MAI şi Procuratura sfidează copiii

Interviu cu Tamara Plămădeală, Avocatul Copilului din R. Moldova

243-plamadeala— În ultimul timp avocatul copilului în Moldova a devenit foarte vizibil. Aveţi multe vizite în instituţiile pentru copii, apar multe comunicate de presă despre diverse acţiuni, a fost deschisă şi o linie fierbinte a copilului. E pentru că au apărut mai multe probleme cu copiii sau pentru că starea copiilor în Moldova s-a agravat şi mai mult?

— Copiilor nu li se acordă atenţia cuvenită, interesele copilului fiind lăsate pe un plan secund. Nu sunt luate în considerare drepturile copilului, aşa cum sunt prevăzute în Convenţia ONU, art. 3, interesul superior al copilului trebuie să fie luat în considerare cu prioritate în toate deciziile autorităţilor publice, administrative şi legale. Au apărut mai multe probleme generate de sărăcie şi de migraţia părinţilor. Nu pot însă să spun dacă au fost în trecut mai multe probleme şi acum sunt mai puţine. Pentru aceasta e necesară o analiză complexă, un studiu prin care am putea face o evaluare obiectivă.

— La 7 aprilie mai mulţi minori au fost reţinuţi, maltrataţi şi deţinuţi abuziv de poliţie. Aţi avut apeluri de la ei? Aţi reuşit să îi vizitaţi? Ce pot face aceşti copii ca să fie îndreptăţiţi? Ce e de făcut cu polţiştii care au maltratat adolescenţi?

— Avem o listă cu 68 de minori reţinuţi în timpul acestor manifestaţii. Am început o investigaţie în baza acestei liste. Două persoane au depus deja petiţii la avocatul copilului. La recomandarea avocatului copilului de a intenta procese disciplinare sau penale colaboratorilor care au lezat drepturile minorilor, Procuratura Generală declară că există un grup de lucru care cercetează persoanele bănuite de încălcarea libertăţilor copiilor şi că se vor lua măsurile de rigoare în cazul în care se va demonstra vinovăţia lor.

La celelalte recomandări ale avocatului copilului adresate atât Ministerului Afacerilor Interne, cât şi Procuraturii Generale de a efectua un control în Comisariatele de poliţie din Chişinău, de a ameliora comportamentul poliţiştilor faţă de copii şi celelalte categorii, de a respecta prevederile art. 37, 40 ale Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, nici MAI şi nici Procuratura nu au dat un răspuns concret, sfidând în acest mod sugestiile ombudsmanului. Aceşti poliţişti trebuie sancţionaţi prin eliberarea din funcţie. Există legea, dar nu se aplică. Nu avem cazuri în care să fie intentate dosare penale poliţiştilor, aşa cum s-a întâmplat în Azerbaidjan, unde 156 de poliţişti şi 28 de procurori au fost demişi şi unii chiar îşi ispăşesc pedeapsa pentru că au aplicat violenţa şi forţa asupra oamenilor.

— În ce mod alegeţi adresele următoarelor Dvs. vizite şi de ce?

— Merg în vizite acolo de unde parvin semnale că se încalcă drepturile copilului, fie că este instituţie, fie persoană fizică. Dacă există o prioritate, merg mai des şi nu anunţ din timp, pentru că vreau să cunosc realitatea aşa cum e. Asta mă ajută foarte mult să iau o decizie corectă, pentru că în 80 la sută dintre petiţii, cele relatate nu sunt întru totul adevărate. În multe cazuri vina aparţine petiţionarului care reclamă încălcarea drepturilor copilului.

Iată, bunăoară, de la Cahul ne-a venit o petiţie în care mama acuză încălcarea art. 47 al Constituţiei, prin care statul este obligat să asigure cetăţenilor săi un trai decent. La faţa locului ne-am convins că situaţia familiei era într-adevăr de plâns, dar în mare parte vina îi aparţinea mamei, care era o persoană certată cu munca. În toată sărăcia, mama nu vroia să facă măcar curăţenie şi să îngrijească de copii. Ea aştepta tot timpul ajutoare umanitare. Copilul mai mare nu frecventa şcoala, celălalt nu primea indemnizaţia de invaliditate, pentru că mama nu-şi făcuse timp să perfecteze aceste acte. Am convocat o minişedinţă la primărie, în care am discutat pe marginea acestui caz cu autorităţile locale. În urma vizitei, mama se pare că a conştientizat responsabilitatea pe care o are faţă de copiii săi. Copilul mai mare a început să frecventeze şcoala, administraţia instituţiei i-a oferit acestuia o masă gratuită, iar primăria i-a acordat mamei bani pentru a-şi perfecta actele necesare. Important e că mama a reacţionat atunci când i-am zis că va fi sancţionată dacă nu-şi îndeplineşte obligaţiunile de părinte şi încalcă drepturile copilului.

Este foarte important ca minorilor să le fie bine anume în familia biologică şi vom depune toate eforturile ca aceasta să le ofere copiilor un mediu favorabil de dezvoltare.

Ne-a venit o petiţie de la Drochia din partea unui tată care reclamă că i se încalcă dreptul de a comunica cu fiica. Am mers la faţa locului. Deşi venise cu dulciuri pentru fetiţă, aceasta avea o atitudine reticentă faţă de tatăl său. Nu vroia să discute cu el, îl respingea. Din discuţiile ulterioare cu mama şi cu vecinii, am aflat că mama i-a permis în trecut să ia copilul la el de sărbători, dar a făcut abuz de forţă fizică. De atunci copilul nu vrea să întreţină legătura cu tatăl. Acest tată a tot încercat să mă contacteze, a trecut chiar şi la ameninţări pentru că nu i-am rezolvat problema. Acum cazul dat este în proces de judecată. Se analizează şi varianta că bărbatul ar suferi de o maladie psihică, şi dacă va fi dovedit acest lucru, îi vor fi interzise întrevederile cu fiica sau îi vor fi permise doar în prezenţa unui tutore.

Dacă nu mergeam în teritoriu şi nu îi cunoşteam pe toţi cei trei membri ai acestei familii, dacă analizam situaţia doar din cele expuse în petiţie, reieşea că de vină pentru toată situaţia creată este mama.

— Ce ajutor au simţit copiii din instituţiile pe care le-aţi vizitat?

— Cred că acum, la început de cale, cel mai mare ajutor pe care îl pot acorda copiilor este acela de a le câştiga încrederea, ca atunci când li se încalcă drepturile să ştie la cine să apeleze. Ţin minte că un pici de clasa a treia m-a întrebat odată: dacă o să mă bată un coleg de clasă, dvs. o să veniţi să-l bateţi? Cred că el deja a simţit că are o protecţie.

— Ce ar trebui schimbat în instituţiile în care s-au depistat abuzuri asupra copiilor – legislaţia sau mentalitatea celor din sistem? De ce?

— Într-adevăr, e necesară schimbarea mentalităţii. Nu doar copiii au nevoie de ajutor specializat, ci şi adulţii: părinţii, profesorii, care trebuie să înveţe cum să se comporte cu minorii. Dar dacă aştepţi să-şi schimbe atitudinea, atunci ei n-o vor face niciodată. În opinia mea, persoanele care comit abuzuri asupra copiilor ar trebui sancţionate dur. Ar fi necesare o serie de modificări de legislaţie, care să prevadă nişte sancţiuni mai dure pentru această categorie de funcţionari, şi nu mă refer la amenzi mai mari.

La momentul dat, lucrăm asupra unor modificări în Codul familiei şi la cel contravenţional, pentru că dacă nu convingi omul să-şi schimbe atitudinea, atunci trebuie să-l constrângi, adică să-l sancţionezi. Doar atunci poţi obţine un efect. Pentru părinţii iresponsabili lipsirea de drepturi părinteşti pentru o perioadă determinată, ca să le oferim posibilitatea să-şi schimbe atitudinea, ar fi un prim pas, arestul administrativ fiind o altă sancţiune pentru care milităm. Pentru funcţionari ar fi indicată majorarea amenzii, sancţiunea cu privarea de libertate şi, aş pune pe primul plan, eliberarea din funcţie. Astfel că, în momentul în care au încălcat drepturile copilului, să fie concediaţi.

— Care sunt cele mai frecvent încălcate drepturi ale copiilor în R. Moldova? De ce?

— Dreptul copilului de a creşte şi a se dezvolta în mediul familial. Foarte mulţi copii sunt plasaţi în instituţiile rezidenţiale, chiar dacă 85% au unul sau ambii părinţi în viaţă. Multe dintre aceste cazuri sunt generate de migraţia părinţilor la muncă peste hotare şi lăsarea copiilor în grija buneilor sau a altor persoane. Copiii însă au nevoie, în afară de bani, de comunicare, afecţiune, înţelegere şi multe alte lucruri pe care doar părinţii le pot oferi.

