„Istoria e o chestie care se repetă”

Interviu cu Valentina Eşanu, doctor în istorie, cercetător ştiinţific

— Recent, aţi lansat cartea „Mari demnitari ai Ţării Moldovei în domnia lui Ştefan cel Mare”. Cât timp v-a luat documentarea?

— Mai mulţi ani am lucrat împreună cu soţul la acest subiect. Am făcut multe lecturi. Respectiv, citind multă literatură, am simţit un gol în toată tematica cercetată de alţi istorici despre Ştefan cel Mare. De altfel, am avut o plăcere imensă lucrând la tema pârcălabilor Ţării Moldovei. Şi, dacă la noi cetăţile de margine sunt toate în această parte acum a Basarabiei să spunem – Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Soroca, Cernăuţi, mai târziu şi Hotin, atunci am spus să vedem cine anume sunt acei pârcălabi, cum îi chema, ce îi deosebea de alţi oameni. Deci, am făcut un studiu foarte complex despre pârcălabii Moldovei. Aşa am ajuns şi la tema pârcălabilor lui Ştefan. Au urmat şi câteva articole dedicate pârcălabilor de Orhei, celor de Soroca. Mai târziu, un bun prieten al familiei noastre a insistat mult să susţin teza de doctor anume la acest subiect. Pe parcursul anilor, am efectuat mai multe deplasări, am participat la congrese şi conferinţe împreună cu soţul meu, Andrei Eşanu (istoric, scriitor, profesor cercetător, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române), care ştiţi că e fără vedere, deseori îi citeam comunicările şi, deseori, eram greşit calificată ca doctor, ca profesor, sau mai ştiu eu ce acolo. Atunci mi-am zis că nu este prea etic să fiu numită altfel. Aşa am decis că trebuie să o fac şi pe asta, ca să nu mai greşească lumea. Respectiv, am susţinut teza în 2015, iar aceasta a fost tema tezei mele de doctor. Am lucrat la ea mai mulţi ani. De când am început să lucrez cu Andrei sunt deja 25 de ani. Totuşi, nemijlocit la teză foarte intens am lucrat în ultimii doi ani, adică până în 2015, perioadă în care am mai construit, am mai elaborat nişte anexe. Teza am fundamentat-o pe 600 de documente care s-au păstrat până azi din domnia lui Ştefan cel Mare – majoritatea sunt publicate – pe baza letopiseţelor Ţării Modovei şi nu doar, pe baza epitafelor – pietrelor de mormânt cu inscripţii de pe acele timpuri şi pe baza pomelnicelor, unde din timpul lui Ştefan cel Mare sunt înscrişi foarte mulţi boieri. Din aceste date şi informaţii, am construit circa 13 anexe, iar pe baza lor am făcut teza, care a fost apreciată, iar după un an de la publicare a fost distinsă cu titlul de teză de excelenţă.

— Vorbiţi de aceleaşi pomelnice care sunt şi azi în biserici?

— Da. Noi, acum 10 ani, am descoperit la Biblioteca Academiei de Ştiinţe pomelnicul mănăstirii Voroneţ. Acolo sunt înscrise cuiburi, circa 80 de cuiburi de familii de boieri. Se enumeră aşa cum ştim şi noi azi în pomelnic, numai că acolo apare nu doar numele mic, ci şi numele mare, şi funcţia, iar uneori şi anul când s-a făcut chestia asta, ceea ce nu am găsit în alte pomelnice. Asemenea pomelnice sunt la Voroneţ, la Bistriţa şi la Moldoviţa. Acestea trei au fost de bază, iar cel de la Bistriţa e chiar original – s-a păstrat varianta slavonă. La Bistriţa şi la Voroneţ sunt indicaţi într-o rubrică mare boierii ucişi de turci la 1475, dintre care vreo patru-cinci sunt chiar mari demnitari. De ce spun asta? Mă refer la boier ca la un demnitar care a făcut parte din Sfatul domnesc al lui Ştefan cel Mare. De fapt, cartea este o radiografie a acestui Sfat domnesc, care mai târziu s-a numit divan, iar şi mai târziu, prin 1918, după mai multe transformări – Sfatul Ţării. Acum s-ar numi Parlament. Şi cine au fost acei membri ai acelui Parlament, câţi au fost, ce funcţii au deţinut, cum îi chema, prin ce anume s-au manifestat? Despre asta e toată lucrarea, despre construcţia acestui Sfat domnesc şi despre cum, pe parcursul întregii domnii de 47 de ani a lui Ştefan cel Mare, a evoluat Sfatul, că la început au fost, aşa cum erau şi până la domnia lui Ştefan cel Mare, 20-22 de demnitari, apoi 25, şi odată erau chiar 36, după care numărul lor s-a redus până la 15. Deci, spre sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare erau 15 boieri în sfat şi ei conduceau ţara. Aceşti boieri au continuat şi au activat şi pe timpul domniei feciorului lui Ştefan cel Mare – Bogdan al III-lea. Ei au conlucrat cu Bogdan foarte mulţi ani. Adică, atunci când se spune că Ştefan cel Mare i-a căsăpit pe mulţi şi i-a învăţat să nu fie împotriva părerii sale ca fiul său să deţină tronul, nu e adevărat. Ulterior, s-a constatat că aceeaşi componenţă a Sfatului domnesc, după ultima perioadă de domnie a lui Ştefan cel Mare, s-a păstrat şi în perioada domniei lui Bogdan.

— Ce schimbări au avut loc în perioada la care vă referiţi în lucrarea dvs.?

— Pe parcursul primei perioade a domniei lui Ştefan cel Mare, schimbări au fost chiar foarte multe. Aşa erau şi timpurile, or, până la el, a fost o perioadă foarte complicată de războaie fratricide, se schimbau foarte des domniile, mai mult de doi-trei ani nu era nimeni la putere, erau lupte şi ciocniri permanente. De altfel, Ştefan cel Mare era foarte tânăr când a ajuns domnitor. Chiar este un studiu, al lui Andrei Eşanu, în care acesta presupune, şi sunt aduse dovezi în acest sens, şi alţi cercetători spun acelaşi lucru, că în Moldova, majoratul tinerilor era la o vârstă mai redusă, tinerii considerându-se majori de la 15 ani. Aveau voie chiar şi să deţină domnia. Ei se şi căsătoreau în perioada asta. Durata vieţii era scurtă pe atunci.

— Dar cum erau aleşi demnitarii care făceau parte din Sfat?

— Dacă Ştefan cel Mare a luat domnia în 1457, la 12 aprilie, primul sfat l-a construit în luna septembrie, a aceluiaşi an. Adică, a avut nevoie de vreo jumătate de an ca să ducă tratative, să facă conlucrări şi să accepte cedări în raport cu boierii care erau la acel moment în ţară. Desigur, el a venit şi cu boieri care l-au susţinut atât timp cât fusese în pribegie. În afară de aceştia, Ştefan cel Mare a ales boieri din timpul domniei tatălui său, Bogdan al II-lea, ridicându-i în dregătorii sau luându-i în Sfatul ţării. Primul boier sfetnic, care se socotea cel mai mare boier din tot Sfatul, a fost un oarecare Manuil Grecu. Acest Manuil Grecu era un om foarte educat, ştia carte, ştia limbi şi era, se înţelege, un foarte bun sfătuitor. Şi iată el şi a doua persoană, cu care putea fi înlocuit, Stanciu Marele, care a fost soţul mătuşii lui Ştefan cel Mare, iar mătuşa era fiica lui Alexandru cel Bun – cei doi au condus ţara în primii zece ani, anii cei mai complicaţi ai lui Ştefan cel Mare. În această perioadă, el a avut ghinionul să fie lovit la picior, când lupta la Chilia, iar rana l-a supărat până la sfârşitul vieţii. În 1465, el deja ocupa Chilia, că prima dată nu a putut să o ia. Presupunem că s-a luptat cu tunurile, iar ei încă nu ştiau ce-i aia tun. Problema cea mai mare în prima parte a domniei sale au fost cele două trădări – în lupta de la Baia şi în lupta de la Orbic. Ştefan cel Mare i-a pedepsit pe vinovaţi şi i-a pedepsit aspru, chiar ştiindu-se că unul din cei care l-au trădat a fost cumnatul lui Ştefan cel Mare. După acestea, în Sfat s-au făcut mari schimbări. După aceste trădări, Ştefan a introdus câteva tactici eficiente pentru a-i apropia pe unii, a încercat cosigilarea documentelor şi introducerea în Sfatul domnesc a copiilor acelor mari boieri. Noi am introdus şi o denumire nouă în istorie – asocierea la domnie.

— Ce însemna de fapt, această asociere la domnie?

— Se referă la un viitor domn. Eu dacă cad, decad sau mor, rămâne feciorul meu, Alexandru. Exact aşa, Ştefan a introdus în formularul Sfatului domnesc şi ceea ce noi, ulterior, am tălmăcit drept asociere la dregătorie. Vasăzică, Ştefan cel Mare îşi asocia feciorul la domnie, iar Vlaicu Pârcălab, care era în Sfat, îşi asocia feciorul la aceeaşi dregătorie. Şi, într-adevăr, Duma, acest fiu al lui Vlaicu Pârcălab, a devenit pârcălab şi de Hotin şi de Cetatea albă, ca pe urmă să devină, până la moarte, prim sfetnic al lui Ştefan cel Mare. Domnitorul a mai trăit doi ani după moartea lui Duma.

— Dar cum anume se încerca susţinerea demnitarilor de pe lângă Ştefan prin meritocraţie? Ce credeţi că însemna această metodă pentru evoluţia lucrurilor de mai departe?

— În primul rând, el avea încredere în aceşti oameni. Când mergea la luptă şi când se spune că Ştefan cel Mare a învins, se are în vedere că nu a făcut-o singur. A avut oameni în care credea. Oamenii din preajma sa erau foarte devotaţi.

— Deci, era vorba de loialitate.

— Da. Altfel era imposibil. Noi mai găsim, în arhive, că Ştefan cel Mare dona foarte multe moşii mănăstirilor. De fapt, toată lucrarea am împărţit-o în trei perioade istorice. Dacă în prima perioadă el a dăruit numai patru moşii la patru boieri, în a doua perioadă, din 1471, după trădare, până la 1486, când a încheiat pace cu turcii, a făcut şase astfel de danii. În a treia etapă, a dăruit 44 de moşii marilor boieri, foştilor viteji, copiilor şi rudelor acestora. Cercetând acele acţiuni, am înţeles că, astfel, el şi-a schimbat tactica pentru a aduce oamenii mai aproape de sine, a-i face mai loiali şi lui, dar şi ţării. Sperăm să mai găsim documente care ar confirma aceste supoziţii. A doua tactică era cea de care am menţionat mai sus, legată de asociere, apoi şi cosigilarea.

— Ce credeţi că ar avea de învăţat actualii demnitari din felul în care a condus Ştefan?

— Ar avea multe de învăţat. Citind un pic mai mult, ar putea să se convingă că Ştefan cel Mare a putut să facă de toate de unul singur. Şi demnitarii, împreună cu el, de la 20, apoi la 36 de persoane, apoi iar până la 15, au condus toată ţara. Dar atunci ţara era ţară, era mare. Ştiţi, cred că, în special, ar fi vorba de încrederea asta în oameni şi de faptul că nu erau atât de laşi. Ştefan a putut să-i organizeze, au fost şi nişte cedări strategice, pe care Ştefan le-a făcut în favoarea acestor boieri, ca ei să devină şi mai loiali. Totodată, în viaţă, sunt multe momente care se repetă. Istoria e în sine o chestie care se repetă.

— Credeţi că actualii politicieni cunosc lucrurile despre care ne vorbiţi acum?

— Nu, cred că nu le cunosc. Sigur, atunci nu erau partide, erau grupări boiereşti. Şi acele grupări au recurs şi la nişte trădări. Dar, pe parcurs, Ştefan i-a anihilat pe trădători şi s-a ajuns la o singură grupare, care ţinea foarte mult la ţară, ceea ce cred că le lipseşte la ai noştri. Nu tuturor, desigur.

— Cunoaşteţi, probabil, că Igor Dodon a lansat un film în care vorbeşte inclusiv despre domnia lui Ştefan cel Mare. Ce credeţi despre acesta? S-a vorbit despre multe inexactităţi.

— Sunt foarte multe inexactităţi şi incorectitudini. Este un film foarte slab. Ar fi trebuit ca la realizarea acestuia să fie consultaţi specialiştii, nu doar un grup de istorici care-s pe lângă preşedinte. Acest grup de pe lângă preşedinte are alte viziuni şi alte idei. Nu sunt români, ştiţi? Sunt din acei vechi care-şi zic moldoveni. Atât. Nu, noi suntem o cultură, am fost o ţară, suntem acelaşi popor. Da, suntem moldoveni, dar suntem români, ceea ce ei nu vor să constate deloc şi chestia asta e urâtă. De ce Ştefan e înmormântat acolo? De ce toate capitalele – şi Suceava, şi Baia, şi Iaşiul sunt de partea cealaltă? De ce trebuie noi să spunem că nu a fost ce a fost? De când suntem independenţi, noi, istoricii, am avut posibilitatea şi am spus acest lucru şi l-am făcut în temeiul ideilor unioniste – că suntem acelaşi popor, acelaşi neam, vorbim aceeaşi limbă şi nouă nu ni s-a interzis chestia asta până astăzi şi Slavă Domnului pentru aceasta. Am scris fără să ni se indice ce să scriem, am scris cum am ştiut, am scris cum am putut şi cum ne-a spus sufletul, aşa cum înţelegem noi aceste lucruri. Şi asta trebuie s-o înţelegi, iar pentru asta trebuie să citeşti mult. Eu, de exemplu, acele 600 de documente le-am trecut de multe ori. Deja le ştiam pe de rost.

Valentina Eșanu este specialist în domeniul istoriei medievale a românilor, este licențiată a Universității de Stat din Chișinău, Facultatea de Biblioteconomie și Bibliografie (1981), doctor în istorie (2015). Din 1981, activează la Academia de Științe a Moldovei, în cadrul Bibliotecii acesteia, apoi la Institutul de Geofizică, iar din 1994, la Institutul de Istorie

— Ce acţiuni credeţi că ar fi binevenite în acest an centenar?

— Cred că ceea ce reuşim noi, istoricii, să facem aici e un lucru bun, numai de nu ne-ar pune beţe-n roate.

— Ce lucruri ieşite din comun aţi descoperit studiind acele sute de documente?

— Realitatea e că eu şi soţul meu nu suntem plasaţi într-o singură temă de cercetare. Avem mai multe teme şi mi se pare normal, deşi e şi foarte complicat. Noi am muncit vreo zece ani asupra temei acestea, legată de viaţa lui Ştefan cel Mare, şi am găsit o cărăruşă care parcă nu era bătătorită încă. Anume astfel am reuşit să dezvăluim mai multe lucruri, abordate în lucrare. În paralel, lucrăm şi la subiectul mănăstirilor de aici, dar şi a vieţii lui Dimitrie Cantemir. Sunt nişte teme foarte complexe, iar acum cercetătorii nu studiază subiectele multilateral, preferând să se aprofundeze într-o singură temă. Noi preferăm să fim mai extinşi în cercetare, ne axăm pe mai multe domenii. Pentru a reuşi, trebuie să citeşti foarte mult şi să fii la curent cu tot ce apare nou. Şi apar lucrări foarte interesante. De câte ori cineva pleacă în deplasări, îi rugăm să ne aducă cărţi, or, internetul doar ne oferă informaţii despre o carte, nu şi cartea propriu-zisă. Aşa, cercetând mereu, am descoperit pomelnicul de care ziceam mai sus. A fost o descoperire într-un fel senzaţională, deoarece chiar şi măicuţa de la Voroneţ spunea că cei de acolo nu ştiau pe cine să pomenească la biserică. Ştiau numai de Ştefan cel Mare. Atunci noi am făcut copia acestui pomelnic, l-am descifrat şi am scris şi o istorie a mănăstirii pe care le-am transmis-o lor. Acest pomelnic conţine informaţii inedite. De exemplu, despre cine au fost primii voievozi ai ţării. Noi ştiam că sunt de la Dragoş şi Bogdan încoace, câţiva, dar am mai găsit încă şapte nume foarte interesante, de altfel. Apoi, mai e descoperirea acelor cuiburi de familii ale boierilor. La subiectul Cantemir, am descoperit, la Moscova, testamentul Mariei Cantemir şi, tot acolo, la Muzeul de Istorie, am descoperit o lucrare necunoscută a lui Dimitrie Cantemir, o lucrare mică, de 14 pagini, un panegiric. El a mai avut unul care este cunoscut, iar acesta, descoperit de noi, datează din 1719. E foarte interesant, e dedicat Sf. mucenic Dimitrie şi noi presupunem că este o auto laudatio a lui Cantemir pentru când a împlinit 45 de ani.

— Cum vă simţiţi când faceţi aceste descoperiri?

— Avem deja foarte multă informaţie adunată, dar trebuie să ai şi o minte de matematician, de şahmatist, ca să înţelegi totul. De fapt, soţul are această minte de fost matematician şi el intuieşte lucrurile. Mergem la arhivă, căutăm un testament. Ei şi ce? Nu l-au căutat şi alţii? L-au căutat. Dar, noi l-am şi găsit. Şi e foarte interesant – cauţi, cauţi documente şi când le găseşti, sari de pe scaun şi toţi din arhivă se întreabă ce s-o fi întâmplat. E o mare plăcere. Sigur că orice informaţie nouă, e şi verificată ulterior.

— Cum se împacă doi istorici în aceeaşi casă?

— Foarte bine. Mai ales, dacă îi uneşte aceleaşi subiecte. Cooperăm. Eu mai mult lucrez la calculator, citesc. Apelăm şi la ajutorul unor studenţi. Şi, apropo, mai toţi studenţii care au venit să citească pentru Andrei au devenit doctoranzi, fiindcă au învăţat foarte multe în procesul lecturilor. Andrei gândeşte în voce şi în voce discută, iar asta îi ajută. Din păcate, meseria asta e puţin plătită şi tineretul nu prea stă la rând la studii.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *