Principală  —  Interviuri   —   Interviu cu Vadim Brânzan: „Fără…

Interviu cu Vadim Brânzan: „Fără studii, fără experienţă, toţi vin şi ne conduc”

Interviu cu Vadim Brânzan

— Dle Brânzan, aţi revenit pentru totdeauna acasă sau veţi pleca, totuşi?

— Sper că am revenit pentru totdeauna, deşi nu am plecat nicicând de acasă. Fizic poate eram departe, dar cu sufletul eram aici. Când mă ocupam de investiţii, tot timpul voiam să vin şi să investesc acasă. După ce am plecat de la Merrill Lynch, în februarie 2007, am ridicat fondul meu investiţional, am atras investitori… De atunci urmăresc atent şi procesele de privatizare din R. Moldova.

Vadim Brânzan are 45 de ani, este căsătorit și are 3 copii
Studii
1988-1993 – Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Fizică
1999-2001 – Universitatea Harvard, MBA (master în administrarea businessului) cu specializare în finanțe
Experiență de muncă
1994-1999 – consultant superior pentru companii din sectorul gazo-petrolier, alimentar și organizații de stat din Rusia, PRICEWATERHOUSECOOPERS, Moscova, Kiev, Chișinău
2001-2007 – director al grupului de Investiții Globale Principale și Finanțări Structurale, MERILL LYNCH, New York
2007-2014 – partener principal la NOV CAPITAL, LLC, fond investițional cu capital privat, New York-Londra
2014-2016 – fondator și partener principal la LOGOS ADVISORS, LLC, companie de investiții cu capital privat, Miami
2001-prezent – activitate financiar-bancară și investițională.

— Şi unde aţi reuşit să investiţi?

— Am investit în SUA, în Marea Britanie, în India, în China. Cu timpul, am atras investitori noi, cu nume global, cele mai mari fonduri de investiţii private, gen Apollo, Kohlberg Kravis Roberts (KKR ).

— Şi în R. Moldova aţi reuşit să investiţi?

— Nu. De fiecare dată când am încercat, mi s-a spus că, deja, activul pe care doresc să-l procur este vândut. Am vrut să achiziţionez mai multe active, prin 2007-2013. Urmăream atent ce se întâmplă în R. Moldova, urmaream climatul investiţional, privatizările. Un activ asupra căruia mă concentrasem cândva a fost Hotelul Codru. Am încercat, dar mi s-a spus că nu am şanse. De aceea nu am mai continuat. Vreau, însă, să menţionez, ca oamenii să înţeleagă: când m-am lansat în politică, am spus că nu mai fac afaceri, nu mă mai ocup de posibile investiţii în Moldova. Voi respecta această decizie.

— Să revenim la intenţia de a investi în Hotelul Codru. Pe atunci, ministru al Economiei era Igor Dodon. De ce nu aţi participat, totuşi, la concursul investiţional?

— Da, Igor Dodon era ministru al Economiei. Personal nu m-am întâlnit niciodată, nu am discutat cu el. Dar, alte persoane, din anturajul său, mi-au spus că „nu e de dorit”. Am insistat, le-am spus că reprezint un fond american de investiţii, că vin din SUA, dacă e nevoie de acordul Ambasadei SUA, îl voi prezenta… Mi s-a spus: înţelegem, dar îţi trebuie un certificat de la Banca Naţională (BNM) despre provenienţa banilor… Am zis că o să-l obţin. Mi-au răspuns că BNM mi-ar elibera certificatul în 45 de zile, iar licitaţia e peste 38 de zile. Tot acei funcţionari m-au asigurat că nu voi obţine certificatul în timp util şi nu voi fi admis la concurs. Au fost şi alte active pentru care m-am implicat, dar de fiecare dată, înainte de licitaţii, aflam că deja este un cumpărător.

— În cei 20 de ani cât aţi lipsit din Moldova, cum aţi păstrat legătura cu familia, cu statul, cu ţara?

— Pentru mine, fiecare zi trăită departe începea aşa: mă trezeam şi primul lucru pe care îl făceam era lectura ştirilor din Moldova. În fiecare zi, şapte zile pe săptămână, de pe toate portalurile… Ştiam exact ce se întâmplă la noi şi, apropo, nu doar noutăţile publice. Când veneam acasă, mă întâlneam cu prietenii, cu foşti colegi, care încă nu au plecat. De fiecare dată când mă întâlneam cu ei, în ochii lor citeam că nu le place ceea ce se întâmplă, căutau parcă o susţinere din partea mea. Se întrebau cum să trăiască mai departe, cum să-şi hrănească familiile, fiind puşi în situaţia să supravieţuiască în acest sistem. Nu am pierdut nicicând contactul, or, ştiam din aceste surse, de la oamenii care ocupă anumite poziţii, exact ce se întâmplă în economie, ce se întâmplă în politic.

— Ce s-ar întâmpla în R. Moldova dacă, într-o bună, zi migranţii nu ar mai trimite bani acasă?

— Am mai spus. În R. Moldova, economia funcţionează, se mai ţine la suprafaţă, doar din remitenţe. Acest flux financiar e în continuă scădere, de la 1.5 miliarde, acum 3 ani, a ajuns la 1 miliard USD.

— Un miliard vine şi… un miliard a fost furat…

— De altfel, unul din mesajele mele către diasporă a fost cel despre miliardul furat. Spuneam că cei plecaţi pot interpreta acest furt ca pe unul comis direct din banii trimişi de ei acasă. Deci, gândiţi-vă, un an de zile aţi muncit din greu, că numai noi, cei plecaţi, ştim cât de greu se câştigă banii acolo. Aţi economisit fiecare euro, ca să-i trimiteţi celor dragi. Şi, iată, un an din munca voastră a fost, pur şi simplu, răpit. Să revenim la economie. O parte din remitenţe sunt cheltuite în consum. Datorită acestor bani se stimulează consumul, creşte economia şi o parte din mijloace se duc în depozite bancare. Acum, băncile noastre nu creditează pe termen lung, orizontul investiţional fiind de 3—4 luni, or, majoritatea proiectelor pe care le creditează sunt proiecte de vânzare—cumpărare, pentru că e o economie bazată pe import, pe comerţ, pentru că noi producem foarte puţin în comparaţie cu importul pe care-l facem. Dacă analizaţi bilanţul plăţilor, este total negativ. Noi exportăm un miliard şi importăm 5-6 miliarde… De fapt, acum şi mai puţin, deoarece s-a redus puterea de cumpărare a oamenilor. Deci, admitem că jumătate de miliard vine în bancă, banca creditează proiecte pe termen de 3—4 luni. Astfel, fiecare dolar face câte 4-5 rotaţii în economie, creând un coeficient de multiplicare de 400 unităţi. Bunăoară, 2 miliarde USD sunt adunate din 500 milioane USD depuse în bănci. Şi PIB-ul este constituit aproape integral din remitenţe trimise de migranţi. Fiecare dolar care nu mai ajunge acasă are un impact de 4—5 USD scoşi din economie, din cauza coeficientului de multiplicare, micşorându-se şi puterea de cumpărare.

— Ce-ar fi dacă aceşti bani nu ar mai ajunge deloc în R. Moldova?

— Economia noastră nu ar mai exista, şi asta după ce am avut la dispoziţie 25 de ani ca să ne determinăm avantajul nostru competitiv. Trebuia să cunoaştem exact ce putem face noi ca economie pe piaţa mondială. Îmi amintesc, în anii ’90, când eram încă aici, lumea vorbea că suntem o ţară agrară, că am putea ajunge ca şi Olanda, sau chiar că am depăşi-o… Vorbe goale, în lipsa unui program coerent de dezvoltare. Noi aşa şi nu ştim ce economie vrem să construim. Atâta timp cât lipseşte o claritate, nu vom putea trăi normal, vom avea salarii şi pensii mici.

— Aţi candidat la funcţia de guvernator al BNM. Ce faceţi acum? V-aţi angajat undeva, aveţi vreo ofertă de la BNM, ca să munciţi acolo?

— După experienţa pe care am avut-o cu BNM, am înţeles că, dacă vreau să mă implic în procesele economice de aici, trebuie să ajung la putere. Am vorbit cu unul, cu altul, unii m-au propus să vin consilier la ei, adică să le „şoptesc” la ureche ce şi cum să facă, ca, până la urmă, tot ei să decidă. Foarte mulţi dintre cei de la guvernare nu au experienţă adecvată, nu au o educaţie pe măsură… Ce sens are să le spui ce trebuie să facă, dacă ei nu fac nimic? Majoritatea au interesele lor personale, au nişte rigori neîntemeiate. Aşa, fără studii, fără experienţă, toţi vin şi ne conduc.

591-vadim-branzan

— De asta şi caută consilieri…

— Nu mai doresc să fiu consultant, pentru că am fost consultant la Pricewaterhouse. Munceai un an la un proiect, după care veneai la şeful companiei, îi demonstrai că astea sunt practicile cele mai bune, îţi mulţumea, punea dosarul pe poliţă şi uita. Nu vreau să mai repet acea experienţă. Am înţeles că, pentru a reuşi ceva în R. Moldova, trebuie să fii la putere, dar ca să ajungi la putere, trebuie să ai un partid. Acum, împreună cu echipa, ne aflăm în proces de consolidare a unui grup de tehnocraţi, specialişti în domeniul lor, oameni integri, oneşti, de acasă şi din diasporă, care vor să devină membri ai acestei echipe. Într-un fel, creăm un guvern din umbră, cu oameni de calitate, cetăţeni ai R. Moldova, cu care am merge la alegerile din 2018, preluând puterea, implementând politicile noastre economice, sociale şi aducând ţara la normalitate, la un trăi mai bun.

— Nu v-aţi gândit să vă asociaţi cu vreun partid existent deja, or, nu-i deloc simplu să faci un nou partid în Moldova, ca să poată participa la parlamentarele din 2018?

— Suntem deschişi pentru toate opţiunile, dar vreau să spun un lucru foarte clar: orice partid sau mişcare am crea, ea va fi întemeiată pe următoarele principii: oamenii se consolidează nu atât în jurul liderului, cât în jurul ideii; prioritatea democraţiei interne de partid; puterea să vină de jos în sus şi nu de sus în jos. Dacă-mi arătaţi astfel de partide la noi, jos pălăria, dar eu nu am văzut. Este adevărat, sunt partide în curs de creare, care se consolidează, sunt pe val, cresc şi noi le susţinem. Oricum, discutăm cu toţii şi vom încerca să facem ceva deosebit. Da, e puţin timp, dar haideţi să ne gândim că, la 4 septembrie, când am aterizat în R. Moldova, nivelul meu de notorietate era 100—200 de oameni, care mă cunoşteau atunci, de la concursul pentru BNM. Timp de vreo două săptămâni, am reuşit să colectăm, doar pe căi cinstite, peste 5000 de semnături. De altfel, să fi vrut, am fi colectat 15—20 de mii, cât erau necesare pentru înscrierea în prezidenţială. Deci, în două săptămâni, am adunat destule semnături, încât, dacă mi-aş fi propus, aş fi creat deja un partid. Nu am făcut acest lucru. Vrem, pe căi cinstite, să mergem şi să convingem oamenii. E puţin timp, dar sperăm să reuşim, deoarece avem o echipă de oameni coerenţi…

— Cine sunt aceştia?

— În curând vom organiza un eveniment și vom prezenta oficial echipa noastră. Nu voi da nume acum, vreau doar să spun că din diasporă vor fi oameni pe care îi cunosc personal de mulţi ani, cu studii la Harvard Business School, care au făcut MIT-ul, au făcut INSEAD-ul (Fontainebleau, Franţa), oameni care lucrează pe Wallstreet sau la Londra de 20 de ani.

— Şi ei vor să vină la Chişinău?

— Nu că vor, ei vor veni la Chişinău, într-un proiect, pentru cel puţin 1—2 ani. Aceşti oameni deja s-au realizat financiar şi nu mai au nevoie de bani. Şi eu am spus: vin şi lucrez, dar nu am nevoie de salariu. Când candidam la BNM, am subliniat că nu pretind la un salariu, că l-aş dona unui fond de binefacere. Dacă deveneam şef de stat, făceam acelaşi lucru. Nu venim pentru bani. De altfel, aceştia nici nu-s banii despre care noi am putea vorbi. Oamenii despre care discutăm acum sunt înstăriţi, în cifre – multimilionari.

— Dar câţi multimilionari are R. Moldova în străinătate?

— Nu i-am numărat. Eu nu discut cu toţi, doar cu cei care sunt prietenii mei. Împreună cu ei am crescut profesional, educaţional etc. Şi acasă sunt foarte mulţi oameni de calitate. Ne-am şi întâlnit cu antreprenori care, singuri, cinstit, s-au ridicat de la zero, muncesc şi nu vor să plece. Spun că mai speră în această, ultimă şansă. Dacă peste doi ani nu câştigăm la alegeri, ne-am împachetat şi am plecat. Specialişti în domeniul financiar-bancar, specialişti în audit, care lucrează în companii mari de consultanţă, oameni din regiuni, medici, profesori – toţi sunt de acord că, atâta timp cât cei de la guvernare fură, atâta timp cât sunt familii sărace, iar ei, cunoscând astfel de familii, oricum fură, trebuie de pus punct acestei clase politice. Ca echipă, suntem convinşi că putem schimba viaţa în bine în vreo doi ani. Nu promit că degrabă vom trăi ca în Elveţia, dar promit că vom trăi decent.

— Dacă, totuşi, vom avea alegeri parlamentare anticipate, cum veţi proceda?

— Deoarece vin din afaceri, ştiu că în orice tranzacţie trebuie să ai planul A, B, C, D, E, ne gândim cu doi-trei paşi înainte. Acesta ar trebui să fie şi modul de gândire, de luptă împotriva actualului sistem. Ne-am pornit şi vrem să ajungem în următorul parlament. În funcţie de rezultatele de la prezidenţiale, vom şti când vor fi parlamentarele, 2018 sau 2017. Atunci vom decide când ne lansăm.

— Prezentaţi-ne un tablou al unui sat, al unei familii de la ţară pe care aţi cunoscut-o pe când colectați semnături. Faceţi o descriere care ar impresiona un coleg de-al dvs. din străinătate…

— Când am venit, nu mi-am recunoscut baştina. Şi nu mă refer la infrastructură… Mai important e ce am văzut în ochii oamenilor. Până la urmă, noi, oamenii, construim drumuri şi poduri, şi canalizare, rezolvăm totul, dacă este speranţă. Ce am văzut în ochii oamenilor? Am văzut o dualitate, care lipsea anterior, când vedeam în priviri multă speranţă. Acum speranţă a rămas mai puţină, dar a apărut multă indiferenţă. Oamenii nu mai cred în vreo schimbare, lasă aripile în jos şi pleacă. Acest mesaj l-am văzut practic peste tot unde am fost în R. Moldova.

— Ce credeţi despre actualul scrutin prezidenţial?

— Dacă e să începem de la legea care reglementează acest scrutin, mă refer la Codul Electoral, care a pus candidaţii independenţi şi cei cu partide pe picior de egalitate. Totodată, din procesul electoral au fost excluşi un milion de oameni, pentru că s-a interzis colectarea semnăturilor din diasporă, din stânga Nistrului sau a celor fără viză de reşedinţă. Am făcut interpelări la CEC. Cei de acolo au recunoscut că aşa-i legea. Ei altfel nu pot, ei execută legea care este votată de Parlament şi promulgată de actualul preşedinte Timofti. La noi trebuie schimbată Constituţia, ea e bolnavă, şi de acolo, de la cap, se trage totul. Atât timp cât avem o Constituţie incoerentă, atât timp cât oricine a venit la guvernare a schimbat-o pe placul său, avem un document pe care nimeni deja nu-l mai înţelege, nu-l mai respectă. Dacă nu se respectă Legea Fundamentală, nu se respectă celelalte legi din ţară.

— Dar cine poate scrie o Constituţie nouă, respectabilă? Actualul Parlament?

— Nu, actualul Parlament nu ne reprezintă, şi asta se întâmplă din prima zi a mandatului său. Explic. În business există noţiunea de forţă majoră, asta înseamnă că dacă am încheiat o tranzacţie şi imediat a intervenit ceva care schimbă în mod radical parametrii tranzacţiei, aceasta este anulată. Noi am votat Parlamentul actual acum doi ani. Imediat după alegeri, s-a aflat despre furtul miliardului. Era clar că banii au fost sustraşi cu implicarea directă sau indirectă a membrilor aleşi în noul Parlament. Asta se şi cheamă forţă majoră. În acel moment, ar fi fost normal ca parlamentarii să-şi dea demisia și să aibă loc alegeri anticipate. Nu, ei stau, se cumpără, se vând unii pe alţii, formează majorităţi, ca să ne conducă, să ne guverneze. Parlamentul actual nu poate face nicio modificare în interesul poporului. Cine ar putea? Cei care vor veni. Sper că şi noi vom intra în noul Parlament, vom veni cu propuneri de modificare sau de adoptare a unei noi Constituţii, care ar reflecta doleanţele poporului R. Moldova.

— Cât de sigur este sistemul bancar în R. Moldova?

— Dar noi avem sistem bancar? Avem o mână de bănci, una mai mică decât alta, şi când te uiţi de la distanţă, pare a fi foarte solid. Pentru că, dacă vă uitaţi la bilanţul contabil al băncilor din Moldova, pare că sunt foarte sănătoase, dintre cele mai sănătoase din lume, deoarece nu se creditează din credite de durată scurtă, ci se creditează pe baza depozitelor persoanelor fizice şi juridice, deschise pe termen de un an şi mai mult.

— Dar cât de sigure sunt aceste depozite?

— A crescut procentul creditelor neperformante, e normal să crească, pentru că a scăzut puterea de cumpărare a oamenilor şi companiile au început să simtă dificultăţi în privinţa fluxului de numerar şi de aceea nu pot să răsplătească creditele luate de la bancă. Dar, din punct de vedere al structurii bilanţului contabil, băncile noastre sunt destul de sănătoase. Unde e problema la noi? Structura acţionarilor. Cine sunt acţionarii, că doar ei aleg conducerea băncii. Sunt persoanele acelea oameni oneşti sau nişte oameni întâmplători, nişte indivizi fără principii morale, care pot fura încă o dată tot sistemul bancar? Asta-i problema şi despre asta BNM tace, ei vin şi spun că, uite, la noi problema cea mai mare este că a crescut procentul creditelor neperformante. Nu aceasta e problema cea mai mare, pentru că la noi rezervele create de bănci sunt mai mult sau mai puţin suficiente pentru a acoperi pierderile care au loc ăn urma creşterii procentului de credite neperformante. Problema e în calitatea acţionarilor.

591-vadim-branzan2— Leul continuă să se deprecieze. La ce ne putem aştepta?

— Vor creşte preţurile. La noi, economia este bazată pe importuri. Când cumpărăm ceva de peste hotare, nu achităm în lei, ci în euro sau în dolari. Dacă leul se depreciază, preţurile cresc. Sunt două aspecte ale problemei. Primul este inflaţia pe care o vom simţi în urma deprecierii leului, iar al doilea aspect, care ar fi fost pozitiv dacă am fi avut un comerţ extern mai dezvoltat, deprecierea ar însemna reducerea costului forţei de muncă interne… În cazul unei economii bazate pe export, acesta ar fi un lucru util, deoarece, dacă se depreciază valuta naţională, exporturile mele, când le trec în valută naţională, sunt mai mari, iar nivelul salariilor se păstrează acelaşi. E bine pentru producătorii care exportă. Dar, din păcate, în R. Moldova economia se ţine pe importuri. Deprecierea leului poate avea un impact exclusiv negativ asupra oamenilor.

— Demnitarii tot ne promit că vor recupera miliardul. Ce ne puteţi spune despre aceste promisiuni în contextul rapoartelor Kroll?

— Cine promite? Puteţi să-mi spuneţi concret? Vreau să-l întreb cum anume are de gând să o facă. Personal nu-mi prea dau seama cum au de gând să restituie acest furt. Eu am lucrat cu Kroll de multe ori. Când eram pe Wallstreet, procedura standard era de a angaja o companie de investigaţie, pentru cercetări asupra persoanei sau a companiei în care intenţionam să investim. E o companie excelentă, dar e şi cea mai scumpă din nişa respectivă. De altfel, calitatea lucrului lor este fantastică. Să nu uităm, însă, că Kroll e o companie de investigare, de consultanţă. Ei vor veni şi vor spune ce şi cum s-a întâmplat, dar nu vor restitui şi banii.

— Potrivit contractului, în urma investigaţiilor Kroll, acestei companii îi va reveni o sumă importantă din banii recuperaţi. Cine, cum îi va recupera?

— Noi trebuie să-i recuperăm, dar pentru asta trebuie să avem mecanisme necesare. În primul rând, banii au plecat în diferite zone, în alte jurisdicţii, acolo unde nu putem să ne ducem și să spunem că aştia-s banii noştri. E un proces de durată, care necesită implicarea avocaţi, a organelor de drept de peste hotare, organelor de stat din ţările de jurisdicţie. Cu cât mai mult durează procesul, cu atât mai mică e probabilitatea că vom recupera ceva. Din moment ce banii ajung într-o zonă în care lipseşte orice control asupra capitalului, de exemplu, la Dubai, oricine se poate duce să-i ridice în numerar, să treacă drumul şi să-i depoziteze într-un safeu sub alt nume şi gata, nu mai dai de capăt. Dacă aşa ceva deja a avut loc, atunci mi-i greu să înţeleg cum s-ar mai putea recupera banii. Sau dacă se duc în vreo zonă off-shore, de genul insulelor Seychelles, care sunt departe de SUA, şi-au pierdut urma. Din Seychelles e cel mai simplu să dispară. Cei care au ales anume aceste insule pentru a ascunde urmele banilor pierduţi au ştiut ce fac. Cred că va fi foarte dificil de recuperat miliardul furat. Dacă și vom recupera ceva, costul de recuperare va fi foarte înalt. Vă daţi seama cât costă munca acestor consultanţi internaţionali, acestor avocaţi? Foarte scump, între 500-1000 USD ora. Dacă şi vom recupera ceva, va fi puţin şi va dura mult.

— Cetățenii se revoltă în legătură cu decizia de a pune pe umerii oamenilor datoria de stat creată în urma furtului. Ar fi posibilă anularea legii?

— Din punct de vedere al moralei şi al echităţii, ceea ce a făcut actualul Parlament este un act antinaţional. Mai mult ca atât, această decizie a guvernării creează premise pentru ceea ce, în lumea finanţelor, se numeşte hazard moral. Asta înseamnă că organele de resort, BNM, Procuratura, SIS-ul etc., care trebuie să caute, să restituie miliardul, să afle cine sunt autorii furtului, nu mai au niciun interes să continue căutările. Ei cred că nu mai contează, deoarece, oricum, oamenii vor restitui banii. Ei ar putea mima o activitate, mizând că, în 25 de ani, problema, oricum, se va rezolva. Acum ei nu mai caută.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, ZdG