Principală  —  Interviuri   —   "De ce aţi venit atât…

„De ce aţi venit atât de târziu?”

Interviu cu Marian Voicu, jurnalist, realizatorul proiectului Radio Chişinău

 

 

 

— De mai mult de un an, dintr-o vedetă TV te-ai transformat în misionar al Radio România în R. Moldova. Cum e să fii misionar?

— În urmă cu ceva timp, după un interviu cu patriarhul Teoctist, mitropolitul (pe atunci) Daniel, glumind, mi-a spus că aş putea deveni, datorită vocii şi sobrietăţii, un preot credibil. L-am întrebat atunci, tot glumind, dacă asta este o ofertă…

Cred că, pentru românii din dreapta Prutului, Moldova nu va avea niciodată aerul unui ţinut al depărtării şi diferenţei, al misionariatului. Nu mă consider nici misionar şi nici expat. Revin de fiecare dată la Chişinău ca la mine acasă, fie pentru a filma, fie pentru a participa la vreun eveniment, fie, iată, pentru a construi Radio Chişinău. Ţine de firescul unei relaţii de 20 de ani pe care o am cu Basarabia.

— De ce, totuşi, Basarabia a devenit un loc familiar pentru tine? Când şi cum ai decis să cunoşti mai multe despre românii din jurul României?

— Lucrurile importante au o valoare mai mare în Basarabia decât în România. Lucrurile importante sunt cele care te fac să înţelegi mai bine cine eşti şi care sunt axele după care te mişti. Pragmatismul capitalismului românesc ne-a făcut să pierdem, în ţară, perspectiva istorică şi identitară. Am devenit mai preocupaţi de imediat şi prea puţin de noi înşine.
În Basarabia, oamenii discută despre lucrurile importante, pentru că de ele depinde viitorul lor. În România, din păcate, mizele importante au fost confiscate de naţionaliştii extremişti şi aruncate, astfel, voit sau nu, în exotic şi derizoriu.

Din păcate, în România există puţină informaţie şi foarte puţin interes pentru românii din Transcarpatia, Herţa, Cernăuţi sau din sudul Basarabiei, pentru aromânii şi meglenoromânii din Grecia, Macedonia sau Albania, pentru românii din Timoc sau Voievodina, pentru istroromâni. Este o lacună care ar putea fi îndreptată de entuziasmul jurnaliştilor, dar cred că ar trebui ca instituţiile fundamentale ale statului român să îndrepte această stare de lucruri, păguboasă pe termen lung. Podurile de flori ar fi trebuit înlocuite degrabă cu poduri ale cunoaşterii, ale apropierii, cu poduri care să reducă distanţa dintre noi. Ori, iată că, în numele pragmatismului, distanţele parcă au devenit mai mari şi noi am învăţat să ne controlăm entuziasmul şi efuziunile. Ca să nu părem ridicoli.

— Ce calităţi speciale ai descoperit în aceşti oameni?

— Dl Neagu Djuvara are o teză foarte interesantă, conform căreia România este unul dintre puţinele state naţionale europene care s-au format într-un areal unde se vorbea o limbă comună, spre deosebire de celelalte, care, compuse din diverse etnii, au format un stat în urma unei experienţe istorice comune.

Când rişti să îţi pierzi limba şi neamul, istoria şi tradiţiile, când rişti să devii altul, totul are importanţă. Cred că în aceşti oameni, în românitatea din jurul României, stă fibra tare a poporului nostru. Un profesor de limbă română din Transcarpatia (Maramureşul din dreapta Tisei) îmi spunea acum 12 ani: ”E uşor să fii român în ţara ta. Dar ia încearcă să fii român aici, unde nu a fost niciodată România…”.  Lucrurile astea sunt foarte greu de explicat în ţară. Românii sunt pe cale să piardă ceea ce i-a unit până acum – limba. Iată: istroromânii – mai sunt circa 1000 de vorbitori. Odată cu ei va dispărea şi unul dintre cele patru dialecte ale limbii române, în mai puţin de 30 de ani. În carta UNESCO a limbilor europene aflate în pericol de dispariţie, istroromâna este pe primul loc… Românii din Timoc şi aromânii din Balcani nu sunt într-o situaţie mai bună. Vom fi mai puţini şi mai săraci, ca neam.

În Herţa, am fost întrebaţi (după ce s-a stins lumina şi au început să sune cei de la SBU, pentru a le spune gazdelor că nu fac bine că ne-au primit în casele lor) cu o nesfârşită tristeţe în glas: “De ce aţi venit atât de târziu?”.

Şi atunci când lucram la acest nou proiect, Radio Chişinău, eram întrebaţi: “De ce aţi venit atât de târziu?”. Ei bine, iată că, totuşi, am venit, înapoi, acasă.

— De altfel, Radio România, inaugurat la 1 decembrie 2011, era aşteptat aici de vreo 72 de ani… Cum s-a reuşit, totuşi, lansarea Radio Chişinău?

— Da, într-adevăr, în urmă cu 72 de ani se lansa la Chişinău Radio Basarabia, prima staţie regională a Radio România. Exact la ora 14, la Catedrală. Ca să încheiem un arc peste timp, la 1 decembrie 2011, tot la ora 14, s-a (re)lansat Radio Chişinău. Au fost singurele momente când ora exactă nu s-a dat de la Bucureşti.

Cum s-a reuşit? Datorită perseverenţei, înţelepciunii, strădaniei unui mare număr de oameni şi de instituţii, din România şi din Republica Moldova. Nu le voi putea mulţumi tuturor, dar trebuie să spun că acest post de radio nu ar fi existat fără Eugen Tomac – secretar de stat, şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României, şi fără Demeter Andras Istvan – Preşedinte – Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, fără Sergiu Stanciu, Cătălin Gomboş şi Vlad Ţurcanu, fără implicarea totală a Consiliului de Administraţie al SRR, fără ca Parlamentul, Guvernul României şi, nu în ultimul rând, Preşedintele Traian Băsescu să fi sprijinit acest proiect. Pare o listă lungă, dar vă asigur că acest gen de întreprindere este unic, poate de aceea a fost nevoie de un consens atât de larg şi de 20 de ani pentru a prinde viaţă.

Poate că peste ceva timp vom putea înţelege de ce majoritatea proiectelor media româneşti au eşuat în R. Moldova. Dacă a fost o problemă a pieţei, a contextului politic sau a fost mai mult decât atât. Poate vom înţelege dacă proiectele respective au fost compromise intenţionat sau nu.

În context mai larg, R. Moldova pare un poligon, în care se inventează probleme şi apoi soluţii. Şi în care nimic nu e întâmplător. De aceea cred că avem motive întemeiate de bucurie pentru lansarea Radio Chişinău.

— Radio Chişinău a fost “clădit” în 9 luni, exact cât are nevoie un copil ca să apară pe lume. Intenţionat?

— Da, au fost chiar nouă luni. Şi în cea mai mare parte, 90% din echipă, sunt moldoveni. Nu este vorba de un desant românesc de la Bucureşti. Nici nu cred că se poate imagina un proiect media de succes fără implicarea masivă a jurnaliştilor locali.

Şi cred că a fost şi o “chimie”… Nu ţi se oferă în fiecare zi şansa să construieşti aproape de la zero un post de radio. Aşa că toţi cei care au înţeles, încă de la început, din martie, cât de frumoasă este o astfel de provocare profesională, au venit cu entuziasm alături de noi.

— Dacă ai fi radioascultător, ce programe ale Radio Chişinău ai încerca să nu ratezi?

— Dacă aş fi ascultător de radio, aş incerca să mă las contaminat de entuziasmul şi profesionalismul echipei de la Radio Chişinău. Şi de certitudinea că jurnaliştii de acolo vor fi întotdeauna sinceri cu ascultătorii lor.

Avem una dintre cele mai bune echipe de ştiri, care livrează buletine la fiecare oră. De altfel, redacţia de ştiri a Radio Chişinău este în acest moment cea mai mare redacţie a unei instituţii publice europene de media aflată la est de UE. Şi asta se va vedea, încet-încet, atunci când informaţiile livrate de Radio Chişinău către România vor fi preluate de media europene. În plus, vom oferi informaţii şi analize aici, în Moldova, despre ce se întâmplă în fostul spaţiu sovietic şi în lumea largă, folosind resursele şi reţeaua globală de corespondenţi ai Radio România.

Ca ascultător, nu aş rata emisiunile de istorie realizate de profesorul Gheorghe Cojocaru, cele de literatură, realizate de Iulian Filip şi Dumitru Crudu, emisiunile muzicale ale lui Johnny Alici, Andrei Mîţu, Victor Buruiană şi Silvia Grigore, cele de actualitate realizate de Vlad Ţurcanu,  Cătălin Gomboş, Mira Gomboş, Mariana Vasilache, Ala Boţan, Cornel Ciobanu, Natalia Zaharescu şi Stela Popa, publicistica semnată de Gheorghe Filip Bârsanu, Victoria Coroban, Emilia Gheţu şi Adriana Andrei, precum şi Matinalul semnat de Alina Stoianov, Violeta Vasilică şi Valentin Buda.

„Află ce mai fac ai noştri!” Acesta este sloganul campaniei de lansare a postului. Cred că am reuşit să construim o campanie originală, creativă şi care slujeşte foarte bine promovării identităţii postului. Spotul video a fost realizat de Igor Cobileanski, probabil cel mai talentat cineast moldovean al momentului. Ne-a fost alături, în construirea identităţii muzicale a staţiei Radio Chişinău, Vlaicu Golcea, muzicianul cel mai curtat în acest moment de teatrele din România, cu care am avut bucuria să lucrez şi în televiziune, la câteva documentare.

Le-aş mai spune ascultătorilor noştri că vom avea câteva proiecte unice în R. Moldova: “Teatrul radiofonic basarabean”, în 2012, un proiect unde ne este alături ICR Chişinău; “Cultura LIVE”, un proiect radiofonic de tezaurizare a înregistrărilor cu marii scriitori basarabeni ai momentului, la care vom adăuga uriaşa arhivă de aur a Radio România; “Întâlnirile Radio Chişinău”, care au debutat cu întâlnirea cu regizorul român Cristi Puiu, precum şi susţinerea rockului basarabean, care cred că poate regenera muzica românească.

Şi aş mai asculta Radio Chişinău ca să câştig 100 de euro pe zi. Avem cele mai mari premii puse vreodată în joc în Republica Moldova de o staţie de radio: 300 de euro pe zi, până la sfărşitul lunii martie, când vom oferi Marele Premiu – un automobil.

— Ce vă spun radioascultătorii?

— La început, am fost întrebaţi de ce vrem să facem un “radio vorbit”, adică un post generalist, atât timp cât 90% din staţiile radio din Moldova difuzează numai muzică. Publicul nu este încă obişnuit să ia informaţiile de la radio. Consumul de radio în Moldova este atipic faţă de pieţele mature. Dar asta se va schimba treptat, aşa cum s-a schimbat şi piaţa tv după apariţia celor două  televiziuni de ştiri.

Venim pe o piaţă în formare, cu mare potenţial. Până acum, reacţiile pe care le avem sunt încurajatoare, suntem percepuţi ca un post care se implică, onest, care vine cu un conţinut unic pe piaţa Moldovei.

De altfel, deşi pare bogată prin numărul mare de posturi de radio, piaţa este săracă şi dominată de câteva tendinţe clare editoriale. Odată cu retragerea BBC de pe frecvenţele din Moldova, a devenit şi mai săracă.

Ascultătorilor de limbă română care vor să cântărească informaţia din mai multe surse le-au rămas Radio Chişinău, Radio Moldova, Vocea Basarabiei şi …cam atât.

— În R. Moldova, şi după 20 de ani de independenţă, mediile de informare nu-şi pot păstra independenţa editorială. Ce garanţii sunt că Radio Chişinău va rămâne un post echidistant?

— Postul public Radio România va fi garanţia cea mai bună. Faptul că este finanţat de cetăţenii români, nu de bugetul statului, şi că Parlamentul României veghează la respectarea misiunii de post public, se constituie în garanţiile maxime pe care o democraţie le poate livra. Radio Chişinău va avea parte de stabilitatea instituţională şi financiară care să îi permită să îşi realizeze misiunea de staţie publică. Adică să lucreze în folosul comunităţii din R. Moldova.

Ştiu că aici, în R. Moldova, ne aflăm pe tărâmul suspiciunii şi al zvonurilor. Niciodată nu se ştie cine dă salariile în presă. Sunt vehiculate, precum mantrele, nume ale oamenilor de afaceri sau ale politicienilor. Cred că ar fi foarte necesară o lege (dacă există, ar trebui să se aplice…) care să îi oblige pe proprietarii instituţiilor de presă să îşi devoaleze calitatea de proprietar sau acţionar. Altfel, presa din Moldova va rămâne în zona gri a intereselor politice şi financiare, şi nu în slujba comunităţii. Cei care pierd sunt atât publicul cât şi jurnaliştii, care nu îşi pot asigura securitatea financiară şi nu îşi pot construi cariera pe termen lung. Şi care, la prima ocazie, migrează către alte zone, din business sau politică.

Cel mai greu este întotdeauna să­-ţi motivezi colegii. Unii o fac cu bani, şi atunci angajează mercenari. Alţii cu idealuri. Colegii mei lucrează la Radio Chişinău pentru că sunt lăsaţi să aibă un ideal. Este una dintre puţinele staţii de radio sau de televiziune din R. Moldova unde pot declara, la microfon, că vorbesc limba română. Unde pot vorbi despre istoria, cultura şi realităţile Moldovei fără să fie obligaţi să inventeze.

— Cine dintre politicieni au cel mai frecvent acces la Radio Chişinău?

— Practicăm politica uşilor deschise. Nu avem liste negre, nu impunem interdicţii. Radio Chişinău va fi un for al dezbaterii publice în folosul societăţii. Este singura soluţie pentru a-ţi construi credibilitatea. Iar credibilitatea este o marfă foarte scumpă. Se căştigă zi de zi, cu fiecare emisiune, cu fiecare invitat. Pe piaţa media din R. Moldova, un loc al suspiciunii şi neîncrederii, al zvonurilor şi scenariilor, am fost şi noi puşi în cele mai felurite contexte. Am fost explicaţi prin afiliaţia la PL, la PLDM, la PD ş.a.m.d. Rămâne să convingem că suntem obiectivi şi că lucrăm pentru binele public  şi pentru idealurile comune ale României şi Moldovei.

— Cine refuză să participe la emisiunile noului post de radio?

— Deocamdată nu am înregistrat refuzuri. Încet-încet, îi vom face pe politicieni să îşi dea seama că au de câştigat dacă vin în studio.

— Eşti autorul unei serii de programe TV memorabile, „Vorbe despre fapte”. Ce loc ocupă în amintirile tale acele emisiuni?

— Am avut şansa să fac întotdeauna ce mi-am dorit, ca jurnalist. Fie că a fost vorba de documentar tv, ştiri, talk-show, radio etc. “Vorbe despre fapte” a fost un spaţiu al dezbaterii publice spre care personajele vieţii publice din România au venit cu mare încredere. Unii dintre ei, pentru prima dată la TVR. Seria a culminat cu dezbaterea finală în alegerile prezidenţiale, dintre Traian Băsescu şi Adrian Năstase, în 2004. M-am convins atunci că jurnaliştii pot lucra spre binele societăţii şi că, în consecinţă, trebuie să fie conştienţi de asta. Iar câteodată jurnaliştii chiar scriu istorie. Numai că nu trebuie să fie atât de orgolioşi să vrea să o scrie în fiecare seară…

— Te gândeşti că “Vorbe despre fapte” ar putea fi relansat la Radio Chişinău?

— Hm, doar dacă am începe cu sfărşitul, adică o primă ediţie cu Traian Băsescu şi Adrian Năstase… Nu, în general nu cred în proiecte reîncălzite.

— Spuneai într-un interviu, acum doi ani, că jurnalismul “e o meserie care îţi mănâncă nervii, ficaţii, vederea, şi dacă nu eşti atent, te trezeşti consilier de imagine al unui om politic”. Cum ai reuşit să fii atât de atent, încât să nu devii până acum consilier de imagine al vreunui politician?

— Refuzând ofertele care mi-au fost făcute. Unele dintre ele la vedere, altele subterane. Cea mai tentantă a fost cea de a-i fi purtător de cuvânt fostului prim-ministru Tăriceanu. Sunt însă convins că odată ce ai sărit pârleazul în lumea cealaltă, a politicii, e greu să mai revii în presă imaculat. Breasla jurnaliştilor are o memorie neiertătoare – îţi uită triumfurile, dar nu îţi va uita niciodată compromisurile. Niciun cazier nu poate fi albit. E foarte greu să fii Albă-ca-Zăpada în presă… Onorabilitatea şi credibilitatea se căştigă foarte greu şi se pierd foarte uşor.

— Ai putea rămâne aici pentru totdeauna?

— Păi cred că nu am plecat niciodată din Moldova!

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta Grosu