Festivalul de la Cannes – o oală de idei care tocmai fierbe

423-cobileanski1Interviu cu regizorul Igor Cobîleanski, filmul căruia a fost proiectat la Festivalul de la Cannes în secţiunea noncompetitivă “Scurtmetraje”

— E posibil să faci filme ieftine, dar de calitate?

— Da, e posibil. Banii sunt foarte importanţi în film, dar mai importantă decât banul este aşa-numita dramaturgie, adică scenariul, pentru că el stă la bază. Dacă ai un scenariu care nu presupune foarte multe cheltuieli, atunci e posibil. De exemplu, acţiunea are loc într-un spaţiu pe care nu trebuie să-l închiriezi sau chiria e foarte ieftină, cum ar fi – în pădure.

— Dar oricum trebuie plătiţi actorii…

— Sigur. Aceasta este meseria lor. Actorii sunt instrumente care, într-o conjunctură profesionistă, trebuie plătiţi. De fiecare dată, mă strădui să găsesc finanţare şi pentru ei.

— Cât de complicat e să obţii finanţare?

— Nicăieri nu e simplu să găseşti bani pentru film. Este o iluzie că în Occident, bunăoară, e mai simplu. Da, sunt oportunităţi diferite. Este CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei, n.r.), care finanţează proiecte cinematografice occidentale, au producători independenţi care investesc în film. Au şi spectatori. Au televiziuni care investesc în proiecte cinematografice. Noi toate acestea nu le avem şi putem spune că e mai complicat, dar nu trebuie să ne facem iluzii că acolo ar fi mult mai simplu.

— De fapt, cum e să faci cinematografie în R. Moldova?

— Sunt două aspecte. În primul rând, ca şi pretutindeni, este interesant. În al doilea rând, e nevoie de entuziasm, care, în R. Moldova, trebuie păstrat foarte mult timp, mai ales în cazul tinerilor. Fiind la început de cale, aceştia n-au persoane de contact peste hotare, cărora să le ceară un sfat sau un ajutor şi, respectiv, muncesc foarte mult timp bazându-se doar pe entuziasm, alături de prieteni, care îi ajută gratis. Acesta însă este un prim pas, pentru că trebuie să existe tendinţa profesionistă. Dacă nu ai plătit totul, la un moment dat, apare doza aceasta de milogeală. Eşti dependent, într-un fel, de bunăvoinţa altora. Când investeşti şi oferi bani, ai tot dreptul să ceri ceea ce vrei tu, şi nu cum vede el, să ceri echipamente de calitate şi îngrijite. Toate acestea, adunate împreună, fac filmul bun.

— Cum apar ideile pentru filme?

— Nu ştiu. N-am un răspuns la această întrebare. Ideile nu vin cu trenul şi nu există un orar fix la gara feroviară, unde de la ora 18.00 până la ora 21.00 vin idei. E suficient să observi lumea din jur, să asculţi poveştile oamenilor. Unele dintre poveştile sau acţiunile celor din jur pot trezi nu neapărat filmul, dar o secvenţă, anumite detalii ce pot fi potrivite pentru un personaj. Filmul, de fapt, este o imitaţie a realităţii.

— Ce e mai complicat? Să fii actor sau regizor?

— Am jucat mulţi-mulţi ani în urmă, undeva în adolescenţă. Probabil, activitatea mea în cinema în perioada respectivă m-a făcut să merg mai departe la regie. Nu ştiu dacă m-aş simţi la fel de bine sau la fel de prost dacă m-aş afla în faţa camerei acum. În filmele mele nu vreau să joc. Ar fi prea complicat pentru mine să fiu şi în cadru, şi în spatele camerei.

423-filmul-colectia-de-arome— Cum vă alegeţi actorii? După ce criterii?

— Când lucrez asupra unui scenariu, încerc să scriu deja cunoscând un anumit actor. Încerc să-l vizualizez şi să-i dau personajului caracterul actorului respectiv. Există însă şi situaţii inverse. În “Colecţia de arome”, de exemplu, în rolurile centrale sunt Gheorghe Grâu şi un copil. Am făcut un casting extrem de riguros, cu circa 250—300 de copii. Făcând o paranteză, şi anul trecut am vrut să ne apucăm de filmările acestui film. Dar nu găsisem actorul-copil şi am renunţat. Nu poţi să filmezi dacă nu ai actor. Omul e în cadru, şi tu, ca spectator, trebuie să-l crezi. Majoritatea veneau la casting şi începeau să recite fabule, poezii din Eminescu sau despre Eminescu, mai ales cum îi învaţă să spună poezii la şcoală într-un mod deseori dobitocesc, şi eu voiam altceva. Voiam să joace o secvenţă din film.

— S-au prezentat la casting şi copiii unor actori?

— Da, au fost. Unii s-au prezentat mai bine, dar nu s-au potrivit pentru rol, alţii mai puţin bine. Părinţii acelor copii care apar în film (de fapt, sunt doi băieţi) n-au nicio treabă cu actoria. Sunt copii talentaţi care s-au potrivit perfect rolurilor din film.

— Cine sunt mai greu de abordat, actorii mai cunoscuţi sau cei începători?

— Mai complicat este cu cei începători, pentru că ceilalţi au deja o experienţă. În general, este simplu să lucrezi cu actorii talentaţi. Recent, am finalizat “La limita de jos a cerului”, un lungmetraj care va apărea în această vară. Am lucrat cu un actor foarte tânăr, Igor Babiac, care este extrem de talentat şi extrem de cinematografic, de un potenţial incredibil. Mi-ar părea foarte rău să nu şi-l valorifice. Chiar făceam o comparaţie şi spuneam că este al doilea Gheorghe Grâu. Dacă nu se supără Gheorghe pe mine, este cu totul altceva decât el, totodată, şi are o altă dimensiune decât cea a lui Gheorghe, care era sex-simbol, însă are o capacitate de trăire pe ecran incredibilă.

— Dacă e să facem o comparaţie între munca depusă la un scurtmetraj şi un lungmetraj, care este mai dificilă?

— Ca şi dramaturgie, e foarte complicat scurtmetrajul, dar ca şi muncă fizică – e mai uşor. Un scurtmetraj îl filmezi în două-trei zile, cel mult patru. Un lungmetraj poate să-ţi ia o lună-două. Au fost cazuri când au durat luni întregi. Oamenii fac filme şi cu anii.

— Faceţi şi videoclipuri. Din plăcere, pentru diversitate sau din motive financiare?

— Din interes financiar, pentru că din filme nu te poţi hrăni, ca să spun aşa, nu poţi supravieţui. Un film îl faci la doi-trei ani şi, între timp, nu poţi să mori de foame. Totuşi, în ultimul timp, n-am prea lucrat la videoclipuri. De ceva timp, mă ţin mai mult de spoturi publicitare, deşi mi-ar plăcea să fac videoclipuri. Este cumva, generic vorbind, mai artistic.

— Cred că orice regizor visează să ajungă la Cannes. Ce înseamnă pentru dvs. această treaptă?

— Acestea sunt, în primul rând, posibilităţi de comunicare. În perioada Cannes-ului, nu este atât de importantă participarea filmului, cât posibilitatea de a face nişte întâlniri, de a contacta nişte oameni care vin acolo foarte clar înarmaţi cu ideea de a produce, producători care vin şi au bani. Vin regizori care sunt în căutare de scenarii. Este cumva o oală de idei care tocmai fierbe. În plus, vine foarte multă lume. La Cannes, în perioada aceasta, vin circa 12-14.000 de oameni. Se adună, practic, un oraş.

— Când munceaţi la acest film, v-aţi gândit unde v-aţi dori să ajungă?

— Nu mi-am propus acest fapt, dar m-am gândit. Chiar făceam glumiţe cu operatorul în acest sens. Aş vrea să avem un circuit întreg festivalicesc cu acest film. Să-l exploatăm cât putem de mult. Odată făcută lansarea, peste un an se epuizează posibilităţile festivaliceşti. Deja l-am expediat la alte festivaluri. Acum aşteptăm răspunsurile.

— Din câte ştiu, deplasarea la festivalul de la Cannes n-o achită nimeni. V-aţi gândit din timp să vă restrângeţi cheltuielile sau că veţi fi nevoit să împrumutaţi?

— Este cel mai snob festival posibil. O zi de cazare acolo în perioada aceasta e între 1000-1500 de euro. În mod normal, ar fi trebuit să stau trei-patru zile. Eu însă nu pot să-mi permit acest lux. Este prezent la festival un coproducător al filmului. Dacă va fi nevoie să spună câteva cuvinte, o va face. Eu însă, cu părere de rău, nu-mi permit să mă duc. Era o tentativă, la un moment dat, de a solicita nişte bani de la Ministerul Culturii, care, în mod normal, ar trebui să susţină pe oricine care participă la un astfel de festival, care, într-un fel, este o carte de vizită a culturii moldoveneşti. Până la urmă, pentru aceasta şi există acest minister: pentru a finanţa deplasările artiştilor, pentru a finanţa concerte. Asta trebuie să facă, să reglementeze politicile culturale.

— Despre ce este filmul “Colecţia de arome”?

— Este o dramă socială care încearcă să pună în valoare situaţia unei familii în care mama este bolnavă, iar tatăl şi fiul, pentru prima oară, recurg la o modalitate nouă şi foarte periculoasă de a face rost de bani pentru medicamente. Nu l-am făcut pentru a specula cu subiecte de genul acesta. Scenariul are vreo cinci ani, cred. Stătea undeva în sertar. În vară însă am decis să facem ceva ca să nu stăm. Nu ne-am gândit că ar fi un film pe care să-l vadă străinii, ci mi-a părut interesant subiectul.

— Ce simbolizează titlul?

— Titlul este un detaliu din film. Este vorba despre un brăduţ aromatizator care se pune la maşină. Mai mult nu spun nimic, vedeţi filmul.

— Până în prezent, Saşa, Grişa şi Ion au devenit personaje arhicunoscute, aproape de sufletul fiecăruia. Vom întâlni astfel de personaje şi în “Colecţia de Arome”?

— Nu. Dacă până acum am încercat să exploatez această zonă a comediei şi a burlescului pe alocuri, în cazul dat, este un scurtmetraj care este o dramă curată. Nu are nicio legătură cu comedia. Cei care sunt obişnuiţi cu scurtmetrajele date şi aşteaptă să râdă, nu vor avea parte de aceasta.

— După cum aţi menţionat, până acum în creaţiile dvs. ieşea în prim-plan ironia sau chiar sarcasmul, în spatele căruia se resimte dramatismul situaţiei. De data aceasta, e o dramă pură. Ce v-a făcut să vă schimbaţi stilul?

— Întotdeauna am avut predilecţie pentru aceste două zone ale dramaturgiei. Pur şi simplu, s-au aranjat stelele aşa încât să apar mai întâi cu comedia. Nu neapărat c-am vrut eu aceasta, ci aşa s-a întâmplat. S-au găsit finanţări, pentru că şi noi depindem de producători. Îi pui în faţă cinci scenarii drame, cinci scenarii comedii şi el alege pe care-l vrea. Dacă s-a întâmplat să fie alese trei comedii una după alta, asta a fost să fie. Sunt convins că voi reveni la acest gen, pentru că mai am multe idei.

— Cum aţi colaborat cu Gheorghe Grâu?

— Foarte bine. Gheorghe Grâu este un actor foarte-foarte talentat şi, trecând peste tot ce i s-a întâmplat peste 20 de ani, a rămas cu un feeling şi un profesionism de excepţie. Gheorghe este actor în sensul plin al cuvântului. El intră în măduva personajului. Are un comportament de excepţie. Nu exagerează. El se află în vârful piramidei.

— Vi s-a întâmplat să vedeţi pe drum o persoană mai expresivă şi să doriţi s-o invitaţi să joace în filmul dvs.?

— Persoană nu, tipaje da. Se întâmplă să te uiţi la cineva şi să te gândeşti că acesta are faţă de actor sau faţă de primar, sau faţă de alcoolic. În principiu, noi toţi suntem interesanţi. Nu există oameni care să nu aibă ceva ce s-ar potrivi filmului, dar mai există şi alt gen de oameni care trădează un anumit conflict de caractere. Cum ar fi, de pildă, când te uiţi la cineva şi conchizi că e alcoolic, dar te uiţi mai atent şi înţelegi că, de fapt, este un militar alcoolic. Există diverse situaţii.

— În R. Moldova sunt oameni de afaceri care ar dori să investească în cinematografie?

— Problema este că, în R. Moldova, nu există instituţia producătorilor. Oamenii care ar putea să fie producători nu ştiu, din păcate, că filmul este, de fapt, o afacere. Poţi să câştigi foarte mulţi bani. 70% din filme se fac în SUA, unde oamenii sunt mai pragmatici. Filmul e o afacere, dar la noi nu sunt producători. Sper că, în timp, se vor schimba lucrurile. În plus, producătorul de film nu este un sponsor. Dacă te apuci de producţie de film, practic trebuie să i te dedici. Asta e o muncă. Aşa cum vii zi de zi la serviciu, aşa şi un producător vine zilnic la o casă de producţie. Nu e doar de dragul de a face artă. Tentative de acest gen au mai fost, însă au renunţat, pentru că abordarea a fost un pic greşită. Cel care se apucă să producă film trebuie să înţeleagă foarte bine că aceasta este o meserie de lungă durată. Filmul îl faci acum şi-ţi recuperezi banii în doi-trei ani. Nu e un sezon de vindere de bere, unde banii vin imediat. Această afacere funcţionează un pic altfel, dar funcţionează.

