CHIRTOACĂ: Torţionarii şi legiuitorii — complici în dosarul “7 aprilie”

Interviu cu Dorin Chirtoacă, candidat la funcţia de primar general al Chişinăului la scrutinul din 5 iunie

 

 

— Dle Chirtoacă, cum v-aţi simţit, timp de 4 ani, într-o primărie cu mai mulţi funcţionari suspectaţi, periodic, de corupţie?

— Nu periodic, ci permanent, iar în raport cu unii, chiar pe bună dreptate. Oricum, a fost foarte antrenant. Cei 4 ani au trecut fără să înţeleg că trec. Cât priveşte aspectele legate de corupţie, ar fi mult mai eficient dacă toate cazurile care au fost sesizate ar fi ajuns la procuratură şi în justiţie… Funcţionarii demişi pentru încălcarea disciplinei financiare ar fi trebuit să ajungă la un verdict judiciar, fiind pedepsiţi, astfel încât să fie învăţătură de minte şi pentru ceilalţi. În condiţiile în care am avut o altă abordare din partea organelor de justiţie, ne-am pomenit cu aceşti oameni restabiliţi în funcţii, iar asta le-a dat curaj altora să continue, aşa cum sunt obişnuiţi de foarte mulţi ani. Dar şi lupta continuă în această privinţă şi sunt convins, pas cu pas, vom exclude fenomenul corupţiei din Primăria Chişinău.

— Poate fi considerat acesta unul dintre motivele pentru care aţi decis să mai luptaţi pentru un mandat?

— Preocuparea principală e de a merge înainte în ciuda tuturor obstacolelor, în ciuda tuturor fenomenelor care mă nemulţumesc, inclusiv cele legate de corupţie. În aceste condiţii. Cel mai important lucru a fost să ne mişcăm înainte.

— Mai mulţi cetăţeni acuză Primăria că nu a fost modernizată suficient, că în interior se mai păstrează reminiscenţe ale sistemului sovietic…

— Doar parţial au dreptate… Reminiscenţele sovietice se mai regăsesc deoarece aşa a fost organizată primăria timp de 20 de ani. Cu toate acestea, s-au produs o serie de îmbunătăţiri în această perioadă. Bunăoară, transparenţa activităţii. Înainte de 2007, site-ul Primăriei era practic inexistent. Acum acolo sunt foarte multe informaţii utile. Mai multe direcţii au început să utilizeze alte mecanisme decât cele de până la 1989. Direcţia Relaţii Externe a Primăriei a devenit, practic, o agenţie de atragere a fondurilor şi investiţiilor, reuşind să atragă 4 milioane de euro din fonduri europene pe parcursul ultimilor 4 ani. E o premieră pentru Chişinău.

— Ar putea avea Primăria un serviciu separat de atragere a investiţiilor străine?

— Avem în programul nostru un astfel de proiect. Acest lucru este decis deja în planul de dezvoltare instituţională şi de reformă economică. A rămas să fie aprobat în CMC. Totodată, mai multe întreprinderi municipale au implementat proceduri mai riguroase de achiziţii, devenind şi rentabile între timp. Deşi mai există probleme, în special legate de factorul uman, mai multe întreprinderi trec la un mod de administrare în stil european.

— Ce reproşuri vă aduc alegătorii?

— Că nu am reuşit, de exemplu, să-i primesc în audienţă, că suferă din cauza unor probleme cu care se confruntă de 5–10 ani, fără a identifica vreo soluţie. Nemulţumiri legate de creşterea preţurilor, a tarifelor, de faptul că salariile şi veniturile lor sunt în continuare mici. De altfel, starea de nemulţumire este una firească într-o democraţie, unde omul tinde să-i fie mai bine, să aibă rezultate mai bune, venituri mai mari… Important este să observăm dacă administraţia şi-a făcut datoria, chiar şi în condiţiile mai complicate din această perioadă. Primăria Chişinău, în aceşti ani, a acordat şi acordă, în premieră, compensaţii pentru consumul de energie termică şi pentru călătoriile în transportul public. Compensaţiile la căldură reprezintă 40% din factură. Asemenea indemnizaţii nu acordă nimeni. În bani, acestea înseamnă 400—600 de lei pe lună… Şi compensaţiile pentru călătoriile în transportul public sunt benefice. Prin acţiunile noastre de ordin social venim să compensăm greutăţile cu care se confruntă oamenii.

— Cum s-a schimbat atmosfera electorală după decizia PLDM de a-l retrage pe Victor Bodiu din cursă?

— Cred că lucrurile au început să revină la locul lor, deoarece aceasta era şi o aşteptare a societăţii. A existat şi un apel al nostru, de prin decembrie 2010, ca AIE să meargă mai organizat în alegeri şi să nu ne batem între noi, pentru că avem cu toţii un oponent comun – PCRM, care în alegerile din noiembrie 2010, adică doar acum 6 luni, a înregistrat un scor de 40% în Chişinău, de fapt un scor tradiţional pentru capitală. Acest scor făcea evident faptul că va fi dată o luptă între AIE şi PCRM. Deoarece acest lucru nu a fost înţeles la timp, prin aprilie 2011 am devenit martori ai unei confruntări neînţelese de către alegători între membrii AIE, în urma căreia alegătorii deveniseră confuzi, ei nu înţelegeau ce e cu această avalanşă de candidaţi AIE în cursa electorală. Iată că, la 6 mai, PLDM a decis să-şi retragă candidatul din cursa pentru Chişinău, iar acest fapt a mai calmat spiritele şi oamenii revin la aşteptările pe care le-au avut la început de campanie electorală.

— Aşteptaţi ca, pe ultima sută de metri, Mihai Godea să se retragă din cursa electorală?

— Acelaşi lucru s-ar referi la mai mulţi candidaţi. Totul depinde de voinţa dânşilor. Noi, repet, nu vom forţa pe nimeni. E dreptul fiecăruia de a decide în acest sens.

— De ce nu ar trebui votaţi comuniştii?

— Pentru că, mai bine de 100 de ani, aceştia sunt implicaţi în activităţi incompatibile cu democraţia sau chiar cu viaţa omului. După toate abuzurile comise de ei timp de 100 de ani, nu poate fi vorba de prosperitate. Chiar nu ştiu cum se face că unii oameni, care supravieţuesc la limita sărăciei, îi votează pe cei mai bogaţi politicieni din Moldova, care au milioane şi miliarde, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

— Credeţi că există riscul ca următorul mandat al primarului Dorin Chirtoacă să fie exercitat în condiţiile unui CMC de culoare roşie?

— Ne-am fript de mai multe ori… În urma unor trădări, am fost nevoiţi, din 2008 până în 2009, să lucrăm cu o majoritate comunistă în CMC. Şi pe parcursul anilor 2009—2010 s-au înregistrat diferite episoade de dialog cu comuniştii, iar acest lucru ne-a îngrijorat. Mai nou, am auzit mai multe declaraţii, ale unor formaţiuni membre AIE, dar şi ale comuniştilor, că nu ar fi exclusă o colaborare între vreo formaţiune AIE cu PCRM, după alegerile locale. Chiar candidatul PCRM, Igor Dodon, a declarat în cadrul unei emisiuni TV că nu este exclusă o reconfigurare în parlament. O reconfigurare în legislativ ar însemna, automat, o reconfigurare în CMC. Sunt sigur că nu există o altă soluţie pentru AIE decât să mergem împreună, excluzând orice fel de colaborare cu PCRM.

— PL va insista şi în continuare asupra condamnării crimelor comunismului?

— Cred în continuare că este la fel de important să condamnăm regimul comunist totalitar, la fel cum a fost condamnat regimul nazist, între care nu există nicio diferenţă, deoarece au aplicat aceleaşi metode şi practici.

— Care e cea mai importantă realizare a dvs. pe parcursul acestui mandat?

— În cadrul alegerilor, percepţia oamenilor este mai importantă decât ordinea în care au fost înregistrate realizările. Am reuşit să scăpăm de datorii, obţinând profit şi rentabilitate în cazul întreprinderilor municipale, iar acest fapt ne-a permis să realizăm mai multe proiecte de dezvoltare. De asta avem troleibuze noi, avem proiecte pentru asigurare cu apă şi canalizare, avem proiecte pentru drumuri. Deseori, cetăţenii nu percep aceste lucruri, deoarece e vorba despre documente contabile, care nu pot fi palpate, nu poţi sesiza datorii de miliarde…

— Care-i principala lecţie a primului mandat?

— Trebuie să te orientezi întotdeauna la timp, în orice situaţie, să fii pregătit întotdeauna de orice, să calculezi în prealabil orice pas, ca să poţi face faţă inclusiv situaţiei “păzeşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani  mă apăr şi singur”. Mai trebuie să ţinem cont de tradiţiile din R. Moldova, unde deseori înţelegerile sunt de un fel, iar realităţile de alt fel.

— De ce nu aţi împărţit responsabilităţile?

— Aş fi putut face publice responsabilităţile şi, de fiecare dată, aş fi putut arăta cine anume e responsabil de nesoluţionarea unor probleme. Dat fiind faptul că pretorii şi viceprimarii au fost numiţi în urma partajării funcţiilor în cadrul AIE, nu am vrut să deschid cutia Pandorei, oferind un prilej de ping-pong între colegii din Alianţă. Noi respectăm o regulă şi nu spălăm rufele în public. Am discutat toate subiectele cu uşile închise, pentru a nu oferi satisfacţii celor care se bucură de conflictele din AIE. Mai e ceva. Cât priveşte relaţia cu cetăţeanul, oamenii au ales primarul general, nu au ales pretorii, viceprimarii sau şefii de direcţii, de aceea am preferat să le răspund eu cetăţenilor, pentru că eu am fost ales.

— E prima campanie electorală a PL, după fuzionarea cu MAE. Cum evoluează lucrurile?

— Echipele s-au integrat, colegii de la MAE sunt implicaţi acum în derularea campaniei electorale din municipiu, suburbii şi raioane. Cred că ar trebui să aibă loc şi în continuare fuzionări şi consolidarea forţelor politice de dreapta.

— Aţi devenit, alături de ZdG şi Timpul de dimineaţă, ţinta unei campanii de denigrare, pusă la cale de unul dintre oponenţii dvs. PL a efectuat propria investigaţie? Ce concluzii aveţi?

— Ştim că au fost reţinuţi doi cetăţeni ucraineni în legătură cu aceasta. În privinţa lor se desfăşoară o anchetă penală. În locuinţa în care se aflau cei doi au fost găsite probe care demonstrează că ei sunt autorii falsului în privinţa ZdG. Din informaţiile pe care le avem, au fost interceptate convorbiri telefonice ale celor doi cu reprezentanţi ai serviciilor speciale din regiunea transnistreană, în special cu Dmitri Soin, despre care se ştie că ar fi reprezentantul serviciilor speciale ale Federaţiei Ruse. Aceştia sunt autorii acţiunii, comandidari fiind, suntem convinşi, reprezentanţi ai PCRM, care sunt susţinuţi în acest sens de declaraţii şi apariţii în presă, făcute de structuri şi servicii din regiunea respectivă.

— Venituri la buget de peste jumătate de miliard de lei… Ar fi putut fi mai mari?

— Bugetul municipiului este în scădere. Această creştere este una care ne-a permis doar să supravieţuim, fiind asigurată din sursele noastre proprii şi de eforturile depuse de Primăria Chişinău. Bugetul municipiului Chişinău pentru 2011, votat în lectură finală la 10 februarie 2011, prevede venituri în sumă de 1 miliard 889 milioane de lei şi cheltuieli de 2 miliarde 310 milioane, deficitul bugetar constituind 420 milioane de lei. Aş aminti aici că, în 2008, comuniştii au redus veniturile tuturor primăriilor din R. Moldova, prin anularea impozitelor pe venit ale agenţilor economici. Atunci Primăria Chişinău a pierdut 500 mil. de lei anual.

— Cine a avut de câştigat?

— Guvernul R. Moldova, deoarece aceste venituri nu au dispărut, ele au fost centralizate la nivel de stat, fiind acumulate de la plăţile TVA, în valoare de 20%. În cadrul AIE, în 2009, am avut o înţelegere ca, începând cu 2010, veniturile de care municipiul a fost lipsit să fie redate, începând cu 2010. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat şi, din punct de vedere financiar, am activat în aceleaşi condiţii ca şi pe timpul guvernării comuniste.

— Credeţi că lipsa unei Legi despre statutul municipiului Chişinău complică lucrurile?

— Sunt complicaţii din această cauză. Este nevoie de o modificare a cadrului legislativ astfel încât mai multe competenţe să fie transferate către municipiul Chişinău. În 2009, un proiect de lege înaintat de Primăria Chişinău nu a fost acceptat, deoarece nu a existat o unitate de opinii în AIE. Acum vom continua, vom negocia, pentru a identifica soluţii. Municipiul Chişinău are nevoie de descentralizare, de mai multe competenţe în vederea pedepsirii celor care încalcă legea, or, noi nu putem pedepsi pe nimeni dintre cei care încalcă legea în oraş.

— Când se va reveni la reforma administrativ-teritorială?

— În Chişinău nu avem nevoie de o astfel de reformă, decât doar de includerea întovărăşirilor pomicole în componenţa autorităţilor locale. Sunt case construite, sate noi în jurul Chişinăului, care nu au statut de localitate, şi asta complică situaţia prorietarilor acestor imobile.

— Chişinăul istoric mai poate fi salvat?

— Mă bucur foarte mult că acest subiect a devenit o prioritate pe agenda societăţii şi a mai multor formaţiuni politice. Problema a stat într-un con de umbră deoarece au existat altele, cum ar fi mirosul de la staţia de epurare, care erau mai stringente, mai deranjante. Imediat cum a fost soluţionată această problemă, apar la vedere alte subiecte, cum ar fi cele legate de centrul istoric al capitalei. Pedepsirea celor care încalcă legea astăzi e de competenţa Inspecţiei de stat în cosntrucţii, care ţine de Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului. Noi cerem ca aceste competenţe să fie transferate înapoi la Primărie, astfel încât fărădelegile comise în raport cu monumentele istorice să fie oprite fără drept de apel.

— Sancţiunile, cum sunt ele astăzi, pot fi acceptate cu uşurinţă de oricine…

— Nu vorbesc despre amenzi simbolice, practicate astăzi, ci despre demolări, penalizări drastice. În privinţa centrului istoric ar trebui aplicate reguli de reconstrucţie, de reabilitare, restabilirea elementelor care au fost mutilate de-a lungul timpului.

— Cum pot fi reduse pierderile din reţele, care sărăcesc în continuare cetăţenii?

— Muncim pentru reducerea acestora. La Apă-Canal au fost reduse până la 30—40%. La Termocom pierderile au fost reduse până la 20% în această perioadă. Pierderile, cu siguranţă, se reduc.

Despre problemele de la Moldova-gaz vorbim de mult. Am tot menţionat că nu există transparenţă în activitatea acestei instituţii, că pierderile au fost declarate ca fiind extrem de mari. Se ascund mai multe nereguli în activitatea Moldova-gaz.

— După deconspirarea neregulilor în reconstrucţia străzii Alba-Iulia, ce face acum Veaceslav Ţerna?

— Actele pentru demisia sa sunt pregătite. Dânsul are un concediu de boală prelungit. După alegeri vom reveni la acest subiect.

— Vor mai fi pedepsiţi vreodată cei implicaţi în crimele de la 7 aprilie 2009?

— Cu siguranţă. Cei implicaţi se cunosc foarte bine între ei şi ar fi imposibil ca faptele să nu iasă la suprafaţă. Din păcate, informaţia este ascunsă, lipsind intenţia şi dorinţa necesară la nivelul instituţiilor statului de a-i pedepsi şi a face dreptate tinerilor care au fost torturaţi şi chiar masacraţi în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Este vorba, în opinia mea, de o complicitate între cei care au comis aceste orori şi cei care astăzi îi protejează şi îi acoperă din punct de vedere politic.

— Aţi declarat că ar fi posibil să câştigaţi alegerile din primul tur. Cum aţi ajuns la această concluzie?

— M-am întâlnit cu oameni din diferite domenii: funcţionari, agricultori, şomeri, angajaţi ai unor întreprinderi, intelectuali. Au fost zeci de întâlniri zilnic. Constatăm că, în prezent, susţinerea e mai mare decât în 2007. Oamenii adresează mai puţine întrebări răutăcioase, ei înţeleg că au fost mai multe probleme financiare, că a fost tăiat şi bugetul, că am lucrat cu un buget extrem de mic, pentru un astfel de municipiu. Ei apreciază troleibuzele noi, refacerea lacului din Valea Morilor, locurile de joacă, terenurile pentru sport…  Mai mulţi înţeleg şi faptul că, în primii ani de mandat, am fost boicotat în activităţile Primăriei. Lăsăm la discreţia locuitorilor municipiului Chişinău să decidă dacă alegerile vor avea loc din primul tur sau dacă vor fi alegeri repetate. Nu forţăm pe nimeni, deşi, sub mai multe aspecte, ar fi bine ca pe 5 iunie să încheiem alegerile, mai ales că, în ultimul timp, la fiecare jumătate de an avem alegeri. Acest fapt ar conduce la economisirea mai multor milioane de lei din buget, pentru că turul doi înseamnă iarăşi cheltuială de bani. Repet, însă, nu vrem să forţăm pe nimeni. Sunt 14 candidaţi, bineînţeles, iarăşi va fi risipit un număr important de voturi…

— În cât timp aceştia ar mai avea posibilitate să se retragă?

— Se pot retrage până în ultima zi, doar că nu vor putea fi excluşi din buletinele de vot. În momentul în care un candidat îşi anunţă retragerea, cetăţenii, fiind informaţi, nu vor vota în favoarea lui.

— Contaţi să se întâmple acest lucru?

— Nu neapărat, chiar dacă o abundenţă atât de mare de candidaţi pentru funcţia de primar şi de candidaţi pentru un mandat de consilier complică lucrurile.

— Un candidat electoral şi-a conceput campania prezentând succesele primarului Chirtoacă, troleibuzele, terenurile de joacă, terenurile de sport, ca fiind ale sale. V-aţi întâlnit cu el, aţi discutat la acest subiect?

— Fiecare cu obrazul său. Se vede că, în acest caz, obrazul este mai gros. Asta, însă, e situaţia. Am muncit noi, timp de 3 ani, la acest proiect şi oamenii înţeleg cine şi ce fel de eforturi a depus. Au mai fost doritori să adune lauri de pe urma troleibuzelor. S-au liniştit. Se vor linişti şi aceştia, care încearcă să folosească în scop personal imaginea ce nu le aparţine.

— Într-un sondaj aţi devenit personalitatea politică cea mai credibilă în Chişinău. Ce a generat acest rezultat?

— Nu ştiu dacă anume eu ar trebui să fiu considerat persoana cu cea mai mare credibilitate. M-aş bucura să existe o relaţie sinceră, şi în continuare, între mine şi colegii din echipă, mai ales din echipa PL, şi locuitorii municipiului Chişinău. Dacă există o asemenea încredere, sondajele vor fi o simplă statistică. M-aş bucura dacă o asemenea relaţie de încredere ar fi reciprocă şi în creştere.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, ZdG

Achitat din fondul electoral al PL

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

6 comentarii

  1. elena

    Intr-adevar,ar fi bine sa avem un singur tur,sa nu irosim banii pe vint,ar cistiga chirtoaca,dar,…avem o suita intreaga de rinze ce se vor,se vad inscaunate si cocotate sus.

  2. Titirez

    Pai, domnul Chirtoaca, privit de aici din Romania, este un politician autentic si de forta chiar daca e atat de tanar. Locul lui ar fi printre cei mai apreciati politicieni cu priza la public de la Bucuresti. Poate ajungem si vremea aceea. Doamne ajuta !! De altfel si Chisinaul este al doilea oras romanesc ,incat si acolo e nevoie de un roman ca el. Hai , ca fac strigare: Votati Chirtoaca !!

  3. blackt

    ce va facut sal primiti pe cernei in partid si culmea sal promovati in cursa elctorala ca consilier municipal ? are o reputatie de infractor…

  4. MOS COSTACHE

    AIE , E CA RACUL STIUCA SI LEBADA.FIECARE TRAGE LA BUZUNARUL SAU.LA INTERESUL SAU.ASA AU SI LUAT-O LA BOT DE LA COMUNISTI. IMI PARE FOARTE RAU……..

  5. MONTREAL

    Basarabia trece prin cele mai importante momente ale sale. Anul 2011 e un an asemenator cu 1944; marile puteri isi indreapta
    iarasi interesul catre spatiul Tisa-Dunare-Nistru-Bug. Ce se pregateste in Romania cu regiunile si ce se pregateste in Basarabia
    cu federalizarea sunt 2 capitole din acelasi plan. Nu mai conteaza unirea ca act.Conteaza ideea de natiune care incepe sa se
    contureze. O natiune puternica si unita naste un adversar pe masura pentru marile puteri. Din 1944 pana acum marile puteri si-au
    pierdut din maretie, a ramas doar santajul pe care il practica. O Natiune Romana de 30 de milioane de locuitori reprezinta un
    grup compact f greu de manipulat. granitele nu mai conteaza. Ideea de apartenenta la natiune ii va cuprinde si pe romanii din
    ucraina( bucovina, maramuresul istoric, odessa), romanii din serbia ( voievodina si banatul sarbesc) si pe cei din Ungaria,
    Bulgaria, Grecia, Macedonia. Daca la Chisinau castiga un roman, o sa fie deranj mare prin anumite cancelarii europene. Daca
    castiga rusul( rus probabil doar cu numele…la fel ca si voronin) va fi liniste la Moscova, Budapesta si Belgrad. Pe restul
    nu ii intereseaza decat satisfactia Rusiei si implicit gazele…daca erau gazoducturi prin Basarabia…probabil ca era de mult
    in NATO.
    La Kiev in momentul de fata ei isi dau seama ca ucraina va avea soarta Iugoslaviei..un amalgam de culturi si religii care nu au
    nici un numitor comun. Orientarea pro NATO si pro UE a Basarabiei nu face decat sa grabeasca soarta ucrainei. Basarabenii sunt
    cei mai patrioti dintre romani, a-ti indurat prea multe ca sa fiti acum pacaliti de asa zisi comunisti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *