Principală  —  Interviuri   —   Justiţia imprevizibilă este injustiţie

Justiţia imprevizibilă este injustiţie

265-macovei1Interviu cu Monica Macovei, copreşedinta delegaţiei parlamentare UE—Moldova

— Cum vi s-a părut Chişinăul politic pe parcursul acestei ultime vizite în R. Moldova?

— Am întâlnit mulţi politicieni, din tabere diferite. Dar trebuie să spun, cu bucurie, că toţi avem un scop comun. Producerea reformelor în Republica Moldova şi accelerarea aplicării lor – acest punct este comun şi de aici continuăm dialogul.

— Credeţi că aceasta este şi dorinţa opoziţiei din Moldova? Au manifestat şi ei interes pentru integrarea europeană?

— Opoziţia face parte din această delegaţie. Nu cred că în Republica Moldova există o forţă politică care să spună clar poporului în faţă: nu dorim reforme, nu dorim integrare în Europa şi nu dorim să aveţi o viaţă mai bună. Or, pe parcursul discuţiilor, toţi au manifestat acelaşi interes pentru parcursul european. Au existat şi divergenţe, dar le-am rezolvat în mod paşnic, prin consens sau prin vot. De pildă, au existat opinii contradictorii cu privire la reflectarea crimelor din aprilie 2009 în textul Declaraţiei adoptate la sfârşitul reuniunii.

Dar ceea ce contează este rezultatul dialogului, care a fost unul bun. Am adoptat împreună o Declaraţie cu recomandări, care spune clar din primul articol că Republica Moldova, având scopul integrării în UE, trebuie să realizeze reformele, cu sprijinul instituţiilor europene; de asemenea, s-a recomandat Comisiei Europene să înceapă în 2010 dialogul pentru liberalizarea vizelor şi să încheie cu succes şi cât mai repede negocierile pentru Acordul de Asociere. Toţi aceşti paşi sunt dedicaţi unui singur scop, care, tradus pe înţelesul oamenilor, înseamnă o viaţă mai bună şi mai sigură. Desigur, viaţa mai bună nu începe de mâine, aşa a fost şi în România, dar toţi aceşti paşi trebuie făcuţi. Iar reformele trebuie făcute pentru oamenii de aici în primul rând, nu pentru Uniunea Europeană. Pentru oameni. Să le schimbe viaţa în bine.

Mai multe despre cum percep eu politicienii de aici şi despre diferenţele dintre vorbe şi fapte o să vă spun cu ocazia urmatoarelor vizite, aceasta a fost prima.

— Există vreo prognoză temporală, câţi ani i-ar mai trebui Moldovei să ajungă la momentul de acces?

— Asta depinde de cum va evolua situaţia politică şi în ce ritm se vor îndeplini reformele. Nimeni nu poate spune azi câţi ani urmează. Important e că aţi pornit deja pe acest drum, important e să existe voinţă politică continuă. Sper să nu apară perioade de derapaj, iar voinţa politică să se manifeste prin fapte.

Desigur, e o perioadă lungă cu mai multe etape procedurale: devii potenţial candidat, apoi candidat, eşti evaluat periodic pe diverse domenii. Progresele ori lipsa lor sunt reflectate în rapoarte anuale făcute de Comisia Europeană. Când se consideră că ai ajuns la un anumit nivel – se stabileşte o dată de începere a negocierilor, se deschid capitole de negocieri: economie, taxe, agricultură, justiţie etc. Se munceşte la fiecare capitol. E o procedură lungă şi suntem la începutul începuturilor. Dar acesta este drumul cel bun.

— Este contextul geopolitic important pentru accesiunea Moldovei? Unele state ex-sovietice au ajuns de mult în UE.

— Probabil că şi acest lucru contează. Nu sunt analist politic. Dar a contat şi realitatea de pe teren, faptul că nu s-au făcut reforme reale şi cu efecte în administraţie, justiţie, sau nivelul de criminalitate, amploarea fenomenelor de trafic de fiinţe umane, corupţia – toate contează.

În acest moment însă eu sunt entuziasmată. Am văzut că şi la Comisia Europeană, la nivel tehnic, printre cei care lucrează cu Guvernul R. Moldova asupra Acordului de asociere – şi acolo este entuziasm.

