Principală  —  IMPORTANTE   —   Mihaela Eșanu, studentă la Harvard:…

Mihaela Eșanu, studentă la Harvard: „Generaţia noastră poate schimba totul”

Interviu cu Mihaela Eșanu, studentă la Harvard

Mihaela Eșanu este elevă în clasa a XII-a la liceul „Gh. Asachi” din Chișinău. Tânăra a primit nota 10 din oficiu pentru trei examene de BAC din patru, fiind scutită de susținerea acestora. Totodată, Mihaela este deja admisă la prestigioasa universitate Harvard, din SUA, unde va merge să studieze în acest an, după terminarea liceului. ZdG a discutat cu Mihaela despre activitatea sa, despre ce urmează să studieze în SUA, dar și despre perspectiva revenirii în R. Moldova.

Harvard este fruntașă în topul universităților din lume, după criteriile predare, cercetare și perspectivă internațională. Numeroși laureați ai Premiului Nobel sunt asociați cu această universitate. De asemenea, la aceasta au activat cadre didactice care au la activ Premiul Nobel sau Pulitzer.

— Mihaela, cum se face că ești scutită de susținerea a trei examene de bacalaureat?

— Pentru a fi scutită de BAC, am participat la olimpiade republicane și internaționale. În acest an, am obținut locul trei la Olimpiada Republicană de Limba română și același loc la Olimpiada Republicană de Fizică. Respectiv, am fost scutită de examene la aceste două discipline. În ce privește franceza, am fost scutită pe mai multe căi, fiindcă am susținut DALF, C1 și, fiind la liceul român-francez, ăsta e nivelul de care ai nevoie pentru a obține nota 10 din oficiu. De asemenea, am participat la Olimpiada Republicană de Franceză, unde am luat locul doi, și la Olimpiada Internațională de Limba Franceză, în clasa a XI-a. Am fost scutită de BAC-ul la franceză pe trei căi.

— Cum ai reușit să te organizezi ca să mergi și la olimpiade, și să te pregătești intens de ore, și să te implici în alte activități pe lângă asta? Mulți elevi se plâng de volumul materialului pe care trebuie să-l pregătească acasă…

— E vorba de dorință. Sunt președintă a unei organizații și uneori, cineva îmi spune că nu va putea ajunge la un eveniment, sau că nu va veni la o ședință. Pentru mine asta înseamnă ceva. Eu nu cred în scuza că nu ai timp pentru ceva. Dacă vrei să te vezi cu prietenii, de exemplu, o să lași tema la matematică pe mai târziu, sau pentru weekend, sau n-o s-o faci deloc, dacă așa de tare vrei să te vezi cu ei. Adică, cel mai important e să existe această dorință. La mine, aceasta a fost cultivată încă din clasele primare, eu îmi doream să mă afirm, să-mi demonstrez mie că pot, că am potențial și că-l pot exploata. Cu timpul, a devenit o obișnuință să învăț într-o zi la română, în altă zi să mă pregătesc de fizică, în alta – de biologie. Până la urmă, a devenit un stil de viață.

— Cum se cultivă și păstrează viu acest interes pentru studii?

— Iarăși, încă din clasele primare, mi s-a dat de înțeles că doar prin învățat poți deveni cineva. Meritul îi aparține primei mele învățătoare. Apoi, am luat asta și de la părinți, fiindcă, deși nu mi-au zis niciodată în mod direct să merg la o olimpiadă sau alta, sau să mă strădui să susțin un examen, eu mereu simțeam mândria asta, după ce obțineam ceva și îmi doream să le ofer posibilitatea de a avea acest sentiment cât mai des posibil. Până la urmă, a fost vorba și de îndeplinirea propriilor mele așteptări. Sunt conștientă că există imperfecțiuni în sistemul nostru educațional, există chiar și la liceul meu profesori mai puternici și mai slabi, dar totul trebuie să vină dinăuntru și dacă ai persoane potrivite care să te susțină, reușești.

— În opinia ta, ce ar trebui îmbunătățit la sistemul nostru de învățământ?

— Chiar recent vorbeam cu o prietenă care a fost acceptată la o universitate prestigioasă – New York University of Abu Dhabi și ziceam că dacă nu ești pasionat de științele reale, la noi este foarte dificil să te afirmi. Surorii mele i-au plăcut foarte mult istoria, dreptul, științele politice, doar că la noi în sistem, practic, nu se oferă o pistă de lansare pentru cei care sunt pasionați de lucrurile astea. La matematică și fizică sunt olimpiade internaționale, sunt profesori foarte puternici, care te pregătesc la nivel universitar, dar asta nu e valabil și pentru științele socio-umaniste. Primul lucru pe care l-aș schimba ar fi introducerea altor obiecte, să avem cel puțin niște noțiuni elementare de drept sau economie. În plus, am auzit că deja se implementează opțiunea de alegere a obiectelor pe care le studiezi, adică nu înveți la liceu tot de-a rândul așa cum am făcut-o eu și ceilalți din generația mea, ci selectezi materiile de care știi că ai nevoie. Acesta e un pas bun înainte. De asemenea, știu că în foarte multe școli internaționale, vin reprezentanți ai universităților de peste hotare să le vorbească tinerilor despre oportunitățile de continuare a studiilor acolo. La noi se face asta, însă în liceul unde eu învăț, nu a venit niciodată cineva de la o universitate de mai departe decât din România deși, nu mulți dintre colegii mei de clasă vor să-și continue studiile acolo, ci merg în SUA, Marea Britanie, Germania, Emiratele Arabe Unite, și dacă ar fi introduse chiar ca o parte oficială a învățământului întrevederile cu reprezentați ai acestor instituții de peste hotare, cred că asta i-ar ajuta pe mulți să aplice acolo.

— De ce atât de mulți tineri din generația ta, și nu doar, aleg să facă studii peste hotare?

— Pentru că studiile de acolo sunt de calitate. Sigur, sunt și argumente secundare – vrei să ai libertate, nu mai vrei să stai alături de părinți, simți că vrei să depășești perioada în care stai cu părinții și ei îți impun să vii acasă la o anumită oră, sau simți că ei încă-și asumă atât de multă responsabilitate în raport cu tine, deși ai mai mult de 18 ani. Dar, în primul rând, ceea ce nu putem nega e că studiile la noi sunt mai puțin calitative decât în alte țări. Învățământul din Marea Britanie sau SUA e renumit în lume, mai ales datorită calității profesorilor. La Universitatea la care eu voi merge, sunt profesori care au câștigat Premiul Nobel și care-mi vor preda, voi avea profesori alături de care voi putea face proiecte de cercetare și știu că ei au experiență vastă în domeniul respectiv. Asta e – anume calitatea ne determină să plecăm.

— Cum a fost să afli că ai ești acceptată la Harvard?

— A fost un proces destul de stresant, eu am aplicat Early (devreme, n.r.), am transmis toate datele până pe 1 noiembrie, anul trecut, și răspunsul mi-a venit pe 15 decembrie – foarte devreme. Majoritatea nici nu începuseră să candideze, iar eu aveam deja răspunsul. Ținând cont de diferența de fus orar, răspunsul mi-a venit la ora trei, noaptea. Tata era într-o deplasare, eram doar eu și sora acasă, iar mama categoric nu voia să mă lase să stau trează până la ora trei. Pe la 11 seara, mi-a zis să merg la culcare și a promis să pună alarma, ca să ne trezim la trei. Ei bine, ne-am trezit, dar mesajul nu mi-l expediaseră încă. Mi l-au transmis pe la trei și jumătate. Și mama îmi zicea: „Ți-am spus că nu o să-ți transmită mesajul la trei, ți-am spus că va veni mai târziu”. În orice caz, m-am trezit dimineața, m-am chinuit să-mi amintesc parola, unde puteam intra pentru a vedea rezultatele și, atunci când în sfârșit am reușit, primul cuvânt pe care l-am văzut era „Felicitări!” Instinctiv, am început să țip de bucurie, nu-mi venea să cred că a devenit realitate. Harvard-ul era pentru mine un scop încă de pe când eram în clasa a opta. Faptul că eu aveam acea scrisoare în fața mea, că ceea ce voiam a devenit tangibil și, cu siguranță, va deveni parte din viața mea, a schimbat total felul în care eu vedeam ce se va întâmpla cu mine după liceu și ideea de universitate.

— Ce urmează să studiezi acolo?

— Nu m-am înregistrat la o anumită facultate, fiindcă sistemul american funcționează după alte principii și trebuie să aleg domeniul pe care mă voi concentra abia la finele celui de-al doilea an. Eu încă sunt indecisă, dar aș vrea să mă concentrez asupra științelor politice, să încerc poate puțină filozofie. La Harvard, au un fel de Major (specializare, n.r.) în Istorie și Științe, adică poți să înveți tot ce ține de granița dintre științele socio-umane și cele umane și naturale, și cred că asta fi destul de ok pentru mine, mai ales că în liceu și gimnaziu, am învățat o diversitate mare de obiecte și aș vrea să găsesc ceva care se află la intersecția lor.

— Ce înseamnă pentru o tânără din Moldova să fie admisă la Harvard?

— Este, în primul rând, o confirmare a muncii depuse. Încă dintr-a opta, când știam că vreau la Harvard, am făcut tot posibilul să ajung acolo. Toate scopurile minore pe care mi le puneam, aveau în spate obiectivul major de a ajunge la Harvard. Mi-am demonstrat încă o dată că verile pe care mi le-am petrecut învățând alături de studenți de la universitate fizica, chimia, biologia, nu au fost în zadar. Pe lângă toate acestea, acceptarea mea la universitate, demonstrează că nu este imposibil pentru un moldovean să ajungă la Harvard, chiar dacă nu sunt nici prima și nici ultima de la noi care e acceptată acolo. Oricum, cu cât mai mulți suntem acceptați, cu atât mai mult demonstrăm elevilor sârguincioși din Moldova că e ceva tangibil și că, dacă vrei acolo, nu trebuie decât să aplici. Nu există scurtături, nu te dezavantajează nicidecum faptul că ești dintr-o altă țară, și chiar dacă trebuie să faci conversia notelor de la noi în sistemul american, asta nu e deloc complicat. Faptul că eu și încă o prietenă de-a mea am fost acceptate la Harvard, sper că vor servi drept imbold pentru cei care vin din urma noastră.

— A fost complicat să aduni toate actele de care aveai nevoie pentru a candida?

— Destul de complicat. La noi, mulți profesori și persoane din administrație nu sunt informate în legătură cu cerințele universităților de peste hotare. Practic, eu trebuia să mă informez singură. Am apelat și la ajutorul altor studenți la Harvard din R. Moldova. A fost complicat anume pentru că trebuia să fac multe lucruri singură – scrisorile de recomandare, asupra cărora am depus efort, conversia notelor, alte documente. A fost destul de stresant, dar a meritat.

— Planifici să revii în țară, după încheierea studiilor?

— Am completat de curând un formular pentru Harvard, în care trebuia să răspund la o întrebare similară – unde mă văd peste 10 ani. Cel mai greu când am aplicat pentru universitate, a fost să stabilesc cum vreau să mă prezint pe mine – un viitor avocat sau un viitor politician, care va face o schimbare în R. Moldova. Nu știu ce impresie le-am creat și de ce m-au acceptat, dar pot să spun că sunt încă nesigură. Iau în considerație și posibilitatea să revin înapoi acasă, mi-ar plăcea să fiu printre cei care schimbă ceva la noi, fiindcă am fost crescută într-o familie cu așa o mentalitate. Aș vrea foarte mult să mă implic în politica din R. Moldova, să simt că am o anume putere de decizie și că lupt pentru interesele concetățenilor mei. Totuși, nu știu cum mă voi simți acolo peste patru ani, poate că atât de tare îmi va plăcea mediul și faptul că sunt înconjurată de oameni care gândesc altfel decât la noi, încât asta mă va face să-mi doresc să stau, mai ales că aș vrea să fac nu doar licența în SUA, dar și Law School, adică studiile necesare pentru a obține licența de avocat. Nu știu dacă șederea mea în SUA se va limita la cei patru ani, dar nu zic „nu” întoarcerii acasă.

— Pentru că ai zis de implicarea în politică, ce crezi că poate schimba generația ta în acest sens, în R. Moldova?

— Generația noastră poate schimba totul. Noi suntem cei care vin după persoanele actuale la putere și, dacă vor rămâne suficienți oameni competenți, onești și dornici să se implice și să lupte până-n pânzele albe pentru o viață mai bună, atunci putem schimba absolut totul în R. Moldova. Poate sună idealist, dar tot ceea de ce noi ne plângem – corupție, incompetență și așa mai departe… atâta timp cât noi știm că putem căpăta expertiza necesară pentru a înlocui generația respectivă de politicieni și de specialiști, în general, trebuie să o facem, pentru că totul e în mâinile noastre. Unicul lucru care mă îngrijorează e dacă oamenii care au competențele necesare vor fi suficient de motivați să revină acasă. Chiar dacă ei au în adâncul lor dorința de a face ceva pentru Moldova, probabil vor fi atrași de oportunitățile de muncă de peste hotare, vor fi atrași de un anumit contingent de persoane, vor fi atrași de salariu, pentru că, evident, banii de acolo nu pot fi comparați cu cei câștigați aici. Ideea e că da, noi putem schimba ceva în țară, dar depinde și de ce oameni rămân acum, când noi plecăm.

— Trebuie și R. Moldova să vă ofere ceva în schimb…

— Exact. Deși, la noi, se vorbește mult despre ce ne poate oferi R. Moldova și puțin despre ce putem oferi noi în schimb. Oricum, nu putem exclude nici una, nici alta din acest schimb. E nevoie să existe o balanță între cele două.

— Tatăl tău este secretar de stat la Ministerul Justiției (Nicolae Eșanu, n.r.). Activitatea sa a influențat în vreun fel parcursul tău și faptul că ai ajuns la Harvard?

— De fapt, aceasta a fost prima întrebare pe care mi-au pus-o la interviul pentru Harvard. Nu mă așteptam deloc atunci la o asemenea întrebare. Nu pot să spun că funcția tatălui meu a schimbat ceva în mod deosebit, fiindcă tatăl meu m-a marcat foarte mult ca om, și nu fiindcă era secretar de stat. Pur și simplu, el mereu avea și are așteptări foarte mari de la mine. Nu cred că asta a avut vreodată de-a face cu funcția pe care a deținut-o. El m-a determinat să învăț mult, mă făcea să mă simt vinovată când vedea că stau în telefon, în loc să citesc o carte. Asta e valabil până în prezent. El a fost viceministru în două reprize, iar în pauza dintre acestea nu s-a schimbat nimic. Adică, fie că era sau nu viceministru, el avea aceeași atitudine față de mine, și oamenii tot aveau aceeași atitudine față de mine. Probabil, așteptările oamenilor erau diferite pentru că, știindu-l pe tata, cred că se așteptau să mă remarc cumva, sau să demonstrez că am potențial, deși eu nu am simțit presiunea asta. Sau, cel puțin, nu am putut să fac conexiunea aceasta – că oamenii așteaptă mult de la mine, anume pentru că tata are o anumită funcție. Chiar mă bucur că nu am fost pusă în poziția aceea.

— Dar cum ți se pare clasa politică actuală din R. Moldova?

— Nu am o părere foarte pozitivă despre aceasta. Însă, nu generalizez. Printre cei corupți și puțin onești, există și persoane care-și fac lucrul bine. În ansamblu, fiecare își apără propriile interese, fiecare se gândește în primul rând la el, și nu la binele țării. Asta e ceea ce ne dezbină. Nu e vorba dacă vom alege să ne integrăm în Uniunea Europeană, sau ne vom orienta spre Rusia, din punct de vedere geopolitic – tot ce contează e ca oamenii să trăiască bine. Și la noi în politică asta foarte des se uită. Noi ne axăm pe lucruri secundare. Chiar această problemă cu limba pe care o vorbim – moldovenească sau română, e una artificială. Noi foarte tare estompăm ce se întâmplă cu adevărat, ne axăm pe lucrurile greșite, iar asta ne costă, și poate că acesta e motivul pentru care trăim așa cum trăim.

— Din punctul tău de vedere, cât de important este să existe o societate civilă la noi, în care să fie implicați inclusiv tinerii și inclusiv cei plecați?

— Acesta este un aspect important. Ca să facem o schimbare, cum ziceam anterior, nu e neapărat să ne facem toți politicieni. Nu e acesta scopul. Există multe alte mijloace și multe alte pârghii prin care ne putem implica. În ce privește diaspora, văd foarte des pe rețelele de socializare tineri plecați la studii peste hotare, care merg la vot și se prezintă de fiecare dată la alegeri. Această mobilizare chiar demonstrează că nu e totul pierdut. Sigur că implicarea societății civile este indispensabilă, dacă ne dorim să schimbăm ceva. Nu-i neapărat să ajungem în Parlament și să ne orientăm spre vârful conducerii, putem începe de la noi – să refuzăm acceptarea copiatului în școli, pentru că asta tot e formă de corupție, să începem să demascăm acțiunile ilegale în școli, dacă acestea există acolo, și așa mai departe. Totul începe de la noi, și chiar dacă sună banal, acesta e adevărul

— Îți mulțumim.

Pentru conformitate, Aliona CIURCĂ