Azi mulţi locuiesc în două ţări

Interviu cu Tamara Şchiopu,
directoare executivă a Agenţiei de Promovare a Produselor Agricole Autohtone, Hardwick, Marea Britanie

 

— Ce te-a făcut să pleci din Moldova, ce nu te-a determinat să rămâi?

— Am plecat în 2000 în Statele Unite la studii, cu o bursă câştigată la Universitatea din California. Am plecat să-mi creez un viitor mai sigur pentru mine, dar şi pentru fiul meu. Am părăsit Statele Unite în 2003, cu premiul superior de la şcoala de business. Am ales Marea Britanie, pentru că m-am  alăturat soţului meu, el fiind fermier ecologic britanic de mai bine de 30 de ani. Detalii puteţi vedea pe internet la această adresă web: www.tolhurstorganicproduce.co.uk.

— Cum funcţionează o fermă ecologică acolo? Cât de mult eşti implicată în acest proiect?

— Deşi serviciul meu este axat pe dezvoltarea afacerilor micilor producători, în virtutea faptului că soţul meu este şi el unul dintre ei, mă includ şi eu cum pot în afacerile fermei. Ajut mai mult la organizarea evenimentelor de sezon, a zilelor „uşilor deschise”, iar când avem vizitatori din diferite ţări la fermă, eu gătesc masa, şi deseori includ bucate moldoveneşti, din legumele ecologice crescute la noi la fermă. În Marea Britanie susţinerea agricultorilor de către stat nu se află pe primul plan, ca şi în multe alte ţări unde agricultura nu prezintă interes economic strategic. Mai ales fermierii mărunţi nu primesc niciun fel de susţinere. Compensaţiile de care se scrie mult în presă se îndreaptă spre marii proprietari de pământ, în speranţa de a-i face să dedice mai mult timp şi efort  grijii pentru viitorul fermelor, pentru reducerea utilizării chimicalelor şi îngrăşămintelor minerale. Aşa cum noi nu le-am folosit niciodată, nici susţinere nu primim. Din 2003 însă statul a lansat un program naţional de susţinere a produselor autohtone, în încercarea de a reduce cererea la produsele ieftine, de import. Şi iată că prin intermediul acestui program mulţi agricultori, inclusiv cei ecologici, au primit susţinere în promovarea şi dezvoltarea afacerilor. Din păcate însă, cu noua guvernare a conservatorilor din 2010 şi din cauza crizei economice din 2008-2009, această susţinere a fost şi ea, practic, stopată. Ne susţin însă consumatorii care înţeleg valoarea produselor autohtone, valoarea produselor organice şi cumpără aceste produse, în aşa fel susţinând şi economiile locale.

— Ai un master class pentru preparatorii de ghiveciuri. Fac englezii murături ca la moldoveni?

— Atelierele mele de conservare au pornit de la rugămintea multor prieteni care au gustat din conservele mele, şi la rugămintea soţului meu. De obicei, în august-septembrie avem prea multe legume în grădină şi nu reusim să le comercializăm (clienţii noştri procură de obicei doar cât le trebuie să consume proaspăt). Dar după “cursul” meu de conservare, ei sunt gata să cumpere mai multe legume, să le ia acasă şi să le conserve. Cu mine ei încearcă o reţetă-două, apoi primesc o listă de reţete, după care îşi culeg singuri legumele din grădina noastră şi le conservă acasă. La englezi a dispărut obiceiul de a conserva pentru iarnă, iar dacă şi prelucrează ceva – sunt chestii bazate mai mult pe oţet sau pe sare; ei nu practică metoda pasteurizării şi sigilării, aşa cum facem noi în Moldova. Şi iată că eu le arăt cum poţi pregăti un ghiveci sau o salată, care iarna poate fi doar deschisă şi consumată, rece sau caldă. Toţi sunt fascinaţi de capacele noastre şi de capsatorul meu („zakrutka”), mulţi chiar mi-au propus să import şi să le vând în Anglia, dar ar trebui atunci să aduc şi vagoane de borcane (eu mi-am adus 100 de borcane din Moldova)… Or, mă îngrijorează faptul că şi în Moldova conservatul dispare rapid, mai ales la oraş. Gospodinele preferă acum să pună totul la congelator sau să cumpere de la supermarket. Eu sunt împotrtiva congelatoarelor, căci se foloseşte o cantitate enormă de energie pentru a păstra acolo o pungă de vinete. Pe când odată pasteurizat şi capsat, acel ghiveci sau vinete tocate nu mai cer nici un gram de energie. Acesta este argumentul meu pentru cei care-mi zic că, chipurile, conservarea tradiţională în Moldova este demodată.

— De curând aţi ales să faceţi o minifermă ecologică la Căpriana. Ce are în plus Căpriana faţă de o fermă din Marea Britanie?

— Se pare că chiar Căpriana ne-a ales pe noi… Împreună cu soţul meu căutam prin 2006 o gospodărie veche, undeva la ţară, ca să construim o casă pentru noi, şi în timpul unei vizite la mănăstire am întrebat şi de o casă care era anunţată de vânzare. Ne-am îndrăgostit de acel loc imediat cum am vazut grădina, şi peste o săptămână aveam deja actele gata. Chei nu aveam, căci ceea ce am cumpărat era într-o stare care nu avea nevoie de chei. Într-un an însă am ridicat o casă foarte drăguţă, cu o grădină şi mai frumoasă, cu un sistem autonom de livrare a apei şi epurare biologică a scurgerilor – casa unde rudelor şi prietenilor de la oraş le place să vină să se odihnească, şi să se simtă “ca în Anglia”, aşa zic ei… În Anglia nu ne-am putea permite să cumpărăm  un asemenea teren, pământul fiind mult prea scump. Avantajele din Căpriana constau într-un sol bogat. În rest,  toate sunt cam la fel:  trebuie să ai irigaţie, trebuie să cauţi forţă de muncă harnică şi iscusită, trebuie să te promovezi pe piaţă, trebuie să munceşti din greu etc., etc.

— Cum înţelege anturajul de la Căpriana un proiect eco?

— Cu încetişorul… La început mulţi erau suspicioşi, sau chiar ne sfătuiau să nu facem aşa cum făceam noi, ne „învăţau”, ne “preveneau”… Ne considerau “stranii”, “bogaţi” şi “străini”. Cu timpul însă au văzut cât de mult muncim când suntem acolo, că facem totul singuri, cu mâinile noastre, că ajutăm şi vecinii cum putem, şi acum suntem un fel de „vedete”, dar în sensul bun al cuvântului.

— Ce mai otrăveşte azi viaţa oamenilor din Moldova?

— Dacă e să vorbim de Moldova, literalmente suntem otrăviţi de apă. Este din cauza păstrării incorecte a deşeurilor şi din cauza folosirii chimicalelor în agricultură. Aceste substanţe toxice nimeresc în bazinul acvatic subteran şi se pastrează acolo zeci de ani. Cel mai mare impact însă îl au closetele rurale, adică – incapacitatea oamenilor să organizeze şi să menţină closete ecologice, pe de o parte, şi indiferenţa la nivel de politici atunci când este vorba de acestea în contextul mediului înconjurător. Moldovenilor nu le place să discute despre toalete, despre mirosuri urâte, despre deşeuri, de parcă ele nici n-ar exista, şi acest fapt se observă şi la nivel de politici.

— Ai putea să revii definitiv în Moldova? Ce ar trebui să se întâmple aici ca să poţi reveni total?

— Eu privesc cu suspiciune la cei care aşteaptă să le ofere Guvernul “condiţii favorabile” ca să se întoarcă. Sau te întorci, sau nu, asta e! Şi mă gândesc cu mândrie la cei care nici n-au plecat nicăieri, nici n-au de gând să plece, şi au încă şi servicii sau afaceri de succes în Moldova. Bineînţeles că voi reveni, deşi “definitiv” are o conotaţie tristă. În ziua de azi nu mai “arzi podurile” plecând într-o ţară sau alta. Foarte mulţi locuiesc în două ţări, au două case, chiar două servicii; inclusiv moldoveni care lucrează trei luni la Moscova sau la Padova, apoi se întorc în Moldova pe 3 luni, şi tot aşa… Şi eu mă străduiesc să mă aflu în Moldova din ce în ce mai mult, pentru că serviciul meu îmi permite să lucrez de la distanţă. Dată fiind însă afacerea soţului meu în Marea Britanie (la care a muncit peste 20 de ani), este imposibil să plecăm pentru prea mult timp.

— Cum sunt basarabenii pe care îi întâlneşti în Marea Britanie?

— Sunt mulţi basarabeni profesionişti de un înalt nivel. Din păcate, nu reuşim să ne vedem prea des. Cu cât mai important e serviciul, cu atât mai greu este să-i revezi, căci asta presupune un regim încărcat. Găsirea unui echilibru între serviciu şi viaţa personală este o preocupare a noastră permanentă. Când reuşim să ne întâlnim, vorbim despre Moldova, despre familiile noastre rămase acolo, despre părinţi, despre sărbători.

La 15 ianuarie Asociaţia „Vatra” a organizat o şezătoare „De Sfântul Vasile”, cu nuci, cu prăjituri, cu izvar, într-un anturaj de sărbătoare, moldovenesc. Lumea s-a distrat, ne-au urat, l-am avut şi pe Moş Crăciun pentru copii, flăcăii şi fetele au cântat cântece populare, iar la sfârşit ne-am amintit şi de balada „Mioriţa”. A fost bine şi cald, şi sperăm să ne mai întrunim în aşa mod de sărbători. În martie am dori să organizăm Festivalul Mărţişor, să promovăm imaginea Moldovei; acum suntem în căutare de sponsori, doritorii ne pot cunoaşte mai bine pe  www.vatra.org.uk.

— Cât de protejaţi se simt cetăţenii R. Moldova în străinătate?

— Marea Britanie probabil că prezintă un caz mai aparte, pentru că este o societate de „bunăstare socială” (social welfare), adică grija pentru om este mereu pe prim plan, atâta timp cât se respectă legea (aici chiar şi puşcăriile sunt destul de „omeneşti”). Din punctul acesta de vedere consider că moldovenii se simt aici destul de protejaţi. Cele mai mari valori – sănătatea şi viaţa – sunt asigurate prin lege, sistemul ocrotirii sănătăţii fiind unul gratis, şi acest lucru, cred eu, le insuflă mare încredere multor moldoveni aflaţi aici, chiar şi fără acte. Când locuiam în SUA, asigurarea medicală era una dintre cele mai mari probleme, şi frica că, uite, ţi se va întâmpla ceva şi nu vei avea ajutor, ne urmărea mereu.

— Cât de mult te afectează situaţia politică din Moldova?

— Relativ. Dincolo de hotarele Moldovei, această situaţie prezintă puţin interes, iar după şirurile de alegeri recente, tema a devenit şi mai puţin atractivă. Imediat însă cum intri în Moldova, te pomeneşti într-o societate unde FIECARE este politician: fiecare vânzător, învăţător, fermier etc. Totul este politizat şi toţi sunt politicieni, toţi ştiu cum e mai bine, toţi ştiu să critice, toţi cunosc fiecare mişcare de braţ sau de cap a tuturor politicienilor, mai mult decât atât – cine cu cine a servit cina sau cafeaua, sau altceva. Mă amuză, dar şi mă întristează un pic că la o masă de sărbătoare se discută despre politicieni, şi nu despre bucate, nu despre părinţi şi copii. Dar, mă rog, nu-mi stă bine mie să critic. Poate că şi eu eram la fel dacă mă aflam permanent în Moldova.

— Dacă ai fi ministrul Agriculturii, care ar fi primele 3 lucruri pe care le-ai schimba?

— Este dificil să faci mari schimbări în termen foarte scurt şi cu un buget foarte limitat. Or, cred că m-aş axa pe problema folosirii nemonitorizate a îngrăşămintelor minerale şi a chimicalelor agricole; problema produselor genetic modificate şi problema importurilor de produse alimentare. Toate însă având scopul de a promova şi a proteja producătorul autohton, ecologic şi grijuliu faţă de pământ şi faţă de viitor.

— Crezi că omenirea are capacitatea să revină la un mediu natural, ecologic şi suficient?

— Sigur! Capacitate şi şanse încă mai sunt. Natura însăşi are o capacitate fenomenală de a regenera, doar să i se ofere o şansă. Nu prea este însă voinţă din partea omenirii. La nivel personal, la nivel corporativ, la nivel de societate nu ne prea place să ne ţinem în frâu poftele şi ambiţiile şi să ne gândim nu la noi, nici la copiii noştri, ci la copiii copiilor noştri, dacă e să parafrazez vestita expresie…

— Crezi că schimbările climaterice sunt cauzate de om sau natura merge singură spre un scenariu apocaliptic?

— Sunt două şcoli opuse în această privinţă, ambele cu informaţii şi argumente puternice. Este ca şi întrebarea „există viaţă pe Marte?” sau „există Dumnezeu?”. Cred că depinde de convingerile fiecăruia, eu personal consider că impactul omului în ultimii 99 de ani asupra naturii este  catastrofal.

Oricare însă ar fi argumentele, este cert că consumul exagerat, deşeurile gigantice, exploatarea agresivă a resurselor neregenerabile, vânatul, pescuitul şi agronomia excesivă – toate vor contribui doar la un viitor mai trist, mai complicat şi mai sinistru. Şi acest viitor este foarte apropiat, dacă nu chiar – prezent.

— Care ar fi secretele unei alimentaţii corecte?

— Nu sunt de acord cu multiplele diete şi regimuri alimentare „yo-yo”, care sunt nu doar fără efect, ci şi foarte scumpe. Alimentaţia corectă înseamnă o alimentaţie cu măsură, evitând consumul excesiv al unei sau altei categorii de produse. Consider că este bine să gustăm din tot ce ne oferă Natura, dar la timpul său şi în cantităţi modeste. Din pacate însă, în prezent sunt prea multe produse tentante, care ne creează probleme de sănătate. Produsele rafinate (făina, orezul,  zahărul, uleiul), grăsimile saturate hidrogenizate (margarina), dulciurile şi, în general, produsele alimentare prelucrate industrial sunt cele care ar trebui nu doar reduse, ci chiar evitate. Deşi asta ar fi cam dificil, mai ales dacă mâncam în ospeţie sau în localuri. Un secret simplu: căutaţi produse de la cel mai apropiat agricultor, gătiţi-le simplu, şi mâncaţi potrivit anotimpurilor.

— Cum au fost principiile educaţiei într-o familie de pedagogi în care te-ai născut?

— Am fost educaţi să fim modeşti, să citim mult şi să participăm activ la viaţa obştească – valori clasice în acele timpuri. Probabil că de acolo mi se trage activitatea mea de caritate şi voluntariat, în tot felul de cluburi şi asociaţii. Îmi place să organizez evenimente şi campanii, dar simt şi o responsabilitate enormă de fiecare dată.

— Ce principii ai preluat pentru educaţia fiului tău?

— Modestia, probabil, şi respectul faţă de oameni, oricine ar fi ei. În Occident am învăţat să-i impun fiului meu independenţă şi responsabilitate încă din adolescenţă. Ştiu că nu aşteaptă de la mine mai mult decât i-am oferit după posibilităţi, ştiu că-şi poartă singur de grijă şi că va avea grijă şi de familia sa, în acelaşi mod.

— Care este cartea pe care ai descoperit-o în ultimul timp?

— Orice carte este ca o mică descoperire, pentru că înveţi ceva nou. În ultimii ani citesc preponderent “non-fiction”, pentru că îmi pare că n-o să dovedesc să gust şi eu din tezaurul imens de cunoştinţe în istorie, gastronomie, călătorii, autoperfecţioanre aflat la dispoziţia cititorilor.  Mai recent am citit cartea “Marea Neagră – leagănul civilizaţiei şi al barbarismului” de Neal Ascherson, Vintage Books, London. Pe lângă istoria popoarelor care locuiesc în jurul Mării Negre, inlusiv a românilor, m-a cucerit mai ales profunzimea cercetărilor acestui englez. Eram chiar în Constanţa când citeam capitolul despre Constanţa şi puteam să urmăresc în realitate urmele autorului, pe unde a ajuns cu cercetările şi descrierile sale despre istoria de mii de ani a oraşului. La vară sper să ajung la Odesa, căci felul în care descrie şi explică Ascherson istoria acestui oraş te face să vrei să te afli chiar acolo.

În plan artistic însă, am descoperit cartea lui Nicolae Dabija “Tema pentru acasă”, pe care am citit-o dintr-o răsuflare. Această carte ar trebui inclusă în programa liceală, zic eu, şi ar trebui s-o citească toţi cei care mai au dubii despre rolul sovieticilor în Basarabia…

— Ce ai vrea să cunoască britanicii despre Moldova şi ce ai vrea să afle în ultimul rând despre noi?

— Informaţia despre Moldova parvine în majoritate din presa britanică, care, ca şi în orice altă ţară, este interesată mai mult de senzaţional şi de situaţii şocante. Uneori se publică articole sau se difuzează reportaje despre Moldova, care reflectă cazuri mai mult sau mai puţin obiective. În ultimul timp însă, mulţumită moldovenilor aflaţi în Marea Britanie, imaginea Moldovei oarecum s-a îmbunătăţit. Or, englezilor le place să afle despre locurile vizitate de turişti, inclusiv în Transnistria, despre bucătăria noastră,  obiceiuri, sărbători naţionale şi, bineînţeles, vor să afle cum să ajungă în Moldova, unde să se oprească şi unde să meargă, odată ajunşi acolo. Turismul ecologic sau cel “exotic” se bucură de mare interes.

— Îţi mulţumim.

Pentru conformitate, Alina RADU