Principală  —  Interviuri   —   Înlocuim icon-ul Ilici cu Icoane…

Înlocuim icon-ul Ilici cu Icoane noi sau vechi

278-ernu2Interviu cu scriitorul Vasile Ernu

— De ce Zilele Literaturii Române la Chişinău?

— De câţiva ani, organizez la Bucureşti cu amicii mei, Oana şi Bogdan-Alexandru Stănescu, un festival internaţional de literatură care a prins foarte bine la publicul tânăr. Am zis că ar fi bine să facem şi aici ceva de o asemenea amploare, însă mi s-a părut mai potrivit în contextul actual să începem doar cu literatura română. Orice scriitor care scrie în limba romană, indiferent dacă se află la Chişinău sau Bălţi, Bucureşti sau Iaşi, New York sau Moscova, aparţine literaturii române. Dacă ne uităm pe program, se vede clar că am încercat să aducem scriitori de peste tot, din mai multe generaţii şi de stiluri diferite. Sunt trei criterii simple de selecţie: să fie scriitor de limbă română, să fie confirmat din punct de vedere al valorii şi să fie activ (să fi publicat ceva în ultimii ani). Ideea e că în fiecare an festivalul va avea alţi scriitori, alte teme etc.

Este un proiect pilot care îşi propune nişte scopuri precise, are o anumită strategie şi un anumit concept, pe care în mare l-am gândit în principal eu, dar la realizarea căruia m-am consultat cu cei de aici (Cartier, Revista Plic, Revista Contrafort, Europa Liberă, universitari de la Universitatea din Bălţi şi de la Catedra de istorie şi filozofie a Universităţii din Chişinău etc.). Proiectul a fost susţinut şi organizat de Institutul Cultural Român şi Centrul Naţional al Cărţii în colaborare cu Editura Cartier, Departamentul Cultură al Primăriei Chişinău, revista Punkt etc. Voi face o analiză a ce s-a întâmplat şi vom lua nişte decizii.

După cum îi spuneam şi amicului meu Madrizen, faimos blogar din Basarabia, prima întrebare de la care pornesc când gândesc un astfel de proiect e următoarea: ce vreau cu acest proiect, care e sensul lui? Nu mă interesează să mă scot eu în evidenţă sau să fac o „tusovkă” cu amicii scriitori. Când vrei să construieşti un eveniment, şi folosesc aici sensul lui prim, „de mare importanţă”, atunci trebuie să gândeşti strategic.

— Strategii în literatură?

— Sunt câteva puncte importante în această schemă pe care încerc să le urmăresc: a) Mai întâi, cred că astfel de proiecte pot contribui la stoparea a ceea ce eu numesc „mecanisme de ignoranţă şi necunoaştere reciprocă”. Şi asta se face de jos în sus, prin construirea de diverse reţele, relaţii între grupuri profesionale. Iar scriitorii sunt foarte importanţi în această ecuaţie, căci ei creează poveştile şi imaginarul societăţii în care trăiesc. b) O circulaţie a literaturii vii, actuale, de bună calitate din RO în MD şi din MD în RO. (Lista invitaţilor spune totul: Vladimir Beşleagă, Eugen Negrici, Varujan Vosganian, Doina Ruşti, Dan Lungu, Aurelia Borzin, Iulian Ciocan, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu, Claudiu Komartin, Alexandru Vakulovski, Elena Vlădăreanu.) E foartre important ca scriitorii să se şi cunoască personal între ei, să aibă legături directe. Dar şi ca aceşti scriitori să fie cât mai bine cunoscuţi şi de cititori, presă etc. c) Acest eveniment să facă cunoscuţi, în mod special, scriitorii din MD propriului lor public, dar şi publicului din RO (e o formă de mediatizare importantă). d) Am văzut că mare parte a scriitorilor din RO nu prea ştiu multe lucruri despre MD, iar după ce vin, au poveşti foarte frumoase. Atunci, să-i aducem aici, şi să-i punem la „produs” poveşti, căci la asta se pricep şi asta poate creşte „valoarea spaţiului”. Dacă nu le place, nu avem ce pierde, oricum, valoarea spaţiului cultural creşte cu de la sine putere, căci sunt mecanisme care se produc de la sine. Ar mai fi şi altele, dar voi reveni cu completări pe parcurs.

Oricum, scriitorii din RO, din ce mi-au spus, au rămas plăcut impresionaţi de experienţa acestor Zile, aşa că prima impresie este foarte bună. Dacă şi scriitorilor din MD le-a prins bine acest eveniment, cu siguranţă îl vom continua. Scriitorii şi publicul din MD au cel mai mult de câştigat dintr-o astfel de experienţă.

— Cum sunt scriitorii de literatură de astăzi?

— E greu de spus cum sunt scriitorii azi. Eu cred că ei sunt, sau ar trebui să fie, aşa cum au fost mereu cei care ne bântuie gândurile şi sentimentele. Dar hai sa încerc un răspuns prin învăluire, cu riscul de a mă repeta. Multă lume m-a întrebat aici: de ce evenimentul e şi la crâşmă şi nu doar la academie, de ce şi în parc şi nu doar la bibliotecă, de ce la restaurantul de lângă universitate şi nu la Uniunea Scriitorilor? Ei bine, din câteva motive foarte simple. Mai întâi, eu cred că literatura azi trebuie să iasă din propriul său mediu instituţional. Ea trebuie să-şi depăşească apartenenţa sa strict profesională. Mă interesează publicul tânăr, care vine şi din alte medii decât cele strict literare sau chiar artistice şi „proletari de birou”. Pe oameni trebuie să-i reînvăţăm să viseze, să se regândească. Iar literatura e un bun remediu. Această clasă de mijloc mă interesează foarte mult, şi multe dintre acţiunile mele o vizează direct. Dar nu în mod exclusiv. De aceea, trebuie să aleg cu grijă locul şi modalitaţile de desfăşurare. Cum eu nu stau în Chişinău şi nu am timp şi energie să resuscitez spaţii moarte sau căzute în transă mioritică, prefer să merg pe zone neutre, pe care să le resemnific, sau să lucrez cu oameni care deja fac lucruri importante. În al doilea rând, vreau să încerc să depăşim percepţia puţin vetustă legată de literatură şi de scriitori. Discursul literar nu este unul doar pur estetic, ci are şi importante funcţii politice, educative şi sociale. Literatura nu este numai povestea care sună frumos, ci şi povestea care te disperă, îţi dă insomnii, te enervează, de la care înveţi să gândeşti, să interoghezi, şi de care uneori chiar te temi. Iar poetul nu e neapărat un cuvânt pereche al sintagmei „poet naţional”, care le zice frumos toată ziua cu neamul, limba şi patria, sau boemul „care nu munceşte”. Scriitorii mari ai lumii au fost în general fiinţe care au scormonit mai peste tot şi au ridicat probleme pe care de la „opincă la vlădică” nu prea au vrut să audă de ele. Istoria ne arată că, atunci când această specie dispare din societate, e vai şi amar de acea societate.

278-ernu3— Ce ai descoperit la Chişinău de astă dată?

— De data asta e ceva mai special, fiindcă nu am venit să mă odihnesc, să stau pe terasă la discuţii cu amicii, ci am venit să lucrez. Sincer să fiu, această experienţă mă pune în situaţia de a-mi revizui multe dintre ideile şi percepţiile mele legate de această zonă, de ceea ce se întâmplă aici. Acum ceva vreme eram mai optimist decât acum, însă asta nu mă face să renunţ la proiectele mele legate de Moldova sau să disper. Este enorm de mult de lucru.

Zilele acestea, am discutat foarte mult pe aceste teme. De exemplu, cunoscutul critic literar Eugen Negrici, invitatul nostru, era foarte optimist de ceea ce a văzut şi întâlnit aici. Mă bucură acest lucru. Aş sintetiza câteva gânduri pe care le împărtăşeam unor amici. Cred că nu ne-am prea lămurit nici cu vechiul regim, nici cu noul. Nu ne-am împăcat nici cu noi înşine, nici cu trecutul nostru, că de prezent, ce să mai zic! Am început să urâm fanatic trecutul pe care l-am slujit fără să ne revoltam la momentul potrivit, iar acum, nu mai încercăm să-l înţelegem şi să ni-l asumăm. E trecutul nostru totuşi, nu putem scăpa de el condamnându-l. Nu poţi să-ţi arunci istoria la gunoi. Externalizăm vina prea uşor: nu-i aşa… întotdeauna sunt de vină ruşii şi comuniştii, noi, însă, nu suntem niciodată vinovaţi. Dărâmăm monumente fără să încercăm să punem nişte întrebări simple şi să căutăm nişte răspunsuri, fără să înţelegem că fiecare dintre noi, dintre părinţii şi bunicii noştri au fost părtaşi la trecutul recent într-o formă sau alta. Fie şi prin supunere tăcută. Construim monumente noi, care se răfuiesc cu cele vechi, şi care nu prea ştim ce semnifică. Dărâmarea unui monument nu înseamnă dispariţia sensului acestuia, căci în urma lui rămâne un loc gol, care este o rană dureroasă şi are o semnificaţie profundă care ne va bântui mult timp. Schimbăm numele bulevardelor din doi în doi ani, uitând că faptele şi cuvintele au o semnificaţie şi un rost, iar ele se vor răzbuna în timp. Începem să reîncălzim o ciorbă naţionalistă de secolul XIX care nu mai este „funcţională”, nu mai „ţine de foame” şi ducem bătălii simbolice fără rost, iar când ieşim epuizaţi din ele, ne trezim în faţa unei realităţi cumplite, care ne poate distruge. Înlocuim icon-ul Ilici cu Icoane noi sau vechi, comunismul ştiinţific cu bazele ortodoxiei, cu acelaşi patos bolşevic pe care-l urâm. Tare mă tem că şi gălăgia asta cu Pro şi Contra seamănă de fapt cu întoarcerea ambalajului de pe o faţă pe alta, fără a schimba nimic în esenţă. Şi tare mă tem că în spatele ambalajului Pro Europa, de exemplu, se ascunde un conţinut care include tare multe fobii şi probleme.

— Dacă nu ai face literatură, publicistică, cum ai trăi?

— Sensurile vieţii nu se schimbă în funcţie de muncile pe care le prestezi sau de preocupările pe care le ai. Nu contează ce faci, ci care este sensul a ceea ce faci. Poţi fi un scriitor care, în loc să-şi îndeplinească funcţia sa socială de educator sau de spirit critic la adresa puterilor vremii, oricare ar fi acele puteri, este un banal comerciant cu texte şi funcţii. Adică poţi fi un scriitor de curte, şi atunci, după mine, mai bine te apuci de altă meserie. Sau poţi fi un simplu slujbaş undeva la un ghişeu, care-şi plăteşte impozitele la timp, respectă codul penal şi ia atitudine ori de câte ori vede în jurul lui o nedreptate socială sau politică. O societate ca a noastră are o imensă nevoie de oameni care iau atitudine faţă de nedreptate, de abuzuri, care sunt la fiecare pas şi în fiecare clipă. Din păcate, în Moldova, dar şi în România, puţini scriitori îşi îndeplinesc această funcţie. Acum se poartă comerţul şi profitul mercantil şi am uitat că noi avem o cu totul altă menire. Vai şi amar de ţara în care scriitorii fac comerţ.

— Cine sunt cititorii cărţilor tale? Îţi scriu mesaje, scrisori? Despre ce îţi vorbesc?

— Sunt foarte diverşi. Din păcate, trăim într-un spaţiu în care avem un număr mic de cititori şi el se împuţinează alarmant de repede. Cartea este cel mai ieftin şi sigur instrument de educaţie, de aceea trebuie să-i acordăm o mare atenţie. Noi, scriitorii, ne batem pentru cele câteva mii de cititori. Eu fac parte dintre fericiţii care se pot bucura că volumul lor de debut a ajuns în 3 ani la a treia ediţie, că este tradus în peste 5 limbi şi are un număr de cititori peste medie. Primesc multe e-mail-uri, discut cu mulţi cititori din ţară şi din străinătate. Merg în turnee de reprezentare prin ţară şi încerc să-mi cunosc cititorii. Unii mă laudă, alţii mă înjură, iar eu îi ascult şi îmi văd de cale. Mă interesează ce spun ei, căci ei au întotdeauna dreptate, chiar şi atunci când greşesc.

— Se spune că în R. Moldova s-a produs o schimbare, acum un an. Percepi schimbarea?

— Am susţinut noua coaliţie şi am apreciat câţiva oameni din echipa premierului Filat. În acelaşi timp, îmi păstrez o atitudine critică în continuare faţă de orice putere. Puterea nu este niciodată „a noastră”. Noi trebuie să păstrăm distanţa, să ne păstrăm spiritul critic şi să facem presiuni. Aşa e mai bine şi pentru Putere, şi pentru noi, cei care-i alegem. În acest moment, aştept schimbările la nivel structural şi de esenţă. Prea multe schimbări pur simbolice. Păcat că intelectualitatea şi societatea civilă sunt foarte inactive pe ambele maluri ale Prutului.

— Care sunt simpatiile tale politice? De ce?

— Principiile mele sunt destul de simple. Eu am o educaţie care are doi piloni centrali: educaţia creştină de tip protestant şi una socialistă, de tip european. Educaţia creştină din mine spune simplu: celălalt de lângă tine, indiferent cine este el, merită totul, merită tot sacrificiul tău, însă în acelaşi timp nu există nimic (pentru) care să merite să-ţi pierzi propria ta identitate. Aceste lucruri se împacă destul de bine cu stângistul din mine, care este iritat de inegalităţile şi inechitatea socială care devin strigătoare la cer. Voi fi întotdeauna de partea celor sărăci şi lipsiţi de protecţie. Nu-mi place dreapta şi cred că proiectul capitalist este unul catastrofal pe termen mediu şi lung. Este antiumanist. Capacitatea lui de distrugere este mult mai mare decât cea a comunismului, care a fost o maşinărie foarte brutală de distrugere, însă cu un potenţial pozitiv semnificativ. Asupra acestor lucruri avem încă mult de reflectat. Regimurile trebuie analizate atent, cu nuanţe, căci riscăm să nu înţelegem nimic din ce ni s-a întâmplat şi mai ales din ce ni se întâmplă.

Ca să-l parafrazez pe Dario Fo, aş sintetiza convingerile mele artistice şi politice cam aşa… Unde este putere, acolo e politică. Unde e politică, acolo e şi ipocrizie. Unde e ipocrizie, e şi multă minciună. Unde există minciună, apare nemulţumirea. Unde e nemulţumire, e şi durere. Unde e durere, e suferinţă. Unde e suferinţă, e tragedie. Unde e tragedie, e singurătate. Unde e singurătate, e artă. Unde e artă, e protest. Unde e protest, e libertate. Unde e libertate, e viaţă. Unde e viaţă, apare şi artistul. Unde este un artist, apare, din păcate, şi Puterea. Acesta e cercul vicios în care trăim în istorie. Iar arta nu e o fabrică de produs metafore, cum se predică pe la noi. Arta creează sensuri şi cu ajutorul metaforelor, în timp ce sensul salvează, iar salvarea e un gest eminamente politic.

— Unde erai la 7 aprilie 2009?

— Eram la Bucureşti şi făceam ceea ce trebuie să fac: eram fie online şi ajutam diverse agenţii de ştiri din România, fie dădeam interviuri, alergam prin studiouri TV sau îi puneam în legătură pe amicii mei ziarişti din România cu cei din Moldova.

— Ce crezi astăzi despre acele evenimente?

— E prematur să mă pronunţ. Trebuie să ne păstrăm mintea clară şi să nu cădem în tot soiul de supralicitări a interpretărilor. Încă nu avem suficiente date care să ne permită să spunem ferm ce s-a întâmplat. Evenimentul nu este încadrat nici măcar juridic, nu avem vinovaţi etc. Este destul de mult instrumentalizat politic pentru a vedea clar ce s-a întâmplat. Sunt multe bruiaje, manipulări etc. Şi în general, există un risc ca istoria noastră recentă să fie instrumentalizată şi folosită ca armă politică, şi ar fi mare păcat. Sper că tinerii noştri istorici, câţiva dintre ei fiind chiar foarte buni, nu vor cădea în aceste capcane.

— Ce crezi despre presa din R. Moldova?

— La prima vedere, presa de aici trece prin aceleaşi procese prin care trece presa din România, dar nu numai. Indiferent ce putere va veni, presa îşi va continua starea de degradare. Ea se va concentra în jurul câtorva trusturi financiar-politice, va fi dominată de tirania ratingului, de unde şi interesul sporit pentru subiectele scandaloase şi spectaculoase în detrimentul celor cu adevărat importante, iar o bună parte dintre ziarişti vor fi plătiţi tot mai bine, creditele personale ale lor vor fi mai mari, iar autonomia lor, tot mai mică. Cu cât creditul e mai mare, cu atât independenţa este mai mică. E o nouă formă de control. Presa independentă va fi pe cale de dispariţie, cu toate că în anumite zone ea se va menţine. Aceşti marginali vor trebui susţinuţi, iar ei va trebui să se regrupeze. Bătălia care ne aşteaptă este mult mai complicată şi mai dificilă decât cea din vremurile comuniste. Îmi pare rău că trebuie să aduc veşti proaste, dar asta e meseria mea.

— Dacă nu ai fi fost născut în URSS, unde ai fi preferat să apari pe lume?

— În viaţă sunt multe lucruri pe care nu le putem alege. Ele ne sunt date. Ţara în care ne naştem, limba maternă pe care o vorbim, părinţii etc. sunt lucruri pe care nu avem cum să ni le alegem. Să zic că-mi pare rău că m-am născut în URSS?… Nu. Sunt chiar mulţumit de experienţa avută în această ţară. Mă întreb uneori ca un copil: unde mi-ar fi plăcut să trăiesc, dacă aveam de ales? Sunt câteva locuri pe care le ador, dar sunt mai degrabă locuri livreşti. În realitate, şi ele sunt, probabil, nişte locuri-momente banale. Puţine locuri-ţări fac concurenţă proiectului URSS. Privit acum cu puţină detaşare şi înţelegere, cred că este unul dintre cele mai fascinante locuri. Acolo s-a acumulat atâta experienţă, atâta tragedie şi fericire, încât uneori ţi-e milă de oameni. Imperiile fascinează, oricât de violente ar fi. Iar mie mi se par mult mai interesante fenomenele tragice. Îmi place şi comedia, umorul şi ironia, sunt un om din sud, cu un umor klezmer (ruso-evreo-valah), şi îl folosesc din plin, însă nimic nu e mai complex decât tragedia. Tragedia şi sărăcia sunt fenomene mai interesante, mai ales pentru scriitori, decât fericirea şi bogăţia. E adevărat că deseori ne cam plictiseam să construim comunismul, însă pe mine şi construcţia capitalismului mă plictiseşte. Fericirea spre care tindem toţi nu are legătură atât de mult cu bunăstarea, bogăţia sau ideologia. E o poveste complicată şi scriu puţin despre ea în noua carte.

— Cum crezi, unde e acum R. Moldova în declaratul său drum spre UE?

— Foarte departe. Însă problema Moldovei nu este UE, ci lipsa propriului său proiect.

— ZdG are o campanie, Omul de Gardă, prin care încercăm să promovăm persoanele care, în condiţii dificile, inegale, reuşesc să realizeze lucruri importante pentru cei din jur. Cunoşti astfel de oameni în R. Moldova?

— Ştiu tot ce faceţi fiindcă vă urmăresc cu respect. Vă admir pentru proiectele sociale şi ştiu multă lume care trece prin probleme foarte dificile. Există enorm de multă suferinţă în jur pe care nu avem timp şi dorinţă să o vedem. Ne place să vorbim de suferinţa din trecut, de deportări, fiind total insensibili şi ignoranţi la noile forme de „deportări” sociale, de suferinţă ambalată în reclame frumoase şi distrugere a unor întregi comunităţi şi grupuri sociale. E timpul să regândim totul de la capăt. Moldova, ca şi România, are nevoie urgent de regândire, de o reinterpretare a sa, şi de găsirea unor noi proiecte de viitor pentru societatea sa. Suntem într-o mare fundătură.

— Când nu scrii, cu ce te ocupi?

— Gândesc şi fac proiecte culturale, sociale sau cu impact asupra politicului la nivel cotidian.

— Ce înseamnă chipiurile pe care preferi să le porţi oricând şi oriunde?

— Şapca este doar un element vestimentar şi atât. Când o să mă plictisesc, o să-mi iau o tiubiteikă…

— Îţi mulţumim.

Pentru conformitate,
Aneta Grosu