— Ce fel de viitor are arta cinematografică în R. Moldova?

— Nu neapărat sumbru. R. Moldova s-ar putea să nu aibă cinematografie, dar va avea autori de film. Cinematografia presupune mult mai multe lucruri, nu doar a regiza şi a filma filmul, dar şi spectatori, şi săli de cinema, şi şcoli potrivite, şi o garnitură întreagă de oameni tehnicieni care îşi cunosc meseria, şi sunetişti, magazine de unde poţi cumpăra echipamente. Film în R. Moldova va exista. Până la urmă, este foarte tentant şi foarte romantic să faci film, dar nu e deloc uşor.

— Ce şanse are filmul autohton să străbată în Europa sau SUA?

— Aici e mai complicat. Nu vorbim de piaţa americană, pentru că acolo n-o să străbatem niciodată. Încearcă francezii să răzbată şi nu reuşesc, cei care au peste 600 de producţii pe an. Noi – cu atât mai mult. Însă, piaţa europeană ar putea fi parţial interesată de filmul moldovenesc, cel puţin din perspectiva geografiei, adică să vedem cine sunt sălbătăciunile acestea şi ce au făcut. Există curiozitatea. În lume, în general, există o nişă pentru fiecare film. Documentarul, de asemenea, va avea un anumit spectator care va dori să-l vizioneze. Dacă ne referim însă la succese cinematografice, asta depinde foarte mult de echipă, de scenariu, de producător, de banii investiţi. Filmele moldoveneşti pot fi văzute în lume, cu o singură condiţie însă: ca regizorii sau oamenii de film moldovenesc să încerce să iasă din propria carapace şi să contacteze alţi oameni. Să se afle cât mai mult în lumea aceasta a filmului european, pentru că oamenii aceştia circulă unii lângă alţii. Se întâlnesc la festivaluri, fac schimb de idei, apoi se văd la alte festivaluri şi tot aşa. Noi, din păcate, circulăm mai puţin şi, respectiv, nu suntem în familie, ca să-i spun aşa.

— În filmele autohtone este mai mult reflectată viaţa de la sat şi mai puţin cea urbană. De ce? Nu e la fel de interesantă?

— Da, sunt absolut de acord. Noi am organizat lunile trecute un fel de omnibuz moldovenesc, omnibuz însemnând o serie de şapte scurtmetraje cu autori moldoveni. Este un proiect încă în desfăşurare, care vine să scoată la lumină nişte autori moldoveni, mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Cu acest scop, au fost trimise mai multe scenarii şi majoritatea lor cumva plonjau în spaţiul acesta rural, cu fântâni, cu căldări, cu case, cu oameni plecaţi la muncă peste hotare. Probabil, este un subiect social care pare mai curios. Cred că există şi un soi de tradiţie în filmul moldovenesc de a extrage subiecte de la ţară.

— Când citiţi un scenariu prost, cum procedaţi?

— Îmi pare rău de timpul pierdut. Uneori, o prostie are două pagini şi e în regulă, dar când are 25 de pagini, asta înseamnă vreo 20 de minute pierdute.

— Dacă vedeţi din start că e un scenariu prost, îl citiţi până la sfârşit?

— Da. Îl citesc în pauze. Sunt şi scenarii foarte bune, dar sunt şi altele, unde autorul aberează foarte mult, dar tot el descrie o acţiune şi trece pe lângă ea fără să înţeleagă că nota 10 e anume acolo, o situaţie foarte cinematografică pe care el n-o exploatează. Citesc până la capăt, pentru că, totodată, trebuie să-i dai un răspuns omului, şi acest răspuns trebuie să fie argumentat. Uneori, poţi să-i dai un sfat – la ce să mai lucreze ca să-şi îmbunătăţească scenariul.

— La ce lucraţi acum?

— Acum avem pe ţeavă, cum spunem noi, două lungmetraje, pentru care căutăm producători. Mai e unul pentru care, parţial, s-a găsit finanţare în România, dar este insuficientă. Continuăm să căutăm bani. Subiectele sunt foarte diferite. Sunt şi drame, şi comedii.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Olga Bulat

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *