Interviu: „În R. Moldova, politica lucrează ca să ne reducă din puteri”

Interviu cu Lilia Lebădă, Italia

— De cât timp şi de ce aţi plecat din R. Moldova?

— Am plecat în 1999, pe când aveam 19 ani. În acest an, se fac exact 19 ani de când am plecat de acasă.

— Cum a fost experienţa migraţiei pentru dvs.?

— Iniţial, a fost foarte dur, deoarece călătoria a fost una anevoioasă şi riscantă. Când am ajuns la Roma, câteva zile am locuit într-un subsol cu alţi zeci de conaţionali. Apoi, o doamnă m-a găzduit timp de 6 luni. Împreună cu copilul ei, de 8 ani, am învăţat limba italiană, după care integrarea mea s-a produs mult mai uşor.

— Ce aţi luat cu dvs. de acasă, atunci când aţi decis să plecaţi din ţară?

— Am avut o călătorie anevoioasă şi nu aveam voie să iau multe lucruri cu mine, din moment ce era clandestină. Am luat cu mine albumul cu fotografii de familie. Doar atât.

— Cum v-aţi decis să faceţi acest pas? Eraţi foarte tânără atunci…

— Eram foarte tânără, dar eram fiica cea mai mare în familie. Simţeam cumva o responsabilitate. Părinţii îmi asigurau săptămânal doar produsele alimentare. Economic, trebuia să mă descurc cu o bursă lunară de 50 de lei. Am hotărât să vin pentru perioada vacanţei de vară în Italia, ca ulterior să-mi permit să continui studiile. Când am ajuns aici, lucrurile au luat cu totul altă întorsătură. Fără să cunosc limba şi fiind destul de mică, nu era uşor să-mi găsesc un loc de muncă. Am luat un an de concediu academic şi, între timp, am învăţat italiana.

— Aţi făcut studii la noi şi cunoaşteţi despre cum se fac acestea în Italia. Ce diferenţe observaţi între cele două sisteme educaţionale?

— În Moldova, viaţa mea de studentă se împărţea între universitate şi căminul universităţii. Îmi amintesc activităţile culturale destul de frecvente. Nu voi nega că, în R. Moldova, avem şi lucruri bune şi frumoase. Ceea ce nu-i lipseşte moldoveanului este cheful de veselie şi de voie bună. Studiile în R. Moldova le lăsasem la jumătate. Am revenit după 16 ani pe băncile facultăţii şi anul acesta am finalizat studiile în Moldova. Urmează să-mi echivalez diploma, după care mi-aş dori să fac şi aici o facultate.

— Dar acum cu ce vă ocupaţi în Italia?

— În Italia, de 18 ani, administrez propriul restaurant împreună cu partenerul meu.

— Cum vi se pare că a evoluat R. Moldova din momentul în care aţi plecat şi până în prezent?

— În cei 19 ani de lipsă a mea de acasă, lucrurile au evoluat puţin şi doar în anumite domenii. E dificil, dar trebuie să recunosc că s-au produs şi mari regrese.

— În ce domenii credeţi că s-au produs regrese mai mari?

— Păi, toate domeniile au fost afectate, în special în urma migraţiei extinse. Practic, este plecată cam jumătate din populaţie. Evident, împreună cu oamenii de rând, au migrat mulţi profesionişti. Sistemul de învăţământ a avut de suferit cel mai mult, urmat de sistemul medical. Majoritatea persoanelor care au migrat, au fost în special tinerii. Astfel, în Moldova au rămas persoane în etate, care nu mai sunt apte de muncă.

— Unii politicieni de la noi spun că Unirea cu România ar putea fi o soluţie pentru R. Moldova. Dvs. ce părere aveţi despre asta?

— Recent, am făcut un mini-sondaj între prietenii mei români, să văd dacă sunt pro sau contra Unirii. În consecinţă, o mare parte s-au declarat rezervaţi. Eu cred că R. Moldova se află într-un declin istoric fără precedent şi nu este gata pentru acest pas important. De astfel, şi România nu este în perioada cea mai favorabilă din punct de vedere politico-economic pentru asta. În concluzie, cum spune şi o cunoscută zicală, o problemă cu altă problemă, devine una şi mai mare.

— Dacă aţi putea aduce ceva din Italia în R. Moldova, ce anume ar fi asta?

— Primul lucru care mi-a venit în minte este zâmbetul. E ceea ce ne lipseşte. Este foarte evident acest lucru, îl observ de fiecare dată când revin în ţară. E un mare contrast între zâmbetele italienilor şi chipurile sumbre ale oamenilor de la noi.

— Ce au italienii şi nu au moldovenii?

— Atitudine. Nouă ne lipseşte atitudinea. Nu vreau să generalizez, dar dacă e să expun o părere generală, atunci asta aş menţiona eu despre lipsuri. Noi avem de toate, dacă am investi şi atitudine în acţiuni, multe ar veni de la sine.

— Spuneaţi recent despre cum diaspora se separă în diferite grupuri. De ce credeţi că se întâmplă asta şi cui îi convine această situaţie?

— Da, recent m-am exprimat vizavi de acest subiect. Am fost prezentă la primul Offline de la Venezia, organizat de diasporă. Îmi amintesc, m-am întors încântată şi emoţionată de la acea întâlnire. Am văzut voinţă, am văzut dragoste de ţară şi solidaritate. Între timp, însă, lucrurile s-au răcit, relaţiile s-au mai destrămat şi, după doar doi ani, pot să afirm cu certitudine că diaspora este dezbinată. Mai mult ca atât, din diferite situaţii, mi-am dat seama că în diasporă sunt şi infiltraţi. Probabil de aici şi consecinţele.

— Cât de des vă vedeţi cu alţi moldoveni din Italia? Care este situaţia lor?

— La Roma, s-au creat diverse asociaţii de moldoveni şi comunitatea noastră este destul de mare. Ne vedem cu diferite ocazii şi pe la diferite evenimente, pe care le organizăm între noi, sau care sunt organizate de asociaţii ori de Ambasada R. Moldova la Roma. În opinia mea, conaţionalii noştri s-au integrat foarte bine aici. Băştinaşii au avut mereu cuvinte de laudă despre noi.

— Şi dvs. cât de complicat v-a fost să vă integraţi? Este acesta un proces care se încheie la un moment dat?

— Având doar 19 ani, simţeam că m-am desprins prea devreme de familie. Ceea ce îmi lipsea enorm era familia. Acest gol şi această lipsă mă făceau cumva vulnerabilă. Dar, între timp, le-am depăşit. M-a ajutat mult faptul că fratele şi sora au venit şi ei aici, lângă mine. Dacă e să analizez mai bine, trebuie să recunosc că integrarea mea nu a fost deloc anevoioasă. Probabil vârsta fragedă a facilitat, totuşi, acest proces. Cei şapte ani de acasă sunt fundamentali pentru a avea o integrare deplină. Italia a devenit o ţară multietnică şi localnicii sunt destul de toleranţi. De fapt, integrarea nu depinde în mare măsură de cineva, sau că ar exista nişte piedici. Totul depinde de noi. Adesea suntem chiar noi cei care nu ne deschidem, nu dăm frâu liber procesului de integrare.

— Am urmărit ceea ce faceți şi am înţeles că sunteţi destul de activă. Veniţi la protestele din R. Moldova şi vă implicaţi şi la distanţă în ceea ce se întâmplă acasă. Cum credeţi, ce poate schimba diaspora pentru R. Moldova?

— Prin intermediul diasporei, direct şi indirect, deja s-au produs schimbări, dacă e să vorbim de aspectul economic. Din păcate, acum, la nivel politic, suntem împiedicaţi şi restrictionaţi. În ţară, la guvern, politica lucrează ca să ni se reducă din putere.

— Cunoaşteţi, probabil, despre recentul Congres al Familiilor, patronat de Igor Dodon. La anul, evenimentul va avea loc în Italia. În opinia dvs., cu ce scop se organizează acesta? Credeţi că preşedintele reprezintă cu cinste interesele oamenilor din R. Moldova?

— Preşedintele „nostru” este un punct fierbinte pentru mine. În realitate, acesta nu mă reprezintă, la fel cum nu-i reprezintă şi pe alţii, dintre cei plecaţi din R. Moldova. Congresul Familiilor în R. Moldova – sună atât de aberant pentru noi, cei din diasporă, care suntem departe de părinţi, de fraţi, de surori. Acest congres este o palmă morală pentru sute de mii de familii divizate de acest sistem corupt. Deci, în concluzie, congresul face parte din strategia ieftină de promovare a non-preşedintelui.

— Tot în Italia, de câtva timp, a început să fie foarte activ un Centru de reprezentare a cetăţenilor la Bologna care, de fapt, reprezintă interesele Partidului Şor. De ce credeţi că unii dintre moldovenii aflaţi acolo decid să meargă la evenimentele acestuia, ştiind de cine anume sunt organizate?

— Simplu, cum se vând cei de acasă la concertele şi manifestările lui Şor, aşa şi cei de aici. Nici nu pot să-i judec pe cei pe care i-am văzut prezenţi la evenimentul de la Bologna. Sunt femei care muncesc la fix, nu au acces la informaţia din R. Moldova. Pentru ele, este doar o modalitate de a ieşi dintr-un spaţiu îngust. Deci, vorbim de o categorie de persoane mai puţin informate.

— Pe 26 august, fiind în Italia, aţi protestat, sprijinind astfel protestatarii din Chişinău. Cum s-au văzut de acolo protestele din PMAN?

— Din motive familiale, nu am reuşit să fiu în PMAN pe 26 august. Mi-am dorit enorm de mult să fiu acolo, însă. Am stat cu ochii pe live-urile din PMAN şi am plâns, fiind disperată din cauza nedreptăţilor pe care le-am văzut acolo şi care au divizat poporul nostru.

— Există în R. Moldova şi politicieni pe care îi consideraţi credibili?

— Eu nu sunt expert politic şi, mai mult ca atât, sunt 19 ani de când lipsesc de acasă. O bună perioadă, având alte priorităţi, nu am urmărit în mod special situaţia politică de la noi. În ultimul timp, am început să mă implic mai activ în ceea ce priveşte viaţa politică din R. Moldova. Aţi întrebat dacă, dupa părerea mea, există politicieni credibili la Chişinău. Ştiţi, politicul este ceva atât de efemer. Eu cred că un politician mai întâi trebuie să fie om, apoi profesionist, apoi politician.

— Urmează alegerile parlamentare. Vă pregătiţi în vreun fel pentru acestea? Ce aşteptări aveţi de la apropiatul scrutin?

— Ne pregătim. Nu voi divulga multe. Dar, acolo, sus, să nu doarmă liniştiţi. Noi nu mai aşteptăm. Noi vom acţiona.

— Dvs. aveţi o afacere în Italia. Cum e să administrezi un business acolo? A fost greu să începeţi? Cât de cooperante sunt autorităţile în raport cu lumea de afaceri?

— Din fericire, afacerea era deja activă când eu am început să lucrez în cadrul ei. Este o afacere de familie, care a fost transmisă din tată în fiu. Ulterior, probabil, va fi preluată de fiul meu, pe care îl văd deja dornic şi apt să se implice în această activitate. Din punct de vedere birocratic, este mult mai simplu. O spun din propria-mi experienţă, dar şi din experienţa multor conaţionali care gestionează afaceri în Italia. Evident, nu este totul în roz şi, ca în orice altă activitate, e nevoie de multă muncă şi perseverenţă. În R. Moldova, orice acţiune legală necesită un proces birocratic lung şi complicat. M-am ciocnit adesea de anumite probleme, în contextul cărora am văzut incompetenţa organelor de stat.

— În opinia dvs., cât de echitabilă este justiţia din Italia? Cât de mult se discută acolo despre corupţie?

— La acest capitol, cred că ar trebui să menţionez că şi justiţia din Italia necesită o revizuire a anumitor aspecte. Se discută mult despre corupţie şi, cu mult regret, trebuie să spun că există şi aici. Totuşi, nu am auzit vorbindu-se despre corupţie în şcoli, grădiniţe şi în alte structuri de învăţământ, în comparaţie cu ceea ce văd şi aud la noi, în Moldova.

— Cât de accesibile sunt serviciile medicale acolo?

— Serviciile medicale în Italia sunt extrem de eficiente. Şi în acest domeniu nu am auzit şi nu am văzut acţiuni corupte. Sunt plăcut surprinsă de cordialitatea şi de bunăvoinţa medicilor, dar şi a altor angajaţi din sistemul italian de sănătate.

— Cât de accesibile sunt studiile în Italia?

— În Italia, studiile, la fel ca şi serviciile medicale, sunt accesibile tuturor. Cu fiul meu, care este în clasa a 7-a, am o experienţă pozitivă şi frumoasă.

— Ce credeţi că ar trebui să cunoască cei care abia se pregătesc să migreze din R. Moldova?

— Celor care se pregătesc să plece din ţară, vreau să le spun că nu este deloc uşor, dar nimic nu este imposibil. Cel mai important este bagajul cultural şi educaţional pe care-l aducem de acasă. Aceasta este prima carte de vizită pentru oriunde te-ai afla. Importat de reţinut este şi faptul că trebuie sa respectăm ţara-gazdă.

— Ce vă lipseşte cel mai mult de acasă?

— Aş putea fi destul de laconică, răspunzând simplu – îmi lipseşte casa. Dar, vreau să spun că îmi lipsesc mult mai multe. Îmi lipsesc rudele, pădurile şi câmpiile, izvoarele, cerul şi pământul, ţara în întregime. Migrantului îi lipseşte şi aerul de acasă.

— Ce credeţi că pot face oamenii simpli din R. Moldova pentru a trăi mai bine? Ce stă în puterile lor să facă?

— Am menţionat mai sus că oamenii de la noi din ţară trebuie să manifeste atitudine. Noi avem o mentalitate învechită, postsovietică, care ne împiedică sa gândim liber, independent. Fiind preşedinta unei asociaţii umanitare, adesea fac vizite familiilor vulnerabile pe care le susţinem. Ceea ce mă lasă perplexă este indiferenţa multor persoane din aceste familii, care nu fac nici măcar strictul necesar, motivând că nu au bani. Dar, nu întotdeauna e nevoie de bani, ca să faci ordine în propria casă sau în propria curte. Acestea sunt simple scuze. Îndemnul meu pentru oamenii simpli este să nu mai căutăm şi să nu mai inventăm scuze, ci să începem cu schimbarea pornind de la fiecare dintre noi.

— Cum a apărut ideea de a o crea asociaţia despre care vorbiţi? Cum alegeţi familiile vulnerabile pe care să le susţină asociaţia? Ce vă spun ei despre situaţia din R. Moldova?

— De mai bine de 15 ani, practic voluntariatul. Iniţial, am colaborat cu diverse asociaţii umanitare din Italia care activau şi în R. Moldova. Acum trei ani, am decis să fondez o asociaţie umanitară cu numele „Soarele în viaţa ta”. Atunci când practici voluntariatul, apare o colaborare între asociaţii şi voluntari. Prin intermediul lor, găsim familiile cu necesităţi speciale şi intervenim. Personal, am colaborat cu două asociaţii pediatric-oncologice din Italia. Împreună am susţinut copii din R. Moldova şi România. Fiind din R. Moldova şi venind din mediul rural, cunosc bine necesităţile acestor familii. În prevalenţă, intervenim în familii cu mulţi copii sau susţinem persoanele în etate. Ei sunt cei mai vulnerabili şi necesită ajutor de durată. Nu este mare nevoie ca aceste familii să ne spună multe, pentru că situaţia lor şi a altora ca şi ei este evidentă.

— Credeţi că, în prezent, R. Moldova parcurge un drum corect?

— R. Moldova demult a pierdut drumul şi rătăceşte, de parcă nu găseşte calea spre casă. Moldova are nevoie de o bună stea călăuzitoare.

— În opinia dvs., tinerii din R. Moldova se bucură de aceleaşi şanse de a se afirma acasă, ca şi cei de peste hotare?

— Tinerii din R. Moldova, victime ale unui sistem dezbinat, în urma migraţiei părinţilor, au apucat căi greşite. Nu pot să-i judec, mulţi dintre ei au crescut fără părinţi, fiind lăsaţi în grija bunicilor sau a rudelor. Părinţii, ca să umple golul, au încercat să-i îndestuleze cu lucruri materiale, dar a lipsit esenţialul – educaţia şi, mai ales, prezenţa şi dragostea părinţilor. Cu aceste lipsuri, nu ştiu ce şanse pot avea mulţi dintre tinerii interesaţi să se afirme pe plan personal şi profesional.

— Cât de des veniţi acasă şi ce anume vi se pare că, totuşi, se schimbă între timp?

— Revin deseori acasă. Dragostea de ţară, de neam, mă cheamă mereu. Dintre puţinele schimbări pe care le-am observat, vreau să menţionez una – am văzut lume dornică de schimbare, am văzut persoane care cred că diaspora poate fi o soluţie a problemelor din ţară. Au fost persoane care m-au rugat sa nu cedăm noi, cei din diasporă, deoarece fermitatea noastră contează.

— În ce domenii consideraţi că ar trebui să investească prioritar statul R. Moldova?

— Fără dubii, trebuie şi este urgent necesar să se investească în sistemul de educaţie. De aici porneşte totul. Fără cultură, nu putem avansa în niciun domeniu.

— Aţi începe o afacere în R. Moldova?

— Mi-am dorit mult să încep o afacere acasă, în R. Moldova. Am şi pus bazele unui business, dar analizând toate detaliile, am ajuns la concluzia că, deocamdată, nu este momentul.

— Aţi reveni definitiv în R. Moldova?

— În ultimul an, am stat trei luni acasă. De altfel, îmi doream mult să revin în Moldova. Îmi lipseşte mult aerul de acasă. Dar, după lunile petrecute în Moldova, mi-am schimbat gândurile. Anul acesta, sunt exact 19 ani de când am plecat. Aveam 19 ani, deci, exact proporţional, jumătate din viaţa am locuit în afara tării de baştină. Cum am mai spus ceva mai devreme, cu lipsa de atitudine şi cu mentalitatea post-sovietică pe care o mai au cei de acasă, e greu să convieţuieşti.

— Dar cum vedeţi viitorul R. Moldova?

— Dacă ar fi să răspundă la această întrebare Lilia cea visătoare, cea cu ochelari roz, atunci aş spune că văd R. Moldova înfloritoare şi prosperă, pentru că asta îmi doresc. Dar, dacă e să răspund în baza situaţiei actuale din ţară, este dureros şi trist să spun asta, dar avem o cale lungă şi anevoioasă de parcurs, pentru a ajunge la o situaţie mai bună.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă