Independenţi fără declaraţie
Pentru că Declaraţia de Independenţă a R. Moldova a ars în urma protestelor din aprilie, certificatul de naştere al statului, aşa cum mai este numit documentul, nu mai poate fi restabilit, crede Alexandru Moşanu, primul preşedinte al Parlamentului R. Moldova. Petru Lucinschi, cel de-al doilea preşedinte al Legislativului, este indignat de faptul că acest document cu semnificaţie istorică nu a fost transferat la Arhiva Naţională, acolo unde s-ar fi aflat în siguranţă. Dumitru Moţpan este mai optimist. Cel de-al treilea preşedinte de Parlament consideră că nu este o problemă ca, după 18 ani, primii deputaţi să se adune ca să semneze un document asemănător. Deşi Declaraţia de Independenţă a R. Moldova s-a transformat în scrum într-un dulap metalic din arhiva Parlamentului, nimeni nu cunoaşte exact unde s-ar putea afla copiile acestui certificat de naştere al statului.
„Neglijenţă”, astfel a calificat Procuratura dispariţia Declaraţiei de Independenţă a R. Moldova. Potrivit procurorului Igor Popa, care investighează cazul, originalul Declaraţiei se afla într-un dulap metalic din arhiva Parlamentului. În acelaşi loc se mai aflau şi alte acte importante pentru R. Moldova. Potrivit procurorului, în timpul altercaţiilor din 7 aprilie, safeul se înfierbântase atât de tare, încât toate actele s-au transformat în scrum. Inclusiv Constituţia R. Moldova.
Pe verso „Deşteaptă-te, române”
Deşi originalul nu mai poate fi restabilit, am încercat să găsim cel puţin o copie a Declaraţiei de Independenţă. Maxim Ganaciuc, responsabil în cadrul Aparatului Parlamentului, ne-a comunicat că, recent, a fost format un grup care stabileşte starea de lucruri în arhiva instituţiei. Potrivit lui, în Parlament nu se află copia Declaraţiei de Independenţă. Conform nomenclatorului, acestea au fost repartizate la Preşedinţie, Curtea Constituţională etc. La Procuratură am fost informaţi că aceste copii pot fi găsite şi la Academia de Ştiinţe. Nu am reuşit să vedem niciuna. La Academie am fost informaţi că instituţia nu deţine astfel de documente, iar la telefoanele Preşedinţiei nu răspunde nimeni. Nici în arhiva Curţii Constituţionale nu există o copie de acest fel. Aşa că am mers la Muzeul de Istorie şi Arheologie.
Declaraţia de Independenţă nu este expusă nicăieri. Din propria arhivă, Elena Postică, director adjunct pentru patrimoniul Muzeului, ne-a scos două exemplare îngălbenite ale acestui act. Nu erau copiile originalului, ci doar două foi de dimensiunea A2 din ziarul Sfatul Ţării. Pe o parte, este tipărit textul propriu – zis al Declaraţiei, pe cealaltă parte – sunt înşirate semnăturile celor peste 200 de deputaţi din primul Parlament, iar alături imnul de atunci al R. Moldova – „Deşteaptă-te, române”.
Declaraţia de Independenţă – ca un ghimpe în gât
Am decis să revenim în timp, aşa că i-am contactat pe foştii preşedinţi al Parlamentului. Am reuşit să discutăm cu şase dintre cei opt care au ocupat această funcţie până în prezent.
Alexandru Moşanu (3 septembrie 1990 – 2 februarie 1993), primul preşedinte al Parlamentului şi unul dintre semnatarii Declaraţiei de Independenţă, spune că ceea ce s-a întâmplat a fost legat de neglijenţa autorităţilor, care „întotdeauna, începând de la agrarieni şi terminând cu comuniştii, au manifestat o atitudine ostilă faţă de Declaraţia de Independenţă”.
„Declaraţia de Independenţă a fost discreditată de aceste guvernări”, ne-a spus Moşanu. „S-a propus chiar înlocuirea Declaraţiei cu un alt act. Adică să fie elaborată o nouă redacţie a Declaraţiei de Independenţă. Credeţi că asta ar fi contribuit la păstrarea în condiţii sigure a Declaraţiei de Independenţă? Lor le stătea documentul ca un ghimpe în gât. Aşa au pus-o la un loc cu alte hârtii şi a ars”, a mai declarat Alexandru Moşanu.
Potrivit primului preşedinte al Parlamentului, Declaraţia de Independenţă „nu plăcea şi nu place comuniştilor, antidemocraţilor şi rusofililor pentru că ea exprimă doleanţele mişcării de renaştere şi de eliberare naţională”. „Aceasta cerea stabilirea adevărului despre trecutul nostru istoric. Cerea să se revină la adevărul că moldovenii din stânga Prutului sunt români, că limba lor este română, că ei împărtăşesc aceleaşi valori spirituale şi culturale ca şi românii din dreapta Prutului”, ne-a mai spus Alexandru Moşanu.
„Poate fi restabilit acest document?”, am încercat să aflăm de la el. „Cum poate fi restabilit, dacă a fost distrus? Declaraţia de Independenţă este temelia politico-juridică a R. Moldova ca stat suveran, independent şi democratic. Este actul de naştere al R. Moldova”, a replicat Alexandru Moşanu.
Ne trebuie duplicat, dar semnatarii au decedat
L-am contactat pe al doilea preşedinte al Parlamentului, Petru Lucinschi (4 februarie 1993 – 9 ianuarie 1997). Potrivit lui, acest document trebuia să se afle la Arhiva de Stat, acolo unde actele oficiale sunt protejate. „Am fost mirat că se păstra în Parlament. Ar fi trebuit transmis la Arhiva de Stat, care are o secţie pentru acte mai importante. O dată la cinci ani, toată arhiva Parlamentului ar trebui să fie transferată acolo, iar actele operative să se păstreze în instituţie. Cum se putea afla în Parlament? Idee nu am”, a mai spus Lucinschi.
„Cât de important e acest document?”, am încercat să aflăm opinia celui de-al doilea preşedinte de Legislativ. „Oiunde v-aţi duce, aveţi nevoie de adeverinţa de naştere. Mai mult – e un simbol istoric pentru următoarele generaţii. Bineînţeles, ceea ce a votat Parlamentul a fost fixat în protocol. Ca document istoric, suntem nevoiţi să facem duplicat”, a mai spus Petru Lucinschi.
Dumitru Moţpan (5 martie 1997 – 23 aprilie 1998), care a urmat în această funcţie după Petru Lucinschi, consideră că ideea predecesorului său este absolut reală. „Nu este nicio problemă să se semneze din nou o declaraţie de acest fel. Cred că toţi deputaţii sunt gata să o facă. Am în vedere toţi cei vreo 200, pentru că aproximativ 50 au decedat de atunci până acum”, ne-a explicat Moţpan. Totuşi, al treilea preşedinte de Parlament este foarte sceptic în privinţa dispariţiei Declaraţiei de Independenţă. „Să ardă într-un safeu de metal? Nu cred că este adevărat. Să se înfierbânte în aşa fel încât actele din interior să fie făcute scrum?”, se mai întreabă Dumitru Moţpan.
Aşteptăm un răspuns de la Vladimir Voronin
„Problematic e că nu există o normă foarte clară care ar indica unde ar trebui să se păstreze documente de acest fel”, consideră Dumitru Diacov (23 aprilie 1998 – 24 martie 2001), al patrulea preşedinte de Parlament. „Mai important document nu există”, ne-a mai spus el despre Declaraţia de Independenţă, de dispariţia căreia ar trebui să răspundă nemijlocit cei care au incendiat arhiva. Am ajuns să o căutăm pe Eugenia Ostapciuc (20 martie 2001 – 24 martie 2005), a cincea la număr. Ea ne-a spus că regretă dispariţia mai multor acte la 7 aprilie şi ne-a sugerat să revenim, ca să ne ofere informaţie suplimentară. Ulterior la telefonul său din biroul parlamentar nu a mai răspuns nimeni.
Nici Marian Lupu (24 martie 2005 – 5 aprilie 2009), cel de-al şaselea preşedinte de Parlament, nu a răspuns la apelurile noastre. La sediul Partidului Democrat am fost informaţi că deputatul, candidat AIE la funcţia de şef al statului, are probleme de sănătate.
„Ţigările au un ambalaj care, în caz de ploaie, le protejează”
Şi pentru Vladimir Voronin am avut câteva întrebări, deşi a deţinut această funcţie mai puţin de două luni (12 mai 2009 – iunie 2009). Am trimis chiar o solicitare la sediul PCRM, dar până în prezent nu avem un răspuns la întrebările noastre. În cazul în care întrebările nu au ajuns la Voronin, le publicăm în continuare. „1. În ce condiţii ar fi trebuit pastrată Declaraţia de Independenţă a R. Moldova? 2. S-a aflat sau se află la Preşedinţie o copie a acestui act? 3. Cât de gravă este dispariţia acestui document? 4. Comentaţi semnificaţia Declaraţiei de Independenţă a R. Moldova”.
L-am abordat şi pe actualul preşedinte de Parlament, Mihai Ghimpu (28 august 2009 – prezent). Am încercat să aflăm de la el cine s-ar face vinovat de dispariţia Declaraţiei de Independenţă.
„În unele incendii, cei care răspund de clădire au grijă, în primul rând, de evacuarea documentelor şi a obiectelor preţioase. În acest caz, ar trebui să răspundă cei care au fost la conducere. Ştiu că nu s-au luat măsuri corespunzătoare şi urmează să ne clarificăm. Nu trebuie să învinuim pe cineva fără să avem argumente. Poate într-adevăr a fost o situaţie în care era imposibil de pătruns în arhivă”, ne-a spus Ghimpu. „Cum ar trebui protejat un document de acest fel?”, l-am întrebat. „Dacă observaţi, ţigările au un ambalaj care, în caz de ploaie, le protejează. Ar fi trebuit să fie protejat şi acest document”, a spus ultimul preşedinte de Parlament desemnat în această funcţie. „Cert este că trebuie să regretăm că au ars şi primele documente ale primului Parlament. Declaraţia de Independenţă este cel mai preţios document. Toate statele au apărut doar în urma acestor declaraţii. Altfel nu ar exista R. Moldova”, consideră Mihai Ghimpu.
Cum e în alte state?
După ce a fost semnată de 270 de deputaţi, puţini cetăţeni ai R. Moldova au reuşit să vadă Declaraţia de Independenţă a R. Moldova. Am încercat să aflăm care este practica altor state de pe diferite continente şi unde se păstrează astfel de documente.
FRANŢA
Declaraţia de Independenţă a Franţei este, de fapt, „Declaraţia pentru drepturile omului şi cetăţeanului” (adoptată la 26 august 1789), votată de Parlamentul Franţei). Acest document a servit ca bază pentru Constituţia franceză. Ulterior, din “Declaraţia” franceză, alte state s-au inspirat şi au creat la rândul lor Declaraţia lor de independenţă. În 2003, acest buletin de naştere al statului francez a fost plasat de UNESCO în listele Memoriei Lumii – o colecţie de acte de interes universal. Aceste documente unicale sunt păstrate în Arhiva Naţională a Franţei. La Arhiva Naţională se păstrează versiunea originală, manuscrisul Declaraţiei pentru drepturile omului şi cetăţeanului, având toate variantele existente, redactate, neredactate, modificate etc. S-a păstrat până şi un bilet al lui Ludovic al XVI, care a aprobat şi a consemnat textul declaratiei cu: „J’accepte purement et simplement les articles de la Constitution et la Déclaration des Droits de l’Homme que l’Assemblée nationale m’a présentés. Le 5 octobre 1789. Louis». La Biblioteca Naţională a Franţei se găseşte prima ediţie a Declataraţiei drepturilor omului şi cetăţeanului, prezentată Asambleii Naţionale în vara anului 1789, la Paris. La 1 octombrie 1789, Declaraţia redactată a fost tipărită de Baudoin, însărcinat de Parlamentul francez cu această activitate. Declaraţia a fost imprimată la Versailles.
SUA
Declaraţia de Independenţă a SUA (1776), de exemplu, semnată de delegaţii Congresului, este expusă permanent în clădirea Arhivelor Naţionale de la Washington DC, capitala SUA, şi poate fi văzută de orice vizitator.
AUSTRALIA
Deşi Australia nu are o Declaraţie de Independenţă, documentul cu aceeaşi semnificaţie pentru cetăţenii australieni, Constituţia, se află în Parlament, sub o sticlă, care oferă protecţia.
CEHIA
Declaraţia de Independenţă a Cehiei este depozitată la Arhiva Naţională Centrală de la Praga (http://www.nacr.cz/). Cu câţiva ani în urmă acest document a fost expus pentru public în cadrul unei expoziţii intitulate “Bogăţiile Arhivei Naţionale”.
INDONEZIA
Declaraţia de Independenţă a Indoneziei (1945) se află într-un muzeu naţional care ţine de Ministerul Culturii al Indoneziei.
ESTONIA
Estonia are 2 declaraţii de independenţă. Prima, de la 1918, este păstrată în sediul Băncii Centrale a Estoniei, clădirea în care a şi fost proclamată. A doua declaraţie ţine de anul 1988, imediat după prăbuşirea Uniuneii Sovietice. Acest document a fost adoptat în Parlamentul Estonian şi se păstrează în cadrul legislativului.
OLANDA
Declaraţia de Independenţă a Olandei se numeşte „Plakkaat van Verlatinghe” şi datează din 1581. Atunci Olanda şi-a declarat independenţa faţă de Regatul Spaniei. Declaraţia de Independenţă a Olandei a servit de atunci model de inspiraţie pentru statele care şi-au dobândit ulterior independenţa. „Plakkaat van Verlatinghe” este păstrat în Arhiva Naţională din oraşul Haga, care este responsabilă de păstrarea documentului.
KENYA
Kenya şi-a declarat independenţa în 1963, printr-un document numit „madaraka”. Primul lider al Kenyei independente a fost Jomo Kenyatta, care a şi obţinut „madaraka” de la guvernatorul britanic, sir Evelye Berring. Timp de un an a fost elaborată Constituţia Kenyei. Aceste acte de constituire a independenţei sunt păstrate în Parlamentul kenyan.
SUEDIA
Suedia nu a avut nevoie de declaratie de independenţă, deoarece nu a fost colonizată şi a fost tot timpul independentă, cu excepţia unor scurte perioade de invazii daneze. Pentru suedezi, Ziua Independenţei mai este numită şi Ziua Steagului, şi a început a fi sărbătorită public doar în 2005.
(Informaţia despre declaraţiile de independenţă ale statelor lumii a fost colectată cu ajutorul colegilor noştri din străinătate: Doina Munteanu-Bucur, Racheal Nakitare, Cristina Cojocaru-Parsons, Angela Sârbu, Olin Monteiro, Peter Wilson).
Anastasia NANI
