Principală  —  Interviuri   —   "Nimic nu se obţine uşor…

„Nimic nu se obţine uşor departe de ţară”

Interviu cu Igor Munteanu,
Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în SUA şi Canada

— Cum se vede R.  Moldova de pe continentul american?

— Nu cred că există o singură opinie conjugată ori prevalentă în privinţa vreunei chestiuni globale aici, în SUA, cu atât mai mult nu cred că aş putea afirma că R. Moldova se vede într-un fel anume. Suntem văzuţi doar atunci când acţionăm, iar regiunea din care facem parte, indiferent cum este ea tradusă în categoriile noastre normativ-geografice – Europa de Sud-Est ori spaţiul fostei URSS –, se mişcă într-o tranziţie accelerată spre un nou echilibru geopolitic, care este urmărit cu multă atenţie de către toţi cei interesaţi de acest fenomen şi în SUA.

Pentru marea majoritate a locuitorilor acestui uriaş continent nord-american R. Moldova nu prea există. Nu văd însă nimic descurajator în această stare de lucruri. Dacă vă consolează, atunci aş putea spune că reacţii similare poţi întâlni şi în cazul unor vechi şi mari state vest-europene, şi asta pentru că individualismul generic al americanilor îi face să reţină la nivel popular (regular americans) doar informaţiile strict necesare pentru familia şi comunităţile din care fac parte, şi doar atunci când valorile pe care se întemeiază aceste instituţii se clatină, americanii vor fi primii care se vor mobiliza să cunoască, să afle, să absoarbă informaţia care să le fie practic utilă.

Există totodată o cunoaştere profundă, sistematică şi exemplar de detaliată la nivelul acelor grupuri de persoane (mediul academic şi guvernamental, think tankuri şi grupuri corporative), care sunt specializate pe regiunea din care facem parte, iar în această privinţă aş putea să confirm că mulţi americani ar putea da lecţii de virtuazie în cunoaşterea geostrategică a spaţiului acoperit de interesele UE şi ale Rusiei.

— Cum e să promovaţi un stat mic şi cu probleme în diplomaţia americană?

— O să vă dezamăgesc, răspunzându-vă că este în aceeaşi măsură de grea sarcina să promovezi în SUA un stat mare şi un stat mic. Faţă de capacitatea uriaşă şi importanţa globală a SUA, multe state importante din vecinătatea noastră par mici şi neînsemnate, ceea ce face ca principiul liberum arbitrum să fie aplicat în mod paradoxal şi relaţiilor diplomatice, astfel încât adeseori ideile clare şi motivaţia puternică sunt o garanţie esenţială a succesului, şi nu doar suprafeţele de km2 prin care definim, de regulă, spaţiul protejat de frontierele naţionale. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, a formula în acest fel întrebarea este echivalent cu a-l întreba pe un doctor de ce se ocupă toată ziua de oameni bolnavi, de parcă nu ar exista şi oameni sănătoşi!

Nu am auzit vreun diplomat acreditat pe acest continent să afirme că relaţiile ţării sale ar fi ideale în raport cu SUA, deoarece, dacă ar fi ideale, atunci poate ar trebui să ne lipsim de serviciile diplomaţilor. Or, misiunile diplomatice sunt obligate să asigure rezonanţă externă interesului naţional. Dar, cu siguranţă, aveţi dreptate însă să trasaţi o paralelă între proporţiile unui stat şi resursele pe care le alocă pentru a-şi promova interesele, şi asta pentru că promovare înseamnă o diplomaţie activă, care generează evenimente şi creează un mediu favorabil pentru luarea unor decizii favorabile interesului naţional. O diplomaţie eficientă este cea care este susţinută de un curent de opinie pozitiv şi non-conflictual pe planul statului în care este acreditată. Depunem eforturi intense în acest moment pentru a identifica acele resurse şi instrumente prin care obiectivele diplomatice ale Misiunii R. Moldova în SUA vor fi mai credibile, mai atractive şi mai convergente cu ceea ce SUA consideră strategic important pentru propriile interese naţionale.

— Cum v-a întâmpinat diaspora din SUA? Ce aşteptări au cetăţenii R. Moldova acolo?

— Mărturisesc că am avut întotdeauna o apreciere deosebită faţă de cei care au avut curajul să-şi clădească o viaţă decentă chiar departe de ţară, înfruntând numeroase dificultăţi şi trecând prin încercări pe care noi, cei din R. Moldova, adeseori le omitem, pentru că nimic nu se obţine uşor departe de ţară. Şi cu toate acestea, trebuie să constatăm că putem vorbi despre un fenomen viu al diasporei, constituit din numeroasele valuri de emigraţie din ultimii 20 de ani şi care se prezintă printr-o multitudine de comunităţi amplasate atât în Statele Unite ale Americii, cât şi în Canada.

Am avut plăcerea să cunosc unele dintre acestea chiar în primele 3 luni de când mă aflu în calitatea mea de Ambasador al R. Moldova la Washington DC şi am apreciat foarte mult deschiderea, entuziasmul şi chiar pasiunea cu care membrii acestor comunităţi vorbesc despre patria lor istorică. Trebuie să remarc că aceste comunităţi sunt deosebit de interesante ca structură şi potenţial, având foarte clar conturată însă conştiinţa originii lor comune, legată de R.Moldova, dar păstrându-şi totodată numeroase diferenţe şi particularităţi.

Sunt cel puţin 4 tipuri de comunităţi care formează în acest moment organismul diasporei moldoveneşti pe continentul nord-american: (1) comunităţi organizate în jurul unei biserici, de regulă creştine (baptiste, penticostale, metodiste, evangheliste, creştin-ortodoxe), (2) comunităţi formate din persoane care au emigrat pe criterii politice sau sociale (refugiaţi politici, membri ai unor grupuri discriminate), (3) comunităţi formate din consultanţi şi profesori, întruniţi în jurul unor instituţii adoptive (Microsoft, universităţi SUA, autorităţi locale), (4) comunităţi formate din numeroase grupuri de persoane fără statut legal de şedere. Sunt multe comunităţi – mai ales pe coasta pacifică – formate din vorbitori de limbă rusă, emigraţi mai ales din oraşele din nordul R. Moldova, regiunea găgăuză şi transnistreană, dar care reclamă în continuare origini puternice legate de Republica Moldova (Sacramento, Vancuver, Seattle). Şi, în acelaşi timp, există nişte comunităţi religioase foarte puternice, ca mărime şi ca influenţă asupra comunităţilor în care se găsesc – Seattle, Springfield, Greenfield, Ashley. În marea lor majoritate, membrii acestor comunităţi au devenit cetăţeni americani (ori canadieni) ori sunt în proces de a obţine cetăţenia acestor state; nu caută necazuri şi îşi cresc copiii în respect faţă de legile federale şi locale, fiind priviţi cu simpatie şi încredere de către ceilalţi. Adeseori, însă, moldovenii gravitează în jurul unor comunităţi mai largi şi mai cunoscute – comunităţi de ruşi sau de români, alegând în funcţie de preferinţele lor lingvistice sau culturale să-şi definească astfel identitatea pe care o reclamă în raport cu autorităţile SUA şi Canada.

— Există un plan de comunicare cu diaspora?

— Există un efort constant în această direcţie. Trebuie să recunosc că nu-i o sarcină uşoară, din mai multe motive. În primul rând, misiunile diplomatice ale R. Moldova nu au avut până nu demult o practică bună de comunicare cu diaspora, din cauza, eventual, stilului dogmatic al unor instrucţiuni de acasă, pe care unii diplomaţi moldoveni chiar le aplicau cu multă râvnă, şi care au produs destulă reticenţă şi chiar ostilitate printre membrii acestor comunităţi. Eu înţeleg perfect acest sentiment şi cred că trebuie să recâştigăm încrederea pierdută, făcând paşi care să ne apropie şi nu să ne înstrăineze. Să muncim pentru respectul diasporei – prin eforturi susţinute acasă, dar şi prin acţiuni concertate de promovare a imaginii şi respectului pentru R. Moldova în străinătate.

Pentru început – ne-am propus să dezvoltăm site-uri de socializare pentru comunităţile de rezidenţi originari din R. Moldova, să dezvoltăm proiecte comune cu acele comunităţi de originari din R. Moldova care manifestă deschidere şi cooperare, preţuind eforturile lor, oricât de firave ar fi ele, pentru că – trebuie să înţelegem cu toţii – fiecare dintre ei trebuie să muncească foarte mult ca să-şi achite plăţile, să-şi întreţină familiile, să-şi asigure o viaţă demnă într-o societate definită prin concurenţă şi pluralisme de orice gen.

Ne dorim să ne mişcăm rapid spre proiecte mai ambiţioase, în anii următori, pe care să le putem lansa împreună sau cu ajutorul direct al diasporei din SUA şi Canada, cum ar fi: lansarea unei universităţi americane în R. Moldova, crearea unor proiecte de business de succes în SUA şi R. Moldova, constituirea unui Centru de Cultură, care să ne reprezinte imensa varietate şi bogăţie culturală şi artistică, prin care ne definim (chiar dacă adeseori polemizăm până la isterie asupra identităţilor pe care ni le asumăm!). Sper să putem integra şi atrage în această viziune de promovare a R. Moldova şi Ministerul Culturii, dar şi asociaţiile de creaţie din R. Moldova, artiştii moldoveni din diasporă, pe care eu personal îi văd în calitate de Ambasadori ai Culturii, statutul cărora trebuie să fie recunoscut şi susţinut.

— Ce beneficii pot aduce Moldovei tinerii educaţi acolo?

— Există o generaţie numeroasă de tineri care au obţinut diplome valoroase şi importante în SUA. Nu avem un registru statistic, dar ne putem da seama de mărimea acestor afluenţi unviersitari din multitudinea de rapoarte guvernamentale, care atestă o prezenţă activă a absolvenţilor din R. Moldova în medicină, ştiinţe politice, business şi administrare. Mulţi dintre ei vor opta să rămână în SUA numai dacă Guvernul R. Moldova nu le va oferi oportunităţi mai bune de angajare şi creştere în carieră. Dar să ştiţi că mulţi dintre ei ar risca să revină la o carieră în administraţia de stat, fie pentru că sunt mobilizaţi de principii în care cred, fie pentru că speră că o carieră în administraţia de stat le-ar oferi substanţiale beneficii pe termen lung într-un sistem politic stabil. Aici aş vrea să spun că m-am bucurat să aflu despre Programul comun al Guvernului R. Moldova şi Oficiului PNUD în privinţa fondului de susţinere pentru absolvenţii unor instituţii de învăţâmânt superior, recrutaţi pentru posturi ministeriale, pentru că reprezintă exact semnalul pe care şi-l doresc mulţi tineri.

— În aceste zile aţi călătorit prin Carolina de Nord (CN), o prietenă dedicată a R.Moldova. Cu ce poate răspunde Moldova acestor gesturi?

— Vreau să vă spun că Programul de Cooperare dintre CN şi R. Moldova, lansat în 1997, a pornit iniţial ca un proiect de cooperare între Garda Naţională a Carolinei de Nord şi Armata Naţională a R. Moldova, în cadrul Parteneriatului pentru Pace, singurul format de cooperare militară existent în acel moment. De-a lungul anilor, însă, Programul de Cooperare a absorbit ca un bulgăre de zăpadă numeroase alte iniţiative din medicină, agricultură, business, nemaivorbind de intensele acţiuni de caritate pe care oamenii de bună-credinţă din acest stat le-au făcut în permanenţă în raport cu diverse comunităţi, mai mari sau mai mici, din Republica Moldova.

