Principală  —  IMPORTANTE   —   „Guvernarea întotdeauna a fost şi,…

„Guvernarea întotdeauna a fost şi, probabil, va fi mizerabilă, pentru că populaţia noastră nu poate alege”

Interviu cu profesorul Teo-Teodor Marşalcovschi

— Cine este Teo-Teodor Marşalcovschi?

— Dacă e să fiu sincer, nici nu ştiu cine sunt. Ştiu un singur lucru – caut un adevăr pe care încă nu l-am găsit şi nu ştiu dacă îl voi găsi. Cu toate că, la 22 aprilie, la ora 21:00, rotunjesc opt decenii de viaţă. Poate că el nici nu există, pentru că societatea umană este prea poluată şi infectă. Teo-Teodor Marşalcovschi este omul care caută un adevăr pe care încă nu l-a găsit. Mai ales aici, în R. Moldova, unde se fură totul, nu doar bani, dar şi personalităţi, perspective, speranţe.

Teo-Teodor Marşalcovschi, născut la 22 aprilie 1938. Lucrează la Universitatea de Stat „A. Russo” din Bălţi, Facultatea Drept şi Ştiinţe Sociale, Catedra de ştiinţe socioumane şi asistenţă socială. Conferenţiar universitar.Experienţa profesională:
1953-1958, Şcoala Pedagogică, Soroca;
1958 – învăţător la clasele primare;
1958-1959 – Şcoala profesională militară de radiotehnică aviatică, or. Rîlisk, reg. Kursk, Rusia;
1959 – Instructor de radiotehnică, Şcoala profesională din Jitomir, Ucraina;
1959-1961 – Regimentul aviaţie de bombardament strategic cu rază lungă de acţiune (aparate Tu-16, 326 ore de zbor);
1961-1966 – studii, Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Istorie;
1966 – Ministerul Învăţământului din R.S.S. Moldovenească.
Inspector Direcţia şcoli superioare;
1966-1970 – asistent, Institutul Pedagogic de Stat „A. Russo” din Bălţi;
1970-1974 – Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi, director (primul director); prin cumul, lector la Institutul Pedagogic de Stat „A. Russo”;
1974 – prezent – Institutul Pedagogic/Universitatea de Stat „A. Russo” din Bălţi, lector, lector superior, docent, conferenţiar;
1974 (ianuarie – octombrie) – doctorantura, USM, Catedra Istoria Moldovei (coordonator – prof. Mihail Muntean).Limbi vorbite:
Româna (nativă), rusa (adoptată, fluent), franceza (citire fluentă, fără experienţă de a comunica), ucraineana (comunicare populară).

— Când aţi început cariera de profesor?

— Când am început să predau la Colegiu. Perioada aceea era tare dificilă. Toţi trebuiau să vorbească doar în limba rusă. Limba română era o limbă tabu. Dacă semnai cu litere latine, erai exmatriculat, iar dacă spuneai că eşti român, puteai fi închis. Era o perioadă foarte complicată pentru intelectualitate. La Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi am început să lucrez în 1966. Tot prin acea perioadă, mi s-a propus să fiu director de teatru. Sălile erau pline şi spectacolele mi se păreau mai interesante. Deşi nu prea aveau bani, oamenii erau dornici să se delecteze cu arta.

— Se deosebea viaţa oamenilor de atunci de cea de acum?

— Aici trebuie să specificăm despre ce perioadă vorbim. Cea din timpul războiului sau după… Am trecut prin război şi foamete. Eram mic, aveam vreo 10 ani şi-mi amintesc despre presiunea psihologică de atunci. Nu am fost deportaţi. Tatăl meu era director de şcoală şi în acea perioadă aveau nevoie de învăţători. Însă, soldaţii ruşi treceau deseori pe la noi. Părinţii erau gospodari şi aveau o curte îngrijită. De aceea, ei nu pierdeau nicio ocazie să treacă pe la noi şi să mai ia ceva. Veneau dimineaţa, seara şi mergeau prin curte de parcă ar fi fost la ei acasă. Umblau pe unde voiau. Nu mai cereau niciun acord. Ţin minte cum într-o dimineaţă, pe la ora 4:00, ne-am trezit de la zgomotul roţilor de maşină. În curte au intrat mai mulţi soldaţi ruşi înarmaţi, care i-au strigat mamei să facă ceva de mâncare. Mama a făcut o mămăligă mare, iar ei, între timp, au tăiat cam toate găinile pe care le aveam. Au petrecut aşa aproape toată ziua, până ne-au lăsat vără rezerve de mâncare, iar noi stăteam adunaţi toţi într-un colţ şi îi urmăream speriaţi. Acea presiune ne distrugea psihologic. Ne era greu şi cu mâncarea. Mâncam foarte puţin, ca să ne ajungă pentru mai mult timp. Acele amintiri mă macină şi acum, dar cel mai tare mă doare să ştiu că şi până astăzi, în Basarabia, sunt multe cazuri dramatice, când copiii nu au ce mânca. Bine că trăim în pace, dar şi acum oamenii mor de foame, de tristeţe şi în singurătate.

— Are statul nevoie ca oamenii să rămână acasă?

— Nu are nicio grijă. De unde? Cei de la conducere au grijă doar de familiile lor şi ca buzunarele să le fie mereu pline, iar când lor le este bine, nu au timp să se gândească la cei furaţi de ei, care mor de foame.

— Cum sunt studenţii de acum?

— Tinerii s-au schimbat un pic calitativ. Pe timpul URSS, când terminau 10 clase, erau elevi buni, dar şi dintr-acei care primeau note pe degeaba în şcoală şi astfel mulţi elevi slabi ajungeau la universitate. Însă introducerea BAC-ului a fost o revoluţie în învăţământ. După introducerea BAC-ului, elevii parcă trec printr-un filtru. Acum, când vorbesc cu studenţii, observ că au alt nivel. Au fost şi unii care-mi propuneau mită, dar niciodată nu am acceptat şi i-am învăţat că doar cunoştinţele îi vor propulsa în viaţă.

— Cum trebuie să fie un profesor ca să-i facă pe studenţi să înveţe?

— Trebuie să captezi atenţia studentului. Pentru aceasta trebuie să fii pedagog. Pedagogia nu este doar teorie. A preda este un lucru absolut individual. Fiecare pedagog trebuie să fie original. Când vine în faţa studenţilor, să dea dovadă de multă ştiinţă de carte. Dacă nu cercetezi şi nu ştii bine obiectul pe care trebuie să-l predai, nu ai ce căuta în sala de studii, nu ai dreptul să predai la universitate. Pentru că ce specialişti vei forma, dacă nu-ţi vei dezlipi ochii din conspecte sau din cărţi? Elevii trebuie priviţi atunci când le povesteşti ceva, ca să observi când nu înţeleg şi atunci să vii cu anumite explicaţii. Un profesor poate oferi încredere elevilor, dar le poate spulbera interesul pentru subiectul pe care-l predă. Sunt foarte mulţi pedagogi buni, dar şi mulţi slabi, care mereu se plâng de condiţii, de salarii mici şi această nemulţumire a lor se reflectă asupra calităţii predării. Dar nu copiii sunt de vină că avem salarii atât de mici. De asemenea, stăm prost la capitolul educaţie şi pentru că avem în fruntea Ministerului persoane incompetente, care nu ştiu cum şi nici nu vor să schimbe curricula, care este învechită şi ineficientă. De ce la ora de biologie îţi interzic să ieşi afară cu discipolii, pentru a le explica cum e formată o floare? În schimb, te obligă să-i ţii 45 de minute doar în clasă şi să le arăţi acea floare în manuale. Pentru asemenea modificări nu este nevoie de bani, ci de puţină analiză şi imaginaţie.

— Cu ce v-aţi ales după aproape jumătate de secol de când sunteţi profesor?

— Opera vieţii mele este apartamentul nr. 2 de la colţ. Casa mea este cu 5 etaje, este mai mare decât cea a oligarhilor de la noi (râde). Aici e camera mea, unde a încăput calculatorul, noptiera, patul şi cele 4000 de cărţi, sub greutatea cărora se îndoaie rafturile. După atâţia ani de predare şi de ghidare în viaţă a mii de copii, am ajuns să am o pensie de 1800 de lei, care nu-mi ajunge aproape pentru nimic. Dar nu mă plâng, sunt mulţi cărora le este şi mai greu, şi atunci eu nu am dreptul să spun că-mi este greu. Am ieşit la pensie în 1999, dar continui să lucrez la Universitate… Guvernarea nu are nevoie de tineri, dar ce să mai spunem de cei bătrâni? Au adoptat o lege care recalculează doar pensiile celor care s-au pensionat după anul 2000. Din ce considerente au luat o astfel de decizie? Pentru că puţini au mai rămas în viaţă dintr-acei care au ieşit la pensie în 1990 şi de aceea nu pot miza pe adunarea prea multor voturi din partea lor. Sunt mai mulţi oameni pensionaţi după 2000, ceea ce înseamnă că reprezintă un număr mai mare de voturi, pe care le pot „cumpăra” cu vreo majorare neînsemnată… Acum nu-mi pot cumpăra o carte. Nu pot să mă răsfăţ cu ceva mai scump şi mai gustos. De exemplu, astăzi m-am înţeles cu o vânzătoare să pună deoparte nişte oase, care costă 14 lei/kg, din care să fac o ciorbă. O numesc carne pentru deputaţi (zâmbeşte trist). Este carne bună. Fierb oasele, decupez carnea şi fac o zeamă bună de tot.

— Cum este actuala guvernare? Dar noul preşedinte?

— Guvernarea întotdeauna a fost şi, probabil, va fi mizerabilă, pentru că populaţia noastră nu poate alege. În toţi cei 13 ani cu Stalin, populaţia a fost zombificată. Atât de zombificată, încât oamenii au plâns când au aflat că Stalin, dictatorul lor, a murit. Încă de atunci oamenii sunt zăpăciţi, buimăciţi. Ei votează, ghidându-se de nişte detalii neînsemnate, dar nu de raţionament – Dodon zâmbeşte, haideţi să-l votăm pe el. Dodon spune că ţine la trecut şi nu va schimba nimic – haideţi să-l votăm. Aşa au gândit mulţi dintre cei care i-au dat votul de încredere. Igor Dodon, însă, nu este un lider. El nu are dezvoltare generală. El a învăţat de счетовод (contabil, trad.) în colhoz. Faptul că a încercat să-şi mai facă studiile şi în alte părţi – sunt doar nişte formalităţi plătite. Daţi-mi vreo idee pe care el, doctor în economie, ar fi elaborat-o şi care ar fi scos R. Moldova din criză. Nu am auzit de aşa ceva, pentru că, probabil, este incapabil. Acum nu avem conducere în fruntea statului. Au fost timpuri mai bune pentru noi, când aveam la conducere oameni solizi. De exemplu, Alexandru Moşanu a fost un lider adevărat, uşor expansiv, uşor emotiv, repezit, dar aşa era caracterul lui. El avea scopuri clare, pe care reuşea mereu să le atingă şi să soluţioneze problemele statului, dar acum… Ce probleme au fost soluţionate de noul nostru preşedinte? Dodon este bun doar de vorbe şi ameninţări. El este obişnuit să bată cu pumnul în masă şi aşa să fie soluţionată problema… Destinul nostru este decis de nişte hoţi care stau la putere: Dodon, Plahotniuc şi de Ţuţu, cel care este bănuit că ar fi ucis un om la Orhei. Ei ne decid destinul: al vostru, ca tânără generaţie care intră în viaţă, şi al nostru – bătrânii care ieşim din ea. Ei decid ce trebuie să facem noi şi ce este mai bine pentru noi. Asta este tragedia Basarabiei, că nişte corupţi, hoţi şi bandiţi vorbesc despre respectarea legii, democraţie şi onestitate.

— Vizitele frecvente ale şefului statului la Moscova ajută în vreun fel populaţia din R. Moldova?

— Faptul că Dodon merge la Moscova nu a ajutat cu nimic populaţia noastră. Aceste vizite sunt mai mult pentru avantajele sale, dar nu pentru cetăţeni, de care ar trebui să aibă grijă un bun şef de stat. Însă, Putin nu este prost. El nu are nevoie de Dodon, ci de Basarabia. El îl joacă pe Dodon în faţa noastră ca să ne provoace, să ne atragă în orbita intereselor Rusiei. Potrivit Constituţiei, Dodon ar trebui să promoveze imaginea R. Moldova, dar el nu ne reprezintă ca popor şi nici nu ne poate reprezenta interesele. El este un şef de stat formal, când e nevoie, este suspendat din funcţie până se semnează vreun decret, şi acesta este dreptul Parlamentului. Dacă R. Moldova ar deveni o republică prezidenţială, ar fi o catastrofă, pentru că un om ar dicta condiţii societăţii. Un om care este ales cu 50%+1 va dirija şi va decide totul. Dar ce fac ceilalţi 49% din populaţie care nu l-au susţinut? Nu cred că acest lucru se va întâmpla cândva, şi Dodon este de aceeaşi părere, de aceea îşi poate permite să facă multe promisiuni, pe care nu va trebui să le respecte.

— În ultima perioadă, vedem tot mai multe acţiuni de caritate făcute de Fundaţiile „Edelweiss”, „Din Suflet” şi Asociaţia Obştească „Pentru Orhei”. Ce părere aveţi despre filantropia politicienilor din R. Moldova?

— Acestea sunt nişte trucuri ieftine cu care politicienii cumpără voturile alegătorilor. Cum poţi să-i aperi pe cei care te fură? Mă uitam recent la un video cum o bătrână spunea: „Mititelul nostru Şor. Şi ce dacă el a furat, dacă acum ne dă şi nouă câte puţin?” Mă întristează să văd cât de naivi sunt oamenii. Ei nu analizează, ei nu încearcă să înţeleagă că aceşti „filantropi-oligarhi” ne fură şi ne aruncă doar nişte firimituri, pentru care noi le oferim în dar votul nostru şi le deschidem porţile la bugetul ţării noastre.

— Ce se întâmplă acum la Bălţi?

— Cândva Bălţiul era un oraş rusesc. Dar acum, în oraş se vorbeşte tot mai mult în limba română şi aproape toate străzile au nume româneşti. Procentajul moldovenilor este mult mai mare decât cel pe care ni-l prezintă statisticile, care, intenţionat, vor să accentueze că oraşul Bălţi este unul rusesc. Bălţiul este un oraş industrial, doar că se observă o tendinţă descendentă în acest domeniu, pentru că 70% din bani se rotesc la Chişinău. Acest lucru afectează şi nivelul de trai al oamenilor de aici. Salariile din Chişinău sunt mai mari decât cele de la Bălţi, fiindcă banii sunt acolo. Numai la noi este posibil ca totul să fie concentrat doar în capitală, iar restul regiunilor să fie pustii şi oamenii să nu aibă unde lucra. Dar, sper că în curând acest lucru se va schimba.

— Cum vi se pare situaţia din oraş în lipsa primarului?

— Renato Usatîi mi-a fost cândva student. El este un băiat romantic, visător şi nu atât de rău cum încearcă să ni-l prezinte unii. Când a venit la primăria din Bălţi, a pus la respect toată gaşca asta, care şi-a făcut salarii lunare de 40 de mii de lei. El a băgat frica în funcţionarii corupţi, i-a atenţionat că în cazul în care va observa anumite fărădelegi îi va denunţa. S-au speriat. El a schimbat faţa oraşului, care a fost condus ani de zile de oameni care erau loiali ruşilor. Însă, oamenii lui Dodon şi ai lui Plahotniuc au început să-l şantajeze cu Gorbunţov, pentru că vor să-l fugărească şi să-şi aducă oamenii lor la Primăria Bălţi… Acum Usatîi stă la Moscova şi nu poate să vină să conducă oraşul, iar lipsa lui se face simţită. Oraşul este dezechilibrat.

— Ce ar trebui să se întâmple ca Moldova să înceapă să se dezvolte?

— Salvarea Basarabiei este Unirea. Fără Unire, Basarabia pierde absolut totul. Numai Unirea ne poate salva şi noi mergem spre ea. Aceasta poate fi foarte curând, sau puţin mai târziu, dar ea va avea loc. Pentru că acest teritoriu este românesc.

— De ce tot mai mulţi cetăţeni ai R. Moldova pleacă peste hotare?

— De obicei, oamenii pleacă din cauza mizeriei, pentru că mizeria a ştiut cel mai bine cum să alunge oamenii. Însă, mereu au fost şi vor fi perioade când oamenii pleacă, dar şi perioade când aceştia revin. Acum, mulţi pleacă şi pentru că au căpătat libertate şi s-au deschis mai multe hotare. Dar, în curând vor veni şi acele timpuri când oamenii se vor întoarce acasă.

— De ce nu ştim să-i facem pe oamenii care se stabilesc în R. Moldova să ne respecte limba şi să vrea să o înveţe?

— Asta depinde de cultura oamenilor. Moldoveanul nu ştie rusa, dar încearcă să o vorbească ca să le intre în voie ruşilor. Acesta este stereotipul colonizării. El are impresia că cel care l-a colonizat l-a salvat, i-a dat viaţă. Asta i-a fost băgat intenţionat în cap. Iată de ce avem această problemă dureroasă, pe care nu o vom corecta curând. Noi nu avem intelectualitate absolut sănătoasă. O parte din intelectualitate este compromisă sau cedează uşor factorului extern… Asta este realitatea tristă. Basarabia plânge mereu. Basarabia a fost mereu muşcată, până am ajuns la ceea ce avem acum. Basarabia este un mare chin.

— Aţi vizionat filmul „Istoria Moldovei”, realizat la iniţiativa şefului statului? Cât de adevărată este istoria pe care vrea să ne-o impună Igor Dodon?

— În sec. 19, autorii ruşi ne numeau români-basarabeni. Lenin nu ne-a spus niciodată moldoveni. Aceea era povestea noastră, dar s-a schimbat totul când imperiul ţarist a intrat într-o criză profundă şi, ca să-şi păstreze stăpânirile, a început să dicteze tot felul de titluri. Fura teritorii şi crea alte populaţii, ca să formeze o altă gândire… Da, geografic, eu sunt moldovean, dar etnologic sunt român. Geografic, mai sunt şi bălţean. Ei au luat termenul geografic şi l-au pus ca o identitate. Şi Dodon vrea să readucă aceste idei aberante în istoria Moldovei. Scopul lui este de a dezinforma, de a spune neadevăruri, fiindcă astfel se formează o apă tulbure şi de acolo poţi să prinzi mult peşte. Acum, copiii de la şcoală vorbesc româna. Dodon vrea să schimbe manualele şi limba română să o transforme în moldovenească, pentru ca prin intermediul copiilor să acrediteze ideea de moldovenism şi pro-rusism. Acesta este scopul lui, ca să păstreze Basarabia separată şi loială Rusiei. Nimeni nu vorbeşte despre partea neagră a Rusiei. Federaţia Rusă nu este o ţară de perspectivă. Oamenii de acolo trăiesc doar din resurse naturale, care se vor termina la un moment dat, şi atunci ce vor face? La televizor nu arată cât de săraci sunt oamenii din satele ruseşti, care mănâncă doar cartofi şi beau vodkă. Oare şi noi vrem acest lucru – dictatură, ură, separatism şi degradare?

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Tatiana Beghiu