243-plamadeala2E şi mai grav atunci când copiii rămân de unii singuri. Accesul la educaţie gratuită şi obligatorie nu este asigurat, încălcându-se astfel art. 35 al Constituţiei, părinţii fiind nevoiţi să cheltuiască sume mari de bani pentru arenda şi procurarea manualelor, pentru reparaţie, fondul clasei etc. De aici se trage în mare parte şi discriminarea şi marginalizarea copiilor care au rezultate mai slabe la învăţătură, nu achită fondurile şcolare sau sunt de altă etnie.

Persistă violenţa fizică şi psihologică asupra copiilor în familie, organe de drept, instituţii şcolare şi stradă. Copiii din centrul de detenţie preventivă din Bălţi şi de la penitenciarul din Lipcani mi-au spus că în cadrul comisariatelor de poliţie au fost supuşi acţiunilor violente din partea colaboratorilor pentru a-i determina să-şi recunoască vina. Astfel se încalcă frecvent art. 37 al Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, unde se stipulează că nici un copil nu trebuie să fie supus violenţei din partea adulţilor.

În timpul protestelor din 7 aprilie 68 de minori au fost reţinuţi şi agresaţi fizic şi psihologic de către poliţie. Procuratura Generală nu a pedepsit nici un colaborator al forţelor de ordine pentru încălcarea drepturilor copiilor. Mai mulţi minori au declarat că au fost loviţi de poliţişti în timpul interogărilor, drept dovadă servind vânătăile de pe corp.

Dreptul la protecţie socială este chiar ignorat. Este ridicolă suma de 50 de lei ca indemnizaţie lunară pentru mamele singure care au copii în vârstă de 1,5 (3,0) – 16 ani. Nu trebuie să dăm aceşti bani doar de dragul datului. Constituţia le garantează dreptul la un trai decent.

— Potrivit legii, copiii au şi dreptul la timp liber, la dezvoltare intelectuală? Sunt cunoscute asemenea drepturi în R. Moldova?

— Dreptul la dezvoltare intelectuală şi timp liber este aproape uitat. Centrele de creaţie, alte cercuri care le-ar ocupa timpul liber, precum şi numărul foilor de odihnă la tabere au fost reduse din cauza crizei financiare. Practic, copiii, neavând o alternativă, îşi petrec timpul liber în stradă, de unde învaţă lucruri care le dăunează.

Drepturile copilului la exprimarea opiniei, la luarea deciziilor de asemenea sunt ignorate. Nu am văzut în instituţiile pe care le-am vizitat nici un panou pe care să fie afişate drepturile copilului, convenţia ONU sau orice altă informaţie care i-ar ajuta pe copii să-şi apere drepturile.

— Care au fost primele apeluri primite la linia fierbinte a copilului?

— La momentul actual la Telefonul Copilului – 080011116 – avem înregistrate 33 de apeluri telefonice. Primul apel l-am primit pe data de 6 august. Majoritatea persoanelor care au apelat la Telefonul Copilului au solicitat informaţii privind primirea unui suport material, privind soluţionarea problemei copiilor fără îngrijire părintească sau a celor orfani, precum şi ajutor psihologic şi juridic pentru copii abuzaţi atât fizic, cât şi psihologic. Majoritatea apelurilor sunt din raioane – de la părinţi, bunei şi de la cunoscuţii familiilor socialmente vulnerabile. De asemenea, avem vreo 5 apeluri de la minori cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani.

— Tinerii de la penitenciarul din Lipcani au acces limitat la studii – manuale vechi, din perioada sovietică, învăţători puţini. Cum pot fi protejate drepturile copilului atunci când statul nu are bani pentru manuale şi salarii?

— Manualele vechi nu sunt cea mai mare problemă. Mai grav este că 37 de copii care au comis infracţiuni de gravitate diferită stau în aceeaşi celulă. Acest lucru are o influenţă nefastă asupra celor care au comis infracţiuni uşoare. Or, stând împreună cu cei care au comis omoruri, violuri, ei învaţă din practica acestora şi, în loc să se corecteze, devin infractori bine pregătiţi. Conducerea penitenciarului s-a obişnuit cu faptul ca cei care ies din închisoare să revină curând cu o nouă infracţiune.

Am făcut o recomandare către Ministerul Justiţiei, în care am solicitat ca aceşti copii să fie separaţi după gravitatea infracţiunii pe care au săvârşit-o, la care ministerul ne-a răspuns evaziv că ei sunt preocupaţi de această problemă. Toată lumea este preocupată de ceva, dar asta nu înseamnă neapărat acţiuni şi rezultate concrete. O să revenim cu o nouă recomandare. În cazul în care nu vor fi luate măsuri concrete, avocatul parlamentar este în drept să vină în şedinţa parlamentului cu un raport prin care să informeze legislatorii cu privire la situaţia creată şi să solicite modificări de legislaţie care i-ar obliga pe funcţionari să execute recomandările avocatului.

Sancţionarea celor care nu execută recomandările avocatului se poate solda cu intentarea unui dosar penal sau disciplinar, în baza legii cu privire la avocaţii parlamentari.

O altă problemă ce merită menţionată în cazul deţinuţilor minori de la Lipcani este faptul că în R.Moldova nu se obişnuieşte aplicarea unor sancţiuni alternative la detenţie: munca în folosul comunităţii şi probaţiunea. Aceasta este o metodă de a-i responsabiliza pe delincvenţii minori şi totodată nu implică cheltuieli suplimentare. Condamnarea la privaţiune de libertate presupune cheltuieli de întreţinere, educaţie şi încă multe altele pe care le suportă statul.

— Cum pot fi susţinuţi tinerii care ies din penitenciar, dar nu au o casă?

— Este problema autorităţilor publice locale şi a serviciului de probaţiune. Serviciul de probaţiune trebuie să realizeze activităţi de supraveghere, de asistenţă şi consiliere, utilizând serviciile disponibile în comunitate. Ei sunt pe post de “manageri de servicii”, încercând astfel să soluţioneze problemele foştilor deţinuţi, inclusiv ale copiilor: plasament, angajarea în câmpul muncii, recalificarea profesională şi alte servicii care răspund necesităţilor beneficiarilor: casă, masă etc. Acum şi metoda de lucru cu foştii deţinuţi este alta, ei nu sunt trataţi ca nişte oameni delincvenţi, ci ca nişte persoane care au nevoie de consiliere. În fiecare raion există câte un consilier de probaţiune.

Am constatat, cu regret, că autorităţile locale nu au o atitudine bine determinată de a-i ajuta pe copii şi pe această categorie, în mod particular. Dacă s-ar ocupa de aceste persoane, dacă ar lucra specialiştii cu ei, cred că atitudinea lor s-ar schimba.

Din moment ce pe nimeni nu interesează soarta lor, ei revin la activităţile de dinainte şi ajung din nou după gratii. Autorităţile locale nu trebuie să le asigure neapărat o casă. Soluţia ar putea fi apartamentele sociale sau plasamentul temporar într-o casă de tip familie sau într-un centru comunitar, unde să fie sub supravegherea cadrelor specializate. Iată, spre exemplu, în Suedia, acestor tineri li se oferă temporar toate condiţiile ca ei să se reintegreze în societate, inclusiv asistenţă psihologică, medicală, socială etc. Autoritatea tutelară din localitate trebuie să găsească soluţiile pentru aceste persoane. Evident, apare problema lipsei banilor. De aceea, revin la ideea creării unui fond naţional al copilului, din care să fie alocate mijloace financiare. Dacă în fiecare raion ar exista câte un centru ca în Suedia, cred că multe probleme ar dispărea.

— Cum pot fi susţinuţi tinerii care absolvesc şcolile-internat, dar nu au familie?

— Există o lege prin care acestor tineri li se oferă locuinţă. Cred că, dacă statul nu are posibilitatea să le ofere orfanilor apartamente în proprietate privată, ar trebui scoasă această prevedere din lege. Cred că cea mai bună variantă ar fi plasarea în nişte centre comunitare de plasament temporar. Astfel, ei îşi pot aranja viaţa. Statul este obligat prin lege să le acorde o atenţie deosebită copiilor orfani. Problema însă ar trebui pusă altfel. Nu ar trebui să avem copii orfani la noi în ţară. De cum a ajuns orfan, el trebuie plasat în altă familie, ca să i se realizeze dreptul de a creşte şi a se dezvolta în mediul familial.

— Sunt familii în care părinţii îşi abuzează copiii fără să cunoască faptul că abuzul lor este o ilegalitate. Cum credeţi că ar putea fi reeducaţi părinţii?

— Prin sancţiuni mai dure, informare şi responsabilizare. E mult de lucru la acest capitol, dar de la sine nu se rezolvă nimic.

— Cât de mult răspund la nevoile copilului structurile guvernamentale existente: Ministerul Educaţiei, Ministerul Protecţiei Sociale?

— Am convenit cu responsabilii de la Ministerul educaţiei şi tineretului să mergem prin instituţiile de învăţământ, ca să cercetăm situaţia cu fondurile şcolare, ca în final să dezbatem problema în cauză şi să venim cu soluţii concrete. Eu am venit cu propunerea de a sancţiona cât mai grav persoanele care încearcă să facă din şcoală contabilitate. Un parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi cel al Familiei şi Protecţiei Sociale este real, atât timp cât nu ne sfidăm reciproc şi încercăm să colaborăm.

— Cum apreciaţi alocaţiile acordate de stat pentru îngrijirea copiilor invalizi? Cine ar putea să determine statul să acorde părinţilor care au copii cu disabilităţi posibilităţi de tratament şi de întreţinere?

— Sunt extrem de mici aceste indemnizaţii. Avocatul copilului ar putea să determine statul să redistribuie sursele de bani din domeniile în care aceştia sunt cheltuiţi ineficient, redirecţionându-le acolo unde ele sunt necesare. Dacă, spre exemplu, milioanele care se cheltuiesc în şcolile-internat ar fi redirecţionate pentru susţinerea familiilor cu mulţi copii sau a celor care au copii cu disabilităţi, atunci situaţia s-ar schimba radical.

— Ce pot face părinţii plecaţi în străinătate şi copiii rămaşi singuri acasă ca să îşi reîntregească familiile, evitând sărăcia?

— Părinţii nu trebuie să-şi părăsească copiii. Ei ar trebui să găsească soluţii pe loc. Mulţi părinţi pleacă şi uită de copii. Chiar dacă nu le poţi interzice să plece, ei trebuie să fie avertizaţi că plecatul peste hotare nu este o soluţie ca să evite sărăcia. Accentul trebuie pus pe instruire, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice, astfel ca părinţii să înţeleagă că sărăcia se va înmulţi dacă se înmulţeşte numărul copiilor fără îngrijire părintească. Dragostea şi afecţiunea nu pot fi înlocuite cu bani. Doar lucrând cu aceşti părinţi, cu familiile care sunt pe cale să se destrame în urma plecării unuia sau ambilor membri în străinătate am putea să le schimbăm opţiunea. E necesară o conlucrare mai activă cu alte ministere: cu cel al Agriculturii, care ar putea veni cu o serie de soluţii de susţinere a producătorilor autohtoni, cu Ministerul Economiei, care ar contribui la dezvoltarea businessului mic în localităţile rurale. La noi nu se lucrează, practic, deloc în direcţia prevenirii acestui fenomen.

— Dacă aţi dispune de o sumă enormă de bani, în ce proiect aţi investi-o, vizând situaţia copiilor din Moldova?

— Cu siguranţă, în Fondul naţional al copilului, care să finanţeze diverse acţiuni ce i-ar ajuta pe copii să simtă că drepturile lor sunt într-adevăr respectate. Fondul trebuie să fie constituit în baza legii şi să permită oricărui donator naţional sau internaţional să aloce bani. În primul rând, ar trebui implicaţi în acest proces agenţii noştri economici, ca ei să nu ne răspundă nedumeriţi că nu înţeleg ce legătură au cu protecţia drepturilor copilului, ci să conştientizeze că e necesar ajutorul lor.

Pentru conformitate A.R.



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. ITALIA

    IN ROMANIA A FOST O FALSA REVOLUTIE REGIZATA SA PARA REALA ,IN ROMANIA NU A FOST NICI MACAR LOVITURA DE STAT.

  2. STEFANITA

    Fals e ce spui d-ta !Ar fi trebuit sa stii definitia REVOLUTIEI.Revolutia este o miscare sociala de proportii{violenta sau nu} in urma careia se schimba nu numai conducerea unei tari dar si modul de productie in primul rand si sistemul de guvernare.Ambele conditii sunt indeplinite in cazul prabusirii comunismului in Europa.In Romania a fost in plus si VARSARE DE SANGE…
    Pe scurt in tarile foste comuniste a fost inlaturat modul dictatorial dirijist si etatist de productie tipic comunismului cu sistemul capitalist in care bunurile materiale sunt produse in cadrul unei piete libere caracterizata de concurenta.

    Marxistii numesc plini de ipocrizie aceasta miscare Contrarevolutie.FISSS !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *