Principală  —  Interviuri   —   Corupţia este provocată de elevi…

Corupţia este provocată de elevi şi susţinută de profesori

286-lupu2Interviu cu Andrei Lupu, absolvent eminent al Liceului „Gheorghe Asachi” din Chişinău, student la Facultatea de Inginerie,
Lyon, Franţa

 

— Eşti unul dintre cei peste 200 de tineri din R. Moldova care au absolvit liceele doar cu note de 10. Cât de mult contează aceste note pentru tine?

— Nota la bac, fiind o remunerare a muncii depuse în timpul studiilor, dar şi un calificativ pentru străduinţă, este o linie trasă la un final de drum lung şi anevoios. După mii de teme şi sute de ore de pregătiri de zi cu zi, examenele de bac nu sunt altceva decât un test pentru tine însuţi, ca să arăţi în 3 ore ce ai luat în 12 ani de liceu. Notele mele de 10 au fost mai mult o demonstrare, decât o remunerare, ca să fiu sigur că am excelat în domeniile pe care mi le-am propus. Cât priveşte notele de 10 ale altora, vreau să-i felicit pe toţi şi să le urez baftă, pentru că o notă de 10 la bac, cucerită prin muncă, e un trofeu destoinic.

— Ai învăţat la insistenţa părinţilor, din curiozitate sau din plăcere?

— Notele bune sunt o chestiune relativă. Cum spune o profesoară, „pentru cineva 7 e super, pentru altul 9 e o catastrofă”. Cifrele din catalog nu sunt mereu o caracteristică exactă a munci depuse. Cred că, în cazul meu, din fericire, am fost mereu apreciat după merite. Am muncit mult încă din anii de grădiniţă, nu pentru că eram motivat de părinţi şi nu din curiozitate, ci din puternicul sentiment de ambiţie, din dorinţa de a fi primul. Am fost stimulat şi de concurenţa din jurul meu, ceea ce înseamnă că am fost stimulat să muncesc şi să mă gândesc cum să-mi aplic  cunoştinţele. Cu fiecare mică victorie, curiozitatea pentru noi câmpuri de luptă m-a determinat să avansez în alte domenii ale studiilor. Până la urmă, cred că ambiţia şi plăcerea de a fi primul mi-au impulsionat avântul în sfera academică, iar curiozitatea şi dorinţa de noi realizări au determinat extinderea spectrului de interese.

— Mai multe voci contestă valoarea studiilor astăzi. Tu ce zici despre aceste opinii? Merită sau nu să mai facă tinerii carte?

— Cunoştinţele constituie o temelie puternică pentru o viitoare personalitate. Materialul predat până la liceu este obligatoriu pentru fiecare în parte, iar cel din liceu constituie o punte între „trebuie să ştii totul” şi „trebuie să ştii bine”. Ultimii 3 ani pun temelia unui tânăr profesionist. În R. Moldova, sistemul de studii, mai ales în liceu, este foarte încărcat şi este firesc că un singur elev nu poate să exceleze concomitent la română şi la chimie. În acelaşi timp, de la elevii cu aptitudini se cer note bune la toate materiile. Deseori, acest lucru contravine intereselor celor care studiază. Pe de o parte, ei trebuie să înveţe pentru că au nevoie de note, pe de altă parte, ei nu vor să înveţe pentru că nu vor avea nevoie vreodată de această informaţie. Eu cred că fiecare în parte trebuie să decidă unde-i linia între necesitate şi opţional, fără a renunţa la carte. În condiţiile societăţii moderne, a renunţa la carte este o absurditate.

— Cât de adecvată este astăzi curricula şcolară?

— Volumul materialului predat în instituţiile de învăţământ este uneori destul de impunător. În combinare cu un orar variat, devine unul excesiv. Manualele mai vechi explicau mai bine teoria, de aceea şi până acum mulţi profesori preferă cărţile mai vechi, iar alţii, dimpotrivă, încearcă să se conformeze şi să se adapteze la curricula nouă, dându-le elevilor informaţia gata sintetizată. Deşi solicită multă străduinţă de la elevi, materia predată în şcoală formează o bază destul de bună pentru studiile ulterioare, oricare ar fi domeniul acestora.

— Ce vrei să fii?

— De mic copil mi-am dorit să devin o persoană cu renume, un om de succes. Domeniul tehnologiilor mă captivează şi cred că voi urma drumul ingineriei. Îmi doresc acum să particip la dezvoltarea tehnologică a omenirii şi, dacă voi avea destul noroc, sper să fac vreo descoperire care şi peste zeci de ani să fie utilă, dar şi să-mi poarte numele. Cum zice Ion Coman, în cartea sa „Omul trece, faptele rămân”.

— Ce alte lucruri te captivează în viaţă?

— Cum am zis mai sus, mă aventurez mereu spre diverse domenii. Prioritare rămân familia şi cariera, dar la fel şi sportul, despre care foarte corect spuneau romanii: „Mens sana in corpore sano”. La fel, sunt pasionat de fotografie. O poză reuşită, la un final de zi, poate deveni o recompensă pe cinste pentru munca depusă.

— Corupţia la bacalaureat este o temă des vehiculată în presă, în special în perioada examenelor. E un fenomen real sau o himeră, de fapt?

— Corupţia este o boală cronică, care se acutizează an de an în luna mai. După mine nu este atât de importantă prezenţa ei, cât cauzele perpetuării acesteia la fiecare sesiune. Eu consider injust  sistemul în care un elev, pentru a avea şanse să fie admis la vreo universitate, trebuie să deţină doar note de 10 la bac. Altfel, notele mai mici îl pot lăsa fără studii. Nu văd de ce un elev care optează pentru o facultate, Chimie sau Informatică, este nevoit să participe la concurs cu notele de la Limba şi literatura română şi viceversa. Examenele de intrare cred că ar soluţiona într-o oarecare măsură problema. Elevii ar veni bine pregătiţi anume în domeniul de care au nevoie şi nu s-ar stresa cu pregătirile pentru materiile care nu sunt necesare. Un elev nu poate fi bun la toate disciplinele, de aceea corupţia este unealta ce compensează deseori lipsa de iscusinţă a elevului de a sintetiza un mijloc artistic, de a analiza un grafic sau de a scrie un eseu. Situaţia precară a profesorilor, cauzată de salariile joase pe care le au şi de munca grea pe care o depun în clase, zi de zi, fac acea mită luată la bac să fie percepută ca un mod de a stabili un compromis material între cum ar trebui să fie şi situaţia reală, cu adevărat dură. Corupţia este provocată de elevi şi susţinută de profesori, de aceea atâta timp cât profesorul nu va fi remunerat corect pentru munca depusă, iar elevului i se va cere să fie as în toate, va fi greu de eradicat  corupţia din sistemul educaţional.

— Din ce motive nu ai mai vrea să fii elev?

— Din fericire, anii mei petrecuţi pe băncile liceului au fost destul de plăcuţi, de aceea nu am astfel de motive. Totuşi, sistemul disciplinelor obligatorii mi-a şters uneori zâmbetul de pe faţă, când eram nevoit să pierd prea mult timp ca să învăţ sistemul nervos al viermilor sau să sintetizez mesajul global al unei poezii. Niciodată nu am înţeles pentru ce este necesară această informaţie unui viitor inginer.

— Când şi cum ai simţit că profesorii îşi iubesc discipolii?

— Din clasele gimnaziale am simţit grija profesorilor, în special cea a dirigintei, Viorelia Ciobanu. Ea a fost prima care ne-a unit pe toţi într-un colectiv şi ne-a demonstrat că putem cu toţii, chiar din clasa a 5-a, să ne afirmăm ca personalităţi cu viziuni şi opinii personale. Fiind profesoară de istorie, mereu ne cerea o argumentare a expunerii bine formulată şi structurată. Grija ei, de fapt, era efortul de a ne crea ca viitori oameni cărturari, chibzuiţi. Pe parcurs, ceilalţi profesori îşi impuneau autoritatea şi ne îndrumau pe calea corectă cu sfaturi şi exemple concrete din viaţa liceului şi a foştilor elevi.

— Ai prieteni cu părinţi plecaţi peste hotare? Cum se descurcă? Cum ţi se pare viaţa lor?

— Am prieteni cu părinţi plecaţi, însă lucrurile stau destul de bine, pentru că, la vârsta noastră, ar fi timpul să ai singur grijă de tine şi, chiar dacă sunt plecaţi ambii părinţi, persoana dată stă cu fratele mai mare, iar acest fapt conferă o notă de siguranţă celor rămaşi acasă. Este adevărat şi faptul că mulţi alţii, dintre cei care trăiesc pe banii trimişi, au o situaţie destul de bună pe plan material, însă toţi în cor zic că vor să fie alături de părinţi, iar asta nu înseamnă neapărat venirea lor acasă. În situaţia în care mulţi dintre aceşti adolescenţi pleacă peste hotare, pentru ei contează mai puţin unde vor fi părinţii lor, dacă au posibilitate să se vadă doar o dată sau de două ori pe an. La vârsta noastră este clar faptul că părinţii au plecat pentru a le putea da ocazii mai bune copiilor lor, şi lucrează în străinătate tot pentru un viitor mai sigur al acestora.

— Părinţii tăi cine sunt, cu ce se ocupă?

— Părinţii mei sunt absolvenţi ai USMF „Nicolae Testemiţanu”. Mama este medic de familie, iar tata este farmacist, specializat ulterior în marketing şi în strategia formării preţurilor la medicamente.

— Te interesează viaţa politică din R. Moldova?

— Nu mă prea dau în vânt după politica din R. Moldova, deoarece cetăţenii de rând nu pot şti exact ce se face şi de ce. Şi eu nu mă refer la acţiuni, pentru că majoritatea acţiunilor întreprinse de deputaţi sunt cunoscute, dar mă refer la scopurile ascunse şi la planurile ce urmează a fi realizate. Foarte mulţi jurişti spun mereu că legislaţia este imperfectă, unele articole permit evitarea altora, ş.a.m.d. Atâta timp cât nu va fi ordine în ţară, poporul nu cred că poate urmări o linie politică corectă. Toate speculaţiile cu cifrele şi finanţele ţării sunt un joc pentru a sustrage atenţia populaţiei. „Istoria se repetă” şi asta nu e o glumă: în Anglia deseori se întâmpla că populaţia prefera partidul ce ducea la ruinarea economică a ţării. Un partid limita cheltuielile bugetului şi făcea o rezervă necesară imperiului colonial, populaţia era nemulţumită de restricţii şi la următorul vot alegea celălalt partid, care împrăştia banii atât de necesari populaţiei, fapt ce o făcea mulţumită, iar ţara – săracă. Ce vreau să zic e că, într-o situaţie politică instabilă, nu putem şti exact cine şi ce face. Nu avem cum înţelege cine va fi mai bun pe viitor. Din aceste motive, nu găsesc oportun să urmăresc ceva ce are o acţiune la fel de spontană ca jocul de loto.

— Crezi că guvernările combat cu-adevărat sărăcia?

— Sărăcia, după mine, este o caracteristică generală a populaţiei. La acest capitol noi suntem la nivelul ţărilor din Africa. Istoria a demonstrat că cele mai bune căi sunt dictatura sau libera dezvoltare în capitalism. Dacă prima are nevoie de un conducător genial, iar un exemplu bun este Otto von Bismarck, care a zis: „Poporul este ca un copil, el nu ştie ce vrea, conducătorul trebuie să-i dea ceea ce ştie că îi va fi mai bine”; în al doilea caz, este nevoie de o legislaţie bine pusă la punct, în care stimulată este mica afacere, şi nu monopolul. La noi nu este nici una, nici alta, iar sistemul de licenţiere împiedică mult dezvoltarea şi punerea în funcţiune a micului capital. Cu toate că se duc mari lupte pentru mărirea capitalului din bugetul ţării, atât timp cât nu va fi posibil ca cetăţeanul să-şi multiplice singur banii pe care îi are, granturile şi donaţiile din afară se vor risipi în labirinturile birocraţiei. Nivelul de trai al populaţiei R. Moldova se va ridica oricum în viitor, însă catalizatorul adevărat al ascensiunii întregii populaţii este mica afacere. De aceea cred că guvernarea luptă cu sărăcia, însă ar trebui să creeze posibilităţi mai multe ca fiecare cetăţean în parte să poată combate sărăcia.

— Dar din ce cauză avem atât de mulţi săraci, în condiţiile în care o parte impresionantă din buget este suplinită din remitenţe?

— Cota remitenţelor este indexată de stat şi suplinită la buget. Eu nu cred că aceşti bani sunt 100% îndreptaţi spre sfera socială şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii. Este, totuşi, deplorabilă situaţia multor persoane care nu au posibilitatea de a pleca la muncă peste hotare, iar aici abia de pot să-şi dobândească minimul necesar pentru existenţă. Salariile mici ale bugetarilor şi pensiile mizere fac traiul în R. Moldova foarte greu. Cei ce primesc banii aici nu îi investesc, deoarece este greu să deschizi în R. Moldova o afacere cât de mică. Din această cauză, ei sunt cheltuiţi peste hotare sau pentru produse importate. Banii primiţi nu conduc la mărirea substanţială a bugetului, iar cei indexaţi sunt redirecţionaţi spre scopuri „de primă importanţă”.

— Cum ar trebui să fie, în viziunea ta, viitorul preşedinte al R. Moldova?

— În actualele condiţii de guvernământ, când Moldova este o republică parlamentară, nu prea dau preferinţă figurii politice care va ocupa postul de preşedinte, pentru că el are mai mult o poziţie simbolică, adevărata putere fiind în mâinile Parlamentului. Preşedintele R. Moldova, în aceste condiţii, trebuie să fie unul reprezentativ, având misiunea de a reprezenta ţara. În cazul în care va avea loc modificarea formei de guvernare şi R. Moldova va deveni o republică prezidenţială, ţara va fi pusă la o grea încercare. Eu nu pot numi o persoană oarecare, pentru că până în prezent acţiunile politice erau dirijate de partide şi nu de persoane, de aceea calităţile personale şi viziunile figurilor principale din politica naţională îmi sunt necunoscute. Un lucru este clar: dezvoltarea ulterioară a republicii va fi în mâinile acestei persoane, în cazul unei republici prezidenţiale.

— Când erai mic spuneai că vei fi…

— Când eram mic, am vrut să devin de toate câte puţin. Am vrut să fiu luptător în trupele speciale, hacker sau un om de afaceri de talie internaţională. Nu le ţin minte pe toate cele râvnite, însă este ceva ce le uneşte: puterea. Orice drum în viaţă pe care l-am visat presupunea, obligatoriu, ocuparea unei poziţii influente şi importante.

— Cum a fost să creşti, să studiezi şi să te formezi ca om în perioada comunistă?

— Deşi am crescut în timpul guvernării PCRM, nu am fost deloc influenţat de doctrina sau de activitatea acestei grupări politice. În viziunea mea, actualii comunişti nu au ca bază doctrina clasică comunistă şi nu am simţit represiuni asupra mea personal sau asupra familiei din cauza unui curent politic. Chiar dacă la cârma statului a fost un partid cu viziuni socialiste, eu m-am format pe propria experienţă, ceea ce nu implică influenţă politică. Eu sunt un capitalist convins, cu concepţii sigure privind tot ce deviază din această doctrină politică. M-am convins de multe ori că ceea ce o să ai în viaţă sunt exclusiv roadele muncii tale, iar în Moldova roadele lasă foarte mult de dorit, indiferent de munca depusă. Am încercat să nu mă ataşez de acest plai, ci să caut oportunităţi de a pleca spre locuri mai prielnice.

— Dacă ai face o fotografie pe tema Comunismul din R. Moldova, ce ar reprezenta aceasta?

— Cred că ar fi un colaj din mai multe imagini, făcute în timpul mitingurilor, depunerilor de flori la monumentul lui Lenin şi nişte bătrâne cu un drapel roşu cu secera şi ciocanul.

— Ce le-ai reproşa părinţilor tăi?

— Părinţilor nu am ce le reproşa, deoarece sunt sigur că au făcut tot ce a fost posibil chiar şi atunci când eu credeam că nu a fost destul. Dacă aş putea da timpul înapoi, nu aş schimba nimic din viaţa noastră.

— E nevoie sau nu de disciplina „Deprinderi de viaţă” în şcoală?

— Părerea mea este că disciplina „Deprinderi de viaţă” este obligatorie în clasele liceale, pentru că, la vârsta respectivă, adolescentul deja este apt să înţeleagă aspectele vieţii mature şi partea legislativă a vieţii. Acest obiect conturează şi chiar îndreaptă în albia corectă conştiinţa civica a cetăţeanului în devenire.

— Dar de religie, ca disciplină obligatorie?

— Religia, ca disciplină şcolară, este o chestiune foarte controversată din mai multe puncte de vedere. În primul rând, este chestiunea religiei personale, pentru că nu este corect să se predea o anumită religie pentru toţi, din cauza diversităţii confesiunilor. În al doilea rând, ar trebui să fie predată doar în clasele liceale, atunci când elevii vor putea face diferenţă între credinţă, dovezi şi propagandă. Şi, al treilea măr al discordiei, este suprasolicitarea elevilor. Unii susţin că materialul acum este prea voluminos, alţii sunt de părerea că, în ultimii ani, curricula şcolară a fost prea mult simplificată, iar lecţiile de Religie presupun timp în plus, petrecut la şcoală, sau reducerea orelor din contul altor discipline. După mine, credinţa este opţională şi fiecare trebuie să decidă dacă are sens să acorde acesteia timp sau nu, de aceea nu consider că această disciplină ar trebui să fie una obligatorie.

— Îţi mulţumim.

Pentru conformitate, A.G.