Principală  —  Interviuri   —   GODEA: La suprafaţă: concreşterea businessului…

GODEA: La suprafaţă: concreşterea businessului cu politica

Interviu cu Mihai Godea, parlamentar

 

— În calitatea Dvs. de deputat independent, de politician, deocamdată fără de partid, cum vi se pare actuala situaţie politică? Ce ar trebui să cunoască alegătorii din culisele puterii?

— Situaţia politică de la noi este una intens colorată. Electorala a trecut. Tensiunile şi energetica electorală s-au epuizat, cel puţin ar fi firesc să se întâmple aşa. Am sperat, la fel ca şi foarte multă lume de la noi, că AIE se va apuca de treabă, or, aşa cum am afirmat repetat, de doi ani de zile, de când se află la guvernare, trecând peste campanii electorale, trecând peste referendum, peste alte momente care au captat timpul şi energia, de fapt, s-a înaintat foarte greu pe calea reformelor. Aproape deloc.

— Dar aţi fost şi dvs. în AIE, mai sunteţi acolo?

— Nu ştiu dacă mai sunt în AIE. Am zis că voi sprijini proiectele de reformă. Asta, însă, nu înseamnă că sunt legat de AIE, că trebuie să fiu parte a jocurilor politice care se produc acolo.

— Până nu demult eraţi printre membrii de frunte ai AIE. Când spuneţi că AIE nu a înaintat pe calea reformelor, vă asumaţi şi dvs. vreo vină? Vă reproşaţi ceva?

— Îmi  reproşez. Şi la 3 mai am declarat că fiecare are partea sa de responsabilitate. M-am detaşat de PLDM tocmai pentru că conştientizasem că lucrurile nici nu vor avansa. Şi e păcat, deoarece s-a investit multă speranţă. Au fost create aşteptări. La ora actuală, însă, avem ceea ce avem: o justiţie dependentă politic (chiar şi în aceste zile vedem cum justiţia gestionează anumite situaţii); vedem că libertatea de exprimare este doar sporadică, avem numeroase instituţii de presă angajate politic… Mă mândream, într-un fel, că, în 2009—2010, am reuşit o revoluţionare a pieţei mediatice. Credeam că avem presă liberă. Credeam că libertatea de exprimare nu poate fi îngrădită sub nicio formă.  Acum, din perspectiva deputatului neafiliat, văd că lucrurile stau altfel. În presă sunt tirajate insinuări, minciuni, nerespectându-se norme deontologice elementare, care spun că şi cei vizaţi ar trebui întrebaţi, cel puţin, pentru vreo reacţie. Toate acestea mă conving că mai avem foarte mult de muncit pentru a schimba lucrurile în bine.

— Cum apreciaţi declaraţiile premierului Vlad Filat şi ale vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc, în care s-au acuzat reciproc? Care etichetare vi se pare mai onorabilă: „păpuşar” sau „contrabandist”? Credeţi că mai e loc de cei doi într-o singură Alianţă?

— Îmi vine greu să cred. Când spuneam că se întâmplă lucruri urâte, subînţelegeam şi acest duel pe viaţă şi pe moarte. Ambele acuzaţii sunt la fel de dezonorante, din punctul meu de vedere. Oamenii care au votat pentru un politician sau altul au investit încredere şi aceşti oameni nu ar trebui dezamăgiţi prin utilizarea unui limbaj de comunicare atât de josnic.  Dacă politicienii nu se respectă reciproc, cel puţin să-i respecte pe alegătorii care i-au votat.  De fapt, aceasta e o problemă mult mai complexă – concreşterea businessului cu politica. Această problemă e caracteristică democraţiilor controlate şi statelor capturate. Mai multe state din fostul sistem socialist au traversat asemenea faze de dezvoltare. Singura cheie în rezolvarea acestor probleme sunt cetăţenii, deşi, ne-am convins, nu atât de des pot influenţa situaţiile electorale.

— Când, unde anume, în R. Moldova, businessul a concrescut cu politica?

— În situaţia în care marii businessmeni sunt şi cei mai mari politicieni, concreşterea e la suprafaţă.  Nu pot să mă refer direct la cazul „Franzeluţa”, bunăoară, deoarece nu am studiat în profunzime subiectul… Nu cunosc cifrele de afaceri de acolo, dar văd că interesul este unul mare, chiar dacă, în ultimii ani, materia primă s-a scumpit constant, iar preţurile la pâine au rămas neschimbate. Nu ştiu care-i rentabilitatea întreprinderii, dar interesul faţă de această structură dezvăluie că „merită” să lupţi pentru ea.

— După partajarea funcţiilor, cui a revenit „Franzeluţa”?

— Întreprinderile de stat nu au fost partajate. „Franzeluţa” e în subordinea Ministerului Agriculturii, administrat de un membru PLDM. Felul în care s-au developat lucrurile mă înspăimântă: se blochează întreprinderea, sunt sechestraţi oamenii. Pe de altă parte, a fascinat reacţia extrem de promptă a justiţiei. Cred că acest caz ar trebui să devină un subiect de dezbatere în Parlament.

— Aţi propus acest subiect?

— Nu am reuşit, deoarece şedinţa Legislativului a fost blocată. Cred că aura din Palatul Republicii nu este una prea pozitivă, or, atunci când deputaţii PCRM, care boicotează mereu şedinţele Parlamentului, nu sunt în sală, membrii  AIE încep a se bate între ei.

— Credeţi că e nevoie de un sac de box în Legislativ?

— Probabil, sau de o altă modalitate de a scoate energiile negative din AIE.

— Aţi declarat, după 3 mai, că politica corupe. Ce puteţi spune mai mult?

— Spuneam şi anterior că eu văd funcţia ca pe un instrument cu care poţi face mult bine oamenilor. Dacă nu accepţi acest lucru, funcţia te poate desfigura moral, or, în politica moldovenească, noi am moştenit practici nu tocmai bune. Deseori demnitarii nu se limitează doar la atribuţiile legale. Ei încearcă să influenţeze, mai ales că puterea telefonului este una foarte mare.

— V-aţi confruntat cu astfel de cazuri, fiind la guvernare?

— Întotdeauna am avut prestaţia pe care am avut-o şi comportamentul pe care l-am avut. Colegii mei de partid şi de AIE mă cunosc aşa cum sunt. Eu nu am încurajat, sub nicio formă, asemenea devieri şi nici în raport cu mine nu era cazul să se aplice vreo tentativă de a mă corupe. Mi-am făcut datoria de parlamentar. În Parlament, de fapt, e altă situaţie, or, problemele mari se rezolvă la Guvern.

— Vă refereaţi la puterea telefonului. Şi un parlamentar are o astfel de putere…

— Am dat telefoane doar atunci când vedeam că vreo problemă rămâne blocată. De exemplu, atunci când era comisă o crimă, iar poliţia nu manifesta interes pentru investigarea cât mai rapidă şi mai complexă a acesteia… Aşa am procedat în cazul crimei de la Chiperceni. Atunci am intervenit. Totodată, am semnat numeroase interpelări, sesizări şi adresări. M-am ţinut foarte departe de tot ce înseamnă scheme. Orice coleg de-al meu poate confirma acest lucru. Dincolo de asta, tot ce se întâmplă acum ne demonstrează că, în politică, există domenii de interes.

— Când aţi discutat ultima dată cu Vlad Filat?

— Pe 4 mai a fost ultima discuţie.

— Când aţi vorbit ultima dată cu Vlad Plahotniuc?

— Nici nu-mi amintesc…

— Demult? Recent? Despre ce aţi vorbit?

— Demult. Nu-mi amintesc exact data. Am vorbit despre reforma Secretariatului Parlamentului, pare-mi-se.

— Există sau nu o relaţie ascunsă a dvs. cu Vlad Plahotniuc?

— Dar cum credeţi? Există o situaţie: un nebun aruncă piatra, iar alţii încearcă să o scoată. Acum câteva zile, într-o conferinţă de presă, am pus punct acestui subiect. Mi-am zis că nu mai revin la el. Să vină cei care afirmă şi să-şi probeze propriile declaraţii.

— Cum se desfăşoară ancheta în cazul omorului şefului staff-ului dvs. electoral, Igor Ţurcan?

— Investigaţiile se desfăşoară, ancheta e în derulare. Chiar dacă par a fi făcute într-un limbaj de lemn aceste afirmaţii, nu pot spune contrariul. Am fost audiat de procurori, în calitate de martor. A fost audiată şi soţia lui Igor Ţurcan. Am zis că e bine să aşteptăm finalizarea anchetei, deoarece cazul nu este unul obişnuit.

— Totuşi, e vorba de politică, business sau tenis? Cum credeţi?

— Tenis nu este, business nu este, politică nu este. Mă întreb şi eu, la fel cum se întreabă orice om: ce a fost? Atunci când am spus că nu pot să-mi explic moartea acestui om, tocmai am avut în vedere că, din câte cunosc, afacerile lui Igor Ţurcan nu erau prea mari, încât să trezească interese tenebre. Din câte cunosc, Fabrica de tutun de la Criuleni nici nu începuse producerea. Tenisul? Federaţia de tenis nu este una prea puternică. Nu ştiu ce interese ar fi existat acolo. Am spus că această crimă este o provocare la adresa întregii societăţi şi îmi menţin punctul de vedere.

— Cine ar fi pus la cale această provocare?

— Cei care nu sunt interesaţi ca R. Moldova să fie un stat democratic. Poate că ţinteau şi rezultatele turului doi al alegerilor din Chişinău, deoarece s-a produs exact în debutul acestei campanii. Pot fi făcute multe interpretări, dar aştept ca ancheta să dea un răspuns fără echivoc.

— Igor Ţurcan a fost cel care a investit în campania dvs. electorală?

— Nu. El a făcut o donaţie de 90 de mii de lei, fapt trecut şi în rapoartele prezentate la CEC. El nici nu s-a ocupat de finanţele campaniei. Trezorier a fost altcineva. Vorbe de genul că Ţurcan mi-ar fi finanţat campania, iar cineva s-ar fi răzbunat pentru asta cred că sunt simple speculaţii.

— Dar cine v-a finanţat campania? Cât aţi cheltuit?

— Am declarat toate încasările şi toate cheltuielile. Oamenii sunt vii şi pot fi întrebaţi.  Am cheltuit peste 800 de mii de lei.

— Cum explicaţi, totuşi, diferenţa uluitoare dintre numărul de voturi acordate dvs. şi numărul de semnături depuse în sprijinul dvs. în calitate de concurent electoral? Nu v-a demoralizat acest decalaj?

— Nu m-a demoralizat, deoarece toată lumea ştie că a fost o campanie extrem de polarizată.

— Dacă, într-adevăr, aţi intenţionat să ajungeţi primar, de ce v-aţi lansat atât de târziu?

— Nu ştiu dacă a fost târziu. Am oferit o alternativă cetăţenilor care, împinşi de circumstanţe, trebuiau să aleagă între candidaţii strategici. Un alt scop a fost cel de a opri carnagiul din partea candidaţilor AIE, care se desfăşura într-un mod cu totul dezgustător.  Dacă acest carnagiu nu ar fi fost oprit, candidatul PCRM ar fi câştigat din primul tur, fără a depune vreun efort. El, pur şi simplu, trebuia să stea şi să asculte ce fac candidaţii AIE. Nu vreau să mă declar salvator, dar cred că am contribuit la menţinerea municipiului în zona democratică.

— Au existat mai multe iniţiative de condamnare a crimelor comunismului, de scoatere a PCRM în afara legii. De ce Parlamentul şi chiar AIE au refuzat audierea Raportului Comisiei Cojocaru? Dacă s-ar fi reuşit condamnarea crimelor comunismului, astăzi nu ar fi fost altă situaţie politică?

— Greu de spus. De altfel, am sprijinit proiectul de condamnare a crimelor comunismului. Sigur că era loc de discuţii privind interzicerea PCRM, dar asta ar fi trebuit să ajungă obiectul unei dezbateri parlamentare şi poate chiar la nivelul întregii societăţi.  Cei care s-au opus audierii Raportului au adus diferite argumente. În primul rând, Comisia Cojocaru nu a fost constituită de Parlament, ci de preşedinte. Acesta a fost un argument. Au existat voci care au spus că raportul ar trebui prezentat în instituţia care a creat comisia. Eu am sprijinit prezentarea acelui raport în Parlament, dar, dincolo de asta, convingerea mea este că fără refacerea morală a societăţii nu ne vom putea mişca mai departe.

— Când vorbiţi despre reformă morală, îmi amintesc declaraţiile pe proprietăţi şi pe venituri ale parlamentarilor, care, de obicei, sunt false. Cum pot fi disciplinaţi funcţionarii noştri?  De altfel, şi dvs. declaraţi că nu aveţi o locuinţă proprie. Aşa să fie?

— Cred că, în actualele condiţii, e imposibil. Da, putem apela la nişte vrăjeli, spunându-le oamenilor că ar trebui să-i pedepsim pe cei care nu-şi declară averile şi îşi ascund veniturile, dar nu vom reuşi, din cauza sistemului. Cât mă priveşte, ca să fiu sincer, am un loc de trai. E casa soţiei, a familiei, până la urmă. Mai am un lot de pământ la Ulmu, pe care l-am declarat de fiecare dată. Am un automobil, pe care l-am declarat. Nu e unul prea scump. Nu am ce ascunde. Veniturile mele de până la intrarea în politică erau mult mai mari decât în prezent. Am acordat consultanţă în programe internaţionale. Atunci când lucrezi pentru Banca Mondială sau pentru Consiliul Europei, eşti plătit mult mai bine decât atunci când lucrezi pentru structurile de stat. Dar este o chestie asumată conştient. Business nu am făcut vreodată şi nu cred că aş reuşi. Totodată, nu cred că a fi sărac e un handicap.

— Chiar vă consideraţi sărac?

— Comparativ cu bomondul politic, da. Totodată, salariul meu de parlamentar e mult mai mare decât alte salarii bugetare sau decât pensiile de 7—8 sute de lei. Mobilul accederii în politică a fost credinţa că vom reuşi. Chiar mi-am dorit să fiu parte a procesului de schimbare în R. Moldova.

— Totuşi, în ce relaţie de rudenie sunteţi cu dl Filat?

— Nu ştiu dacă e o relaţie de rudenie. Pare-mi-se, în jurisprudenţă, e calificată drept rudenie prin alianţă. Mi-a botezat ambii copii. Asta-i relaţia noastră. Personal, nu cred că relaţia de rudenie cu dl Filat m-a favorizat în vreun fel.

— Oricum, aţi ajuns în PLDM, fiind cumetri…

— Ne cunoşteam înainte de a deveni cumetri. Nu are nicio treabă această asociere a noastră cu aderarea mea la PLDM, la fel cum nu este relevantă şi după plecarea mea de acolo.  Sper că va veni un moment în care vom putea sta la o masă, deoarece relaţiile omeneşti trebuie să rămână ca atare, chiar dacă, la noi, ele contează prea puţin în faţa politicului.

— Cum explicaţi faptul că politica din R. Moldova este tărâmul cumetrilor, naşilor, finilor, al altor neamuri, promovate în funcţii importante în afara unor concursuri profesionale?

