Mă surprind la ideea că moartea poate fi o iluzie, o himeră

435-leontina-vatamanuInterviu cu regizoarea Leontina Vatamanu, fiica scriitorului Ion Vatamanu

— Leontina, te întrebi uneori cum ar fi evoluat R. Moldova, dacă nu ar fi dispărut atât de devreme Ion Vatamanu, Lidia Istrati, Doina şi Ion, Nicolae Costin?

— Au fost multe momente în ultimul deceniu când m-am întrebat: tată, unde eşti, să le dai multora o lecţie de bun simţ şi de dragoste de ţară? Când vezi şirul ăsta de nume şi chibzuieşti puţin, îţi dai seama că aceşti oameni au plecat subit, în momentul lor de glorie, iar dupa dispariţia lor lucrurile au evoluat în direcţie greşită. Toţi au fost oameni principiali, care nu făceau târguri, care luau atitudine şi spuneau lucrurilor pe nume, care se bucurau de încredere şi aveau o mare autoritate în rândul cetăţenilor. Ei au fost nişte busole pentru acest popor. Iar fără ei, uite că ne-am rătăcit şi nu ştim încotro s-o luăm. Am certitudinea că dacă mai trăiau Ion Vatamanu, Nicolae Costin, Doina şi Ion, Lidia Istrati şi alţi patrioţi adevăraţi, astăzi am fi fost şi noi parte a unei lumi mai civilizate, aşa cum s-a întâmplat cu Ţările Baltice.

— Ce s-ar fi întâmplat în viaţa politică a acestui stat, dacă pe prima linie ar fi fost cei dispăruţi?

— Ei reuşeau să consolideze acest popor în jurul unor idei, al unor deziderate, să-l facă mai unit, mai puternic. Acum, când revăd imagini de la Marea Adunare Naţională şi de la alte evenimente din acele timpuri, mă întreb unde sunt toţi aceşti oameni frumoşi, oameni de bună credinţă, cum li se spunea atunci, care veneau pe jos până la Chişinău din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării, oferindu-mi mie, un copil pe atunci, cea mai frumoasă lecţie de curaj şi de demnitate. Din păcate, după dispariţia acestor personalităţi, pe arena politică au răsărit nişte indivizi care au dispersat rândurile patrioţilor şi au compromis idealurile naţionale, le-au transformat intenţionat în nişte idei seci, ca să descurajeze şi să distrugă poate cel mai frumos avânt spiritual al moldovenilor. Şi ca rezultat, o bună parte a celor mai vrednici au plecat pe drumuri în căutarea unui viitor pentru copiii lor, care, la rândul lor, pleacă masiv să-şi valorifice potenţialul în altă parte. Dacă cei de pe prima linie nu erau doborâţi, lupta nu ar fi fost pierdută, dar, din nefericire, s-a întâmplat invers.

— Acum 20 de ani, când Ion Vatamanu a plecat, la doar 56 de ani, cum ai trăit tu, cum au trăit surorile tale despărţirea de tata? Cum au fost acele zile pentru voi, copiii lui Ion Vatamanu? Ce îţi aminteşti de atunci?

— Îmi este greu să-mi amintesc acea zi. A fost o zi de hotar în viaţa mea. Pănă atunci am fost un copil fericit, care peste noapte s-a maturizat şi a înţeles că viaţa are şi semne de punctuaţie, iar cel mai odios e punctul. Aveam 19 ani, eram la vârsta întrebărilor, a dilemelor, când l-am pierdut pe cel care era pentru mine un izvor de înţelepciune, braţul de spijin şi protectorul meu. Am simţit atunci că am pierdut un reper, pe care am început să-l reconstitui încet-încet din amintiri, imagini, frânturi de discuţii, din povestirile altora. Am început să adun cadre cu tata, fotografii, imprimările de la radio, discursurile din parlament, ca să-mi sting dorul, care s-a cuibărit pentru totdeauna în inima mea. Eram studentă la Facultatea de Film şi de pe atunci mi-a apărut ideea unui film despre tata, pe care l-am realizat mai târziu şi pe care l-am intitulat Dor de Ion Vatamanu. Mama, cea care toată viaţa a avut grijă de creaţia lui tata, spune, pe bună dreptate, că poetul Ion Vatamanu nu a fost valorificat pe deplin, că profunzimile poeziei lui încă nu s-au explorat de ajuns. Şi ceea ce încercăm să facem astăzi, întreaga familie, e să facem cărăruşe pentru generaţiile ce vin spre cărţile lui tata, spre ideile lui, spre ceea ce a muncit cu pasiune şi dăruire.

— Care au fost ultimele poveţe ale tatălui tău pentru voi, fiicele sale?

— Moartea lui a fost una fulgerătoare, pe care, deşi a intuit-o, n-a luat-o în calcul la modul serios şi nu ne-a lăsat un testament verbal. Dar însuşi felul lui de a fi a fost pentru noi un model în viaţă. A muncit temeinic, mânat de o avidă curiozitate intelectuală, a săpat adânc în diferite materii: de la chimie până la poezie, de la filozofie până la politică. S-a implicat în viaţa ţării şi a luat atitudine atunci, când puţini aveau curajul s-o facă. A fi om, a avea verticalitate, a-ţi cinsti părinţii, a-ţi iubi aproapele, a fi liber, a fi onest, a construi şi nu a distruge, a fi fidel valorilor tale, chiar atunci când conjunctura îţi impune altceva, iată un contur de portret al lui Ion Vatamanu, nişte principii, pe care le-a ridicat asemenea unor pânze pe catargul destinului său şi pe care le urmăm şi noi, pe cât e posibil, la orizontul vieţii.

— În R. Moldova, unde subiectele politice şi economice ocupă tot mai mult teren în sufletele oamenilor, unde starea de spirit din societate e deseori aproape de disperare, rămâne tot mai puţin loc pentru memorie sau amintiri. Cum e să lupţi, în astfel de condiţii, cu uitarea?

— Tata a fost iubit de oamenii simpli, de cei de la talpa ţării: ţăranii, învăţătorii şi artiştii acestui neam. Deseori întâlnesc oameni care-şi amintesc cu lacrimi în ochi de Ion Vatamanu. Ei spun că el era “de-al nostru”, adică omul în care puteau avea încredere şi care le reprezenta interesele în forurile puterii. Cei ce l-au cunoscut îi simt lipsa şi-i duc dorul. În acelaşi timp, tânăra generaţie nu ştie prea multe despre ceea ce s-a întâmplat acum 20—30 de ani şi cine a construit temelia acestui stat. În condiţiile în care se ignoră la nivel de stat cultivarea unor valori naţionale şi propăşirea personalităţilor care le-au promovat, lupta cu neuitarea este mai dificilă. Cum zicea tata în poezia Un popor de felul nostru:

435-Elena-sotia-lui-Ion-VatamanuUn popor de felul nostru
E copil la bătrâneţe,
Are o lecţie de istorie,
Dar nu ştie cum s-o înveţe
Prea de tot e mare cartea
Ca s-o-nveţe pe de rost.
Mai ales la verbul a fi,
Mai ales la verbul a fost.

Recent, într-o catedrală din Austria, am citit o maximă, pe care am reţinut-o: cine-şi pierde memoria, îşi pierde gloria. Or, asta se întâmplă cu noi în prezent.

Însă familia noastră, o spun fără modestie, în aceste două decenii a făcut un efort considerabil în perpetuarea numelui, a operei şi activităţii lui Ion Vatamanu. Şi sigur că meritul cel mai mare îi aparţine mamei, Elena Curicheru-Vatamanu, prin a cărei insistenţă şi osârdie au apărut în aceşti ani 15 cărţi noi la diferite edituri din spaţiul românesc, două dintre care au fost concepute, ilustrate şi tipărite de familie. Este vorba despre două cărţi destinate copiilor: Iarba şi îngerii ei şi Atomică. În fişa tehnică a acestor cărţi, veţi regăsi numele tuturor membrilor familiei. Surorile mele şi nepoţii au partea lor de contribuţie: sora mijlocie, Mariana, este redactorul, iar autoarea ilustraţiilor, în ambele cazuri, este Mihaela, sora mai mare, care, de fapt, este medic de profesie.

— Recunoşti că ţi-i dor de tatăl tău. Cum le explici celor două fiice ale tale această stare?

— Dorul e ceea ce ne rămâne după ce pleacă cei dragi. Deşi e dureros şi apăsător, el este starea care pulverizează uitarea. Uneori, dorul este catalizatorul unor idei şi acţiuni ce şterg praful uitării de pe numele celor dispăruţi. Trupul meu preface durerea în frumuseţi, spunea într-un poem Ion Vatamanu. Din dorul meu faţă de tata au apărut câteva filme… şi alte clipe de comemorare.

Sper că şi fetiţele mele, care deşi nu l-au cunoscut în viaţă, dar l-au îndrăgit prin povestirile noastre, prin cărţile sale, prin secvenţele video, vor purta pe buze poezia lui şi vor fi mândre de rădăcinile lor.

— Pentru foarte multă lume, moştenirea politică lăsată de Ion Vatamanu este la fel de importantă ca şi cea literară. Cum era Ion Vatamanu, politicianul?

— Era în primul rând condus de interesele naţionale, nu de cele personale. Avea consecvenţă. Putea anticipa nişte lucruri şi intuia ca un profet ce urma să se întâmple. Era un bun orator. Ştia să convingă cu argumente chiar pe cei mai aprigi oponenţi. Era un element coagulant, adică ştia să adune în jurul lui oamenii. Era un foarte bun diplomat, dar nu permitea să i se calce demnitatea. Şi cred că cel mai important lucru era că îl durea soarta acestui popor.

— Ion Vatamanu a răspuns ca nimeni altul la o întrebare complicată în acea vreme – “Ce vor scriitorii?”. Cunoşti mai multe din istoria acestor versuri?

— În perioada când colosul sovietic a început să se destrame, iar popoarele din republicile surori au început să-şi reafirme identitatea naţională, scriitorii din Moldova au fost primii care au lansat în dezbateri publice nevoia revenirii la alfabetul latin, repunerea în drepturi a limbii române, promovarea cadrelor naţionale, obţinerea suveranităţii şi ruperea de imperiul sovietic. Mulţi au reacţionat ostil la aceste deziderate, vociferate şi promovate de unii scriitori şi oameni de cultură. Şi le-au adus critici. Unii au făcut-o din laşitate, alţii din ostilitate, iar alţii pur şi simplu din ignoranţă. Într-o zi tata îmi povestea că a întâlnit un om foarte revoltat, care îi spunea: La ce bun vă trebuie alfabet latin? Cum voi vorbi eu cu alfabetul ista? Cum or să mă înţeleagă oamenii? Ca răspuns la aceste atacuri la adresa scriitorilor, a şi apărut poezia “Ce vor scriitorii”:

— În familia ta, ce încerci să preiei din tradiţiile familiei în care ai crescut?

— Părinţii ne ajută să facem primii paşi în viaţă şi ne arată prin exemplul lor o destinaţie. Iar noi, la rândul nostru, atunci când devenim pârinţi, ne amintim lecţiile primite în copilărie şi încercăm să le oferim şi copiilor noştri nişte repere pe drumul lor în viaţă. Eu am crescut într-o familie de intelectuali, unde cartea şi creaţia erau puse în capul mesei, dar am copilărit la ţară, la părinţii tatălui, buneii mei, care mi-au deschis alte paranteze ale existenţei: credinţa în Dumnezeu şi munca asiduă. Or, cam între aceste puncte se clădeşte şi traseul fetelor: studiile, creaţia, credinţa şi munca.

— Cât de des ajungeţi împreună cu fiicele voastre în Bucovina?

— La Costiceni, satul de baştină a tatălui, ne aşteaptă bunica. Şi îi mulţumesc Domnului că i-a dat zile ca să aibă parte şi copiii mei de comunicarea cu ea. Mama Mărioara înseamnă o întreagă epocă, care din păcate apune. Este epoca ţăranilor cu suflet de nobili, care ştiau preţul pâinii, ştiau ce înseamnă respectul, frica de Dumnezeu, aveau doar două clase, dar erau atâtea de învăţat de la ei. Fetiţele merg practic în fiecare vacanţă la Costiceni, iar Crăciunul şi Paştele în mod tradiţional sunt sărbătorile care ne adună la bunica. Şi astăzi, după 20 de ani, ea parcă îl mai aşteaptă să coboare din maşină şi pe tata.

— Ce conţin arhivele lui Ion Vatamanu? Există, în arhive, lucrări needitate încă? Despre ce sunt acestea?

— Arhivele conţin în mod evident manuscrisele tatălui, lucrările lui ştiinţifice. El a publicat pe parcursul vieţii peste 150 de lucrări ştiinţifice în domeniul chimiei analitice şi deţine cinci brevete de invenţie în domeniul oscilopolarografiei (1980-1989). În ultimii ani ai vieţii, savantul Ion Vatamanu a descoperit un domeniu nou în chimie, pe care l-a numit ecometrie, adică studiul designului molecular cu ajutorul ultrasunetelor. De asemenea, mama a adunat pe parcursul anilor articolele, apărute în presă, eseurile eleilor de la liceile ce-i poartă numele, dedicate creaţiei şi vieţii lui. În ceea ce priveşte poezia care nu a văzut încă lumina tiparului, este vorba doar de câteva poeme, neterminate, care anticipau nişte vremuri tulburi şi, după mine, sunt foarte actuale. Intenţionăm să le punem în coperţile unei ediţii speciale de inedite. Sperăm că în viitorul apropiat.

— Recent, în România, au fost tipărite două volume de poezii şi eseuri semnate de Ion Vatamanu. Ce conţin aceste cărţi? Cum arată ele? Cine le-a editat?

— Zilele acestea am primit cu bucurie vestea că la Iaşi, la editura Tipo Moldova, în colecţia Opera Omnia, au apărut două volume semnate de Ion Vatamanu. Este vorba de o antologie de versuri, intitulată Surâsul tăcerii, şi o culegere de eseuri: Frumuseţile, atât de multe… Este şi mai îmbucurător faptul că aceste cărţi vor fi repartizate prin bibliotecile din România şi sper că vor fi răsfoite cu interes de cititorii de peste Prut.

— Cât de des asculţi vocea tatălui tău?

— Îmi place foarte mult cum îşi recita tata poeziile. Vocea lui îmbrăca profunzimea poeziei. Avea un registru larg de intonaţii: trecea de la cea mai candidă tandreţe la o tonalitate vehementă, răscolitoare. Atunci când scriam scenariul documentarului Dor de Ion Vatamanu, am ascultat tot ce am găsit înregistrat la Radioul şi Televiziunea Naţională. Urma să aleg nişte pasaje pentru a fi incluse în film. Iar vocea lui răsuna atât de viu, de aproape, încât la un moment dat mă surprindeam la ideea că moartea poate fi o iluzie, o himeră. Că el este. Vocea lui îl făcea atât de prezent. De fapt, pe toată perioada lucrului la film, am avut acest sentiment, că este prezent.

— Ce ai mai vrea să faci pentru memoria tatălui tău?

— Eu personal, aş vrea să fac nişte poeme vizuale după versurile lui Ion Vatamanu, un fel de variantă cinematografică a poeziilor lui tata. Anul acesta am îmbrăcat în imagini câteva reflecţii de ale lui tata, sub genericul 20 de ani de dor, care au fost difuzate în aceste zile de august la Moldova 1. În plus, demult intenţionăm să lansăm un site al poetului, aşa încât tinerii de astăzi să găsească rapid informaţia legată de bibliografia şi biografia lui Ion Vatamanu.

— Mulţumim.

Pentru conformitate, A.G.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. =Maruşca Unionista=

    APELUL anului 2013
    din inima Artdealului:
    ––––––––––-
    Preşedintele României,
    Traian Băsescu,
    către populaţia din teritoriile româneşti de la Est de Prut,
    ocupate de trupele ruseşti
    în urma Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939:
    ––––––––––––––––––
    – “Am spus-o la Chișinău și repet și aici:
    – CEREŢI RE-UNIREA ȘI O VEŢI AVEA !
    – DAR CEREŢI-O” !

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

  2. =Maruşca Unionista=

    O Preluare:
    http://blog.nistru-prut.info/?p=2232#comment-7508

    Giordino spune:
    26 martie 2011

    – Au mai fost şi parlamentari ucişi cu pastile care provoaca infarctul:
    Vatamanu, Istrati, Malarciuc,…..
    mulţi luptători pentru independenţă la Nistru ucişi după război şi restul lăsaţi în sărăcie şi mizerie, cântăreţul Vadim Gheoghilaş….

  3. CAPUDOI

    Ștefan Lupu, directorul școlii din s.Cartal (azi Orlovka, raionul Reni), persecutat de autorități și serviciile ucrainene de securitate. Mare apărător al învățământului în limba română în Sudul Basarabieiși. Mort de cancer.

  4. Deportatul

    Dumnezeu să a-l aibă în pază pe Dl Ion Vatamanu şi alţi patrioţi ai Neamului, dar membrilor familiei Ion Vatamanu doresc sănătate.
    De acord cu toate cele spuse mai sus, în deosebi cu: – “Din păcate, după dispariţia acestor personalităţi, pe arena politică au răsărit nişte indivizi care au dispersat rândurile patrioţilor şi au compromis idealurile naţionale, le-au transformat intenţionat în nişte idei seci, ca să descurajeze şi să distrugă poate cel mai frumos avânt spiritual al moldovenilor. Şi ca rezultat, o bună parte a celor mai vrednici au plecat pe drumuri în căutarea unui viitor pentru copiii lor, care, la rândul lor, pleacă masiv să-şi valorifice potenţialul în altă parte. Dacă cei de pe prima linie nu erau doborâţi, lupta nu ar fi fost pierdută, dar, din nefericire, s-a întâmplat invers.”

  5. Pingback: Să aducem un omagiu martirilor Unirii - Elena Robu Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *