Principală  —  Interviuri   —   Moldova se măsoară în generaţii

Moldova se măsoară în generaţii

Interviu cu François M. Farah, director al UNFPA Moldova, Macedonia şi Serbia

 

Născut în Liban, a studiat demografia socială la Sorbona, Paris. A lucrat în calitate de reprezentant al UNFPA în România, India, Pakistan, Uganda, Camerun, Bhutan, Afganistan.

— Starea populaţiei unui stat, în condiţiile moderne, nu poate fi privită şi analizată decât în context regional. Ca să înţelegeţi mai bine fenomenele demografice, priviţi Moldova în context estic sau vestic?

— Am vizitat Moldova de câteva ori, începând cu noiembrie 2009. Am asociat mereu acest stat, în cadrul activităţilor noastre, cu grupul de ţări est-europene. E vorba de câteva perspective: tranziţia, iniţiativele de dezvoltare, dar şi particularităţile populaţiei. Moldova are un nivel destul de scăzut al fertilităţii populaţiei şi un nivel crescut al migraţiei.

— Migraţia înaltă şi rata scăzută a naşterilor este specificul care deosebeşte, de fapt, Moldova de alte state?

— Numărul de copii care revine fiecărei femei în Moldova este de 1,3—1,5. Alt factor important este şi migraţia populaţiei tinere, îndeosebi a celor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 40 de ani, care reprezintă în jur de 30% din populaţia aptă de muncă.

Deci pornind de la aceste două situaţii – puţini oameni care se nasc şi mulţi oameni apţi de muncă care pleacă, asistăm la o modificare a structurii de vârstă a populaţiei, când numărul vârstnicilor creşte; de aceea şi spunem că Moldova trece printr-un accentuat şi rapid proces de îmbătrânire a populaţiei.

Moldova a reacţionat destul de rapid la această situaţie, înfiinţând o Comisie Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare şi elaborând o strategie demografică de dezvoltare a populaţiei.

— Pe lângă migraţie, Moldova are dificultăţi să ofere celor rămaşi acasă anumite garanţii sociale.

— Moldova trece printr-o perioadă de tranziţie, iar investiţiile în sectorul social sunt într-o situaţie critică. De capitalul uman pe care îl avem acum depinde viitorul Moldovei în următorii 20-30 de ani. Nu e vorba doar de domeniul educaţiei, cu toate că investiţiile în educaţie sunt foarte importante. E vorba şi de investiţiile făcute, bunăoară, în domeniul sănătăţii. Numeroase studii, inclusiv cel efectuat de Banca Mondială, arată valoarea domeniului sănătăţii. E simplu, omul care nu se simte sănătos lucrează mai puţin, pierde oportunităţi, nu este productiv, absentează.
Aş mai vrea să menţionez că există şi nişte comportamente riscante în rândul tinerilor, şi dacă nu acţionezi la timp ca să intervii, când schimbarea încă mai este posibilă, atunci riscul este foarte mare ca tinerii să adopte un comportament greşit, să facă nişte alegeri care să le pună viitorul în pericol. De asemenea, este important să se schimbe ceva în ceea ce priveşte atitudinea, relaţionarea cu sexul opus, în ceea ce priveşte lupta contra violenţei domestice.

— Credeţi că există suficiente date care să ajute Guvernul R. Moldova să înţeleagă problemele populaţiei?

— Vreau să ne punem întrebări despre ceea ce nu se vede. Este mai important să vezi cine nu poate veni la spitalele din oraş decât să vezi doar oamenii care vin; şi în aceeaşi ordine de idei, vreau să ne punem întrebări despre oamenii care nu reuşesc să ajungă în vizorul autorităţilor, dar ei există. Acesta este domeniul asupra căruia Moldova lucrează, inclusiv prin pregătirea recensământului planificat pentru anul 2014. Cu cât mai devreme vom obţine aceste date, cu atât mai bine, deoarece avem nevoie de informaţii. Datele recensământului şi analizele sunt ca şi coloana vertebrală pentru un corp uman.

— În cadrul ultimului recensământ din R. Moldova, datele despre emigranţi au fost trecute la categoria “temporar plecat”. Deşi unii nu vor mai reveni niciodată, ei rămân în datele statistice ca temporar plecaţi.

— Aţi atins un subiect foarte important. Statisticile Naţiunilor Unite sunt un fel de armonizator internaţional în definirea chestionarelor pentru recensăminte: cine este un rezident, cum definim un rezident, dacă o persoană a fost plecată pentru 3 luni, statutul acestei persoane se schimbă? Deci există anumite definiţii care sunt preluate de Eurostat (Departamentul Statistică al UE), iar R. Moldova are tendinţa să se conformeze standardelor europene. Deci atunci când se va începe lucrul la chestionar, va trebui să se ţină cont de standarde, dar şi de tendinţe: cine sunt migranţii temporari sau migranţii pe termen lung, sau cine sunt reprezentanţii minorităţilor etnice şi cum se definesc ei înşişi. Dacă e să luăm exemplul României, acolo recensământul a avut loc în octombrie, iar cu 7-8 luni înainte Institutul român de statistică a muncit pentru a îmbunătăţi reprezentativitatea comunităţii rome în acest recensământ, deoarece în recensămintele anterioare comunitatea romă era constituită din 500 000 de persoane, dar conform altor estimări numărul romilor variază între 1,5 şi 2,5 milioane.

— Credeţi că ei au un disconfort să se numească romi?

— Ei sunt descurajaţi cumva, deoarece problema discriminării există. Dacă simţi că vei fi subiectul discriminării, chiar dacă eşti rom – vei declara că nu eşti rom. În orice loc unde există mai multe etnii, iar recensământul este opţional, percepţiile îşi vor avea efectul lor, chiar dacă realitatea este alta. Dacă oamenii percep că vor fi discriminaţi, ei îşi vor schimba declaraţiile. Şi nu e vorba doar de romi. Unii romi vin din familii mixte. Bunăoară, dacă tatăl este rom, iar mama nu este romă,  copilul cu cine se identifică?

— Dar care este, de fapt, regula după care se determină cărei etnii aparţin copiii din familiile mixte?

— Regula din chestionar este următoarea: etnia se determină în funcţie de cum se declară persoana. Vă dau exemplul Canadei, care este o ţară bilingvă, în care se vorbeşte franceza şi engleza, şi în recensământ există mereu întrebarea: În ce limbă vă exprimaţi? Poţi trăi în Ontario fiind vorbitor de limbă franceză într-o provincie vorbitoare de engleză sau poţi trăi în Montreal şi să te declari vorbitor de engleză. Depinde cum te declari tu însuţi, ca aparţinând unui sau altui grup, deoarece nu există vreo regulă cu puterea de decizie a unei curţi judiciare.

— Operatorii trebuie să respecte un şir de reguli în timpul recensământului, să manifeste maximă toleranţă faţă de orice răspuns al cetăţenilor?

— Operatorii anchetei, persoanele care colectează informaţia, pot influenţa datele recensământului. Dacă acea persoană nu este sensibilizată cu privire la problema romilor, ea ar putea să nu acorde atenţia necesară unor aspecte. În România, am organizat un training pentru operatori, în care am adăugat un modul de sensibilizare asupra problemei romilor. Un moment nu mai puţin important pe care aş vrea să-l menţionez este lucrul cu comunitatea romă pentru a explica care este interesul şi necesitatea participării la recensământ. Recensământul, ca orice mecanism de colectare a informaţiei, se confruntă cu reticenţa oamenilor în a oferi date; cu atât mai mult dacă eşti rom şi te confrunţi cu anumite percepţii, îţi apar dubii – de ce trebuie să spui unor oameni când te-ai născut, ce ai şi ce nu ai? Trebuie să asigurăm comunitatea că informaţia este confidenţială şi foarte necesară.

— Să ne întoarcem la nivelul natalităţii. Din experienţa dvs., care sunt modelele cele mai eficiente de a încuraja oamenii să rămână acasă şi să nască copii?

— În primul rând, naşterea unui copil este un proiect al societăţii, este un mod de viaţă: te căsătoreşti sau nu, la ce vârstă, când planifici un copil, preferi o carieră sau eşti într-o poziţie de planificare, posibil eşti căsătorit, dar încă nu eşti pregătit să ai un copil, posibil ai nevoie de o planificare, posibil 3-5 ani. Astfel, naşterea unui copil este rezultatul unui set întreg de factori. Printre factori se mai numără şi particularităţile de gen, negocierile dintre soţi, iar pentru persoanele din mediul rural presiunea este şi mai mare, deoarece, dacă după primul an de căsătorie nu ai un copil, oamenii te întreabă ce s-a întâmplat că încă nu ai un copil.

— Există şi o latură “pozitivă” a  acestui fel de presiune?

— Nu ştiu dacă e bine sau nu, dar presupun că e bine pentru o femeie să fie în poziţia de a alege dacă este pregătită să aibă un copil, să aibă grijă de un copil, să privească viitorul copilului din perspectiva unei investiţii pe termen lung.

— Este limpede că naţiunile care au o stare a democraţiei, dar şi a finanţelor publice mai bună, se confruntă cu o descreştere a numărului de copii, pe când unele naţiuni care se confruntă cu sărăcia nasc mulţi copii şi îşi adjudecă spaţiu pentru viitor. De ce unii sunt curajoşi în condiţii de stres, iar alţii – pasivi în condiţii bune?

— Natalitatea nu este ceva automat. Când lucrezi cu oamenii, nu te comporţi de parcă ai conduce o industrie sau o fabrică. Oamenii fac anumite alegeri, ei au motivaţiile lor, referinţele lor. Pot să împărtăşesc cu voi nişte bune practici ale altor ţări, de exemplu Franţa, Suedia (un caz foarte interesant), deoarece ceea ce se întâmplă în R. Moldova nu este un caz unic, nu este o excepţie. Sunt state europene cu cifre nu chiar pozitive: Germania – 1,5 copii, Italia – 1, 3, Spania – 1,2.

Dacă e să ne uităm la Franţa, observăm că un procent considerabil din bugetul acestei ţări este alocat pentru sectorul social, asistenţă pentru familii, asistenţă în domeniul învăţământului, în domeniul asigurărilor de şomaj, contribuţii de asigurări sociale pentru mame cu 2-3 copii. Sunt nişte măsuri care au făcut Franţa să devină o ţară cu un nivel destul de ridicat al natalităţii – peste 2 copii. Acest indicator oferă o anumită stabilitate, deoarece, dacă sunt 1000 de locuitori, ei vor rămâne tot 1000, este nevoie de 2 copii pentru a înlocui mama şi tatăl. Un caz interesant este Suedia, care a făcut nişte investiţii structurale. Există cupluri care planifică să aibă un copil, dar amână aceasta din cauze economice. Dar, uneori, chiar dacă economia este bună, nu înseamnă că oamenii vor începe să nască copii, deoarece oamenii mereu calculează ce este mai bine pentru ei.

— Moldova este calificată ca cea mai accelerată în reducerea numărului populaţiei?

— Este adevărat, deoarece în Moldova se nasc puţini şi pleacă mulţi. Fenomenul migraţiei a afectat foarte mult Moldova, atât din punct de vedere al creşterii forţei de muncă, cât şi al menţinerii familiilor. Se înregistrează o descreştere a numărului populaţiei şi se pierde şi posibilitatea de a înregistra o creştere pe viitor.
Familiile care au plecat acum îşi iau şi copiii cu ei sau nasc copii în afara ţării. Dacă aceşti tineri ar fi rămas în ţară, în timpul recensământului ar fi fost luaţi în calcul şi ei, şi copiii lor. Astfel, în Moldova fenomenul migraţiei afectează şi nivelul natalităţii.

— De câţiva ani, Moldova încearcă să aleagă preşedintele. Ce mesaj aveţi pentru viitorul preşedinte cu privire la nevoile populaţiei?

— În primul rând, sunt necesare mai multe studii, mai multe date, pentru că niciun program nu poate fi eficient dacă nu se bazează pe cunoştinţe. De exemplu, atunci când mergi la doctor, acesta în primul rând te examinează şi îţi cere să faci anumite analize, deoarece are nevoie de indicatori pentru a înţelege exact care este problema. Şi cei care lucrează cu populaţia trebuie să aibă argumentarea problemelor lor. În al doilea rând, trebuie adaptat sistemul la necesităţile populaţiei. În domeniul sănătăţii, componenta de reproducere unde este? Cine beneficiază de ea şi cine nu beneficiază de această componentă? Cine are acces şi cine nu are acces? În al treilea rând, ce servicii sunt disponibile? Sunt ele accesibile după cost? Care este calitatea? Şi, mai presus de toate, care este dinamica populaţiei care va veni, să zicem, în următorii 10-15-20 de ani? Deoarece în demografie există noţiunea de generaţie, măsurile întreprinse azi vor avea efect peste o generaţie. Există multe lucruri care pot fi făcute în legătură cu migraţia. Există foarte multe exemple de bune practici – Maroc sau Mexic, Malaiezia sau Filipine sunt foarte bune exemple de reducere a migraţiei şi de creare a condiţiilor pentru reîntoarcerea populaţiei, de a face investiţii şi de a încuraja investiţiile. India, bunăoară, a creat ceva numit de indieni nonrezidenţi pentru a încuraja investiţiile indienilor din afara ţării, nu pentru numărul populaţiei, deoarece indienii sunt 1, 1 miliarde. E ceva salutar ca politică promovată. Poţi crea mereu o anumită politică ale cărei rezultate să funcţioneze pe direcţia obiectivelor tale strategice de dezvoltare.

— Calculele preliminare arată că în următorii 50 de ani Moldova va suporta pierderi enorme de populaţie dacă nu se vor face anumite schimbări azi. Dacă Moldova va face nişte îmbunătăţiri imediate, când vor putea fi văzute primele rezultate?

— În ceea ce priveşte migraţia este foarte greu să decizi care vor fi rezultatele dacă nu ştii datele problemei. Ce îi poate face pe oamenii de acolo să revină? Le va trebui timp pentru a renunţa la obligaţiile lor de acolo? Cine se va întoarce? Cei care au un lucru temporar sau cei care s-au stabilit deja acolo cu familia, sau cei care încă nu şi-au întemeiat acolo familii? Dar, din nou, bazându-ne pe experienţa din întreaga lume, nu este imposibil să începem a vedea manifestările unei politici în următorii 5 ani, avem exemplul Marocului, al celor care s-au întors, al migraţiei de întoarcere, timp de 10-15 ani. Acum vorbesc de fenomenul migraţiei de întoarcere din anii ’80, când Marocul avea un minister special ce se ocupa de migraţie. Acum în această ţară sunt comunicaţii şi facilităţi de a circula mai bune, alte facilităţi în luarea deciziilor sau în elaborarea obiectivelor pe termen lung.

Vreau să reiterez că oamenii emigrează nu doar din cauza unor constrângeri economice, uneori există percepţia că în ţara lor oamenii se simt nesiguri. Poţi să decizi mâine să pleci pentru că ţi-ai pierdut locul de muncă, acesta ar fi un factor direct, dar dacă ai speranţa că în curând ai putea să îţi găseşti un alt serviciu, ai putea să decizi să rămâi, şi invers — dacă ai percepţia că nu vei putea să îţi găseşti în viitorul apropiat un lucru din cauza incertitudinii situaţiei economice, atunci eşti mai predispus să pleci decât să rămâi, chiar dacă pleci fără a avea un lucru asigurat în altă ţară.

— Acum Moldova este în dialog pentru obţinerea regimului liber de vize cu UE, iar pe de altă parte, Guvernul României permite redobândirea cetăţeniei române copiilor persoanelor cărora le-a fost retrasă forţat cetăţenia în perioada Uniunii Sovietice. Deci, există tot mai multe oportunităţi de a emigra legal, şi există voci care zic că astfel apare  riscul că vor pleca toţi. Ce credeţi despre asta?

— Este o întrebare foarte dificilă, deoarece diferite ţări au priorităţi diferite cu privire la creşterea numărului populaţiei sau cu privire la oricare altă politică. Dar aş vrea să spun că atunci când deschizi un anumit spaţiu, se observă mereu că la început există un val de mişcare foarte rapid, care, treptat, se diminuează. Este ca şi orice eveniment de deschidere, care atrage oamenii să exploreze, dar apoi ei realizează obiectiv că oportunităţile nu sunt cu mult mai bune acolo decât aici, deja depinde de abilităţile şi interesele profesionale. Astfel, deschiderea frontierelor nu este un pericol pe termen lung.

— Deci credeţi că oamenii nu ar trebui închişi între hotare, ci ar trebui să li se ofere oportunităţi acasă?

— Deschiderea frontierelor nu este un pericol, doar că e necesară o perioadă de adaptare. Dacă se va investi în percepţia oportunităţilor din Moldova, nu doar moldovenii se vor întoarce, ci şi persoane de alte naţiuni vor fi interesate să se stabilească aici cu traiul. Acest lucru s-a întâmplat în Irlanda când aceasta a aderat la UE. Italia, la începutul secolului XX, era o ţară cu o migraţie foarte intensă, italienii emigrau în SUA, Canada, Australia etc., dar după al Doilea Război Mondial, o parte dintre ei s-a întors şi a investit în ţara lor, vorbim de ani ’50-’70.  Acum este cu mult mai uşor să călătoreşti, chiar şi oamenii din aceeaşi ţară stau în acelaşi loc mai puţin timp. În SUA media de şedere într-o localitate este destul de mică, oamenii au tendinţa de a se muta din partea de est spre sud, din vest spre nord. Oamenii sunt foarte mobili. Dar, din nou, te muţi atunci când vezi anumite oportunităţi altundeva. Eu cred că este în interesul conducerii ţării să proiecteze o viziune conform căreia Moldova să fie un mediu atractiv pentru investiţii, iar societatea să aibă un mod de viaţă atractiv, cu servicii de calitate, cu diverse oportunităţi de recreere, cu un mediu urban şi cu o infrastructură dezvoltată, cu oportunităţi economice. Eu vorbesc de diferite elemente şi ingrediente ale unei politici care să facă ţara mai atractivă nu doar în regiunea Europei de Est, ci şi în întreaga lume.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Alina RADU