— E foarte grav, din punctul meu de vedere. Întotdeauna am pledat pentru promovarea pe principii meritocratice.

— Clasa politică de la noi  pare o familie cu multe rude. S-ar părea că lucrurile ar trebui să decurgă în armonie. De ce e altfel?

— Am condus şi eu instituţii, cu branşe regionale. Întotdeauna am angajat prin concurs şi nu am greşit, decât cu vreo două mici excepţii, când nu am selectat persoane potrivite. De obicei, dacă eram bombardat cu telefoane, în privinţa vreunui candidat, îl excludeam, deşi înţelegeam că toţi pornesc de la ideea că, în R. Moldova, fără „blat” nu reuşeşti mare lucru.

— Dar cum să se descurce cei care nu au „blat”? Cum să-şi trăiască viaţa? Cum să-şi câştige o bucată de pâine?

— Tocmai e situaţia care trebuie schimbată.

— Se tot vorbeşte de ani de zile că politicienii vor face acest lucru. De ce nu se întâmplă nimic?

— Nu se doreşte, pentru că multora le convine această situaţie, prin perpetuarea căreia poate fi obţinut controlul asupra unor domenii, sfere sau oameni. Partea proastă a situaţiei este neglijarea profesioniştilor şi avansarea unor persoane incompetente. Aceşti angajaţi fac ulterior ca instituţiile statului să obţină rezultate pe potriva incompetenţei lor.

— Ce perspective poate avea platforma politică pe care aţi lansat-o?

— Am lansat această platformă politică şi cetăţenească pentru ca cei care doresc să se poată regăsi aici. Interesul este suficient de mare, deoarece şi PCRM, şi AIE au dezamăgit cetăţenii. Nu-i pun în aceeaşi oală, pentru că sunt total diferiţi, dar dacă vorbim de promisiuni, de angajamente, acestea au dezamăgit… Mizez pe oameni care gândesc, care înţeleg exact ce se întâmplă în R. Moldova şi care pot identifica soluţii.

— De ce lumea ar trebui să aibă încredere în această platformă, când atâtea şi atâtea iniţiative politice ne-au dezamăgit?

— Pentru că, dacă e să vorbesc despre mine, am fost şi rămân în continuare deschis şi sincer şi încerc să conving oameni de aceeaşi factură. Cred că e momentul ca, în R. Moldova, să apară o nouă formaţiune politică, indiferent de nume şi de lideri, în care oamenii să poată vorbi deschis, în care luarea deciziilor să fie făcută în ochii cetăţeanului, lucru uşor de realizat. Astăzi cetăţenii au nevoie de politicieni care spun, vorbesc, dar care mai şi realizează câte ceva.

— Ajungem iarăşi la subiectul banilor în politică… Cum poţi iniţia în R. Moldova, fără bani, o mişcare politică? Bunăoară, sediul în care vă aflaţi acum, în centrul Chişinăului, costă foarte scump…

— Chiria nu-i atât de mare, vreo 900 de euro pe lună. În 2007,  Chirtoacă a câştigat Chişinăul fără bani. Parcă PL s-a lansat cu bani în politică? Ca şi exemplu. Acestea nu sunt excepţii. Atunci când nu ai ce ascunde, când eşti sincer şi deschis, oamenii te înţeleg. Cei care au ce ascunde sunt nevoiţi să compenseze prin „investiţii” financiare serioase. Cât despre bani, am mai spus: vom iniţia o campanie publică de colectare de fonduri. Ar trebui schimbat şi sistemul de finanţare a partidelor. Acestea trebuie să existe din cotizaţii, dar şi din bani bugetari, altfel, nu membrii de partid vor controla partidele, ci finanţatorii.

— Dosarul ziarelor clonate în ultima electorală rămâne neelucidat. Cum credeţi, din ce cauză nu se doreşte deconspirarea acelor acţiuni?

— E de râsul găinilor. Ştiu că dosarul a fost intentat pe samavolnicie.  În mod normal, ar fi trebuit să se refere la drepturile de autor şi denigrare.  Îmi vine greu să înţeleg din ce cauză organele de anchetă nu au ajuns la nicio concluzie.

— Sunt şi alte crime, mult mai sălbatice, nedescoperite. Omorul de la Durleşti, bunăoară? Credeţi că asasinarea lui Igor Ţurcan va fi elucidată?

— Sper şi voi face tot ce îmi stă în puteri ca acest caz să fie elucidat, chiar dacă există şi partea aceasta de memorie, în care numeroase crime rămân nedescoperite. Elucidarea acestora e şi în interesul instituţiilor de forţă, dar dotarea proastă nu le permite să muncească profesionist.  Poliţia, la această oră, operează cu tehnologii de acum 30 de ani… Acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze. Cred că reforma MAI ar trebui realizată în complex cu întreg sectorul de securitate.

— Aţi mai beneficiat de pază din partea statului, după asasinarea lui Ţurcan?

— Procuratura mi-a propus pază procesuală, adică protecţie în calitatea mea de martor. Eu nu solicitasem o astfel de pază. Am vorbit şi cu preşedintele interimar, Marian Lupu, la acest subiect. Mi-a dat asigurări că, dacă decid, poate dispune acordarea pazei din cadrul Serviciului de Pază şi Protecţie. Am zis că, dacă vor exista anumite ameninţări, voi reveni la acest subiect.

— Au existat asemenea ameninţări?

— Acum – nu, dar până la asasinarea lui Igor Ţurcan au existat diferite situaţii, despre care am comunicat anchetatorilor.

— Ce versiuni au anchetatorii? Există printre ele şi cea a unui accident?

— Nu cunosc ce versiuni au, dar ştiu că versiunea unei întâmplări este exclusă. Explozia a fost dirijată, a fost direcţionată, a fost calculată.

— Există sau nu nişte suspecţi în acest dosar?

— Nu ştiu, dar chiar dacă aş şti, nu aş putea dezvălui. Probabil, procurorii au nişte suspecţi.

— Cum poate fi depăşită criza prezidenţială?

— Şansele sunt diferite. E greu să mă pronunţ, mai ales că, în interiorul AIE, a început acest carnagiu care poate culmina cu distrugerea Alianţei, cu alegeri anticipate sau cu constituirea unei noi coaliţii în Parlament. Aceasta, teoretic, este posibilă, dar practic îmi vine greu să cred că s-ar putea întâmpla, cunoscându-i pe mulţi dintre foştii mei colegi, care nu ar accepta o coalizare cu PCRM, chiar şi în numele stabilităţii politice. Cel mai probabil, în primăvară, am putea avea iarăşi alegeri, mai ales că PCRM, stând bine în sondaje, pare interesat anume de acest deznodământ.

— Chiar dacă Igor Dodon şi unii potenţiali susţinători ai săi se vor desprinde de PCRM?

— E complicat să fac pronosticuri. Cred că Dodon va merge pe propria cale, va alege „soluţia” proprie, dar nu pot intui cum se va răsfrânge acest lucru asupra integrităţii PCRM. Dacă e să vorbim sub aspect electoral, PCRM nu e nici Voronin, nici Dodon, nici Tkaciuk. PCRM e secera şi ciocanul. Cine va deţine patenta asupra acestei simbolici, acela va avea de câştigat.

— Credeţi că, formând un nou partid, v-ar urma şi colegi din PLDM?

— Nu vreau să arunc vreo umbră de suspiciune asupra unora dintre foştii mei colegi din PLDM, ca să nu admit începerea vânătorii de vrăjitoare. Cine va vrea mă va urma, la libera sa alegere.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, A. G.