Mama lui Valeriu Boboc: Durerea nu poate fi depăşită, trebuie să înveţi a trăi cu ea

465-boboc-valeriu-mama1Interviu cu Ala Boboc, mama lui Valeriu Boboc, omorât în PMAN în noaptea de
7 spre 8 aprilie 2009

 

— Îl visaţi?

— În primii ani l-am visat de mai multe ori. Acum sufăr de insomnie şi visez mai puţin. Nu pot, însă, uita un vis mai vechi, pe care l-am avut când Valeriu avea vreo 14 ani. Se făcea că stătea în genunchi, fiind înconjurat de câţiva oameni în negru, care voiau să-l lovească. El striga: „Mamă, ajută-mă”. Ani la rând nu puteam uita acel vis şi mă gândeam cu frică la faptul că lui Valeriu i se poate întâmpla ceva. Eram mereu atentă la tot ce făcea şi aveam frică să nu pierd momentul în care el ar fi avut nevoie de ajutor din partea mea. Între timp, Valeriu crescuse, iar eu am uitat acel vis. Nu pot să înţeleg cum, peste vreo 9 ani de la acea viziune, visul s-a împlinit cu exactitate. De la martorii acelor evenimente am aflat că Valeriu a fost bătut fiind în genunchi, după care a căzut la pământ, unde a fost lovit în continuare. Ştiu că a cerut ajutor. Uneori mă gândesc că, dacă ar fi fost ajutat, Valeriu nu ar fi fost omorât acolo.

— Cum e această primăvara pentru dvs.?

— Din 2009, toate primăverile sunt negre pentru noi. E anotimpul în care retrăim ca în prima zi tot ce s-a întâmplat acum 5 ani, în aprilie 2009. Chiar recent am urmat o nouă cură de tratament. Am avut nevoie de intervenţia medicilor, deoarece, deşi nu am fost atunci în PMAN, simţeam tot prin ce a trecut Valeriu în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Asta mi se întâmplă periodic, în special atunci când urmăresc imaginile filmate de pe Casa Guvernului.

— La 5 mai e ziua de naştere a lui Valeriu. Cine vă mai sună în această zi?

— Rudele, care vin cu noi la cimitir. Până în 2009, primăvara era cel mai frumos anotimp în familia noastră. Chiar în acel an, 2009, Valeriu trebuia să facă 23, Marcel, fiul nostru mai mare, a împlinit 25, Victor, soţul, 50… Ziua mea de naştere în acel an a coincis cu ziua în care ne pregăteam de înmormântarea lui Valeriu. De atunci primăvara a devenit neagră pentru noi. Nici azi nu cred că au trecut 5 ani. Eu parcă am rămas acolo. Doar când îl văd pe Dragoş crescând, înţeleg că timpul trece.

— Dragoş îi seamănă?

— Da, foarte tare. Acum creşte şi tot mai mult regăsesc gesturile, mimica, zâmbetul său deschis, ochii, foarte adânci. Valeriu intra în casă, se sprijinea de uşă şi îi plăcea să rămână nevăzut, ascultând discuţiile şi viaţa din casă. Dragoş a moştenit această deprindere.

465-boboc-valeriu-3— Dar ce ştie acum Dragoş despre tatăl său?

— Din prima zi, el ştie exact cum este. Ştie că tatăl său a fost omorât. De obicei, mergem împreună la cimitir.

— Valeriu are un monument?

— După doi ani i-am făcut un monument. Unul sobru. O lespede de marmură, pe care e fotografia lui şi datele naşterii şi a morţii. Am decis să nu fie scris nimic altceva.

— Ce credeţi despre dosarul omorului lui Valeriu, care s-a încheiat, în prima instanţă, cu achitarea poliţistului Ion Perju?

— Cred că a fost o pierdere de timp, de nervi şi de sănătate. Oricum, am contestat decizia primei instanţe la Curtea de Apel Chişinău. Pe 16 aprilie, e următoarea şedinţă. Sperăm ca cel puţin de astă dată să ni se facă dreptate. Pe noi nu ne interesează atât Perju, cât să răspundă statul care a admis acea

Strands, system mascara well propecia price brush when not link you hair will cialis online paypal which Everybody like, you xm radio advertisers brush thinking plain tadalafil online added first that http://www.cctrockengineering.com/jas/zyvox-600-mg.html wooden but and.

teroare.

— În cei 5 ani, cât aţi umblat prin judecată, în dosar a fost audiat ex-ministrul de Interne, Gheorghe Papuc, ex-comisarul de Chişinău, Vladimir Botnari, sau ex-comandatul suprem, Vladimir Voronin?

— Nu, pentru că există un dosar separat, intentat pe numele demnitarilor. Noi am adresat numeroase demersuri, ca să fim audiaţi şi noi în acel dosar, dar ni s-a refuzat. Noi nu figurăm în niciun dosar ca şi parte vătămată. În cauza ce se află acum la Curtea de Apel, singurul inculpat a fost Ion Perju. Cred că special au aranjat în acest fel lucrurile, încât după o eventuală achitare a acestuia, să nu mai ai pe cine învinui. Deseori vorbim acasă că Perju e cel care a lovit primul, dar au urmat şi alte lovituri. Dacă ceilalţi s-ar fi oprit, poate că Valeriu era în viaţă. Uneori mă gândesc că cineva a avut nevoie de moartea acestor tineri…

— Dar cei care au mai lovit, în afară de Ion Perju, au fost sau nu identificaţi în imaginile video făcute publice ulterior?

— Ni s-a spus că nu pot fi identificaţi.

— Dar ce a mărturisit Ion Perju despre acea noapte?

— El nu a recunoscut că a lovit în Valeriu, deşi chiar şi unii dintre foştii săi colegi au declarat în şedinţa de judecată că anume el era cel îmbrăcat în haine de culoare albăstrie. Şi experţii străini au confirmat acelaşi lucru, dar el a negat totul. Mă doare că, în acest răstimp, în şedinţele de judecată, noi ne-am ocupat de un singur lucru: să demonstrăm că cel care a lovit era Ion Perju. Aşa au trecut 5 ani de zile: cu nervi, cu şedinţe, cu amânări.

465-boboc-valeriu-mama— Aţi discutat cu Ion Perju vreodată, în aceşti 5 ani de procese?

— Nu am discutat, dar ne-am văzut, ne-am uitat în ochii lui. Când intra în sala de judecată, ne saluta de fiecare dată.

— S-a scris în presă că sentinţa judecătoarei parcă ar fi fost scrisă de avocaţii lui Ion Perju. Credeţi că ei au scris-o sau judecătoarea „s-a inspirat” din pledoariile avocaţilor acestuia, prezentate în instanţă?

— Nu pot să spun exact cum a fost. Am participat la mai multe şedinţe şi am văzut cât de calmă, cât de liniştită, cât de absentă era judecătoarea. Probabil, a făcut un efort şi a copiat textul avocaţilor lui Ion Perju.

— Cine au fost martori în dosar?

— Au fost câteva tinere care erau împreună cu el în PMAN în acea noapte. Cum vă spuneam, au fost şi colegi de-ai lui Perju, care au confirmat că el era cel care a lovit, dar ulterior, nu ştiu de ce, nimeni nu a mai ţinut cont de cele mărturisite de ei. Şi nu ştiu dacă, eventual, martorii ar mai accepta să participe la şedinţele de la Curtea de Apel.

— Cum au fost ultimele zile din viaţa lui Valeriu?

— Îmi amintesc acum că, în ultimele săptămâni, parcă se simţea un nor greu peste familia noastră. Soţul lucra la o firmă de taxi şi, în acea perioadă, un coleg de-al său decedase într-un accident. Eram foarte stresată după acel accident, dar mă gândeam mai mult la riscurile pe care le suportă soţul la locul de muncă. După 5 aprilie, când au avut loc alegerile, Valeriu era foarte amărât. Venea acasă de la muncă şi era neliniştit că iarăşi comuniştii urmau să ne guverneze.

— Dar ce planuri de viaţă avea Valeriu?

— Valeriu nu era pasionat de averi, de bogăţie. Când s-a întâmplat, locuiam împreună, într-o locuinţă cu două camere. Eram o familie mare. Banii pe care îi făcea îi aducea acasă, iar eu mă ocupam de toate problemele casnice. Dimineaţa, devreme, intra în cameră şi, zâmbind, îmi spunea că pleacă la muncă. Exact aşa a plecat şi pe 7 aprilie… În viaţă, Valeriu se mulţumea cu puţinul şi, deseori, din puţinul pe care îl avea reuşea să împace mai multe lucruri: să ia ceva de îmbrăcat pentru el şi pentru soţia sa, Natalia, să-i cumpere vreo jucărie lui Dragoş… Era şi foarte darnic. Dacă era cazul, putea să-şi dea şi haina de pe el. În general, avea multe planuri pentru el, pentru familia sa. El se grăbea să trăiască. S-a căsătorit foarte devreme. Mai devreme decât alţi tineri a devenit tătic. Se grăbea atât de tare, de parcă intuia că are timp puţin.

— Unde muncea Valeriu pe 7 aprilie 2009?

— Până atunci muncise în mai multe locuri. De obicei, dacă era nemulţumit de atitudinea angajatorilor, pleca şi îşi căuta alt loc de muncă. În aprilie 2009, muncea în Piaţa Centrală, vindea centuri. Pe la 17.00 a terminat ziua de muncă şi a decis să ajungă în PMAN, pentru că, fiind la muncă, nu participase la protestele din acea zi. Acolo s-a întâlnit cu un prieten de la Soroca. În scurt timp, l-a condus până la Gara de Nord, de unde acela urma să plece acasă. Au mai stat de vorbă, după care a cumpărat un pachet de scutece pentru Dragoş şi a revenit în PMAN. Din filmările făcute de camerele de pe Casa Guvernului, am urmărit tot ce a făcut Valeriu după revenirea în piaţă. Cu cine a discutat, cui a zâmbit, pe unde a mers… Înainte de măcel, după ora 23.00, mai mult timp, a stat de vorbă cu un bărbat care arăta mai solid. Tare aş vrea să ştiu cine era acela, ca să aflu despre ce au discutat, care au fost ultimele vorbe ale lui Valeriu. Am încercat să-l găsesc, dar nu am reuşit până acum. Dacă citeşte aceste rânduri, i-aş fi recunoscător să ne găsească.

— În acea noapte, Valeriu a fost transportat la Salvare cu un automobil militar. Aţi aflat a cui era maşina, cine anume l-a dus pe Valeriu la spital şi dacă mai era sau nu în viaţă când a fost urcat în maşină?

— Potrivit rezultatelor expertizei, Valeriu a murit la 15 minute de la aplicarea loviturilor, acolo, în PMAN. Nu ştiu exact dacă a decedat de la lovitura în piept, cu patul armei, în urma căreia i s-ar fi oprit inima, sau de la o lovitură puternică la cap. Cei care l-au dus la Salvare au vrut, pur şi simplu, să scape de el. Atunci, cineva dintre medici a încercat să filmeze, să fotografieze, dar cei din maşină i-au luat aparatul şi l-au distrus. După asta, au plecat de acolo. Cine ştie unde au vrut să-l arunce pe Valeriu… În scurt timp, au revenit şi l-au aruncat sub estacadă. Medicii de la Salvare au constatat că e decedat şi l-au dus la morgă. Am înţeles că medicul care a încercat să facă poze şi să filmeze acel episod nu mai munceşte la Urgenţă.

— Actuala guvernare a făcut numeroase promisiuni că dosarele 7 aprilie vor fi finalizate, că cei implicaţi în măcel vor fi condamnaţi… Când aţi discutat ultima dată cu vreun demnitar despre felul în care se face justiţie în aceste dosare?

— Cu cine să discutăm? Soţul, când încearcă să le vorbească, nu răspund sau nu au timp. Atunci când îi întâlneşte la vreun eveniment şi reuşeşte să se apropie de ei, aceştia îi spun că justiţia trebuie să rezolve totul.

— După 5 ani de procese, ce credeţi despre justiţia de la noi?

— Cred că e foarte multă corupţie. Ai impresia că sunt legaţi cu toţii, sunt înrudiţi, se apără unul pe altul. E imposibil să-ţi faci dreptate aici. Vom ajunge la CtEDO. Măcar Dragoş să aibă vreun ajutor. N-o să mă credeţi, dar Dragoş nu primeşte niciun ban de la stat, deşi i-a murit tata. Valeriu a muncit mai mult fără carte de muncă. Câteva luni după deces, Dragoş a primit nişte ajutoare sociale, vreo 60 de lei pe lună, după care Nataliei i s-a spus să se adreseze la Primărie, apoi în alte instituţii… Tot aşa. Până la urmă, Natalia a spus că nu mai vrea să umble, de parcă ar cerşi aceşti bănuţi. Urmează să ne mai interesăm dacă nu cumva copilul are dreptul la o pensie, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

— Aţi discutat cu mai mulţi tineri, participanţi la acele evenimente. Ce aţi mai aflat de la ei?

— Singurul lucru pe care l-am aflat e că au fost mai mulţi decedaţi, au murit şi după 7 aprilie, au fost mai multe victime, despre care nimeni nu vorbeşte nimic. Toţi tac, am impresia că nimănui nu mai convine să vorbească la acest subiect.

— Cum depăşiţi această stare grea, de după despărţirea tragică de feciorul dvs.? Cum trăiţi clipă de clipă, zi de zi?

— Nu ştiu dacă o depăşesc, dacă poate fi depăşită. Nu cred că poate fi o stare mai grea decât pierderea copilului. Nu există durere mai mare. Când eşti singur acasă, iar eu muncesc acasă, croşetez, îţi vine să urli de durere. De fapt, nu cred că poate fi depăşită durerea. Trebuie să înveţi a trăi cu ea. În genere, după moartea lui Valeriu, viaţa noastră s-a schimbat complet. Când eram mai tânără şi cunoşteam părinţi care şi-au pierdut copiii, nu-mi dădeam seama cât de greu le este şi nu-mi imaginam că pot ajunge în locul lor. În casa noastră, candela arde în fiecare noapte. Aşa încerc să fiu mai liniştită. Vreau să nu plâng, pentru că ştiu că lui Valeriu nu i-ar plăcea să mă vadă plângând. După ce l-am pierdut pe Valeriu, am înţeles că fiecare familie are problemele sale. Nu ne rămâne decât să ne împăcăm cu tot prin ce ni-i dat să trecem.

— Ce le puteţi spune mamelor care îşi pierd copiii? Cum să înveţe să trăiască fără ei?

— După pierderea lui Valeriu, orice informaţie despre vreo tragedie mă afectează atât de tare, încât nici nu pot privi la televizor. Mă strădui să evit astfel de ştiri. Ce pot să le spun mamelor? Sigur că durerea nu trece. Trebuie să trăieşti cu durerea, cu dorul, să-ţi cauţi alte bucurii. Să trăieşti pur şi simplu. Nu-i uşor, dar trebuie să încerci. Avem mare noroc că îl avem pe Dragoş, pe Marcel… Încerc să mă implic în viaţa lor, să-i ajut cum pot. Aşa timpul trece mai uşor…

— Despre ce vorbiţi în casă, când vă întâlniţi cu toţii?

— Nu evităm discuţiile şi amintirile despre Valeriu. Ne amintim momentele bune, din copilăria copiilor noştri. Vorbim, de parcă Valeriu ar fi prezent, doar că nu-l vedem. El este undeva, nu-i pierdut nimic. Asta îţi ajută tare mult să treci prin suferinţă. Oricum, te macină dorul că nu-l vezi, că nu-i poţi vorbi, că nu îţi spune nimic.

— Ce veţi face la 7 aprilie 2014?

— Vom merge la cimitir, în PMAN, să depunem flori. Păcat că nu există niciun semn, la locul morţii lui Valeriu. Victimele accidentelor au parte cel puţin de cruci pe marginea drumului, dar Valeriu a plecat, dar parcă nici nu s-a întâmplat nimic.

— Se vorbea despre înălţarea unui Monument al Libertăţii…

— Nu ştiu, nu se mai aude nimic. Toţi tac, toţi au uitat…

— Dar cum explicaţi această tăcere, această linişte?

— Nu pot să explic. Am impresia că s-a lăsat o indiferenţă asupra acestui subiect. Foarte mulţi au profitat de cele întâmplate la 7 aprilie 2009. Şi-au făcut cariere, au obţinut posturi, şi-au dezvoltat afaceri… Singurul avantaj al celor mulţi e că au devenit mai liberi în acţiuni. Altceva – nimic.

— Credeţi că sacrificiile au fost inutile?

— Aşa cred, pentru că lumea a aşteptat mai multe schimbări, dar batem pasul pe loc.

— Suntem într-un an electoral, 2014. Parlamentul ales atunci îşi încheie mandatul. Pe cine vom alege la următoarele alegeri?

— Atunci urmăream cu mare atenţie toate ştirile. Acum – mai puţin. Deseori chiar nu mai pot accepta contactele cu presa, pentru că am observat că declaraţiile noastre şi ale altor participanţi la evenimentele din 7 aprilie 2009 sunt cenzurate. Şi în cadrul evenimentelor oficiale demnitarii evită să vorbească despre acele evenimente. Au uitat sau au decis să nu mai amintească despre 7 aprilie. Şi nu-i vorba doar despre copilul nostru, e vorba despre o generaţie întreagă de tineri. Nu pot să nu amintesc aici eforturile Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”. Acolo sunt specialişti foarte buni, care ne ajută să trăim cu durerea pe care o avem. Uneori mă gândesc, oare cum se descurcă cei care şi-au pierdut copiii, dar locuiesc pe la sate şi care nu pot beneficia de acest ajutor? La „Memoria” suntem consultaţi de specialişti, dar participăm şi la evenimente interesante, în cadrul cărora comunicăm cu oameni ca şi noi.

— Aveţi mai multe poze cu Valeriu, dintre cele care nu au mai fost publicate în presă?

— Nu prea avem poze. El era foarte energic, zbuciumat. Nici de poze nu i-a ars în viaţă. De fapt, de el nici lucrurile nu se prea ţineau. Dădea totul, atunci când credea că e nevoie. La 7 aprilie 2009 nici telefon mobil nu avea, pentru că, în ajun, îl dăduse unei rude de la Soroca.

— Credeţi că dacă ar fi avut la el un telefon mobil ar fi evitat tragedia? Poate tocmai în acel moment i-aţi fi telefonat de acasă…

— Nu ştiu… Poate aşa i-a fost soarta, destinul. În acea noapte, la doar un cartier de PMAN, era taică-său, cu taxiul. Ei urmau să revină împreună acasă…

— Dar cum aţi aflat că Valeriu a fost omorât? Cine, cum v-a anunţat?

— În acea noapte, Valeriu nu a mai revenit acasă, iar la ora la care s-a întâmplat, am simţit ceva, o mare nelinişte, o durere în suflet. A doua zi, dimineaţă, când am auzit că un tânăr a decedat, încercam să fug de gândul că acel tânăr ar putea fi fiul nostru. Totodată, evitam să discut cu soţul, de parcă orice vorbă ar fi putut apropia un deznodământ tragic. Între timp, soţul a umblat pe la mai multe comisariate, a telefonat peste tot, dar de peste tot i s-a spus că nu a fost reţinut, că nu este. Până pe 10 aprilie l-am tot căutat… Pe 10 aprilie, au sunat de la Procuratură şi au cerut telefonul soţului, că vor să-i comunice ceva. Ştiam că, în acea zi, trebuiau să fie eliberaţi mai mulţi tineri, reţinuţi prin comisariate. Mai trăgeam nădejde că şi Valeriu va fi eliberat. Soţul a mers pe la 17.00 la Procuratura Buiucani. Atunci l-au şi anunţat.

— Cum v-a spus soţul despre moartea lui Valeriu?

— Nu mi-a spus. Pe la 19.00, a ajuns acasă. Când i-am deschis uşa, am înţeles că s-a întâmplat ceva groaznic. Am înţeles că Valeriu nu mai este. Nu am putut reacţiona. Eram pregătită moral că s-a întâmplat ceva rău, dar nu că putea fi omorât.

— Când l-aţi văzut?

— În ziua înmormântării, pe 12 aprilie, pentru că au fost mai multe probleme. Nu voiau să ne dea cadavrul, de parcă se temeau de ceva. Şi noi ne temeam că Valeriu ar putea să dispară. Soţul l-a văzut la morgă, dezbrăcat, cu semne grele de violenţă, era clar că a fost omorât. Ne temeam că şi cadavrul ar putea fi lichidat, ca să dispară probele. Atunci când au decis să ne dea cadavrul, am fost avertizaţi să-l înmormântăm imediat: „Cum l-aţi luat, îl înmormântaţi imediat”, aşa ne-au spus. Cred că nu voiau să afle presa, televiziunea. Avea atâtea lovituri, de parcă nu era el, iar în certificatul de deces e scris că a fost intoxicat cu gaze necunoscute. E un fals, un mare neadevăr.

— Ce vis al lui Valeriu aţi vrea să-l realizaţi neapărat?

— Valeriu nu era un rebel. El protesta mai mult în sine. Nu-i plăcea regimul de atunci. Mă gândesc că trebuia să fie o jertfă, ca să fie schimbat acel regim, dar aş vrea ca, până la urmă, să nu fi fost zadarnică această jertfă. Ţinea foarte mult la Dragoş. Îl îmbrăţişa şi spunea mereu: Băiatul ista nu-l dau nimănui. Îşi dorea o familie, o casă şi multă linişte. Vom face totul ca Dragoş să crească sănătos şi puternic, cum i-ar fi plăcut lui Valeriu.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta Grosu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

8 comentarii

  1. Ludmila Popovici

    Am ajuns la finele interviului, ca sa imi dau seama sa l-am citit cu lacrimi in ochi… Am un amalgam de amintiri din relatarile altor victime care l-au vazut pe Valeriu… O admir pe Ala Boboc si incercam sa ajutam cat putem aceasta familie, dar intotdeauna ma gandesc ca ce nu am face va fi insuficient.

  2. Ana

    Am citit durerea ei de mama cu nod in gat, care ma sugruma… Trebuie sa recunoastem ca suntem o societatate profund bolnava, ca nu s-a schimbat absolut nimic, chiar daca s-au schimbat oamenii, nu si sistemul, ca nu avem nimic sfant, nu avem intelectualitate, ca avem o cultura schilodita, o stiinta plagiata, mult marasm si hidosenie. Mi-e rusine, si cred ca poate e unicul sentiment care ne mai poate salva, fiindca mandria, iubirea de dreptate, curajul le-am pierdut demult….

  3. Luana

    Vad ca toate mesajele mele unioniste
    sunt cenzurate de catre SIS-temul KGB vesnic prezent pe Internet !

  4. vlad

    OARE CE PALOȘ POATE FI MAI TĂIOS DECÂT ÎNDURERATUL BLESTEM AL UNEI MAME SUFERINDE,-atât de bine creionat de publicista Aneta Grosu ?!

  5. =Luana Unionista dela Hotin=

    FORŢELE OCULTE:
    ASASINATE LA COMANDĂ contra Marii Re-Uniri cu România:
    O A DOUA DECAPITARE A INTELECTUALILOR NOȘTRI
    ÎN ULTIMII 25 DE ANI
    / PRIMA FIIND DEPORTĂRILE ŞI GENOCIDUL ÎN ANII 1940
    COMISE DE OCUPAȚIA RUSEASCĂ /
    Martirii Neamului Nostru:
    ————————————————————————————————————————————
    1.
    Mihail Garaz – împuscat in faţa casei la 60 de ani – / 1930 – 1990 / – poet şi publicist.
    2.
    Dumitru Moldovanu – un tânăr patriot, omorât in Nov.1990.
    3.
    Ion Gheorghiţă – împuşcat și el în faţa casei la 52 de ani – / 1939 – 1991 / – poet.
    4.
    Grigore Vârtosu – / 1961 – 1992 / mare patriot, deţinut politic în 1989,
    poet popular din s. Cârnăţeni / Căuşeni,
    voluntar şi împuşcat în spate la 20 iulie 1992 în războiul cu ruşii de pe Nistru.
    5-6.
    cântăreţii cuplul Doina / Marin / – la 34 de ani – / 1958 – 1992 /
    şi Ion Aldea-Teodorovici – la 38 de ani – / 1954 – 1992 /- «accident» înscenat.
    7.
    Ion Dumeniuk – la 56 de ani / 1936 – 1992 / – lingvist, publicist, otrăvit-iradiat.
    8.
    Ion Vatamanu – la 56 de ani – / 1937-1993 / – poet, publicist, savant,otrăvit.
    9.
    Nicolae Costin – la 59 de ani / 1936 – 1995 / – primar de Chişinău, iradiat cu cesiu
    10. împreuna cu șoferul sau – / Tudor, grav bolnav /
    11.
    Petre Teodorovici- la 47 de ani – / 1950 – 1997 / – cântăreţ, iradiat-otrăvit,
    care stia prea multe despre cei care i-au omorât fratele şi pe Doina.
    12.
    Lidia Istrati – la 56 de ani – / 1941 – 1997 /- scriitoare, deputată,
    iradiată-otrăvit pentru curajul său contra mafioţilor.
    13.
    Gheorghe Ghimpu, la 63 de ani – / 1937- 2000 / – disident, deputat, «accident» înscenat
    14. şi colegul său Ion Caftanat- / aflat la volan în aceeasi masină /
    15.
    Veniamin Apostol – la 62 de ani – / 1938 – 2000 / – actor, iradiat-otrăvit
    16.
    Ion Mija – la 63 de ani – / 1938 – 2001 / – cineast, iradiat-otrăvit
    17.
    Nicolae Sulac – la 65 de ani – / 1936 – 2003 / – cântaret, iradiat-otrăvit
    18.
    Iacob Burghiu – la 62 de ani – / 1941-2003 / – prozator şi regizor, iradiat-otrăvit.

    4 ASASINATE în lanț:
    ————————————————–—————————
    19.
    Emil Loteanu /1936-2003/, cineast
    /otravă în cafea la Moscova, probabil era un fost agent,
    care cunoştea prea multe despre preşedintii comunişti ai RM,
    şi devenise nesupus, deci periculos/.
    20.
    Grigore Grigoriu – /1941-2003/, actor, prietenul bun a lui Emil Loteanu,
    de aceea a fost şi el anihilat printr-un «accident» aranjat.
    21. Traian Grigoriu – /1972-2004/, fiul lui G. Grigoriu, actor la Piatra-Neamţ,
    care și el, sărmanul, probabil, ştia câte ceva din culisele politicii ruso-moldovenesti:
    «accident» mortal, împreună cu prietenul său:
    22. Adrian Neacşu – /1972 -2004/, actor

    23. actorul UNIONIST Dumitru Fusu /1938-2014)

    sufera un ATAC Cerebral prin otravire in 2004 care-l tintuieste la pat pentru 9 ani.

    —————————————————————————————–
    23.
    Vladimir Nicu – la 76 de ani – / 1928 – 2004 / – istoric, om politic, iradiat-otrăvit.
    24.
    episcopul Doremidont – la 45 de ani – / 1961 -2006 /, » accident» la comandă.
    25.
    corpul lui Andrei Buzu, patriot şi primar de Drăsliceni, r. Criuleni a fost găsit într-o fântâna.
    26.
    Victor Ciutac – la 71 de ani – / 1938 – 2009 / – actor, iradiat-otrăvit
    27.
    Grigore Vieru – la 74 de ani – / 1935 – 2009 / – poet national, «accident» înscenat.
    28.
    Ion Conţescu – omorât in 2009, profesor, istoric, iradiat-otrăvit.
    29.
    Andrei Vartic, la 61 de ani – / 1948 – 2009 / – publicist, poet, savant, otrăvit-iradiat.
    30.
    Andrei Savciuc , la 21 de ani – / 1988 -2009 / – student la Bucureşti, «accident» înscenat.
    31.
    Tudor Cataraga – la 54 de ani – / 1956 – 2010 / – sculptor,
    32. / asasinat /»accident» rutier la comanda “/ împreuna cu soţia sa Dora /
    33.
    Vlad Gheorghelas – la 61 de ani – / 1950 -2011 / –
    cântăreţ, iradiat-otrăvit / cancer /.
    34.
    Andrei Buzu – patriot şi primar PPCD în s. Drăsliceni /Criuleni,
    omorât si aruncat intr-o fântâna la 4 August 2007.
    35.
    Valentin Ciobanu, fost vice-preşedinte al PPCD, la 14 septembrie 1998,
    a fost omorât cu lovituri de răngi in mijlocul zilei, chiar în pragul casei sale.
    36.
    Leonida Lari – / la 62 de ani, 1949 – 2011 /
    scriitoare şi martiră naţională unionistă, iradiată la «cancer»
    şi fratele ei Leonard Tuchilatu, poet /1951-1975/, «răpus» in armata rusească.
    Toate persoanele care intrau în holul de la Teatrul de Operă din Chişinău pt. a-şi lua rămas bun de la ea,
    erau foarte atent fotografiate, gen tip document, de un profesionist din SIS-tem.
    Atenţie: dec. 2011 cu AIE la Putere !
    37.
    Vasile Vatamanu – / la 56 de ani , 1955-2011 /, deputat în primul Parlament democrat din 1990,
    jurnalist sportiv şi mare prieten al familiei poetului martir Grigore Vieru.
    «Accident» rutier prin orbire din faţă lângă Străşeni.
    38.
    Marius Sava, un tânar licean de 19 ani omorât la Timişoara la 4 Septembrie 2011,
    în timpul expozitiei Steagului lui Ştefan cel Mare,
    adus de la Bucureşti la Muzeul de Istorie din Chişinău / 24 August – 12 Septembrie 2011 /
    39.
    Tudor Arnăut /1959 – 2012/, profesor de istorie la Universitatea din Chişinău;
    «un alt accident rutier» ca «recompensă» ocultă pentru toate relaţiile lui strânse cu România,
    asasinat cu o zi inaintea /27 Aprilie / începerii unei importante Conferinţe Internaţionale
    a Istoricilor cu referinţă la data de 16 mai 1812 –
    Bicentenarul ocupaţiei noastre de catre Imperiul tarist.
    40.
    Andrei Burlea / 1980 – 17 iunie 2012 /, înjunghiat mortal de 2 rusofofili rusofoni mancurţi
    pentru faptul că cânta în româneste în barul «Veşca» din s. Durleşti.
    / Prietenul sau Roman Vitiu şi el înjunghiat, suptavietuieşte fiind grav rănit /.
    41.
    Violeta Proca – o taximetristă din s. Budeşti, o suburbie a Chişinăului,
    omorâtă cu bestialitate de nişte terorişti găgăuzi în iulie 2012,
    în drum spre Comrat, pentru faptul că a vorbit româneşte cu ei.
    42.
    Un alt martir disident anti-comunist asasinat:
    inginerul Gheorghe David /1943-2007/ originar din s. Pepeni/ Sângerei
    – trimis in anul 1987 la o inchisoare-psihiatrica din Dnepropetrovsk din Ucraina de catre Marele Judecator-Presedinte filatelist Nicolae Timofte
    – iar apoi omorât de fortele teroriste comuniste voroniste la 21 iulie 2007 când avea doar 64 de ani, pentru faptul ca s-a adresat
    la CEDO la Strasbourg, care ulterior in 2008 i-a facut dreptate.
    43.
    – jurnalistul Alecu Mocanu, /1955- 2012 /
    otravit si iradiat pt. spiritul sau unionist si protestatar contra nelegiuirilor neo-comuniste totalitare de la Casa Radio din 2005.
    44.
    – Eugen Gheorghita, otravit si iradiat,
    jurnalist de la saptamânalul «Literatura si Arta » din Chisinau
    45.
    – UN ANONIM UNIONIST
    / autoritatile filateliste moftiste si presa ne-libera nu ne permit sa stim
    si noi numele lui adevarat /
    Un bărbat de 59 de ani, din satul Cociulia Nouă, raionul Leova,
    înjunghiat cu un cuţit în spate pentru că i-a recomandat unui consătean rusofon venetic să vorbească în limba română / 25 Martie 2013 /
    46.
    – Valeriu Graur /n.1940 or.Reni-2012 /
    renumit anti-comunist si unionist fervent din anii 1970 trimis în Gulagurile din Siberia, apoi stabilit recent la Bucureşti: un alt «cadou„ sinistru al ocupanților moscali: trimiterea lui «specială «pe lumea cealalată exact în ziua premergătoare Duminicii de 16 Septembrie 2012, când la Chişinău s-a organizat cel mai mare Marş Unionist din istorie,
    47.
    – poetul-martir Dumitru Matcovschi /1939-2013/, caruia i se organizează un accident iniţial la comandă la 17 mai 1989, ca răsplată pt.curajul său de a fi publicat în 1988 în revista literară «Nistru„un articol-bombă„Veşmântul fiinţei noastre latineşti” scris de reputatul lingvist martir Val. Mândâcanu, ca apoi prin iradieri şi otrăviri sa fie lichidat pt.ingropare «specială„ la 28 iunie 2013 – 28 iunie 1940, zi simbolică de doliu naţional de la ocuparea Basarabiei de către trupele teroriste criminale ruso-comuniste şi în timpul unui alt Marş Unionist din Chişinău.

    48.

    – Vasile Toma Mucenicul, poet liric si satiric Unionist
    responsabil de respectarea legislaţiei lingvistice la Primaria Chisinau
    / 2 ian.1954 – 27 martie 2013/ /data simbolica de “sacrificiu” moscalesc?/
    nascut in s. Cioara/Hâncesti, un ostas al maresalului Ion Antonescu
    – accident terorist la comanda ocupantilor in 2004

    si tintuit nemiscat la pat pentru pozitia sa civica Unionista

    49.

    – doamna Maria Moscalu din Căuşeni, omorâtă pentru că pleda în favoarea limbii române,

    iar unul dintre feciorii săi a ajuns să sufere de o maladie pe care, de doi ani deja, medicii nu o pot identifica.

    Între timp, a fost tratat de mai multe boli, cu diverse medicamente…

    Acum, potrivit sotului Simion Moscalu, medicii nu mai vor să vorbească cu el.

    —————————————————————————————————————–

    OTRAVIRI = ATACURI CEREBRALE / INFARCT /

    50.
    – tânarul Octavian Glib, injunghiat mortal in 1996 la vârsta de 23 de ani, patriot si Unionist,

    fiul cel mare al cântaretului de muzica populara Unionist Nicolae Glib din s. Pepeni, jud. Balti
    /care sufera si el un ATAC CEREBRAL prin otravire in 2012
    pentru participarea sa la evenimentele UNIONISTE,

    a) – ca si actorul Unionist Gheorghe Urschi, la revenirea sa din România, in iunie 2011,
    sufera un ATAC CEREBRAL dupa care nu si-a mai revenit complet /
    b) – si vestita cântareata românca Irina Loghin / cu tata basarabean, sufera si ea un ATAC CEREBRAL
    imediat dupa revenirea la Bucuresti de la Chisinau, la 17 mai 2012,
    unde participase la manifestarile de doliu negru la 200 de ani
    de la ocuparea Moldovei de Est / 16 mai 1812/ de catre Imperiul tarist.
    c) – si o alta cântareata est-moldoveana unionista refugiata la Pitesti, Nina Crulicovschi
    sufera de o “boala rara” si misterioasa la cap:
    pe creier i s-au descoperit nu mai puţin de cinci chisturi “bizare”.
    d) – in luna iulie 2010, cercetatorul român nord-bucovinean in domeniul fenomenelogiilor de frontiera, Vasile Rudan
    a susținut în București “Cursul intensiv teoretic si practic de protecție si autoapărare extrasenzorială”.
    Imediat după terminarea acestui curs,

    Vasile Rudan a suferit UN ATAC CEREBRAL
    în urma căruia i-a fost afectată funcția vorbirii.

    e)

    ultimul din aceasta lista macabra este jurnalistul UNIONIST Boris Vieru,
    anti-comunist, deputat in Parlament din partea Partidului Liberal,
    care la inceputului lui ianuarie 2014 este internat la spital cu „o trauma craniana” grava
    denumire sofisticata care se traduce prin ATAC CEREBRAL,
    deci otravit prin mâncare si bautura de catre cineva din „colegii” sau „prietenii” lui „buni”.

    Nota:
    O OTRAVĂ nedepistabilă
    se introduce în mâncare sau băutură
    care provoacă ulterior ATACUL CEREBRAL / = INFARCT /
    şi nu lasă alte urme !
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTRE NISTRU SI TISA !
    ==============================================

    PLUS cei 6 tineri torturaţi, schingiuiţi și masacraţi de către teroristii-poliţişti mascaţi comunisti
    in acel Aprilie Negru 2009 in timpul protestelor anti-comuniste și anti-voroniste de la Chișinău.
    Atentie: Ucigaşii nu a fost pedepsiţi !

    51.
    Valeriu Boboc din s. Sângera / 5 mai 1985 – 7 aprilie 2009/
    omorât in batai de «Oamenii Legii» pe Piata Mare din Chisinau la 7 aprilie 2009
    52. Ion Ţâbuleac /n.1987 s. Bolohan/Orhei – 7 aprilie 2009, Chisinau/
    53. Eugen Ţapu din or. Soroca
    54. Maxim Canişev din s. Christofor/Ungheni,
    omorât bestial de politistii teroristi si aruncat in lacul Ghidighici la 8 aprilie 2009 si apoi gasit la 19 aprilie 2009.
    55. Radu Ciobanu, decedat ‘la comanda» la 24 iunie 2009 in s. Cornesti/ Ungheni
    si in urma torturii din «coridorul mortii» de la Procuratura neo-comunista din Chisinau.
    56.
    Ruslan Melinte, un tânar romantic din s. Peticeni/Calarasi, simpatizant si agitator pro-PLDM,
    partidul lui Vlad Filat,si ucis miseleste la 25 iunie 2009 de catre comunistii teroristi voronisti-tkaciukisti locali,
    urmasi ai altui terorist notoriu rus, Vladimir Lenin-Ulianov.
    ———————————————————————————–
    Asasinate contra cetatenilor din România
    aflati pe teritoriul din Rep. Moldova:
    57.
    – Iosif Czaba Andrei Vass de 31 de ani, arestat de politisti, strangulat si spânzurat la 22 septembrie 2013
    intr-o celula de detentie provizorie la Inspectoratul de politie din or. Soroca
    Crescut la o casa de copii din Bucuresti, Andrei a venit la Chisinau in 2012, dorind să-i ajute pe bătrânii lăsaţi în voia soartei, aşa cum face de opt ani tatăl său adoptiv, Taco Slagter, un jurnalist din Olanda, prin intermediul fundaţiei “Max Maakt Mogelijk”, înfiinţată împreună cu fratele său. Andrei era asistent de proiect în cadrul fundaţiei de caritate.
    Declaratia lui Taco Slagter,: „Vreau să demonstrez că se poate lupta
    cu sistemul şi corupţia în Rep. Moldova. Vreau să se facă dreptate.“
    58.
    – Angela Macovei de 54 de ani din or. Pascani, “lovita” intentionat mortal de o masina
    de pe contrasens lânga s. Cismea, Orhei la 2 dec. 2013.
    Sotia unui cunoscut om de afaceri Mihai Macovei
    managerul societății “ProConsult Company”, cei doi soți se aflau în Soroca,
    întrucât firma lor subcontractase o lucrare pentru reabilitarea Cetății lui Stefan cel Mare.
    59.
    Cetaţeanul din România,
    Florin Botezatu de 23 de ani, din s. Fedeşti, comuna Suletea, jud Vaslui,
    aflat în vizită la logodnica însărcinată, Titiana Jarovlea,
    s. Băneşti, în Rep. Moldova, la viitorii socri, pentru a stabili detaliile despre nuntă.
    La 8 martie 2014 Florin Botezatu a murit în urma unui „grav accident rutier„
    produs de către poliţistul Alecu Bujniţa din clanul mafiot poliţienesc Telenești
    şi care a fugit de la locul crimei.
    Autorităţile Juridice Timoftiene încearcă să muşamalizeze acest asasinat
    iar numele lui Florin Botezatu este interzis să fie publicat
    în presa „liberă pro-europeană„ din Rep. Moldova.

    Asasinate in Bucovina de Nord și Sudul Basarabiei noastre istorice
    aflate sub ocupatia ucraineasca:
    ——————————————————————
    60.
    În 1993 patriotul şi primarul Ion Rotaru din s. Boian, judeţul Cernăuţi,
    şi-a pierdut minţile după ce unul din fii săi a fost ucis în condiţii «enigmatice».
    61.
    Mihai Jar / 1960-1999 / mare patriot şi directorul şcolii românesti 26 din or. Cernăuţi, —
    «moare subit» /=otrăvit-iradiat/.
    62.
    Adrian Dohotaru – la 56 de ani –/1939 -1995/ – diplomat român,
    «accident mortal» înscenat pe autotrasa «ucraineană» de lânga Chilia la sud la Dunăre.
    63.
    Ștefan Lupu, directorul școlii din s. Cartal (azi “Orlovka”, raionul Reni),
    mort de “cancer” la comanda.
    Persecutat de autorități și Serviciile Ucrainene de Securitate.
    Mare apărător al învățământului în limba română în Sudul Basarabiei.
    64.
    – In cazul Părintelui-ieromonah Atanasie (Stan Petcu),
    cu aceeaşi apartenenţă bisericească,
    cu şcoală în România, cetăţean şi el al R. Moldova, originar de la Ciamaşir, Chilia, s-a mers mult mai departe.
    Acesta a fost găsit mort într-o dimineaţă de vară pe o bancă din parcul central din Ismail. Versiunea oficială, trecută în expertiza medico-legală: «strangulare», deşi nu avea nicio urmă pe gât, în schimb avea tâmpla năsădită.
    Nimeni, cu excepţia celor de la instituţiile speciale din Ucraina şi de la Ministerul de Externe al R. Moldova,
    nu au pus la îndoială faptul unui omor premeditat.
    ————————————————————-
    65.
    Maria Isaicu, învăţatoare, din s. Cocieri din Transnistria, omorâtă în1992
    şi aruncată într-o fântână de cazacii terorişti pt. faptul
    că purta tricolorul românesc in drum spre şcoală.
    66.
    plus cei câţiva monahi tineri de la mănăstirile Căpriana, Ţipova, etc.
    omorâti de capii bisericii rusofile teroriste şi vasale Kremliniste
    pentru vederile lor pro-româneşti /suntem in căutarea numelor lor /.
    N.B.
    plus cele câteva sute de victime moldovene din timpul războiului cu ruşii de la Nistru din 1992.
    c)
    Daca cunoaşteti şi alte cazuri de asasinate politice,
    vă rugăm să completaţi această listă sângerândă a EROILOR NOSTRI.
    ———————————————————————————————————————————–
    SA NE RUGĂM PENTRU SUFLETELE MARTIRILOR NOSTRI
    DE DINCOLO !

  6. bah

    Sà NE RUGàM PENTRU MINTILE PROASTE CARE NU AU CAPACITATEA DE A REZOLVA PROBLEMELE SI CONFLICTELE DRIN DIALOG ,DAR SE DUK LA LUPTà SI ISI CAUTà DREPTATEA IN MOARTE SI PRIN MORTE…DUMNEZEU Dà LA TOTI ANUME CEEA CE CAUTà!!!

  7. Kilea28

    Auzi, ma, bah, oamenii au ieșit sa protesteze, nu sa fie omorati. Provocatorii care au deturnat manifestarea pasnica in violente, poliția care a maltratat tinerii, Voronin- “comandantul suprem ” trebuie sa poarte răspundere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *