Principală  —  IMPORTANTE   —   Interviu/ Distinct în electorală -…

Interviu Distinct în electorală – lupta inegală între candidaţi

Despre campania parlamentară în cea mai extinsă teritorial circumscripţie electorală, diaspora de Est, cu Dorin Frăsâneanu, student în Belgia, candidatul Blocului ACUM pentru circumscripţia 49

La alegerile parlamentare din 24 februarie, Dorin Frăsâneanu a fost candidatul Blocului ACUM pe circumscripţia care cuprinde 48 de state situate la est de R. Moldova. Tânărul, născut la Cricova în 1993, a obţinut 27,15% din voturile diasporei moldoveneşti de la Est, fiind înfrânt de către candidatul PSRM, Para Gheorghii, cu 49,16% din totalul de 7352 de voturi validate pentru această circumscripţie. Frăsâneanu, care astăzi îşi face studiile de masterat la Colegiul Europei, în Belgia, a devenit cunoscut publicului din R. Moldova în ianuarie 2017, când i-a adresat preşedintelui Igor Dodon mai multe întrebări incomode în cadrul întâlnirii cu studenţii Institutului de Stat pentru Relaţii Internaţionale de la Moscova (MGIMO) unde acesta, la acea vreme, studia „Politica şi economia în Eurasia”.

— Cum ţi s-au părut aceste alegeri?

— Cred că au fost cele mai urâte alegeri pe care le-am văzut până acum în R. Moldova. Sunt tânăr şi nu am văzut foarte multe, însă din scrutinele pe care mi le amintesc, acestea, cred eu, au fost cele mai nelibere şi incorecte. Cel puţin ceea ce s-a văzut pe 24 februarie a fost absolut incredibil.

— Dar ce te-a marcat cel mai mult?

— Lupta inegală între candidaţi. Mă voi referi doar la circumscripţia în care am candidat. În această circumscripţie intră ţări şi din Asia, şi ţări post-sovietice, şi din Peninsula Arabică, şi din Israel, Turcia, Japonia, China. Sunt state de reşedinţă foarte diferite, în care cetăţenii noştri care au migrat încolo nu au aceleaşi probleme.

— Cum a fost să-ţi organizezi campania într-o lume atât de extinsă?

— Complicat. A trebuit să încercăm să ajungem la cât mai mulţi. Am decis, pe parcurs, să avem mai multe întâlniri în Israel şi la Moscova. În Federaţia Rusă a fost cel mai dificil să organizăm nişte întâlniri, deoarece nu aveam resurse. De exemplu, ceilalţi contracandidaţi au avut parte de hoteluri, săli de conferinţă, care costă sute sau chiar mii de euro. Noi, din păcate, nu am reuşit, respectiv, am fost doar eu şi m-am întâlnit cu un grup foarte restrâns, într-o cafenea. În plus, am mers şi pe la casele oamenilor, pe la rude, familii, prieteni care muncesc acolo. Prin intermediul lor am încercat să ajung la cei care lucrează în construcţii, la reparaţii, prin pieţe, etc.

În Israel a fost ceva mai simplu, deoarece acolo am putut organiza întâlnirile afară. Şi au fost foarte bine organizate. Am avut întâlniri în Haifa, Tel Aviv, Ierusalim. Peste tot am fost foarte bine primiţi. Am fost şi cu Andrei Năstase, co-preşedintele blocului ACUM. În linii mari, însă, campania am organizat-o prin telefon şi internet. Uneori, discutam ore în şir, seri la rând, cu cetăţenii R. Moldova din Federaţia Rusă, de prin Soci, Moscova sau Sankt Petersburg. Mulţi îmi spuneau: ştii, noi suntem, de fapt, pentru socialişti sau suntem pentru Renato Usatîi, sau pentru alţi candidaţi, dar după discuţia de azi, ne-ai determinat să avem încredere în tine.

— Dar ce le spuneai, cum ai reuşit să obţii această încredere?

— Pur şi simplu, discutam despre problemele lor, discutam despre viziunea mea, despre cum văd eu politica, cum văd eu că trebuie să lucreze un parlamentar, atunci când ajunge în Parlament. Consider că am anumită experienţă în acest sens. Am plecat de acasă în 2010, am trăit în Marea Britanie şi în Franţa, unde sunt nişte democraţii foarte consolidate, unde am făcut Dreptul. În consecinţă, am o viziune distinctă în raport cu tot ce se întâmplă acasă. Le povesteam la telefon, foarte simplu, cum văd eu că trebuie să funcţioneze un stat şi ce nu merge acasă, în R. Moldova. Cred că aceste discuţii i-au impresionat. Ei înţelegeau că am o anumită experienţă în procesul legislativ. În UE, am făcut parte din Consiliul European al Tinerilor. Eu eram delegat naţional şi am reuşit să vin cu o propunere legislativă pentru tineri.

În prezent, ofer consultanţă Ministerului Muncii din Norvegia. Pentru alegătorii mei, acest argument, că nişte state europene mă acceptă să ofer consultanţă în domenii importante, a fost, probabil, unul determinant. S-o fi gândit şi ei: de ce nu aş face acelaşi lucru acasă?

— Cum ai fost acceptat de norvegieni?

— Este un proiect realizat prin intermediul The European Centre for Government Transformation. Sunt implicaţi în special tineri, în urma unui proces riguros de selectare. În acest an, trei ţări au avut nevoie de tineri pentru consultanţă. Eu am fost selectat pentru echipa care munceşte în Norvegia. Oferim consultanţă Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Am fost în Norvegia, dar, în ansamblu, munca e de la distanţă. În general, statele civilizate le oferă tinerilor diverse oportunităţi. Aici, acasă, însă, tinerii nu au cel puţin şansa să vină cu propuneri, cu idei acumulate în urma experienţei practice pe care o au. Nimeni nu-i încurajează să-şi aplice cunoştinţele pe care le au.

— Dacă deveneai deputat, cum realizai promisiunile electorale pe care le-ai făcut în campanie?

— De fapt, de la acest gând începeam comunicarea cu cetăţenii noştri, în cadrul întâlnirilor. Discutam despre felul în care se face politică la noi. Constatam că nu există transparenţă, că lipseşte comunicarea între cetăţeni şi parlamentari. În ţările civilizate, precum Franţa, Germania, Anglia, politicienii, mai ales cei de pe circumscripţiile uninominale, sunt foarte conectaţi la problemele cetăţenilor.

Am constatat că, în mai multe ţări ale lumii sunt foarte mulţi tineri din R. Moldova care îşi fac studiile. Sunt şi în Federaţia Rusă, şi în Ucraina, şi în Israel, şi în alte ţări. Să admitem că vrem să propunem o Lege nouă, special destinată tinerilor. E important să se discute cu cei implicaţi în acest proces, să se afle opinia lor. După o consultare-expertiză, se scrie proiectul de lege. Concomitent, se analizează care va fi impactul acestuia asupra societăţii, după care se pune la vot. De fapt, o spun cu tristeţe, urmărind politica de la Chişinău, am impresia că unii parlamentari nici măcar nu ştiu cum exact se scrie un proiect de lege. Este un lucru total neînţeles. Personal, nefiind implicat în procesul legislativ din R. Moldova, compar aceste realităţi cu procesul legislativ din UE, pe care l-am cunoscut atât teoretic, cât şi practic.

— Ai devenit cunoscut publicului din R. Moldova după ce i-ai adresat câteva întrebări incomode preşedintelui Igor Dodon, aflat într-o vizită la Moscova. Cum a evoluat viaţa ta după acel eveniment?

— Eu consider că nu am făcut ceva curajos, ceva extraordinar. Din acest motiv, viaţa mea nu s-a schimbat în vreun fel anume.

— Ce l-ai întrebat atunci?

— Atunci, de fapt, scopul meu a fost să-l întreb de ce, fiind un preşedinte declarat de opoziţie, îndeplineşte ordinile coordonatorului şi oligarhului Vladimir Plahotniuc. L-am mai întrebat de ce nu-şi respectă promisiunile electorale. Să amintim aici că, înainte de acel dialog, Igor Dodon venise cu un program cultural, încercând să le ţină celor prezenţi o lecţie de istorie şi de cultură. Pornind de aici, am şi adresat câteva întrebări legate şi de volumele de carte pe care le recomanda. Din păcate, atunci cel mai mult presa a preluat întrebarea mea despre limba română şi despre istorie, deşi ideea principala nu era asta. Atunci am înţeles că, în societatea noastră, e mai important subiectul limbii vorbite, decât subiectul unei guvernări corecte.

— Dar cum e viaţa în Rusia?

— Este o viaţă a contrastelor. Eu şi prietenii mei ruşi mereu spunem că există Federaţia Rusă, pe de o parte, şi Moscova, pe de altă parte. Sunt două lumi total diferite. De altfel, şi în Moscova sunt mai multe lumi.

Chiar în campanie vorbeam cu nişte cunoscuşi din diaspora noastră, stabiliţi în Federaţia Rusă, la Moscova, despre faptul că este foarte diferită de cea care trăieşte în alte ţări. Cea din Federaţia Rusă e şi politizată, e şi împărţită în diferite grupuri care au anumite afinităţi politice. Din păcate, mulţi cetăţeni de-ai noştri care locuiesc la Moscova trăiesc câte şapte opt, mai ales cei care lucrează în construcţii, în vagoane, respectiv au nişte condiţii mai precare decât cei care sunt plecaţi în alte ţări. În acelaşi timp, avem şi foarte mulţi studenţi şi o generaţie tânără care a plecat şi a găsit locuri de muncă în bănci, companii, deşi sunt mai puţini. Din păcate, majoritatea prestează munci grele, în special în construcţii.

— Există o statistică?

— Unii zic că sunt 300 de mii, alţii – 500 de mii, alţii – 700 de mii. Din păcate, date exacte nu se cunosc, mai ales că, în Federaţia Rusă, este o migraţie mai intensă, mulţi cetăţeni pleacă, după care revin, în comparaţie cu alte ţări. Respectiv, e greu de stabilit exact câţi stau în Federaţia Rusă şi câţi merg la muncă sezonieră. Chiar şi dacă sunt 300 de mii, vedem că, la alegeri, au ieşit la vot doar câteva mii. Şi dintre aceştia, unii au fost aduşi la secţiile de votare cu autocarele.

— Dar cum e viaţa în satele din Rusia? Ai ajuns să vezi vreun sat de acolo?

— E foarte grea. Uneori am senzaţia că e chiar mai grea decât la noi. În afara Moscovei, la doar o oră de mers cu trenul, chiar şi în oraşe istorice cum ar fi Kolomna, în momentul în care ieşi din tren, chiar dacă vezi că e un oraş istoric, observi că totul este dărăpănat şi că sărăcia domină. E un contrast foarte mare cu luxul din Moscova, care este un oraş extrem de bogat, mai ales dacă ne referim la zona centrală. Contrastul între Moscova şi celelalte zone e foarte mare, iar salariile sunt foarte mici. Eu, studiind la MGIMO şi fiind student străin, am observat că profesorii aveau o deschidere mai mare faţă de noi. Aşa am reuşit să aflăm că ei, deşi predau la acest prestigios institut, aveau salarii de 40 de mii de ruble (circa 4-5 sute de euro). Asta în timp de chiria unei locuinţe costă vreo 20 de mii de ruble.

— Ce imagine are Vladimir Putin în rândul tinerilor?

— E un lucru care îmi este greu să-l înţeleg, pentru că există şi aici mai multe contradicţii. Pe de o parte, constatam o admiraţie, dar, în acelaşi timp, o revoltă. E foarte greu să spun. Uneori eşti uimit de faptul că cei care se revoltă de anumite acţiuni ale guvernării ruse, în acelaşi timp, pot deveni extrem de loiali. Pe mine m-a şocat foarte mult cum tinerii, chiar dacă au viziuni europene, chiar dacă au viziuni vestice, democratice, sunt gata oricum să-şi protejeze şi să-şi apere demnitatea şi poporul. E greu de explicat cum aceştia, în anumite circumstanţe, au un fel de loialitate chiar şi faţă de Putin.

— În Federaţia Rusă, ce fel de persoane ai în anturajul tău?

— De fapt, din iunie sunt plecat din Federaţia Rusă. Acum trăiesc în Belgia şi fac consultanţă pentru Norvegia. În Federaţia Rusă, programul meu era special destinat europenilor şi americanilor care doresc să înţeleagă mai bine procesele din Eurasia, respectiv noi am învăţat timp de doi ani procesele regionale care au loc acolo unde actori principali sunt Federaţia Rusă şi China. Profesorii noştri erau de la MGIMO, dar au fost şi italieni, suedezi, americani, norvegieni. În acelaşi timp, mi-am făcut şi prieteni ruşi, dintre cei care învăţau la MGIMO. Acolo mi-am făcut şi prieteni originari din Moldova, vorbitori de rusă.

— Cum ar trebui construită relaţia cu Federaţia Rusă în vederea soluţionării conflictului Transnistrean?

— Cred că trebuie să avem o abordare corectă şi respectuoasă faţă de ambele părţi. Cu Federaţia Rusă ar trebui să vorbim pe picior de egalitate. Conducerea de la Chişinău ar trebui să ştie să-şi apere interesele. De fapt, la MGIMO, am studiat cu alte state, în special Federaţia Rusă, îşi apără interesele naţionale. Este important ca şi noi, chiar dacă suntem mult mai mici, să reuşim să creăm condiţii care ne-ar permite să fim pe picior de egalitate şi să avem un parteneriat strategic corect şi echitabil. E un subiect foarte complicat.

— În declaraţia pe venituri şi interese prezentată la CEC ai indicat că nu ai imobile, automobile, dar nici prea mulţi bani pe conturi bancare. În condiţiile în care ai fi devenit deputat, ţi-ai fi făcut o casă, ţi-ai fi achiziţionat un automobil?

— Se pare că am bani mai mulţi, decât unii deputaţi care au fost în Parlament. Chiar râdeam cu părinţii că, s-ar putea, ca potrivit declaraţiei mele de avere, să fiu mai bogat decât unii fruntaşi ai unor partide. Averile nu sunt scopul meu. Scopul meu, când am vrut să devin parlamentar, a fost foarte clar. Am simţit că e un moment crucial pentru Moldova şi am decis să fac acest, poate şi sacrificii materiale. Până la urmă, sunt tânăr, încă nu am o familie pe care ar trebui să o întreţin, am părinţi care sunt fericiţi când vin acasă. De nouă ani, de când sunt plecat, dacă stau câte o săptămână pe an, este fericirea lor. Dacă aş fi revenit, aş fi stat cu părinţii, aş fi mers în transport public, aşa cum procedez de obicei. Nu prea ies cu maşina părinţilor, pentru că nu găsesc loc de parcare. Chiar şi acum, toată săptămâna am circulat cu transportul public. Sunt şocat cum, deşi vin la fiecare cinci minute, în orele de vârf, oricum este îmbulzeală. E imposibil de mers. Deci, aş fi vrut să fiu parlamentar nu pentru bani. Am vrut să demonstrez că putem face o schimbare.

— Dar din ce bani ai făcut campanie electorală?

— Asta a fost cel mai complicat. În primul rând, eu nu mi-am putut finanţa campania electorală pentru că nu am avut resurse destule. Am avut şi eu nişte bănuţi adunaţi, munciţi aici, în R. Moldova, e un salariu mic, care există în declaraţia de avere. Am folosit ceva din banii ceea. Au venit şi donaţii de la cetăţenii noştri. Am avut cred cea mai ieftină campanie electorală – una dintre cele mai ieftine.

— Poţi spune o cifră?

— Nu vă pot spune exact, deoarece regulile campaniei sunt că nu poţi face nici o tranzacţie financiară, totul se face prin contabilitatea şi prin persoana responsabilă. A fost un impediment, mai ales în cazul candidaţilor pentru circumscripţiile din diasporă, când ai nevoie să cumperi un bilet de avion, când ai nevoie să găseşti ceva ieftin şi convenabil, trebuie mereu să aştepţi până cineva, de la contabilitate, e liber şi poate să te ajute.

— Ce crezi despre şansele Unirii R. Moldova cu România?

— Cum am mai zis, istoria a arătat că suntem parte a aceluiaşi popor român, deşi, din păcate, trăim în două state diferite. La MGIMO, teza mea de master s-a numit „Modelul de reunificare german – fezabilitate pentru Unirea Moldovei cu România”. Acolo am încercat să analizez din punct de vedere academic cât de real este acest deziderat al Unirii, sub aspect practic, comparând modelul Germania de Vest şi Germania de Est – R. Moldova şi România. Am constatat că suntem foarte departe şi ne distanţăm pe zi ce trece şi de modelul german, şi de România pentru că diferenţele dintre Germania de Vest şi cea de Est erau foarte mici, dar cele care sunt între R. Moldova şi România sunt foarte mari. Consider că în R. Moldova trebuie să avem un nivel de trai şi o justiţie adevărată, să ne putem apropia cel puţin de modelul românesc. De altfel, eu cred în democraţie şi consider că cetăţenii trebuie să decidă dacă vor sau nu Unirea.

— Să fi ajuns ministru al justiţiei ce ai fi făcut cu justiţia de la noi ?

— Eu cred în democraţie, iar democraţia înseamnă şi anumite principii şi reguli cum ar fi statul de drept sau apărarea drepturilor omului. Aici e nevoie de o echipă, e nevoie de oameni cu viziuni, e nevoie de a construi nişte mecanisme, după modelul celor care se construiesc la nivel european. E nevoie de construit premise, pentru a avea un sistem corect, pentru a face o lege a lustraţiei magistraţilor în care să vedem ce hotărâri au luat şi care ne-au costat bani grei la CtEDO sau la instituţiile internaţionale. Să vedem veniturile şi averile pe care le au – dacă le pot justifica. E un proces întreg de curăţire a acestui sistem de problemele care sunt. Evident, aceasta nu se poate întâmpla într-o zi, într-un an sau doi. E un proces de lungă durată, dar atunci când există voinţă politică, lucrurile se pot schimba. Cel mai elocvent este cazul României unde sau făcut progrese extraordinare, România devenise model al luptei împotriva corupţiei.

— Ce coaliţie de guvernare ne aşteaptă după alegeri?

— E greu de spus, poziţia mea personală este că va fi o coaliţie între PDM, PSRM şi Partidul Şor.

— În acest caz, vom avea o opoziţie de tip nou, cum va fi această opoziţie?

— Blocul ACUM va fi o opoziţie puternică, va fi o opoziţie cu oameni foarte buni. Sunt sigur că Blocul ACUM va fi acea voce pe care cetăţenii o vor auzi în fiecare zi şi vor fi alertaţi de toate derapajele care au loc în societate. Să nu uităm că vin şi alegerile locale, dar şi cele prezidenţiale. Pe de altă parte, cine ştie, poate nu se va configura un guvern şi vom avea anticipate. E prea devreme de spus cu certitudine ceva. Văd că discursurile unora cheamă spre formarea unui Guvern pentru Moldova şi pentru cetăţeni. Respectiv, s-ar putea ca, în sfârşit, unii cetăţeni să înţeleagă că socialiştii, cei care mimau opoziţia, sunt în cârdăşie cu guvernarea şi cu PDM.

Pentru conformitate, V.Ţ. şi A.G.