— Fiind în fruntea acestei structuri, ce vă inspiră încredere şi ce vă descurajează?

— M-am bucurat să lucrez în această comisie pentru că vreau să sprijin R. Moldova să facă reformele necesare. Momentul de îngrijorare ar fi faptul că va fi greu. Am trecut prin această experienţă în perioada de pre-integrare în România. Ştiu ce greu este să faci reforme reale. Clasa politică, justiţia, toate iau timp şi energie şi trebuie să te lupţi şi cu cei care par a fi lângă tine pentru schimbare, şi care acţionează invers. De aceea, la un moment, m-am gândit că iar m-am înhămat la o muncă grea şi uneori cu cotloane. Dar este una importantă, pe care o cunosc şi care ştiu că va da rezultate. Avem datoria sa încercăm.

— Aţi ajuns în politica europeană după o cale lungă în justiţie. Care ar fi cea mai scurtă cale de reforme în justiţia din Moldova?

— După experienţa avută în România în mod direct, privind şi la experienţa Bulgariei, cu care noi am fost în tandem pentru integrarea în UE, şi lucrând anterior şi în alte ţări din regiune, cum sunt Macedonia şi Bosnia-Herzegovina, am ajuns la concluzia că oamenii sunt cel mai important element. Schimbarea legilor este necesară, şi eu am schimbat legi în România, dar dacă nu este un om profesionist şi integru care să le aplice repede şi bine şi să facă dreptate, nimic nu va merge nici în justiţie şi nici în ţară. Legile deci, oricât de bune ar fi, sunt inutile în asemenea situaţii. Asta o să auziţi tot timpul de la Uniunea Europeană: că implementarea legilor este o problemă în Europa de Sud-Est şi în Balcani.
Adoptarea unor legi este mai simplă, se uneşte clasa politică şi votează. Dar aplicarea legilor este marea problemă (în toată regiunea). În justiţie, legea este aplicată de judecători şi procurori, factorul uman fiind foarte important în înfăptuirea justiţiei.

În România, nu am făcut o reformă a justiţiei la începutul anilor ‘90. Vreau să amintesc, de exemplu, că în Germania de Est, imediat după reunificare, au fost daţi afară toţi judecătorii, fără să se mai întrebe cine şi ce a făcut, şi au fost numiţi judecători din Vest. Noi nu am avut de unde să îi luăm, gata pregătiţi, dar asta nu scuză lipsa reformei în justiţie. Privind la aceşti 20 de ani de tranziţie, consider că este mai ieftin şi mai eficient să îi schimbi pe toţi, decât să faci cursuri de pregătire cu cei incompetenţi ori corupţi.

Pe parcursul celor 20 de ani de tranziţie, în România s-au tot schimbat legi, dar vedem că legile nu rezolvă problema, pentru că oamenii sunt marea problemă. Judecătorilor li s-au dat toate garanţiile, au fost numiţi pe viaţă, li s-a asigurat independenţa, inamovibilitatea şi salarii mari. Dar treaba tot nu merge, căci mai avem corupţie în justiţie. Avem ineficienţă, procese care durează mult, soluţii discutabile, practică neunitară. Or, mulţi dintre judecători spun: suntem independenţi, nimeni nu are voie să ne ceară socoteală. Aşa au înţeles unii dintre ei independenţa. Să nu răspundă la întrebări: de ce procesul durează atâta sau de ce a fost dată soluţia asta, care e diferită de cea a colegului de birou pe un caz similar? Nu e corect. Pe lângă independenţă, trebuie să discutăm în permanenţă eficienţa şi responsabilitatea. Independenţa nu e dreptul judecătorilor să facă orice – ci e dreptul nostru, al oamenilor, să avem judecători independenţi.

— Cum activează în România structurile de control judiciar?

— Nu s-a făcut o triere prin testare a celor din justiţie în anii 1990, iar accesul în sistem a fost în multe perioade ulterioare unul mult prea permisiv, au intrat oameni fără a fi testaţi în mod real profesional şi în nici un fel pe integritate. În condiţiile în care factorul uman nu s-a reformat, a fost creat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) – crezând că asta e reforma justiţiei. Practic, am spus acestei categorii profesionale nereformate şi ineficiente: luaţi puterea şi conduceţi-vă singuri. Asta a fost o altă greşeală. Aceste consilii judiciare nu funcţionează bine nicăieri în Europa Centrală şi de Est. Ele funcţionează ca o cooperativă de protejat tot ce este mai rău în sistem. În România, de pildă, CSM s-a opus majorităţii reformelor. Reforma, pentru ei, a însemnat că şi-au luat puterea şi că nimeni nu poate să le semnaleze o problemă de comportament, de etică, de integritate.

Acest CSM trebuie să sancţioneze judecătorii şi procurorii, adică să facă curăţenie şi să îi dea afară pe cei care greşesc. Foarte puţini sunt daţi afară şi, de regulă, toţi cei eliberaţi fac recurs şi prin proces judiciar sunt reîncadraţi. Deci nu s-a făcut curăţenie. Asta este experienţa noastră.

— A afectat acest fapt încrederea cetăţenilor în justiţie?

— Sigur că da. De exemplu, nu s-a reuşit unificarea practicii judiciare din aceleaşi motive, deoarece mulţi judecători au invocat (în mod greşit) independenţa. Dacă un judecător a luat o decizie, iar un altul, într-un caz similar, o decizie opusă, şi asta se întâmplă destul de frecvent, nu este deloc bine. Dacă se dau soluţii opuse pe cazuri similare, lumea nu mai are încredere în justiţie. Omul vede justiţia ca pe o loterie, soluţia depinde de judecătorul la care nimereşte. O justiţie care nu este previzibilă nu este justiţie. Cetăţeanul trebuie să ştie în ce mod sunt aplicate legile.

— Între timp, clasa judiciară în România s-a mai înnoit şi cu specialişti moderni. Cum cooperează două generaţii?

— Da, în timp au apărut şi oameni noi, cu studii şi cunoştinţe moderne. Dar acest lucru nu a schimbat radical sistemul. Unii dintre nou-veniţi s-au adaptat sistemului vechi, în loc să îl schimbe. Probabil că la o vârstă redusă sistemul te copleşeşte şi, practic, te ia cu el. Curajul şi capacitatea de a lupta contra sistemului nu sunt prea des întâlnite. Deşi avem un sistem judiciar cu salarii mari şi independenţă instituţională, treaba tot nu merge foarte bine.

Ar fi bine să nu repetaţi în Republica Moldova aceste greşeli, ci să începeţi de la punctul zero – să se facă curăţenie în sistem, pe criterii de integritate şi profesionalism. Şi apoi – le dăm judecătorilor toate puterile şi garanţiile, dar să vedem întâi cui le dăm. Am discutat cu ministrul Justiţiei de la Chişinău şi cu alţi colegi din delegaţie şi am spus: nu există stabilitate în incompetenţă şi corupţie.

— Aveţi o definiţie proprie a noţiunii de judecător?

— Idealul meu se apropie de ceea ce ar fi înger înţelept, dar să ne uităm la realitate.

— Am avut în Moldova un 7 aprilie ca un test pentru judecători. Unii dintre ei au mers în sectoarele de poliţie, unde au judecat tinerii fără avocat, fără deliberări, fără respectarea altor prevederi legale. Ce spun standardele europene despre posibilitatea judecătorilor de a exercita actul justiţiei la poliţie?

— După părerea mea, aceşti judecători au acţionat politic şi împotriva legii şi a principiilor de drept şi morale. S-a întâmplat. Acum, problema este să nu rămână nepedepsiţi. Am trecut şi în Declaraţia comună menţiuni referitoare la sancţionarea celor vinovaţi de crimele din aprilie 2009. Nu e admisibil ca un judecător care a acţionat politic împotriva oamenilor şi care a arestat oameni ilegal şi a fost complice – măcar prin tăcere – la tortură să mai rămână în funcţie.

Şi în România s-a comis o asemenea greşeală. A fost mineriada din 1990, au murit oameni, alţii au fost arestaţi ilegal. Şi nimeni nu a fost pedepsit pentru aceste crime. Nu e normal. Nu putem construi ceva bun pe minciună şi pe tăinuirea adevărului. Putem să trăim mai departe, să ne împăcăm unii cu alţii – dar trebuie să ştim adevărul. Adevărul înseamnă că totul devine clar şi simplu: cine ce a făcut exact; tu ai făcut asta şi ai fost pedepsit. Eu voi insista ca această comisie parlamentară pentru elucidarea evenimentelor din aprilie să-şi termine treaba cât mai degrabă, căci deja a trecut mult timp. Şi să facă publice rezultatele. Dar, în paralel cu comisia, trebuia ca şi justiţia să-şi spună cuvântul. Trebuie cercetaţi penal toţi cei care au contribuit, în orice fel, la crime. Am văzut că sunt cel puţin 4 tineri morţi, numeroase cazuri de tortură, arestări ilegale. Aceste crime au fost comise de oameni anume. Trebuie să se spună clar cine au fost, din ce instituţii.

Înţeleg că e o sarcină grea, înţeleg că unele instituţii de stat trebuie să îşi investigheze angajaţii proprii care au participat la fărădelegi, trebuie să se investigheze unii pe alţii în acelaşi birou. Dar asta e situaţia în care suntem. Şi sunt convinsă că există oameni în sistem care să vrea şi să aibă curaj şi voinţă să îi cerceteze pe cei acuzaţi şi să îi trimită în judecată şi să îi condamne.

— Aţi discutat cu Comisia Parlamentară pentru elucidarea evenimentelor din aprilie. Care sunt concluziile prezentate de parlamentarii din R. Moldova?

— Am discutat şi am pus şi în Declaraţia comună stipularea faptului că trebuie să grăbească finalizarea unui raport. Ne-au spus că au cerut date de la instituţii şi deja le-au colectat. Şi au început audierile. Cred că va fi un raport public înainte de aprilie 2010. Dar trebuie să fie un raport care să conţină nişte adevăruri. E clar că acest document nu dă sancţiuni şi condamnări – e o comisie politică. Dar această comisie, formată din parlamentari aleşi de popor, ar trebui să spună adevărul despre cine ce a făcut în aprilie 2009. Trebuie să meargă cât de departe poate.

— ZdG a publicat un şir de articole despre tinerele torturate de către poliţişti atunci, în aprilie, apoi condamnate în sectoarele de poliţie de către judecători, şi ulterior, la depunerea plângerilor în Procuratură – blamate şi de către aceştia. Există şanse într-un asemenea sistem să se asigure acces la justiţie?

— Aceste tinere trebuie încurajate să comunice acum cu autorităţile, ele pot să îi recunoască pe agresori. Presa şi această comisie parlamentară trebuie să fie proactive, să adune informaţii, să se facă audieri, să fie identificaţi aceşti poliţişti, procurori, judecători, să facă anchete. Trebuie să insistăm asupra scoaterii adevărului la iveală. Populaţia va vedea dacă, în final, în raportul comisiei de anchetă se spune adevărul sau nu. De altfel, poate fi pusă iarăşi în joc încrederea oamenilor.

— Reieşind din actualele condiţii financiare, sociale, mulţi cetăţeni îşi pierd încrederea în propriile şanse de a depăşi criza.

— Niciodată nu trebuie să ne pierdem total încrederea. Dacă s-a întâmplat să reuşim să ieşim din comunism, aşa cum a fost, greu, acum nu e cazul să ne pierdem încrederea. Oamenii au devenit mai liberi, pot vorbi, pot acţiona, pot vedea diferenţele. Un popor fără încredere şi fără speranţe e mort. Nu va mai putea produce schimbarea. Dar să ştiţi că, pentru democraţie, în toată lumea se dă o luptă continuă. Nicăieri nu s-a întâmplat să vină democraţia şi oamenii, gata, să nu mai aibă pentru ce milita. Trebuie să te zbaţi mereu, în felul tău, pentru drepturi şi libertăţi. Acum sunt în R.Moldova forţe politice care vor să ducă ţara mai departe, care încearcă schimbarea vieţilor în bine, şi ele trebuie susţinute. Fiecare îşi face alegerea sa în viaţă.

— Cum se descurcă o femeie într-un sistem politic dominat de bărbaţi?

— Nu am simţit niciodată o dificultate din acest motiv. Dacă ne uităm la cifre, este clar că nu e o egalitate între numărul bărbaţilor şi al femeilor din politica românească. Dar dacă e vorba de experienţa mea personală, eu niciodată nu am gândit în termenii aceştia, că sunt femeie şi s-ar putea să întâmpin dificultăţi în colaborarea cu politicienii bărbaţi din acest motiv. Am mers înainte şi atât.

— Dar dacă cineva din preajmă s-a gândit că sunteţi femeie şi ar fi bine să vă evite în politică?

— Or fi existând astfel de situaţii, dar nu e problema mea, este a celor care gândesc aşa. Există suficiente femei în România care ar putea ocupa poziţii importante, numeric, totuşi, sunt mai puţine în funcţiile de conducere. Eu nu mi-am pus problema să cedez în efortul meu pentru că ar fi în preajmă doar bărbaţi. Dimpotrivă, consider că femeile sunt mai conştiincioase, mai aplecate spre corectitudine, spre detalii, sunt mai perseverente şi se implică mai mult. Şi eu sunt perseverentă, chiar încăpăţânată.

— Aţi trăit vreodată sentimentul injustiţiei ?

— Toţi trăim nedreptăţi de-a lungul anilor, dar apoi aceste probleme se estompează. La un moment dat, constaţi că e foarte greu să suporţi o nedreptate, dar cu putere o depăşeşti. Ca avocat pentru drepturile omului, am avut perioade când simţeam injustiţia des. De exemplu, mergeam la Parchetul Militar şi ceream un lucru elementar, copii de pe dosar ca să pot apăra victimele, dar ani de zile au refuzat. Acum, asta s-a mai rezolvat, adică aceste situaţii nu mai există, dar au apărut altele, de aceea trebuie să fim mereu pregătiţi. E un drum fără capăt.

După ce România a intrat în UE, voinţa politică a unor partide pentru a combate corupţia a scăzut drastic (ceea ce arată că de fapt fusese o mască) şi am plecat din Guvern din acest motiv. Desigur că am privit asta ca pe o nedreptate faţă de întreaga ţară şi faţă de Europa, pentru că am făcut nişte promisiuni, inclusiv eu, în numele meu. Dar am învăţat şi din asta.

— Mulţi români din R. Moldova trăiesc de o viaţă sentimentul injustiţiei Pactului Ribbentrop-Molotov şi mai aşteaptă Unirea. Credeţi că e posibil în actualele condiţii?

— Interesul R. Moldova şi al României e ca R. Moldova să intre în Uniunea Europeană. Acolo ne putem reîntâlni formal, pentru că oamenii care au vrut să se reîntâlnească au făcut-o de mult. Interesul nostru imediat este să se schimbe viaţa în bine aici. Să se facă reforme – asta e calea pe care toate statele din Europa Centrală şi de Est au mers. Nicăieri nu e totul perfect, şi România mai are probleme, şi alte state, dar este democraţie – chiar dacă mai şchioapă – şi nu dictatură.

— Cum vedeţi viitorul UE în 10-15 ani?

— Sper să fie acolo şi R. Moldova şi Balcanii de Vest, căci suntem în aceeaşi Europă cu toţii de secole. Între timp vor fi ajustate mecanismele de funcţionare, căci cu cât sunt mai multe state membre, cu atât procedura de funcţionare este mai complexă. Astfel UE va deveni şi mai mare ca forţă economică şi politică. Sunt optimistă. Ştiu că e foarte greu, că sunt obstacole. Criza economică mai persistă, dar va trece, nu se opreşte nimeni din progres. Cădem, ne lovim, dar ne ridicăm şi mergem mai departe.

— Dacă aţi fi colega unui judecător care califică întreaga presă din R. Moldova „câini turbaţi”, ce i-aţi recomanda?

— Să îşi ia o lungă vacanţă şi să plece acasă din judecătorie.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate,
Alina Radu