Grigore Vieru: “Decât să mor strivit de copita lor, mai bine să cad pe câmpul de luptă”

263-vieruInterviu cu parlamentarul Călin Vieru, fiul poetului Grigore Vieru

— Cum a fost acest an, în care aţi devenit orfan de tată?

— Pierzând-o pe mama, nu mai eşti copil. Odată şi pentru totdeauna. Aşa a gândit şi a spus tata. Nici eu nu mai sunt copil pe jumătate. Şi acest lucru este apăsător. Brusc, devine totul cenuşiu, fără strălucire. Chiar dacă am avut şi câteva sclipiri în decursul anului.

— Ce calităţi de caracter aţi moştenit de la tatăl dvs.?

— Mai multe. Unele îmi sporesc traiul, altele invers. În primul şi în primul rând, ţin că am moştenit trăsătura de bază, cea de a fi bărbat, pe care tata o avea într-o aşa măsură, încât putea să o împartă şi cu alţii. Sunt sigur că am moştenit-o, deoarece am trecut şi examene, şi diverse teste, nu o singură dată. Ultimul a fost cel din 7 aprilie. Am fost de la început şi până la capat pe linia întâi, alături de Vlad Filat şi colegii mei. Am stat sub ploaia de pietre, în faţa aşteptărilor zecilor de mii de tineri, dar şi în vizorul foarte atent al serviciilor speciale. În aşa fel, nu doar zarurile au fost aruncate, dar şi corăbiile arse.

— Despre ce aţi discutat ultima dată cu tatăl dvs., dl Grigore Vieru? Ce v-a spus?

— Deoarece eu aveam grijă de procesele judecătoreşti (cu Fluxul îndeosebi, dar şi cu Moldova Suverană), discuţiile noastre se axau mai mult pe acest subiect. Aveam grijă ca până la urechea tatălui să nu ajungă acrobaţiile sistemului judecătoresc, neobrăzarea şi laşitatea unor judecători. Măcar aceste mârşăvii să nu lovească în stropul de sănătate ce-i mai rămăsese. La comanda celor pe care istoria îi va pomeni pe nume (după mine, acest maimuţoi în sudori numele de om nu şi-l merită), Grigore Vieru pierdea procesele, iar dosarele se plimbau dintr-o instanţă în alta. Şi alt nesimţit, o adevărată scursură umană, de la Moldova Suverană, lovea de pe alt flanc. Iar când după ani de zile am pierdut şi la Curtea Supremă de Justiţie, nu am mai avut cum să ascund adevărul. Atunci tata a decis: “Am să-mi fac dreptatea singur”. Despre această decizie noi cu toţii am aflat puţin mai târziu, din săptămânalul Literatura şi Arta.
Sunt conştient că nu-i dovedesc, dar de rupt am să rup din ei, să nu se creadă Dumnezei pe pământ

— Credeţi că a avut presimţul morţii, aşa după cum au vorbit, după pierdere, mai mulţi prieteni de-ai scriitorului?

— Nu pot să vă spun dacă avusese sau ba presimţul morţii. Ştiu altceva: cu toată grija prietenilor, a familiei, cu toată rugămintea noastră comună de a renunţa la dura sa decizie, tata ne-a tăiat-o: “Decât să mor strivit de copita lor, mai bine să cad pe câmpul de luptă”. Cuvinte ale unui adevărat bărbat, lansat într-o luptă departe de a fi egală, din care poţi ieşi doar învins. “Da, sunt conştient că nu-i dovedesc, dar de rupt am să rup din ei, să nu se creadă Dumnezei pe pământ.”

— Cum a fost să fiţi feciorul unui scriitor atât de mare?

— În aceste cazuri despre descendenţi, de obicei cinic, se spune următorul lucru: “Singurul merit al lui este faptul că-i fiul lui cutare sau cutare”. Nici eu nu am scăpat de această etichetare. Dar să nu credeţi că această “deducţie” îmi întunecă ziua şi îmi produce nesomn noaptea. Invers, pentru mine aceste înţepături sunt o provocare, iar reflexul meu la aşa ceva este unul de a spori truda, de a munci zi şi noapte întru a demonstra că nu de fiecare dată natura odihneşte pe seama posterităţii marilor personalităţi.

— Ce aţi făcut în acest an pentru comemorarea poetului nostru cel mai iubit?

— S-a făcut deja câte ceva. Sunt sigur că se va face mult în acest sens. Important este, însă, altceva – să nu ne lăsăm ademeniţi de propunerile care vin din toate părţile (şcoli în memoria poetului, străzi, hudiţe, festivaluri, cluburi, parcuri, premii, bazine, fântâni etc.). Trebuie să fim înţelepţi şi inteligenţi, ca nu cumva să profanăm această frumoasă pornire.

— Ce spunea Grigore Vieru despre politică?

— Relevant este nu ce spunea despre politică tata, ci faptul că spusele lui la acest subiect în majoritatea cazurilor erau profetice. Sunt convins că tata era şi vizionar.

— A consimţit intrarea dvs. din business în viaţa politică?

— Din start, nu. Dar aşa era felul lui de a fi, se opunea la tot ce venea “în premieră” din partea noastră. La fel a fost cu plecarea mea din medicină în business. Eu nu mi-am dorit nicicând un trai aşezat şi tihnit. Până la urmă, era foarte mândru de rezultatele mele în business. De-ar fi astăzi printre noi, sunt sigur că s-ar mândri de ale noastre politici. Astăzi pot să declar cu certitudine că comunismul este mort şi îngropat. Ceva aş mai adăuga. Eu nici pe departe nu sunt un politician de forţă. Dar adevărul este că adevăraţii politicieni au nevoie de astfel de oameni printre ei. Şi am să vă spun de ce: atunci când prin efortul acestor adevăraţi politicieni vom ajunge la liman şi la un avânt economic, este strict necesar ca această perioadă de prosperitate să coincidă şi cu avântul bunului gust şi să crească cultura oamenilor.

— De altfel, în ce perioadă afacerile dvs. au mers cel mai bine? Cum explicaţi?

— În cele două crize, adică între anii ’89 şi 2008. Afacerile mele se supun mecanismului clasic, adică depind de conjunctura economică. Mai puţin de cea politică. Cu toate că deducţia mea este: “În ţările occidentale serviciile de marketing influenţează loialitatea clientului faţă de un brand anume, pe când în Moldova serviciile speciale influenţează loialitatea clientului faţă de un brand anume”. Nu pot să mă plâng că politicul mi-a atins puternic afacerile. Nu din motivul că cei din politică nu şi-au dorit acest lucru. Au vrut foarte mulţi, dar puţini au fost cei care s-au încumetat. Deoarece chiar la mintea lor mică, afectată de fanatism, înţelegeau că, până la urmă, se vor confrunta nu cu afacerile lui Călin Vieru, ci şi cu personalitatea lui Grigore Vieru. Cozma a încercat să-şi primească raţia, dar în zadar. Nu am făcut niciodată comerţ pe picior larg, nici trucuri financiare la scară înaltă, dar pofticioşi să-mi ia afacerile erau mulţi. Acum pot să spun cu certitudine că am rezistat ca om de afaceri numai mulţumită tatălui meu.

— Aţi scris vreodată versuri?

— De mai multe ori. Sunt clipe în viaţă când nu ai cum să nu compui. Când iubeşti, începi să faci versuri, când e primăvară, începi să stihuieşti, când descoperi Odiseea, rima şi ritmul, faci la fel.

— Cum vă dezmierda, cum îşi dezmierda nepoţii?

— Numele meu de alint era Călinaş, pe care, de fapt, nu l-am prea auzit din buzele tatei. Mult mai târziu, am înţeles de ce. Atunci când am devenit şi eu tată, “Mângâie-ţi copilul numai atunci când doarme”, mă sfătuia tata. Nu şi-a schimbat filosofia nici măcar faţă de nepoţii săi.

— Ce aţi aflat nou despre 7 aprilie?

