Principală  —  IMPORTANTE   —   Interviu: „Cineva nu-şi poate menţine…

Interviu: „Cineva nu-şi poate menţine puterea fără sistemul judecătoresc. Totodată, oamenii din justiţie nu-şi pot menţine poziţiile fără cineva din legislativ sau executiv. De aceea, a apărut caracatiţa”

Interviu cu Dumitru Petru Sliusarenco, avocat Promo-Lex, expert în domeniul nediscriminării

— Dumitru, te rog să ne explici cum s-a ajuns la cazul Andrei Braguţa şi cine se face responsabil de faptul că un om care a încălcat regulamentul circulaţiei rutiere a fost reţinut, bătut, ulterior decedând într-un penitenciar din R. Moldova?

— Şi noi ne-am pus întrebarea: cum s-a ajuns, de la o simplă încălcare rutieră, ca un om care mergea cu 100 km pe oră să decedeze ulterior în custodia statului? Răspunsul la această întrebare este unul singur, din punctul meu de vedere. Sistemul de justiţie din R. Moldova este un cerc vicios, care, dacă te prinde, te înghite. Există foarte puţine şanse să te opui abuzurilor. E ca un şarpe care te înghite şi, puţin câte puţin, te distruge. Ce face acum Procuratura e ceea ce ar fi trebuit să facă de la prima zgârietură care a apărut pe corpul lui Braguţa. Un sistem cu adevărat deschis e cel care răspunde necesităţilor oamenilor, un sistem care nu pune cruce pe tine imediat ce ajungi în conflict cu legea.

— Constaţi că organele de drept au reacţionat, în acest caz, prea târziu. Totuşi, reacţia lor, cu suspendări din funcţie, o anchetă penală în desfăşurare, câteva demisii, cum ţi se pare?

— Exact. Prea târziu. Modul în care Procuratura a intervenit este unul profesionist, dar reacţia e tardivă. Reacţia sistemului, în general, trebuia să fie cu totul alta.

— Dacă nu ar fi fost mediatizat, crezi că în acest caz avea să fie aceeaşi reacţie?

— Nu, nu avea să fie. Este alt caz, paralel, care nu a fost mediatizat, pentru că nu au vrut părinţii acelei persoane, care se află acum într-o instituţie psihiatrică. Cred că Procuratura acţionează în limitele posibilităţilor. Noi am vrea, evident, schimbări în legislaţie, în practici, în comunicarea între ministere, departamente, dar asta nu poate face Procuratura într-un dosar. În afară de ceea ce face Procuratura, nu vedem nimic altceva şi asta ne alarmează. Nu am văzut pe nimeni să-şi dea demisia de onoare pe motiv că s-a ajuns la ce s-a ajuns. Ăsta nu-i efectul unei singure infracţiuni. E efectul a ani de zile de construire a unui sistem teribil…

— În care se protejează unii pe alţii…

— Absolut. Dacă ar exista un sistem deschis, în care funcţionează legea, atunci unul din acei poliţişti, anchetatori, procurori, medici, psihiatri, judecători, avocaţi care au interacţionat în acea perioadă cu Andrei Braguţa ar fi depus plângere, sesizând abuzurile. Dar, asta nu a făcut-o nimeni. Sistemul este închis şi nu permite în niciun fel protejarea omului şi a intereselor lui.

— Cum crezi, cine e cel mai responsabil în acest caz, persoana care ar fi putut schimba totul prin acţiunile sale?

— Procurorul şi judecătorul. Dar, în primul rând procurorul.

— Cum ai fi procedat tu, dacă ai fi fost judecător sau procuror în acest dosar?

— Dacă eram judecător, în primul rând, nu admiteam cererea procurorului. Restituiam demersul de plasare în arest, fără examinare, pentru că era întocmit incorect, nefiind respectată procedura legală. Trebuia analizată situaţia lui psihică. Dacă eram procuror, nici nu mă gândeam. Chemam un medic psihiatru, iar dacă era absolut necesar, solicitam plasarea lui într-o instituţie psihiatrică. În niciun caz nu poţi plasa un om care prezintă pericol, sau pentru el, sau pentru cei din jur, într-o celulă cu alţi deţinuţi, pentru că ori suferă ei, ori suferă el. E logic şi nici măcar nu trebuie să ajungem la interpretarea legii.

— Dacă în locul lui Braguţa era altcineva, un om cu statut social mai înalt, s-ar fi ajuns la reţinerea lui şi ulterior la plasarea în arest pentru un pumn?

— Dacă vorbim de relaţii de influenţă, evident, aici am văzut un biet tată care a stat alături de fiul lui, pe canapea, şi nu putea face nimic ca să-l ajute. Dacă venea un viceministru sau un şef de direcţie importantă, sau oricare alt om important, evident, se rezolva altfel, pentru că sistemul din R. Moldova e corupt, fapt recunoscut de toată lumea. Deseori se ajunge la situaţia că decide nu justiţia, nu sistemul judecătoresc, ci relaţiile de influenţă.

— În instanţa de judecată, ai avut situaţii în care ştiai că ai dreptate, dar judecătorul dă câştig de cauză părţii adverse, fără vreo explicaţie logică, tu gândindu-te că s-a plătit sau s-a influenţat acel magistrat?

— De multe ori am această senzaţie. Deseori ştim, de la partea pe care o reprezentăm sau de la alte persoane, că iată, sunt informaţii că s-a dat mită judecătorului sau procurorului. Şi atunci, este evident că lupţi cu morile de vânt. De multe ori am avut senzaţia asta, de multe ori se şi exagerează, pentru că oamenii, când nu au câştig de cauză, tind să dea toată vina pe sistem. Au fost cazuri în care eram convins 100% că nu vom pierde, dar am pierdut.

— Am discutat cu mulţi avocaţi. Unii, foarte sinceri, spun că e dificil, uneori imposibil, să câştigi un dosar important în R. Moldova fără a avea pile sau fără a da bani. E o percepţie greşită sau adevărată?

— Contează ce înţelegem prin dosare importante. Dacă ne referim la persoane importante care figurează în dosare, da, e greu să câştigi dosare când eşti implicat în proces cu astfel de persoane. Mie mi s-a creat impresia că pentru judecător contează chiar şi personalitatea omului, dacă îl ştie multă lume, dacă a fost la TV sau dacă a deţinut vreo funcţie. Asta înseamnă, de fapt, multe relaţii, multă influenţă.

— Cât de pregătiţi sunt avocaţii din R. Moldova, mulţi dintre care se plâng că justiţia nu e independentă? Adesea, când particip la şedinţe de judecată, văd unii avocaţi care nu pot spune două propoziţii coerente…

— Cred că avocatura, în momentul de faţă, este într-o stare deplorabilă. Am lucrat la un studiu în care, parţial, am examinat şi prestaţia avocaţilor din oficiu. Calitatea asistenţei juridice e la pământ. Majoritatea avocaţilor de la noi sau sunt prost pregătiţi, sau mediocri, pentru că sistemul de justiţie din R. Moldova, fiind prea corupt, face ca avocaţii să devină nişte intermediari în rezolvarea problemelor, pentru a duce banii unde trebuie, şi nu ca aceşti avocaţi să devină punctele forte, care ar schimba situaţia pe dosar cu o pledoarie puternică sau demersuri deştepte. Avem puţini avocaţi buni, iar aceştia sunt, de regulă, avocaţii care au avut o atitudine foarte responsabilă faţă de profesie încă din facultate, care au făcut studii peste hotare sau care au multă experienţă şi au învăţat din ea. Dar ei sunt foarte puţini.

— Din avocatură, făcând-o corect, fără a fi intermediar, poţi să-ţi permiţi o viaţă de lux, cu maşini şi case luxoase?

— Nu. Poţi să-ţi permiţi un trai decent, dacă eşti suficient de muncitor şi capabil. Poţi avea un trai confortabil, dar dacă îmi arăţi un avocat care trăieşte în casă de lux şi are maşină de lux, nu-l voi crede că a făcut banii cinstit, din avocatură.

— Fără să mai vorbim, în acest context, de judecători şi procurori.

— Exclus. Avocatul are cu mult mai multe posibilităţi să adune un capital. E liber profesionist, nu este limitat în sumele pe care poate să le primească şi, cu toate acestea, el nu-şi poate permite mare lux, dar un judecător sau un procuror, care are salariu fix, limitat în absolut toate activităţile, nici atât.

— Ca avocat, ai simţit reforma în justiţie, despre care se vorbeşte de ani buni?

— Puţin. Voi fi sincer. Anterior, când vorbeam despre problemele sistemice, părea că vorbeam la pereţi, pentru că actorii din justiţie nu recunoşteau aceste probleme. Atunci, era practic imposibil să faci ceva. Astăzi, s-a schimbat situaţia. Oamenii înţeleg greşelile, pot să le admită şi pot chiar să-şi asume responsabilitatea, să lucreze la ele ca să le rezolve. Dar, la modul practic, în ceea ce priveşte schimbarea atitudinii oamenilor, nivelul de corupţie, de influenţă în anumite procese juridice, situaţia a rămas la fel, sau poate e şi mai gravă. Cazul Braguţa, de exemplu, ne confirmă asta şi ne arată că sistemul este plin de lacune.

— Observi că judecătorii şi procurorii s-au schimbat după ce li s-au mărit salariile? Sunt mai corecţi, iau decizii mai motivate?

— Deseori am spus asta şi în public. Nu văd cum salariile mari, fără alte acţiuni de control al activităţii judecătorilor, pot sprijini cumva independenţa lor sau calitatea justiţiei. Rămân aceleaşi probleme pe care le-am scos în evidenţă de ani de zile, aceleaşi probleme şi atitudini în instanţă. Schimbare – nu.

— Ce model de justiţie poate fi aplicat în R. Moldova?

— Am fost în SUA şi sunt adeptul sistemului de justiţie de acolo, chiar dacă are destule lacune, necesită multe investiţii şi e destul de complicat. Sistemul bazat pe jurisprudenţă, pe drepturile omului şi pe reguli rigide, sistemul care oferă posibilitatea manevrelor, inclusiv a acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei, a tranzacţiilor de împăcare în procesele penale, aşa cum se întâmplă în SUA, cred că ar fi benefic şi pentru Moldova. Cel mai important este, în opinia mea, să avem reglementat precedentul judiciar. Asta ar rezolva multe lucruri.

— Vorbeşti despre acordul de recunoaştere a vinovăţiei. În ultimul an, în R. Moldova, au fost mai multe asemenea cazuri. Practic, fiecare caz important, cu ministru sau alt funcţionar, se termină cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Ce s-a întâmplat, ce s-a schimbat, în viziunea ta, încât aceste lucruri au devenit, acum, posibile?

— Aici aş face o specificare. Există o diferenţă între acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procedura de recunoaştere a vinovăţiei şi soluţionarea cauzei în procedură simplificată. Sunt lucruri diferite şi de cele mai multe ori vorbim despre a doua, când persoana recunoaşte tot ce a administrat procurorul şi solicită ca materialele să fie examinate fără prezentarea unor materiale noi, fiindu-i administrată o pedeapsă cu 1/3 termen mai mică. Cred că asta e o mare problemă, or, ea omite foarte multe aspecte din procesul penal. Există cazuri când oamenii ajung la decizia asta nu pentru că se consideră vinovaţi, ci pentru că-i presează sistemul şi pentru că sunt siguri că vor primi pedeapsă mare, vor fi condamnaţi, chiar dacă sunt nevinovaţi. Din acest motiv, aleg această procedură, mai ales că le oferă şi posibilitatea, de multe ori, de a rămâne în libertate.

— Au fost cazuri în care persoana care şi-a recunoscut vina era eliberată la scurt timp din izolator. Pare un fel de şantaj. Dacă recunoşti, te duci acasă, după câteva luni aflate după gratii.

— Este. Chiar şi la prima etapă a urmăririi penale, atunci când anchetatorul sau procurorul propune persoanei să-şi recunoască vina şi să colaboreze cu ancheta, iar dacă face asta, merge acasă, dacă nu – în arest. Este, evident, un instrument de sancţionare, de şantaj şi de obţinere pe viitor a unei astfel de atitudini din partea celor care intră în conflict cu legea, care ştiu ce poate să se întâmple.

— Facultăţile de drept, azi, produc jurişti sau doar absolvenţi la drept?

— Facultăţile de drept, azi, doar oferă spaţiu, bibliotecă şi, poate, câţiva profesori pe care, dacă îi interesezi, pot să te ajute să devii un jurist bun. În rest, facultăţile de drept nu fac jurişti, nu oferă oamenilor posibilitatea să înţeleagă. Eu nu am ştiut ce e ăsta drept adevărat. Când am ieşit din facultate, nici nu eram motivat să fac măcar avocatură sau juridică, în general. Au fost multe circumstanţe prin care am ajuns să fac avocatură şi am învăţat asta de la zero, treptat.

— În practică mai mult?

— Da, în practică, prin instruiri, cursuri private. Facultatea de Drept e bazată pe un model învechit de predare, extrem de ineficient.

— De ce crezi că fii sau fiice de judecători, procurori merg la Drept, dacă toţi, aparent, ştiu că nu vor avea salarii foarte mari? Care a fost motivaţia ta să mergi la Drept şi care crezi că este motivaţia lor?

— Nu e doar problema juriştilor, ci şi a medicilor sau a celor din alte domenii. Este vorba, într-un fel, de sindromul dinastiilor. Când persoana ajunge la un anumit nivel de dezvoltare, are un statut, este judecător, procuror sau avocat, atunci va prefera să ţină un loc călduţ pentru urmaşii sau rudele sale. Nu pentru că acele persoane ar avea înclinaţie spre asta. Nu pentru că sistemul are nevoie de ele, dar pentru că acolo există posibilitatea să le dezvolte şi să le asigure un viitor prosper sau stabil. Şi asta e foarte periculos, pentru că de multe ori ajung jurişti oameni care nu au idee de drept. Eu am absolvit Facultatea de Drept şi am făcut stagiere împreună cu un coleg, fiu de procuror din raion. Îl cunoşteam din clasa a doua. El a ajuns avocat neştiind, în viziunea mea, două lucruri elementare în drept. Dar, este avocat, practică până în ziua de azi şi pentru mine e inexplicabil, pentru că sunt convins că el a stricat multe dosare şi a făcut multe probleme în sistem. Dar, pentru că aşa a decis părintele său că e un loc călduţ acolo…

— Cumetrismul rezolvă dosarele în instanţele de judecată? Crezi că există cazuri în care judecătorul e cumătru cu avocatul, dar dosarul se examinează, pentru că nimeni nu declară acest conflict?

— Am avut multe cazuri în care clienţii spuneau că judecătorul este cumătru cu cineva din proces, sau că judecătorul de prima instanţă, pe care-l bănuiam că a luat mită, şi judecătorul de la Apel, care examinează acum dosarul, e naşul său. Am avut cazuri în care cineva dintre judecători recunoştea, am avut cazuri în care cineva, din proprie iniţiativă, renunţa la examinarea dosarului, dar în majoritatea cazurilor judecătorii, procurorii, avocaţii nu recunosc acest lucru. Şi dosarele se examinează tendenţios.

— Există vreo soluţie pentru a schimba lucrurile?

— Nu ştiu. Nu poţi interzice oamenilor să aibă aceste relaţii, dar nici nu poţi monitoriza aceste relaţii, pentru că unele dintre ele nu sunt, în mod juridic, înregistrate. Soluţia ar fi să avem autorităţi care lucrează eficient, şi dacă se raportează astfel de cazuri, să fie investigate şi să se ia decizii obiective. Cred că două-trei dosare de rezonanţă care ar exclude problema asta şi ar sancţiona persoanele implicate ar rezolva-o, în mare parte.

— De ce crezi că nu avem judecători din instanţe importante (Curtea Supremă, Curţile de Apel) sau procurori importanţi, reţinuţi sau anchetaţi pentru corupţie, dar avem judecători sau procurori prinşi cu 200 USD, din instanţe sau procuraturi raionale?

— Vorbim de un sistem interconectat, în care cineva nu poate să-şi menţină puterea fără sistemul judiciar. Totodată, oamenii din sistemul judiciar nu-şi pot menţine poziţiile fără cineva din sistemul legislativ sau executiv. Aşa s-a format caracatiţa asta, iar oamenii depind unii de alţii şi formează un mini-clan, care se acoperă şi se protejează reciproc. Victimele care apar sunt cei cu mai puţină influenţă, pe care e mai uşor să-i sacrifici. Probabil, va veni ziua în care va trebui de sacrificat două-trei figuri mai importante, dar asta, oricum, nu va rezolva problema, atâta timp cât judecătorii nu vor fi complet independenţi şi nu vor putea lua decizii exclusiv în baza legii şi propriilor viziuni.

— Să abordăm şi alt subiect. Ai apărat multe victime ale violenţei în familie. De ce bărbaţii bat femeile?

— Pentru că aşa i-a educat societatea, aşa i-a educat mama şi tata, iar statul nu a reuşit să le ofere suficiente informaţii ca ei să crească şi să înţeleagă care sunt rolurile lor şi că nimeni nu poate să atace integritatea şi securitatea altei persoane, chiar dacă este soţ sau soţie. Sunt foarte multe cazuri. Aici e vorba de o lipsă totală de informare, de modul în care ne creştem copiii şi îi învăţăm care-i rolul femeii, care-i rolul bărbatului, iar când se întâmplă că ei nu fac faţă acestor roluri sau refuză să le exercite, apar conflicte, probleme şi, la un moment dat, apare violenţa. Pentru că noi am avut o cultură a violenţei care era tolerată şi nici măcar nu era considerată infracţiune. S-a dezvoltat un întreg sistem care tolera asta. Respectiv, avem situaţia în care majoritatea femeilor, măcar o dată-n viaţă, sunt victime ale violenţei, sub diferite forme.

— Ai vorbit anterior despre violenţa economică asupra femeilor.

— Violenţă economică există, practic, în fiecare familie. Şi nu doar în Moldova, ci pretutindeni unde poziţia dominantă ce ţine de finanţe şi bani o are bărbatul. Prin asta el îşi permite să-şi controleze soţia, cu toate că ar putea fi invers. În majoritatea cazurilor, femeile sunt victime.

— Eşti expert în domeniul nediscriminării. Convinge-mă, de ce e nevoie de legi prin care se impune ca un anumit număr de candidaţi să fie femei? Nu ar trebui ca cei mai buni să candideze şi să câştige, indiferent că sunt bărbaţi sau femei?

— Asta e o concluzie destul de evidentă, la prima vedere: cine merită, acela să ajungă. În esenţă, lucrurile sunt mai complicate. Astfel de legi îşi propun să stimuleze participarea femeilor, pentru că atunci când eşti conştient că în consiliul local nu ajunge nicio femeie, nici nu vrei să participi. În al doilea rând, legile vin să combată stereotipul din societate şi să arate că femeile pot. Totodată, dacă vom întreba pe oricine, care sunt şansele unei femei şi ale unui bărbat să candideze, toţi vor spune că au şanse egale. Dacă însă săpăm mai adânc, vom vedea că bărbatul, în comparaţie cu femeia, are tot timpul la dispoziţie ca să fie în prim-plan. Femeia, în general, e ţinută acasă de copii, cel puţin câţiva ani. Atunci când ai în faţa ta doi oameni, un bărbat şi o femeie, şi pe unul dintre aceştia l-ai văzut zi de zi, manifestându-se, iar pe altul – niciodată, pentru că a stat acasă cu copiii, atunci şansele nu mai sunt atât de egale.

— Dar aceste decizii nu aduc în politică oameni întâmplători, doar pentru că partidele trebuie să aibă un anumit număr de candidaţi pe liste, bunăoară?

— Da, noi am avut exemple nu tocmai pozitive în politică. Posibil ăsta-i un pericol. Nu am studiat fenomenul îndeaproape, dar, dacă chiar e un pericol, e de scurtă durată, până se va restabili egalitatea de gen în politică.

— De ce crezi că, până acum, femeile nu s-au impus în politica din R. Moldova, poate cu excepţia Maiei Sandu?

— Tocmai pentru că nu au avut acces la putere, nu au avut încrederea societăţii.

— Dar de ce nu au avut încrederea societăţii?

— Pentru că niciodată nu au fost în prim-plan.

— Crezi că discriminarea de gen a fost vizibilă în campania electorală trecută, unde au candidat pentru funcţia de preşedinte un bărbat şi o femeie?

— Cred că şi un om care nu a auzit nicicând expresia egalitate de gen a sesizat că au fost foarte multe probleme legate de discriminare, multe aluzii discriminatorii, discursuri de ură, inclusiv ceea ce am văzut, cu feţele bisericeşti, dacă pot să le spun aşa, care au ieşit şi au zis că o femeie nu poate candida dacă nu are familie şi copii, cu acele încercări tendenţioase de a chema contracandidata la un film… Toate astea au transformat electorala precedentă într-un mare borş de stereotipuri, discursuri de ură… Cred că ăsta e abia începutul, iar ce urmează în următoarele campanii electorale este amplificarea acestui fenomen, când politicienii vor încerca, din ce în ce mai frecvent, să utilizeze fricile oamenilor şi stereotipurile.

— Tot ce s-a întâmplat în campania electorală trecută crezi că a încurajat sau descurajat femeile să facă politică?

— Cred că majoritatea femeilor care înţeleg cum stau lucrurile au fost încurajate, deoarece Maia Sandu a arătat că o femeie, care nu face de mult timp politică, poate obţine rezultate bune şi că există speranţe că o femeie ar putea schimba ceva, ce nu au putut schimba bărbaţii. Dar, pentru majoritatea oamenilor, campania trecută a arătat că politica e extrem de dureroasă şi murdară, iar multă lume va fi, în continuare, descurajată să se implice în politică, iar asta este regretabil, pentru că înseamnă că vom depinde de aceşti politicieni mediocri şi ipocriţi care ne-au condus până acum.