Principală  —  Interviuri   —   Interviu: „E de râsul găinilor…

Interviu: „E de râsul găinilor cum guvernarea ne cheamă acasă”

Interviu cu Elena Dragalin, președinta Asociației „Moldova AID” din SUA

— Cum e să vă întoarceţi acasă după mai mult timp?

— Ultima dată am fost în august 2016. De obicei, vin o dată, de două ori pe an. Vin suficient de des ca să cunosc situaţia din R. Moldova, să mă simt confortabil când revin, să mă simt acasă.

— Vă amintiţi de perioade în care, în R. Moldova, se trăia ceva mai bine?

— Sunt plecată din 1993. Perioadele au fost diferite. Dacă e să vorbim doar despre situaţia materială, au fost momente în care s-a trăit mai bine sau în care s-a trăit mai rău. Dar puţine au fost momentele sau perioadele în care am fost acasă şi am avut senzaţia că situaţia din R. Moldova ar evolua în bine. Au fost doar câteva sclipiri, nu vă pot spune exact când, dar care, până la urmă, s-au adeverit a fi speranţe deşarte. De data aceasta, constat o perioadă mai tristă. Am vorbit cu multă lume şi, ca niciodată, foarte mulţi recunosc că este tot mai greu şi mai greu să realizezi ceva aici. E foarte dificil să ai o afacere, să o menţii, să eviţi riscurile. Lumea se plânge. Se plânge că este imposibil să lucrezi şi să activezi liber, dacă nu faci parte din clică. Oamenilor le este frică să vorbească deschis, iar atunci când o fac, vorbesc în şoaptă. Când comunicam, având telefonul pe masă, eram atenţionată că aş putea fi ascultată. Aşa ceva nu am văzut nicicând în R. Moldova. Situaţia îmi aminteşte de România de până la 1989.

Elena Dragalin s-a născut în s. Bădragii Noi, raionul Edineț.
După absolvirea școlii medii din orașul Edineț, și-a continuat studiile la Universitatea de Stat, Facultatea de Matematică și Cibernetică.
Activează, un timp scurt, în domeniu, dar odată cu destrămarea sistemului sovietic, în 1993 pleacă la muncă în Italia, împreună cu familia, apoi se stabilește în Germania și, în sfârșit, din 1996, locuiește în SUA. Aici activează în diverse domenii, până când, în 2011, decide să se consacre muncii de voluntariat și înființează Organizația Non-Guvernamentală Moldova AID.
Printre proiectele realizate de aceasta se numără Centrul Virtual de Instruire, care oferă cursuri gratuite elevilor și studenților din R. Moldova, Convenția Moldo-Americană, iar mai recent, este unul dintre organizatorii Offline-ului „Adoptă un Vot”.

— Poate familia dvs. a început să trăiască mai bine, ce v-au povestit ei despre situaţia de la noi? Ce şi-ar dori părinţii dvs. să se schimbe în ţară?

— Mama locuieşte la Chişinău. Nu am fost în sat, dar am vorbit cu rudele care trăiesc acolo şi am auzit aceeaşi poveste pe care am auzit-o la Chişinău. De data aceasta, mi s-a părut mai trist ca oricând. Chiar dacă s-ar putea ca frigiderele să fie mai pline decât în anii ‘90, iar la magazine să fie un sortiment mai mare de produse, oamenii sunt îngrijoraţi că nu mai au viitor în R. Moldova.

— Ce ar putea să facă oamenii simpli ca să schimbe această situaţie?

— Să se implice, să-şi asume responsabilitatea şi să acţioneze pentru a schimba situaţia. Dar oamenii se tem, le este frică să nu-şi piardă afacerea, locul de muncă. Şi mulţi preferă să aplece capul. Acest lucru îmi aminteşte de un regim totalitar, de un regim unde lumea nu are libertatea să se exprime, să spună ceea ce vrea. Lumea nu mai crede că, dacă va lupta pentru drepturi, le va obţine. Am stat mai mult de două săptămâni în Moldova şi nu am întâlnit niciun optimist. Trist.

— Locuiţi în SUA, în mediul de acolo. Ce credeţi că am putea prelua de la ei – mă refer la lucruri simple, pe care le-am aplica la noi?

— Familia noastră este plecată din Moldova din ‘93. Am locuit în Italia un an, apoi doi ani în Germania, şi din ‘96 suntem în SUA. În fiecare dintre aceste ţări am învăţat lucruri noi şi am preluat experienţe. Ne place să călătorim, de fiecare dată revenind mai bogaţi sufleteşte. Tendinţa asta de a vrea să implementezi şi acasă lucrurile bune pe care le descoperi în lume mi se pare naturală. Copiii mei sunt deja mari, dar când erau mici, mereu veneau cu sugestii despre ce ar trebui îmbunătăţit în R. Moldova, ca verişorii şi buneii lor să aibă aceleaşi oportunităţi şi experienţe frumoase ca şi ei, care locuiesc în ţări mai avansate. Îmi amintesc cum planificau să „transforme” transportul public în Moldova, de care aveau o frică întemeiată, prin marcarea cu o linie galbenă a locului pe unde urma să urci în transport ca să fie o ordine oarecare. Cu aşa propuneri veneau copiii noştri în clasele primare. Noi mereu ne-am dorit să vedem şi acasă, în Moldova, mai multă ordine în locuri publice, closete curate, câmpuri bine lucrate, şcoli echipate cu utilaj avansat, care să se conducă de un curriculum echilibrat, un sistem de ocrotire a sănătăţii în care omul să nu fie înjosit, demnitari cinstiţi, curăţenie la scara blocului, drumuri bune, sate prospere, monumente istorice protejate, natura ocrotită, arta promovată… După mine, experienţa de muncă şi trai în străinătate ar putea fi un lucru bun, pentru că te expune la valori create de alte culturi şi civilizaţii. Dar nu şi atunci când plecarea la muncă este de nevoie, când familia rămâne în urmă sau se separă, când regimul de lucru la negru sau la munci puţin calificate te împiedică să valorifici ceea ce ţi-ar îmbogăţi orizontul. Eu aş prelua de la americani experienţa de a lupta pentru drepturile de bază: la familie, la muncă, la un spaţiu locativ, la educaţie, la ocrotirea sănătăţii. Mi-aş apăra dreptul la vot, dreptul egalităţii de gen, dreptul la exprimare, la protest, dreptul de a fi cetăţean liber într-o ţară liberă, necoruptă şi necapturată.

— Cum încercaţi dvs. să vă implicaţi? Ştim că lucraţi la organizaţia Moldova Aid…

— Organizaţia Moldova Aid a fost înregistrată în 2011, în Carolina de Nord, SUA. Este o organizaţie non-guvernamentală, prin care încercăm să contribuim la schimbarea situaţiei din R. Moldova în bine. Am început, ca majoritatea celor cu intenţii bune, dar care nu cunosc prea multe despre ceea ce ar putea face, cu un proiect social. Am mers la şcoala din Căzăneşti, unde erau 83 de copii în 2011, care, am crezut eu, au nevoie de încălţăminte. Aveam informaţia că unii aveau doar ciorapi de lână, în care umblau iarna pe omăt. Când ploua, nu ieşeau din cămin. Cu ajutorul colegilor din SUA, am adus încălţăminte sportivă şi alte accesorii, şi aşa am făcut cunoştinţă cu elevii de acolo. Am întrebat atunci câţiva copii care erau în clasa a IX-a ce ar dori să facă în continuare. Ei au spus că învaţă bine şi visează să meargă la o facultate sau la un colegiu, dar că, din păcate, nu au bani sau susţinere financiară şi de aceea se simt nevoiţi să meargă la şcoli profesionale. M-am întors acasă, am vorbit cu întreaga familie, şi am zis să încercăm să facem ceva pentru aceşti copii, pentru că noi credem în educaţie. Astfel, cu implicarea mai multor persoane, am susţinut trei elevi de la acea şcoală să meargă la colegii. Acum sunt mari, au absolvit colegiile, sunt deja la facultate şi lucrează în paralel. Menţinem legătura, ne bucurăm mult pentru succesele lor, mai ales când îi vedem că sunt oameni mari, educaţi şi se descurcă deja singuri. Am mai deschis şi o sală de literatură în limba engleză la Biblioteca Haşdeu din Chişinău, care astăzi numără peste cinci mii de cărţi. Am contribuit, împreună cu alţi parteneri, la deschiderea primului Centru de Resurse pentru copii cu autism din R. Moldova, SOS Autism. Alături de partenerii noştri, am iniţiat campania „Accesibil pentru Toţi” şi oferim cărucioare, alt echipament, construim rampe, am creat o bază de date despre persoanele cu dizabilităţi locomotorii în raionale Edineţ şi Râşcani. Au mai fost şi alte activităţi, pentru că de fiecare dată când venim, descoperim găuri şi încercăm să astupăm cumva măcar câte una. Adevărul este că Moldova pare un sac fără fund. Societatea civilă de aici face un lucru enorm, dar tot nu se mai vede capătul. Poţi să sari mereu în ajutor trăind în Moldova, poţi să vii din diasporă şi să faci proiecte în toate domeniile, dar tot nu va ajunge. Moldova este o ţară mică şi s-ar putea face din ea o jucărie, dacă guvernarea ar avea intenţii bune, dacă guvernanţilor le-ar păsa de soarta oamenilor de rând şi nu ar fi preocupaţi doar de propriile interese, dacă nu ar fi corupţi, laşi şi fără obraz. Chiar dacă ne dăm seama că nimic nu se schimbă peste noapte, ar trebui măcar să ştim că mergem în direcţia care trebuie. Mă tem însă că mergem în direcţia opusă. Şi atunci ar trebui să adresăm cât mai multe întrebări incomode guvernanţilor. Să le cerem socoteală, să ne implicăm şi să ne revendicăm drepturile. Moldova AID este şi organizatorul Convenţiei Moldo-Americane, un eveniment anual, care a avut deja trei ediţii şi care serveşte drept platformă de comunicare pentru cetăţenii stabiliţi cu traiul în America de Nord şi Canada. Recent, am fost implicată şi în organizarea Offline-ului „Adoptă un Vot”, care a avut loc weekendul trecut la Veneţia, Republica Italia. Ne implicăm în speranţa că vom scăpa de ruşinea celei mai sărace şi mai corupte ţări din Europa, în care s-a pierdut urma miliardului furat.

— Cum este posibil ca într-o ţară atât de mică să existe atât de multă corupţie? De unde vin rădăcinile acestui fenomen la noi?

— Nu ştiu de unde se trag rădăcinile, dar societatea în care este ok să iei acasă ceea ce nu-ţi aparţine şi în care persoana care se „descurcă” este admirată, chiar dacă a agonisit averea prin furt, ceva nu e bine. Pentru că dacă azi ai luat un rulou de hârtie igienică de la serviciu, mâine nu te vei jena să iei un miliard din bancă.

— Cum poate fi combătută corupţia? Cum luptă cei din SUA cu acest fenomen?

— Corupţie există peste tot. Îmi amintesc cum câţiva ani în urmă în congelatorul unui politician american au fost găsiţi peste o sută de mii de dolari. Dar în SUA, odată prins, vei fi tras la răspundere, pentru că instituţiile publice şi de stat îşi vor face treaba. În Moldova, justiţia lucrează la comandă, iar cei care au furat miliardul stau liniştiţi, în fotolii confortabile, la guvernare. Miliardul este atât de abstract pentru societate, încât parcă nu mai contează dacă este unul sau două, sau mai multe. Unitatea de masură pentru omul de rând este maşina, restaurantul sau hotelul cuiva, iar el nici n-a visat vreodată să aibă aşa ceva. Aşa că nu se simte furat, deşi e sărac. Iar atunci când votează, se lasă manipulat şi păcălit de promisiuni şi duce războiul altcuiva. Nu luptă pentru drepturile lui, ci pentru ca alţii să-şi poată păstra puterea. Nu cere socoteală celor aleşi, ci le dă oportunităţi să continue furtul. Informaţia care ajunge la urechile oamenilor de rând prin numeroasele canale de televiziune şi ziare manipulative este distorsionată în aşa fel, încât ne-am pomenit cu o societate confuză şi axată pe probleme artificiale. După douăzeci şi ceva de ani de aşa-zisă democraţie, noi mai suntem dezbinaţi pe principii de etnie, de limbă, de gen şi mai credem că este important să discutăm direcţia unui vector, fără program concret de acţiune. În loc să cădem de comun acord cu toţii, indiferent de etnie şi de limba pe care o vorbim, şi să recunoaştem că avem o problemă comună: corupţia, ne luptăm între noi. Atâta timp cât ne vom lăsa pradă manipulării, corupţia va triumfa şi doar atunci când ne vom uni efortuile, vom putea restabili ordinea şi dreptul.

— Cum am putea combate fenomenul corupţiei?

— Am putea începe prin a-i da, în mod democratic, jos pe corupţii de la putere. Asta este, practic, unica soluţie. Iar în locul lor să fie aleşi oameni integri, care nu se gândesc la propriul buzunar, ci la binele şi buzunarul nostru comun.

— Am avea de unde alege acum politicieni oneşti, credibili?

— Nu mă apuc să fac analiza partidelor politice existente în ţară, dar ştiu că avem oameni care ar putea să conducă ţara aceasta pe o cale bună. Persoane oneste, integre, competente şi credibile. Că o să fie din cadrul partidelor existente, că o să fie din cadrul partidelor nou-formate, nu ştiu. Aş vrea să văd mai multe programe electorale, echipe bine închegate şi competente, aş vrea să văd oameni care au intenţia să facă lucruri bune, pe care să-i pot susţine şi să-i pot vota.

— La ultimele alegeri, prezidenţialele din 2016, Diaspora s-a mobilizat în premieră într-un număr atât de mare pentru a merge la vot. Au rămas dezamăgiţi cetăţenii de faptul că nu au ajuns buletine de vot, de felul în care au reacţionat autorităţile la asta, de rezultatul alegerilor? La următoarele alegeri se va mobiliza Diaspora în acelaşi mod? Mai cred cetăţenii de peste hotare într-o schimbare?

— A fi dezamăgit înseamnă a te preda, a fi dezamăgit înseamnă să te întorci acasă după vot şi să zici că nu mai faci nimic. Eu sper că lumea nu s-a dezamăgit, ci dimpotrivă – s-a ambiţionat să se mobilizeze şi mai activ la următoarele alegeri. Mai mult ca atât, nu-i vorba doar de mobilizare în perioada electorală. Noi trebuie să înţelegem că trebuie să lucrăm între timp intens şi strategic. Eu sunt optimistă, cred că lumea la următoarele alegeri se va mobiliza şi mai mult, cred că vom avea şi mai multe voturi în Diasporă, dar depinde şi de condiţiile pe care ni le va impune guvernarea, că avem acum propunere de lege pentru votul uninominal. Asta nu e altceva decât o manevră a Partidului Democrat, o tragere de timp pentru ca guvernarea actuală să se menţină la conducere, să nu-şi asume responsabilitatea pentru situaţia din ţară şi să-şi facă propriile interese.

— La posturile de televiziune care aparţin lui Vlad Plahotniuc s-a vorbit că Diaspora ar susţine schimbarea sistemului electoral, promovat de PDM. În acele ştiri se spunea că Diaspora ar susţine masiv votul uninominal, arătându-se un procentaj de 87% de susţinători. Cât de adevărate sunt aceste informaţii?

— Nu aş putea să ştiu cum s-a făcut sondajul, dar ştiu că un alt sondaj a fost făcut pe facebook în grupul „Adoptă un Vot” şi pe alte grupuri ale diasporei şi rezultatul a fost exact invers: în jur de 80% dintre cei care au răspuns au afirmat că sunt împotriva schimbării sistemului electoral, iar alte 7 % au admis că nu ştiu în ce constă sistemul uninominal. Ceva nu se leagă dacă avem aşa discrepanţe. Concluziile se fac pripit, înainte ca societatea să înţeleagă în ce constă schimbarea. Este important să menţionăm că se propune schimbarea sistemului electoral în întregime şi nu îmbunătăţirea celui existent, cum ar avea sens în acest moment. Cu puţin timp înainte de alegeri ni se propune un sistem neverificat în practică, cu multe lacune, care dezavantajează partidele mici şi practic îi anihilează pe independenţi. Niciun deputat nu va putea rămâne independent, pentru că, dacă nu va vota cu majoritatea, nu va obţine susţinere pentru proiectele locale şi, în acest fel, va fi rechemat. „Deputatul tău” va fi nevoit să devină deputatul lor, ca să supravieţuiască în Parlament. Corupţia se va înrădăcina pentru mult timp cu un astfel de sistem. De aceea eu spun NU schimbării sistemului electoral. Modificarea celui vechi e necesară, aşa cum sunt necesare mai multe secţii de vot în diasporă, mai multe buletine la fiecare secţie, îmbunătăţirea tehnică a procesului de înregistrare ş.a.m.d. Dar cine ne aude pe noi?

— Ce pârghii poate utiliza Diaspora pentru a se face auzită?

— În weekend- ul trecut, la Veneţia, Republica Italia, a avut loc Offline-ul „Adoptă un Vot”, la care s-au întrunit peste 180 de persoane din Diaspora din 19 ţări, inclusiv România, SUA, Canada, Rusia, mai multe ţări din Europa de Vest şi R. Moldova. După două zile de lucru, participanţii au adoptat o rezoluţie, care conţine un plan concret de acţiune. Chiar dacă presa servilă guvernării a ignorat evenimentul, reţelele de socializare şi presa liberă au relatat despre atmosfera energizantă care a predominat la eveniment. Pârghiile pe care le va utiliza diaspora, conform acestui plan, vor fi transparente şi democratice. Vom crea reţele de lucru şi socializare, vom contribui prin proiecte sociale şi în educaţie, vom încuraja antreprenoriatul social şi vom dezvolta proiecte economice. Diaspora se va face auzită prin acţiuni concrete şi atitudine civică activă.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aliona CIURCĂ