— Următoarele: nou, adică de neînţeles pentru mine, este faptul că s-a scurs deja aproape un an din data de 7 aprilie, iar noi nu cunoaştem nimic despre călăii acelor evenimente, pe de o parte, iar pe de alta – depre eroii acelor zile nu se vorbeşte nici măcar în şoaptă. Dar nu mă întristez mult, deoarece sunt sigur că există instanţe mai înalte decât întregul sistem judecătoresc. Am aflat că mi-a fost inventat un dosar penal pentru participare activă la “lovitură de stat”.

— În ce relaţii sunteţi cu Gabriel Stati?

— Relaţii prieteneşti. Mă bucur că nu am găsit petrol în grădina mamei din Peresecina, astfel deveneam concurenţi.

— Ce fel de programe TV urmăriţi la Moldova 1?

— Mesagerul. Şi acesta dintr-un fel de necesitate. În rest, numai butonând telecomanda îmi aduc aminte că există şi un astfel de post, Moldova 1.

— Cum ar trebui reformată Televiziunea publică?

— Prin desfiinţare. Să rămână numai clădirea, fără o suflare şi fără vreun suflet în ea, nici măcar paznicul să nu râmână. Peste un timp, aş reveni şi aş începe totul de la zero.

— Care, în opinia dvs., este cel mai mare păcat al regimului Voronin?

— Minciuna. A minţi pentru majoritatea bolşevicilor este la fel de firesc cum pentru dumneavoastră să rostiţi adevărul. Şi faptul că au intrat cu electorala în Biserică… În Biserică vorbeşte preotul, arhiereul, mitropolitul, nu demnitarii politici.

— Cum aţi trăit în cei 8 ani de guvernare comunistă?

— Ca un biet nerod, care stă bine hrănit în spatele unor gratii.

— A atentat sau nu Oleg Voronin la afacerile dvs.?

— Personal nu. Dar slugile lui unsuroase, după cum am mai spus, au încercat.

— Cum reacţiona Grigore Vieru la fărădelegile acelui regim?

— Fiind artist, normal că era o fire sensibilă. Vibra bolnăvicios la tot ce venea strâmb din partea lor. Fărădelegea, răul, prostia loveau greu în acea boare de sănătate care se mai zbătea în trupul tatălui.

— Când aţi fost ultima dată la Pererita?

— La 6 luni după tragicul accident.

— Cum ar trebui să arate Muzeul “Grigore Vieru”, din satul de baştină al poetului?

— Să fie cel puţin de două ori pe săptămână plin de copii, elevi şi studenţi.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate,
Aneta grosu



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

8 comentarii

  1. Grivei

    nu pot sa-l accept pe calin ca pe un personaj pozitiv… am auzit diferite vorbe, nu prea bune despre unele trasaturi de caracter a d-lui. insa cel mai urit lucru care l-am VAZUT eu a fost concursul de dans “samba” sau ceva de genul, care a fost nu mult timp dupa mormintarea marelui poet Vieru si calin a participat distrindu-se bine cu noua sa prietena rusoaica, parca batindu-si joc de numele tatalui sau. nu-l judec dar, nu-l cred. mai spune lumea ca speculeaza si acum cu numele marelui poet, patriot.

  2. whatever

    Rusoaica lui chiar e o fata frumoasa.
    Nu stiu daca totusi trebuie sa-ti bagi piciorul in familie si copii pentru o duduitza tinara (indiferent de aparentele ei). Ex-sotia dvs. are o alura de doamna eleganta, decenta, cu stofa si educatie, ceea ce nu poti spune despre noua ”achizitie” a dvs.
    Anyway, Dumnezeu sa va judece. Nimeni pe acest pamint nu are drept sa-si atribuie competentele divine de a categorisi actiunile in BUNE si RELE.

  3. ovidiu

    Stimate Administrator, va rog sa-mi publicati link-ul ca ma doare sa fiu atacat pentru ca sunt roman.
    Cu respect,
    Ovidiu.

    • AXY

      Stimate Ovidiu, intr-adevar, este un atac murdar acolo, dar credem ca nu e cazul sa multiplicam si noi astfel de prostii!

      • AXY

        Ovidiu, nu putem aproba acest link… e denigrator pentru toti Romanii. Nu vrem sa multiplicam astfel de mesaje.

  4. Stefanita

    http://www.youtube.com/watch?v=UFwPUM2e0fw&feature=related

    De Dragobete la români este cinstit zeul dragostei.
    Baiat frumos, nazdravan, năvalnic, Dragobetele este roman de-al nostru si,după o veche legendă românească, este fiul Babei Dochia.

    I se mai zice si Cap de primăvară, si se spune ca atunci cand il vad,fetele si femeile sunt pe loc fermecate…

    Ziua Dragobetelui cade pe 24 februarie , desi în unele zone ale ţării el se serbează pe 28 februarie, sau chiar la 1 martie.
    “Dragobetele sărută fetele!” e o zicala raspandita în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Transilvania. Chiar si in zilele noastre, în satele din Gorj şi Olt, tinerii necăsătoriţi se întâlnesc de Dragobete, stiind ca asa vor fi îndrăgostiţi tot anul.

    Spiritualitatea populara il prezinta ca pe un zeu al tineretii, cu un loc bine stiut in Panteonul autohton, patron al dragostei,al bucuriei,si al tineretii vesnice.

    De Dragobete fetele si baietii se imbracau cu straie de sarbatoare si cutreierau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si alte flori timpurii si le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare.

    Daca, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: “Flori de fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti”.

    In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau , si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, dorind sa se faca admirate.

    Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat in ziua de Dragobete ca sa fie dragastoase tot anul, si mai aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, pasarilor cerului, nici o vietate neputand sa fie sacrificata de Dragobete.

    Se stie doar din batrani ca Dragobetele e si ziua cand pasarile isi cauta perechea,se strang in stoluri si isi ciripesc dragostea …

    Flacaii petreceau din plin ,chiuind si cantand si prin satele vecine, ca sa le mearga bine peste vara.

    Dragobetele trebuia tinut cu orice pret…

    Daca nu se facea cumva Dragobetele, oamenii credeau ca tinerii nu se vor mai indragosti in anul care urma. Se mai credea si ca e semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau de Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca tot anul respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau, se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an.

    Dragobetele ne invata sa iubim frumos…

    Pretutindeni se auzea zicala: “Dragobetele saruta fetele!”

    El mai este identificat si cu Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost transformat de Fecioara Maria intr-o planta de dragoste care ii poarta numele (o specie de feriga).

    Cuvantului Dragobete ar putea proveni din slava veche avand semnificatia : “dragu biti” – adica ,”a fi drag”.

    Unii specialisti spun ca numele provine din cuvintele dacice “trago” – tap si din “bete” – picioare (pedes, in latina ),tapul fiind in vechime simbol de virilitate. In decursul timpului,trago a devenit drago, iar pede – bete .

    Folcloristii ne mai spun ca au mai existat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum “Ioan Dragobete”, “Dragostitele”, “Sintion de primavara”, “Cap de primavara” sau “Cap de vara intai”, dar si “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”. In unele locuri este numit fiu al Babei Dochia, si cumnat cu eroul vegetational Lazarica.

    In vremurile noastre, Ioan Dragobete,frumosul flacau iesit din Panteonul mitologic al poporului nostru, este concurat prin discoteci de Sfantul Valentin,venit pe la noi acum cateva decenii din lumea a nglo-saxona.

    Nu cred ca navalnicul nostru Ioan Dragobete are a se teme ca nu vor mai fi fete carora sa le vrajeasca inimile…A venit an de an,va veni negresit si in acest an.

    Vine si in Basarabia…

    El este feciorul iubit al Babei Dochia si este “Cap de Primavara”, un tanar frumos care a strabatut istoria cucerind inimile fetelor din generatie in generatie , de la Daci si pana la noi…

    Sfantul Valentin ii datoreaza respect !

    http://www.youtube.com/watch?v=PutB0_FSvok

    cersipamantromanesc.wordpress.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *