Dacă aprilie 2009 nu ar fi fost…

255-cahnInterviu cu Claude Cahn, consilier pentru Drepturile Omului în cadrul Oficiului Naţiunilor Unite de la Chişinău. Claude Cahn oferă consultanţă pentru Coordonatorul Rezident ONU, echipa  ONU în Moldova, pentru Guvern şi societatea civilă în probleme ce ţin de drepturile omului.

— Aprilie 2009 a fost un şoc pentru Moldova şi pentru comunitatea internaţională. Ar fi putut face ceva comunitatea internaţională ca acest aprilie 2009 să nu se fi întâmplat?

— Dacă ascultăm cu atenţie ce spune ani în şir Consiliul Europei, şi în mod special – Comitetul de combatere a torturii, constatăm că Moldova a fost sub monitorizarea CE mai mult decât oricare alt stat din cadrul acestui sistem. Dacă recomandările anterioare ale Consiliului Europei ar fi fost îndeplinite, “aprilie 2009” nu ar fi avut loc. Dar munca trebuia începută în 1995, la primele rezultate ale monitorizării.

— Zilele trecute, la Geneva, a avut loc o şedinţă specială a Comitetului împotriva Torturii, care a vizat situaţia din R. Moldova. Care a fost decizia finală şi de ce?

— Comitetul în cauză analizează cu regularitate situaţia din diverse ţări. Este pentru a doua oară când Moldova este solicitată să răspundă la întrebări, după ce a fost depus un raport cu privire la tortură. Ultimul raport a fost prezentat Comitetului de către R. Moldova cu vreo 7 ani în urmă, în perioada 2002—2003.

Asemenea rapoarte prezintă orice stat care a ratificat Convenţia cu privire la combaterea torturii. Astfel, Comitetul împotriva Torturii evaluează legile și modul de implementare a acestora într-un stat, dar şi modul în care sunt soluţionate problemele.

Raportul Guvernului R. Moldova, care a precedat această şedinţă a Comitetului de la Geneva, a fost prezentat acum un an şi jumătate în urmă. Apoi Comitetul a remis Moldovei o listă de întrebări. Răspunsurile au parvenit la Geneva pe la mijlocul lui septembrie, chiar înainte de formarea noului Guvern. Comitetul a acordat o atenţie foarte mare răspunsurilor primite de la Chişinău, deoarece raportul era deja destul de vechi. În acest an, delegaţia guvernamentală din R.Moldova a fost destul de impunătoare, incluzând reprezentanţi ai Procuraturii, ministerelor de Interne, de Justiţie, al Muncii şi Protecţiei Sociale.

— Din câte înţelegem, raportul a fost pregătit de un Guvern care avea maniera de a spune jumătăţi de adevăr şi chiar de a manipula instituţiile internaţionale. Există şi surse alternative din care vă informaţi?

— Desigur, acest comitet a colectat informaţii şi din alte surse. Este vorba de rapoartele făcute de câteva organizaţii neguvernamentale, de raportul Centrului pentru Drepturile Omului (instituţia ombudsmanului), precum şi de alte informaţii, dar şi de concluziile pe care le aveau membrii Comitetului anterior. Toate acestea devin baza discuţiilor ulterioare.

— Cum poate fi, totuşi, verificată minciuna unei guvernări?

— Dacă intri pe youtube sau pe un motor de căutare din Internet şi scrii “drepturile omului în Moldova”, îţi apare un ocean de informaţii. Din această perspectivă, cele mai bune guverne sunt considerate cele care nu ascund informaţia, inclusiv cea despre tortură, deoarece în aceste condiţii lucrurile nu pot fi ascunse. Oricât de bine ai ascunde – totuna miroase.

— Care au fost nemulţumirile Comitetului faţă de Moldova?

— Au fost câteva momente legate chiar de limbajul documentului remis de Guvern în septembrie. De exemplu, la capitolul crime etnice împotriva romilor şi a altor minorităţi, Guvernul a răspuns că astfel de crime nu există, în schimb a adus mai multe acuze asupra romilor. Unul dintre membrii Comitetului a declarat atunci că astfel de crime au loc peste tot, şi Moldova nu poate fi o excepţie. Dacă nu reuşeşti să documentezi niciuna, înseamnă că există probleme la capitolul documentare.

Dar cea mai mare problemă, cu cele mai numeroase acuze, ţine totuşi de abuzurile comise în sectoarele de poliţie şi de torturarea persoanelor în aceste instituţii. Au fost, de asemenea, discutate cazurile de violenţă domestică, cazurile de violenţă împotriva exponenţilor unor grupuri etnice, dar şi problemele existente în funcţionarea Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii, precum şi independenţa Justiţiei.

— Raportul a fost prezentat de un Guvern, iar explicaţiile au fost date de alt Guvern?

— Comitetul, în fond, cere responsabilitate autorităţilor unui stat. Nu se va specifica – să răspundă guvernul comunist sau unul democrat pentru ceea ce a făcut guvernarea anterioară. Autorităţile unui stat, oricare ar fi ele, trebuie să răspundă în baza angajamentelor internaţionale asumate. Desigur, membrii Comisiei ştiau că delegaţia guvernamentală care a plecat în noiembrie la Geneva reprezintă o structură diferită de cea care a scris raportul şi că această delegaţie va fi mai dispusă să prezinte situaţia în mod deschis, să nu mai ascundă lucrurile.

Se mai ştia că acest nou Guvern abia de fusese instalat, venise pe un teren plin de probleme, şi s-a constatat că, într-adevăr, delegaţia nu era dispusă să ascundă sau să muşamalizeze problemele. Ştim că orice guvern îşi manifestă sensibilitatea la criticism, ia o poziţie de apărare la dezvăluirea problemelor.

Remarcăm că acest Comitet apreciază mult francheţea, şi guverne bune sunt considerate acelea care arată că nu au nimic de ascuns. Până acum, nu am avut un guvern în R. Moldova care să spună: bine, avem aceste probleme, haideţi să vedem ce putem face.

— Discriminarea romilor ca grup etnic este una dintre problemele noi incluse în acest raport. Este un stat sărac capabil să rezolve o problemă atât de veche şi complexă?

— În orice stat european există problema romilor. Nu există un stat care ar spune că a soluţionat-o definitiv. Astfel, întrebarea nu mai e “Există sau nu această problemă?”, dar “Ce facem ca să o rezolvăm?”. Chiar şi membrii Comitetului recunosc că nu e uşor să munceşti cu acest grup exclus de pe agenda socială pe termen lung, niciun guvern nu a reuşit din prima. Dar atunci când un guvern vine şi spune că nu există abuzuri împotriva romilor, acel guvern pare neserios în faţa Comitetului. La fel par şi guvernele care declară că nu au cazuri de crime şi violenţă în familie.

— Evenimentele din aprilie, deşi au fost tragice, se pare că au confirmat nişte suspiciuni ale comunităţii internaţionale cu privire la faptul că în R. Moldova situaţia cu tortura nu e în regulă?

— Acele evenimente din aprilie au şocat, au fost acţiuni regretate profund, şi raportorii au confirmat acest lucru. Ei au reiterat că e o pată neagră pe numele R. Moldova, care trebuie spălată. Este adevărat că şi până atunci comunitatea internaţională ştia că în R. Moldova sunt probleme legate de tortură, pur şi simplu acum devenise totul foarte vizibil. Tema “Aprilie” a avut parte de atenţie separată din partea Comisiei, mai ales la capitolul despre modul în care Guvernul moldovean planifică să depăşească acest aprilie.

— Cum ar putea să îl depăşească?

— Comitetul are o politică foarte clară de remediere, care înseamnă scuze, compensare, reabilitare, şi un plan clar de acţiuni în combaterea unor tentative de tortură pe viitor. În acest mod, pornind de la evenimentele din aprilie, la Geneva a avut loc o discuţie vastă despre actele de tortură în instituţiile poliţieneşti, semnalate ani în şir.

— Comunitatea internaţională s-a implicat mult în monitorizarea cazurilor de tortură, nu şi în ajutorarea imediată a victimelor torturii. De ce?

— O reacţie promptă este imposibilă din cauză că R. Moldova nu a semnat toate actele necesare, inclusiv protocoalele care admit ca persoanele care consideră că sunt torturate să poată depune plângeri direct la Comitet. Dacă priviţi Planul de acțiuni Moldova-UE, veţi descoperi că există un punct anume prin care Guvernul Moldovei se angaja să facă aceasta. Altfel, nu poate fi vorba de o intervenţie rapidă în cazurile de maltratare în instituţii.

Totuşi, trebuie să remarcăm faptul că o mulţime de structuri urmăresc ceea ce se întâmplă în R. Moldova, şi nu doar din cauza protestelor din aprilie. Atenţia se datorează şi celor 25 de decizii ale CEDO împotriva R. Moldova anume pe cazurile abuzurilor poliţieneşti. Moldova mai rămâne în vizor şi este clar că o problemă atât de complexă nu se soluţionează într-o zi. Avem exemplele Turciei, Greciei, Marii Britanii – care prin paşi constanţi au rezolvat situaţii similare.

— Când trebuie să compară R. Moldova în faţa Comitetului data următoare?

— Următorul raport pe situaţia torturii ar trebui depus peste 5 ani. Totuşi, în fiecare an Moldova va trebui să prezinte informaţii prin care să explice paşii întreprinşi în baza recomandărilor de la Geneva, în special în problema abuzurilor poliţiei, în cea a mecanismului de prevenire a torturii, în remedierea problemelor legate de evenimentele din aprilie, în soluţionarea problemelor ce ţin de detenţia forţată a persoanelor cu tuberculoză.

— Credeţi că e posibil să fie elucidaţi torţionarii?

— Deşi evenimentele din aprilie au fost complicate, totuşi nu a fost ceva similar cu Rwanda, unde crimele au durat ani în şir şi victime au fost cu miile. Aici e vorba de o problemă localizată în Chişinău, se cunosc instituţiile responsabile, există nume, dosare, deci lucrurile pot fi lămurite cu puţin efort, astfel încât victimele să fie asistate, iar torţionarii – să poarte răspundere în baza legii.

Din datele prezentate de Guvern, şi din recomandările Comitetului, se vede totuşi că Procuratura a deschis un număr limitat de dosare. S-a mai explicat că mulţi poliţişti au acţionat cu cagule pe faţă sau în vestimentaţie civilă, astfel încât cetăţenii nu au putut înţelege cine pe cine pedepseşte şi de ce. Orice caz trebuie investigat.

Dar dacă procesul de remediere va fi făcut corect, devine previzibil timpul când în secţiile de poliţie nu va exista tortură. Am lucrat în Ungaria peste 10 ani, la început problema torturii exista şi acolo, dar în timp – a fost eliminată. Moldova a declarat că a ales o cale europeană şi eradicarea torturii este una dintre condiţii.

— Pentru soluţionarea “problemei aprilie” s-au cheltuit sume enorme de bani – la îngrijirea victimelor, la consiliere şi investigare. Este dispusă comunitatea europeană să mai cheltuie bani pentru spălarea imaginii Moldovei de aceste probleme?

— Da, Consiliul Europei a acordat suport financiar şi logistic în toată această perioadă pentru Moldova, şi instituţiile europene au fost, într-un fel, frustrate să descopere în ce direcţie au avansat lucrurile. Sunt costuri, însă, care încă trebuie achitate, şi nu e vorba doar de efortul financiar, ci de un efort pentru schimbarea mentalităţii poliţiştilor şi procurorilor, pentru operarea unor schimbări structurale în aceste instituţii. Nu toate depind de bani, multe depind de voinţă. Bani se vor găsi întotdeauna, dacă se va vedea un efort serios şi activităţi care dau rezultate. Europa vrea să ajute Moldova, este interesată să o susţină, chiar dacă situaţia economică globală e complicată. Cu voinţa politică necesară, banii nu vor mai fi o problemă.

— Aţi vizitat închisorile şi sectoarele de poliţie din Moldova?

— Da, am vizitat unele dintre ele. Cred că încă nu le-am văzut pe cele mai rele, dar condiţiile de detenţie sunt problematice practic în toate. Cred că la acest punct toţi vor fi de acord cu mine, inclusiv Guvernul. Dar mai greu de realizat decât ameliorarea situaţiei materiale a închisorilor poate fi schimbarea în comportamentul şi atitudinea angajaţilor unor instituţii. Acolo nu e neapărat nevoie de bani, e nevoie de o schimbare a mentalităţii. Oricum, dacă autorităţile vor dori – schimbarea “la faţă” a poliţiei e posibilă.

— Sunt câteva dosare penale deschise de Procuratură împotriva poliţiştilor care au maltratat persoanele la 7 aprilie. Urmăriţi evoluţia acestor cazuri?

— Încercăm să le urmărim şi să ne informăm îndeaproape. Am avut 4—5 întâlniri cu reprezentanţii Procuraturii, am atras atenţia în special asupra oamenilor rămaşi în detenţie după 7 aprilie, ultimul fiind eliberat foarte recent, cu vreo 10 zile în urmă.

— Aveţi o definiţie personală a torturii?
— Convenţia cu privire la combaterea torturii explică totul foarte clar. Revin totuşi asupra stărilor pe care le trăieşte o persoană atunci când este ţinută în detenţie, în special la poliţie, când este supusă presiunilor, când este discriminată. Ce simte o persoană care se află, în fond, în custodia statului şi tocmai acolo i se încalcă drepturile?

În utlimul timp Comitetul pentru Tortură, dar şi CEDO privesc tot mai atent la violenţa domestică. Or, dacă o persoană se află în pericol din cauza altei persoane, iar statul nu ia măsurile de rigoare, atunci are loc sau nu un caz de tortură?
Are loc extinderea acestui concept – dacă trauma se produce în alte spaţii, ce se întâmplă cu tine şi care e responsabilitatea statului? Aş aduce aici un exemplu despre un caz foarte cunoscut în Slovacia.

O femeie s-a plâns la poliţie că soţul ei era violent şi că o ameninţa cu arma pe ea şi pe copii. Poliţia a deschis un dosar. Într-o bună zi femeia a revenit la poliţie cu soţul şi a spus că îşi retrage cererea, şi poliţia i-a închis cazul. Peste câteva săptămâni soţul de care se plânsese femeia a împuşcat şi a omorât copiii. Acest caz a ajuns la CEDO. Curtea a întrebat reprezentanţii poliţiei din Slovacia – cum aţi putut să închideţi cazul atunci când aţi văzut că victima a venit la poliţie cu abuzatorul? Nu v-aţi gândit că ea a fost forţată să vină să îşi retragă cererea? Nu v-a sugerat nimic această situaţie? Concluzia este că statul are obligaţia să îşi apere oamenii.

Referindu-mă la extinderea conceptului de tortură, în R. Moldova ştiu că se întâmplă, de exemplu, că persoanele dependente de alcool sau de droguri, fiind reţinute şi bănuite de unele ilegalităţi, sunt ţinute în aceste stări de criză alcoolică fără nici un ajutor, fiind presate să recunoască o faptă, pe care au comis-o sau nu au comis-o, sau să depună mărturiile solicitate.

— Evenimentele din aprilie au polarizat foarte mult societatea, au apărut mai multe forme de intoleranţă severă, între tineri şi bătrâni, de exemplu, dar şi între etnicii ruşi şi români din Moldova. Aţi sesizat asemenea cazuri?

— Nu avem în evidenţă asemenea cazuri, dar nu putem spune că acestea nu există, cred că pur şi simplu nu le cunoaştem. O problemă sensibilă la nivel european este cea a minorităţilor naţionale, şi asemenea probleme există şi în Moldova. Nu e bine pentru un stat să aibă tensiuni interetnice, dar ştim că asemenea tensiuni se pot întâmpla oriunde, de aceea aceste probleme trebuie acceptate, analizate şi soluţionate.

— Ar putea Comitetul să analizeze şi cazurile de tortură istorică, care nu sunt soluţionate până astăzi? Este vorba de victimele stalinismului, părinţii cărora au fost omorâţi, au fost deposedaţi de toate averile, mulţi dintre ei nefiind repuşi în drepturi nici până azi.

— Comitetul lucrează cu acele cazuri care au survenit după ce R. Moldova a ratificat convenţia respectivă, adică după anul 1995. Stalinismul, din câte înţeleg, a avut loc cu mai mulţi ani în urmă. CEDO a examinat şi examinează cazuri mai vechi, dar la care guvernele nu răspund adecvat din perspectiva de apărare a drepturilor omului. Astfel, dacă victimele stalinismului nu au acces adecvat la justiţie acasă şi nu îşi au drepturile fundamentale apărate, aceste cazuri trebuie şi pot ajunge în atenţia CEDO.

— La ce lucraţi acum?

— În această săptămână suntem implicaţi în analiza activităţii Comisiei pentru elucidarea evenimentelor din aprilie. Vrem să vedem cum activează aceasta, dacă sunt asigurate garanţiile de securitate pentru martorii care îşi spun istoria, vrem ca cei care pot contribui la dezvăluirea adevărului să se simtă în siguranţă.

Pentru conformitate,
Alina  RADU



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *