Principală  —  Interviuri   —   Octavian Ţâcu: "Bani sunt. Eu…

Octavian Ţâcu: „Bani sunt. Eu cred că lipseşte voinţa politică şi există anumite interese”

Interviu cu Octavian Ţâcu,
ministrul Tineretului şi Sportului

 

— Aţi preluat un minister despre care s-a spus că a fost cel mai slab din actualul Guvern. De ce aţi acceptat această provocare?

— Eu nu ştiu dacă a fost slab sau a fost doar o constatare, făcută din alte raţionamente decât cele sportive. Pentru că, dacă ne gândim la medaliile care au fost obţinute, vedem că au existat performanţe. Dacă e să ne referim la managementul sportului în ansamblu, am spus de mai multe ori că, la noi, sportul e un domeniu de activitate care produce performanţă indiferent de contextul social, economic sau politic, pentru că sportul are propriile sale mecanisme de producere, astfel încât sportivii reuşesc, din timpul lor, din sacrificiu, şi din această dorinţă de a reuşi, să aducă medalii în continuare. Am acceptat această funcţie pentru că aici s-au suprapus trei lucruri importante, care au contat atunci când am luat această decizie. Primul lucru care a contat a fost faptul că acest minister îmi este drag. Cunosc realităţile, cunosc oamenii, am abilităţi şi cunoştinţe în a genera aceste schimbări despre care am scris şi m-am referit în spaţiul public. În al doilea rând, pentru că această propunere a venit din partea unui partid care, din punctul meu de vedere, are moralitate în politica moldovenească. Lucrul ăsta a contat foarte mult, chiar dacă iniţial am ezitat de mai multe ori să accept multe alte funcţii propuse de Partidul Liberal. Al treilea lucru care a contat, dar nu cel din urmă, a fost acela că ne aflăm într-un moment complicat în care avem nevoie de o continuitate a reformelor, europenizarea societăţii. Cred că în acest moment nu puteam sta deoparte. M-am implicat pentru că eu consider că asta e şi o responsabilitate civică.

— Cine şi când v-a propus funcţia de ministru?

— A fost o propunere din partea preşedintelui PL, Mihai Ghimpu. Am acceptat, după care am plecat într-o deplasare în Finlanda, iar aici au început agitaţiile. Până la urmă, am avut şi momente de ezitare, dacă merită să muncesc în acest context politic, într-un guvern care a fost zdruncinat de mai multe scandaluri, dar, oricum, aveam de ales între a fi un moralist şi a-mi asuma răspunderea, asupra căreia deja îmi dădusem acordul. Prin urmare, am mers mai departe, acceptând.

— Care au fost condiţiile care vi s-au pus, şi ce condiţii aţi pus dvs.?

— Mi s-a pus o singură condiţie, ca acest minister să devină funcţional şi rezultativ. Eu am pus două condiţii. Prima: ca viceministru, împreună cu mine, să vină  profesorul Boris Boguş, iar a doua – să rămân neafiliat politic, pentru că acest lucru e în avantajul ambelor părţi. Atât pentru mine, care pledez pentru depolitizarea sportului în general, ce trebuie să rămână un domeniu de activitate care-i uneşte pe toţi, cât şi pentru partid. Noi şi aşa suntem prea politizaţi, prea scindaţi în diferite tabere. E nevoie măcar de ceva care să ne unească şi să ne lase în afara politicului. Lucrurile astea au fost acceptate, iar acum sunt ceea ce sunt.

— Până la urmă, al cui om sunteţi în Guvern? Propus de Ghimpu, prieten şi apreciat de Filat…

— Sunt al nimănui. Ne-am obişnuit cu chestiile astea de a fi al cuiva. Eu sunt Octavian Ţâcu şi acesta voi fi  întotdeauna. Am şi alte domenii în care m-am format. Nu ţin cu dinţii de funcţia asta. Nu mă interesează politica în general. Eu vin doar să arăt o altă faţă a guvernării, bazată pe responsabilitate, deschidere, transparenţă. Cred că sportul merită o asemenea atitudine.

— „Politicienii moldoveni nu-şi merită sportivii şi campionii, care prin efortul lor zilnic forjează în lume identitatea unei ţări pe care guvernanţii noştri au băgat-o în rahat. Unicele probe la care politicienii noştri ar putea concura cu succes împotriva lor (şi a noastră) sunt la hoţie, corupţie, ipocrizie şi minciună”. Cu siguranţă, vă amintiţi aceste fraze, pe care le-aţi scris anterior, într-un comentariu. Cu toate astea, aţi acceptat propunerea unor politicieni. Credeţi că sportul nostru, în condiţiile în care sunt, au fost, şi vor fi politicienii noştri, poate fi revitalizat?

— Sunt sigur. De asta am şi venit. Multă lume se întreabă, în acest context, cât aş putea rezista, dar eu sunt destul de calm şi relaxat, pentru că eu voi fi cine sunt şi cine am fost întotdeauna. Sper să rămân aşa, pentru că pe mine mă interesează doar beneficiile tineretului şi sportului, ale sportivilor şi ale tinerilor în general. Dacă e să revin la întrebarea precedentă, pentru mine e important să am o conlucrare eficientă cu toată lumea, de la prim-ministru la deputaţi. Până la urmă, avem nevoie de suport pentru aceste politici, pentru că, în afara lor, imaginea ţării nu văd cu ce am putea-o construi. Cultură, tineret, sport, cam acestea contează din punct de vedere al imaginii.

— Aţi promis să rămâneţi detaşat de politică. Credeţi că e posibil, în situaţia în care, la noi, e politizat şi partajat totul, până şi funcţiile de directori de şcoli?

— Cred că e posibil. Mai mult decât atât: cred că, din felul în care am negociat, lucrurile sunt clare. Nu pot apărea alternative, influenţe, interese. Mă interesează doar administrarea sportului şi a problemelor tinerilor.

— Deci, nu vă vedem la viitoarele alegeri pe listele vreunui partid?

— Partidul Liberal e partidul cel mai apropiat de mine, ca idei şi viziuni. Sunt liberal în gândire, sunt român în simţire. Nu am o problemă în a mă identifica cu acest partid. Dacă PL va considera că pot merge pe liste, pentru a îndeplini anumite funcţii sau atribuţii, voi fi onorat. Nu văd nicio problemă din acest punct de vedere.

— Aţi început deja remanierile în cadrul ministerului?

— Sigur. Fiecare om care vine într-o asemenea funcţie vine cu o echipă. Şi eu mi-am făcut una, care, de luni, va începe a fi implementată. Dorinţa mea este să rezistăm politic, să avem continuitate în guvernare şi să pot cât mai mult să-mi exercit mandatul.

— Ce faceţi dacă Guvernul cade?

(Zâmbeşte, n.r.) — Boxerii cad, iar dacă nu e knockout, se ridică şi boxează mai departe. Aşa voi face şi eu.

— Aţi promis predarea fotbalului în şcoli. O idee bună, dar pe cât de realizabilă? Cine să predea fotbalul, dacă la noi, de cele mai multe ori, profesorii de cultură fizică sunt de formaţie profesori de matematică sau alte domenii, departe de sport?

— E o problemă, o chestiune de angajament al Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), care cred că are resurse pentru a genera anumite sesiuni sau seminare de pregătire a acestor profesori. Noi avem o gravă problemă legată şi de statutul profesorului de educaţie fizică şi sport, care întotdeauna este desconsiderat. Educaţia fizică, în genere, este desconsiderată ca disciplină şcolară. Dar gândiţi-vă măcar la impactul simbolic al acestei introduceri, la faptul că statul, Ministerul Tineretului şi Sportului, FMF, factori de decizie, la 1 septembrie vor începe prima zi de şcoală cu o lecţie de fotbal. Este un lucru foarte important, care, pus în continuitate, poate da roade. Sper să găsim limbă comună cu FMF, pentru că resursele ministerului sunt limitate, iar federaţia ştiu că are posibilităţi.

— În 2012, reprezentanţi ai Guvernului s-au întâlnit cu şeful statului şi au spus că s-a pus baza construcţiei unui stadion naţional de care lipseşte în R. Moldova. A trecut un an, dar nu am mai văzut cel puţin un proiect. Şi dvs. aţi promis un stadion. Ne vom trezi, peste un an, iarăşi doar cu promisiunea?

— Am vorbit despre mai multe lucruri. Am vorbit de triadă, stadion cu dimensiuni olimpice şi construcţii auxiliare pentru atletism, sală polivalentă funcţională. Am asistat, vineri, 1 martie, la primul campionat din postura de ministru şi am văzut un record mondial la haltere, stabilit într-o sală în care e imposibil de înregistrat performanţe, aşa cum era imposibil de făcut performanţă la Grimăncăuţi (sală de box, n.r.) cândva, atunci când ne îngheţau braţele de frig şi aveam promoroacă pe faţă, pentru că nu aveam condiţii elementare de pregătire. Este de-a dreptul grotesc să ai pretenţii de performanţă în aşa condiţii. În 20 de ani, noi am demolat tot edificiul, toată moştenirea aia sovietică, iar în locul ei nu am construit altceva. Sper ca deschiderea către sport arătată de premier şi preşedinte să fie într-adevăr reală, pentru că sportul are nevoie de ea.

— Până la urmă, de unde bani, pentru stadion şi celelalte proiecte pe care le aveţi? Până acum, s-a creat impresia că toate problemele au venit de la bani. Am demolat Stadionul Republican şi nu am construit altul din lipsă de bani…

— Bani sunt. Cred că nu este voinţă politică şi sunt interese. Asta e marea problemă la noi.

— Interese din partea cui şi în ce anume?

— Interese divergente şi concurente în a-şi rezerva dreptul de construcţie… Până la urmă, nu ne-am dumerit dacă Stadionul Republican trebuia demolat sau se puteau găsi soluţii de modernizare mult mai eficiente, cu păstrarea acelei infrastructuri. S-a luat o decizie, din punctul meu de vedere, care nu a dus nicăieri şi care, din contra, a creat probleme. Acum, stadionul este într-un hal în care provoacă ispite, tentaţii pentru toţi de a-l folosi sau de a-l devia spre alte lucruri decât cele legate de sport. Aceste situaţii mă îngrijorează şi pe mine. Totuşi, bani sunt. Vor veni investitori şi se va dori să se investească în infrastructură, pentru că sportul poate deveni şi o sursă de venit. E o chestie la care se gândesc mulţi dintre acei care au în vedere construcţia unui stadion. Dacă ne gândim la bani, în general, atunci problematic e faptul că nu avem o lege a sponsorizării, iar o asemenea lege nu poate exista pentru că, la noi, o mare parte a economiei este tenebră, iar faptul că agenţii economici stau la limita legislaţiei de foarte multe ori îi face pe oamenii ăştia să ezite să dea bani. Până la urmă, dacă ai să dai bani pentru sport, ai să dai bani în general. De multe ori, când  m-am ocupat de managementul boxului profesionist, am văzut că oamenii preferă să dea bani fără să-i ştie nimeni…

— Referitor la finanţare. Conducerea anterioară a ministerului, împreună cu Comitetul Naţional Olimpic, au acceptat bani de la controversatul Grigore Karamalak, cu două dosare penale deschise pe numele său. Credeţi că este important în sport să fim atenţi de unde vin banii sau contează doar ca ei să vină?

— Banii trebuie să aibă moralitate, ca şi tot ce se creează în ţara asta. Este greu să revendici moralitate în orice aspect, dar… Eu nu vreau să intru în speculaţii şi nici nu vreau să comentez chestiunea în sine legată de lucrurile pe care le-aţi spus, dar cred că banii trebuie să aibă o legitimitate.

— În ultima perioadă, sportul pare a fi mână în mână cu criminalitatea. Am văzut ce s-a întâmplat cu Igor Ţurcan, de la Federaţia de Tenis, cazul Şoltoianu, Constantin Ţuţu… De ce sportivii aleg să se implice în ilegalităţi?

— Cred că aici trebuie să stratificăm puţin întrebarea. Primo, implicarea sportivilor în structurile criminale, lucru pe care eu l-am ştiut din perioada în care eram boxer, când veneam în cantonament şi vedeam că pe cineva l-au omorât, pe altul l-au tăiat, altuia i-au dat cu ţeava în cap. Erau anii ‘90, ani în care sportivii erau repartizaţi în grupări criminale. Situaţia de acum este determinată de faptul că toate astea au fost un cult al anilor ‘90. Al doilea aspect este o chestiune care chiar mă deranjează şi se referă la atragerea unor anumiţi băieţi sau chiar a cluburilor sportive în serviciile unor anumite cercuri de afaceri, pentru a deveni pază de corp sau alte chestii, care, din punctul meu de vedere, nu au nimic în comun cu sportul. Rivalitatea asta între găşti sau cercuri de afaceri se face cu implicarea multă a sportivilor, şi din această cauză regăsim în diverse ilegalităţi numele pe care le-aţi menţionat. Al treilea aspect este legat în general de interesele din jurul sportului. Acolo unde sunt bani mari, sunt şi interese.

Cine ar putea face regulă în acest domeniu? E nevoie de implicarea organelor de drept sau de implicarea celor din interior, care ştiu mai bine fenomenul? Am avut impresia că, atunci când s-au făcut percheziţii la câteva cluburi de fotbal, în dosarul penal legat de blaturi şi pariuri ilegale, iar ulterior, în cadrul unei conferinţe de presă, am înţeles  că respectivii ofiţeri anticorupţie nu prea aveau legătură cu fotbalul, nu prea cunoşteau realităţile. Până la urmă, am şi văzut că, timp de jumătate de an, cu acel dosar nu s-a întâmplat nimic.

Nu pot să vorbesc despre lucrurile astea pentru că nu le cunosc în profunzime. În România, Direcţia Naţională Anticorupţie se ocupă direct de problemele din fotbal. Poate ar trebui să existe şi la noi o implicare. Eu stau însă şi mă gândesc dacă nu cumva aceste instituţii nu lucrează pentru a-şi face alte interese decât pentru găsirea persoanelor vinovate. Şi atunci, lucrurile  se complică, şi astfel nu avem rezultate în urma dosarelor deschise. În jurul sportului în general, dar mai ales al fotbalului, care este cel mai bănos şi mai important gen de sport, vor fi întotdeauna intrigi şi interese.

— Sportivii pleacă. Ultimul exemplu, cel al Cristinei Iovu. Ce putem face pentru a-i ţine aici?

— Ar trebui să le creăm condiţii.

— Condiţii de antrenament sau altfel de condiţii? Până la urmă, Iovu a primit multe de la stat…

— De antrenament, în primul rând. Iovu a primit de la stat poate mai mult decât alţii şi poate mai mult decât alţii din alte state, şi noi ne-am fi aşteptat la mai multă loialitate şi înţelegere din partea ei. Dar, trăim într-o lume liberă. Nu putem obliga un om să facă ceva. Nu e Cristina Iovu singurul caz. Au fost şi alţii care au plecat. Chiar pe prietenul meu, Constantin Bejenaru, cel mai bun boxer profesionist pe care l-am avut vreodată, a plecat pentru că au fost interese. Mihalachi a plecat în România, Calancea a plecat în România, Creţu – în Rusia, Guidea – în Bulgaria…

— Vor mai fi asemenea cazuri?

— Vor mai fi, pentru că atunci când ridici capul şi vezi ce se întâmplă în lume îţi dai seama de mai multe lucruri. Aici trebuie însă să fie reglementări juridice clare, pentru a vedea modalitatea în care aceşti sportivi pleacă. Ei nu trebuie să plece din senin, ci semnând contracte cu federaţia, contracte de pe urma cărora să aibă beneficii toţi oamenii care au fost implicaţi în edificarea acestui sportiv, pornind de la antrenori, federaţie, şcoala în care a crescut… Trebuie să existe o schemă de repartizare a acestor beneficii.

— Un fapt regretabil, dar evident. Majoritatea antrenorilor îşi antrenează discipolii în limba rusă. De altfel, în sportul de la noi, rusa e mult mai utilizată decât româna. Cum putem evita situaţiile în care un sportiv, urcând pe podium, nu ştie cuvintele imnului naţional?

— Da, aici sunt două aspecte. Primul aspect, cel constatator, este o moştenire istorică. Ne-am format ca republică în condiţii în care majoritatea românească a fost expusă la mai multe represiuni, deportări, iar în locul ei au venit multe elemente colonizatoare, ruşi, ucraineni, care au schimbat în mediul urban acest aspect. Schimbarea nu s-a produs doar în sport, ci la nivel general, la nivelul societăţii. Sportul, într-adevăr, în timp, a devenit unul dintre mijloacele de deznaţionalizare, pentru că cei care antrenau vorbeau limba rusă, preferau să ia copii ruşi, fiindu-le mai uşor să-i antreneze, iar românii care veneau în contact cu ei erau, automat, rusificaţi. Lucrurile s-au schimbat în perioada de după independenţă. Al doilea aspect ţine de atitudine. Noi nu putem da cu piciorul în oamenii care au clădit sportul nostru. Sunt vorbitori de rusă care au performanţă, dar care au înţeles sau ar trebui să înţeleagă necesitatea schimbării acestor realităţi. Am fost recent la campionatul de box, unde gala era moderată în limba rusă. Am atenţionat factorii de decizie în acest sens – că trebuie să existe o respectare a legislaţiei în vigoare.

— Ce putem face pentru a schimba lucrurile?

— Fiecare în parte trebuie să conştientizeze momentele astea. La nivel oficial, eu, ca ministru, voi face un demers ca toate competiţiile care se desfăşoară în R. Moldova să aibă loc în limba română. E o chestiune pe care trebuie să o înţeleagă toţi.

— Am vorbit până acum despre sport. Dvs. veniţi din sport. Ce cunoaşteţi însă despre tinerii din R. Moldova? Trei caracteristici?

— Eu sunt profesor universitar, stau între ei. Tinerii sunt agentul schimbării. Ei prind cel mai repede tot ce se întâmplă în lume şi sunt cei care se orientează cel mai rapid în opţiuni. Lucrul ăsta ne face săraci, pentru că ei aleg lucrurile care se întâmplă în alte parte. Atunci când nu eşti legat de alte lucruri decât de părinţi şi ceva nostalgie, preferi să-ţi găseşti soarta în alte locuri. Eu însă cred că putem crea lucruri frumoase şi aici, şi împreună cu cei din minister vom încerca să demonstrăm acest lucru.

— Care credeţi că sunt cele mai importante trei probleme ale tinerilor din R. Moldova?

— Prima problemă ar fi faptul că există o discrepanţă între sistemul educaţional şi ofertele de lucru. Al doilea, că există o discrepanţă între procesul educaţional şi procesul de la Bologna, pentru că acest proces a făcut reforma, dar piaţa nu a reglat definitiv valoarea acestor trei trepte: licenţă, masterat şi doctorat. A treia e că tineretul vrea adevărul în multe lucruri. El a produs o schimbare majoră la 7 aprilie şi acum vrea să se simtă angrenat în schimbarea societăţii.

— Mulţi, dacă nu majoritatea tinerilor din R. Moldova, nu-şi văd aici viitorul. Ce e mai bine, să facem politici pentru a-i ţine aici, gândindu-ne la viitorul ţării, sau să-i lăsăm să plece, gândindu-ne la viitorul lor?

— Nu cred că-i putem ţine. E ca şi în cazul sportivilor. Putem doar să le oferim perspective clare de dezvoltare. Integrarea în UE poate deschide noi posibilităţi. Trebuie să le oferim tinerilor un viitor european în R. Moldova.

— Care sunt trei paşi pe care îi veţi face la acest început?

— Primul lucru pe care-l fac este organizarea meciului de tenis cu Bosnia. Al doilea, chiar am un ordin pe masă, legat de organizarea Campionatul European de taekwondo rezervat tinerilor sub 21 de ani. E o premieră.  Ulterior, am mai multe planuri. În problema tinerilor, vreau să generez un program naţional de recuperare a memoriei istorice prin politici speciale, care ar însemna, inclusiv, organizarea unor expediţii ale tinerilor prin locurile în care, altădată, au fost deportaţi moldovenii, pentru a stabili o legătură cu trecutul, cu cei care mai sunt prin alte părţi, pentru a recupera morminte, memorii, amintiri. Va fi un proiect extins, în care vrem să implicăm şi instituţiile universitare. Vrem să oferim nişte piloni identitari clari pentru tinerii noştri, or, anume din cauza lipsei unor astfel de piloni suntem dezorientaţi.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Victor Moşneag
P.S. Interviul a fost realizat vineri, 1 martie 2013, înainte ca Guvernul Filat să fie demis.