Drept exemplu aş putea face referinţă la Asociaţia Micul Samaritean, sediul căruia se găseşte în Hickory, locul de reşedinţă al prietenului nostru, Florin Pindic Blaj, energia şi cumsecădenia căruia sunt bine cunoscute în Republica Moldova. Un alt exemplu ţine de parteneriatul instituit între Federaţia Evreiască din Greensboro şi Municipiul Bălţi, altădată un oraş deosebit de puternic definit de existenţa unei largi comunităţi evreieşti, decimată de pogromurile celui de-Al Doilea Război Mondial şi, ulterior, de emigraţia masivă din perioada sovietică. Alte exemple sunt oferite de legăturile existente între Universitatea de Stat din Carolina de Nord şi Universitatea de Medicină „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău. Schimbul de carte şi cooperarea intensă între Bibliotecile din Carolina de Nord şi cele din Republica Moldova au devenit de mult o marcă recunoscută, prin care autorităţile Carolinei de Nord s-au făcut cunoscute şi pe plan federal şi din care numeroase instituţii publice şi private din Republica Moldova au avut numai de câştigat.

— Care sunt relaţiile de export dintre aceste două state? Ce ar putea vinde Moldova în SUA?

— Pieţele americane sunt imense şi foarte prietenoase. Din păcate, volumul total al exporturilor în 2009 a fost estimat la numai 54 mln USD, ceea ce reprezintă mai puţin de 0,1% din volumul total al exporturilor R. Moldova, de atunci. Principalele cauze în această privinţă ţin, în temei, de anumite stereotipuri printre producătorii moldoveni, care merg adeseori pe calea minimei rezistenţe, dar şi de instabilitatea politică, care a fost văzută în mod constant ca un impediment în calea atragerii ISD (investiţii străine directe) în R. Moldova. Dacă mai adăugăm aici şi cazurile în care fosta conducere a ţării (PCRM) a fugărit importante investiţii americane din R. Moldova – cazul Farmaco, dar şi existenţa unor restanţe regretabile – aplicarea restricţiilor conţinute în Amendamentul Jackson Vennick (JVA) R. Moldova, ca măsură de răspuns a SUA la persecutarea evreilor în perioada URSS, atunci ne dăm seama de motivele pentru care o ţară de talia Moldovei, cu toate avantajele sale competitive şi inhibiţiile sale, nu putea fi atractivă pentru marile capitaluri americane.

Trebuie să fim realişti. Marile investiţii internaţionale sunt în continuare obsedate de statele asiatice în dezvoltare, dar nu-mi pierd speranţa să putem construi, totodată, oferte atractive şi pentru noi. În acest scop, Ambasada R. Moldova în SUA a pregătit semnarea OPIC (Oversees Private Investment Corporation), care asigură investitorilor americani garanţii guvernamentale sigure în cazul oricăror plasamente de capital ori garanţii de risc în ţara noastră, care ar putea fi văzută ca un caz de risc, urmare a alegerilor repetate din ultimul timp.

În octombrie a.c. am deschis o Cameră de Comerţ la Atlanta, Statul Georgia, cu sprijinul comunităţii moldovenilor din statele de sud (Florida, Georgia), care va juca un rol crucial în valorificarea unor idei de business la care se lucrează în acest moment. În anul 2011 ne propunem să sponsorizăm cel puţin 3 Misiuni de Comerţ cu participarea businessului autohton în SUA şi Canada şi sperăm să avem tot sprijinul din partea CCI şi comunităţilor de business din R. Moldova. Am avea nevoie numai de stabilitate politică internă, dar evident – în condiţiile păstrării unei coerenţe democratice şi prooccidentale a viitoarei alianţe de guvernământ! – şi de puţin noroc, pentru că interesul unor corporaţii transnaţionale de a căuta pe hartă unde se găseşte Moldova şi de a decide să investească în acel loc ţine nu doar de estimări economice.

— Ce aşteptări au instituţiile internaţionale cu sediul la Washington şi New York  de la noile autorităţi ale R. Moldova?

— Este foarte limpede că instituţiile la care faceţi referinţă vor coopera de o manieră mult mai deschisă cu autorităţile care sunt mai democratice, mai responsabile şi mai deschise spre dialog, pentru că orice încercare de a ne izola ori de a trişa în raport cu aceste instituţii tot pe noi ne costă, adică pe cetăţenii R. Moldova, asupra cărora s-au vărsat în cele din urmă toate efectele pe care le-au produs nostalgiile filosovietice ale unor guverne aşa-zis tehnocratice. La 20 de ani de la căderea zidului berlinez trebuie să ne dăm seama că aceste nostalgii decrepite nu mai sunt nişte ghiduşii inocente, ele sunt periculoase prin definiţie, ajutând la conservarea unei stări de stagnare sistematică şi degradare, în comparaţie cu modelul rapid de modernizare şi occidentalizare pe care alte ţări vecine R. Moldova l-au adoptat cu mai multă ştiinţă de carte şi dedicaţie, cum este exemplul oferit de Polonia, Lituania, Estonia, Slovacia.

— Ce s-a scăpat în educaţia electoratului din R. Moldova, de ce oamenii aleg în procent mare drumul înapoi?

— Există numeroase grupuri de cetăţeni ai ţării noastre care nu se identifică cu statul ce le-a oferit această cetăţenie, şi care votează instinctiv pornind de la reflexele lor de homo sovieticus, chiar dacă au trecut aproape 20 de ani de la prăbuşirea URSS. De fapt, R. Moldova nu este deloc un caz excepţional, şi asta dacă ne uităm cu titlu comparativ la exemplul Ucrainei şi Armeniei, dar chiar şi la exemplul unor state care au devenit între timp membre ale UE, cum este Letonia şi Estonia, vom vedea grupuri destul de numeroase care privesc cu aceeaşi îndârjire şi nostalgie la URSS.
Nu s-a reuşit desovietizarea completă şi ireversibilă a societăţilor noastre, obiectiv care trebuie înţeles în termeni instituţionali, dar şi subiectivi, adică de percepţie şi atitudini. Să nu ne amăgim cu gândul la faptul că numai bătrânii pot fi nostalgici pentru mitul perioadei sovietice, când ei mai erau tineri şi fericiţi. Evoluţia politică arată că există şi numeroase grupuri de tineri care militează pentru obiectivul unei restauraţii sovietice, antioccidentale, sub pavilionul unui partid-unic, etatocratic, care ar putea să le ofere beneficii extinse pe plan individual şi colectiv contra unui model de stat pe care nu-l înţeleg şi nu-l recunosc, ca atare.

— SUA susţin mai multe proiecte la Chişinău care ţin de combaterea traficului de fiinţe umane, a corupţiei, de dezvoltarea democraţiei. Cum e apreciată avansarea situaţiei din R. Moldova la aceste capitole?

— SUA se numără printre cei mai importanţi parteneri bilaterali ai R. Moldova, susţinând aspiraţiile noastre de integrare în UE şi contribuind efectiv la crearea instituţiilor unui stat modern şi eficient, care ar fi capabile şi dedicate scopului de a combate corupţia, de a preveni crima organizată şi de a reduce asperitatea unor fenomene extrem de nocive, cum este şi traficul de fiinţe umane, traficul de stupefiante şi alte substanţe periculoase, dar fără a altera construcţia şi standardele unui stat democratic.

Succesele şi insuccesele repurtate în domeniul combaterii corupţiei şi altor fenomene asociale sunt monitorizate continuu de către anumite organizaţii internaţionale, cum sunt: Transparency International, OIM, dar şi Freedom House, Global Integrity Survey etc.

O serie de rapoarte prezentate între 2007—2010 arată serioase probleme la capitolele trafic de persoane şi corupţie. Ca să subliniez greutatea acestor argumente, voi menţiona că R. Moldova a fost declasată în 2009 în scorurile Oficiului pentru Traficul de Persoane aflat în gestionarea Departamentului de Stat al SUA de la Tier 2 la Tier 2 Watch List, care ar fi putut însemna blocarea unor importante programe de finanţare (MCC). Aceste riscuri au impus o mobilizare generală la nivelul mai multor instituţii de stat.

Ca rezultate practice aş menţiona reducerea cazurilor de trafic (91 în 2010 faţă de 124 în 2009), sporirea răspunderii judiciare pentru persoanele condamnate prin decizii finale de judecată pentru implicarea în diverse reţele criminale (13 condamnări la închisoare, 15 condamnări cu suspendare şi 39 amenzi administrative), dar şi adoptarea unui pachet de acţiuni şi a unei strategii naţionale de coordonare a eforturilor anti-trafic pentru 2011 – 2013 şi de oferire a asistenţei şi protecţiei victimelor identificate.

— Ce paşi trebuie să întreprindă R. Moldova pentru a bucura nu doar comunitatea internaţională, ci şi pe cea internă?

— Cel mai grav lucru care s-ar putea întâmpla în R. Moldova este ca alegerile să producă un guvern lipsit de personalitate şi voinţă politică, având un orizont de maximum 8 luni înainte şi preocupat mai ales de propriile frustrări ori inhibiţii interne.

Este de obligaţia clasei politice de la Chişinău să nu risipească uriaşul credit de preţuire şi încredere pe care l-am notat în ultimul an. Aş vrea să amintesc că, imediat după instalarea coaliţiei democratice de guvernare (AIE), în septembrie 2009, au apărut câteva documente de viziune economică şi socială, care au trezit un interes susţinut pe plan extern şi intern; acestea fiind, în ordinea importanţei – Programul de guvernare Integrarea europeană: libertate, democraţie, bunăstare (2009—2013) şi Programul Rethink Moldova, prezentat la 24 martie 2010 la Brussels. Avem nevoie de stabilitate guvernamentală, de continuitate democratică. Este nevoie de mult curaj ca să-ţi asumi riscurile unei guvernări reformiste într-o ţară săracă, dar uitaţi-vă – dacă nu ar fi existat un Balcerovicz în Polonia, această ţară nu ar fi cunoscut statutul deosebit de care se bucură în acest moment de a fi singura ţară – membru al UE – care aproape nu a resimţit recesiunea globală, care a făcut ravagii în alte economii. Dar este nevoie, totodată, şi de multă clarviziune, pentru că reformele pe plan intern se aplică până la urmă pe oameni vii, nu pe mulaje confecţionate pentru lecţia de ştiinţe naturale.

— Cum apreciaţi activitatea IDIS acum?

— Încă nu am distanţa necesară pentru a face evaluări de acest gen. Mă bucur însă că IDIS reprezintă în acest moment o instituţie viabilă, conştientă de obiectivele statutare şi vital necesară misiunii de occidentalizare a statului şi societăţii în R. Moldova. Recunosc că m-am bucurat să văd şi un alt stil de management la conducerea institutului şi sunt încrezător că acest stil va aduce rezultatele aşteptate.

— Cum veţi întâmpina Crăciunul? În tradiţie americană sau românească?

— Ca şi acasă, îmi place să aştept sărbătorile de Crăciun în familie şi adeseori suntem însoţiţi de rude sau de prieteni apropiaţi. În special pentru cititorii ziarului Dvs., dar şi pentru minunata echipă de ziarişti care susţine editarea lui, aş vrea să doresc tuturor oamenilor cumsecade un Craciun fericit, Sărbători luminate, care să aducă multe daruri copiilor, sănătate şi fericire celor vârstnici. Ne dorim nişte bucurii simple, care să lumineze cu spiritul sărbătorilor magice din decembrie deciziile politicienilor din R. Moldova.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Alina RADU