Interviu: „Guvernările de la Chişinău au învăţat foarte bine să mimeze procesul de reforme”
Interviu cu Adrian Lupușor, director executiv, „Expert-Grup”
— După furtul miliardului, imaginea R. Moldova a fost compromisă în faţa partenerilor europeni. Cât va mai continua supravegherea specială a BNM a celor mai mari trei bănci de la noi: Moldova Agroindbank, Moldindconbak şi Victoriabank?
— În prezent, problema principală în cazul celor trei bănci este vânzarea pachetelor de acţiuni care au fost blocate de BNM. Acest proces durează destul de mult din cauză că nu sunt cumpărători pentru aceste acţiuni. Probabil, şi statutul foştilor proprietari sperie viitorii cumpărători, dar și faptul că mulţi dintre foştii proprietari au atacat BNM în instanţele internaţionale. Aceste circumstanțe determină păstrarea regimului de supraveghere specială.
— În aceste bănci, cât de transparentă este informația despre acţionari?
— Până acum, BNM a promovat transparenţa beneficiarilor finali ai acţiunilor şi multe bănci chiar au publicat pe site-uri cine sunt aceștia. La prima vedere, situaţia este transparentă, dar, deseori, ceea ce raportează băncile nu corespunde realităţii. În consecință, problema transparenței beneficiarilor finali există. Ar trebui, totuși, să facem diferenţă între băncile care au probleme şi cele care se conformează principiilor de bună guvernare. Sunt bănci care au probleme serioase şi îmi vine greu să cred că în viitorul apropiat acestea vor fi soluţionate. De regulă, în spatele multor bănci din R. Moldova stau oameni foarte bogaţi, cu influenţă, inclusiv politică. Aceștia, cu siguranță, nu vor permite să le fie divulgată identitatea, pentru că asta ar fi în contradicție cu multiplele aranjamente, scheme care au loc prin intermediul unor bănci.
— Deși persistă lipsa de transparenţă în privinţa acţionarilor, oamenii continuă să aibă încredere şi să-şi depună banii în aceste bănci. Potrivit datelor BNM, pentru mai 2017, aceste depuneri deţin cea mai mare cotă din totalul depozitelor. Cum explicați această situaţie?
— Sistemul bancar, în pofida problemelor ce ţin de transparenţa acţionarilor, nu este riscant pentru deponenţi, mai ales pentru persoanele fizice. Până în prezent, în cazul tuturor băncilor din R. Moldova care au falimentat, depunerile persoanelor fizice au fost restituite.
— Deponenţilor le-au fost returnaţi banii integral, în pofida faptului că plafonul de garantare a depozitelor pentru persoanele fizice constituie 6000 de lei, potrivit legislației actuale. Nu cumva oamenii, datorită acestui precedent, vor considera că anume aşa va fi în orice alt eventual caz de falimentare a unei bănci?
— Sigur că această situaţie e anormală, deoarece creează aşa-numitul fenomen de hazard moral şi deponenţii nu acordă suficientă atenţie unor eventuale riscuri. Și băncile, la rândul lor, se relaxează, crezând că, în orice caz, statul va interveni şi va salva deponenţii. În sistemul bancar de la noi, practic nu funcționează sistemul de garantare a depozitelor. Aceasta ar trebui reformată fundamental. Este vizibilă și influența politicului asupra sectorului bancar, or, mereu, falimentul unei bănci, din problemă financiară, devenea problemă politică, iar interferenţa politicului în sectorul bancar este cel mai grav lucru care se poate întâmpla sistemului bancar din orice ţară.
— De ce, totuși, persoanelor care aveau depuneri la aceste bănci li s-au restituit toţi banii, nerespectându-se plafonul de garantare a depozitelor?
— În primul rând, la noi, plafonul de garantare a depozitelor este foarte scăzut. Dacă se aplica acel plafon, majoritatea economiilor populației ar fi fost pierdute, ceea ce ar fi dus la panică în sectorul bancar, oamenii retrăgându-și banii şi din alte bănci. Problema celor trei bănci s-ar fi răsfrânt asupra întregului sector bancar, contaminându-l, şi provocând efecte dramatice și asupra economiei.
— Un proiect de lege votat în Parlament presupune că plafonul de garantare a depozitelor va crește, în 2018, de la 6 mii la 20 de mii de lei. Poate fi considerată aceasta o tentativă de reformă în domeniu?
— 20 de mii de lei reprezintă un plafon foarte mic, atât în comparație cu mărimea depunerilor în R. Moldova, cât şi în raport cu standardele europene. Pentru comparaţie, în România, plafonul este de 100 de mii de euro. Majorarea până la 20 de mii sau chiar până la 50 de mii – nu va schimba esenţial situaţia.
— În acest caz, de ce se face această modificare?
— Probabil, este un semnal că se încearcă o ameliorare. Personal nu cred că doar majorarea plafonului, mai ales atât de neesențială, ar soluționa problema. Ar trebui schimbată și esenţa Fondului de garantare a depozitelor, care nu trebuie să fie un simplu „cash box”, de unde băncile iau bani când au dificultăți. Fondul de garantare a depozitelor trebuie să joace şi un rol în întregul sistem de stabilitate financiară, trebuie să poată oferi informaţii analitice referitoare la identificarea unor riscuri pentru stabilitatea financiară. Trebuie să participe activ la prevenirea crizelor. Fondul de garantare a depozitelor nu ar trebui să fie o simplă pungă cu bani pentru sectorul bancar.
— Sectorul bancar se confruntă în prezent cu problema excesului de lichidităţi. Ar fi din cauza că nu sunt oferite suficient de multe credite în economie?
— Reducerea creditării este unul din motivele principale ale acestei probleme. În ultimii doi ani, creditarea s-a redus. Acum suntem în situaţia, chiar istorică pentru R. Moldova, când activele băncilor sunt formate preponderent nu din credite, ci din alte surse, acestea constituind circa 40% din activele băncii. Venitul băncii este acumulat de asemenea din surse ce nu ţin de activitatea creditară, din surse cum ar fi tranzacţiile pe piaţa valutară, dobânzile valorilor mobiliare de stat (VMS) şi certificatele BNM sau comisioane. Reducerea creditării a dus la acumularea unui excedent de lichidităţi, care, în prezent, este gestionat nu prea eficient de către bănci, inclusiv de către BNM.
— Ar trebui sau nu făcute publice rezultatele anchetei Kroll?
— Cred că ambele tabere au argumentele lor, atât cei care cer publicarea, cât și cei care insistă pe continuarea investigaţiilor. Opinia mea este că trebuie să ne axăm pe rezultat, şi acest rezultat ar trebui să vină cât mai rapid. Dacă Kroll susține că publicarea acestui raport, care este un produs intermediar într-o investigație complexă, ar prejudicia investigaţia, personal nu aş vrea ca raportul intermediar să fie făcut public. Pe noi ar trebui să ne intereseze prioritar rezultatele finale, anchetele demarate de Procuratură, ca acestea să fie duse până la capăt. Aici avem probleme. Nu cred că investigaţiile au loc aşa cum ar trebui, dar lipsește și transparenţa investigaţiilor Procuraturii şi CNA. Ar trebui să ne intereseze, în special, ce fac autorităţile statului la acest subiect.
— Dar unde-i garanţia că guvernarea va căuta şi va recupera banii acolo unde indică raportul Kroll?
— Cred că raportul final Kroll va trebui publicat. Iată atunci presiunile societăţii civile, ale mass-media asupra guvernării cu privire la utilizarea acelui raport în investigaţii şi în recuperarea banilor ar trebui să fie sporite. De altfel, ar trebui să ținem cont de faptul că atât Kroll, cât şi alte investigaţii similare, desfășurate în alte ţări, au demonstrat că marea majoritate a banilor, odată dispăruţi, nu mai pot fi returnaţi. Investigaţii similare au dus, în cele mai bune cazuri, la recuperarea a 40% din banii furaţi.
— Guvernarea vorbeşte despre o creştere economică de 5-6%. Pe ce se bazează acest indicator?
— Cred că este o prognoză realistă, care se axează preponderent pe o bază de comparație joasă. Atunci când, anterior, ai avut performanţe economice modeste, e ușor să înregistrezi creșteri. Acest lucru se întâmplă în cazul remitenţelor. Doi ani consecutiv am avut reduceri, în 2017 – înregistrăm o creştere. Se întâmplă și în cazul creditării, și în cazul investiţiilor publice.
În ultimii doi ani, în urma îngheţării suportului partenerilor de dezvoltare, au fost îngheţate mai multe proiecte infrastructurale. În 2017, acestea urmează a fi dezgheţate, deci, vor crește investiţiile publice. Cu toate acestea, creşterea economică de 5-6% prognozată pentru 2017 nu este sustenabilă deoarece efectul bazei de comparație nu va mai fi relevant în 2018. În plus, economia continuă să crească sub nivelul optimal- R. Moldova, pentru a ajunge la nivelul ţărilor din Europa Centrală şi de Vest, în termen de 10 ani, trebuie să crească cu minimum 7%.
— Unde ajung, preponderent, banii din remitenţe?
— Circa 60-70% ajung în consum.
— Şi celelalte 30%?
— Economisiri, reparaţii, investiţii în imobile. De altfel, în toate țările lumii remitențele sunt destinate consumului. Remitenţele, de obicei, vin de la un membru al familiei care transferă altor membri ai familiei sume mici de bani, pentru a le acoperi necesităţile de consum. Cred că în R. Moldova remitenţele îşi îndeplinesc sarcina pe care trebuie să o îndeplinească în mod clasic în orice stat.
— Cum sesizează oamenii de rând această creştere economică, fie şi de 5-6%?
— În general, creşterea economică în R. Moldova nu este asociată şi cu dezvoltarea economică. De aceea oamenii nu o simt pe deplin, pentru că este acoperită din importuri şi mai puţin din contul creşterii locurilor de muncă. Noi anticipăm că situaţia pe piaţa muncii nu se va îmbunătăţi substanţial, rata de ocupare va rămâne joasă, de vreo 40%, fiind cea mai redusă din Europa.
— De la începutul anului, observăm o apreciere a monedei naţionale în raport cu dolarul SUA şi cu moneda euro. Cărui fapt se datorează acest fenomen?
— Cu siguranţă, a crescut oferta de valută în ţară şi această ofertă de valută a dus în mod normal la aprecierea leului. Să vedem care sunt motivele creşterii ofertei de valută. În primul rând, creşterea remitenţelor, mai ales vara, când este apogeul transferurilor. Cred că este vorba şi de dezgheţarea unor programe de suport din partea partenerilor de dezvoltare, care la fel sunt o sursă importantă de valută străină. Mai puţin investiţiile străine directe, deși o anumită contribuție o pot avea și acestea.
— Cum ar putea fi R. Moldova mai atractivă pentru investitorii străini?
— Sondajele în rândul investitorilor demonstrează că principalele probleme ce subminează activitatea antreprenorială în R. Moldova sunt corupţia, instabilitatea Guvernului și instabilitatea politicilor. Aceşti trei factori ce împiedică activitatea antreprenorială au fost enunţaţi drept constrângeri-cheie de peste jumătate dintre antreprenorii intervievaţi în cadrul Raportului global al competitivităţii 2016-2017. Rezultatele acestui sondaj demonstrează că problema principală ţine de modul de funcţionare al Guvernului, al autorităţilor publice și în special cum acestea interacționează cu mediul de afaceri. O altă problemă este protejarea drepturilor de proprietate, şi aici vorbim despre deficienţele din sectorul justiției, protejarea acționarilor minoritari, probleme legate de soluționarea contestațiilor, mai bine zis incertitudinea cu privire la mecanismele de depunere şi soluţionare a contestaţiilor. Şi nivelul corupției este constrângerea numărul unu pentru majoritatea întreprinderilor. Pentru soluţionarea acestor probleme nu este nevoie de resurse financiare sau umane foarte mari, ci doar de voinţă politică. Accentuez că rezultatele sondajului arată că cele trei probleme persistă pe parcursul ultimilor câţiva ani, şi acest lucru este o ruşine pentru R. Moldova.
— După semnarea Acordului de Asociere cu UE, R. Moldova s-a angajat să realizeze o serie de reforme, pentru a se alinia la standardele europene. Cât de calitativ sunt implementate aceste reforme?
— Voi spune o banalitate, dar asta este, guvernările de la Chișinău au învăţat foarte bine pe parcursul anilor să mimeze procesul de reforme şi, formal să raporteze progrese. Bunăoară, suntem buni la capitolul adoptării legilor, dar problemele principale ţin de aplicarea lor. Problemele din sectorul justiţiei şi din serviciul public sunt principalele constrângeri în implementarea reformelor. Până la urmă, ni s-a prezentat o agendă de reforme ambiţioasă, rapoarte de activitate triumfătoare, dar, la nivel de impact, la nivel de percepţie a omului de rând, a societăţii în ansamblu, e prea puțin. Potrivit unor date, noi avem progrese în sectorul financiar, fiscal și vamal.
— Dar care sunt progresele din sectorul vamal?
— S-au eliminat mai multe acte permisive, procedurile de export şi import au devenit mai simple, mai rapide. Noi o ducem chiar mai bine faţă de multe ţări din regiune la capitolul număr de documente necesare pentru realizarea exportului şi importului. Acelaşi lucru ţine şi de administrarea fiscală, timpul pentru plata taxelor şi impozitelor s-a redus. Chiar o ducem bine la acest capitol, fapt reflectat şi de rapoartele Băncii Mondiale „Doing Business”. Însă avem probleme în alte sectoare, eu aş spune mult mai importante, avem restanţe foarte mari în sectorul justiţiei şi în sectorul energetic. Problemele existente în sectorul justiţiei sunt fundamentale pentru sectorul privat, ele nu ţin doar de sectorul justiţiei, ci afectează viaţa fiecărui antreprenor şi om de rând, pentru că protecţia dreptului de proprietate este principalul element ce defineşte climatul investiţional. Şi dacă dreptul de proprietate nu este respectat, există incertitudinea cu privire la activitatea judecătoriilor, activitatea procurorilor, dacă antreprenorii nu vor fi siguri că investiţia lor va fi protejată, bineînţeles că nu putem miza pe influxuri majore de investiţii şi dezvoltarea economică în general.
— Cât de eficientă vi se pare reforma sistemului de pensii?
— Bunăstarea pensionarilor nu ţine de calitatea sistemului de pensionare. Sistemul de pensionare este menit să asigure corelarea dintre veniturile din perioada activă şi veniturile din perioada post-activă. În esenţă, pensia trebuie să fie corelată cu veniturile obţinute. Problemele legate de nivelul de sărăcie, de mărimea pensiei sunt probleme majore, dar nu ţin de sistemul de asigurări sociale, ci de situaţia din economie şi de sistemul de asistenţă socială. Vom avea pensii mari atunci când vom avea o economie puternică. Nu s-a reformat şi nici nu trebuie să se reformeze sistemul de pensii pentru a majora pensiile. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, atunci Guvernul ar face-o în scop populist şi ar reprezenta un semnal de pericol pentru stabilitatea financiară a sistemului de pensionare. În plus, mărimea pensiei depinde şi de mărimea economiei informale, care, în R. Moldova, e foarte mare.
— Deci, când vorbim despre reforma sistemului de pensionare, oamenii nu ar trebui să se aştepte la pensii mai mari?
— Autorităţile, pentru „a vinde” reforma către public (a se citi „electorat”), au complementat-o cu diverse măsuri în urma cărora ar urma să se majoreze pensiile. A fost introdus principiul de valorizare în formula de calcul a pensiei, care vine să corecteze o greșeală comisă la prima etapă a reformei de pensii, în 1998-’99, prin includerea factorului inflației în formula de calcul a pensiei, ceea ce înseamnă că 100 de lei venit, acum zece ani, nu mai sunt 100, ci 100 înmulţiți la indicele preţului de consum acumulat până în prezent. Datorită introducerii acestor mecanisme, reforma merită o apreciere pozitivă, în pofida mai multor critici. Reiterez importanţa altor instituţii în soluţionarea problemei pensiilor. Vom avea pensii mari atunci când vom avea o economie puternică, şi aici mingea e în terenul Ministerului Economiei. Vom avea pensii mari când vom avea o economie informală mai mică, aici mingea fiind în terenul Ministerului Economiei, al Ministerului Muncii şi al Ministerului Finanţelor.
— În ce relaţii cu autorităţile este organizația pe care o reprezentați?
— Suntem un centru analitic independent şi ne focalizăm pe monitorizarea mersului reformelor şi pe informarea publicului la acest subiect. Acum ne focalizăm pe sectoarele financiar şi energetic, pe monitorizarea transparenţei bugetare. Totodată, o bună parte din activităţi ţin de proiecte ce vin să consolideze capacităţile instituţiilor publice şi să fortifice cadrul de reglementare. Nu toate instituţiile publice, şi mai ales nu toţi funcţionarii, sunt aşa cum îi percepe o bună parte a societății. În sectorul public sunt funcţionari, chiar şi de rang înalt, şi instituţii care doresc reforme. Este de datoria societăţii civile să susţină acești campioni ai reformelor. Noi asta facem, lucrăm cu instituţiile deschise pentru reforme.
— În ce domenii are potenţial de dezvoltare R. Moldova?
— R. Moldova are nişte constrângeri pe care nu le poate influenţa nicicum, acestea ţin de constrângerile geografice: suntem o ţară mică şi săracă în resurse şi cu vecinii pe care îi avem – UE la Vest, iar la Est, o ţară în criză de securitate. Dezvoltarea oricărei ţări se bazează pe trei factori esenţiali: capitalul, forţa de muncă şi tehnologiile. Noi trebuie să punem accent, în primul rând, pe capitalul uman, iar în al doilea rând, pe climatul investiţional orientat spre export. De aici, şi sectoarele la care trebuie să se orienteze R. Moldova trebuie să fie ancorate la cele două mari priorităţi. Dacă vorbim despre dezvoltarea capitalului uman, atunci trebuie să reformăm esenţial sectorul educaţional. Pe partea de capital şi de investiţii, trebuie să atragem investiţii în sectoarele unde avem avantaje competitive, şi aceste sectoare sunt industria agroalimentară, industria de cablaje, industria textilă, telecomunicaţiile şi serviciile pentru business, în mare parte serviciile de logistică. Acestea ar trebui să fie sectoarele de top. În prezent, competitivitatea R. Moldova este la un nivel incipient şi preţul joacă un rol esenţial în definirea competitivităţii. Pentru a avea un preţ favorabil, trebuie să ai economie de scară şi tehnologii performante. Pentru a avea economie de scară, noi nu putem produce mult pentru că suntem mici şi, prin urmare, trebuie să definim nişe foarte înguste, cum ar fi agricultura organică, IT sau anumite nişe înguste în sectorul agroalimentar, unde să avem cu adevărat avantaj competitiv. Avem nevoie de o specializare mult mai îngustă pe sectoarele enumerate.
— Care ar fi cele mai mari 3–5 provocări economico-financiare pentru R. Moldova?
— Pe lângă problemele menționate deja (corupție, problemele din justiție și cadrul birocratic ineficient), aș dori să accentuez factorul demografic care a devenit o provocare fundamentală, pe termen lung. Oamenii sunt principala avuţie a acestei țări, dar această avuţie se disipează în timp, oamenii fie pleacă, fie îmbătrânesc, iar ţara pierde principalul avantaj competitiv de care dispune – forţa de muncă. Această problemă urmează să se acutizeze în anii următori, deoarece rata natalității e foarte redusă şi raportul dintre persoanele care preponderent contribuie la creşterea economică şi cele care consumă creșterea economică se erodează mult. Acest fapt va pune mari presiuni asupra sistemului de finanţe publice, asupra pieţei muncii, asupra capacităţii de producere. Iar fără modernizarea substanţială a economiei, această erodare a ratei de dependenţă va duce la o stagnare de lungă durată. Prin urmare, acum, prioritatea zero pentru autorităţi trebuie să fie îmbunătăţirea climatului investiţional prin atragerea investiţiilor în sectorul privat, pentru a moderniza întreprinderile.
Pentru conformitate, Maria Şveţ
