Principală  —  Interviuri   —   Într-un cuvânt, aceasta se numeşte…

Într-un cuvânt, aceasta se numeşte AŞTEPTARE

227-olevcskiInterviu cu Alexandru Olevschi, lector asistent la Universitatea Tehnică din R. Moldova

— Dle Olevschi, în condiţiile în care sute de mii de tineri din R. Moldova au plecat de acasă, refuzând să mai revină, ce vă face să rămâneţi aici?

— Deseori mi se adresează această întrebare. Sunt întrebat de colegi, rude, studenţi. Acum şi ZdG. Nu cred că pot răspunde exact la această întrebare. Probabil mă leagă ceva invizibil de aceste meleaguri, sper să pot schimba ceva în bine în viaţa oamenilor de aici. Eu nu i-am acuzat şi nu-i acuz pe cei plecaţi, dacă nu uită de unde provin şi ce limbă vorbesc.

— Ce şanse de a vă face o carieră în R. Moldova aveţi?

— Dacă carieră înseamnă şi bunăstare, atunci – nici una. Am fost la câteva interviuri de angajare după specialitate (inginer-tehnolog, mecanică), însă eram considerat prea „deştept” (studiile de masterat acum şi studiile de doctorat) sau eram refuzat din cauza lipsei experienţei de muncă. Mulţi angajatori vor specialişti pe tavă, dar nu oameni capabili să se adapteze, care caută să-şi extindă şi să-şi aprofundeze studiile. Până nu demult, eram considerat prea tânăr pentru unii angajatori, acum sunt deja prea „matur” pentru ei.

— Pentru câte zile de viaţă decentă ajunge salariul unui tânăr lector universitar în R. Moldova?

— Salariul unui lector universitar, achitat de către guvern, constituie aproximativ 700-800 lei pentru o sarcină de studii. Din lipsă de cadre şi din cauza salariului mizerabil, orice angajat este nevoit să-şi asume mai mult de o sarcină (chiar şi două sarcini pe an) sau să caute alte surse de venit (alt loc de muncă, diverse proiecte naţionale sau internaţionale etc.). Nimeni nu mai contează pe salariul dat de stat pentru a supravieţui o lună de zile.

— La 6-7 aprilie, în R. Moldova se declanşaseră proteste, în special ale tinerilor, împotriva fraudării alegerilor parlamentare, dar şi împotriva dictaturii comuniste. Doar frauda şi dictatura au fost motivele ieşirii în stradă a zecilor de mii de tineri?

— Sunt sigur că lumea a înţeles că, dacă nu va lua atitudine acum, mâine poate fi prea târziu. Este cert că încă patru ani de fărădelegi şi bătaie de joc faţă de populaţia autohtonă vor fi peste puterile noastre. Ultima picătură de răbdare au constituit-o recentele alegeri parlamentare. Până atunci, lumea mai credea că votul lor contează. La 6 aprilie, foarte mulţi au înţeles că dictatura nu are nevoie de schimbări şi nici de votul nostru. Sărăcia, lipsa locurilor de muncă, dezinformarea promovată la postul public de televiziune, încălcarea drepturilor omului, manipularea poliţiei, procuraturii şi justiţiei etc. Ce motive mai trebuie pentru nişte persoane conştiente de toate astea?

— Ce efecte au avut aceste acţiuni?

— Lumea a văzut adevărata faţă a puterii de la Chişinău şi ura deschisă a guvernării faţă de popor, adică faţă de cei pe care îi guvernează. Occidentul şi-a revizuit atitudinea faţă de R.Moldova. Cine a dorit să vadă şi să audă adevărul, a avut această posibilitate. Sper că, pe lângă frica care a fost asigurată de acţiunile poliţiei, au fost treziţi la viaţă şi mulţi dintre cei indiferenţi faţă de tot ce se întâmplă în R. Moldova.

— Cum e starea de spirit a tinerilor după aceste evenimente?

— Cred că, într-un cuvânt, această stare s-ar numi „Aşteptare”. Mulţi aşteaptă rezultatele tuturor acţiunilor opoziţiei, aşteaptă alegeri anticipate, speră să apară nişte schimbări în bine, iar dacă lucrurile nu se vor schimba, cred că tinerii vor fi iarăşi nevoiţi să iasă în stradă şi să îşi ceară drepturile. Altă soluţie în situaţia creată nu există.

— Cine au fost provocatorii? I-aţi putea identifica, în cazul în care ar exista o fototecă specială?

— Erau grupuri mici de tineri foarte mobili, care se mişcau prin mulţime. Părea că ştiu exact ce au de făcut. Unii erau mascaţi, alţii erau prezenţi la toate protestele din 6-10 aprilie 2009. Cu toate că erau prezenţi în toate imaginile video, proiectate la posturile TV (afiliate şi neafiliate puterii), adevăraţii participanţi la proteste nu au ştiut întotdeauna cum să-i evite. Am observat că mulţi dintre cei arestaţi sau luaţi din stradă, şcoli şi universităţi sunt anume protestatarii paşnici, care nu au participat la violenţe. Niciun provocator nu a fost arestat. Poliţia, se pare, a avut scopul de a provoca mulţimile şi a băga frica în protestatari şi în potenţialii protestatari. Ei nu au avut grijă să asigure ordinea şi securitatea publică.

— După proteste, aţi fost şi dvs. reţinut. Într-o bună zi, chiar de la ore. Cum a fost, de fapt?

— Pe 14 aprilie, în jurul orei 14.00, am fost invitat în cabinetul decanului. Acolo mă aştepta o persoană în civil. S-a legitimat şi a rugat să-l urmez la Comisariatul de Poliţie al sectorului Ciocana pentru nişte discuţii de vreo 10 minute. I-am explicat că, la ora 14.10, am ore de laborator şi nu pot să plec acum: „dacă e nevoie, o să mă prezint după ore”. A ieşit, a telefonat cuiva, după care a spus că trebuie să plec imediat, acum, şi că ar trebui să caut pe cineva care să mă înlocuiască la ore. După câteva minute am găsit un profesor care a putut să facă orele în locul meu şi am plecat cu poliţistul la comisariat. Acolo am trecut prin mai multe cabinete, până s-a găsit unul liber. Mi s-a spus să aştept. După aproape trei ore de aşteptare, am fost dus la un anchetator, care m-a anchetat. A fost chemat un avocat de stat, pentru a-mi fi înmânată oficial ordonanţa de bănuit. Totodată a urmat chestionarea cu privire la evenimentele din 7 aprilie. Toate au durat până la ora 20, după care am plecat acasă, unde mi-a fost ridicat telefonul mobil şi blocul de sistem al calculatorului.

— La ce etapă sunt acum investigaţiile procurorilor în cazul dvs.?

— Când am primit înapoi calculatorul şi telefonul mobil, am fost anunţat că am interdicţia de a părăsi R. Moldova şi chiar localitatea. Nu pot pleca fără a anunţa din timp anchetatorul… Am întrebat la ce etapă este acum dosarul meu. Mi-au spus că specialiştii colectează dovezi pentru a-l putea înainta în judecată. Tot ei mi-au spus că, dacă timp de trei luni nu vor găsi probele necesare, dosarul ar urma să fie clasat.

— Ce statut aveţi acum în această investigaţie?

— Conform ordonanţei de urmărire penală sunt bănuit. În conformitate cu art. 285 „Dezordini în masă, alineatul 4 – chemările la nesupunere activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autorităţilor şi la dezordini de masă, precum şi la săvârşirea actelor de violenţă asupra persoanelor, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani”.

— Cum e să fii «prizonierul» poliţiei R. Moldova?

— Nu prea plăcut. Primele trei ore eram ţinut fără motiv într-un cabinet fără aerisire, dar cu mult fum de ţigară. Am cerut să stau în hol sau în alt cabinet, unde nu se fumează, dar nu mi s-a permis. În acest răstimp, mi-au fost adresate zeci de întrebări cu privire la proteste, la serviciu şi la familie. După cele trei ore, am trecut în oficiul anchetatorului, care, spre surpriza mea, a avut un comportament relativ corect şi civilizat cu mine.

— Ce aţi văzut prin comisariatul de poliţie, atunci când aţi fost escortat încolo?

— Am observat o atmosferă de lucru, mulţi poliţişti care circulau prin tot comisariatul cu diverse treburi, mai mulţi oameni care erau pe hol sau în cabinete, în general un mediu destul de posomorât şi nesigur.

— Cine v-a ajutat să depăşiţi starea care, bănuiesc, a fost una de şoc, provocat de reţinerea dvs., dar şi de anturajul general din R. Moldova, când sute de tineri au fost vânaţi pe străzi, prin licee, prin universităţi, fiind identificaţi cu ajutorul fotografiilor făcute de securişti în timpul protestelor?

— Şocul a fost suportat mai mult de familie şi de colegii de serviciu. Eu am încercat să fiu calm şi lucid în acea situaţie. Sigur că mă simţeam în nesiguranţă, în special în legătură cu cele întâmplate celorlalţi tineri. Ştiu că mulţi tineri au fost luaţi din universităţi, licee şi chir din drum. De altfel, nu sunt sigur că toţi erau identificaţi după poze. Se pare că ei se bazau pe declaraţiile celor reţinuţi în noapte de 7 aprilie. Poate au fost acte de trădare, răzbunare, intimidare. Este cert că unii reţinuţi, în special cei luaţi din stradă, nu aveau nimic în comun cu protestele.

— Ce i-a supărat cel mai mult în activitatea dvs.?

— Din câte am înţeles, poliţiştilor operativi nu le place când o persoană, adusă de ei, îşi cere drepturile sau cere ca aceste drepturi să-i fie respectate. În viziunea unora dintre ei, dacă ai fost adus la comisariat, înseamnă că eşti vinovat. Lucrul care m-a supărat pe mine cel mai mult e că, în public, ei încearcă să fie corecţi sau chiar amabili, pe când, în comisariate, îşi schimbă categoric comportamentul.

— Guvernarea califică acţiunile de intimidare a participanţilor la proteste drept acţiuni «patriotice», «de apărare a statalităţii R. Moldova». De fapt, ce au apărat ei?

— Nu văd nimic patriotic în faptul că poliţia a atacat mulţimile, lovindu-i cu bastoanele pe toţi la rând. Reţinerile brutale, torturile aplicate în raport cu tineri sau chiar cu nişte copii, nu conţin elemente patriotice sau, cum le spun ei, statale. Poliţia nu apăra statul, ea asculta indicaţiile superiorilor, care nu aveau nimic în comun cu principiile statalităţii.

— Aţi văzut cum a fost arborat Tricolorul şi drapelul UE pe sediile Preşedinţiei şi al Parlamentului? Cei care au făcut acest lucru au declarat că s-au urcat sus pentru a «linişti» mulţimea. Nu-mi amintesc ca cineva din mulţime să fi cerut acest lucru…

— Eram în apropiere când s-a arborat drapelului UE, dar nu am observat nicio schimbare în atitudinea mulţimii. Era cert că cei adunaţi nu aşteptau cucerirea acestor clădiri. Cei mai mulţi veniseră să protesteze paşnic împotriva fărădelegilor.

— Cum e să fii tânăr în R. Moldova?

— E greu, din câteva motive: eşti prea tânăr, ca să fii angajat, nu ai experienţă de muncă, nu sunt locuri de muncă, iar cele disponibile sunt retribuite cu salarii foarte mici, sub minimul de existenţă. Este creată o situaţie în care, se pare, trebuie să dispari din Moldova şi să revii încoace când vei fi pensionar sau când vei acumula bani destui ca să trăieşti aici.

— Ce efecte a avut asupra dvs. Anul Tineretului, proclamat de guvernarea de la Chişinău? Ce efecte a avut acest an asupra studenţilor şi asupra colegilor dvs.?

— Personal, nu am simţit nicio schimbare în raport cu alţi ani. Colegii mei au fost premiaţi pentru cel mai bun colectiv de tineri specialişti, studenţii au primit premii pentru diverse reuşite. Am observat că statul a încercat diverse proiecte de premiere a tinerilor. Cred, însă, că premiile băneşti nu vor asigura un viitor pentru tineretul din R.Moldova. În lipsa unei industrii (fabrici, uzine, întreprinderi), nu pot exista premise pentru garantarea locurilor de muncă şi a unui viitor pentru tinerii specialişti.

— Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie destul de dură în raport cu situaţia politică din R. Moldova. Ce impact ar putea avea acest document asupra societăţii de la noi?

— Opoziţia şi populaţia activă din R.Moldova sunt încurajate de aceste declaraţii şi de acest fel de atitudini, însă, o parte din societatea noastră nu are acces la alte surse de informare decât la cele afiliate puterii, deci ele nu vor putea aprecia corect atitudinea structurilor europene.

— În condiţiile unei retorici false a guvernanţilor de la Chişinău, cum ar putea evolua relaţiile cu România şi cu UE?

— Sper că, de acum încolo, UE nu va citi doar rapoartele Guvernului de la Chişinău, dar va cunoaşte şi va ţine cont şi de părerea opoziţiei. În UE, până nu demult, se crea impresia că opoziţia şi puterea sunt în relaţii bune, iar după alegerile din 5 aprilie s-a văzut că populaţia este divizată, iar societatea polarizată. Puterea actuală a demonstrat, pe parcursul a două mandate consecutive, că nu este capabilă să creeze instituţii de stat credibile, să edifice un climat economic real, să dezvolte industria sau să soluţioneze conflictul transnistrean. Cred că situaţia de după 7 aprilie va determina UE să nu fie superficială în relaţiile sale cu R.Moldova.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta GROSU