Corupţia din învăţământ poate fi combătută în stil finlandez

Interviu cu Oleg Danilceac, prorector pentru educaţie la Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul

— Cum e să ai nici 40 de ani şi să deţii postul de prorector al celei mai importante instituţii de învăţământ superior din sudul R. Moldova?

— Nu cred că vârsta ar fi o problemă, contează experienţa de viaţă şi calităţile acumulate pe parcursul vieţii… Dacă, însă, ar fi să răspund direct la întrebare, aş spune că e o responsabilitate enormă, deoarece munca cu studenţii este una deloc uşoară, pe motiv că toţi, dar absolut toţi, sunt personalităţi în devenire şi este greu să spui unei “somităţi” că a greşit sau că procedează incorect. Trăim cu toţii timpuri biblice, nu profanez, suntem în perioada când un mod de viaţă este schimbat de altul… Tineretul de azi are un caracter, un anumit ritm de viaţă, formare diferită de noi (cei care suntem sub 40 de ani). Ei sunt asemeni mânzului care aleargă alături de căruţă şi sunt gata să se implice integral în această muncă, dar nu realizează până la urmă ce înseamnă o viaţă independentă. Urmează ca noi să-i îndreptăm foarte atent pe drumul corect al vieţii, fără a le ştirbi din demnitate. În caz contrar, ne-am putea alege cu o generaţie de descendenţi lipsiţi de sentimentul demnităţii, iar acest lucru poate fi extrem de periculos.

— Vă confundă cineva, uneori, cu studenţii?

— Parcă nu am observat acest lucru. Nimeni nu mi-a spus vreodată despre asta.

— Care sunt diferenţele dintre studenţii de astăzi şi cei din generaţia dvs.?

— În afară de faptul că, în prezent, sunt mai multe oportunităţi pentru dezvoltarea şi integrarea studentului în diverse forme de activitate, nu văd nicio diferenţă… Este o perioadă fericită pentru cel care înţelege acest lucru, pentru că tinereţea nu are cusururi… E păcat că, deseori, oamenii înţeleg prea târziu acest lucru.

— Ce simţiţi atunci când conştientizaţi că instruiţi viitori şomeri?

— E dură întrebarea şi nu sunt de acord că noi instruim viitori şomeri… Faptul că un individ sau altul, având o diplomă de licenţă, este şomer demonstrează că respectivul nu are dorinţă prea mare să muncească. Un om adevărat, dar mai ales un tânăr, va căuta întotdeauna soluţii şi nu va arunca vina pe circumstanţe. Deşi, într-adevăr, nu-i deloc simplu să rezişti.

— Ce le-aţi spune oamenilor politici care promit locuri de muncă şi alte avantaje pentru tineri, dar uită de aceste promisiuni imediat cum îşi ocupă fotoliile în birouri confortabile?

— Să ţină minte că, în perioadele electorale, bugetul ţării deja e aprobat şi împărţit strict pe capitole.  Celor care nu înţeleg ce le spun acum, le zic să vină la noi, la Universitate, şi să obţină licenţă în Administrare Publică. Nişte cunoştinţe temeinice în acest domeniu le-ar permite să facă doar promisiuni responsabile. Şi încă un lucru la fel de important – să ţină cont de faptul că nimic nu e veşnic sub soare şi că, într-o bună zi, ar putea cădea şi ei în dizgraţia sorţii… Toate sunt trecătoare, până la urmă, şi succesele, şi insuccesele.

— De ce aţi ales să parcurgeţi, aproape cu fidelitate, distanţa “de la Naslavcea la Giugiuleşti” (născut la nord, stabilit la sud)?

— De la Edineţ spre Cahul, acesta e itinerarul parcurs de mine. Aşa a fost să fie, de soartă nu te poţi ascunde. Iniţial, după absolvirea Şcolii medii nr. 2 din or. Cupcini, raionul Edineţ, în vara anului 1990 am plecat la Chişinău, pentru că voiam să devin profesor de istorie. Am ajuns, însă, la studioul Teatrului “Ion Creangă” din capitală. Apoi am muncit la Ploieşti, România, în toamna anului 1991 fiind angajat în trupa Teatrului Muzical Dramatic din Cahul. În 1992, după multe gânduri şi chinuri interioare, decid să părăsesc “scândura Melpomenei” şi să încep o viaţă nouă în domeniul pedagogiei (a doua încercare). Atunci am plecat la Braşov, ca să devin învăţător pentru clasele primare… Totul mergea “strună” şi, la 20 decembrie, acelaşi an, am depus jurământul militar în Brigada de infanterie motorizată “Dacia” din Cahul, Braşovul rămânând o amintire frumoasă pentru mine. Pe parcursul serviciului militar, iarăşi am revenit în teatru, serile mai jucând pe scena Teatrului din Cahul. În 1994, am decis să legalizez relaţia mea cu teatrul şi am susţinut un concurs pentru grupul de actori selectat de maestrul Veniamin Apostol, la Institutul de Stat al Artelor. Ulterior au urmat 6 ani de viaţă activă la Chişinău, oraş care mi-a deschis multe secrete din domeniul artei teatrale, aveam tot ce îşi poate dori un proaspăt absolvent, eram angajat în cel mai  prestigios teatru de atunci – Teatrul “Eugene Ionesco”.

— De ce v-aţi despărţit de “Eugene Ionesco”?

— Aveam posibilităţi enorme de a atinge noi piscuri în viaţa profesională, dar în 1999 am ajuns să fim rugaţi să intrăm în concediu pe cont propriu pe o perioadă nedefinită de timp, după care “m-am trezit” la Edineţ, unde am încercat să nu mă las bătut de soartă şi am început să practic jurnalismul TV. Am muncit doar un an. Puţin, dar am fost marcat pentru o viaţă. În 2000, sunt invitat să revin în trupa de la Cahul. Aşa, pe parcursul a cinci ani, până în 2005, am trecut iarăşi prin calvarul “automutilării” şi, nemulţumit de condiţiile în care eram nevoit să exist, am trecut în administraţia publică, după ce susţinusem concursul pentru funcţia de şef al secţiei cultură a raionului Cahul. În 2008, am acceptat invitaţia rectorului Andrei Popa şi am depus actele pentru aprobare la Ministerul Educaţiei, pentru funcţia de prorector pentru activitate extracurriculară. Uite că abia aici am înţeles de ce şi pentru ce am fost purtat de soartă prin diverse domenii de formare, prin numeroase încercări. În această funcţie reuşesc să-mi aplic toate cunoştinţele.

— Ce a însemnat pentru dvs. detaşarea de teatru, căruia i-aţi slujit o perioadă de timp?

— Nu vreau să spun că m-am detaşat de teatru, este doar începutul unei noi etape în viaţă. Acum nu mai depind de ceva concret, material. Important e că nu am “omorât” actorul din mine. Această meserie o poţi combina cu oricare alta. Este una multicoloră şi extrem de compatibilă cu alte preocupări. Cât despre roluri, pot spune că majoritatea sunt bune. Acum nu pot afirma că ţin mai mult la Ipingescu lui I. L. Caragiale sau la Cezarul lui Edlis. Toate rolurile trăite de mine sunt bune. Toate mi-au plăcut şi îmi plac. Nu-mi este ruşine să spun că am jucat şi “ursuleţi” şi “moşi crăciuni”. Orice rol este frumos, irepetabil.

— Ce citesc azi tinerii, în special studenţii din R. Moldova?

— În afară de programele obligatorii din liceu şi facultate, nu cred că mai citesc ceva. “Graţie” internetului, societatea noastră a pierdut mult din calitatea de a citi.

— Cât de mult sunt interesaţi tinerii de actualitatea politică şi cum îşi manifestă, dacă îşi manifestă, interesul faţă de realităţile politice de la noi?

— Tinerii de astăzi sunt atraşi de beneficiile obţinute în urma jocului de-a politica… Poate peste 20 de ani vom avea o clasă politică capabilă să producă schimbări esenţiale, o clasă politică ce ar putea crea un climat favorabil pentru o viaţă decentă.

— La 7 aprilie 2009, în PMAN, sudul R. Moldova era reprezentat în mare parte de tineri din Cahul. Erau şi studenţi de-ai dvs.? Cum se descurcă ei astăzi, după traumele fizice şi psihologice la care au fost supuşi?

— Exact cum se simt şi cei care, acum 20 de ani, au apărat cu arma în mână integritatea R. Moldova. Majoritatea acelor apărători realizează acum că, de fapt, nu s-a schimbat nimic… E dureros să constaţi că ai fost “folosit de cineva”, că cei care te-au “folosit” au obţinut altfel de perspective în viaţă, uitând de tine.

— Sondajele, periodic, dezvăluie rezultate şocante despre atitudinea cetăţenilor R. Moldova faţă de românism, faţă de limba română sau faţă de UE. Ce credeţi dvs. despre rezultatele unor astfel de sondaje?

— Cred că, de obicei, sunt aberante. Astfel de “sondaje” nu arată decât incompetenţa celor care ni le impun. Se pare că realizatorii acestor cercetări sociologice au acelaşi grup-ţintă de respondenţi, pe care “îi exploatează” cu orice ocazie. Chiar şi declaraţia că suntem pe locul I la capitolul BEŢIE pare una extrem de exagerată. Ar fi trebuit ca asemenea sondaje să nu fie făcute în zilele de Hram, de Revelion sau de 8 Martie…

— Câţi dintre actualii dvs. studenţi au părinţii plecaţi la muncă peste hotare? Cum gestionează ei, studenţii, banii trimişi de părinţii lor?

— Majoritatea au părinţii plecaţi peste hotare. Cât despre gestionarea banilor,  nu cred că ar fi corect din partea mea să dau o notă acestui fenomen, dar cred că ei gestionează banii aşa cum îi gestionăm şi noi cu toţii, adică incorect. În R. Moldova, puţini sunt cei care au cultul gestionării corecte a banului. Urmăriţi tineretul din stradă, nu contează unde vă aflaţi, la Chişinău, Cahul ori în oricare altă localitate. Majoritatea tinerilor sunt îmbrăcaţi în haine scumpe, asortate fără gust. Contează să fie scump ori sclipitor, parcă sunt nişte păuni. Nu deosebeşti top modelul de pe coperta revistelor de modă de copilele care sunt încă în clasa a 10-a de liceu. Lipseşte acel mijloc de aur în societatea asta a noastră. Alături trăiesc oameni extrem de bogaţi şi oameni extrem de săraci… În schimb, “ştim” să “udăm” prima bursă, primul salariu, orice fel de primă, mai ales atunci când cazi pe “coada” colegului “tocilar”.

— Astăzi, în ce proporţie tinerii vin la universităţi după carte sau doar după diplome?

— Urmăresc, de fapt, o altfel de tendinţă a tineretului studios. Sunt numeroşi tineri care vin la universitate doar pentru a primi o bursă socială, a face catedra militară sau pentru a pleca în SUA, în cadrul unor programe speciale. Sunt şi dintre acei care vin încoace după cunoştinţe, dar ei sunt puţini, majoritatea caută să rupă ceva profit şi nu se implică plenar în viaţa universităţii.

— De ce tinerii preferă, bunăoară, concursuri de frumuseţe şi mai puţin concursuri de inteligenţă?

— Socrate discuta cu o matroană ce deţinea o casă de toleranţă. Respectiva, pe un ton persiflant, i-a spus lui Socrate: “Văd deseori ucenici de-ai tăi vizitând fetele mele, oare chiar o astfel de educaţie le dai tu?”. La care, Socrate a răspuns: “Unora le vine mai uşor să coboare la nivelul tău, decât să urce la nivelul meu”.

— Cum se descurcă la studii studenţii cu note foarte mari la bacalaureat?

— Cei cu note foarte mari la bacalaureat, dacă aceste note sunt obţinute prin muncă, de obicei, nu se reţin prea mult în R. Moldova. Ei caută orice ocazie şi orice posibilitate să plece la studii peste hotare. Majoritatea celor care pleacă reuşesc să se integreze în alte centre universitare.

— Cum poate fi combătută corupţia din învăţământ?

— Pentru a obţine o astfel de performanţă, toate instituţiile, de la cele preşcolare la cele universitare, ar trebui incluse într-un sistem de asigurare financiară totală din bugetul de stat. Adică, ar trebui să revenim la sistemul de studii asigurat de guvern. Cel puţin aşa e în Finlanda. Părerea mea e că Finlanda este ţara cu cel mai performant sistem de învăţământ, finanţat integral de stat. În şcoala finlandeză se pune mare preţ pe ştiinţă şi practică, iar 43% dintre absolvenţii liceului aleg să facă şcoli profesionale. Aproape 50% dintre absolvenţi urmează studii universitare, Finlanda având cel mai mare procent de licenţiaţi din Europa. Şcolile de învăţământ profesional superior, orientat explicit spre practică, se bucură de mare succes. Există 28 astfel de şcoli în toată Finlanda, şi doar 21 de universităţi! De altfel, orientarea profesională a viitorului licean sau student este urmărită permanent de către profesor. Se consideră important ca, la  vârsta de 14—15 ani, elevul să fie informat despre meseriile cele mai solicitate (de electrician sau instalator, bunăoară). El află câte persoane, în întreaga ţară, lucrează într-o anumită meserie, care sunt domeniile cele mai căutate la momentul respectiv etc. Cheia succeselor în educaţie este calitatea profesională a profesorilor finlandezi. Trebuie să ai licenţă ca să fii încadrat într-o grădiniţă. Trebuie să ai masterul ca să fii profesor la şcoala primară. Mulţi dintre cei mai buni studenţi vor să devină profesori. Profesorii fac parte din elita promoţiilor lor şi sunt trataţi cu un respect egal cu cel al medicilor şi avocaţilor.

— Câţi dintre absolvenţii Universităţii din Cahul acceptă să plece la muncă în satele R. Moldova?

— Doar cei care doresc să ridice indemnizaţia de tânăr specialist, oferită de stat tânărului absolvent. Această indemnizaţie este un ajutor acordat din partea statului pentru tinerii pedagogi care sunt repartizaţi la muncă în localităţile rurale. Este una modică, dar, oricum, treizeci de mii de lei sunt un spor considerabil, în special pentru cei care se află la început de cale. Mulţi nu primesc aceşti bani din cauza propriei naivităţi, deoarece dacă nu pleacă imediat în localitatea respectivă, îşi pierd dreptul de a beneficia de această primă.

— Filmele premiate la mai multe festivaluri cum au fost realizate şi ce soartă au acum?

— Fiecare film îşi are soarta sa, dacă însă ar fi să generalizez, toate au subiecte inedite şi am investit mult suflet în ele. Pot vorbi zile la rând despre aceste subiecte. Dar nu le promovez pentru că am un neajuns: atunci când sesizez că nu cunosc ceva destul de bine, nu pot face următorul pas. Or, ca să  faci un film documentar BUN, trebuie să mai studiezi acest domeniu. Va veni şi timpul lor. Dar până atunci filmele stau pe poliţă şi aşteaptă să-mi vină muza (ce poate spune omul când este dominat de lene?).

— Dacă ar fi să regizaţi un film despre R. Moldova, astăzi, care ar fi linia de subiect a acestuia? Ce imagini aţi include?

— Ar fi un film ce ar arăta lumii o ţară cu adevărat independentă şi aş prezenta în acel film tot ce avem mai bun. Credeţi-mă pe cuvânt. Parcurgând drumul “de la Naslavcea la Giurgiuleşti”, m-am convins în repetate rânduri că R. Moldova e foarte frumoasă.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, A. G.