Cât costă independenţa electorală

Interviu cu Tatiana Badan,
primara s. Selemet, r. Cimişlia

 

— Cum aţi decis că vreţi să fiţi primar?

— Lucram de câţiva ani buni contabilă la primărie şi, urmărind activitatea, în special de management, a tuturor primarilor care au fost, m-am convins că nu prea se doreşte sau nu întotdeauna sunt capacităţile necesare gestionării unui buget sau implementării unui proiect. Am avut primari de diverse meserii, dar întotdeauna se justifica nereuşita prin faptul că bugetul e sărac, că nu sunt bani. Fiind contabilă, eu îndrăzneam să spun că se pot face lucruri mari şi cu bani puţini. Pe de altă parte, de când mă ştiu, am fost foarte activă, implicată peste tot, inclusiv în activităţi de voluntariat. Astfel, 1999 am acceptat să candidez la funcţia de primar, dar nu mi-au ajuns câteva voturi, mai puţin de 10. A fost o ambiţie personală. Pentru că n-am reuşit atunci, la următoarele alegeri mi-am organizat singură campania, aveam întâlniri cu sătenii şi încercam să-i conving că este timpul să schimbăm lucrurile în bine la noi în sat. În perioada 1999—2003, adică înainte de a fi aleasă primar, în calitate de contabilă am organizat nişte acţiuni de colectare de fonduri de la săteni pentru reconstrucţia gardului de la cimitirul vechi. Atunci, oamenii s-au convins că pot să fac ceva, mă gândesc eu.

— Cum a primit familia noutatea că veţi fi primar?

— La început, soţul era împotrivă. Nu era obişnuit cu ideea că o femeie poate fi primar şi mai ales fiind vorba de soţia lui. Trebuie să recunosc că am avut mari succese în activitatea mea şi datorită faptului că soţul m-a înţeles şi a acceptat deciziile mele. De multe ori atunci când mi-a fost greu, când nu mergeau lucrurile aşa cum îmi doream, el m-a sprijinit şi mi-a oferit ajutor. Când credeam că nu există soluţii la problemele apărute, discutam cu el şi îmi sugera idei pentru depăşirea acelor situaţii. Când am câştigat primul proiect pentru sat, era nevoie de o anumită contribuţie în bani din partea comunităţii, dar ca să-i aduni era aproape imposibil. Oamenii erau reticenţi, interpretau lucrurile în cel mai negativ mod, de genul că primarul vrea să folosească banii în interese personale. Nu ştiam ce să mai fac, timp era puţin şi soţul mi-a sugerat să mă întâlnesc personal cu sătenii, şi nu cu toţi odată, ci după sectoarele în care locuiesc. Aşa am şi făcut şi am reuşit. De fapt, au fost multe alte situaţii când soţul m-a ajutat. Chiar şi acasă, la bucătărie, mă ajută atunci când nu-mi ajunge timp. Au fost multe situaţii de acestea şi-i sunt foarte recunoscătoare.

— Dar cum s-a schimbat viaţa familiei dvs. după ce aţi devenit primară?

— S-a schimbat foarte mult. Mă gândesc şi constat că membrii familiei mele au devenit mai responsabili şi totodată mai activi. S-au implicat în activităţi de voluntariat, în tot ce se organizează la nivel local, copiii participau la toate activităţile extracurriculare din cadrul şcolii.

— Dar care ar fi avantajul de a fi primar apolitic?

— Când am participat prima dată la alegeri şi când nu mi-au ajuns câteva voturi pentru a obţine mandatul de primar, am fost promovată de un partid. După aceea, având o problemă la primărie, în calitate de contabil-şef, am încercat să obţin un sprijin de la partidul respectiv. Nu am primit un răspuns, deşi problema nu era una gravă. De fapt, era o nimica toată. Acum consider că de atunci mi-am făcut nişte concluzii cu privire la apartenenţa politică…

Pentru a fi un primar puternic, cu un eu propriu, este important, cel puţin de la început, să fie independent, apolitic. Aşa am considerat că este mai bine pentru mine. Astfel aş putea să am o comunicare deschisă cu orice partid, aş putea să mă exprim liber, să-mi permit să critic colegii sau deciziile Guvernului, atunci când consider că este cazul, fără a fi sub presiunea unui superior politic. Trebuie să recunoaştem că mulţi primari nu vorbesc până nu-şi consultă superiorii şi sunt folosiţi numai în campaniile electorale.

Democraţia adevărată se vede la nivel local. În alegerile locale, oamenii aleg persoana, se uită cine este ea, ce potenţial şi abilităţi are şi mai puţin se uită din ce partid face parte. La nivel local, mai mult candidatul, în special dacă este bun, face imagine partidului, decât invers.

— În condiţiile noastre, uneori, sunt mai multe piedici decât avantaje în cazul independenţilor. Care sunt acestea?
— În cele două mandate ale mele în calitate de primar independent, să vă spun sincer, nu mi-a fost deloc uşor. Orice proiect obţinut, orice reuşită în cadrul satului meu s-a realizat cu foarte mari greutăţi. Ca să implementezi un proiect, este nevoie de contribuţia comunităţii şi a administraţiei locale, care are un buget foarte sărac. În acest caz, eşti nevoit să te adresezi la consiliul raional sau la guvern. Când te adresezi acestora, aduc vorba despre apartenenţa ta politică, despre declaraţiile incomode făcute, despre felul în care votează sătenii tăi. Au fost situaţii în care am fost nevoită să fac lobby în aceste probleme prin discuţii separate cu consilierii raionali din diferite fracţiuni politice, şi de fiecare dată a fost greu de obţinut susţinerea lor.

— Cum aţi depăşit stereotipurile de genul că locul femeii nu-i în fruntea unui sat?

— Sincer, la început a fost foarte greu. Era un grup de bărbaţi din sat, mai activi, care nicidecum nu puteau să mă accepte în funcţia de primară. Erau chiar nemulţumiţi şi supăraţi că o femeie o să conducă satul. Cu fiecare ocazie, chiar dacă ştiam că nu mă priveau cu ochi buni, mă duceam la aceşti bărbaţi şi îi convingeam să se implice în activităţile pe care le desfăşuram în comunitate sau să mă sprijine în proiectele pe care le implementam. Uneori, mergeam la ei să mă consult, să le solicit opinia. Încet, încet, cu insistenţă, dar şi implicându-i în ceea ce făceam, s-au convins că împreună putem schimba lucrurile. M-am convins şi eu de schimbarea atitudinii lor la alegerile trecute, când am fost singura candidată la funcţia de primar.

— Ce soluţii găsiţi în situaţiile când de la primărie nu puteţi pleca, dar ştiţi că acasă sunteţi aşteptată?

— Nici acum nu-mi este prea uşor să spun familiei că nu voi fi acasă sau că voi lipsi câteva zile, fie că plec în deplasări, la seminare, la întâlniri. Parcă aş avea remuşcări că iarăşi îmi las familia fără atenţie, dar întotdeauna sunt susţinută, chiar dacă mi se dă de înţeles că şi cu ei trebuie să petrec ceva timp.

— Care a fost cel mai dur reproş din partea familiei?

— Am avut câteva crize de sănătate şi soţul, copiii mi-au zis că pentru ei este important să fiu în cadrul familiei şi să fiu sănătoasă. Mi-au spus că nu le place când mă dedic prea mult activităţii mele. Eu am înţeles că ei s-au supărat, dar aceasta este firea mea, eu sunt în satul meu de baştină şi, chiar dacă am şi greutăţi, am o mare satisfacţie când reuşesc să realizez ceva pentru satul meu şi pentru oamenii mei.

— Cât de des vă aşteaptă sătenii la uşa primăriei ca să discute?

— Destul de des vin oamenii să discute o problemă sau alta. De fapt, ziua mea de lucru nu se termină odată cu plecarea de la primărie. Casa mea se află în centrul satului şi oamenii vin la mine şi seara, şi la orice oră. Niciodată n-am refuzat nimănui. Oficial, lunea şi vinerea sunt zile de audienţă, dar nu m-am ţinut niciodată de acest program, am primit oamenii, am discutat cu ei sau le-am semnat actele oricând au avut nevoie. Dacă trebuie de lucrat, lucrez şi sâmbăta, şi duminica. Este ceva obişnuit.

— Nu e deloc uşor să fii primar, cu atât mai mult femeie primar, care are şi familie, copii. Care a fost motivaţia să participaţi şi la actualele alegeri locale?

— Cu toate că în ultimii ani a fost depusă o muncă titanică pentru a îmbunătăţi situaţia satului nostru şi calitatea vieţii sătenilor, au mai rămas multe de făcut. Odată începute schimbările, nu pot pleca la jumătate de cale, deşi am avut oferte mult mai tentante decât funcţia de primar. Mai trebuie de atras investiţii şi de reparat casa de cultură, unde forfotesc 6 colective artistice, două dintre care au titlul de colectiv model. Apeductul, finalizarea gazificării satului, reparaţia şi păstrarea şcolii de muzică din comunitate, renovarea muzeului – lista este mare. Acest lucru mă motivează să continui cu încă un mandat.

— Au fost situaţii când aţi dorit să demisionaţi?

— Nu, în schimb au fost situaţii când am simţit că alţii doresc ca eu să plec. Au fost multe cazuri când mi s-au pus piedici. La început aveam emoţii, dar pe urmă am învăţat să fiu motivată de astfel de situaţii.

— Care e cea mai complicată problemă din activitatea APL?

— În Moldova, administraţiiile publice locale, primăriile sunt lăsate în voia sorţii, să se descurce cum pot. Au fost câteva reforme, dar nu au atins rezultatul scontat. Şi acum se vorbeşte despre descentralizare, despre autonomie locală, spre care tindem, dar toate acestea lasă de dorit, pentru că aproape tot ce se face are loc în afara comunicării, consultării cu administraţiile publice locale.

— Cu ce realizări vă mândriţi?

— Mă mândresc cu mai multe succese. În primul rând, în sat, am reuşit să schimb mentalitatea oamenilor. Am obţinut mai multe proiecte, în cadrul cărora am schimbat sistemul de încălzire al liceului, am automatizat contabilitatea primăriei, care este un succes de management, am reconstruit capital un drum local, am reparat  grădiniţa, care nu funcţiona din 1996. Sunt şi multe alte succese pe care le-am obţinut, deşi sunt primar fără acoperire politică. Nu e un secret că nu e uşor să fii candidat independent. Nu ai susţinere politică şi găseşti mai greu soluţii, dar dacă ai voinţă şi insisteţă, oricum reuşeşti.

— Aţi spus că un succes cu care vă mândriţi este schimbarea mentalităţii cetăţenilor. Cum percepeţi această schimbare?

— Am avut deplasări în multe ţări, unde am văzut multe modele de succes, inclusiv de cultură, comportament al oamenilor. Întorcându-mă acasă, mă întrebam de ce la noi nu se întâmplă astfel de lucruri, de ce la noi oamenii nu sunt aşa, dar am înţeles că pentru a schimba felul de a gândi şi a privi lucrurile al oamenilor noştri este necesar ca autorităţile să-şi schimbe atitudinea, să orienteze anumite programe spre îmbunătăţirea condiţiilor de trai. Doar prin discuţii şi implicarea lor directă am convins oamenii să fie mai responsabili atunci când iau o decizie, să se gândească la consecinţele modului lor de viaţă, foarte greu este să-i înveţi să păstreze ceva după ce a fost construit sau renovat. Câtă muncă am avut cu schimbarea atitudinii faţă de deşeuri, gunoişti, că nu este un serviciu care să răspundă acestei necesităţi. De când sunt primar, dacă am dat una-două amenzi. Şi acum sunt convinsă că nu este o soluţie pedepsirea, nu schimbi astfel lucrurile. Oamenii au obosit de duritatea autorităţilor.

— Chiar dacă cetăţenii au drumuri mai bune, au sistem de canalizare şi alte comunicaţii, asta nu înseamnă că au să înceapă a gândi altfel…

— Am să dau un exemplu ce ţine de cultura politică şi nu doar. Oamenii, probabil nu doar la noi în sat, erau obişnuiţi să gândească că cineva trebuie să le dea, cineva trebuie să le rezolve problemele, că cineva trebuie să facă totul pentru ei. Am încercat, împreună, tot prin discuţii şi prin acţiunile desfăşurate în localitate, să le arătăm că de la ei trebuie să vină iniţiativa, că nu trebuie să aştepte ca altcineva să le îmbunătăţească viaţa, că trebuie să încerce singuri. Am dorit ca sătenii mei să înţeleagă că viitorul lor depinde inclusiv de felul în care votează. Nu am încercat să le spun pentru cine să voteze, le-am spus tot timpul doar să fie informaţi şi să-şi dea votul în cunoştinţă de cauză.

— Aţi fost în deplasare în SUA. Ce v-a impresionat acolo şi v-aţi dori să fie aplicat şi în localităţile noastre?

— Cunoşteam multe înainte de a mă duce, dar când am văzut cu ochii proprii cum funcţionează modelul american de administrare a fost un şoc, dar şi o motivaţie. Ceea ce am înţeles este că-i imposibil pur şi simplu să aplici un model din altă ţară, indiferent cât ţi-ai dori. Este necesar de modificat legislaţia şi, poate mult mai important, de schimbat atitudinea autorităţilor centrale faţă de cele locale. Să vă dau un exemplu de practică americană pe care aş aplica-o la noi. Poliţia comunitară, care funcţionează la ei, cred că este foarte necesară şi la noi. Pentru că ar putea oferi acest serviciu mai uşor şi mai aproape de cetăţeni. Va fi posibil acest lucru doar după reformarea Ministerului Afacerilor Interne şi doar cu voinţă politică. Ne-am convins că un şef de post care nu este în subordinea administraţiei publice locale nu poate să menţină ordinea publică într-o comunitate. Deocamdată, această idee nu a luat foc.

— Am înţeles că reprezentaţi prima localitate din R. Moldova în care au fost înregistrate căruţele. Care este beneficiul acestei realizări?

— A fost ideea noastră şi am reuşit să înregistrăm absolut toate căruţele. Acum toate au număr de înregistrare, certificat. Avantajul este că la noi în sat nu se mai fură. Se furau cai, se fura producţie agricolă de pe deal şi nu puteam ţine în vizor aceste acţiuni pentru că nu ştiam cine le-a săvârşit. Când poliţia făcea raiduri, se spunea că făptaşii sunt din sat, dar nu erau, sau invers. Acum, avem un regulament local prin care se interzice aflarea căruţelor pe câmpuri, pe timp de noapte, prin care se obligă proprietarii să-şi înregistreze caii la serviciul veterinar şi multe alte reguli. La început, unii au luat-o ca pe o glumă, dar în scurt timp practica noastră a fost replicată în alte localităţi.

— Cum au devenit căruţele din Selemet un model pentru toate satele noastre?

— La foarte scurt timp după ce am făcut noi această schimbare, la Cimişlia s-a produs un accident cu implicarea unei căruţe, pe timp de noapte. Atunci, căruţaşul a decedat şi pe parcursul a câteva zile nu a putut fi identificat cine şi de unde este. Comisarul, care era sceptic şi el la iniţiativa noastră, m-a sunat şi a recunoscut că am avut dreptate şi că modelul nostru e de urmat în întreaga ţară. În urma vizitei unei delegaţii de la MAI, ştim că au fost modificate nişte acte, regulamente, după care a devenit obligatoriu în întreaga ţară să fie înregistrate căruţele.

— Ce proiecte aţi mai realizat în Selemet?

— Din start, am iluminat strada centrală. Satul e situat de-a lungul acestei străzi, care are peste 3 kilometri. Aproape totul s-a realizat cu munca voluntară a sătenilor şi cu sponsorizările agenţilor economici locali. Altă iniţiativă de a noastră este iniţierea unui centru comunitar de prestare de servicii zooveterinare şi de consultanţă în agricultură. Am obţinut chiar şi un proiect prin intermediul căruia să însămânţăm vacile din sat, aproape gratis. În cazul familiilor social-vulnerabile sau al celor cu mulţi copii, care-şi doresc să însămânţeze vacile, dar nu au posibilităţi, primăria le oferă aceşti bani. Pentru ambele iniţiative am fost premiaţi de Consiliul Europei.

— Una dintre problemele R. Moldova este îmbătrânirea populaţiei. Experţii susţin că satele noastre sunt pe moarte. Ce faceţi pentru a încuraja tinerii să nu plece?

— Această problemă mă preocupă de mult timp. Tinerii sunt orientaţi să plece din sat pentru că nu au locuri de muncă. Încercăm să găsim soluţii prin identificarea investitorilor care ar putea să-şi dezvolte afaceri în satul nostru, dar străinii ne refuză din cauza instabilităţii politice. Primul obiectiv, destul de greu de realizat, a fost repararea şi deschiderea grădiniţei. Ca să creezi condiţii de activitate, trebuie, în primul rând, să oferi posibilitate familiilor tinere să-şi ducă copiii la grădiniţă. De vreo doi ani, cu multă insistenţă, încerc să conving autorităţile raionale că grădiniţa trebuie să funcţioneze ca şi până acum, cu un regim de 10 ore şi jumătate, pentru că se doreşte reducerea acestuia în scopul optimizării, dar eu m-am opus. Ei nu pătrund în esenţa problemei, nu s-au consultat cu noi. Noi avem un grup de femei tinere care lucrează la Cimişlia, la o companie cu capital străin, şi dacă am reduce orele de activitate a grădiniţei, ele nu ar avea unde-şi duce copiii în timpul absenţei lor şi ar risca să renunţe la serviciu.

— Se presupune că o femeie primar e mai sensibilă la problemele femeilor din comunitate. Cum trataţi problema violenţei în familie?

— Din păcate, generaţii întregi au fost educate că barbatul este atotputernic în familie, plus sărăcia şi consumul de alcool, care generează această problemă. Am avut multe cazuri când femeile abuzate au venit la mine să se plângă. Întotdeauna m-am străduit să nu implic poliţistul. Mergeam în familii şi încercam pe cale amiabilă să discutăm, să identificăm împreună din ce motive s-a ajuns la situaţia respectivă şi ce se poate de făcut pentru a nu se mai repeta. De multe ori sunt bune efectele, mai puţin în familiile în care unul dintre soţi este dependent de consumul de alcool,

— Ştim că aţi dezvoltat şi nişte proiecte sociale. Despre ce este vorba?

— Timp de trei ani am avut un proiect cu Armata Salvării, prin care familiile sărace, invalizii beneficiau trimestrial de consultanţa gratuită a 8 medici foarte buni şi, respectiv, de tratament, tot gratuit. De câteva ori am adus în sat ajutoare umanitare. Suntem singura localitate din raion în care funcţionează o cantină socială. Deja de vreo 5 ani alimentăm persoanele vârstnice, nevoiaşe. Acum, în cadrul unui bloc al grădiniţei facem un centru comunitar pentru copiii cu dizabilităţi.

— În situaţia în care cu greu vă găsiţi timp pentru familie, de ce aţi acceptat să fiţi preşedinta CALM?

— Am fost unul dintre membrii activi care au fondat CALM. S-a discutat că e important pentru viitorul acestei organizaţii ca în fruntea ei să fie o persoană neutră din punct de vedere politic. Din start, am refuzat, dar pentru că şi alte persoane care au fost propuse au refuzat, m-am văzut nevoită să-mi schimb decizia. Am acceptat doar de dragul realizării ideii pentru care a fost creată această organizaţie, şi anume că în R. Moldova reformele nu pot fi făcute în lipsa unei asociaţii a autorităţilor locale, cu care să se consulte orice idee ce se doreşte a fi implementată.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Tatiana EŢCO

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *