Interviu: „Cei care deţin puterea într-un stat nu ar trebui să aibă dreptul să deţină vreo instituţie mass-media”

Interviu cu Cathrine Gyldensted, fost corespondent al instituției publice a audiovizualului din Danemarca, în SUA, fondatoare a conceptului „Jurnalism Constructiv”

— Ce este „jurnalismul constructiv”, pentru cei care aud pentru prima oară această sintagmă?

— Mișcarea „jurnalism constructiv” a început în 2008, atunci când câțiva editori au început să dezbată subiectul privind corectitudinea cu care este reflectată informația de către jurnaliști, fiind lansată ipoteza că, în realitate, este posibil să existe ceva ce jurnaliștilor le scapă. Jurnalismul tradițional tinde să se concentreze pe „verificarea puterii” într-o modalitate clasică – analizând „ce nu merge bine”, și jurnaliștii anume aceasta tind să facă mereu. Dar în 2008, din anumite motive, în Scandinavia a început acea dezbatere, și pentru că este vorba de o comunitate nu prea mare, subiectul s-a răspândit foarte rapid. Sunt mai mulți piloni care stau la baza conceptului de „jurnalism constructiv”, dar, până la urmă, este vorba despre jurnalismul orientat spre soluționarea problemelor, și implică o abordare mai activă a jurnaliștilor, care ar trebui să implice mult mai mult cetățenii de rând în ceea ce fac.

— Există câteva persoane care au pus baza acestei mișcări în lume, printre care și dumneavoastră. Cine sunt ceilalți?

— În afară de mine mai sunt trei editori de știri în Danemarca și un editor în Suedia, care, la fel, au avut o influență foarte mare. Fiecare dintre noi a avut, la un moment dat, în activitatea sa profesională o experiență care l-a provocat să se gândească: ce nu facem bine?

— La ce fel de experiențe vă referiți?

— În Suedia, de exemplu, unul din editorii postului național de televiziune și-a dat seama la un moment dat că felul în care ei prezintă știrile despre Africa a dus la aceea ca populația suedeză să creadă că Africa a rămas în urmă de restul lumii cu 30-40 de ani. A fost realizat un sondaj printre cetățenii suedezi, care a scos la iveală faptul că populația suedeză cunoaște foarte puțin despre Africa. Acela a fost punctul de pornire în Suedia. În Danemarca, unul din editorii unui ziar, răsfoind într-o zi cele mai importante ziare, și-a pus întrebarea: cum ar fi posibil să crească fidelitatea cititorilor, să scrie despre lucruri cu adevărat relevante pentru viețile oamenilor? Acesta a fost motivul pentru care acel ziar a intrat sub umbrela jurnalismului constructiv. În Olanda exista un start-up mass-media, „De correspondent” (în traducere, „Corespondentul”), care își dorea să se lanseze în jurnalism într-un mod diferit de restul instituțiilor media existente, utilizând elemente ale jurnalismului constructiv. Acest lucru a fost suficient ca Olanda, ca țară, să intre sub umbrela „jurnalismului constructiv”, a fost nevoie doar ca o instituție media să înceapă „călătoria”, în cazul dat a fost „De correspondent”.

— Care a fost experiența care v-a provocat pe dumneavoastră să deveniți ambasadoare a jurnalismului constructiv în lumea întreagă?

— Înainte de a mă hotărî să-mi schimb radical abordarea asupra lumii, eram un jurnalist „clasic”, lucram pentru mass-media daneză (radio și televiziune). Printre altele, am lucrat și în calitate de corespondent în SUA. În timpul crizei financiare, am abordat o doamnă din New York care a ajuns în stradă, ca urmare a depresiei financiare. Realizând interviul, o întrebam despre cât de dificil i-a fost să-și piardă mai întâi jobul, apoi casa. La un moment dat însă ea m-a oprit și mi-a zis: „Dar am și învățat ceva din asta. Am învățat că sunt mai puternică decât credeam, că există oameni care sunt gata să mă ajute, dacă le cer ajutorul, și m-am apropiat foarte mult de fiul meu”. Venisem la acel interviu cu anumite stereotipuri – urma să intervievez o victimă a crizei financiare, dar răspunsurile ei despre cum a depășit problemele mi-au arătat că abordarea mea a fost din start una greșită. Această experiență m-a determinat să analizez poziția mea de jurnalist, pentru că vreau ca munca mea să fie corectă, iar preconcepțiile și stereotipurile ar putea duce la o acoperire inexactă a știrilor. Prin adoptarea unui unghi mai deschis și constructiv în abordarea noastră, suntem capabili să creăm o viziune mai informativă, mai educativă și mai amplă asupra numeroaselor povești care există și așteaptă să fie relatate de către noi.

— Cum ar putea jurnaliștii să aducă și să încorporeze conceptul de „jurnalism constructiv” aici, în R. Moldova?

— Acest concept poate fi implementat doar într-o instituție mass-media care este critică, liberă și independentă. În caz contrar, riscă să fie uzurpat și abuzat de putere. Eu personal nu aș accepta să le vorbesc jurnaliștilor despre „jurnalism constructiv” într-o instituție media care nu este independentă și liberă. Dacă instituția mass-media întrunește aceste condiții, ține de alegerea instituției dacă vrea sau nu să aplice acest concept, dar este la fel de important să fie adaptat realității din țara voastră. Un lucru cert este că „jurnalismul constructiv” tinde să ofere mai multă putere oamenilor simpli, să-i atragă în dialog cu jurnaliștii, să încurajeze implicarea acestora.

— Ați prezentat acest concept în peste 50 de redacții din diverse țări. Dintre toate elementele care definesc „jurnalismul constructiv”, ce este specific pentru fiecare țară vizitată?

— R. Moldova este prima țară în care îmi dau seama că „depolarizarea societății” este elementul nr.1 care necesită să fie implementat. În Scandinavia, ar fi „prezentarea soluțiilor”, în Norvegia – „tehnici noi de interviu”, același lucru este valabil și pentru Suedia. Pentru Danemarca ar fi specific elementul de „activism civic” – cum să implici cititorul și să-i oferi mai multă putere. Stăm în clădiri somptuoase și le vorbim oamenilor despre una, despre alta, dar o implicare directă a publicului nu are loc. Același lucru este valabil și pentru Olanda. Pentru SUA este specific elementul de „prezentare a soluțiilor”. Vorba e, cred, despre cum a fost definit jurnalismul, de-a lungul istoriei, în diferite țări. Redacția „De correspondent” din Olanda va merge în SUA anul viitor și vom vedea ce va ieși din asta – sau le va reuși să schimbe conceptul de jurnalism înrădăcinat de-a lungul istoriei, sau vor eșua.

— Dintre elementele „jurnalismului constructiv” care considerați că este cel mai important?

— „Prezentarea soluțiilor”. Oamenii au nevoie de speranță, să știe că există șanse pentru progres, că există o cale de ieșire din orice situație complicată și o cale de urmat după. Dacă îi lăsăm fără speranță, oamenii devin pasivi, or, o populație pasivă se transformă în una ușor de manipulat. Dacă ești fricos – ești ușor de manipulat. Și în acest caz, unicii care vor scoate foloase din asta sunt politicienii. Oferiți-le oamenilor speranța că lucrurile se pot schimba prin  implicarea lor. Da, arătăm că există probleme, și mai departe? Cum pot fi soluționate aceste probleme? Putem utiliza alte istorii de succes ca sursă de inspirație. Nu lăsăm în niciun caz oamenii fără nicio speranță. Speranța le dă oamenilor putere și îi motivează să fie activi.

— Jurnalismul, în forma lui actuală, îndeplinește sau nu această funcție, de a oferi soluții?

— Jurnalismul, în forma actuală, arată că sunt probleme, dar uită să prezinte soluții. Soluții însă trebuie să existe mereu. Vă amintiți istoria femeii fără adăpost, pe lângă faptul că este victimă, este și descurcăreață, trebuie să arătăm ambele ipostaze, care fac parte din aceeași realitate. Există probleme, dar există și soluții pentru acestea, și acesta este rolul jurnalismului – să arate ambele feţe ale realității.

— În contextul jurnalismului constructiv, cele trei elemente: politicienii, mass-media și cetățenii, unde considerați că ar trebui să se poziționeze în raport cu celelalte și cum ar trebui să interacționeze?

— Mass-media și cetățenii ar trebui să interacționeze cel mai mult. Tindem mereu să alergăm cu microfonul către cei care dețin puterea. Jurnaliștii ar trebui, dimpotrivă, să ia microfonul de acolo și să-l ofere oamenilor simpli, care au foarte multe de spus. În momentul de faţă, există preponderent o singură direcție – dinspre mass-media către cetățeni, nu și invers. Jurnalismul constructiv are rolul să consolideze legătura dintre cetățeni și mass-media. Dacă ne reușește acest lucru, atunci politicul va fi constrâns să asculte și să țină cont de ce spun oamenii simpli, va deveni mult mai implicat.

— Cum anume ar trebui să procedeze un jurnalist?

— Să vorbească în primul rând cu cetățenii, să arate în materialele pe care le scrie problemele cu care se confruntă aceștia și doar după asta, mult mai târziu, să invite politicienii să intervină. Și-atunci, politicienii devin deodată mai smeriți, pentru că, până acum, ei erau acei care se bucurau de toată atenția, li se acorda spațiu să se manifeste și, brusc, luându-le microfonul, ei rămân izolați, iar când revii ca să le ceri soluții, se implică mult mai activ. Jurnalistul ar trebui să revină la politicieni doar după ce află ce se întâmplă în societate și doar după ce știe concret care sunt problemele oamenilor. Până la urmă, politicienii sunt aleși de către cetățeni ca să-i servească tot pe ei, cetățenii, şi nu propriile interese. Din păcate, mass-media s-a obișnuit să meargă la oamenii simpli doar pentru vox populi, dar ei reprezintă mai mult decât atât.

— Cine trebuie să asigure și să monitorizeze libertatea presei într-un stat?

— Cei care se află la putere nu ar trebui să aibă dreptul să dețină vreo instituție mass-media, ar trebui să fie instituită o regulă în acest sens. Politicul nu trebuie să le dicteze editorilor ce și cum să scrie. Dar dacă vrei să deții o instituție media, atunci orice implicare în activitatea redacției trebuie exclusă, însă nu cred că acest lucru este posibil. În Danemarca, la un moment dat, au existat anumiți oameni influenți care au fondat sau au cumpărat o redacție și au încercat să o utilizeze pentru a-și realiza scopurile personale, însă acest lucru nu a durat mult, pentru că, din câte îmi amintesc, a intervenit Parlamentul. Nu poți să deții o instituție media și să-ți rezolvi propriile interese prin intermediul acesteia. Acest lucru ar trebui să fie stipulat în legislația oricărei țări.

— Ce sfaturi le-ați da jurnaliștilor din R. Moldova?

— În primul rând, luând în considerare faptul că mă aflu pentru prima dată în R. Moldova și Ziarul de Gardă este prima instituție media pe care o vizitez, vreau să vă spun că vă respect pentru lucrul pe care îl faceți aici. E foarte ușor să judeci și să dai sfaturi, venind din afară. Aș avea nevoie de mai mult timp ca să înțeleg această țară și ce ar fi posibil de realizat aici. Totodată, cred că majoritatea jurnaliștilor își doresc să reflecte în materialele lor doar adevărul, nu contează unde lucrezi. Să fie ambasadori ai adevărului – aceasta le-aș dori. Totodată, este important să găsească unghiurile oarbe atunci când privesc spre o anumită situație, să încerce mereu să analizeze orice problemă într-un mod complex, să fie curioși, să-și pună cât mai multe întrebări și să caute răspunsuri. Să încerce întotdeauna să vadă și să înțeleagă ambele fețe ale monedei, să-și depăşească propriile stereotipuri, și doar după asta, stereotipurile existente în societate.

Pentru conformitate, Maria Șveț