Principală  —  Interviuri   —   Grigore Vieru: "Decât să mor…

Grigore Vieru: „Decât să mor strivit de copita lor, mai bine să cad pe câmpul de luptă”

263-vieruInterviu cu parlamentarul Călin Vieru, fiul poetului Grigore Vieru

— Cum a fost acest an, în care aţi devenit orfan de tată?

— Pierzând-o pe mama, nu mai eşti copil. Odată şi pentru totdeauna. Aşa a gândit şi a spus tata. Nici eu nu mai sunt copil pe jumătate. Şi acest lucru este apăsător. Brusc, devine totul cenuşiu, fără strălucire. Chiar dacă am avut şi câteva sclipiri în decursul anului.

— Ce calităţi de caracter aţi moştenit de la tatăl dvs.?

— Mai multe. Unele îmi sporesc traiul, altele invers. În primul şi în primul rând, ţin că am moştenit trăsătura de bază, cea de a fi bărbat, pe care tata o avea într-o aşa măsură, încât putea să o împartă şi cu alţii. Sunt sigur că am moştenit-o, deoarece am trecut şi examene, şi diverse teste, nu o singură dată. Ultimul a fost cel din 7 aprilie. Am fost de la început şi până la capat pe linia întâi, alături de Vlad Filat şi colegii mei. Am stat sub ploaia de pietre, în faţa aşteptărilor zecilor de mii de tineri, dar şi în vizorul foarte atent al serviciilor speciale. În aşa fel, nu doar zarurile au fost aruncate, dar şi corăbiile arse.

— Despre ce aţi discutat ultima dată cu tatăl dvs., dl Grigore Vieru? Ce v-a spus?

— Deoarece eu aveam grijă de procesele judecătoreşti (cu Fluxul îndeosebi, dar şi cu Moldova Suverană), discuţiile noastre se axau mai mult pe acest subiect. Aveam grijă ca până la urechea tatălui să nu ajungă acrobaţiile sistemului judecătoresc, neobrăzarea şi laşitatea unor judecători. Măcar aceste mârşăvii să nu lovească în stropul de sănătate ce-i mai rămăsese. La comanda celor pe care istoria îi va pomeni pe nume (după mine, acest maimuţoi în sudori numele de om nu şi-l merită), Grigore Vieru pierdea procesele, iar dosarele se plimbau dintr-o instanţă în alta. Şi alt nesimţit, o adevărată scursură umană, de la Moldova Suverană, lovea de pe alt flanc. Iar când după ani de zile am pierdut şi la Curtea Supremă de Justiţie, nu am mai avut cum să ascund adevărul. Atunci tata a decis: „Am să-mi fac dreptatea singur”. Despre această decizie noi cu toţii am aflat puţin mai târziu, din săptămânalul Literatura şi Arta.
Sunt conştient că nu-i dovedesc, dar de rupt am să rup din ei, să nu se creadă Dumnezei pe pământ

— Credeţi că a avut presimţul morţii, aşa după cum au vorbit, după pierdere, mai mulţi prieteni de-ai scriitorului?

— Nu pot să vă spun dacă avusese sau ba presimţul morţii. Ştiu altceva: cu toată grija prietenilor, a familiei, cu toată rugămintea noastră comună de a renunţa la dura sa decizie, tata ne-a tăiat-o: „Decât să mor strivit de copita lor, mai bine să cad pe câmpul de luptă”. Cuvinte ale unui adevărat bărbat, lansat într-o luptă departe de a fi egală, din care poţi ieşi doar învins. „Da, sunt conştient că nu-i dovedesc, dar de rupt am să rup din ei, să nu se creadă Dumnezei pe pământ.”

— Cum a fost să fiţi feciorul unui scriitor atât de mare?

— În aceste cazuri despre descendenţi, de obicei cinic, se spune următorul lucru: „Singurul merit al lui este faptul că-i fiul lui cutare sau cutare”. Nici eu nu am scăpat de această etichetare. Dar să nu credeţi că această „deducţie” îmi întunecă ziua şi îmi produce nesomn noaptea. Invers, pentru mine aceste înţepături sunt o provocare, iar reflexul meu la aşa ceva este unul de a spori truda, de a munci zi şi noapte întru a demonstra că nu de fiecare dată natura odihneşte pe seama posterităţii marilor personalităţi.

— Ce aţi făcut în acest an pentru comemorarea poetului nostru cel mai iubit?

— S-a făcut deja câte ceva. Sunt sigur că se va face mult în acest sens. Important este, însă, altceva – să nu ne lăsăm ademeniţi de propunerile care vin din toate părţile (şcoli în memoria poetului, străzi, hudiţe, festivaluri, cluburi, parcuri, premii, bazine, fântâni etc.). Trebuie să fim înţelepţi şi inteligenţi, ca nu cumva să profanăm această frumoasă pornire.

— Ce spunea Grigore Vieru despre politică?

— Relevant este nu ce spunea despre politică tata, ci faptul că spusele lui la acest subiect în majoritatea cazurilor erau profetice. Sunt convins că tata era şi vizionar.

— A consimţit intrarea dvs. din business în viaţa politică?

— Din start, nu. Dar aşa era felul lui de a fi, se opunea la tot ce venea „în premieră” din partea noastră. La fel a fost cu plecarea mea din medicină în business. Eu nu mi-am dorit nicicând un trai aşezat şi tihnit. Până la urmă, era foarte mândru de rezultatele mele în business. De-ar fi astăzi printre noi, sunt sigur că s-ar mândri de ale noastre politici. Astăzi pot să declar cu certitudine că comunismul este mort şi îngropat. Ceva aş mai adăuga. Eu nici pe departe nu sunt un politician de forţă. Dar adevărul este că adevăraţii politicieni au nevoie de astfel de oameni printre ei. Şi am să vă spun de ce: atunci când prin efortul acestor adevăraţi politicieni vom ajunge la liman şi la un avânt economic, este strict necesar ca această perioadă de prosperitate să coincidă şi cu avântul bunului gust şi să crească cultura oamenilor.

— De altfel, în ce perioadă afacerile dvs. au mers cel mai bine? Cum explicaţi?

— În cele două crize, adică între anii ’89 şi 2008. Afacerile mele se supun mecanismului clasic, adică depind de conjunctura economică. Mai puţin de cea politică. Cu toate că deducţia mea este: „În ţările occidentale serviciile de marketing influenţează loialitatea clientului faţă de un brand anume, pe când în Moldova serviciile speciale influenţează loialitatea clientului faţă de un brand anume”. Nu pot să mă plâng că politicul mi-a atins puternic afacerile. Nu din motivul că cei din politică nu şi-au dorit acest lucru. Au vrut foarte mulţi, dar puţini au fost cei care s-au încumetat. Deoarece chiar la mintea lor mică, afectată de fanatism, înţelegeau că, până la urmă, se vor confrunta nu cu afacerile lui Călin Vieru, ci şi cu personalitatea lui Grigore Vieru. Cozma a încercat să-şi primească raţia, dar în zadar. Nu am făcut niciodată comerţ pe picior larg, nici trucuri financiare la scară înaltă, dar pofticioşi să-mi ia afacerile erau mulţi. Acum pot să spun cu certitudine că am rezistat ca om de afaceri numai mulţumită tatălui meu.

— Aţi scris vreodată versuri?

— De mai multe ori. Sunt clipe în viaţă când nu ai cum să nu compui. Când iubeşti, începi să faci versuri, când e primăvară, începi să stihuieşti, când descoperi Odiseea, rima şi ritmul, faci la fel.

— Cum vă dezmierda, cum îşi dezmierda nepoţii?

— Numele meu de alint era Călinaş, pe care, de fapt, nu l-am prea auzit din buzele tatei. Mult mai târziu, am înţeles de ce. Atunci când am devenit şi eu tată, „Mângâie-ţi copilul numai atunci când doarme”, mă sfătuia tata. Nu şi-a schimbat filosofia nici măcar faţă de nepoţii săi.

— Ce aţi aflat nou despre 7 aprilie?

— Următoarele: nou, adică de neînţeles pentru mine, este faptul că s-a scurs deja aproape un an din data de 7 aprilie, iar noi nu cunoaştem nimic despre călăii acelor evenimente, pe de o parte, iar pe de alta – depre eroii acelor zile nu se vorbeşte nici măcar în şoaptă. Dar nu mă întristez mult, deoarece sunt sigur că există instanţe mai înalte decât întregul sistem judecătoresc. Am aflat că mi-a fost inventat un dosar penal pentru participare activă la „lovitură de stat”.

— În ce relaţii sunteţi cu Gabriel Stati?

— Relaţii prieteneşti. Mă bucur că nu am găsit petrol în grădina mamei din Peresecina, astfel deveneam concurenţi.

— Ce fel de programe TV urmăriţi la Moldova 1?

— Mesagerul. Şi acesta dintr-un fel de necesitate. În rest, numai butonând telecomanda îmi aduc aminte că există şi un astfel de post, Moldova 1.

— Cum ar trebui reformată Televiziunea publică?

— Prin desfiinţare. Să rămână numai clădirea, fără o suflare şi fără vreun suflet în ea, nici măcar paznicul să nu râmână. Peste un timp, aş reveni şi aş începe totul de la zero.

— Care, în opinia dvs., este cel mai mare păcat al regimului Voronin?

— Minciuna. A minţi pentru majoritatea bolşevicilor este la fel de firesc cum pentru dumneavoastră să rostiţi adevărul. Şi faptul că au intrat cu electorala în Biserică… În Biserică vorbeşte preotul, arhiereul, mitropolitul, nu demnitarii politici.

— Cum aţi trăit în cei 8 ani de guvernare comunistă?

— Ca un biet nerod, care stă bine hrănit în spatele unor gratii.

— A atentat sau nu Oleg Voronin la afacerile dvs.?

— Personal nu. Dar slugile lui unsuroase, după cum am mai spus, au încercat.

— Cum reacţiona Grigore Vieru la fărădelegile acelui regim?

— Fiind artist, normal că era o fire sensibilă. Vibra bolnăvicios la tot ce venea strâmb din partea lor. Fărădelegea, răul, prostia loveau greu în acea boare de sănătate care se mai zbătea în trupul tatălui.

— Când aţi fost ultima dată la Pererita?

— La 6 luni după tragicul accident.

— Cum ar trebui să arate Muzeul „Grigore Vieru”, din satul de baştină al poetului?

— Să fie cel puţin de două ori pe săptămână plin de copii, elevi şi studenţi.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate,
Aneta grosu