Principală  —  Interviuri   —   Filantropia nu se face cu…

Filantropia nu se face cu oamenii bogaţi, ci cu bănuţul văduvei

Interviu cu Igor Belei, director al Misiunii Sociale «Diaconia»

 

— În cei 10 ani de activitate ai Misiunii «Diaconia», care au fost cele mai şocante realităţi pe care le-aţi cunoscut?

— Imaginea care m-a şocat cel mai mult este cea a unui copil din satul Nicolăieuca, raionul Orhei, pe care l-am cunoscut în 2007. Avea 3 ani, dar arăta ca un prunc de doar 8 luni. Era singur în casă, aproape dezbrăcat, pe un cuptor neacoperit cu nimic. Pe masă era o farfurie cu varză murată. Sora mai mare a micuţului ne-a spus atunci că asta a fost masa lor de dimineaţă în acea zi. Părinţii erau plecaţi în sat, la muncă cu ziua. În cameră era semiîntuneric, iar casa arăta ca un bordei. Din păcate, descoperim tot mai des situaţii şi poveşti similare. Şi mai regretabil e că acestea nu sunt desprinse din filme, ci arată realitatea de la noi.

— Care e cel mai reuşit proiect al Misiunii «Diaconia»?

— Probabil, însăşi «Diaconia» a devenit un proiect deosebit de important al vieţii mele… E destul de greu să evidenţiezi un anumit proiect. E ca şi cum m-aş întreba care dintre cei trei copii ai mei îmi este cel mai drag. De fapt, toate proiectele noastre nu sunt doar o activitate ce urmează un buget. Ele sunt un răspuns la o nevoie identificată de colaboratorii şi voluntarii Misiunii. În spatele fiecăruia dintre proiecte stau zeci de oameni care au fost ajutaţi, vieţi care au fost salvate şi, indiferent de indicatori, aceste implicări devin o reuşită. Dacă e să le comparăm cu cele realizate acum 10 ani, proiectele actuale sunt implementate mult mai profesionist, pentru că au deja mecanisme şi instrumente bazate pe experienţa acumulată.

Aş putea numi, totuşi, în acest sens, unul dintre cele mai noi proiecte – «În braţele mamei», care presupune o intervenţie complexă pentru fiecare caz în parte, fiind vorba despre integrarea socială a persoanelor pe care maternitatea (ca stare) le aruncă în afara societăţii şi despre asigurarea dreptului fiecărui copil de a creşte în familie.

— Ce aţi reuşit să realizaţi în cadrul proiectului «Cooperare transfrontalieră pentru o viaţă fără droguri»?

— La nivel de implementare şi pregătire a echipei de lucru, am învăţat noi modalităţi de intervenţie pentru soluţionarea unei probleme deosebit de grave – consumul de droguri.  În cifre, am deschis trei Centre de reabilitare pentru victimele traficului şi consumului de alcool, la Chişinău, Leova şi Orhei. În total, 40 de persoane au participat la sesiuni de formare în domeniul prevenirii consumului de alcool şi drog. 260  de elevi au participat la lecţiile de informare, realizate în instituţiile de învăţământ din localităţile în care se implementează proiectul, iar 11 persoane au beneficiat de consiliere. În cadrul Centrului “Sfântul Ioan Maximovici”, al parohiei din Leova, de 3 ani activează un grup de Autosusţinere pentru persoanele dependente de alcool. Partenerii noştri, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, lucrează şi cu persoanele dependente de alte tipuri de droguri; noi, ţinând cont de situaţia autohtonă, am orientat partea de intervenţie pentru prevenirea şi combaterea consumului de alcool. Practic, beneficiarii au probleme similare, de aceea tratamentul şi celelalte acţiuni coincid.

— De obicei, beneficiarii «Diaconiei» sunt copiii flămânzi şi bătrânii singuratici. Cum arată un copil flămând?

— Aceştia au ochii pustii şi vezi că sunt lipsiţi de dragoste. Din fericire, în R. Moldova avem puţine cazuri de malnutriţie, deoarece acest pământ nu ne permite să fim în situaţia ţărilor din Africa. Mai frecvent întâlnim copii ai nimănui care, deşi trăiesc cu părinţii lor, au devenit chiar de la naştere povara acestora. Deoarece nu au modele sănătoase de familie, riscă, din păcate, să contribuie cu foarte puţin la construirea unei societăţi sănătoase.

— Dar un bătrân singuratic cum arată, de obicei?

— Bătrânii singuratici au o stare materială gravă, dar au multă demnitate.  Ştiu că această stare de singurătate nu şi-au meritat-o. Ei sunt cei care au muncit toată viaţa, dar sistemul social nu le-a permis să-şi făurească o bătrâneţe decentă. Din ceea ce ne povestesc, sunt afectaţi de nevoi materiale, dar le lipseşte şi dragostea şi atenţia celor din jur. M-a emoţionat o bătrână din Orhei, care atunci când am întrebat-o cine va veni la ea de Paşti,  ne-a spus: «Voi fi eu cu Dumnezeu» – un răspuns plin de înţelepciune, pentru că e realitatea tristă a sutelor de bătrâni singuratici.

— Cât de suficient se implică statul în soluţionarea problemelor bătrânilor singuratici?

— Prezenţa lor într-un număr atât de mare vorbeşte de la sine despre capacitatea insuficientă a statului de a interveni în acest sector. Nicăieri în lume statul nu are capacităţi să acopere în totalitate nevoile sociale existente, aceste responsabilităţi fiind delegate, în special, bisericii şi structurilor nestatale.  În R. Moldova vorbim, inclusiv, despre un management ineficient la acest capitol. Statul activează insuficient nu pentru că ar avea prea puţine resurse, ci pentru că şi cele disponibile nu sunt administrate corect şi echitabil. Toate guvernele de până acum au anunţat reforme în domeniu, dar nu vedem rezultate spectaculoase în rândul beneficiarilor finali, adică în vieţile celor nevoiaşi.

— Prin acţiunile din cadrul programului «În braţele mamei» încercaţi să convingeţi tinerele aflate în dificultate să nu avorteze. Câţi copii au fost salvaţi astfel de la omor?

— De la inaugurarea Centrului Maternal, în septembrie 2011, au fost asistate 16 cupluri mamă-copil. Vorbim despre prunci cărora li s-a oferit şansa de a veni pe lume, dar şi despre cei care au fost ajutaţi să rămână alături de mamele lor şi să nu fie instituţionalizaţi în internate. Prin intermediul Centrului de consultanţă, de la începutul anului 2011 până în prezent, am asistat 40 de cupluri mamă-copil aflate în dificultate. Prin intermediul Centrului Maternal şi al Centrului de consultanţă, oferim servicii destinate atât convingerii mamelor să păstreze darul de la Dumnezeu – copiii, dar şi creşterii acestor mădulare ale lui Hristos alături de ele.

— Ce suport le acordaţi în continuare tinerelor mame care au acceptat, totuşi, să nască?

— În cazul în care aceste femei nu dispun de locuinţă şi/sau se află în relaţii tensionate cu familia, le oferim cazare pe o perioadă determinată în Centrul Maternal (str. Criuleni, 22), iar în cazul în care dispun de un loc de trai, dar au dificultăţi financiare sunt susţinute în comunitate prin intermediul Centrului Maternal). În Centrul Maternal beneficiază de asistenţă rezidenţială pe o perioadă maximă de până la un an. Echipa multidisciplinară elaborează un plan individual de intervenţie prin care se urmăreşte consolidarea relaţiei dintre mamă şi copil, formarea deprinderilor de îngrijire a copilului, alimentare, gestionare a resurselor etc., în vederea creării unui mecanism de viaţă autonomă. În cadrul Centrului de consultanţă li se oferă asistenţă materială (scutece, hrană, medicamente); spirituală; psihologică (grupuri de autoajutor, consiliere psihologică) şi psihosocială (vizite la domiciliu, informarea mamelor despre drepturile de care dispun, ajutor în găsirea unui loc de muncă).

— Astăzi, Biserica este implicată mai mult în politică decât în activităţi caritabile. Cum credeţi, de ce s-au deplasat în această direcţie accentele?

— Biserica a fost preocupată dintotdeauna de viaţa «cetăţii», exprimându-şi poziţia faţă de deciziile care afectează în special latura morală a naţiunii. Azi auzim mai multe voci, care nu sunt cele mai reprezentative, dar au «ieşiri necontrolate» în spaţiul public şi emit declaraţii care foarte uşor devin subiecte de ştiri şi evenimente. Biserica este totuşi implicată în social, dovadă sunt şi activităţile realizate în cadrul reţelei «Diaconia», pe care lumea a început să le cunoască. Totuşi, rămân în umbră parohiile în care preoţii împreună cu voluntarii sunt zi de zi în slujba aproapelui. Din păcate, se observă un interes tot mai mare faţă de lucrurile spectaculoase, şi nu faţă de munca zecilor sau chiar sutelor de voluntari care, prin eforturile lor necompensate material, fac viaţa celor mai sărmani un pic mai uşoară.

— Care e modelul de filantrop pe care îl urmaţi?

— Este vorba despre filantropia creştină a Mântuitorului Iisus Hristos, bazată pe iubirea de aproape, şi celelalte porunci Dumnezeieşti. Întotdeauna îndemnăm ca acţiunile de milostenie să fie îmbinate cu rugăciunea, împărtăşirea sfintelor taine, pentru tămăduirea sufletului şi a trupului. Nu facem o simplă caritate, ci un act de bunătate a cărui finalitate este mântuirea.

— Activităţile caritabile ale «Diaconiei» sunt destinate în exclusivitate creştinilor Mitropoliei Basarabiei? Dacă apelează sărmani din alte confesiuni, cum procedaţi?

— Activităţile «Diaconiei» sunt organizate prin intermediul parohiilor Mitropoliei Basarabiei şi reprezintă un răspuns şi o intervenţie a bisericii în soluţionarea problemelor cu care se confruntă persoanele nevoiaşe. În ajutorarea sărmanilor ne ghidăm de pilda Samarineanului milostiv: ne interesează în primul rând durerea beneficiarului şi mai puţin confesiunea sa. De exemplu, chiar printre beneficiarele Centrului Maternal am avut două femei de alte confesiuni (neoprotestantă şi musulmană). Atunci când femeia neoprotestantă a avut anumite probleme, am invitat pastorul comunităţii respective pentru a-i oferi asistenţă spirituală.

— În ce relaţii sunteţi cu preoţii? Cât de conştienţi sunt preoţii de misiunea caritabilă a Bisericii?

— Activitatea pastorală include o activitate social-filantropică a parohiei. Mulţi preoţi din cadrul Mitropoliei îşi doresc să realizeze proiecte sociale la nivel comunitar, dar de cele mai multe ori au resurse limitate (nu doar de ordin financiar) sau nu dispun de instrumentele necesare pentru lansarea acestora. Aici intervine «Diaconia», care le oferă susţinerea necesară în acest sens: de la modalităţi de identificare a nevoilor până la implementarea unui proiect. Un rol deosibit îl are şi ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, care îi îndeamnă pe preoţi de fiecare dată să se implice şi în domeniul social.

— Anumite voci susţin că astăzi Biserica e mai mult o afacere decât un centru de spiritualitate creştină. Cum schimbăm situaţia?

— Aceste voci sunt, de obicei, cele care nu intră în biserică, vorbesc după aparenţe. Preoţii cu care lucrăm sunt dedicaţi activităţii de păstorire a sufletelor şi activităţilor sociale. Sunt cei la care apelează oamenii aflaţi în dificultate, sunt înconjuraţi de tineri care fac voluntariat şi sunt o resursă  pentru alţi actori comunitari.

— Cât de mult jertfesc bisericile, adică preoţii, pentru misiunile caritabile ale «Diaconiei»?

— Toate proiectele pe care le implementăm presupun mobilizarea comunităţii de către parohie. «Diaconia» asigură suportul informaţional, cel teoretic. Vă detaliez prin exemplul parohiei de la Roşu, raionul Cahul. Aici activează Centrul parohial «Sf. Maria Magdalena». Unul dintre serviciile oferite este cantina socială pentru bătrânii singuratici şi/sau ţintuiţi la pat. Produsele alimentare necesare pentru funcţionarea cantinei vin de la oamenii care aduc donaţii la biserică şi de la agenţii economici care, convinşi de preot, susţin acest proiect. O altă mică parte din produse este asigurată şi din campaniile de colectare a fondurilor.

— Cum e să faci azi filantropie? Cât de mult jertfesc bogaţii pentru cei săraci?

— Filantropia nu se face cu oamenii bogaţi, ci cu bănuţul văduvei. Acest adevăr îl cunosc toţi acei care realizează astfel de activităţi. Bogaţii, de obicei, nu jertfesc foarte mult, pentru că ei trăiesc într-o lume aparte, «într-un acvariu al bunăstării»: au un serviciu care îi asigură material, călătoresc, îşi petrec timpul liber în cercuri de prieteni cu o situaţie similară. Ei sunt rupţi de realitate şi cunosc problemele doar de la televizor. Uneori ne dăm seama că italienii ştiu mai multe despre situaţia socială de la noi decât persoanele bogate de aici. «Diaconia» realizează anual câteva campanii de fundraising. Deşi acestea au rezultate bune, constituie nişte semnale mici în comparaţie cu nevoile beneficiarilor. De exemplu, în campania de Paşti «Masa Bucuriei» din acest an, am colectat cca 1500 kg de produse alimentare şi peste 16000 de lei, astfel am reuşit să ajutăm 220 de bătrâni singuratici şi două cantine sociale.

— Cine vă susţine activitatea? Cine sunt finanţatorii proiectelor «Diaconiei»?

— Proiectele pe care le implementăm sunt susţinute de partenerii externi: structurile Caritas europene, UE, dacă ne referim la proiectele transfrontaliere, Monaco Aide et Presence (Principatul de Monaco) şi alte organizaţii creştine.

— În ce relaţii sunteţi cu autorităţile centrale şi locale?

— În localităţile în care avem proiecte, am stabilit o relaţie bună cu APL, or aceasta ne asigură şi cheia succesului: rezultate pozitive pentru comunitate. De unul singur nu poţi schimba ceva. Nu ne putem lăuda însă cu aceleaşi succese şi în Chişinău, dar şi în relaţia cu autorităţile centrale. Spre deosebire de regimul anterior (comunist), care manifesta o atitudine agresivă, acum avem parte de relaţii amicale, cu diplomaţie, dar cu un înalt grad de neimplicare, ceea ce uneori ne face să credem că se manifestă indiferenţă.

— Tot mai frecvent, în societate se vorbeşte că familia, în R. Moldova, a ajuns într-o criză morală greu de estimat. Cum poate fi depăşită această stare de fapt?

— Este necesară ierarhizarea valorilor în familie. Credinţa în Dumnezeu trebuie să prevaleze asupra materialului şi aceste elemente trebuie să fie puse la temelia educaţiei copiilor.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, A.G.