe viu, e cu totul altceva. Eu nu mă aflam în regiunea PMAN, eram în cu totul altă parte, în parc.

— Cum eraţi îmbrăcat în acea noapte?

— Eram îmbrăcat în blugi de culoare cafenie, încălţăminte neagră, scurtă neagră şi pulover albastru. Aşa am fost îmbrăcat de dimineaţă pănă noaptea târziu, când am plecat acasă.

— Pentru ce aţi fost convocaţi în PMAN?

— Pentru a asigura ordinea publică.

— Utilizând orice metodă?

— Acţionăm doar la ordinul superiorilor. În acea noapte am făcut acelaşi lucru, chiar dacă era dificil de recepţionat mesajele superiorilor, deoarece legătura telefonică era foarte dificilă.

— Există vreo lege care le permite poliţiştilor ca, fără vreo indicaţie, să intervină în forţă în anumite situaţii?

— Este Legea cu privire la poliţie, art. 13 şi 14, care stipulează situaţiile în care poliţistul poate utiliza mijloace speciale şi arme de foc.

— Dar unde era ministrul Gheorghe Papuc în acea noapte?

— Nu cunosc acest lucru. Nu am primit direct indicaţii de la ministrul Papuc. Indicaţii directe primeam de la şeful Poliţiei Criminale a Comisariatului General de Poliţie, Ruslan Saakian.

— Dar el de la cine le primea?

— De la superiorii săi. De la comisarul adjunct, care primea indicaţiile de la comisarul general. E o ierarhie.

— S-au văzut foarte mulţi tineri maltrataţi, însă doar 2 poliţişti, dvs. fiind al 3-lea, sunt acum suspendaţi din funcţii, fiind cercetaţi penal. Se pare că sunteţi unul dintre cei mai de temut inculpaţi… Vă simţiţi cel mai mare vinovat pentru tot ce s-a întâmplat la 7 aprilie?

— Verdictul îl va pronunţa instanţa, doar după aceasta vom putea spune cu certitudine cine anume e vinovat.

— Sunteţi, cum spuneam, printre puţinii poliţişti reţinuţi după 7 aprilie 2009. De ce s-a întâmplat acest lucru anume cu dvs.?

— Am fost reţinut în temeiul unui demers al procurorului. Numai aşa pot să explic. Alte explicaţii nu am acum.

— Tot dvs. sunteţi poliţistul care a stat cel mai mult închis după 7 aprilie, deşi a existat cel puţin un decedat, vorbindu-se despre cel puţin 4 decese ale unor tineri… Au fost distruse sediile Preşedinţiei şi Parlamentului, iar singurul reprezentant al structurilor statului care a fost reţinut şi s-a aflat în detenţie preventivă sunteţi dvs. Cum explicaţi acest lucru?

— Cred că, în acest caz, nu se caută stabilirea adevărului, ci se caută un ţap ispăşitor, care ar duce în cârcă întreaga povară. Organele de urmărire penală nu sunt preocupate de stabilirea adevărului.

— Dar din ce cauză dvs. aţi fi acel ţap ispăşitor?

— Nu pot să vă spun de ce anume eu.

— Cu ce aţi „greşit” în faţa sistemului de atunci sau în faţa foştilor dvs. colegi, care acum au devenit martori ai acuzării în dosarul intentat împotriva dvs.?

— Nu am avut niciodată pedepse, inclusiv disciplinare. Au fost, poate, cazuri cand, din motive obiective, nu am îndeplinit anumite indicaţii. Dar deciziile mele erau motivate. Nu pot să spun din ce cauză anume eu am devenit ţap ispăşitor. Este cert că toţi martorii care au indicat că cel în trening albastru este Ion Perju sunt persoane de la CGP. Sunt poliţişti care, pentru a fi absolviţi de răspundere penală, încearcă să arunce piatra în grădina altuia.

— Dar cum era, până la 7 aprilie 2009, relaţia dvs. cu aceşti colegi, cu şeful dvs., Ruslan Saakian?

— Erau relaţii colegiale. Nu pot să spun că am avut cu cineva conflicte, cu excepţia şefului, Saakian, cu care am avut, desigur, conflicte, dar nu m-am gândit că s-ar putea ca el să interpreteze unele momente, referitoare la persoana în trening albastru, că aş fi eu. Nu m-am gândit şi nu cunosc argumentele care l-au făcut să spună că cel în albastru este Ion Perju. Este interesant că, ori de câte ori a fost audiat, Saakian a avut statut de martor. Se vede cu ochiul liber că, intenţionat, este scos de sub bănuială, fiind audiat doar ca martor în mai multe dosare. De altfel, chiar dacă figurează în calitate de martor, el este unul important în dosarul Valeriu Boboc, deoarece chiar el a declarat că l-a descoperit pe Boboc în PMAN, având pulsul slab, şi a chemat ambulanţa. În imagini, însă, se vede clar că mai multe ambulanţe, de fapt 6 la număr, au trecut în acel răstimp pe acolo. De ce nu a oprit una, ca să-l transporte la spital cât mai repede pe acel tânăr, pentru a-l salva? De ce s-a tărăgănat intervenţia medicilor? Până la urmă, tânărul a fost dus la spital cu o „Nivă”, fiind lăsat undeva în curte…

— Credeţi că Saakian are legături cu cineva, credeţi că este protejat?

— Nu pot să spun până nu am probe, când le voi avea, le voi face publice.

— Cum credeţi, din ce cauză pe banca acuzaţilor nu apar acei superiori care au dat ordine subalternilor în acea noapte?

— Doar organele de anchetă pot decide pe cine şi cum anume să cerceteze. Nu e de competenţa mea să spun din ce cauză doar poliţişti simpli sunt cercetaţi penal.

— Dar aţi tot anunţat opinia publică despre faptul că aţi avea ceva de dezvăluit?

— Desigur, am de spus, dar nu am fost încă audiat în calitate de inculpat şi nu vreau ca ceea ce, eventual, voi dezvălui acum să aibă influenţă negativă asupra mea.

— Aveţi sau nu martori care afirmă că dvs. nu eraţi acolo, în acea noapte?

— Da, sunt persoane care, în acea zi, m-au văzut, sunt persoane cu care am fost împreună, m-au văzut până la ora cu pricina, m-au văzut în centrul capitalei. Şi pe porţiunea din parc, unde eram repartizat, tot nu eram singur. Când am plecat acasă, era 2 noaptea, vecinii erau afară. Sunt foarte multe persoane, care vor fi audiate în calitate de martori.

— Dacă vi s-ar propune acum ca, în locul informaţiilor pe care le deţineţi, să fiţi absolvit de acest dosar şi de o eventuală condamnare, cum aţi proceda?

— Eu nu pot să prezint informaţii false. Ceea ce cunosc eu voi spune în instanţa de judecată, nu mai devreme.

— Ne refeream la dezvăluiri care ar permite elucidarea adevărului, identificarea persoanelor implicate în acele evenimente…

— Am depus mărturii pe 10 pagini. A mai rămas să fie efectuată audierea mea în calitate de inculpat.

— Dar ce aţi spus organelor de urmărire penală?

— Tot ce am cunoscut la acel moment am declarat. Am răspuns la toate întrebările care mi-au fost adresate: unde vă aflaţi, cu cine eraţi… După ce s-a încheiat urmărirea penală, ne-au fost prezentate probele acumulate la dosar. Doar atunci am reuşit să examinez filmările din PMAN.

— După vizionarea acelor secvenţe, aţi mai avut ceva de spus?

— Dar cum aş fi putut eu să indic asupra acelor persoane, din moment ce nu este clar ce face anume acea persoană, ce acţiuni întreprinde?

— Cum credeţi, noi, cetăţenii, vom afla vreodată ce s-a întâmplat în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009?

— Sunt sigur că da. Odată cu încheierea anchetei, cetăţenii vor afla adevărul.

— Se pare că faceţi o glumă… Credeţi că astăzi cineva mai anchetează acele evenimente?

— Ancheta acestui caz a fost disjungată în privinţa mea. Cazul meu a fost transmis în instanţa de judecată, pe când dosarul de bază a rămas la procuratură, pentru a stabili persoanele neidentificate până în prezent.

— Aveţi încredere în justiţia din R. Moldova?

— Desigur că da, am lucrat personal în acest sistem…

— Credeţi că dosarul dvs. este unul politic?

— Nu cred că politicul are vreo legătură cu acest caz.

— Când e următoarea şedinţă?

— Pe 11 aprilie.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, A.G. şi V.M.