Nu a rămas loc nici pentru „Bună ziua!”

Interviu cu Loretta Handrabura

Loretta Handrabura este conferenţiară universitară la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău şi consilieră municipală. Din 1992 a fost membră a PSDM, iar începând cu septembrie 2000 a exercitat diverse funcţii: cea de preşedintă a Organizaţiei de Femei (2000—2007), membră a Biroului Politic, Preşedintă a Consiliului Naţional (2006—2008) al aceleiaşi formaţiuni politice.

În martie 2009 a emis o declaraţie prin care a anunţat retragerea sa din partid şi demisionarea din funcţia de vicepreşedintă PSD. Loretta Handrabura  şi-a motivat decizia prin faptul că nu poate accepta unele principii, valori şi iniţiative care au fost şi sunt promovate în recenta campanie electorală şi nu corespund convingerilor şi valorilor sale politice.

— Cum e să fii femeie în politica din R. Moldova?

— Depinde de faptul cum ai ajuns în politică. De aici şi diferenţa de percepţie a actului politic, a dialogului cu liderii/colegii de partid şi a rolului pe care îl ai ca persoană cu o anumită identitate de gen, profesională, etnică. Experienţa pe care o am, pornind de la simplă membră şi ajungând în poziţii superioare ale conducerii interne de partid, dar şi analiza pe care o fac de ceva timp, m-au ajutat să constat că femeile din politica moldovenească, puţine câte sunt ca vizibilitate publică, pot fi divizate în idealiste şi, de regulă, cu o moralitate pronunţată şi în întâmplătoare, de conjunctură.

— Aveţi şi argumente?

— Desigur. Idealistele sunt cele care se implică în activitatea politică din convingerea că ar putea schimba ceva, pornind de la competenţele şi abilităţile profesionale pe care le au, fie pentru a exprima şi părerea segmentului feminin în luarea deciziilor, pentru a oferi o alternativă reală de a face politică. Ele sunt conştiente, mai mult sau mai puţin, de riscurile şi bătăliile pe care urmează să le poarte cu prejudecăţile şi atitudinea falocratică a colegilor, dar şi cu stereotipurile culturale ale electoratului feminin. Vocea şi poziţia lor nu este suficient de impunătoare, chiar dacă muncesc, de obicei, mai mult decât unii colegi pentru a accede la nişte poziţii-cheie, deoarece nu au, în primul rând, resursele financiare necesare pentru a se autopromova, iar acest factor cântăreşte mult mai greu decât activitatea lor intensă, neremunerată, pe care o efectuează între campanii. Majoritatea liderilor de partid le acceptă nu din convingere, ci pentru imagine şi constrânşi de prevederile internaţionale/naţionale ce stipulează egalitatea de şanse şi abilitarea femeilor în politică. Vedeţi listele parlamentare ale ultimului scrutin şi partajarea recentă a funcţiilor în organele superioare ale Parlamentului şi vă veţi convinge de acest trist adevăr. „Femeile întâmplătoare” se implică în politică atunci când li se oferă o poziţie avantajoasă pe lista parlamentară ori o funcţie în administraţia publică centrală/locală. Loiale bărbaţilor care le-au promovat, ele se străduie să-şi exercite atribuţiile/funcţia astfel încât să nu-i dezamăgească, se adaptează abordării masculine a politicii, intră în joc cu bărbaţii şi nu îşi dezvoltă personalitatea. Analiza făcută activităţii ministrelor din ex-cabinetul Greceanâi e foarte relevantă în susţinerea ideii expuse.

— Cum ar arăta R. Moldova dacă ar fi administrată de mai multe femei?

— Cu certitudine, nu ar fi mai prost administrată, deoarece competenţele de expertiză ale femeilor se extind practic pe toate domeniile, anterior „populate şi reprezentate” doar de bărbaţi. În plus, ele sunt mai abile în rezolvarea conflictelor, promovează transparenţa, manifestă mai puţină toleranţă faţă de corupţie, au o poziţie fermă împotriva crimelor, războaielor, sunt mai receptive faţă de alegători/cetăţeni şi redau încrederea alegătorilor în politică şi a cetăţenilor în instituţiile statului.

De exemplu, primăriile şi instituţiile conduse astăzi de femei înregistrează chiar mai multe reuşite, datorită atitudinii mai responsabile a acestora în gestionarea banilor publici şi manierei lor de a conduce. Alt exemplu sugestiv, conform datelor ONU, din 2000 până în 2006, cei mai buni indici din lume în ceea ce priveşte „dimensiunea umană”, care includ indicatori referitori la durata vieţii, accesul la studii, ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială, i-au avut ţările scandinave, primul loc revenindu-i Norvegiei, unde reprezentativitatea femeilor este de 50%. Aşadar, participarea femeilor ar contribui cu certitudine nu doar la creşterea calităţii politicii, ci şi a vieţii, fiindcă ele vin cu o altă experienţă de viaţă şi, respectiv, alte soluţii şi strategii publice.

— Pe când am putea avea o Angela Merkel în R. Moldova?

— Atunci când nivelul culturii electorului, indiferent de gen, va fi mai avansat şi vom înţelege că politica nu este apanajul bărbaţilor, deoarece ea presupune soluţionarea problemelor care vizează deopotrivă femeile şi bărbaţii. Respectiv, la luarea deciziilor trebuie să participe ambele părţi. Atunci când relaţiile dintre bărbaţi şi femei, atât în mediul de familie, cât şi în cel public, nu vor fi doar de dominare-supunere, ci de reciprocitate între persoane libere şi autonome. În ultimă instanţă, atunci când vom avea un sistem paritar şi o adevărată echitate socială, politică, economică în parlament, în ministere, precum şi la niveluri mai inferioare.

— Când se vorbeşte despre femeile din politică, deseori se face uz de calificativul „sexy”. Credeţi că e o aluzie la teoria seducţiei?

— E o abordare stereotipă, unilaterală şi greşită din start, menţinută şi multiplicată, cu regret, şi de mass-media. Prin aceasta se minimalizează a priori efortul personal al femeilor care ajung într-o poziţie importantă din mediul public/politic, precum şi expertiza lor profesională, calităţile morale. Noi trebuie sa interrelaţionăm şi să ne percepem, în primul rând, prin prisma competenţelor profesionale, a realizărilor şi soluţiilor pe care le propunem, iar dialogul, accentele nu trebuie transferate în mod intenţionat pe fizic şi pe aluzii sexiste, precum se întâmplă frecvent în abordarea politicienelor, femeilor de afaceri.

— Care dintre femeile din politica externă ar putea fi un model de urmat pentru noi?

— Avem de învăţat şi de la Chandrika Kumaratunga, preşedinta Sri Lankăi, din 1999, care a putut să ajungă la rezolvarea unuia dintre cele mai sângeroase conflicte de pe planetă, între singalezi şi tamili, dar şi de la Iulia Timoşenko, prim-ministra Ucrainei, Hillary Clinton, Secretară de Stat în administaţia Barack Obama, şi, desigur, de la Angela Merkel. Prima femeie-cancelar din istoria Republicii Federale Germania reprezintă, în opinia mea, modelul de politiciană cu autoritate, a cărei valoare personală este una extraordinară, are un caracter exemplar şi se bucură de un mare prestigiu în ţară şi peste hotare.

— Ar fi sau nu, astăzi, o alternativă acceptabilă un preşedinte femeie pentru R. Moldova?

— S-a propus repetat această alternativă după scrutinul din martie, însă nu a funcţionat, deoarece factorul apartenenţei politice a fost cel prioritar atunci. Un sistem complicat din punct de vedere economic, politic şi social cum e Moldova pe moment nu poate fi rezolvat de o singură persoană, fie ea femeie sau bărbat. O femeie la putere, chiar şi profesionistă de valoare, nu cred că va putea schimba ceva imediat, astfel încât R. Moldova să prospere în câteva luni, fără a avea sprijinul Legislativului şi Executivului, dar şi al instituţiilor internaţionale.

— Cum explicaţi că PCRM a mizat mereu, pentru diverse funcţii înalte în stat, pe Zinaida Greceanâi, chiar dacă aceasta a ratat mai multe alegeri (la Primăria Chişinău sau la funcţia de şef de stat)? Ar putea fi vorba de vreo simpatie personală faţă de dna Greceanâi?

— Nu ştiu dacă la mijloc este factorul simpatie sau dacă este „o clonă feminină a lui Voronin”, precum opinează unii. Traiectoria politică a domniei sale demonstrează cert loialitate faţă de regimul Voronin şi lipsă de caracter pentru a face opinie separată. Or, au fost mai multe situaţii când ar fi putut să aibă o voce şi o atitudine distincte, dar a ales să facă jocul preşedintelui, care a dirijat de facto Guvernele Greceanâi 1 şi 2. Declaraţia publică, din aprilie 2009, că e în stare să scoată poliţia în stradă, să tragă în copiii şi în tinerii care vor ieşi să protesteze, este o dovadă în plus a celor expuse anterior.

— Cum e să faci politică într-o ţară măcinată de sărăcie?

— Deloc uşor, din mai multe considerente: 1. Un procent impunător din populaţia activă, cu viziuni liberal-democratice, e la muncă peste hotare, iar cei rămaşi, în special din mediul rural, au fost vaccinaţi timp de 8 ani prin intermediul TV publice Moldova 1 şi al acoliţilor puterii comuniste cu un virus propagandistic care le-a deformat percepţia despre situaţia reală din ţară şi despre adevăraţii „patrioţi ai neamului”; 2. Oamenii aşteaptă schimbări în bine imediate din cauza disperării, lipsei locurilor de muncă, a salariilor foarte mici în raport cu preţurile foarte mari; 3. neîncrederea în clasa politică, care clasă politică are acum o nouă şansă să se reabiliteze şi să demonstreze că este cu adevărat preocupată de problemele tuturor cetăţenilor, cunoaşte soluţiile de depăşire a crizei economice/politice şi că va realiza parcursul european al R. Moldova.

— Ce şanse la o carieră profesională au absolvenţii instituţiilor universitare din R. Moldova?

— Cu excepţia absolvenţilor facultăţilor pedagogice – puţine. Cauzele? Lipsa acută a locurilor de muncă, dar şi a unor politici speciale de stimulare a angajatorilor care recrutează şi tineri specialişti.

— La ce îi ajută pe tineri „bursele prezidenţiale”?

— Acestea ar fi trebuit să reprezinte un stimulent pentru obţinerea de noi performanţe la studii, sport, dacă nu ar fi avut o tentă ideologică atât de pronunţată, ca de altfel şi alte iniţiative promovate de ex-preşedintele Voronin – bursele de studii oferite de PCRM unor studenţi de la ULIM, susţinerea unor proiecte pentru tinerii antreprenori ş.a.

— Ce mai nou despre corupţia din învăţământ?

— Se menţine şi la nivel universitar, dar mai cu seamă la cel preuniversitar, deşi în ultimii ani au existat mai multe acţiuni anticorupţie de sensibilizare a publicului faţă de acest fenomen. În calitate de preşedintă a Comisiei educaţie din cadrul Consiliului municipal Chişinău sunt sesizată în special la fiecare început de an şcolar de către părinţii revoltaţi de taxele care se percep la înscrierea în unele instituţii preşcolare şi şcolare din municipiu. Ceea ce constat este că doar schemele de corupţie s-au schimbat şi că au devenit mai precauţi atât cei care dau mită (părinţii sau studenţii), cât şi cei care o acceptă sau chiar o cer. Ridicarea nivelului de viaţă şi a culturii juridice, remunerarea adecvată a pedagogilor, funcţionarea eficientă a legilor, aplicarea sancţiunilor – iată formula care va asigura în timp eradicarea acestui fenomen, care a devenit normă nescrisă în societatea noastră.

— Cunoaşteţi cazuri de corupţie politică? Daţi un exemplu.

— Am auzit, şi la nivel de administraţie publică locală, şi centrală, dar, în lipsa probelor, mă abţin să dezbat acest subiect.

— Sunteţi supărată pe Eduard Muşuc?

— Nu a rămas loc nici pentru „Bună ziua!”, deoarece a mimat comportamentul de anticomunist, a distrus PSD-ul şi a „scuipat” efectiv, iertată să-mi fie expresia, în încrederea şi munca de mai mulţi ani a multor colegi de partid. Plecarea mea din PSD a fost determinată şi de bicefalismul intern de partid, dar şi de declaraţia lui Dumitru Braghiş despre concesionarea Transnistriei, însă principalul motiv a fost, de fapt, perceperea tot mai clară a jocului de culise pe care îl ducea Muşuc cu comuniştii, deşi a negat mereu acest lucru, iar atunci când l-am întrebat direct, a zis că îl ofensez cu această suspiciune.

— Vi se intentase un dosar penal legat de activitatea politică. La ce etapă este acesta acum?

— Dosarul mi-a fost intentat pe când Eduard Muşuc era închis, iar eu, în calitate de preşedintă a Consiliului Naţional al PSD, preluasem, conform statutului, conducerea partidului şi am organizat mai multe mitinguri în care ceream eliberarea lui. Acest dosar, la fel ca şi toţi cei 4 ani de activitate în echipa PSD, pentru o cauză care credeam că este comună – debarcarea comuniştilor de la guvernare – vor rămâne pe conştiinţa lui Muşuc. Dar, vorba ceea: câtă conştiinţă şi verticalitate, atâta responsabilitate şi dramă pentru gestul pe care l-a făcut trecând în tabăra comuniştilor, care „i-au luat afacerea şi l-au victimizat”, facilitându-i astfel ascensiunea politică.

— Cum vi se pare Parlamentul nou-ales al R. Moldova? Sub aspectul profesionismului, dar şi al politicii de gen?

— Promiţător, deoarece are multe nume care s-au remarcat şi realizat în diverse domenii şi reprezintă o altă generaţie de politicieni, mai bine instruiţi şi formaţi în spiritul noilor valori şi principii democratice. Mă refer în special la fracţiunea PLDM, reprezentată de persoane cu prestanţă precum sunt Vladimir Filat, Alexandru Tănase, Iurie Leancă, Vitalie Nagacevschi, Mihail Şleahtiţchi, Vladimir Hotineanu, Veaceslav Ioniţă, dar şi la Corina Fusu şi Ana Guţu (PL), Valeriu Lazăr, Andrei Popov (PD) ş.a. Sub aspect de gen, cantitativ, avem mai multe femei decât în legislativele anterioare, iarăşi datorită PCRM. AIE are doar 5 deputate din 53 de mandate, şi asta pentru că AMN nu are nici o femeie, PLDM – 1 (Liliana Palihovici), iar PL şi PD câte 2 (Corina Fusu şi Ana Guţu, respectiv Valentina Buliga şi Stela Jantuan). Corect ar fi fost ca cel puţin una dintre ele să participe ca partenere prin diferenţă şi în Biroul permanent al Legislativului şi să se regăsească şi în poziţia de vicepreşedinte al Parlamentului, deoarece, ca experienţă şi competenţă, nu cedează în faţa altor deputaţi.

— Cum ar trebui să arate noul Guvern?

— Dincolo de partajarea ministerelor între membrii AIE, care e un moment important sub aspectul asumării de responsabilitate comună pentru actul guvernării, acesta ar trebui să fie format pe principiul funcţionalităţii eficiente dintr-o echipă de oameni cu virtuţi morale şi buni profesionişti, nu de servili şi ticăloşi care se acomodează şi de slabi care se asimilează. Pentru ca Executivul să funcţioneze eficient, va trebui să se asigure, în primul rând, independenţă decizională tuturor instituţiilor de stat, publice, care a lipsit pe timpul guvernării comuniste, şi un dialog constructiv între noua guvernare şi actualii factori de decizie. Mă refer la şefii diferitelor departamente şi structuri, care trebuie păstraţi în funcţie dacă sunt persoane profesioniste şi cu verticalitate, dar triaţi sau chiar traşi la răspundere în cazul în care s-au compromis prin încălcarea cadrului legal.

— Vă mulţumim pentru interviu.

Pentru conformitate A.G.