Crimele comise de regimurile politice nu au termen de prescripţie

Interviu cu Sergiu Musteaţă, doctor în istorie, conferenţiar universitar

 

— Dle Musteaţă, ce noutăţi conţine volumul “Fără termen de prescripţie. Aspecte ale investigării crimelor comunismului în Europa”?

— Deşi timp de două decenii s-au publicat zeci de lucrări privind istoria secolului al XX-lea, prezenta culegere de studii este un prim volum care combină texte privind modul în care s-a iniţiat şi dezvoltat studierea crimelor regimului comunist în statele ex-socialiste şi articole care abordează teme concrete privind politicile totalitare din România, statele baltice, Cehia, Slovacia, Bulgaria şi R. Moldova.

— E vreo diferenţă între termenul juridic “termen de prescripţie” şi cel istoric? Ce înseamnă exact mesajul din titlul cărţii?

— Prin titlul prezentului volum dorim să atragem atenţia publicului larg că oricare crimă săvârşită de vreun regim politic nu are termen de prescripţie. Istoria şi trecutul trebuie cercetate şi prezentate aşa cum au fost ele, trecând peste frică, emoţii, frustrări etc. Fiecare popor are dreptul să-şi cunoască atât eroii, cât şi călăii.

— De cât timp aţi avut nevoie pentru coordonarea acestei ediţii?

— Culegerea reprezintă în cea mai mare parte comunicările participanţilor la conferinţa internaţională “Democraţia după totalitarism: lecţii învăţate după 20 de ani”, desfăşurată la Chişinău în perioada 24—25 mai 2010, realizată cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova. Astfel, colectarea, traducerea contribuţiilor colegilor străini şi redactarea întregului volum a durat un an de zile, lucrarea fiind trimisă la tipar în vara anului curent. Trebuie să menţionăm atât responsabilitatea majorităţii autorilor, care au respectat termenele şi condiţiile stabilite de coordonatori, cât şi a colegilor de la Editura CARTIER.

— Care este concluzia principală a cercetărilor? Unde se situează R. Moldova?

— Fiecare studiu îşi are propriile concluzii reieşind din problema abordată, fie că se discută procesele criminale şi victimele acestora, fie organizarea procesului de cercetare a regimului totalitar comunist într-un anumit stat. Concluzia coordonatorilor volumului este că istoricii din R. Moldova au un teren amplu de muncă în ceea ce priveşte cercetarea arhivelor comunismului. Din 1994 până în 2010, multe fonduri de arhivă au fost închise pentru cercetători şi abia după semnarea decretului ex-preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, din 14 ianuarie 2010, privind crearea comisiei de analiză şi apreciere a regimului totalitar comunist, acestea au fost redeschise. Astfel, istoricii trebuie să recupereze timpul pierdut şi să cerceteze documentele adineaori secrete.

— Aţi constatat cumva lipsa unor documente de arhivă? Ar fi putut fi distruse totalmente?

— Cunoaştem că, în 1991, foarte multe dosare au fost transferate de la Chişinău la Tiraspol, iar soarta acestora nu este cunoscută nici până în prezent. Totodată, colegii care au lucrat în depozitul special al SIS au constatat distrugerea mai multor dosare în perioada preşedinţiei Snegur şi Lucinschi. E dificil să ne referim la conţinutul exact al dosarelor, deoarece, de obicei, acestea au titluri generale. Distrugerea lor, însă, trezeşte anumite bănuieli.

— Repunerea în legalitate a PCRM a fost o necesitate motivată de asigurarea dreptului la opinie sau o diversiune politică?

— În procesul de afirmare a independenţei sale, R. Moldova a comis numeroase greşeli. Repunerea în legalitate a PCRM, în 1993, doar după doi ani de la scoaterea sa în afara legii, a fost mai degrabă o diversiune politică, altfel nu se poate explica o asemenea decizie cu caracter pur politic, consecinţele căreia le simţim şi în prezent.

— De ce nu avem până acum un capitol în manualul de istorie despre crimele comunismului din Basarabia?

— Este adevărat că manualele de istorie contemporană prezintă modest regimurile totalitare. Dar nu putem spune că acest subiect este tabu. Bunăoară, manualul de istorie pentru clasa a IX-a al dlui Igor Caşu abordează “Regimul totalitar comunist în RSSM. Foametea, 1946—1947. Represiunile staliniste, 1946—1953”. Pe baza exemplului României, unde a fost elaborat un manual al istoriei comunismului în care este prezentat multilateral regimul totalitar, Comisia prezidenţială de la Chişinău a recomandat elaborarea unui astfel de manual şi în Republica Moldova. Din păcate, această recomandare, ca şi celelalte, nu a fost auzită.

— Despre crimele comunismului în R. Moldova partidele de la putere vorbesc în mod selectiv. De ce nu există o unitate de opinie la acest subiect?

— Probabil, frica de comuniştii de azi şi amintirile de ieri sunt de vină. Noi nu am învăţat timp de 20 de ani să ne asumăm trecutul istoric. Din contra, unii descendenţi din familiile supuse represiunilor au devenit mari activişti şi susţinători ai PCRM, iar altora, deşi pretind a fi “democraţi”, le este frică să spună despre propriile suferinţe din perioada regimului totalitar comunist. În această situaţie, cum putem vorbi sau găsi o unanimitate în ceea ce priveşte cunoaşterea şi asumarea crimelor comuniste?

— Cum e să priveşti trecutul cu lentile post-comuniste?

— Majoritatea statelor ex-socialiste se uită la comunism ca la o filă neagră din istoria lor, R. Moldova este unica ţară unde comuniştii au revenit pe cale democratică la putere şi au guvernat opt ani. Până în prezent PCRM este cel mai puternic partid politic. De aceea nu ştiu dacă putem vorbi despre o perioadă cu adevărat post-comunistă în R. Moldova, atâta timp cât PCRM este o forţă influentă încă, iar partidele de orientare democratică nu au curaj suficient pentru a condamna crimele comunismului.

— UE condiţionează R. Moldova mai multe lucruri legate de aderare, nu însă şi renunţarea la ideologia comunistă, pe care Europa a condamnat-o oficial. De ce?

— UE nu poate să condiţioneze studierea trecutului nostru totalitar şi condamnarea crimelor comuniste. Acestea sunt pe seama cetăţenilor şi politicienilor din R. Moldova. Faptul că majoritatea politicienilor nu doresc să discute despre crimele comunismului dă dovadă de lipsă de curaj şi de nedorinţă de a construi o societate sănătoasă.

— De ce acest volum este lansat, în primul rând, la Chişinău?

— Este un lucru firesc, conferinţa a avut loc la Chişinău, volumul a fost editat la Chişinău şi, respectiv, lansarea lui este logic să aibă loc în primul rând aici. Planificăm, însă, lansarea lui şi în alte state. Deja am discutat în acest sens la Timişoara, Bucureşti, Tallin şi Iaşi. Totodată, ne gândim să publicăm şi varianta engleză a volumului, pentru a asigura accesul publicului occidental la rezultatele cercetărilor noastre.

— Putem vorbi despre faptul că, în R. Moldova, la 20 de ani de la declararea independenţei, avem “Democraţie după totalitarism”?

— Avem o democraţie foarte fragilă, afectată de reminiscenţe totalitare. Au trecut două decenii de la declararea independenţei, dar o bună parte din cetăţenii noştri mai trăiesc cu nostalgia trecutului. Dar cel mai grav este că o bună parte din generaţia tânără devine adeptă a PCRM, fără a cunoaşte adevărata istorie a acestui partid, care e plină de crime şi victime. Aprilie 2009 a demonstrat elocvent ce fel de democraţie avem, iar modul în care sunt anchetate evenimentele din acea perioadă ne sugerează că suntem departe de a fi un stat cu-adevărat de drept.

— Partea a II-a a volumului include 12 studii care reflectă Studierea regimului comunist în R. Moldova. Despre ce vorbesc acestea?

— În partea a doua a volumului istoricii de la Chişinău prezintă un şir de subiecte privind ideologia şi politicile identitare ale URSS în RASSM şi RSSM, marea teroare şi represiunile din 1937-1938, deportările şi foametea din RSSM, rezistenţa armată şi opozanţii politici, inegalităţile sociale, represiunile împotriva bisericii, îndoctrinarea, sovietizarea şi rusificarea prin intermediul învăţământului, falsificarea istoriei şi construcţia unei “noi istorii”. Culegerea se încheie cu un studiu privind memoria regimului comunist în perioada post-sovietică. Acest studiu evidenţiază multitudinea de reminiscenţe ale regimului comunist în mentalitatea colectivă, care ne împiedică în construcţia unei societăţi cu-adevărat democratice. Printre aceste reminiscenţe aş evidenţia nostalgia faţă de URSS, susţinerea curentului moldovenist, votarea masivă a PCRM etc.

— În una dintre paginile acestui studiu se spune că, în comunism, cele mai importante evenimente erau sărbătorile naţionale, ziua de naştere a şefului statului, aniversările istorice şi vizitele de lucru. E altfel astăzi în R. Moldova?

— Un regim autoritar sau totalitar îşi construieşte propriul sistem de valori şi propriul calendar al sărbătorilor. Deşi astăzi nu mai sărbătorim angro zilele de naştere ale şefilor de stat şi de guvern, ele rămân a fi una dintre noutăţile principale ale mass-media din republică. Deseori este dezgustător să vezi cum funcţionarii noştri fac rând la uşa primului-ministru sau a preşedintelui pentru a-l felicita cu ocazia zilei de naştere. Totodată, ai impresia că unii dintre actualii şefi lucrează mai mult pentru PR decât pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea.

— Ce au făcut alte state post-comuniste cu monumentele care glorificau acele timpuri?

— Majoritatea statelor post-comuniste au creat parcuri istorice în care au concentrat simbolurile regimului comunist, deoarece acestea constituie o filă din istoria fiecărui popor sortit să treacă prin comunism, care nu poate fi ştearsă sau neglijată. Ea trebuie cercetată şi prezentată publicului larg, iar astfel de muzee în aer liber permit generaţiei tinere să cunoască “pilonii” pe care s-a construit ideologia unui regim totalitar.

— Există sau nu în noul volum date despre proprietăţile şi averile liderilor de altădată?

— Autorii volumului nu abordează aceste aspecte, dar ele merită a fi cercetate. Doar prin accesul la fondurile de arhivă, altădată închise, pot fi cercetate aspecte privind viaţa şi proprietăţile nomenclaturiştilor şi elitei de partid. Aceste cercetări ar demonstra cum au profitat conducătorii partidului de funcţiile pe care le-au deţinut şi de resursele pe care le-au administrat, dar şi cum au speculat pe seama unei societăţi echitabile, inexistente, de fapt.

— Când va fi condamnat comunismul în R. Moldova?  E posibilă şi valabilă condamnarea fără o Lege a Lustraţiei?

— Condamnarea trecutului traumatic trebuie făcută în mentalitatea noastră, şi acest aspect nu ţine de vreo anumită lege. Dacă se dorea condamnarea comunismului la nivel politic, s-ar fi putut realiza şi fără Legea Lustraţiei. Dar aşa, am amânat discuţiile în Parlament la acest subiect “pe un termen nedeterminat”. Probabil, aşa şi vom umbla haotic prin coridoarele timpului istoric până nu vom decide cine suntem şi ce dorim. O Lege a Lustraţiei era binevenită în primii ani de Independenţă, pentru a le interzice foştilor nomenclaturişti să ajungă la putere. În lipsa acestei  legi, în ultimi 20 de ani am fost guvernaţi, aproape exclusiv, de foşti nomenclaturişti.

— Ce s-ar fi schimbat în R. Moldova dacă comunismul ar fi fost condamnat?

— R. Moldova este tot timpul la coada mai multor procese, inclusiv la capitolul condamnarea comunismului. Am fost printre ultimele republici unionale care ne-am declarat independenţa şi de atunci alergăm contracronometru. Declarăm una, facem alta sau nu facem nimic. Sunt sigur că alta ar fi fost situaţia dacă nu ar fi fost legalizat în 1993 PCRM-ul şi dacă am fi urmat calea ţărilor baltice. Dar, soarta noastră are un alt regizor şi urmăm un alt scenariu.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta Grosu