Dacă aş fi copil în Moldova…

Interviu cu Alexandra Yuster, Reprezentant UNICEF Moldova

 

—  De ce se află UNICEF în Moldova?

—  Rolul UNICEF în Moldova, ca şi oriunde în lume,  este de a proteja  drepturile copiilor. La Chişinău, împreună cu întreaga familie ONU, lucrăm  în comun cu Guvernul de aici şi nu numai. Cooperăm şi cu autorităţile locale, cu profesorii şcolari, cu medicii, părinţii şi chiar cu copiii. Or,  atunci când este vorba de protecţia  drepturilor copiilor,  trebuie să se implice fiecare. Domeniile cele mai importante pe care le ţinem în vizor sunt sănătatea, educaţia, justiţia şi protecţia socială a celor mai vulnerabili copii.

— Uneori copiii au nevoie de sprijin chiar din primele clipe ale vieţii. Ce înseamnă un spital sau o maternitate prietenoasă copiilor?

— Am lucrat la un proiect similar mai mulţi ani la începutul carierei mele, în Africa, în cadrul UNICEF.  Ideea de bază era să ne asigurăm că la naştere spitalul se îngrijeşte în primul rând de interesul copilului şi nu de  respectarea  ordinii lucrurilor în spital. Interesul primar e ca nou-născutul să fie cu mama sa din prima clipă, contrar tradiţiei ca în spital să existe  „ordine perfectă” cu copiii aflaţi într-un salon, iar  mamele în altul.  Pruncul are nevoie să fie alături de mama, să fie alăptat şi mângâiat din prima clipă.

— UNICEF a desfăşurat şi o campanie de încurajare a alăptării la sân.  De ce este important, mai ales  într-o ţară săracă, ca mamele să alăpteze copiii?

— Este foarte important ca un prunc să fie alăptat din primele ore, când copilul are nevoie de colostru – o substanţă extrem de necesară în primele zile de viaţă. Şi nu e vorba doar de ţările sau zonele sărace. Riscurile de îmbolnăvire în cazul unei alimentaţii artificiale există oriunde, dar desigur mai mult – în zone specifice. Am cunoscut situaţii când pentru prepararea amestecului de lapte  mamele folosesc apa din fântâni, care nu este întotdeauna foarte bună. Uneori, mai ales noaptea, familiile de la sat nu au posibilitatea să fiarbă adecvat apa. Aşa apar diareile, intoxicaţiile cu toate complicaţiile de rigoare. Alimentaţia la sân este sigură, igienică şi fără costuri. S-a demonstrat chiar că laptele matern are şi efect asupra inteligenţei copilului.

— Familiile cu copii au dificultăţi din primii ani, chiar din perioada preşcolară, când părinţii, neavând acces la grădiniţe, îşi iau copiii zile în şir la muncile câmpului…

— Cunoaştem acest fapt, tocmai de aceea  UNICEF  promovează educaţia de calitate a copiilor, inclusiv a celor de vârstă preşcolară. În ultimii trei ani, numărul preşcolarilor care frecventează grădiniţa în Moldova s-a  mărit cu 9000. Vrem să fim siguri că toţi copiii sunt şcolarizaţi. Am susţinut ideea ca aceste instituţii să fie deschise în localităţi rurale unde copiii au mare nevoie de grădiniţe. Am contribuit şi la pregătirea educatorilor, dar şi la dezvoltarea curriculei, care conţine şi prevederi despre toleranţă şi acceptarea diversităţii.

— Moldova are rate înalte de alfabetizare. Totuşi, există un număr de copii care nu ajung la şcoală, pentru că nu pot, nu vor, nu sunt încurajaţi.

— În societatea modernă scrisul, cititul, număratul  – sunt abilităţi elementare pentru a putea exista şi a te integra. E obligatoriu să cunoşti calculatorul, să ştii a pune întrebări, să ştii a  naviga pe internet, să cunoşti instituţiile statului, să ai minimum şcoala medie, altfel nu eşti funcţional în actualul sistem, iar persoana fără studii şcolare e condamnată la şomaj şi sărăcie. Educaţia trebuie să fie relevantă, să corespundă necesităţilor de dezvoltare ale copiilor în această societate, în care totul se dezvoltă rapid.  E important ca şi părinţii să cunoască ce se întâmplă la şcoală şi să participe la necesităţile şcolii. De asemenea, e important să se contribuie pe toate căile la şcolarizarea copiilor din familii defavorizate sau marginalizate, pentru a rupe cercul sărăciei în care cresc. Cu regret, mai ales copiii romi  sunt discriminaţi la acest capitol. Ei merg în şcolile generale , dar se simt  respinşi de profesori sau de colegi, iar învăţătorii  nu se implică  întotdeauna pentru a schimba această stare de lucruri.  Am fost zilele trecute la Mingir şi am vorbit cu unele familii de romi. Am discutat şi despre relaţia lor cu şcoala. Copiii romi merg la şcoală ca toţi copiii, dar unul dintre băieţi avea dificultăţi cu învăţătorii şi colegii. Există mediatori şi problemele pot fi rezolvate. E o mică comunitate de romi într-un sat mare. Directorul şcolii cunoaşte misiunea, contribuie la soluţionarea acestei probleme şi comunică cu familia. Romii şcolarizaţi vor deveni cetăţeni educaţi ai acestui stat.

— De ce copiii cu dizabilităţi au acces limitat la educaţie, deşi aparent au drepturi egale?

— E foarte important ca atunci când discutăm despre drepturile copiilor să avem în vedere toate drepturile pentru toţi copiii. Toţi copiii au drepturi egale, inclusiv dreptul de a frecventa şcoala, de a locui în familie. Probleme cu respectarea acestor drepturi apar în special atunci când e vorba de copiii cu dizabilităţi. Ei sunt rareori incluşi în listele şcolare şi li se creează rareori toate posibilităţile ca să poată frecventa şcoala. Cei care ajung în clase sunt de regulă copii cu dizabilităţi minore, dar ceilalţi? Uneori e nevoie de paşi foarte mici, de o susţinere minoră ca şi alţi copii, cu dizabilităţi mai complicate, să poată ajunge la şcoală. Asta chiar e important, altfel ei rămân pentru toată copilăria în casă, sau şi mai rău – ajung la internat. Dacă privim la general copiii din instituţiile rezidenţiale – jumătate dintre ei sunt copii cu dizabilităţi. Sistemul trebuie să facă schimbări şi să se asigure că drepturile lor sunt respectate.

— În multe dintre şcolile Moldovei şi chiar în universităţi, copiilor li se oferă o lecţie nedorită, lecţia corupţiei. De ce e important ca acest fenomen să nu fie „deprins” la şcoală?

— Valorile pe care vrem să le oferim copiilor se învaţă în primii ani de viaţă, din şcoală. Părinţii care plătesc pentru note nu pot cumpăra astfel cunoştinţele copiilor, şi aceştia rămân cu lacune pentru mult timp. Moldova are nevoie de tineri cu cunoştinţe şi abilităţi, care să aducă schimbări  în dezvoltarea Moldovei, iar corupţia trebuie exclusă din acest mediu.

— Copiii din Transnistria sunt în mare parte privaţi de dreptul de a studia în limba maternă, zeci de mii de copii de acolo învaţă din manuale de 30 de ani vechime, scrise într-o limbă şi într-un limbaj inadecvat.

— UNICEF consideră o responsabilitate să promoveze şi să protejeze drepturile copiilor în întreaga Moldovă, inclusiv în Transnistria. Căutăm căi ca să îi susţinem pe copiii de acolo, la ei acasă, şi am reuşit multe lucruri în acest sens.  Muncim şi acolo ca să prevenim abandonul copiilor, de asemenea desfăşurăm activităţi în domeniul justiţiei pentru copiii ajunşi în contact cu sitemul de justiţie din Transnistria. Şi în domeniul sănătăţii  copiilor am reuşit mai multe acţiuni, mai ales în direcţia combaterii mortalităţii materne şi infantile.

— Care sunt cele mai notabile victorii din ultimii ani în lupta pentru drepturile copiilor?

— Una dintre victorii ţine de lansarea  reformei de dezinstituţionalizare. Mai mult de 1% din copiii din Moldova nu locuiau în familie, ci în case de tip internat. Acest  mediu nu este spre binele copiilor, nu este neapărat mecesar şi nu e nici spre binele societăţii. UNICEF a colaborat strâns cu autorităţile publice centrale şi locale ca, împreună, să readucem mai mulţi copii acasă, să îi susţinem în familii. E mai bine să găsim căi pentru a soluţiona problemele familiilor care îşi cresc copiii acasă, decât să lăsăm copiii în instituţii rezidenţiale. De la lansarea acestui proiect, numărul copiilor din orfelinate şi internate a scăzut cu 40 procente. Există  diverse posibilităţi şi alternative, unii copii revin în familiile lor, alţii – în îngrijirea unor familii care îi găzduiesc. Acum suntem mândri să ştim că 3500 de copii din instituţii au revenit în familii.

Dar munca în această direcţie nu se opreşte aici. Ca parte a programului de reducere a numărului de copii aflaţi în îngrijire rezidenţială, contribuim la dezvoltarea mai multor servicii în comunitate, şi anume la dezvoltarea serviciilor de asistenţă socială. În R.Moldova nu exista o reţea de asistenţi sociali, şi, cu suportul UE, am contribuit la instituirea unui număr impresionant de specialişti: de la 0 la 900. Aceştia au fost antrenaţi în aşa fel ca să aibă contact adecvat cu familiile care se confruntă cu probleme şi să ajute la soluţionarea situaţiilor dificile, inclusiv a riscului de abandon al copiilor.

— Injustiţia afectează destul de sever pe fiecare, dar injustiţia trăită în copilărie este pentru toată viaţa. Cum şi-a organizat UNICEF efortul în această privinţă?

— Am lucrat împreună cu Ministerul Justiţiei, şi cu Procuratura ca să contribuim la îmbunătăţirea legislaţiei, dar şi a acţiunilor organelor de drept faţă de copiii care ajung în contact cu legea. Atunci când un copil comite o crimă adesea e vorba de o primă greşeală, iar dacă greşeala este comisă în mod repetat, trebuie să ţinem cont de faptul că copiii sunt tentaţi să rişte mai mult ca adulţii, că întrec limitele nu din rea-voinţă, ci din lipsă de experienţă şi din curiozitate. Şansele de a readuce comportamentul unui asemenea copil la normalitate sunt foarte mari, mai mari decât pentru adulţi. Merită şi putem ajuta copilul şi societatea ca să prevenim transformarea lui într-un criminal adult. Actualmente, legislaţia prevede doar 24 ore de arest preventiv pentru un adolescent, la fel a fost redusă şi perioada de timp petrecută la poliţie în caz de detenţie preventivă. Sunt dezvoltate servicii de probaţiune, iar judecătorii şi procurorii au beneficiat de training special pentru a ancheta copiii ajunşi în contact sau în conflict cu legea. Putem afirma că Moldova a făcut progrese în acest domeniu.

— Atunci când un copil comite o crimă e o greşeală a lui, dar putem spune că e şi o eroare a familiei, a şcolii,  a societăţii?

— Desigur, dacă copiii nu au susţinere acasă sau sunt respinşi la şcoală, e lesne pentru ei să-şi piardă echilibrul şi să ia o direcţie greşită. Trebuie să lucrăm ca mediul să vină în susţinerea copiilor şi nu să îi respingă. E mai uşor să susţii copiii înainte de a comite o crimă, decât să îi ajuţi după aceea.

— Ce putem face pentru copiii ajunşi în instanţă în calitate de victime sau martori?

— Copiii trebuie să fie trataţi cu multă înţelegere şi respect pentru experienţa pe care au trăit-o. Dacă un adult a comis o crimă asupra unui copil, făptaşul trebuie pedepsit, fără ca acest copil să fie victimizat suplimentar. De exemplu, în cazuri de viol, specialiştii implicaţi în anchetă trebuie să fie foarte atenţi la interogatoriu. De asemenea, şi în cazul copiilor care au fost martori la crime, anchetatorii trebuie să fie precauţi. De exemplu, copilul care a fost martor la violenţele tatălui asupra mamei deja a suferit prea mult pentru mama maltratată, dar şi pentru faptul că tatăl său,  o fiinţă apropiată, a lovit-o pe mama. E vorba de ceva groaznic  în viaţa copilului şi  oamenii legii trebuie să înţeleagă situaţia. În asemenea cazuri, instanţele de drept nu  pot cere copilului să povestească în public prin ce a trecut. Pentru un asemenea copil e nevoie în primul rând de un psiholog, de un lucrător social, de un tutore care să îl însoţească la interviu, iar încăperea în care se face interogarea să fie amenajată corespunzător.

— În aprilie 2009 sute de tineri, printre care şi minori, au fost bătuţi şi maltrataţi în sectoarele de poliţie. Ar fi fost posibil de prevenit acest comportament poliţienesc?

— 7 aprilie 2009 a fost o zi memorabilă pentru toţi în Moldova, inclusiv pentru UNICEF.  Atunci, la 8 aprilie  dimineaţa, primul lucru pe care l-am făcut – a fost să sunăm la sectoarele de poliţie unde erau deţinuţi copii. Insistam să aflăm care e situaţia lor şi aminteam că legea cere ca minorii să fie eliberaţi în 24 de ore. Astfel, în 24 de ore,  mulţi dintre copii au fost eliberaţi sau transferaţi în detenţie administrativă. Am avut şi întrevederi cu reprezentanţii MAI şi ai Ministerului Justiţiei, în cadrul cărora ne-am expus îngrijorarea cu privire la situaţia acestor tineri.

— Atunci când un copil e maltratat de o altă persoană –  copilul se află în condiţii inegale şi nu se poate apăra. Dar atunci când e agresat de un poliţist, care prin lege e plătit să îl  apere, aceasta ar însemna culmea injustiţiei pentru un copil. Putem corecta cumva comportamentul acelor poliţişti?

— Practic oriunde în lume, riscul de violenţă în instituţiile poliţieneşti sau cele de detenţie este foarte ridicat, iar copiii sunt cele mai frecvente victime în asemenea cazuri. Totuşi, în majoritatea cazurilor poliţia dispune de toate instrumentele ca să asigure un comportament corect al angajaţilor săi. E nevoie doar să se repecte standardele profesiei. Chiar şi pedagogii, medicii sau jurnaliştii au nevoie de standarde înalte de conduită în activitatea lor.

— Moldova este bântuită de fenomenul migraţiei. Ce putem face pentru copiii rămaşi singuri acasă ?

— Sunt mulţi copii lăsaţi în grija bunicilor sau a rudelor, în timp ce mamele şi taţii au trebuit să plece chiar în interesul copiilor, ca să muncească şi să le asigure un viitor mai bun. În multe cazuri ei aranjează ca cineva să aibă grijă de copii şi menţin legătura în permanenţă. Este foarte important ca aceste convenţii de îngrijire să fie făcute pe cale legală, ca în cazul unor dificultăţi sau urgenţe – să fie clar cine e responsabil de situaţia copilului.

E important, de asemenea, să fie ajutaţi cei care poartă de grijă copiilor. Uneori bunicii ar avea nevoie să discute cu cineva despre copiii dependenţi de  internet, ca să înţeleagă cum să comunice mai bine cu ei. Sprijinul pentru ei e foarte important. Ar putea să îi ajute asistenţii sociali, învăţătorii, iar acolo unde există centre comunitare de comunicare, unde copii merg să navigheze pe internet, pot merge şi bunicii sau alţi îngrijitori de copii să discute între ei, chiar medicii ar putea explica câte ceva din psihologia copiilor. Atunci când discutăm cu copiii care au părinţii plecaţi, aflăm de la ei că se simt singuratici, că nu au cu cine discuta sufleteşte. Ei au nevoie nu doar de îngrijire, ci şi de un interlocutor care i-ar înţelege. Mulţi copii au acum acces la internet şi la Skype – e un mijloc ieftin de comunicare cu părinţii aflaţi în străinătate. Dar ceea ce li se spune prin Skype nu trebuie să se limiteze la: „să asculţi şi să fii cuminte, să înveţi bine”. Părinţii ar putea să îşi facă timp să comunice pe teme speciale prin internet, să îi întrebe de prieteni, de probleme, de îngrijorări, ar putea chiar să se joace cu copiii, pentru a suplini cât mai mult golul existent.

— O mare provocare pentru Moldova sunt abuzurile în familie comise pe fundalul  consumului excesiv de alcool. Cum protejăm copiii de acest fenomen?

— Alcoolul afectează copiii din asemenea familii în câteva moduri: în primul rând – violenţa, în rândul doi – sărăcia, căci banii pentru alimentaţie, electricitate sau cărţi merg pe alcool, în rândul al treilea  –  copiii sunt neglijaţi, căci un părinte ocupat cu consumul de alcool nu are timp şi capacitate de a se gândi la copii, şi desigur nu comunică cu ei şi nu îi îngrijeşte, iar în rândul al patrulea alcoolismul afectează relaţiile dintre părinţi, şi asta din nou loveşte copiii. Ceea ce lipseşte acum în Moldova sunt serviciile sociale care ar ajuta familiile să lupte cu alcoolismul. Este ceva foarte negativ şi complicat. Pe termen mediu şi lung alcoolismul înseamnă maladii. E nevoie de cineva care să îi ajute, să îi susţină, să îi disciplineze pe părinţii care comit aşa abuzuri.

— Suntem în săptămâna libertăţii presei. De ce trebuie copiii trataţi în mod special de către jurnalişti?

— Presa are responsabilităţile sale, să prezinte informaţii despre situaţia copiilor, să facă cunoscute riscurile pentru copii în diverse situaţii, să prezinte eforturile părţilor responsabile. Jurnaliştii de asemenea pot  expune vocea copiilor, discutând direct cu ei şi difuzând opiniile lor. O altă responsabilitate a presei e să nu rănească copiii, mai ales atunci când scriu despre copii care au trăit evenimente dramatice. Identitatea copiilor trebuie protejată în asemenea cazuri, la fel cum trebuie protejată starea lor emoţională şi integritatea lor fizică.

— Dacă aţi fi un copil în Moldova, ce le-aţi spune politicienilor din acest stat?

— Le-aş spune următoarele: „Vă mulţumesc foarte mult pentru că aţi făcut legi destul de bune, care prevăd modalităţi de protejare pentru mine. Dar vă rog să vă asiguraţi că aceste legi funcţionează, şi că eu sunt cu adevărat protejat atunci când sunt supus riscului, şi că asistenţa socială funcţionează cu adevărat atunci când părinţii mei ajung în dificultăţi materiale serioase. Dacă asta se întâmplă, am nevoie de ajutorul vostru ca legile să funcţioneze, vreau să vă asiguraţi ca există şi mijloace bugetare suficiente pentru ca aceste legi să funcţioneze, că membrii sistemului sunt pregătiţi suficient şi că ştiu cu adevărat ce să facă în cazul în care eu sau famila mea ajungem într-o situaţie dificilă. Vă rog, domnilor politicieni, să ţineţi cont că legile nu funcţionează doar pentru că au fost scrise pe hârtie, ele funcţionează atunci când există persoane pregătite să le implementeze şi când există bani pentru ca instituţiile necesare să asigure funcţionalitatea acestor legi. Şi vă mai rog, când faceţi legi pentru noi, nu vă gândiţi doar la copiii din Chişinău, dar şi la verişorul meu dintr-un sat îndepărtat, la vecinul meu dintr-o famile săracă  şi la prietenul meu cu dizabilităţi“.

— În calitate de lider UNICEF în Moldova, ce doriţi să le spuneţi copiilor de la noi?

— Aş ruga copiii să se respecte unul pe altul, să aprecieze corect diferenţele dintre ei, să înveţe drepturile copiilor şi să ţină cont că respectarea drepturilor nu e doar obligaţia guvernului sau a părinţilor, sau a directorilor de şcoală şi a învăţătorilor. Drepturile copiilor sunt şi o responsabilitate a voastră. Să respectaţi alţi copii – e o regulă simplă, chiar dacă copilul de alături are culoarea pielii diferită, sau dacă e mai înalt sau mai scund sau mai slab, toţi trebuie respectaţi. V-aşi mai încuraja să fiţi curioşi, să exploraţi lumea, să puneţi întrebări, să nu vă temeţi de dreptul de a cunoaşte mai mult.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Alina RADU

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *