Principală  —  Interviuri   —   „Nu am promis nimic, pentru…

„Nu am promis nimic, pentru că nu ştiu ce va fi mâine, văd cum promit ăştia din Parlament”

Interviu cu Laura Bosnea, consilier în Consiliul raional Râşcani

— Aţi devenit consilier local la Râşcani. Cum a fost posibilă această victorie şi de unde v-a venit ideea de a vă propune candidatura la funcţia de consilier?

— A fost un drum interesant. Am început la Chişinău cu reţeaua femeilor rome, unde au avut loc şedinţe şi seminare, unde învăţam şi unde ni s-a spus că ar fi bine să candidăm. Eu fiind mai îndrăzneaţă şi mai guralivă, toate privirile s-au îndreptat spre mine; Laura, tu trebuie neapărat să candidezi – ori ca consilier independent, ori din partea unui partid. Şi da, susţinută de persoanele apropiate, am început să-mi doresc din ce în ce mai mult să devin consilier. De fapt, doream să ştiu ce se face cu toţi banii care ajung în primărie. Atunci când am luat decizia, actualul primar, pe lista căruia de fapt am candidat, făcea parte din PCRM şi eu mi-am zis: „OK, eu nu-s cu politica, dar nu vreau să reprezint partidul comuniştilor”. Mai târziu am avut marea surpriză să aflu că primarul a trecut la alt partid. Atunci m-am dus să-l întreb. De fapt, a fost ciudat: înainte ca eu să-l întreb, el mi-a propus să fac parte din lista de consilieri locali. O lună şi ceva am umblat seară de seară pe străzi şi am vorbit cu fiecare cetăţean în parte, am explicat ce am făcut, ce vreau să fac. De promis, nu am promis nimic, pentru că nu ştiu ce va fi mâine. Văd cum promit ăştia din Parlament. 

DATE BIOGRAFICE
Laura Bosnea s-a născut pe 3 mai 1982.
Din 2005 este studentă la Facultatea de Drept la Universitatea de Stat din Moldova;
Din 2015 este mediator comunitar;
Din 2015 este preşedinte al Asociaţiei Femeilor Rome din Moldova;
Din iunie 2015 – consilier local în Consiliul raional Râşcani.
Este căsătorită şi are doi copii.

— Aţi luat parte deja la prima şedinţă a consiliului. Care sunt primele impresii despre colegi şi despre lucrul care este de făcut?

— Sunt fericită că domeniile de care trebuie să mă ocup sunt acelea care-mi merg mai mult la suflet, adică domeniul social şi domeniul cultural. Când eram la universitate şi făceam voluntariat, mă ocupam de problemele sociale ale copiilor şi bătrânilor. În acelaşi timp, trebuie să spun că am rămas extrem de dezamăgită de pasivitatea oamenilor. Mă aşteptam să vină lume, să asculte, să-şi facă o impresie despre ce se întâmplă. N-a venit nimeni în afară de preotul care a binecuvântat consiliul. Eu mă întreb: oare pe oameni nu-i interesează cum sunt cheltuiţi banii lor, cum vor fi rezolvate problemele? Mai ales romii care nu ştiu să scrie, să citească, deci nu au posibilitatea să se informeze. Dacă ar veni, ar putea afla că uite atâţia bani s-au alocat pentru asta, că uite s-a votat aşa. Acesta ar fi deja un pas spre integrare.

Prima încercare a fost. Am mai avut o consilieră despre care nici nu am ştiut, la Schinoasa. Mă bucur că putem servi drept exemplu pentru romi. Este clar că nu toţi vor reuşi, dar sper să aibă îndrăzneala să încerce.

— Veniţi dintr-o familie mixtă, unde se contopesc două culturi şi două moduri de gândire un pic diferite, cum aţi reuşit să combinaţi elementele acestea?

— Da. Mama provenea dintr-o familie neromă, iar tatăl face parte din rândul curtenilor, sau cum li se mai spune – lăutari. Au crescut patru copii: eu, fratele şi două verişoare a căror situaţie economică era mai grea şi părinţii mei au hotărât să aibă grijă de ele. Am fost şi încă suntem o familie foarte unită, chiar dacă mama nu mai este printre noi. Tatăl a rămas legat de tradiţii, de exemplu, de când am împlinit 15 ani, nu-mi mai permite să-mi tund părul, să mă machiez sau să îmbrac pantaloni. Se zice că până la 15 ani suntem fetiţe, de fapt în familiile mai tradiţionaliste de la 9 ani fetele umblă doar în fustă, pantalonii fiind consideraţi vulgari. Eu nici acasă nu port blugi. Cred că promovez mai mult valorile comunităţii rome.

— Se vehiculează că romii nu merg la şcoală, dvs., totuşi, studiaţi la o facultate, pe care anul acesta urmează să o absolviţi. Ce cred părinţii şi rudele despre această decizie a dvs.?

— Majoritatea lăutarilor, familiile de curteni învaţă. Şi chiar dacă nu vor să-şi dezvăluie identitatea, din cauza unor prejudecăţi, din cauză că le este ruşine, noi oricum îi recunoaştem: ştim că ăla e doctor, ăla e profesor, aia e asistentă medicală. Pentru că, să ştiţi, romii sunt foarte ageri: uite, un copil rom, dacă-l duci într-o ţară, el se adaptează şi peste o lună vorbeşte şi limba locală, dacă trebuie, spre deosebire de un copil nerom, care se adaptează mai greu. Exact aşa şi fetele: o fată romă n-o să aştepte niciodată să vină mama ca să-i pregătească de mâncare, dimpotrivă. Copiii romi sunt mai independenţi, pentru că îi obligă circumstanţele. De mică, am învăţat să vorbesc frumos, să respect, dacă vreau să fiu respectată, să muncesc, dacă vreau să fiu apreciată. De la tata am luat talentul muzical, ţigănia şi spiritul de aventură. Ambii părinţi m-au convins să fac facultate. I-am ascultat şi am mers să fac drept, la Universitatea de Stat din Moldova.

— Şi cum s-a adaptat o romă într-un mediu de neromi?

— Timp de un an am rămas mai retrasă, nu am fost discriminată, dar aveam un stil vestimentar, un mod de gândire diferit de cel al colegilor mei. Fetele, după ore, poate mergeau la o cafea, eu însă trebuia să mă întorc acasă. Nu zic că veneam acasă, deschideam cărţile şi m-apucam de învăţat. Poate îmi mai petreceam timpul cu verişoara, cu prietenii, dar în cercul meu, în comunitatea mea.

— Aţi vorbit mai devreme de curteni. Cine sunt aceştia şi care sunt celelalte categorii de romi pe care le întâlnim în R. Moldova?

— În Moldova sunt 4 categorii de romi. Există curtenii, curtenilor, după cum am menţionat deja, li se mai spune şi lăutari. Aceştia sunt romii care nu cunosc limba ţigănească, limba romani. Mă rog, eu o cunosc pentru că m-a învăţat bunica, care o cunoştea bine. Tata tot vorbeşte, dar el vorbeşte limbajul muzicii, ştiţi, muzicienii au limba lor. A doua categorie este reprezentată de către ursari. Majoritatea dintre ei sunt lăutari, dar sunt romi care învaţă. Sunt mai liniştiţi şi mai retraşi, spre deosebire de curteni, care-s mai ageri, mai îndrăzneţi. În România, de exemplu, ursarii sunt cei mai deştepţi şi cei mai învăţaţi. Din a treia categorie fac parte lăieşii. Aceştia trăiesc mai mult pe la nordul Moldovei: Soroca, Edineţ, Otaci. Lăieşii sunt foarte legaţi de tradiţii: vorbesc limba romani, femeile umblă cu cosiţe împletite, fuste lungi, mărgele. Nu au ca prioritate învăţarea copiilor la şcoală şi nu cunosc altă limbă în afară de a lor. Ciurarii sunt ca şi ţăranii: trăiesc în zone rurale, au vaci, pământuri. Cei care se integrează cel mai uşor sunt curtenii şi ursarii. Dar nu ştiu dacă pot să-mi permit să vorbesc de integrare atâta timp cât există foarte multă discriminare.

528-laura2— Şi prin ce se manifestă această discriminare?

— Depinde de situaţie… Eu nu ştiu dacă faptul că lucrez de un an în primărie şi nu am încă un calculator, pentru că, cică, nu sunt bani, poate fi un factor de discriminare. Dacă mergem împreună la un responsabil de aici, care recent şi-a schimbat mobila în birou, şi o întreb când pot să am şi eu calculator, ea îmi va răspunde că este obosită şi iritată de doleanţele mele şi că nu-s acum bani pentru aşa ceva. Eu chiar sper că nu-i altul motivul. De exemplu, în Râşcani sunt baruri, restaurante unde romii nu au dreptul să intre, pur şi simplu nu li se permite. Adică moldovenilor care beau, se droghează, mai fac uneori şi scandal li se permite intrarea, însă unui rom nu. La grădiniţă, pentru romi au vrut să facă o grupă aparte. Dar noi ştim că la grădiniţă există grupa mică, grupa mare, grupa preşcolară şi toate vârstele comportă anumite cerinţe faţă de copil. Şi faptul că au vrut să facă o grupă numai pentru romi este un fel de a-mi închide gura atunci când eu insist ca şi copiii din comunitatea romă să aibă dreptul la educaţie. Mai mult, mi-au pus condiţia ca majoritatea copiilor să aibă cam aceeaşi vârstă. Astfel, din 350 de copii, doar un procent foarte mic ar trebui să meargă la grădiniţă. Ei spun că aceasta nu este discriminare, eu cred că e.

— Dvs., ca mediator comunitar, aţi avut ocazia să faceţi, poate, o comparaţie şi să ne explicaţi care este, de fapt, diferenţa dintre romi şi neromi?

— Noi, romii, în general, suntem orgolioşi. De exemplu, dacă un tată trebuie să-i facă nuntă fiicei sale, păi îşi vinde casa, aurul şi haina de pe el, dacă este nevoie, doar ca să facă nunta în aşa fel, încât să se ţină minte şi lumea să vorbească. Dacă romul a venit din străinătate şi are doar 500 de euro (oricum nu ştie nimeni cât are el în buzunar), atunci o să schimbe măcar un geam, ca vecinii să zică: ”Uite, bre, ăsta a venit cu bani, şi-a schimbat geamul.” Romul trăieşte cu ziua de azi, nu se gândeşte la ziua de mâine. Dacă ajunge şi n-are ce mânca, ori se duce şi fură, ori cere de la un vecin o ceapă, de la altul un cartof şi iată că dă de mâncare copiilor.

— Care sunt problemele cu care se confruntă comunitatea romilor din Râşcani?

— În Râşcani sunt circa 1400 de romi, dar mulţi dintre ei au migrat în Kazahstan, Rusia, Belarus, peste tot. Aici, neavând şcoală, neavând facultate, neavând serviciu, sunt nevoiţi să plece. Migraţia este o problemă mare. Dar de fapt este un lanţ: nu au studii, deci nu au locuri de muncă, şi din acest motiv sunt nevoiţi să plece. De aici derivă o altă problemă. Aceste familii îşi iau copiii cu ei, deci copiii nu mai pot merge la şcoală. Dacă nu merg la şcoală, nu merg la facultate şi tot aşa. Ca şi toţi moldovenii, de fapt, dacă ar avea o viaţă decentă aici, nu ar mai merge din ţară-n ţară, cu sacul în spate, să vândă parfumuri, veselă sau covoare. A doua problemă, după cum am mai menţionat, este discriminarea: dacă-i mai murdar, dacă-i mai urât, lasă-l să stea acolo să aştepte. Într-o primărie, într-o instituţie de stat oamenii sunt egali şi au aceleaşi drepturi. Când mă duc, de exemplu, să cer vreun certificat sau vreun permis, de obicei mi se răspunde: ”Iară tu cu ţiganii tăi, numai să-i duci.” Odată am cerut 30 de litri de motorină ca să duc copiii la Grădina Zoologică şi nu mi-au dat. Au zis că nu au şi că o să vadă ei cum o să-i duc. Şi i-am dus. Aceşti copii nu fuseseră niciodată în afara Râşcaniului şi bucuria de pe feţele lor mi-a arătat că am făcut ceea ce trebuia. Aceasta a fost una dintre experienţele care mi-au dat cea mai mare satisfacţie. Eu am înţeles că, atunci când lucrezi din plăcere, nu există niciun obstacol care să te împiedice să realizezi ceea ce ţi-ai pus în plan.

— Una dintre problemele de ordin mondial a romilor este educaţia. Cum stă Râşcaniul la capitolul şcolarizare?

— Avem 40 de copii care anul trecut au mers la şcoală, dar foarte mulţi dintre ei au absentat. Anul acesta numărul este mai mare, pentru că mulţi vor merge în clasa întâi. Dar este greu. Mai ales pentru familiile vulnerabile, unde părinţii cu toată buna-credinţă îşi trimit copiii la şcoală, dar nu trece mult timp şi apar tot felul de probleme: nu au bani să-i îmbrace, să le cumpere rechizite, or, după cum ştiţi, la şcoală, din primul până în ultimul an, trebuie să le cumperi cărţi, caiete. Copilul, dacă n-a fost la grădiniţă, nu ştie nici a citi, nici a număra, iar profesorul n-o să piardă timpul cu un ”ţigan”, ca să-i explice totul de la început.

— Sunt mai multe discuţii controversate cu privire la termenul „ţigan”. În comunitatea dvs. care este termenul pe care-l folosiţi şi care este mai politically correct?

— Tatăl meu spune că „ţigan” provine de la nişte râuri pe care romii din India le-au traversat. Noi, de când ne ştim, ne numim romi. În limba noastră, folosim cuvântul „rom”, care de fapt înseamnă „om”. Aşa preferăm să ni se spună. Da, sunt mai multe versiuni, dar niciuna până acum nu ne-a convins. Dacă în limba mea sunt rom, atunci rom trebuie să fiu pentru toţi. De-a lungul timpurilor cuvântul „ţigan” a început să aibă o conotaţie negativă şi de aceea este mai bine să-l evităm.

— Cum colaborează romii proveniţi din familii cu situaţie financiară precară şi asistenţii sociali la Râşcani?

— În toate ţările din Europa, inclusiv în România, ajutorul social se acordă familiilor vulnerabile. Moldova este singura ţară în care ajutorul social se acordă persoanelor care au casă sau care au reşedinţă undeva. Poţi să fii sărac lipit pământului, poţi să trăieşti în cort şi să nu beneficiezi de ajutor social, pentru că nu ai niciun document care să arate că tu ai o locuinţă, o stradă unde îţi ai reşedinţa. Dacă se ajută o persoană săracă, se ajută o persoană care nu are casă, care nu are masă. Aia este o persoană săracă. Legea cu privire la ajutorul social necesită o revizuire.

— Statisticile arată că numărul romilor în R. Moldova este de 15 000, dar aceste cifre nu sunt exacte din cauză că mulţi nu au acte de identitate. V-aţi ciocnit de această problemă şi la Râşcani?

— Da, avem două cazuri. Unui copil i-a fost eliberat certificatul de naştere după ce tatăl lui a decedat şi în certificat au scris doar „Vasile”,  fără numele de familie al tatălui. Pentru acest motiv copilul nu poate primi ajutor de la primărie. Am fost şi la Starea Civilă, şi cei de acolo au spus că nu pot face nimic. Într-al doilea caz este vorba despre o fată care este născută la Edineţ, părinţii îi sunt la Soroca şi ea este măritată aici la noi, în Râşcani. Aceasta nu are nici certificat de naştere. Acum, că este însărcinată, voia să-şi deschidă poliţă de asigurare medicală. A mers la spitalul unde s-a născut şi a cerut să găsească vreun document cu numele şi prenumele ei, ca să poată să-şi facă certificatul. Acolo au zis că n-o pot ajuta, că trebuie să meargă la Soroca şi tot aşa… Acestea sunt cazurile despre care ştiu eu, dar cred că mai sunt.

— Ce ar trebui să facă romii şi ce ar trebui să facă societatea ca acest proces de integrare să fie mai eficient?

— În primul rând, romii ar trebui să-şi lase copiii să înveţe, pentru că, dacă tinerii vor şti să citească un ziar sau să caute o informaţie pe internet, să cunoască legea, vor putea să-şi apere drepturile. Vorbesc de noile generaţii, pentru că, mă rog, bătrânii ţin la tradiţii şi lor nu le mai schimbi mentalitatea. Să încurajăm părinţii şi să le arătăm care sunt avantajele educaţiei şi de ce, prin educaţie, pot să se integreze mai bine şi să aibă şi ei un cuvânt de spus.

Se vorbeşte mult despre incluziunea comunităţii rome în societate, eu mă întreb şi vreau să-i întreb şi pe cei de sus: prin ce mijloace promovează ei integrarea aceasta, dacă copiii romi continuă să nu meargă la şcoală din motive financiare, dacă continuă să fie discriminaţi, dacă continuă să fie consideraţi o comunitate izolată?

— O idee ar fi să creaţi o punte între societate şi comunitatea romilor, ca să aveţi posibilitatea să interacţionaţi mai mult…

— Am încercat şi nu numai o dată. Pe 8 aprilie, Ziua Internaţională a Romilor, am pregătit steaguri, cadouri pentru copii. Tata îmi spune, mai în glumă mai în serios, că de când lucrez, în loc să aduc bani acasă, eu duc banii din casă. Am fost ajutată de colege şi de actualul primar. M-am gândit la o sărbătoare a romilor, dar cu mai mulţi invitaţi neromi. Aceasta ar fi fost o ocazie bună să facem cunoştinţă, să vadă şi ceilalţi în ce constă tradiţiile, obiceiurile noastre. N-am invitat romii ca să evit situaţiile neplăcute, că romii cu siguranţă ar fi început să se plângă.

Copiii s-au pregătit cu câteva săptămâni înainte: unii au recitat poezii, alţii au cântat. I-am invitat pe toţi: directori de şcoală, grădiniţă, învăţători şi nu a venit nimeni, absolut nimeni, doar colegele mele de serviciu. Şi mă întreb din care motiv n-au venit…

— Acum, că aţi devenit consilier, ce aveţi de gând să faceţi pentru a îmbunătăţi situaţia romilor la Râşcani?

— Am fost în Franţa o perioadă şi am văzut centre comunitare la care visez şi astăzi. Da, mi-aş dori foarte mult să deschid un centru comunitar pentru copiii romi. Un centru care să aibă bloc sanitar, sală pentru joacă, sală pentru studiu. În sală, vreau ca până la prânz copiii mici să facă grădiniţa, măcar şi toţi împreună: să înveţe alfabetul şi a ţine stiloul în mână, iar după prânz cei mai mari să-şi pregătească temele pentru acasă. Ar  fi super dacă ar avea acces la internet, ore de engleză, franceză, muzică. A propos de muzică, sunt foarte mulţi copii talentaţi, dar care nu au posibilitatea să meargă la un conservator unde să-şi dezvolte abilităţile. Vreau ca cineva să aibă grijă de ei să-i spele, pentru că sunt familii care trăiesc în condiţii dezastruoase, unde nu au nici apă caldă. Atunci când vor merge în diferite instituţii de învăţământ şi nu se va simţi nicio diferenţă dintre rom şi nerom, atunci când toţi copiii vor fi trataţi în mod egal, eu voi fi cea mai fericită femeie din lume.

Pentru conformitate, Alina PISICA
Acest articol este publicat cu susţinerea Programului „Femeile în Politică”, implementat de Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în parteneriat cu Fundaţia Est-Europeană şi Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, cu susţinerea financiară a Guvernului Suediei.