„Libertatea, cea mai visată în închisoare”

Interviu cu Ana Dabija, directoarea Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP)

— Numărul persoanelor deţinute în penitenciarele din R. Moldova este în creştere. Potrivit unor date recente, timp de un an, am ajuns să avem cu 6% mai mulţi deţinuţi decât anterior. Cum explicaţi acest fenomen?

— Acum 10 ani, în sistemul penitenciar erau deţinuţi 10 mii de condamnaţi. În legătură cu decriminalizarea Codului Penal, dar şi de aprobarea unor măsuri alternative de pedeapsă, cum ar fi munca în folosul comunităţii. În 2012, numărul deţinuţilor era de 6583, în 2013 – cu vreo 300 mai mulţi, iar în 2014 – 7317. Desigur, în ultimii doi ani se atestă o majorare a numărului deţinuţilor cu circa 4%-6%, indicele descoperirii infracţiunilor este în creştere. Până la urmă, însă, pedeapsa, fie ea privativă de libertate sau nu, este decisă de instanţa de judecată, DIP fiind abilitat doar cu executarea pedepselor privative de libertate.

— Cum credeţi, din ce cauză detenţia este considerată cel mai mare stres şi cea mai mare suferinţă în viaţă? Mai mare chiar decât suferinţa cauzată de pierderea unui om apropiat…

— Este adevărat, detenţia constituie un eveniment stresant pentru orice persoană. Privarea de libertate este una dintre suferinţele cele mai mari ale omului, chiar şi atunci când îi sunt respectate celelalte drepturi. Actualmente, în fiecare instituţie penitenciară există specialişti psihologi, sarcina cărora este asistarea şi susţinerea psihologică a deţinuţilor în procesul de adaptare a lor la condiţiile de detenţie.

— Cum sunt alimentaţi deţinuţii în penitenciarele de la noi?

— Alimentarea deţinuţilor are loc în temeiul Hotărârii de Guvern nr. 609 din 29.05.2006 cu privire la normele minime de alimentare zilnică şi obiectele de toaletă şi menaj ale deţinuţilor. Aceasta conţine normele minime generale de alimentare zilnică a deţinuţilor, a gravidelor şi mamelor care alăptează, a bolnavilor de tuberculoză, a minorilor, a bolnavilor şi invalizilor de gradul I şi II, precum şi norma minimă zilnică de asigurare a condamnaţilor cu raţie rece în timpul escortării. Documentul stabileşte lista produselor cu care sunt alimentaţi deţinuţii şi cantitatea lor. Bunăoară, 550 g de pâine, 110 g de crupe, 85 g de carne şi 85 g de peşte, 100 g de lapte, 20 g de zahăr, 30 g de unt, 250 g de legume. Deţinutele însărcinate, mamele care alăptează, bolnavii beneficiază de un meniu mai variat şi mai bogat în vitamine sau cantităţi majorate de produse.

— Cum arată meniul unei zile?

— Deţinuţii sunt alimentaţi de trei ori pe zi, având un meniu variat. La micul dejun, de obicei, sunt hrăniţi cu terci din diverse cereale sau paste făinoase, pâine cu unt şi ceai cu zahăr sau lapte. La prânz – supă cu varză, mazăre, paste făinoase, orez, dar şi terciuri din cereale cu carne sau peşte şi pâine, iar la cină – peşte sau carne cu garnitură, pâine şi ceai.

— Fenomenul sustragerii produselor alimentare din şcoli, grădiniţe sau spitale e unul răspândit în R. Moldova. Se fură sau nu din cantinele penitenciarelor?

— Nu au fost înregistrate furturi ale produselor alimentare din cantinele penitenciarelor. Cantinele se află în interiorul instituţiilor penitenciare, iar persoanele care lucrează la cantină sunt verificate la Punctele de trecere şi control, atât la intrare, cât şi la ieşirea din instituţie. Totodată, în cazul în care persoanele condamnate sunt încadrate la deservirea penitenciarului şi lucrează la cantină, acestea sunt verificate de şeful de cantină, angajat al sistemului penitenciar, care are obligaţia de a conduce activitatea bucătarilor, lucrătorilor cantinei, de a urmări respectarea normelor de activitate.

— Dar din instituţiile medicale?

— În fiecare penitenciar există câte o farmacie, angajaţii căreia asigură evidenţa strictă a medicamentelor. Repartizarea preparatelor farmaceutice se face conform bonurilor de comandă. Stocurile de medicamente sunt periodic verificate, periodic fiind prezentate rapoarte. Totodată, personalul penitenciarului, inclusiv specialiştii medicali, sunt verificaţi la intrarea şi la ieşirea din penitenciar.

În Sistemul Penitenciar autohton funcţionează câteva Programe de reducere a riscurilor, în scopul diminuării comportamentului riscant asociat consumului de droguri. Implementarea programelor de schimb de seringi, a tratamentului de substituţie cu metadonă şi distribuirea prezervativelor, sunt apreciate ca fiind exemple bune de urmat în întreaga lume. Deşi numărul cazurilor de îmbolnăviri cu HIV/SIDA în R. Moldova este în creştere, situaţie caracteristică pentru întreaga Europă de Est şi Asia Centrală, Michel Kazatchkine, reprezentant special al Secretarului General ONU pentru HIV/SIDA în Europa de Est şi Asia Centrală, a lăudat metodele de prevenire a infecţiei HIV în rândul deţinuţilor din R. Moldova şi a declarat următoarele: „Demarat la începutul anilor 2000, programul de reducere a riscurilor de îmbolnăvire cu HIV/SIDA în penitenciarele din Moldova este unic în regiune, şi un model excelent, nu doar la nivel regional, dar şi global”, citează huffingtonpost.com.

— Cunoaşteţi persoane condamnate nedrept?

— Nu ţine de competenţa noastră de a ne pronunţa asupra deciziilor instanţelor de judecată. Funcţiile de bază ale DIP sunt administrarea, coordonarea şi controlul realizării politicii de stat în domeniul punerii în executare a pedepselor penale privative de libertate, a arestului preventiv, a arestului contravenţional, precum şi a măsurilor de siguranţă aplicate deţinuţilor.

— Nişte penitenciare moderne ar ameliora starea de suferinţă a deţinuţilor?

— Condiţiile mai bune sunt importante, dar niciodată nu pot substitui libertatea. Chiar din primele clipe de viaţă în penitenciar, persoana resimte efectul privării de libertate şi, respectiv, reacţionează în mod individual la această situaţie nouă. Nu putem afirma că starea de suferinţă a deţinuţilor ar depinde doar de condiţiile de trai. Dintre toate valorile, cea care le lipseşte mai mult este libertatea, care e de neînlocuit. După ea tânjesc toţi deţinuţii. Ei visează ziua în care o vor recăpăta. În altă ordine de idei, vizitele rudelor sunt un sprijin moral inestimabil pentru deţinuţi, fiind deseori singura lor legătură cu lumea exterioară. Participarea la activităţile cultural-artistice are scopul de a dezvolta unele aptitudini care pot contribui la îmbunătăţirea imaginii persoanelor private de libertate, dar şi la descoperirea unor calităţi artistice şi umane deosebite. Un factor de echilibru este şi sportul, care contribuie la prevenirea recidivei şi le permite persoanelor deţinute de a se încadra într-un colectiv şi de a respecta anumite reguli. Mişcarea, activismul, competiţiile sunt remedii eficiente de descărcare a tensiunilor acumulate în perioadele de detenţie. Printre activităţile sportive practicate de deţinuţi sunt fotbalul, voleiul, tenisul, şahul, jocul de dame, atletica uşoară/grea, biliardul. Prăbuşirea spirituală, depresiile, ura sunt atenuate prin implicarea deţinuţilor în activităţi spirituale. În prezent, în penitenciare se desfăşoară multiple activităţi de asistenţă religioasă, fiecare penitenciar având chiar un locaş sfânt, în care deţinuţii îşi găsesc refugiu. Pe lângă oficierea periodică a slujbelor religioase, diferite confesiuni religioase organizează ritualuri creştine, concerte, lecţii biblice, fac donaţii de reviste şi cărţi religioase. Activismul religios al persoanelor private de libertate se datorează preoţilor capelani, care sunt mereu aproape de cei care au nevoie de balsam pentru suflet.

— Când va fi edificat penitenciarul „de tip european”, preconizat să apară în locul Penitenciarului nr. 13 din Chişinău?

— Lucrările de finisare a construcţiei noului penitenciar, care va înlocui actuala instituţie de detenţie din Chişinău, sunt preconizate pentru sfârşitul lui 2017. Noua închisoare va fi amplasată la intrarea în Bubuieci, la 9 km de Chişinău, pe un teren de 36 de hectare. Aceasta este proiectată pentru 1600 de locuri, cu asigurarea a cel puţin 4 m.p. pentru o persoană. Acordul-cadru de împrumut dintre R. Moldova şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea Proiectului de construcţie a noului penitenciar a fost deja ratificat prin Legea nr. 295 din 12.12.2013. De asemenea, în baza Hotărârii Guvernului nr. 173 din 12.03.2014, a fost instituită o Unitate de implementare a Proiectului de construcţie a penitenciarului din Chişinău, cu un personal de 8 unităţi, responsabil de coordonarea activităţilor în cadrul Proiectului de construcţie de la început până la finalizarea acestuia. Totodată, Unitatea de implementare a Proiectului va fi asistată de o companie de asistenţă tehnică internaţională, care va fi contractată în baza unei achiziţii publice internaţionale. La etapa actuală, a fost elaborat Caietul de sarcini, care a fost înaintat Agenţiei Achiziţii Publice din R. Moldova şi reprezentanţilor Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. După efectuarea verificărilor, acesta va fi publicat în Monitorul Oficial al UE şi al R. Moldova. În 2015, în comun cu compania de asistenţă tehnică internaţională, urmează să fie contractată o companie internaţională de proiectare. Guvernul a obţinut un împrumut pentru acest proiect de construcţie a penitenciarului din Chişinău în sumă de 39 mln. euro, un grant de 1 mln. euro, iar 4,5 mln. euro vor fi oferiţi de Guvernul R. Moldova, în total 44 mln. euro.

— Ce se întâmplă, de obicei, cu deţinuţii care, fiind în închisori, află că au obţinut o decizie favorabilă la CtEDO?

— Dacă CtEDO constată vreo încălcare a unui drept apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, obligaţia statului este de a achita prejudiciul suportat de condamnat. De fapt, deciziile CtEDO nu au impact asupra sentinţelor de condamnare. Însă, odată ce a fost emisă o decizie favorabilă reclamantului, aceasta devine temei pentru întreprinderea unor acţiuni de către stat. De exemplu, dacă ne referim la violarea unor drepturi ce ţin de condiţiile de detenţie, se intervine pentru îmbunătăţirea acestora.

Este regretabil că R. Moldova a fost condamnată la CtEDO în mai multe cauze ce vizează condiţiile de detenţie în penitenciare, acestea fiind recunoscute de înalta Curte ca fiind inadecvate în contextul prevederilor Convenţiei. Nu poate fi negat nici faptul că Penitenciarul nr.13, fiind unul dintre cele mai vechi, figurează în majoritatea cauzelor pierdute la CtEDO, vizând condiţiile de detenţie. Dar, toate aceste cauze vizează perioada de detenţie a reclamanţilor 2005–2009, una dificilă pentru sistemul penitenciar naţional.

Astăzi, în condiţii de totală austeritate, conducerea sistemului penitenciar face eforturi pentru redresarea situaţiei şi pentru crearea unor condiţii de întreţinere a deţinuţilor corespunzătoare standardelor europene. După cum am menţionat, vor fi construite două case de arest cu capacitatea de 650 locuri în municipiul Bălţi, costul total al construcţiei fiind de aproximativ 250 mln. lei, estimarea nu presupune inflaţia şi deprecierea leului şi 1600 locuri pentru casa de arest din municipiul Chişinău, care va lua locul Penitenciarului nr.13 din capitală, costul acesteia fiind estimat la 44 mln. euro.

— Cum sunt tratate persoanele care încearcă să le transmită deţinuţilor obiecte sau produse interzise?

— Persoanele care încearcă să transmită deţinuţilor obiecte interzise sunt sancţionate. Conform art. 343, Cod contravenţional, „Transmiterea sau tentativa de a transmite deţinuţilor obiecte, substanţe, produse interzise se sancţionează cu amendă de la 30 la 40 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei fizice, cu amendă de 50-100 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu sau fără privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii pe un termen de la 6 luni la un an”. În cazul tentativelor de transmitere a substanţelor narcotice, persoanele pot fi pedepsite conform art. 217, 2171 alin.2, Cod Penal, „Expedierea, transportarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârşite în proporţii mari, cu sau fără scop de înstrăinare, se pedepseşte cu privare de libertate de la 2 la 5 ani”.

În 2014, au fost înregistrate dosare deschise pentru 320 de persoane civile care au încercat să transmită în instituţiile de detenţie obiecte şi substanţe interzise.

În acest context, fac un apel către cetăţeni, rude, prieteni, către toţi cei care încearcă prin diferite metode să transmită celor de după gratii obiecte şi substanţe interzise: nu vă lăsaţi manipulaţi! În timp ce angajaţii instituţiilor penitenciare depun eforturi mari pentru a contracara pătrunderea în locurile de detenţie a obiectelor şi substanţelor interzise, dvs., rude sau prieteni, în mod intenţionat încercaţi să sfidaţi legea şi să tulburaţi liniştea şi sănătatea deţinuţilor. Ingeniozitatea şi curajul de a camufla sau a arunca obiecte şi substanţe interzise în locurile de detenţie vă poate costa LIBERTATEA.

— Au sau nu acces în penitenciarele din stânga Nistrului funcţionarii DIP? Ce se întâmplă de fapt acolo?

— În zona de securitate funcţionează două instituţii de detenţie: Penitenciarul nr. 8, Bender, de tip semiînchis, şi Penitenciarul nr.12, Bender, de tip izolator de urmărire penală. Funcţionarii DIP au acces în aceste penitenciare.

— Ce şanse au minorii din penitenciare să se integreze în societate, ieşind la libertate?

— Tinerii care ajung în penitenciare au nevoie de ajutor. Pe lângă comportamentul infracţional, ei vin cu numeroase probleme – atât sociale, cât şi psihologice. Marea majoritate dintre ei sunt din familii social-vulnerabile, alţii au fost neglijaţi de la vârstă fragedă. Ispăşindu-şi pedeapsa, ei însuşesc noi profesii, dezvoltă abilităţi sociale, învaţă să relaţioneze, astfel încât, fiind eliberaţi, să-şi poată asigura existenţa într-o lume mai puţin primitoare pentru cei care au trecut prin penitenciar. Iar eliberarea din detenţie este la fel de stresantă ca privarea de libertate. Cred că şansele lor de a se integra vor fi mult mai mari atunci când societatea va fi deschisă şi va ajuta aceşti copii.

— Recent, CtEDO a constatat faptul discriminării în cazul unei deţinute din Penitenciarul nr. 13, Tatiana Machina, invalidă de gradul 1, care se deplasează doar în scaun cu rotile. Câţi invalizi sunt deţinuţi în penitenciare? În ce condiţii?

— Sistemul penitenciar de la noi a moştenit logistica şi infrastructura sovietică, care nu au presupus condiţii rezonabile de acomodare pentru persoanele cu dizabilităţi. În cazul Tatianei Machina, administraţia Penitenciarului nr.13 a investit surse financiare pentru asigurarea anumitor posibilităţi de acomodare, solicitate de deţinută. Desigur, ele nu sunt suficiente, dat fiind specificul acestui penitenciar, în care este deţinut un număr mare de persoane, de diferite categorii. De altfel, în prezent, în penitenciare se deţin 97 de persoane care primesc pensii de invaliditate. 29 de condamnaţi sunt cu dizabilităţi fizice locomotorii, 6 dintre ei necesită şi sunt asiguraţi cu scaune cu rotile.

— Care e cea mai grea condamnare în cazul deţinuţilor de la noi? Câţi condamnaţi pe viaţă avem?

— Cel mai mare termen este detenţia pe viaţă. În prezent, sunt 106 deţinuţi pe viaţă. Ei stau într-un sector specializat, în Penitenciarul nr.17 din Rezina. Deşi, pentru ei, regulile de detenţie sunt mai dure, cei care au un comportament pozitiv şi demonstrează o schimbare a stilului de viaţă au posibilitatea să participe la diverse activităţi cultural-artistice şi sportive. În 2014, în premieră, câţiva deţinuţi au participat la concursul intelectual Brain Ring, desfăşurat la Chişinău. Tot în 2014, pentru ei a fost organizată pentru prima dată Ziua Uşilor Deschise – în care condamnaţii au fost vizitaţi de rude. Cunoaştem că societatea are o percepţie dură faţă de această categorie de condamnaţi, dar prin astfel de acţiuni ne-am propus să sensibilizăm opinia publică şi totodată suntem interesaţi care este atitudinea societăţii civile, cum văd ei resocializarea acestor oameni, merită sau nu să le mai acordăm o şansă. Personal cred că toţi oamenii se pot schimba. Dacă nu aş crede aşa, nu aş fi în această funcţie. Oamenii se schimbă atunci când înţeleg că sunt susţinuţi şi că în ei au încredere şi alţii. Acest lucru l-am învăţat aici, în sistemul penitenciar.

— Ce credeţi despre dezbaterile referitoare la pedeapsa capitală?

— Această pedeapsă este una eliminatorie, prin ea individul fiind înlăturat din societate. Această pedeapsă îl lipseşte pe condamnat de efectul pe care îl poate avea prevenţia specială şi, respectiv, cel al reeducării. O primă motivaţie de respingere a acestei pedepse ar fi caracterul său injust şi inuman, viaţa fiind atributul cel mai de preţ al omului, care, odată suprimat, nu mai poate fi redat. La noi, acest subiect a fost discutat intens în anii ’90, în 1996 pedeapsa cu moartea fiind abolită şi înlocuită cu detenţia pe viaţă. Cred că a fost o decizie corectă şi nu e cazul ca, după 20 de ani, să ne reîntoarcem la aceleaşi condiţii.

Pentru conformitate, A.G.