Principală  —  Interviuri   —   Bunici de 90 de ani,…

Bunici de 90 de ani, cu Land Cruiser, Hummer sau Maserati

Interviu cu Roman Talmaci, preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti (UNEJ)

— Neexecutarea hotărârilor definitive ale instanţelor de judecată constituie principalul motiv pentru care R. Moldova a fost şi este în continuare condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). De ce?

— Neexecutarea hotărârilor judecătoreşti a fost şi rămâne, din păcate, o problemă. De ce? Ar fi multe de spus. În 2010, legislaţia R. Moldova a fost modificată esenţial. Executorii judecătoreşti au căpătat o altă formă de organizare, trecând de la sistemul public la cel privat. Acum, ei singuri îşi organizează activitatea, iar principalul lor venit constă din sumele pe care le încasează de la debitorii rău-platnici. Parcă, la prima vedere, reforma s-a arătat a fi bună, legislaţia fiind apreciată chiar de instituţiile europene ca una foarte progresistă. Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că reforma, pe alocuri, a suportat şi unele eşecuri, şi asta din simplul motiv că autorităţile au început să privească altfel executorii judecătoreşti decât îi priveau anterior. Acum, executorii sunt consideraţi ca fiind în opoziţie cu ideile statale.

— La ce anume vă referiţi?

— În ultima perioadă, au existat unele imixtiuni indirecte în sistemul de executare. De exemplu, în august 2011, Guvernul şi-a asumat răspunderea şi a modificat legislaţia la capitolul executarea hotărârilor judecătoreşti, introducând în legislaţie un termen de executare benevolă de 15 zile. Acum, primind hotărârea instanţei de judecată, executorul judecătoresc nu poate să întreprindă imediat măsuri de constrângere, ci trebuie să aştepte trecerea acestor 15 zile. La prima vedere, ar părea un paradox. Un om s-a judecat ani de zile pentru a obţine o hotărâre definitivă, iar atunci când a obţinut-o, în loc să primească banii, trebuie să aştepte încă 15 zile. Noi nu am fost de acord cu asta şi am contestat acest termen de executare benevolă la Curtea Constituţională. Până la urmă, legea a fost considerată constituţională, dar un judecător, Victor Puşcaş, a avut o opinie separată, considerând că nu e normal acest termen de 15 zile pentru executare benevolă, întrucât sunt hotărâri ce trebuie executate imediat. De exemplu, în cazul pensiei alimentare. Copiii trebuie să mănânce acum, nu peste 15 zile. Această executare benevolă a creat probleme şi în ceea ce priveşte încasarea onorariului pentru executori. Pentru că, dacă debitorul îşi onorează obligaţiile în 15 zile, executorul nu încasează nimic, dar el, în aceste 15 zile, lucrează, ţine cazul sub control.

— Există şi oameni care îşi achită benevol datoriile?

— Da, există. Noua lege prevede sancţiuni pentru cei care au datorii. Nu e comod să ai datorii. Astăzi, fiecare debitor conştient care a pierdut un proces vrea să-şi onoreze obligaţiunile cât mai repede. Pentru fiecare zi în care nu plăteşte, debitorul este penalizat. Cei care vor să plătească în plus, se joacă de-a mâţa cu şoarecele. Dar fenomenul cel mai trist e că, în aceste 15 zile de executare benevolă, debitorii, când văd că li se acordă acest termen, nu caută să-şi onoreze obligaţiunile, ci să-şi înstrăineze activele şi bunurile pe care le deţin. Aşa suntem noi. Ne place să ne eschivăm.

— Ajungem şi la acest subiect. Să revenim totuşi la CtEDO.

— Da, slavă Domnului că în lista persoanelor responsabile de condamnarea ţării noastre la CtEDO pe anul 2012 nu există executori judecătoreşti. În mare parte, vinovate de neexecutarea hotărârilor judecătoreşti se fac autorităţile publice locale. Asta a fost, este, dar sper că nu va mai fi. Principalii actori în procesul de executare sunt în primul rând autorităţile publice locale. Bunăoară, Consiliile locale au obligaţia de a da bonuri de repartiţie, de a asigura persoanele social- vulnerabile cu spaţiu locativ, de a aloca terenuri… Dar executorul judecătoresc nu poate obliga funcţionarii să execute o hotărâre de judecată decât prin întocmirea unui proces-verbal contravenţional, lucru care, procedural, este foarte greu de făcut.

În 2011, a fost publicată legea nr. 87 cu privire la repararea de către stat a prejudiciilor cauzate prin erorile din justiţie. Legea însă nu funcţionează până la capăt. Oficial, faţă de funcţionarii vinovaţi de condamnarea ţării noastre la CtEDO, poate fi aplicat regresul. Dacă eşti funcţionar şi n-ai contribuit la executarea unei hotărâri, statul plăteşte paguba faţă de cetăţean, dar urmăreşte ulterior recuperarea banilor de la acel om. Aşa e şi logic. Dar, legea nu se respectă. La noi, funcţionarii nu execută o hotărâre, statul plăteşte şi toată lumea e împăcată. Eu cred că ar trebui făcute unele modificări în legislaţie, şi dacă consilierii locali nu pun pe ordinea de zi executarea unei hotărâri judecătoreşti de 2—3 ori la rând, această atribuţie ar trebui să revină instanţei de judecată.

— Pe puncte, care-s principalele motive pentru care hotărârile judecătoreşti nu sunt executate?

— Motive sunt mai multe. Un motiv ar consta în faptul că este o procedură foarte anevoioasă de tragere la răspundere a debitorului pentru tăinuirea bunurilor sale sau pentru eschivarea autorităţilor publice de la executarea hotărârilor judecătoreşti. Sunt probleme şi vis-a-vis de accesul la informaţii. De exemplu, executorii judecătoreşti, în virtutea atribuţiilor lor, atunci când trebuie să încaseze o anumită datorie în folosul statului, nu dispun de o informaţie simplă, dar foarte importantă. Noi nu avem acces la conturile bancare ale debitorului. Executorul judecătoresc nu are acces la o asemenea informaţie. Suntem în litigiu cu Inspectoratul Fiscal din cauza asta. Nu e normal.

— Relativ la neexecutare. Se tot vorbeşte despre faptul că unele hotărâri nu sunt executate deoarece nu prezintă interes pentru executori, fiind vorba de un onorariu prea mic pentru ei. Este adevărat?

— Da, sunt dosare mai puţin atractive, cum ar fi restabilirea la serviciu, încasările de la autorităţile publice, pensia alimentară. Totuşi, legiuitorul, la momentul reformei, a prevăzut şi asta, şi acum executorii au obligaţia să întreprindă măsuri de executare din 15 în 15 zile. Dacă executorul nu se conformează, în privinţa lui va fi aplicată o sancţiune. Conform statisticii, în raport cu perioada în care executorii erau de stat, în ultimul timp petiţiile privind dosarele neatractive au scăzut cu circa 70 %. Asta vorbeşte despre faptul că totuşi se lucrează şi cu această categorie de documente.

— Cât de buni sunt cetăţenii R. Moldova în a-şi ascunde averile şi proprietăţile?

— În majoritatea cazurilor, când ajungi la faza executării silite, debitorul este curat ca lacrima din punct de vedere patrimonial. Nu prea dispune de bunuri înregistrate pe numele său. În mare parte, populaţia îşi ascunde veniturile. Şi cum rolul executorului nu e de a constrânge sau şantaja pe cineva, ci de a executa o hotărâre având la bază bunurile pe care le deţine debitorul, în cazul în care acesta nu are bunuri, executarea nu e cu succes, iar procedura de executare se restituie. Sunt destul de frecvente cazurile când persoanele cu datorii circulă cu maşini scumpe şi toată lumea ştie că maşina este a lui, dar atunci când verifici, vezi că el foloseşte maşina în baza unei procuri. De fapt, maşina este înscrisă pe bunica de 90 de ani de la ţară, care are înregistrată pe numele său o unitate de transport ca Land Cruiser, Hummer sau Maserati. Este foarte dificil de a demonstra în aceste situaţii că nu acea bunică este proprietarul maşinii şi că nu a cumpărat-o ea din pensia acumulată, ci că aparţine nepoţelului, care-i plin de datorii.

— Care sunt cele mai des utilizate metode prin care îşi ascund proprietăţile şi veniturile cei care au datorii, dar nu vor să le plătească?

— De obicei, înscriu bunurile pe terţe persoane, care nu sunt într-o zonă de risc. Cu părere de rău, majoritatea funcţionarilor publici nu-şi au înregistrate bunurile pe numele lor. Nu ştiu de ce, dar zona asta, a funcţiei publice, este considerată o zonă de risc. Zonele off-shore sunt o altă metodă de a acumula bani astfel ca nimeni să nu ţi-i poată lua.

— Ar fi o soluţie ca executorul judecătoresc, în cazul în care debitorul nu are nimic înscris pe numele său, dar există bănuiala rezonabilă că acesta şi-a înscris averea pe alţi membri ai familiei, să poată pune sechestru pe bunurile acelor membri?

— Este dificil, pentru că aici intervine dreptul de proprietate. Sunt sigur însă că, dacă statul ar garanta dreptul executorului de a greşi, ar fi executate alte 50% din hotărârile instanţelor de judecată.

— Există hotărâri care nu sunt executate niciodată?

— Desigur că există. În R. Moldova termenul de prezentare a unui dosar pe executare este de 3 ani, ceea ce face destul de dificilă punerea în executare a tuturor hotărârilor. În alte ţări sunt alte practici. De exemplu, în Germania, termenul de punere în practică a unei hotărâri este de 50 de ani. E un termen mai real, mai corect. Totodată, peste hotare nu există prevederea privind restituirea documentului executoriu fără executarea lui, aşa cum există la noi.

— Aţi descoperit în sistem relaţii mai apropiate între debitori şi executorii judecătoreşti, în urma cărora primul nu-şi plăteşte datoria?

— Aceste relaţii poate că au existat în vechiul sistem. Astăzi ele dispar, şi asta pentru că executorul este direct legat de recuperarea reală a datoriei. Cu cât mai repede o recuperează, cu atât mai repede îşi încasează onorariul, din care se întreţine. Protejarea debitorului devine neatractivă acum. Fenomenul a rămas în istorie. Da, când executorii erau funcţionari de stat, exista aşa ceva. Ei aveau un salariu de câteva mii de lei şi căutau alternative la venit.

— Nici pentru sume mari de bani nu există asemenea relaţii? Până la urmă, debitorului îi este mai convenabil să-i plătească unui executor câteva sute de mii de lei decât câteva milioane creditorului…

— În vechiul sistem exista o influenţă din exterior. Astăzi, dacă un executor simte că este presat sau dacă creditorul vede că e ceva necurat la mijloc, este liber să depună o cerere simplă prin care să ceară transmiterea dosarului său unui alt executor judecătoresc. În aceste condiţii, debitorului îi este mult mai greu să se înţeleagă cu cineva. Va plăti la unul, la altul, dar până la urmă îşi va da seama că e mai bine să-şi achite datoria.

— Acum, când executorii judecătoreşti nu mai sunt salarizaţi de către stat, iar salariul lor depinde de cât de bine îşi fac meseria, cam cât poate câştiga pe lună un executor judecătoresc care-şi face treaba?

— Venitul unei persoane e o informaţie confidenţială. Dar nu trebuie să uităm că, în mod normal, un executor judecătoresc cheltuieşte lunar în jur de 15 mii de lei pentru întreţinerea biroului. Are nevoie de secretară, de contabil… În total, în jurul unui executor activează vreo 7 persoane, care trebuie plătite.

— Spuneţi-mi măcar o sumă aproximativă…

— E greu de calculat. Uneori, un executor poate să nu câştige nimic timp de 2—3 luni, iar ulterior poate câştiga 20—30 sau 50 de mii. Sunt executori care au încasat chiar mult mai mult. Totul e relativ.

— E rentabil deci să devii executor judecătoresc în R. Moldova…

— Nu aş spune asta. E stresant. Ţi se fac dosare penale la comandă… Noi, de exemplu, avem în ţară 180 de executori judecătoreşti. Pe parcursul ultimilor 2 ani şi jumătate, au depus cerere pentru a pleca benevol din sistem patru persoane. Raportat la numărul de avocaţi şi notari plecaţi benevol din breasla lor, această cifră este cea mai mare. Ceea ce vorbeşte despre faptul că nu e totul chiar atât de roz. Există concurenţă între executori. Unii, după reformă, nu s-au manifestat pozitiv, nu au făcut faţă concurenţei, nu au demonstrat calităţi de manager şi au plecat. Nu uitaţi că executorii nu trebuie să gestioneze doar banii lor, ci şi banii altora. Fiecare executor are în cont minimum 500 mii de lei, bani care nu sunt ai lui. El trebuie să fie cumpătat, să nu bage mâna în bani străini. E o muncă stresantă.

— Mai sunt locuri libere în sistem?

— Da, mai avem nevoie de oameni. Avem raionul Taraclia fără niciun om. La Vulcăneşti, Leova şi Cantemir există câte un singur executor. În teritoriu, în special, avem probleme. În Chişinău nu mai sunt locuri libere. Sunt cam doi executori care “se bat” pentru un singur loc disponibil.

— Câte dosare revin unui executor?

— Pe an, în medie, vreo 400 de dosare.

— Câte dintre ele se execută?

— Executarea reală e cam la 40%.

— Cum poate fi îmbunătăţită această situaţie?

— O soluţie ar fi ca autorităţile publice locale să conlucreze cu executorii. Furnizarea informaţiei necesare pentru procedura de executare şi stabilirea unor mecanisme mai simplificate ar fi o altă soluţie. Ar fi bine de dezlegat mâinile executorilor la capitolul urmărirea bunurilor debitorului care se află la terţe persoane. De exemplu, dacă astăzi executorul încearcă să facă asta, intuind că bunul aparţine debitorului, într-un caz din două el este sancţionat disciplinar.

— Cum colaboraţi cu Ministerul Justiţiei. La un moment dat, eraţi nemulţumit că ministerul nu v-a oferit sprijinul promis, iar ministrul Efrim nu de puţine ori a atacat şi chiar suspendat din funcţie anumiţi executori judecătoreşti…

— Colaborăm cu Ministerul Justiţiei. Dar Ministerul, ca şi alte instituţii, a început a percepe executorii drept nişte businessmeni. Nu trebuie să se uite însă că executorii reprezintă autoritatea statului şi că statul le-a delegat anumite competenţe, şi nu competenţe de raider sau de altceva. Nici oamenii nu trebuie să uite că executorul judecătoresc nu trebuie ales doar pentru faptul că este mare şi tare, întrucât el nu va executa o hotărâre aplicând pumnul. Executorul trebuie ales după nume. El trebuie să aibă un nume bun, să fie cumpătat în acţiuni şi o persoană care va respecta legea.

— Ce credeţi despre implicarea unor executori în atacuri raider?

— Am spus-o şi anterior. Undeva, să zicem, în Rusia, se planifică nişte scheme dubioase, aceste scheme sunt puse în aplicare prin emiterea unor hotărâri judecătoreşti acolo, iar mai apoi aceste hotărâri sunt recunoscute în R. Moldova cu ajutorul judecătorilor, …şi executorul se face vinovat de atac raider. E absurd. Pentru un executor nu contează ce fel de hotărâre trebuie să execute. El trebuie doar să acţioneze. Asta e funcţia lui… Da, involuntar, el poate fi implicat în asemenea scheme, neştiind însă despre asta. Dacă azi nu mai crezi în poliţie, în procuratură, în instanţă, atunci în ce să mai crezi? Executorul acţionează doar atunci când are un document oficial eliberat de judecător, fiind obligat să-l execute.

— Chiar şi atunci când vine cineva la dvs. şi vă cere să executaţi o hotărâre care vedeţi că e ilegală?

— Nu poate executorul să pună la îndoială o hotărâre de judecată. Nimeni nu poate face asta. Nu e rolul executorului să verifice legalitatea hotărârii judecătoreşti, chiar dacă o consideră suspectă. Asta o face doar instanţa de judecată.

— Care sunt în prezent bunurile pe care pun cel mai des sechestru executorii?

— În ultimul timp, nu mai sunt atractive bunuri precum tehnica de calcul, televizorul, frigiderul sau mobila. Ele nu mai sunt rentabile. E costisitoare procedura de vânzare şi de păstrare a lor. Dar, în diverse situaţii, se pune sechestru şi pe ele, la dorinţa creditorului. Azi, executorul nu poate pune sechestru pe ce doreşte el, ci doar pe ce-i cere creditorul, care trebuie să fie cu el atunci când se pune sechestru. Cel mai mult sechestrăm apartamente şi terenuri.

— În rândul populaţiei, circulă zvonuri precum că între executori şi unii eventuali cumpărători există înţelegeri subterane care duc la acapararea unor bunuri la preţuri mult diminuate. Există asemenea înţelegeri?

— Există această percepţie că tot ce se vinde de către oficiile de executare, se vinde mai ieftin. În mod normal, asta e şi corect. Bunurile sunt mai ieftine. Conform legii, cu 20% mai ieftine decât preţul de piaţă. De multe ori, însă, oamenii nu se prea înghesuie la licitaţii, pentru că preferă să nu se lege cu executorii. Eu nu exclud că ar fi existat aceste practici în vechiul sistem. Putem vorbi despre multe, dar e nevoie de probe. Ce garanţie ar avea o persoană care s-ar înţelege cu executorul pentru a cumpăra la licitaţie un bun la un preţ mic că la acea licitaţie nu vor veni şi alte persoane?

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Victor MOŞNEAG