Principală  —  Interviuri   —   10 martie 2011. Corjova în…

10 martie 2011. Corjova în arest la domiciliu. Interviu realizat acum zece ani cu Valeriu Mițul, veteran al războiului de pe Nistru, care la 2 octombrie s-a stins din viață

 

La 2 octombrie curent, fostul primar al satului Corjova, Valeriu Mițul, veteran al războiului de pe Nistru și activist civic pentru drepturile omului, s-a stins din viață. 

Ziarul de Gardă a realizat acum zece ani, la 10 martie 2011 un interviu cu Valeriu Mițul, atunci primar de Corjovă și îl republicăm ca să vă reamintiți despre declarațiile făcute atunci de veteran.

La 24 iulie 2021, când Valeriu Mițul a fost iarași reținut de grănicerii transnistreni, ZdG urma să se întâlnească cu el, la Chișinău, pentru a realiza un nou interviu.

Interviu cu Valeriu Miţul, primar de Corjova, Dubăsari

 

Dle Miţul, de ce, împreună cu colegul dvs. de luptă, Iurie Coţofan, aţi decis să declaraţi greva foamei, atunci când, pe 2 martie, aţi fost arestaţi de forţele separatiste transnistrene?

— Nu suntem la primul caz de acest fel. Orice eveniment important organizat la Corjova se încheie cu mai multe probleme: intimidări, arestări, abuzuri, ameninţări, maltratări fizice şi psihice. Uneori chiar mi se pare că oamenii s-au obişnuit cu o astfel de atitudine. Când am fost arestaţi, am declarat greva foamei deoarece am vrut să sensibilizăm opinia publică despre aceste abuzuri, pe de o parte, iar pe de altă parte, ne-am gândit că poate fi periculos să consumi apa sau produsele alimentare care ţi le pot da acolo reprezentanţii puterii transnistrene. Atâta timp cât le stâm în gât, ar putea recurge la orice şmecherii, ca să ne facă să cedăm sau chiar să scape de noi.

Anchetă

 

Participant la războiul din 1992, pentru Independenţa R. Moldova.

În 2003, la alegerile locale din R. Moldova, a fost ales primar de Corjova.

Din cauza opoziţiei sale faţă de autorităţile de la Tiraspol, a fost arestat de mai multe ori de către miliţia transnistreană.

În timpul alegerilor locale de la 3 iunie 2007, autorităţile transnistrene au împiedicat locuitorii satului Corjova să participe la scrutin.

Deoarece a fost reales în funcţia de primar, Valeriu Miţul a fost ameninţat de separatişti cu moartea în repetate rânduri.

La 2 martie 2011, primarul Valeriu Miţul şi consilierul raional Iurie Coţofan au fost răpiţi de miliţienii transnistreni.

— Acum împărţiţi acelaşi salon de spital cu Iurie Coţofan. Până mai ieri, aţi împăţit aceeaşi celulă de detrenţie din beciurile miliţiei de la Dubăsari. Ce vă mai leagă?

— Ambii suntem din acelaşi sat, chiar am fost vecini, prieteni din copilărie, colegi de clasă şi fraţi de luptă, în 1992. Ne leagă destule, aşa încât să avem încredere unul în altul şi să ştim că, orice s-ar întâmpla, niciunul dintre noi nu este singur.

— Aţi fost arestaţi la ieşirea din biserica din sat, în drum spre cimitir, după slujba de pomenire a eroilor căzuţi în luptele de la Nistru. Ce spuneau sătenii care ieşeau din locaşul sfânt?

— Ce să spună? Cred că mai mult în sinea lor se gândeau că doar nişte antihrişti pot proceda astfel. De obicei, oamenii din satul nostru au frică de reprezentanţii forţelor transnistrene, care deseori intervin în forţă. La reţinere au participat vreo 40 de miliţieni transnistreni. Am încercat, dar a fost destul de greu să le opui rezistenţă. Participanţii la evenimentele de comemorare s-au implicat în apărarea noastră…

— Credeţi că arestarea dvs. ar putea avea vreo legătură cu alegerile prezidenţiale, programate să se desfăşoare în Transnistria?

— Cred că au o legătură directă. Prin orice acţiune de intimidare a cetăţenilor, separatiştii încearcă să demonstreze lumii că sunt încă o forţă. Dacă opinia publică s-a indignat, dacă colegii noştri, combatanţii, au organizat acţiuni de protest în sprijinul nostru, dacă au reacţionat organismele internaţionale, ei cred că puterea de la Tiraspol semnifică, totuşi, ceva. Prin tot ce fac, ei încearcă să amintească lumii că există şi că mai constituie o putere. Băgând frica în oameni, ei încearcă să rupă cât mai multe voturi în favoarea lor la alegerile prezidenţiale care se apropie.

— Cum se pregăteşte de alegeri regimul de la Tiraspol?

— În primul rând, propaganda făcută în mass-media transnistrene. E o campanie foarte energică. Mai auzisem că Smirnov umblă pe la întâlniri cu cetăţenii. Se mai vorbea că ar vrea să ajungă şi pe la Corjova, dar presupun că nu va avea curaj pentru asta. Ei se pregătesc anul împrejur de alegeri: le dau bătrânilor colete cu produse alimentare, le adaugă câteva ruble transnistrene la pensie. Iar omul, uneori, e ca peştele: alege să stea acolo unde apa e mai bună de înotat. Tocmai după acest principiu ei se pregătesc de alegeri… Vreau să vă spun că nu le este prea greu să convingă lumea, deoarece prin satele din stânga Nistrului au rămas persoane care nu mai pretind să lupte pentru integritatea teritorială a R. Moldova. Unii au obosit, alţii sunt bolnavi, alţii – decepţionaţi, deoarece viaţa trece, iar ei nu prea văd rostul acestei lupte. Între timp, cei mai activi luptători s-au refugiat din Transnistria şi îşi caută de viaţă care şi pe unde reuşeşte.

— De ce aţi decis să rămâneţi?

— Cred că e legătura cu baştina, cu rudele, cu toţi consătenii mei, dar şi cu cei pe care i-am pierdut în acel război nedrept.

— Cum se informează cetăţenii din stânga Nistrului despre tot ce se întâmplă astăzi în R. Moldova?

— Îmi amintesc cum lucrau mass-media în perioada conflictului militar de la Nistru. Atunci, 24 de ore din 24, oamenilor li se insufla panica, frica faţă de autorităţile de la Chişinău, li se vorbea despre nevoia de separare, în scopul prevenirii unirii cu România. Acum, mass-media de acolo respectă aceleaşi principii. Zi şi noapte vorbesc despre duşmanii de la Chişinău, despre pericolele care ar apărea odată cu reintegrarea celor două maluri ale Nistrului.

— Unde-i acum Tricolorul pentru care aţi fost arestaţi în ziua de 2 martie 2011?

— Nu ne-au restituit Tricolorul, la fel cum nu ne-au restituit decoraţiile, smulse de la piept, legitimaţiile de participanţi la războiul pentru apărarea independenţei, dar şi ştampila Primăriei, sechestrată atunci. Am protestat, le-am spus că nu ieşim din acel beci, unde am fost ţinuţi în arest, până nu ne restituie Tricolorul, dar nu aveai cu cine vorbi. Ne-au scos cu forţa, la fel cum ne-au închis cu forţa. De altfel, simbolurile naţionale ale R. Moldova îi înfurie întotdeauna. Au fost cazuri când au profanat Tricolorul…

— Cum reacţionează, de obicei, Chişinăul oficial în astfel de situaţii?

— Acum ştiu că Chişinăul insistă ca administraţia separatistă să prezinte scuze oficiale pentru profanarea simbolurilor de stat ale R. Moldova în timpul altercaţiilor de la Corjova, dar sunt sigur că, la fel ca şi mai demult, liderii de la Tiraspol vor lua apă în gură.

— Cum erau condiţiile de detenţie?

— Un beci ordinar. Rece, frig, întuneric.

— Cum aţi fost informaţi că sunteţi liberi?

— Nu ne-au spus că suntem liberi, ne-au spus să ne luăm lucrurile şi să ieşim de acolo. Nu ştiam nimic despre înţelegerile pe care le-au avut oficialii de la Chişinău cu reprezentantul politic al administraţiei de la Tiraspol, Vladimir Iastrebceak… Nu ştiam nici despre discuţiile autorităţilor de la Chişinău cu reprezentanţii Comisiei Unificate de Control (CUC), ai Comandamentului Militar Unit şi ai Misiunii OSCE legate de eliberarea noastră din arest… Nu ştiam că observatorilor OSCE le-a fost interzis accesul în zonă. Nu ştiam încă despre protestele şi despre demersurile Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă (UNVRI), care au cerut Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău eliberarea noastră. Atunci nu cunoşteam nimic nici despre demersurile unui număr de 400 de primari, care au cerut încetarea abuzurilor în acest caz.

— Aţi fost reţinuţi de mai multe ori pe parcursul ultimilor 10 ani. Cum a fost ultima detenţie în raport cu anterioarele?

— Eram reţinuţi, cel mai des, pentru câteva ore, dar nu pe perioade nedefinite de timp. De această dată, situaţia a fost mai complicată. În prima zi au invocat că am participat la acţiuni nesancţionate, am manifestat cu Tricolorul şi că am autorizat desfăşurarea la Corjova a evenimentelor comemorative. Sunt nişte motive severe, aşa cum le văd cei de acolo. Cum spuneam, scrutinul prezidenţial în care se află acum autorităţile transnistrene îi face mai necruţători. Şi cele două precedente, Ernest Vardanean şi Ilie Cazac, ne-au făcut mai neîncrezători că am putea fi eliberaţi în câteva zile.

— Cum comentaţi astăzi cele întâmplate la 2 martie?

— Ceea ce s-a întâmplat la 2 martie a fost o ameninţare pentru întreg satul nostru. Cred că oamenii mai sunt şocaţi de cele întâmplate. Prin aceste arestări lor li s-a spus că nu ar mai trebui să participe la astfel de manifestări, că ar trebui să-şi uite consătenii căzuţi în lupte, că nu ar mai trebui să reacţioneze la vederea Tricolorului… Li s-a mai spus să privească în direcţia Chişinăului cu atenţie şi prudenţă, deoarece la Corjova puterea o deţin autorităţile de la Tiraspol.

— Dar cum reacţiona consăteanul dvs., Vladimir Voronin, la arestările abuzive comise de separatiştii transnistreni, pe când el era preşedinte?

— Voronin a plecat din sat de mai mult timp. A avut şi el probleme să ajungă la Corjova, atunci când era şef de stat, iar maică-sa era bolnavă în sat. Nu cred că, în prezent, s-a implicat sau s-ar implica în rezolvarea acestor probleme.

— Dar în ce fel de relaţii este acum Vladimir Voronin cu satul său de baştină?

— Timpul trece şi supărările se mai uită. Dintre cele bune, satul va ţine minte ajutorul acordat la construcţia Bisericii Adormirea Maicii Domnului. Temelia bisericii a fost pusă în anul 2001, dar lucrările de construcţie au început prin 2006.

— Cum credeţi, din ce cauză membrii PCRM refuză să participe la evenimentele de comemorare a eroilor căzuţi în războiul din 1992?

— Aceste evenimente nu sunt organizate pe linie de partid şi nici nu ar trebui tratate ca atare. Cred că membrii PCRM au atitudinea lor faţă de acel conflict şi din această cauză nu participă la evenimentele de comemorare. Combatanţii, de fapt, nu ar trebui împărţiţi pe criterii politice.

— Aici, la spital, aţi fost vizitat de şeful Cabinetului de Miniştri, Vladimir Filat. Ce i-aţi cerut? Ce v-a promis?

— Nu am cerut nimic pentru noi, personal. De fapt, nu am discutat probleme personale. Am vorbit despre condiţiile specifice ale satului nostru. De ani de zile, autorităţile de la Chişinău tratează superficial aceste subiecte. E exact cum se întâmplă cu un bolnav căruia nu îi tratezi boala, dar îi dai doar medicamente ca să-i atenuezi durerea. Aşa se întâmplă şi cu noi, cei afectaţi de regimul separatist de la Tiraspol. Primim din când în când câte un analgezic, dar boala rămâne netratată şi, din această cauză, devine cu mult mai periculoasă. Ar trebui tratată boala, nu doar atenuată durerea. Cred că ar trebui să existe programe şi strategii concrete de soluţionare a conflictului transnistrean.

— Câţi locuitori sunt astăzi în satul Corjova?

— Când a fost efectuat ultimul recensământ, în 2004, forţele separatiste au reacţionat foarte violent, punând piedici persoanelor implicate în numărarea cetăţenilor şi a gospodăriilor. În 1997, populaţia satului Corjova era estimată la 2696 de cetăţeni. Conform recensământului din 2004, populaţia satului nostru constituia 2589 de oameni: 47,97% – bărbaţi, iar 52,03% – femei.

— Care este structura etnică a populaţiei din Corjova?

— 99,23% sunt moldoveni/români. Numărul ucrainenilor reprezintă 0,31%, la fel e şi numărul cetăţenilor de etnie rusă. Un fenomen periculos se înregistrează în ultimul timp. Casele părăsite de persoane care nu au mai putut suporta regimul de la Tiraspol sunt ocupate tot mai des de persoane de etnie rusă. Nu ştiu exact pe ce căi ajung ei să intre în posesia acelor case, dar satul este populat de tot mai multe persoane de etnie rusă.

— Corjova face parte din zona de securitate care este protejată de forţele pacificatoare şi de CUC. Cum e atmosfera în sat?

— De fapt, satul este împânzit de posturi mobile de control, care funcţionează 24 de ore din 24. Unele posturi au apărut fără ştirea autorităţilor publice locale, iar de acest lucru sunt responsabili membrii CUC. Astfel, autorităţile separatiste şi-au intensificat prezenţa la Corjova. Viaţa de zi cu zi a acestui sat înseamnă patrularea localităţii de către reprezentanţii miliţiei transnistrene. Aceste patrule nu doar intimidează cetăţenii, ci se implică şi în activitatea administraţiei locale. Consătenii mei încă nu au uitat cum miliţia transnistreană a intrat în liceul din localitate, la 1 septembrie 2010, sub pretextul unei ameninţări cu bombă. În realitate, au interzis autorităţilor locale şi administraţiei din Corjova să arboreze Tricolorul R. Moldova cu ocazia începutului de an şcolar.

— În ce relaţii este şeful Administraţiei de la Dubăsari, Grigore Policinschi, cu reprezentanţii forţelor separatiste?

— Ştim că pentru el nu este deloc uşor să activeze în condiţiile actuale, cât despre relaţiile cu reprezentanţii separatiştilor, cred că ar trebui întrebat însuşi Policinschi.

— Cum se descurcă familia dvs. în fiecare zi şi, în special, atunci când aveţi probleme cu autorităţile transnistrene?

— Deloc simplu. Soţia mereu este ameninţată cu disponibilizarea de la muncă, iar în jurul casei noastre miliţia transnistreană e oricând la ea acasă.

— Cum vă simţiţi acum aici, la spital?

— Cred că ambii am avut nevoie de investigaţii şi tratament. S-au adunat destule şi s-au acumulat destule. Mulţumim, pe această cale, tuturor celor care ne poartă de grijă aici, la spital, colegilor noştri combatanţi, care au pledat pentru eliberarea noastră, familiilor noastre, consătenilor noştri, mass-media, care au mediatizat cazul.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta Grosu


Interviul a fost realizat la 10 martie 2011.


Fostul primar al satului Corjova, Valeriu Mițul, veteran al războiului de pe Nistru și activist civic pentru drepturile omului, s-a stins din viață. Un anunț în acest sens a fost făcut sâmbătă, 2 octombrie, de către Pavel Cazacu, avocat Promo-LEX.

„A decedat domnul Valeriu Mitul. Un om curajos, plin de demnitate și pur și simplu un om bun. Viața la pus la încercare de multe ori, dar niciodată nu a renunțat să lupte: fie că au fost abuzurile regimului de la Tiraspol, fie ignoranța celor de la Chișinău. O să rămâneți în memoria noastră ca un adevărat luptător. Ma bucur că v-am cunoscut”, se menționează în mesajul postat de avocatul Promo-LEX.