Datoria de om liber

Interviu cu Ştefăniţă

Ştefăniţă este un nume virtual al unui personaj adevărat. El este din România şi a descoperit presa on-line din R. Moldova după 7 aprilie. Odată ce a identificat ediţiile care îi oferă informaţia pe care o caută, se pare că nu a mai ieşit de pe forumurile acestor ziare. Ştefăniţă este primul care intră dimineaţa pe forumul ZdG şi este ultimul care merge la culcare. Acest tânăr a fost calificat drept cel mai activ forumist al ZdG, de aceea l-am invitat la un dialog.

— De unde a apărut această dorinţă aprigă de a “apăra” Basarabia pe forumuri? Din câte ştim, sunt şi cetăţeni ai României, în principiu, indiferenţi faţă de Basarabia şi realităţile ei.

— Fără îndoială că ceea ce fac şi spun pe forumuri este o datorie a mea de om liber. Eu apăr cu ardoare nu atât Basarabia, cât adevărul şi dreptatea cauzei românităţii Basarabiei. Pur şi simplu, eu ştiu de mic ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei cu românii basarabeni, astfel încât nimeni nu poate să mă mintă atunci când port o discuţie despre Basarabia.

245-emin
Sabin Bălaşa, autorul acestei lucrări, a fost un pictor căruia îi plăcea să spună adesea că este un oltean care se simte moldovean. Aceasta este imaginea care mă impresionează întotdeauna.

Nu e deloc de neglijat faptul că naşii mei sunt basarabeni, profesori de limba română, refugiaţi în Ţară împreună cu părinţii lor după invazia sovietică din 1944.

Totuşi, nu cred că sunt ceea ce se cheamă în mod obişnuit un “forumist”. Până de curând interveneam destul de des pe forumurile unor ziare româneşti când se discuta cu rea-credinţă despre Basarabia sau Transilvania.

— Cum ai descoperit forumurile din R. Moldova?

— Ziarele democratice basarabene le-am descoperit după 5 aprilie a.c., atunci când noi, cei din România, stăteam cu sufletul la gură şi primeam rare ştiri precise din R. Moldova din cauza cenzurii şi a bruiajului instituit de comunişti.

— Câţi dintre cunoscuţii tăi îţi împărtăşesc ideile cu privire la Basarabia?

— Există cetăţeni ai României care ştiu puţine lucruri despre Basarabia şi basarabeni. Vă asigur însă că TOŢI românii ştiu că dincolo de Prut trăiesc milioane de conaţionali de-ai noştri, separaţi de noi prin dictatul Rusiei.
În cercul meu de prieteni şi cunoscuţi, istoria Basarabiei  este bine ştiută. La fel sunt bine ştiute de către noi şi suferinţele prin care aţi trecut în anii ocupaţiei sovietice.

— Eşti, practic, prezent de dimineaţă până seara pe paginile web ale ziarelor din Moldova. Povesteşte-ne cum este o zi din viaţa ta.

— O zi din viaţa mea ? Eu încă învăţ. În ultimele luni am stat mai mult pe acasă, culeg materiale pentru o lucrare pe care o am în pregătire. În rest, să ştiţi că circul destul de mult în ţară şi în străinătate.

— Poţi spune că ai încredere mai mult în calculator decât în unii oameni? Dacă da sau nu, de ce?

— Nu se pune în nici un caz problema să am mai multă încredere în calculator decât în oameni. Calculatorul este o unealtă şi atât. Încredere am în oamenii de la care am ceva de învăţat şi pe care îi respect.

— Cât de complicat e să îţi împărtăşeşti ideile într-un spaţiu virtual în care nu toţi sunt de acord cu tine?

— În spaţiul virtual discuţiile nu sunt complicate. Complicat este atunci când constaţi că cel cu care discuţi nu este nici prost, nici neinstruit, dar cu toate acestea încearcă să impună cu rea-credinţă idei care contravin adevărului.
Cu astfel de oameni nu pot face compromisuri. De multe ori atunci când întâlnesc astfel de “interlocutori” rămân cu impresia că ceea ce spun ei  nu reprezintă nimic altceva decat lozinci pe care alţii îi pun să le strige.
Nu cred că ma înşel când spun că există anumite “cercuri” interesate să infesteze şi aceste spaţii ale exprimării libere cu dezinformări şi minciuni ordinare şi că au reprezentanţi în spaţiul virtual. Există şi specimene care se ocupă cu falsificarea istoriei noastre şi care încearcă să formeze pe forumuri opinii antiromâneşti.

— Faci parte din vreo organizaţie de genul “Basarabia, pământ românesc”?

— Nu fac parte din nici un partid politic şi din nici o organizaţie, dar contribui modest la acţiunile de ajutorare a românilor din afara graniţelor ţării. Îmi place să cred despre mine că am o gândire liberală şi că sunt un naţionalist român moderat.

— Unde şi când a călcat strâmb R. Moldova, rămânând cu mult în urma României, la toate capitolele?

— Moldova nu “a călcat strâmb”, ea a fost silită să supravieţuiască în condiţiile unei ocupaţii străine care a urmărit, pur şi simplu, să distrugă poporul băştinaş. Ocupaţia străină a condamnat Basarabia la înapoiere, iar urmările anilor de colonialism se resimt şi astîzi, când R. Moldova este, practic, ţara cea mai săracă a Europei. Fac constatarea aceasta cu durere.

— Ce sfaturi le-ai da forumiştilor din Basarabia ?

— Ce pot să le spun forumiştilor basarabeni decât că admir la mulţi dintre ei spiritul viu şi soliditatea cunoştinţelor. Acestea sunt semne ale redeşteptării naţionale, pentru că un om care scrie pe un forum este în general un om obişnuit, un reprezentant dintre cei mulţi care alcătuiesc un popor.

Da, există un curent sănătos de regenerare naţională şi de clarificare identitară în Moldova, şi de aceea sunt convins ca multă vreme nu va mai rezista în rândul populaţiei basna moldovenismului primitiv  antiromânesc. Şi aici, forumiştii au un rol important: ca prin discuţii să informeze pe cei care au fost privaţi de cunoaşterea adevărului până acum.

— Cât de necesar ar fi ca pe pagina electronică a Preşedintelui şi pe cea a Guvernului să funcţioneze câte un forum ?

— Sigur că un preşedinte şi un guvern ar avea de câştigat în actul de conducere dacă ar citi pe forumurile guvernamentale părerile oamenilor. Un politician deştept poate simţi pulsul popular în fiecare clipă pe astfel de canale de comunicare. În România, mulţi politicieni au bloguri şi se consultă cu cei care intră pe aceste pagini şi îşi expun opiniile.

— Pe plan politic forumiştii pot juca un rol important? Cum?

— Forumiştii au un rol foarte important de FORMATORI DE OPINIE şi sunt vectori de răspândire a informaţiilor libere. Nu întâmplător duşmanii libertăţii încearcă să intoxice sau să blocheze mediul informativ reprezentat de lumea Internetului.

În zilele de 6 şi 7 aprilie a.c. s-a văzut ce rol important au  jucat Internetul şi bloggerii, atunci când ziarele electronice (inclusiv ZdG) au fost atacate informatic, iar media aservită puterii minţea din greu. Atunci, practic timp de trei zile, majoritatea  ştirilor credibile au fost preluate chiar de mari televiziuni şi ziare centrale româneşti de la comentatori amatori. Pentru mine, ei au definit perfect noţiunea de  “forumist”. Forumiştii sunt o armată anonimă care luptă pentru adevăr.

Dacă nu ar exista forumurile, controlul şi manipularea opiniei publice ar atinge cote pe care doar le putem bănui acum. Forumurile fac viaţa grea pentru regimurile de genul celui din Belarus sau celui comunist din R. Moldova, unde practic toate ziarele au un “admin”, nimic altceva decât un CENZOR care stabileşte abuziv ce să fie adevărat şi ce nu.

— Care sunt dezavantajele “forumismului”?

— Dezavantajul esenţial al unui forumist este acela că vocea lui e slabă dacă e ascultată izolat. Împreună, forumiştii sunt o forţă de temut pentru duşmanii libertăţii şi ai adevărului. S-a văzut asta pe 6 şi 7 aprilie!

— Cu cine dintre politicienii lumii ai vrea să polemizezi pe forumuri?

— Cu cine aş polemiza cu plăcere, chiar cu amuzament? Păi cu tov. Voronin… Evident, aş avea multe idei de schimbat şi cu preşedintele Iuşcenko, şi cu preşedintele Medvedev sau cu prim-ministrul Putin. Cu siguranţă că aş avea de câştigat din astfel de discuţii!

— În R.Moldova au avut loc recent cazuri de urmărire a forumiştilor de către Procuratură din cauză atitudinii acestora faţă de regimul comunist. Nu îţi este frică şi ţie de această posibilitate sau crezi că, fiind în România, nu te paşte acest pericol?

— Urmărirea bloggerilor sau a ziariştilor de către puterea comunistă din R. Moldova îmi era cunoscută. Nu ştiu cât de grave au fost pedepsele sau persecuţiile la care aceştia au fost supuşi. Cât despre o eventuală acţiune a procurorilor moldoveni împotriva mea pentru că am un discurs anticomunist, vă spun sincer că nu m-am gândit până acum la aşa ceva, obişnuit fiind să mă exprim liber în problemele politice şi fără teama că aş putea fi acţionat în justiţie pentru delicte de opinie, ca în timpul lui Ceauşescu sau al lui Stalin şi Hitler.

Dacă s-ar întâmpla acum să fiu acţionat în justiţie, fără îndoială că aş face la rândul meu o acţiune la CEDO pentru încălcarea abuzivă de către procurori a drepturilor mele elementare de om şi cetăţean. Cred că şi bloggerii sau ziariştii moldoveni au procedat la fel.

— Ai fost în R. Moldova? Cunoşti oameni de la noi? Cum sunt ei?

— Am fost de câteva ori în R. Moldova şi în Bucovina de Nord. Nu am constatat deosebiri esenţiale între basarabeni şi restul românilor. E adevărat că m-a uimit cât de răspândită e limba rusă pe acolo şi am fost îngrijorat ca nu cumva limba română să fie înăbuşită în acest ţinut istoric românesc, pentru că atunci însuşi poporul român basarabean ar dispărea. Acum, ştiind că numărul vorbitorilor limbii române creşte, m-am liniştit şi am toate temeiurile să fiu optimist.

— O posibilă unire între R. Moldova şi România în următorii 20 de ani este posibilă, în viziunea ta?

— Da, Unirea va veni, poate mai repede de 20 de ani. Noile generaţii nu mai pot fi minţite şi nici terorizate aşa cum au fost generaţiile trecute în timpul sovietelor. Generaţiile tinere sunt conştiente de românitatea lor, după cum tot mai mulţi dintre adulţi întorc spatele trecutului comunist şi privesc cu încredere spre România. După părerea mea, Unirea s-ar putea produce şi după intrarea Moldovei în UE, deşi nu cred că un astfel de pas e posibil prea curând, având în vedere ce criterii de aderare trebuie îndeplinite de ţările pretendente la aderarea în UE. Soluţia cea mai rapidă ar fi unirea cu România, în care caz post hoc, ergo propter hoc, R. Moldova ar fi parte a UE şi a NATO prin însuşi statutul ei de componentă a României Unite.

— Ce ocupaţii şi pasiuni mai ai?

— Am fost pasionat din copilărie de cărţi şi de filme. Asta mă pasionează şi acum. Observ ca Internetul este acaparator, astfel încât peste câteva luni am hotărât să fac o pauză, pentru a nu deveni dependent de el. Am studii de istorie şi economie, pot citi şi conversa în franceză şi italiană şi mai greu – în engleză. Lucrez pe lângă ai mei la o firmă de comercializare a produselor agricole şi îi ajut pe pământul familiei. Suntem descendenţi din români ardeleni trăitori în judeţul Prahova.



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

21 comentarii

  1. forumist

    Bravo, Stefanita! Mi-a placut interviul, m-a impresionat atasamentul tau fata de Basarabia. Iti doresc curaj, libertate si activism in continuare.

  2. costică

    STEFĂNIŢĂ, UNIREA BASARABIEI CU PATRIA MAMĂ VA VENI MULT MAI REPEDE DECÎT AM VISAT NOI TOŢI. ESTE DREPTATEA LUI DUMNEZEU PENTRU POPORUL ROMÂN, CARE A SUFERIT ATÎT DE CUMPLIT ŞI ÎN SPECIAL PENTRU ROMÂNII BASARABENI CARE AU SUFERIT DUBLU DECÎT CEILALŢI ROMÂNI LA UN LOC. ESTE ÎMBUCURĂTOR CĂ UN ROMÂN CA TINE CU O CONŞTIINŢĂ ATÎT DE CURATĂ ADMINISTREAZĂ ADEVĂRATE LECŢII DE ISTORIE UNOR FALSIFICATORI SLAVOFILI AI ISTORIEI, DAR SINCER ACEST LUCRU NU AJUNGE, UNEORI MAI TREBUIE LUPTAT EFECTIV ŞI CU ALTE MIJLOACE PENTRU VISUL NOSTRU DE AUR. SPER DIN TOT SUFLETUL SĂ MĂ ÎNŢELEGI ŞI SĂ NU MĂ JUDECI GREŞIT, EFECTIV PENTRU MINE PATRIOTISMUL ESTE PATRIOTISM ŞI GATA, AICI NU ÎNCAP COMPROMISURILE, JUMĂTĂŢILE DE MĂSURĂ ŞI MAI ALES NU ÎNCAPE TRĂDAREA DE NEAM.
    FRAŢI ROMÂNI BASARABENI UNIREA FACE PUTEREA, TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE.
    COSTICĂ PIATRA NEAMŢ, ROMÂNIA MARE TEL. 0040740531519.

  3. Mihai Românul

    Felicitări Ştefăniţă! La bună vedere. Sper să ne întâlnim la un pahar de vorbă în Basarabia.

    Un român 100% din Râmnicu Vâlcea.

  4. pasaport

    Stefanita
    Sunt manddru de oamenii cu asa verticalitate ca a ta. Ma bucur pentru ZDG ca a facut acest interviu cu un om necunoscut, pentru ca are incredere in oameni. bv, bv!

  5. STEFANITA

    Dragii mei,noi avem arma cuvantului si atat …Noi stim ca adevarul invinge intotdeauna !.In cazul nostru ,al romanilor ,dreptatea va veni mai tarziu pentru ca noi suntem LINIA INTAI .Se indoieste cineva dintre noi de victoria noastra definitiva ?Cu siguranta NU,pentru ca noi suntem romani !Asa a vrut Dumnezeu .

  6. STEFANITA

    Acum ce sa mai zic?Trebuie sa plec,ma trimite tata in munte la stana,ca doi picurari s-au batut cu ursul,si-or fost raniti.Noroc cu cainii,ca barbatii s-or luptat cum or putut cu mainile goale,dar ursii erau tare porniti,nu stiu inca de ce.
    Merg la baieti la spital…lipsesc doua ,trei zile.Nu stiu daca laptopul functioneaza acolo,si nici ai mei nu ma lasa cu el.
    Om vedea ce-o mai fi ,si cum va fi .Ramane Simona,ca e fata agera.
    Pentru voi ,ceva care ma emotioneaza.

    http://www.youtube.com/watch?v=DijQRDvMn8A&feature=related

  7. vlad

    a gandi liber inseamna independenta.daca vom ajunge ca in basarabia majoritatea populatiei sa gandeasca liber si sa respecte adevarul,atunci vom fi respectati si vom avea valoare.politicienii din bucuresti ar fi timpul sa de-a dovada de verticalitate si de fapte concrete nu numai declaratii fata de basarabia.prima fapta concreta ar fi anularea vizelor pentru basaraben,circulatia libera si angajarea la munca ca si pentru cetatenii romaniei.asta ar apropia unirea.din pacate politicienii de la bucuresti de 20de ani nu au fosti fermi si nu au avut curajul nici fata de rusia nici fata de europa,america.asa au procedat si in 1940. bucurestiul oficial ar fi cazul sa ridice capul sus si sa dea dovada de demnitate,curaj fata de fratii basarabeni ramasi orfani din 1940.doresc unirea din copilarie si m-am declarat ROMAN din adolescenta pe cand ni se interzicea sa ascultam si posturile de radio romane.ce ma bucura actalmente ca sunt mai multi care au inteles ca sunt romani.sa ne ajute dumnezeu,dar nici noi sa nu asteptam ci sa contribuim la reunirea noastra spre demnitate national,prin promovarea adevarului.sa terminam cu baranii,sa ne eliberam de sclavie coloniala cat si politica in basarabia cat si in tara.

  8. Un Gheorghe

    Invatatorul meu, codrean din Basarabia, spunea despre limba noastra de Alexei Mateevici ca-i un imn, o rugaciune, un blestem, toate la un loc. Postez o pozitie luata de mine pe forumul mai multor ziare din Romania sub numele “GHEORGHE PRISPA din GALATI”, nume folsit pana cand un “nespalat” la gura a inceput sub numele meu sa vomite cele oribile expresii. Atasez parerile unui gagauz….Galati, toamna anului 2004, probabil 2005, in piata din cartierul Tiglina 3, numita dupa mine gresit “piata rusilor” deoarece in aceasta piata cei care vin nu sunt rusi ci moldoveni din Basarabia, dintr-un automobil LADA de culoare verde, cu arcurile si cauciucurile turtite de greutate, coboara un tanar voinic cu o musculatura de sportiv, deschide pe dinafara usa din spate stanga si “extrage”, ca pe un dop de sticla, dintre lazile cu struguri pe un batranel, mic de statura, numai piele si os, mi-am zis ca daca cineva sufla peste el, il culca la pamant. Au schimbat cateva vorbe in limba gagauza si batranul sprinten ca o sfarleaza s-a indreptat catre tarabe.
    Contrariat de cele vazute, am intrat in vorba cu tanarul sportiv intrebandu-l daca vorbeste romaneste, mare greseala din partea mea, mare greseala, tanarul mi-a raspuns putin surprins de intrebarea mea, intr-o perfecta limba romana si cu o dictie de actor ca,…. parintii si bunicul lui s-au straduit sa-l invete putin. Dupa cateva minute a sosit batranelul, nepotul a inceput sa vorbeasca cu el in gagauza, in timp ce-i vorbea, batranul se uita la mine si ma masura de sus pina jos. Dupa o pauza, batranul m-a intrebat daca-mi place cum vorbeste nepotul sau, i-am raspuns ca sunt incantat de vocabular si dictie, mi-a multumit si dupa un oftat si o pauza cam lunga mi-a spus “pentru ca am predat romaneste limba MALDAVINIASCA, 18 ani am taiat lemn in Siberia” .Dupa ce i-am spus ca am avut invatator un basarabean, timp de aproape o ora mi-a povestit cum a fost deportat si purtat din lagar in lagar. Pe scurt, a fost deportat dincolo de cercul polar intr-un orasel numit Dudinska, de 12.000 locuitori, aproape toti din Moldova, pentru ca a incercat sa-i invete romaneste pe copiii din lagar a fost deportat in alt lagar si apoi in alt lagar pana a ajuns in insula Sahalin unde au crezut ca-l vor disciplina definitiv. Spre mirarea lui, in insula Sahalin a intalnit o familie de romani, romani din Romania, mai exact de peste dunare de la Zaclau, surprinsi in 1940 in Basarabia si deportati in iunie 1941.
    In esenta, mi-a spus ca daca Romania vrea sa-si atraga Basarabia, sa dea burse pentru studii in Romania pe langa moldoveni si pentru populatia alogena, gagauzi, rusi, ucraineni si bulgari din Basarabia si Transnistria care vor invata asemenea lui, inainte de razboi, si vor vedea ca romanii nu sunt mancatori de oameni, cum timp de 50 ani propaganda sovietica a sadit in mintea bastinasilor cu rabdare si, tenacitate de picatura de apa, acest lucru.

  9. Un Gheorghe

    O interventie despre invatatorul meu facuta pe forumul ziarului Adevarul. din 26.05.2007…..Mirel Curea
    Suntem însă siguri că trista întâmplare a mişcat pe cineva.
    Nu ştim dacă povestea micuţei Rahela, obiect al editorialului nostru de ieri, a impresionat vreo autoritate. Cu părinţii plecaţi la muncă în Grecia, fetiţei îi este interzis în continuare accesul în clasa unde a fost transferată. Învăţătoarea Elena Daba a rămas neclintită pe picioarele dindărăt: „ţiganii proşti nu au ce căuta în clasa mea”. Suntem însă siguri că trista întâmplare a mişcat pe cineva. Pe un cititor care semnează „Un bătrân plictisitor”, pe site-ul ziarului nostru de ieri – un text impresionant. Îl reproducem integral:
    ………..

    FLOAREA RECUNOŞTINŢEI
    Anul 1942, an de război. Într-un cătun din judeţul Covurlui, un copil care încă nu avea 6 ani a fost luat din faţa porţii şi dus la şcoală de către DOMNUL. La şcoală, DOMNUL ne-a dat cărţi şi câte o tufă de flori spre îngrijire. Mie mi-a dat o tufă de crizanteme cu flori mici, numite năsturaşi sau dumitriţe. Când noi aveam grijă de flori, DOMNUL se plimba printre noi şi ne spunea că el vede cum vor răsări nişte flori pe care noi nu le vedem acum şi că se va bucura foarte mult. Nu m-a înscris în catalog. La sfârşitul anului s-a dus la Galaţi, a venit cu inspector care m-a înscris în catalog şi m-a premiat cu o carte de poveşti de Ion Creangă. Anul 1944, anul venirii ruşilor. Învăţătorul meu era codrean din Basarabia, dl Popescu, numele mic nu-l cunosc, probabil că nu l-am ştiut niciodată. Pentru noi, era DOMNUL. La o săptămână după venirea ruşilor în sat, într-o noapte a fost ridicat. A doua zi, noi, copiii, am aflat că undeva există o Siberie, unde-i frig şi opincile nu ţin cald, unde noaptea şi ziua ţin câte 6 luni. În naivitatea noastră, ne întrebam: cum poate dormi un om 6 luni şi cum se numără anii? Câţi ani din satul nostru încap într-un an din Siberia? Bătrânele vorbeau în şoaptă că au fost duşi pe viaţă sau pe 25 de ani. Mai târziu, am realizat că se poate dormi, nu 6 luni, nu 25 de ani, ci 50.
    De atunci, de câte ori aud sau citesc cuvântul Siberia, îl văd cu ochii minţii pe învăţătorul meu, un om de statură potrivită, vânjos, brunet, cu ochi negri, muncind la câmp, lotul şcolii de 5 ha, ca şi noi, sătenii, având la plug doi cai mari negri, bine ţesălaţi, cei mai frumoşi cai din sat. Caii bineînţeles, au fost luaţi de eliberatori captură de război. Grăia despre strămoşii lui că au fost pieptul oştirii lui Ştefan cel Mare şi ai marelui Ion Vodă cel Cumplit. Ne-a învăţat să altoim, să tăiem cu ferăstrăul, să întocmim o cerere, să facem o învoială şi multă, multă citire, istorie, geografie şi aritmetică. Fie acest înscris o floare din sutele de flori văzute de DOMNUL.
    („Un bătrân plictisitor”)

  10. Petrus

    Bravo, Stefanita!
    Iti multumesc din inima pentru simplul fapt ca existi si ca-ti dedici timpul promovarii adevarului, care inevitabil va duce la Unire.

  11. magdalena

    Sarut mana, domnul Stefanita. Pari a fi un izvor inepuizabil. Domnul sa-ti dea putere mai departe in apararea si revelarea adevarurilor, care dor, dar sunt necesare.

  12. STEFANITA

    O veste proasta pentru Klausica si Vasilica,acesti cavaleri comunisti ai forumurilor :
    ” Întreprinderea ”Aroma”, în prag de faliment

    Ministrul Agriculturii a anunțat, în cadrul ședinței Guvernului de astăzi, că întreprinderea ”Aroma” este în prag de faliment. ”Datoriile întreprinderii se ridică la 266 milioane de lei”, a mai precizat Valeriu Cosarciuc.

    Guvernul spune că va găsi soluții pentru a depăși situația din jurul Întreprinderii ”Aroma”.
    Ati auzit dragilor?O fi Chirtoaca vinovat de starea proasta a economiei?Sau poate Ghimpu ?
    Stiati ca alte zeci de intreprinderi sunt in prag de a inchide portile ?Ce masuri a luat Voronin sa le ajute ?
    Iar tu Klaus,nu te jenezi sa acuzi pe viitorul sef al Trezoreriei Statului ca “VA FURA”,cand inca nu a fost numit si nu se stie sigur daca in ultimul moment va fi altul numit ?
    De ce nu vorbesti tu de furturile uriase facute de comunistii in cei opt ani de jaf cat au stapanit Moldova ?
    Vasilica vorbea de “propaganda ieftina”…Pai propaganda mai usurica si mai imputita ca ce faci tu,nu cred ca poate exista !.
    De fapt de ce sa ma mai mir cand vad un comunist ca vine doar cu minciuni si strambatati ,ca doar de-ai se chiama comunist ?

  13. Vasile

    De ce nimeni la Ziarul de Garda nu face o investigatie referitor la nepotismul si cumatrizmul care domina Primaria Chisinau si cum flagelul dat a inceput sa treaca in guvern?

    Noutatea zilei: Ghimpu l-a propus pe post de guvernator BNM pe un alt nepot al sau, Cornel, care pina acum maxim a ajuns sef de sectie la Victoriabank la Plahotniuk.

  14. STEFANITA

    Vasia,acum e timpul sa fie cercetati si judecati cei care AU FURAT SI AU DUS MOLDOVA IN RUINA.VAD CA MATALE TE VAITI CA NOII GUVERNANTI E POSIBIL SA FACA SI SA DREAGA …
    Ce faci Vasia, ierti pe hotii comunisti cunoscuti de toata lumea prinsi cu matza in sac?
    Te vaiti ca oamenii lui Ghimpu VOR FURA,cand inca nu se stie cine va ocupa posturile alea ?

    Stii ce zicea marele moldovean Ion Creanga despre proasta aia care se vaita ca pisica va rasturna drobul de sare de pe soba,peste leaganul copilului,in loc sa mute dracului leaganul de la soba ,sau sa ia sarea de acolo si sa o puna in alta parte ?

  15. STEFANITA

    Vasile,hai sa cerem impreuna pe forumurile Tuturor ziarelor si televiziunilor moldovenesti cercetarea modului in care a ajuns Oleg Voronin miliardar in dolari.

    Ce zici,merita sa fie cercetat acest flacau la avere?
    Mai stii,poate ca a fost cinstit …
    Dupa aia,peste 5-6 luni facem si bilantul noii guvernari democrate,sa-i lasam sa vedem daca si ei fura si ce fura ,si dupa aia le sarim in cap impreuna …
    Ce zici Vasia,facem o organizatie impreuna cu Klaus pentru cercetarea hotilor comunisti din Moldova?
    La anul facem o a doua organizatie de control a guvernarii democrate,daca ce se vor strange mai multe fapte .
    Hai la lupta cea mare,tovarasi !Sa fim vigilenti,ca dusmanul nu doarme, bre !

  16. STEFANITA

    DIN NOU DESPRE PUTEREA “FURNICILOR” DE PE FORUMURI …

    Americanii se răfuiesc online cu bancherii

    Revoluţie pe YouTube împotriva băncilor care îşi jecmănesc clienţii

    În urma unui “videoprotest” pe internet o femeie din California a determinat Bank of America să-i reducă dobânda la cardul de credit de la 30% la 13% şi a fost urmată de zeci de alte proteste similare intrate în atenţia mass media
    YouTube, a devenit cel mai sigur mod de a-ţi rezolva problemele cu băncile şi marile companii
    O “revoltă a debitorilor” a fost declanşată – deocamdată, doar pe internet – în SUA, după ce o şomeră din California a reuşit, în urma unui “videoprotest” pe YouTube, să determine Bank of America (BA) să-i reducă dobânda la cardul de credit. Deşi instituţia nu a dat curs plângerilor repetate ale femei de 46 de ani, filmuleţul acesteia i-a adus victoria în lupta cu bancherii.

    De la 30%, BA a redus la 12,99% dobânda “debitoarei revoltate”, Ann Minch, dar nu înainte ca aceasta să devină o eroină curtată de televiziunile americane şi de către bloggeri. După cinci zile de la postarea protestului, banca şi-a anunţat înfrângerea printr-un comunicat sec: “pe baza informaţiilor suplimentare pe care le-am primit în legătură cu situaţia financiară a clientei am ajuns la o soluţie comună amiabilă”.

    Concret, dobânda a revenit “la normal”, dar nu imediat. Banca a redus mai întâi dobânda la 23,99% şi de-abia după un nou mesaj video (accesat de 300.000 oameni în câteva zile) a revenit la dobânda solicitată de Minch. Ea a invocat faptul că, vreme de 14 ani, şi-a plătit la timp datoriile, chiar şi după ce a intrat în şomaj. Câteva săptămâni înainte ca Minch să declanşeze “revoluţia debitorilor”, BA refuzase solicitările acesteia de renegociere a dobânzii.

    Americanii, nemulţumiţi că băncile îşi revin pe spinarea lor

    Treptat, alte câteva zeci de americani care se consideră bun-platnici au postat mesaje similare, îndreptate în principal împotriva BA, dar şi a altor bănci. Dincolo de particularităţile fiecărei plângeri, un lucru apare comun în toate protestele – furia că, deşi Congresul a pus 700 miliarde dolari la dispoziţia băncilor, acestea vor să-şi revină pe spinarea clienţilor, cărora le aplică dobânzi mai mari.

    Americanii, păcăliţi de două ori

    În ciuda opoziţiei majorităţii americanilor, Congresul a aprobat, în octombrie 2008, salvarea băncilor din bani publici. În nici un an, temerile plătitorilor de taxe s-au adeverit, căci bancherii au impus rambursări lunare obligatorii (circa 130 USD pe lună în cazul BA) şi au mărit dobânzile la cardurile de credit. În aceste condiţii, nu este de mirare că mulţi clienţi se simt “păcăliţi” şi ar putea urma exemplul dat de Ann Minch, care şi-a scos economiile de la BA şi le-a transferat la o mică bancă locală. Multă lume admiră curajul lui Minch de a-i numi “hoţi” pe bancheri, care nu vor să negocieze cu clienţii şi încă nu au acceptat reducerea uriaşelor bonusuri de care beneficiază.

    În opinia lui Ed Mierzwinski – director la ONG-ul US Public Interest Research Group, citat de blogul Hufftington Post – “corporaţiile putenice şi arogante, adesea protejate de organisme de reglementare leneşe, au ignorat cererile consumatorilor”, dar această situaţie este pe cale să se schimbe.

    De când a apărut internetul, au apărut şi pagini dedicate demascării abuzurilor băncilor, dar ele nu au fost niciodată atât de populare ca astăzi, când oricine poate posta o “plângere” pe YouTube, care să fie preluată de zeci de bloguri şi mass media tradiţionale.

  17. Profetul Bucur

    Felicitari Ştefăniţă
    pentru munca depusa si angajamentul civic.
    Sa ne traiesti si sa Traiasca
    si Viitoarea Marea Românie !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *