Principală  —  Interviuri   —   Cu relaţiile de cumetrism, nănăşism,…

Cu relaţiile de cumetrism, nănăşism, nepotism nu vom ajunge departe

446-nogailicInterviu cu Tatiana Nogailic, preşedinta Asociaţiei Moldovenilor din Italia: „AssoMoldave”

 

— În cei 12 ani, de când sunteţi plecată în Italia, cât de des aţi revenit acasă şi ce aţi constatat de obicei?

— La început, nu am fost doi ani acasă, timp în care nu mi-am văzut nici copilul, nici rudele. A fost o mare traumă pentru mine, pentru copil, pentru întreaga mea familie. Ulterior, am început să vin o dată, de două ori pe an. Au fost ani în care am reuşit să ajung şi mai des. Acum doi ani, am preferat să-mi petrec vacanţa călătorind cu un grup de persoane din nordul Italiei şi repartizând ajutoare umanitare prin sate. Am ajutat zeci de copii şi bătrâni. A fost o experienţă foarte frumoasă. Între timp, am reuşit să-mi perfectez actele necesare şi să-mi aduc şi copilul în Italia. S-a întâmplat să revin în R. Moldova şi de şase ori pe an, atunci când am organizat la Chişinău o conferinţă a tehnologiilor italiene. Era vorba despre mici întreprinzători care doreau să cunoască R. Moldova şi, eventual, să investească în anumite sfere.

Tatiana Nogailic

  • este stabilită de 12 ani la Roma, Italia. În 2004, a lansat Asociaţia Moldovenilor din Italia: “AssoMoldave”, contribuind la o mai bună comunicare între cetăţenii R. Moldova plecaţi la muncă în Italia.
  • A lansat un Ghid pentru orientarea şi integrarea socială a moldovenilor, volum de mare ajutor celor plecaţi în Italia.
  • A făcut în Italia studii de master.
  • În prezent este mediator cultural şi religios şi operator profesional pentru încadrarea socio-lavorativă a migranţilor.

— Când anume aţi plecat? Ce schimbări au intervenit de atunci?

— Când am plecat, erau comuniştii la guvernare. Acum avem o coaliţie la putere, alte realităţi. Când am plecat, nu erau atât de multe automobile parcate în stradă, în special în localităţile urbane. Acum traficul e foarte aglomerat, în condiţiile în care străzile sunt de o calitate proastă. Şi taximetriştii sunt sub orice nivel de cultură. Ascultă muzică la volum mare, iar angajatele dispeceratelor, cele care recepţionează comenzile, vorbesc doar ruseşte, la fel ca şi mulţi dintre şoferi. E atât de mult transport prin Chişinău, încât îmi imaginez cât de poluat este aerul. Am observat că prea puţini dintre cei de acasă se interesează ce muncă avem noi aici, cât de greu ne este. Sub aspect social, aceste plecări peste hotare au semănat în multe familii ură între soţi, între fraţi şi surori. Lipseşte un dialog civilizat între cei plecaţi şi cei rămaşi acasă. Se întâmplă că, după ani de zile, atunci când se întâlnesc rude apropiate, constată că nici nu au despre ce vorbi.

Când revin în Moldova, îmi place să circul cu troleibuzul, ca să văd cum s-a schimbat oraşul, de la ultima vizită. Observ puţine zâmbete, lumea pare mâhnită, supărată. Nu discută, iar dacă discută – doar despre probleme.

O altă realitate, observată de mine în Chişinău, a fost demolarea unor case vechi, monumente ale culturii, care fac parte din acest oraş. Sunt uimită cât de uşor se vând aceste terenuri şi cât de uşor este obţinută licenţa de construcţie în aceste spaţii. An de an urmăresc cum se pierde din frumuseţea unor străzi care, altădată, aveau construcţii originale, care păstrau în ele istoria Chişinăului.

Alături de această barbarie constat, an de an, pasiunea oamenilor de a scuipa seminţe de răsărită, oriunde s-ar afla. Acum ceva timp, eram cu un grup de italieni la Chişinău. Aceştia m-au întrebat de ce oamenii mănâncă seminţele papagalilor. Cum să le explici că lumea vine de la ţară, să vândă ceva în piaţă, dar nu-şi permite să intre în vreo cafenea ca să mănânce, ci îşi potoleşte foamea cu seminţe de răsărită. Am văzut cum persoane cu dinţii stricaţi nu se satură să ronţăie răsărită, scuipând fără jenă în stradă.

— Ce ar putea schimba Summitul de la Vilnius în viaţa cetăţenilor R. Moldova care au statut de migranţi?

— Cred că liberalizarea regimului de vize le-ar permite migranţilor să-şi viziteze mai des părinţii, copiii, familiile. Avem acum zboruri low cost, de 85 de euro dus-întors. Vineri putem lua avionul şi luni putem fi iarăşi la muncă, în Italia. Soţiile ar reveni mai des acasă, iar acest fapt ar contribui la menţinerea familiilor. Copiii s-ar confrunta cu mai puţine stări depresive, s-ar înregistra mai puţine acte de suicid sau tentative de omor. Femeile cu probleme de sănătate, după atâta muncă grea depusă în Europa, ar reveni acasă să se trateze, pentru că, după 10-12 ani de Spanie, Grecie sau Italie, majoritatea au probleme grave de sănătate.

Şi în economie s-ar schimba multe, banii migranţilor intrând mai sigur în circuitul economic al R. Moldova. Dar, ca Summitul de la Vilnius într-adevăr să aibă un rol în viaţa noastră, ar trebui intensificată lupta împotriva corupţiei, pentru a fortifica sistemul judiciar şi a schimba climatul investiţional. În lipsa corupţiei, s-ar deschide noi pieţe de desfacere pentru produsele moldoveneşti. Până la urmă, statutul de migrant ar dispărea odată cu înlăturarea barierelor pentru circulaţia cetăţenilor R. Moldova.

— Când spunem că vrem în UE, ce ar trebui să cunoaştem în primul rând?

— Europa înseamnă unitate prin diversitate. Acesta e şi motto-ul UE, cuvintele care au stat la baza primului document de drepturi umane al Revoluţiei franceze: “Liberté, égalité, fraternité”. Cine nu a mai ieşit vreodată din R. Moldova şi nu a vizitat Europa ar trebui să ştie că nicăieri nu te aşteaptă câinii cu colaci în coadă, cum spune bunica mea. Nimeni nu ne dă nimic pe gratis. E necesar să muncim, să manifestăm iniţiativă, să fim responsabili. Ar trebui să deprindem a achita toate taxele fără întârziere, să fim mai solidari, să cunoaştem limbi moderne, să fim mai informaţi. Aici, în metrou, prin unităţile de transport, te aşteaptă cel puţin trei reviste pe gratis, din care poţi afla toate noutăţile zilei.

Totodată, ar trebui să promovăm în funcţii mai mulţi tineri dintre acei care au muncit în Europa şi care cunosc cum anume pot fi schimbate lucrurile în localitatea lor. Aceştia ar putea implementa mai multe tehnologii noi în energetică, în sănătate, în educaţie sau în administrare.

În Europa se vorbeşte despre descentralizarea raioanelor, a regiunilor, despre regionalismul fiscal, astfel încât lucrurile să fie mai uşor de controlat, iar cetăţenii să ştie unde anume merg fondurile, cum este repartizat bugetul, cum sunt gestionate taxele. Ar trebui să ne gândim deja la acest lucru foarte atent, deoarece cu relaţiile de cumetrism, nănăşism, nepotism nu vom ajunge departe. Din păcate, în Moldova, toate funcţiile se repartizează după criterii de rudenie. Chiar şi preoţii obţin parohii pe criterii de rudenie, indiferent dacă au sau nu studii teologice.

— Prin ce se mai deosebeşte faţa Chişinăului de faţa Romei, pentru că se spune că ambele metropole ar fi situate pe 7 coline?

— La Chişinău, sunt şocată de publicitatea stradală care promovează băuturi alcoolice. Înţeleg că suntem o ţară vinicolă, producătoare de vin, dar e incorect să se permită o astfel de publicitate, în condiţiile în care R. Moldova ocupă primul loc în Europa la consumul de băuturi alcoolice. E mai puţină publicitate socială, în condiţiile în care nu ducem lipsă de probleme sociale. În ultimul timp, sunt întristată de această campanie “greencard.md”, care promovează exodul, de parcă în R. Moldova a mai rămas cineva.

— Sesizaţi, pe o reţea de socializare, o problemă extrem de complicată – problema transportatorilor din R. Moldova, care duc spre casă colete de la cei care muncesc în Italia şi aduc spre Italia “colete pline de dor şi miros de bucate tradiţionale”. Este adevărat că, uneori, aceştia sunt amendaţi în Italia cu 5.000 de euro, activitatea lor fiind considerată abuzivă deoarece lipseşte o licenţa bilaterală? Cum credeţi, care ar fi soluţiile pentru astfel de cazuri?

— Chiar aseară, un transportator mi-a spus că a fost oprit pe motiv că permisul de conducere nu era tradus şi autentificat în limba italiană. Astfel de lucruri se întâmplă pentru că lipseşte o licenţă bilaterală. În Ucraina, aceste probleme au fost deja discutate în Parlament.

Aici, în Italia, toate transporturile sub 3,5 tone nu sunt supuse licenţierii, fiind considerate transporturi umanitare. Doar de la cei străini se cer astfel de acte. În lipsa lor, amenzile sunt foarte mari, de 4800-5000 Euro. De obicei, controlorii cunosc pe ce drumuri circulă unităţile de transport de la noi şi le aşteaptă anume acolo. Unităţile de transport din alte ţări nu sunt amendate, doar ale noastre, pentru că nu facem parte din UE.

446-nogailic12— Aţi întrebat de mai multe ori… Cum explică autorităţile faptul că, nici până în prezent, nu a fost semnat cu Italia un Acord, de mult promis, de Protecţie Socială?

— Ştiu că, din 2009, ministra Valentina Buliga le cere colegilor săi italieni soluţionarea acestor probleme. Mie mi se pare că un astfel de Acord nu va mai fi semnat vreodată, deoarece ar genera un flux mare de bani din Italia.

Italienii spun că au pensionarii lor, pe care trebuie să-i asigure din fondul social, şi nu ar trebui să aibă responsabilităţi similare şi pentru migranţi. Din cauza acestor probleme, mulţi se orientează spre fondurile private de pensii.

— Anul 2014 este un an electoral. Credeţi că Chişinăul ar putea reuşi să implementeze votul electronic pentru migranţi, pentru a le asigura dreptul la vot?

— Ar fi de dorit. La ultimele alegeri am votat pe foi, pentru că nimeni nu se aştepta la o participare atât de masivă a migranţilor. Personal nu cred că Chişinăul, într-un timp atât de scurt, ar putea implementa votul electronic. Pentru asta e foarte mult de muncit. Cel puţin pe viitor ar fi bine să putem beneficia de un astfel de vot, deoarece majoritatea celor plecaţi chiar nu au posibilitate să participe la alegeri, locuind prea departe de secţiile de votare.

— V-aţi pronunţat, în repetate rânduri, în favoarea înălţării unui monument la intrarea în Chişinău, în cinstea şi în memoria migranţilor care şi-au sacrificat viaţa, sănătatea, tinereţea, familia pentru un viitor mai bun. Cum ar trebui să arate un astfel de monument?

— Aici am văzut chiar prin sate monumente dedicate migranţilor, care, pe timpuri, au salvat Italia de sărăcie, de umilinţă, de foame. Sunt şi muzee ce găzduiesc importante mărturii despre acei oameni. Şi alte ţări respectă memoria migranţilor care şi-au dedicat viaţa familiilor lor, plecând la muncă în străinătate, pentru a le salva de dispariţie.

