Principală  —  Interviuri   —   De la mentalitatea de Homo…

De la mentalitatea de Homo Sovieticus, haideţi să readucem mentalitatea de Om

442-ianusevici1Interviu cu Vlad Ianusevici, fondatorul Academiei Nicolae Dumitrescu

— Aţi locuit mult timp în Germania, unul dintre cele mai dezvoltate state europene. De ce aţi decis să veniţi şi să munciţi în R. Moldova, unul dintre cele mai sărace state din zonă? Ce este în Moldova şi nu este în Germania?

— Am venit aici pentru că Moldova nu este Germania. Germania are un sistem social stabil şi, în ce mă priveşte pe mine, eram remunerat altfel decât în Moldova. Dar pe de altă parte, în Germania nu am avut niciodată sentimentul de schimbare continuă pe care îl am în Moldova. Pentru cineva care vrea să pună umărul la schimbări într-un întreg sistem, Moldova este ţara tuturor posibilităţilor. Trebuie doar să ai un pic grijă… să nu te schimbe sistemul pe tine. Dar în cazul meu, dacă nu s-a întâmplat în ultimii 6 ani, poate nu se va întâmpla nici de acum înainte.

Vlad Ianusevici

  • S-a născut la Bucureşti. A studiat Psihologie Socială şi Economică în Germania la Universitatea Georg-August din Göttingen.
  • A participat la specializări psihologice. Este Consilier psihologic specializat în Terapia Centrată pe Client după Carl Rogers şi în Process Management la Universitatea Tehnică din Lemgo/Germania.
  • Din anul 2001 este Business Trainer în domeniul Comunicării, având colaborări cu firme şi instituţii importante atât din Germania, cât şi din R. Moldova. Unele dintre ele sunt Volkswagen AG, VR Bank, Bundesagentur für Arbeit (Germania), Banca Mondială, Swiss Agency for Development, Caritas Luxembourg, precum şi multe altele.
  • În activitatea sa de trainer a contribuit la dezvoltarea personală a peste 10.000 de oameni, în R. Moldova şi în alte ţări.

— Academia Nicolae Dumitrescu este numită aşa în cinstea bunicului Dvs. De ce bunicul este asemuit cu o academie? Cum ar trebui să valorificăm comorile spirituale ale bunicilor şi părinţilor?

— Este vorba de un vis care merge mai departe. Bunicul meu şi-a dorit să fondeze o Academie de şah şi Table. Zâmbea fericit când vorbea de acest vis şi era clar că pentru el nu era decât un vis. Dar tot de la el am învăţat că viaţa întreagă poate fi un vis frumos, iar unele vise au menirea de a se transforma în realităţi şi chiar de a transforma Realitatea. Aşa că, doar 30 de ani mai târziu, am fondat Academia care îi poartă numele.

Nu cred că ar trebui sa valorificăm aceste comori spirituale ale bunicilor si părinţilor. Nici nu ar trebui, de fapt, să mai vorbim prea mult despre ele. Ar trebui să fie de la sine înţelese, să fie fundamentul oricărei persoane, să stea la baza comportamentului nostru, indiscutabile, ca o stâncă care să ne ofere siguranţă şi protecţie. Omenie, vise, sinceritate, cuvântul dat, zâmbete, bunătate, dragoste şi multe altele ar trebui să fie o normalitate de zi cu zi – atât în lumea businessului, cât şi în viaţa socială. Acesta este locul la care trebuie să ne întoarcem, locul spiritual în care ar trebui să trăim.

— Academia Nicolae Dumitrescu oferă traininguri pentru dezvoltare organizaţională, pentru dezvoltarea creativităţii colectivelor din diverse instituţii. Care sunt valorile ignorate în instituţiile moderne?

— În primul rând, majoritatea instituţiilor în R. Moldova – private, de stat sau non-guvernamentale – nu au un set propriu de valori elaborate. Unele dintre ele nici nu conştientizează necesitatea de a avea un set de Valori. În unele instituţii care au un set de Valori, singura menire a Valorilor este să fie menţionate pe site, pentru că arată bine. Eu cred că orice organizaţie trebuie să aibă propriile Valori, de care să se conducă zilnic. Valorile unei instituţii trebuie să fie publice şi să devină punctul de atracţie pentru nou-veniţi. Ei trebuie să decidă singuri, în baza acestor valori: îmi doresc să fac parte din această instituţie pentru că împărtăşesc aceste valori. Tot valorile pot ajuta la consolidarea echipei. Persoanei care nu acceptă valorile instituţiei, eu îi recomand o despărţire foarte rapidă. Am făcut traininguri similare în Germania, şi acolo orice temă o abordam în orice companii de business – o abordam din punctul de vedere al valorilor companiei respective.

— Cum aţi ajuns să prestaţi aceste servicii? De ce pregătire a fost nevoie?

— Din neputinţă, noroc şi perseverenţă. Adevărul este că eu nu sunt talentat în multe domenii. În ce priveşte relaţia mea cu oamenii însă, lucrurile sunt simple. Ei îmi sunt dragi şi – multora – se pare că şi eu le sunt drag. Aşa că, am început să vorbesc. şi uneori talentul are nevoie şi de un pic de ajutor, aşa că am dat în Germania de oameni care m-au susţinut, care au crezut în mine mult înainte ca eu însumi să cred în mine, care mi-au oferit încrederea lor. În ce priveşte perseverenţa, aici este vorba atât de perseverenţa părinţilor mei, care m-au susţinut mereu, şi un pic şi de perseverenţa mea, investind în mine şi în ceea ce voiam să fac: paralel studiului, am participat la multe alte specializări, care m-au cizelat şi m-au ajutat să mă dezvolt continuu.

De o pregătire oficială pentru a fi trainer nu cred că este nevoie. Ar fi minunat ca la bază să fie studii de psihologie, dar nu este o condiţie. Eu am făcut Psihologie Socială şi Economică şi diferite specializări în domeniu în Germania. În afară de aceasta, am făcut, tot în Germania, şi Facultăţile de Istorie a Religiilor şi Cultură şi Civilizaţie Italiană. Cele din urmă îmi folosesc însă în meseria mea doar la nivel de cultură generală. Cred însă că mult mai importantă decât pregătirea este o anumită setare mentală. În ce mă priveşte, cred că un trainer bun este un om care iubeşte oamenii. Dacă deasupra acestui fundament adăugăm şi alţi piloni, cum ar fi seriozitatea, dezvoltarea personală continuă, punctualitatea, corectitudinea, atunci ne apropiem de imaginea pe care eu o am despre un trainer modern.

442-ianusevici2— Dacă ar fi să faceţi un training pentru membrii Parlamentului R. Moldova, care ar fi exerciţiile şi subiectele despre care aţi vrea să iniţiaţi cu ei discuţii?

— Exerciţiile nu cred că vi le pot spune aici. Or, cred că şi concurenţa noastră citeşte ZdG. În ce priveşte subiectele pe care le-aş iniţia cu ei, aici lucrurile sunt simple: m-ar interesa foarte mult să dezvoltăm împreună imaginea unei Moldove a anului 2053. M-ar interesa să discutăm care ar fi strategia prin care vor ei să ajungă la o astfel de Moldovă a anului 2053 şi la fel de mult aş vrea să dezvoltăm valorile adevărate pe care îşi bazează munca de zi cu zi pentru a ajunge la acea Moldovă a anului 2053.

— La fel, dacă ar fi să ţineţi un training de dezvoltare personală cu cetăţenii R. Moldova, despre ce le-aţi vorbi, la ce aţi vrea să munciţi cu ei?

— Aş aborda aceleaşi lucruri pe care le-aş aborda cu politicienii. Din păcate, este adevărat, după părerea mea, că fiecare naţiune îşi merită conducătorii. Cred că ar trebui să nu ne mai ascundem după deget şi să privim lucrurile aşa cum sunt: societatea civilă nu are o viziune pentru care să pună politicul sub presiune şi nici ea însăşi nu se comportă în activitatea zilnică în baza valorilor pe care le cere de la politicieni. Atâta timp cât noi vom da mită poliţistului ca să nu ne amendeze, nu cred că este etic să cerem altcuiva să nu ia mită. Asumarea responsabilităţii cred că este un lucru foarte important. şi acelaşi lucru ţine şi de lumea de afaceri.

Dar totuşi eu văd un viitor foarte optimist. Moldova este o ţară mică, uşor de guvernat în comparaţie cu alte ţări, iar oamenii sunt inteligenţi şi descurcăreţi. Uneori chiar prea descurcăreţi. Aşa că, dacă am avut nevoie de 50 de ani să ajungem la mentalitatea de Homo Sovieticus, haideţi să ne readucem până în 2053 mentalitatea de Om, tot începând să ne schimbăm… mentalitatea. E… destul de simplu. Dar va fi tare multă muncă.

— Ce ar fi de făcut pentru ca oamenii de afaceri din Germania să vină cu mai mult curaj pentru business în R. Moldova?

— Crearea unui sistem investiţional prietenos, cu scutiri de impozite pentru firmele mici şi mijlocii pe un anumit timp, cu beneficii directe şi pentru firmele mari. De fapt, economia Germaniei sau a Elveţiei pe asta se bazează: câteva firme mari pe care toate lumea le ştie, pentru că produc maşini sau ciocolată, dar care sunt susţinute de jos de multe-multe firme mici şi mijlocii, care per total creează locuri de muncă şi generează impozite statului. Acesta însă este pasul 2. Pasul 1 ar trebui să fie o societate civilă normală, care să pună presiune pe Politic astfel, încât partidele liberale să caute soluţii economice, în timp ce partidele sociale să se ocupe de soluţii sociale. Doar că în R. Moldova goana după voturi este aşa de mare, că până la urmă tot la Eminescu şi la sfârşitul Scrisorii a III-a ajungem…

— Ce ar fi de făcut ca moldovenii care au emigrat în diverse state să revină şi să înceapă a construi o viaţă mai bună acasă?

— Legea să fie repusă în capul mesei. Pentru că mulţi dintre ei nu revin de frica unui sistem care încă este corupt şi putred. Pe de altă parte însă, mai este şi responsabilitatea lor: vor să se întoarcă într-o ţară pe care să o primească de-a gata, frumoasă şi curată, sau vor să ia anumite dificultăţi în calcul şi să ajute la construirea unei Moldove noi?

— Ştim că aţi făcut nişte drumeţii prin Moldova. Cum aţi văzut-o? De ce mai mulţi străini merg la pas prin zone rurale, pe când moldovenii preferă să se relaxeze “pe aşezate”, în faţa meselor cu bucate? Ce ar fi de schimbat în filosofia timpului liber petrecut în R. Moldova?

— Motivul pentru care noi ne mai aflăm în Moldova sunt aceste drumeţii şi faptul că eu sunt foarte îndrăgostit de această ţărişoară. Este un pământ bun, un pământ frumos şi la tot pasul am întâlnit oameni buni. Dar, pe de altă parte, aceiaşi oameni buni îşi aruncă gunoaiele pe fereastra maşinii, le aruncă în Nistru, în troleibuz sau în locul unde se relaxează. Încă nu am înţeles că această ţară aparţine celor care locuiesc în ea. Încă nu am înţeles că ţara în care trăim este tot casa noastră. şi aici cred că e timpul să ne reîntoarcem la bunici. Eu nu l-am văzut pe bunicul meu niciodată aruncând hârtii pe jos, nici în curtea noastră, nici în curtea altcuiva, nici pe stradă. şi cred că aici este o mare problemă: de fapt, ştim cum să ne comportăm, dar pentru că încă mai considerăm că Moldova este parte a URSS sau este a politicienilor, adică nu este a noastră, aparţine altcuiva, ne comportăm altfel decât trebuie. şi ca să reuşim să fugim de vocea aceea mică, fragilă şi atât de înţeleaptă a bunicilor, chiar şi atunci când ieşim la odihnă dăm muzica cât mai tare. Aşa poate să audă tot satul că avem muzică puternică şi, ce este mai important, ne fereşte să ne auzim vocea propriei conştiinţe…

— Care sunt deficienţele “societăţii moderne”? La ce ar trebui să lucreze mai mult familiile, sistemul de educaţie?

— Cred că problema cea mai mare a societăţii noastre ”moderne” este că ne-am îndepărtat de… noi. Mergeţi într-un sat din Moldova, vorbiţi cu mătuşa Anica, care la 80 şi de ani nu ştie să scrie… Sau, mai bine zis, ascultaţi ce spune. Pe vremuri oamenii erau mai aproape de înţelepciunea pământului, mai aproape de vatra satului, mai aproape de ei înşişi. Acum ne luăm înţelepciunea din ştirile de la televizor şi din emisiuni menite să ne facă să râdem şi să cumpărăm produsele sponsorilor. Pe de altă parte, sunt sigur că această debalansare îşi va găsi şi o contra-balansare. Interesant este că fiecare dintre noi poate fi parte dintr-o mişcare de contrabalansare, de normalizare. ”Fii tu însuţi schimbarea pe care o vrei în lume”, spunea Mahatma Gandhi. În loc să arătăm mereu cu degetul la politicieni, poate să arătăm un pic cu degetul şi la noi? Atunci când ne vom schimba noi, atunci când vom începe să ascultăm de vocea bunicilor noştri, atunci lucrurile se vor îmbunătăţi.

Sistemul de educaţie cred că trebuie să devină interactiv, să provoace copiii la gândire, la folosirea creierului şi mai puţin a memoriei, la asumarea responsabilităţii. În ce mă priveşte, am trecut printr-un şoc foarte mare atunci când, în Germania, mi-am dat seama că sunt singurul responsabil de rezultatele mele. Acum ţin şi traininguri de retorică, dar primul meu discurs l-am ţinut la 22 de ani la facultate. A fost groaznic, pentru că nu trebuia să recit ceva, aşa cum eram obişnuit din România, ci să prezint, să argumentez, să construiesc. Cred că aici ar trebui să ajungem: la oameni care gândesc, nu doar memorează.

În ce priveşte familiile. Doamne, eu sunt căsătorit doar de 5 ani, şi nu cred că sunt în măsură să dau prea multe sfaturi. Ce pot să spun însă este că aceşti 5 ani de căsătorie au fost o călătorie minunată, din care am învăţat multe. Călătoria continuă.

— Sunteţi cetăţean român, german, european? Cum vă consideraţi?

— Om. Cetăţeniile nu mă mai interesează. Peste tot pe unde am fost am văzut cum diferitele identităţi generează mai multe conflicte decât fericire. În Germania nu e aşa bine să fii turc, român, albanez sau… neamţ. În lume mai avem şi creştini, musulmani, iudei şi alte culte religioase. În Moldova ne ”distrăm” cu multele etnii pe care le avem şi, în loc să creştem împreună, ne punem beţe în roate, uneori doar pe baze etnice. Eu nu mai vreau aşa ceva. Mult prea multe răutăţi s-au întâmplat pentru că ”noi” suntem buni şi ”ei” sunt răi. În loc să semănăm toleranţă şi să culegem frumuseţe, noi semănăm vânt şi ne mirăm când culegem furtună. şi întotdeauna cu minunata scuză că… ei sunt de vină. Să revenim la Gandhi şi la bunici. În ce mă priveşte, da, am două cetăţenii, română şi germană, sunt însă om. şi atât.

— Problema redobândirii cetăţeniei române a bulversat cetăţenii R. Moldova mai mulţi ani la rând. Cum credeţi, ce şi-au dorit de fapt cei care au luptat şi mai luptă pentru redobândirea cetăţeniei române?

— Cred că este vorba de un simbol, şi de aceea pentru acei oameni este şi foarte important. şi totuşi, este un simbol care se bazează pe o realitate a secolului trecut. Pe mine mă interesează mai mult realitatea din secolul ce vine.

— În 5, 10 sau 15 ani, R. Moldova ar putea deveni membră a UE. Cum ar trebui să se pregătească cetăţeanul de rând pentru o astfel de schimbare?

— Dezvoltând o Viziune prin care în 2053 ”Europa” ar putea deveni membră a Uniunii Moldave. şi comportându-se ca atare. Oare ce moduri de comportament am avea dacă am întoarce un pic întrebarea? Nu ar trebui oare să devenim mai responsabili, mai eficienţi, mai oneşti? Dar în primul rând să avem curajul să stăm drepţi şi să dezvoltăm propriile noastre viziuni. şi dacă nu suntem capabili, poate ar fi mai bine să lăsăm copiii să dezvolte o viziune pentru noi? Ei încă nu sunt atât de limitaţi ca noi, adulţii, şi, în cel de-al doilea rând, se pare că noi, adulţii, nu am făcut chiar treaba cea mai bună.

— Cum ar trebui citite şi înţelese mesajele înalţilor oficiali europeni?

— După părerea mea, ele sunt simple: Moldova va intra la un moment dat în Uniunea Europeană. Sau nu. Reiterez: cred că nu ar trebui să ne focalizăm pe integrare, ci pe schimbarea de mentalitate şi pe muncă. Pe această bază ne vom putea apoi integra în orice uniune dorim.

— În cine aveţi cea mai multă încredere: în politicieni, în mass-media, în biserică sau în familie?

— În soţia mea.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Alina RADU