Din păcate, la noi, nimeni nu efectuează vreo documentare serioasă a acestui fenomen. Sunt sondaje, alte acţiuni sumare, dar nimic fundamental. Aş vedea monumente dedicate diferitor categorii de migranţi. Bunăoară, în Federaţia Rusă muncesc mai mult bărbaţii şi tinerii. În Canada pleacă familii întregi, pe care eu le consider pierdute pentru R. Moldova. În Italia, vin în special femei (circa 69%). În Grecia, e un contingent mixt. În Portugalia, pleacă familii, pentru că primesc mai uşor cetăţenie. Despre Franţa nu există o documentare prea bună.

În general, migraţia a adus multă suferinţă. Eu aş vedea un monument înălţat între cele două clădiri de la Porţile Chişinăului. Ar fi, de exemplu, figura unei femei cu umerii aplecaţi de durere, de boală, de suferinţă, cu o valiză în mână, iar în urma ei, la 1-2 m, un copil care întinde mâinile după ea, iar ea nici nu întoarce capul în urmă. Am aflat că multe mame, atunci când plecau, nici nu le spuneau copiilor că pleacă. Dacă era prea dimineaţă, nici nu-i trezeau din somn, plecau singure. Statisticile spun că ar fi 150 de mii de copii abandonaţi. Un monument ar fi un simbol din care noile generaţii ar înţelege sacrificiul mamelor, al familiilor lor, în numele prosperităţii R. Moldova.

— Cum e situaţia pe piaţa muncii din Italia pentru cetăţenii R. Moldova? Unde munciţi dvs. în Italia?

— Eu stau la Roma, unde ne confruntăm cu o criză nemaipomenită. Ne contactează persoane stabilite aici cu 15 ani în urmă, acum fiind la vârsta de 50—60 de ani, care au rămas sau riscă să rămână fără un loc de muncă, deoarece angajatorii nu le mai acceptă, în special dacă sunt cu copii. Toţi vor la muncă persoane tinere, abile, care ştiu a conduce automobilul, au şi alte abilităţi. Se întâmplă că bătrânii de care au îngrijit ani în şir compatrioţii noştri decedează, iar în astfel de cazuri rămân fără un loc de muncă.

Aici a început lupta între săraci, între cei care muncesc la negru şi cei legalizaţi.

Am fost la un congres la care s-a discutat despre viitorul migranţilor în Italia. Acolo s-a constatat că, în ultimii ani, italiencele încep să presteze serviciile pe care, până nu demult, le prestau doar migrantele. Italienii, ajunşi în criză, îşi strâng centura şi îşi fac singuri curat în casă.

Din cauza şomajului, mulţi migranţi se reorientează spre Rusia. Mulţi deja au plecat. Unele familii se orientează spre Portugalia, unde, sub aspect social, sunt mai bine protejate.

446-nogailic56— Cât de mulţi dintre cei plecaţi revin în R. Moldova, iniţiind vreo afacere?

— Ştiu despre proiectul PARE 1+1, în cadrul căruia zeci de persoane au implementat proiecte de succes. Personal cunosc doar o persoană plecată din Italia în Moldova. Cunosc persoane care au încercat, dar, a doua zi, a fost prezentă poliţia. Ştiu că în R. Moldova e foarte greu să deschizi o afacere. E prea multă birocraţie, corupţie, lipsă de perspective.

— În ce condiţii aţi reveni acasă?

— Din păcate sau din fericire, viaţa mea e legată de Italia, deoarece copilul meu se formează aici, e integrat aici, am luat BAC-ul, masterul şi licenţa la facultatea de ştiinţe sociale. Nu văd care ar fi rostul revenirii mele. Mi-ar plăcea să fiu utilă R. Moldova. Aş reveni cu o singură condiţie – ca şi copilul meu să revină, el, însă, nu îşi mai vede viitorul aici. De altfel, mi-a spus că şi în Italia sunt mai puţine perspective şi că ar vrea să plece în Australia. Aşa sunt copiii noştri. El are idei clare despre viaţă. Una dintre condiţiile eventualei reveniri ar fi să existe mai puţină corupţie, birocraţie, oamenii să comunice altfel, societatea să fie mai sănătoasă. Aş mai vrea să dispară ardezia cancerigenă de pe casele din satele noastre. Avem atâţia olari, iar olanele, pentru acoperişul caselor, sunt mult mai sănătoase. Aş mai vrea să nu văd niciun om băut pe străzi. De altfel, de când sunt aici, în Italia,nu am văzut niciun om beat în stradă. Aici, fiecare băutură are timpul său şi se consumă cu măsură.

Altă condiţie ar fi să avem un sistem care funcţionează. Ştiu că avem legi, dar ele nu se respectă. Mi-ar mai plăcea ca nunţile în R. Moldova să fie mai simple, să nu fie organizate din fală, pentru a arăta ceva cuiva. Aici, milionarii fac nunţi mai simple decât moldovenii, în schimb, pleacă în călătorii ca să vadă lumea. La Roma, sunt moldoveni care nici nu au trecut vreodată pe la Vatican sau prin alte locuri importante. Mi-ar plăcea să revin în satul meu de baştină, să mă simt protejată, să nu am frică să merg pe stradă, să nu am frică să dorm în casă.

— Care sunt, în opinia dvs., complicaţiile migraţiei?

— Dacă vorbim despre Italia, foarte multe persoane se simt străine aici, suferă de sindromul Italia, deşi nu cunosc nimic despre acest lucru. Copiii migraţiei cresc cu depresii, iar din această cauză uneori sunt violenţi, răutăcioşi, nu-şi pot identifica perspectivele, şi toate pentru că cresc fără dragoste de mamă şi de tată. Anual, R. Moldova pierde un număr important de cetăţeni. Dacă autorităţile nu vor implementa unele proiecte, nu vor identifica noi instrumente de dezvoltare a economiei, în scurt timp, ne vom confrunta cu şi mai mari complicaţii. Din păcate, ai noştri nu prea au gândire de perspectivă, nu investesc banii. Sunt şi dintre acei care nu vor să rişte şi să investească în R. Moldova. Totodată, cei care ar încerca să revină, după 10—15 ani de muncă, nu mai pot exercita profesia de bază, deoarece au pierdut din ritm, din experienţă. Una dintre cele mai serioase complicaţii e destrămarea familiilor. Soţiile în Italia, soţii în Moldova. Aici, femeile muncesc închise în casă, multe duc o viaţă extrem de grea, dar cu toate acestea sunt urâte de soţii lor, rămaşi acasă. O familie nu poate fi salvată după 10 ani de despărţire, de gelozie, de scene, de neîncredere.

— Ce cunoaşteţi din istoria cărţii “Aripi frânte”, a tinerei autoare Alexandra Hanganu?

— E o culegere de 10 istorii dramatice despre viaţa unor familii care au luat drumul străinătăţii. Sunt destine ale unor oameni plecaţi în Italia, Spania, Anglia, Franţa sau Rusia. Cei mai mulţi dintre ei şi-au lăsat acasă copiii. De fapt, găsim aici şi poveştile unor copii care, de ani de zile, nu şi-au văzut părinţii. Obţinând statutul de “copii ai nimănui”, aceşti copii încep să ducă un mod delincvent de viaţă, cad pradă băuturii, devin victime ale violenţei şi abuzului sexual.

În Italia avem vreo 10 autori migranţi, care scriu despre durerile şi suferinţele migraţiei. Ei nu fac asta din plăcerea de a câştiga bani. Ei, pur şi simplu, vor să le spună oamenilor cât de greu le-a fost să plece. Alexandra, autoarea acestei cărţi, a vorbit cu diferite persoane, adunând istorii diferite. Fiecare migrant are o istorie a sa. Alexandra ar putea scrie sute de volume, din care oamenii ar afla despre adevăratele riscuri ale migraţiei.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, A.G.