Atunci când părinţii au ieşit pe poartă, majoritatea copiilor s-au simţit abandonaţi, părăsiţi, nefericiţi

Interviu cu Ana Chirsanov, psiholog şi psihoterapeut, membră a Asociaţiei de Psihoterapie Analitică din R. Moldova

— R. Moldova a devenit un stat în care categoria copiilor rămaşi singuri acasă se extinde de la un an la altul. Cum caracterizează psihologii aceşti copii?

— Nimic nu poate fi mai tragic pentru un copil decât despărţirea de părinţii săi. Cu cât vârsta copilului este mai mică, cu atât trauma lui este mai profundă. În sufletul, în psihicul lui se creează un gol care nu va mai fi umplut niciodată. Sunt aproape două decenii de când a început exodul moldovenilor, lipsurile şi deznădejdea forţându-i să-şi lase casele şi să plece, riscându-şi viaţa şi adesea pierzând-o pe drumurile străinătăţii. Fiecare din ei spera să revină într-un an-doi, dar iată că au rămas acolo şi până în prezent. Lipsa părinţilor, în special a mamelor, practic a ruinat familiile pe care le-au avut cândva. Copiii au rămas în grija tatei (uneori), iar cel mai frecvent au rămas ca să fie supravegheaţi de bunei, de rude, chiar şi de vecini sau oameni  necunoscuţi. Sunt şi copii care trăiesc doar cu fratele sau sora mai mare, care s-au trezit peste noapte părinţi cu responsabilităţi. Dezastrul psihologic pe care l-au suportat aceşti copii este imens şi, de fapt, irecuperabil.

— Cât “valorează” argumentele părinţilor în acest sens?

— Oricare ar fi fost argumentele părinţilor, invocate în faţa copiilor atunci când au ieşit pe poartă, majoritatea copiilor s-au simţit abandonaţi, părăsiţi, profund nefericiţi din această cauză. Lipsa părinţilor a lăsat urme adânci şi efectul ei devastator se va resimţi  în timp. Deoarece, pentru a se construi psihologic şi a se structura ca fiinţă, copilul are nevoie de prezenţa ambilor părinţi. O fetiţă trebuie să fie lângă mama sa, ca să se identifice cu ea ca o viitoare femeie, iar băiatul are nevoie de exemplul tatei, pentru a deveni bărbat. Părinţii sunt modelele esenţiale ale vieţii copiilor. Ca psiholog, am în terapie tineri ai căror părinţi sunt de mulţi ani plecaţi peste hotare. Ei suferă de crize de identitate, trec prin depresii profunde, nu-şi pot găsi un scop pentru a trăi o viaţă normală. Nevroza de abandon, instalată odată cu plecarea părinţilor, le-a erodat încrederea în sine, speranţa că pot fi iubiţi şi acceptaţi aşa cum sunt. E o confuzie totală la nivel existenţial.

— Ce se întâmplă în substratul psihologic al părinţilor?

— Cea mai mare parte dintre ei trăiesc un sentiment profund de vină şi o tristeţe fără grad de comparaţie. Chiar dacă deseori nu recunosc, ei regretă că şi-au lăsat copiii, regretă că nu i-au văzut cum cresc, cum merg la şcoală, cum învaţă, cum râd, cum plâng. Cele mai afectate, cred eu, sunt femeile-mame, frustrate că nu-i pot mângâia, că nu le pot găti, că nu le-au împletit fetiţelor lor dragi cosiţe, că nu şi-au susţinut la greu odraslele şi nu le-au apărat de rele. Tristeţe, neputinţă, vină, dar şi o mare supărare împotriva tuturor – a vieţii, a statului, a destinului. Furia lor îi vizează chiar şi pe propriii copii – oare nu şi din cauza lor şi-au luat lumea în cap ca să le ofere o viaţă mai bună? Sunt şi supăraţi, pentru că între timp copiii au crescut, s-au înstrăinat de ei şi, în loc de mulţumire, citesc în ochii lor reproşul. Mulţi se reţin acolo pentru că s-au obişnuit, le e frică că nu-şi vor mai regăsi locul în anturajul familiei, unde rolurile sunt demult distribuite.

— Cum se întâmplă, de ce se întâmplă că părinţii cred că banii trimişi acasă îi pot face fericiţi pe copiii lor?

— Oare nu pentru aceasta au plecat, ca să câştige bani pentru ei? Prin bani, colete, cadouri, ei încearcă să înlocuiască sentimentele, emoţiile, căldura de care au fost privaţi cei de acasă. Nimeni nu poate să-i acuze pentru aceasta. Doar că din cauza sentimentelor de vină se exagerează mult cu recompensele materiale.

— De ce banul devine prioritar în raport cu ataşamentul, dragostea, familia?

— Sumele trimise acasă sunt tot mai mari, cadourile – tot mai scumpe. Oare e corect să-i spui băiatului sau fetei tale că, uite, “mama mai rămâne să lucreze încă un an ca să poată să-ţi cumpere maşină, sau că trebuie să punem ţiglă pe casă?” Discuţiile pe skype şi la telefon se axează mai mult pe valorile materiale. Mai puţin li se vorbeşte copiilor că sunt iubiţi, doriţi, tristeţea nu este pusă în cuvinte ca să nu provoace lacrimi şi acuzaţii. Astfel copiii ajung să creadă că afecţiunea poate fi egalată doar cu un telefon scump, cu un computer, un automobil etc. De fapt, unii părinţi nu mai revin acasă şi pentru că se simt dezrădăcinaţi, străini de propriii lor copii şi de ţara în care s-au născut. Copiii au învăţat să trăiască fără ei, singuri şi independenţi. Independenţi şi reci. Bani, bani, bani. “Cum ai putut să-i cheltui, doar ştii că eu muncesc ca un rob aici de dragul vostru?” – spune părintele. “Da’ noi nu te-am rugat să o faci”, răspunde copilul de ieri, astăzi major, atât de independent şi atât de … indiferent.

— Cum credeţi, ce fel de părinţi vor fi, la rândul lor, aceşti copii educaţi prin skype şi telefon?

— Bineînţeles că şi această generaţie va întemeia familii, va avea copii, va încerca să ducă o viaţa normală, la fel ca toţi ceilalţi. Însă, la un moment dat, când vor trebui să aleagă între familie şi carieră, ei nu vor ezita să o aleagă pe aceasta din urmă, lăsând copiii în grija bonelor. Pentru că, la nivel inconştient, copiii sunt predispuşi să urmeze exemplul propriilor părinţi, fie el pozitiv sau negativ. Şi la cabinetul meu sunt aduşi  copii ale căror mame au ales să-şi păstreze locul de muncă, lăsând să fie dădăciţi de femei străine. Pentru bebeluşi, consecinţele acestei rupturi afective nu au întârziat să apară. După câţiva ani ei încep să sufere de hiperactivitate, agresivitate, diverse fobii, ticuri, boli somatice. Obiceiul preluat din Occident de a lăsa un bebeluş de câteva luni în grija tatălui este, de fapt, o mare greşeală, pentru că legătura copilului cu mama în primii ani de viaţă este primordială. Prezenţa exclusivă a tatălui în cea mai mare parte a timpului creează confuzii majore şi dereglări în evoluţia psihologică a copilului.

— De mai mulţi ani se tot vorbeşte despre riscurile acestor despărţiri sfâşietoare, credeţi că liberalizarea regimului de vize ar putea ameliora aceste stări complicate din relaţiile părinţilor plecaţi cu copiii lor rămaşi singuri acasă?

— Circulaţia liberă peste hotare ar rezolva doar parţial această problemă. Puţini sunt acei care ar risca să ia cu ei întreaga familie. Aceasta ar crea probleme la angajare şi  cheltuieli suplimentare. Doar familiile care emigrează pentru totdeauna îşi iau şi copiii. Persoanele care au crescut fără căldură şi dragoste parentală îşi pot lăsa şi ele copiii fără regrete, pentru că …. aşa au procedat mama şi tata.

— Eventual, credeţi că există şi aspecte pozitive ale acestor despărţiri?

— Psihicul nostru este alcătuit de asemenea manieră, încât până şi din suferinţe poate să extragă beneficii, în scopuri de supravieţuire. O parte dintre fetiţele şi băieţii rămaşi fără protecţia părintească, chiar dacă au fost privaţi de copilărie şi s-au maturizat prematur, au devenit foarte repede autonomi şi independenţi. S-au învăţat să se descurce singuri în situaţii dificile. Acum ei se adaptează mai uşor, caută şi găsesc soluţii ca să meargă înainte. Pentru ei este o mare satisfacţie faptul că mamele lor emigrante, atunci când revin, sunt total transformate: par mai sigure de sine, sunt emancipate, au o gândire modernă şi s-au debarasat de prejudecăţi şi complexe de inferioritate. Aceşti copii învaţă de la părinţii lor că pot avea un trai decent muncind foarte mult, muncind cinstit. Sunt mândri de părinţii lor şi fericiţi când familia se reîntregeşte, iar atunci când pleacă cu ei peste hotare îşi păstrează demnitatea şi se afirmă în diferite moduri.

— Mai multe accidente rutiere, produse în ultimul timp, au lăsat zeci de familii fără copii sau fără părinţi. Cum poate fi depăşită povara despărţirii de oamenii dragi, plecaţi din viaţă?

— Moartea întotdeauna ne ia prin surprindere, în special atunci când mor copii, când îşi pierd viaţa persoane tinere. Adevărul e că trauma pierderii unui copil niciodată nu va fi depăşită de un părinte, dar niciodată. Ea poate fi doar parţial ameliorată. E o suferinţă fără limite şi fără grade de comparaţie. Persoana îndoliată încet, şi cu pierderi enorme de energie psihică, începe a învăţa cum să trăiască cu această pierdere, care niciodată nu va fi acceptată. În prima perioadă persoana trebuie lăsată să-şi trăiască doliul, care este necesar pentru a se detaşa moral de cel decedat.
Doliul poate dura câteva luni, un an. Când starea de autoizolare durează mai mult de un an – doliul devine patologic şi persoana are deja nevoie de ajutor specializat – consilierea unui psiholog sau a unui psihiatru. Sunt cupluri care, după pierderea unui copil, în scurt timp se despart. Este prea multă durere la mijloc ca să mai poată convieţui împreună.

— Cum ar trebui să se comporte cei din preajmă?

— Sigur că suportul celor apropiaţi este important. Stimulaţi-i să vorbească cât mai mult despre cel plecat, să-şi exprime emoţiile la maximum. Ascultaţi-l fără a comenta, ajutaţi-l cu treburi practice. Dar niciodată nu-i spuneţi fraze de tipul: “Te înţeleg, am trecut şi eu prin asta”, “Fi-i puternic, nu mai plânge!”, “Timpul lecuieşte totul”, “Găseşte-ţi o ocupaţie”, “Sunteţi tineri, o să mai aveţi copii”. Asemenea fraze mai mult dăunează, decât ajută. Unui copil rămas orfan i se va explica cu tact şi compasiune esenţa morţii, accentuând faptul că el nu poartă absolut nicio vină pentru moartea părintelui său. Nu-i spuneţi că cel decedat este mai fericit dincolo sau că s-a prefăcut în stea pe cer – ar putea să-şi dorească şi el să moară ca  “să fie fericit acolo, lângă mama sau tatăl său”. Am avut în terapie o fetiţa orfană care intenţiona să se arunce de la etaj ca să “ajungă steluţă ca şi mămica ei”.

— Ar trebui sau nu să fie statul responsabil pentru nişte programe de reabilitare a persoanelor-victime ale unor astfel de tragedii?

— Când au loc tragedii cu decese în masă, în orice ţară civilizată statul se implică obligatoriu pentru a susţine rudele celor decedaţi. La noi, din câte ştiu, uneori li se acordă familiilor ajutoare materiale modeste. Evident, suportul material nu este  suficient. Asemenea accidente traumează oamenii pentru toată viaţa, nu doar fizic, ci şi psihologic. Pentru a li se alina suferinţele morale, oamenii au nevoie în primul rând de suport psihologic. Cu siguranţă, este absolut necesară crearea unor echipe mobile de medici, psihologi şi psihiatri, pregătiţi să se implice imediat în situaţiile de urgenţă, cum ar fi aceste accidente îngrozitoare. Programul să includă şi reabilitarea pe termen lung a victimelor tragediilor, la fel, cu sprijinul statului, care e responsabil de toate lucrurile care se întâmplă în această ţară.

— În condiţiile dificile de la noi, cum ar putea cetăţenii să-şi menţină echilibrul psihologic?

— Aici chiar că nu există reţete universale, care să vină ca o mănuşă oricui. Fiecare om e o entitate psihică, strict individuală. Totul depinde de bagajul emoţional acumulat în copilărie. Spre exemplu, un copil care a fost mereu descurajat şi făcut vinovat pentru toate relele va ajunge un matur cu o imunitate scăzută la stresul cotidian. Iar fragilitatea emoţională duce la depresii şi nevroze, imediat ce se ciocneşte cu anumite dificultăţi. Şi invers: un copil care a primit căldură şi afecţiune de la părinţi va face faţă mai uşor problemelor cotidiene.

Când nu mai facem faţă stresului, e cazul să luăm o pauză. Şi să punem toate lucrurile pe tapet, întrebându-ne: “Ce contează cel mai mult pentru mine? Familia? Prietenii? Sănătatea? Sau acest şef morocănos, acest job nesuferit etc.? ”
“Ce mă ajută să mă detaşez şi să mă refac? O carte? Un film? Sportul? O ieşire cu prietenii? O ciocolată?”. Odată ce aţi stabilit priorităţile – reveniţi în familie şi comunicaţi, căutaţi-vă prietenii, citiţi o carte, ascultaţi un disc bun, mâncaţi o ciocolată. Comunicaţi, iubiţi, delectaţi-vă, fiţi vii! Adevărata fericire este alcătuită şi din bucurii obişnuite, satisfacţii minuscule. Eventual, căutaţi un psihoterapeut, ca împreună să aflaţi motivele din cauza cărora nu vă puteţi trăi viaţa aşa cum doriţi.

— Cum credeţi, din ce cauză consumatorii de presă sunt atât de dependenţi de subiecte legate de vedete,  sex sau divorţuri?

— Cineva spunea că “fericirea se termină acolo unde începe comparaţia”. Zi de zi omul de rând este bombardat cu informaţii despre actori, cântăreţi, persoane celebre şi bogate. În comparaţie cu aceştia, viaţa lor, a persoanelor de rând, pare plictisitoare, ternă, nefericită. Inevitabil, apare invidia şi furia faţă de aceşti răsfăţaţi ai sorţii. Iar atunci când încep scandalurile, divorţurile, publicul se înviorează, se bucură! Ca să vezi, plâng şi cei bogaţi! Aha, ştiam eu că e ceva putred acolo, gândeşte consumatorul de bârfe. Citind, el se simte gratificat şi chiar valorizat, pentru că în felul său, el îi vede acum nefericiţi şi oropsiţi şi pe ei, cei de pe Olimp. Acum el se simte superior  – la urma urmei, el nu face scandal, nu are amantă, nu se droghează, nu divorţează. Prin această dependenţă persoanele îşi satisfac plăcerea voyaristă, pe alocuri sadică de a-i vedea şi pe aleşii sorţii năpăstuiţi, iar acest lucru îi ridică în ochii proprii.

— Din ce cauză, în opinia dvs., profesia de psiholog în R. Moldova este una prost plătită şi prea puţin solicitată?

— Este adevărat că şi în prezent lumea încă mai confundă psihologul cu psihiatrul. Apoi mai există şi prejudecata: “Dacă am probleme psihice, înseamnă că sunt nebun? Ce va crede lumea când va afla că merg la psiholog?” Când oamenii suferă de depresii, nevroze, fobii – ei fac coadă la cabinetul neurologului. Pentru că sunt siguri că bolnav este corpul, că au ceva cu creierul şi tensiunea. Ei vor să-şi trateze acest corp cu pastile şi alifii, având credinţa oarbă că doar acestea le pot ajuta. Mult mai târziu realizează că de fapt au nevoie să-şi trateze sufletul. Atunci ajung la psiholog şi prima lor întrebare este: “Oare chiar cuvintele pot să ajute pe cineva?”. Această opinie este, probabil, împărtăşită şi de unii factori de decizie care stabilesc salariul şi soarta psihologilor din Moldova care nu au unde se angaja după absolvire. Dar până şi în cartea sfânta este consemnat “Mai întâi a fost cuvântul”…Iar psihologul lucrează cu cuvântul.

Apoi, o seamă de persoane ezită să meargă la psiholog deoarece nu cunosc avantajele şi beneficiile consilierii psihologice. Lipsa educaţiei şi culturii referitoare la sănătatea psihică ar fi unul dintre motivele acestei reţineri. Totuşi, în ultimul timp tot mai multe persoane solicită ajutor, inclusiv aceşti copii – acum adolescenţi – victime ale migraţiei părinţilor. Vin cu probleme de anxietate, depresie, fobii, insomnii, atacuri de panică, afecţiuni psiho-somatice. Stresul major din societate, care solicită la maximum capacitatea de adaptare a oamenilor, contribuie mult la acutizarea lor.

— În ce instituţii ar trebui să fie încadraţi în mod obligatoriu şi psihologi?

— Psihologul ar trebui să fie prezent oriunde există un colectiv în care învaţă, lucrează, activează persoane mature sau copii. Pentru că oamenii au întotdeauna probleme de relaţionare şi de adaptare, se creează tensiuni care trebuie dezamorsate în timp util. Şi nu de oricine, ci de specialişti capabili să creeze un climat confortabil. Cum credeţi, dacă în Armata Naţională, de exemplu, ar activa psihologi experimentaţi, ar mai fi oare atâtea sinucideri? Sau unii poliţişti –  s-ar comporta oare la fel de brutal şi impardonabil cu cetăţenii dacă măcar o dată pe lună ar trece pragul unui cabinet de psihologie? Ca să ştie şi dânşii de ce procedează astfel.

— Aţi fost solicitată vreodată să colaboraţi la vreo anchetă judiciară?

— Lucrând ani buni în calitate de psiholog al Organizaţiei Internaţionale Pentru Migraţie, am participat atât la anchete penale, cât şi la procese de judecată. În cadrul lor am asistat copii, fete minore – victime ale migraţiei şi ale traficului de fiinţe umane. Vreau să cred că prezenţa mea în cadrul anchetei şi în sălile de judecată le-a ajutat pe acele fete, pe acei copii să suporte mai uşor stresul la care erau supuşi în timpul interogatoriilor şi audierilor. Nu le era deloc simplu să facă faţă situaţiei când erau confruntaţi cu traficanţii, care până şi în prezenţa anchetatorilor, judecătorilor, afişau un comportament provocator şi ameninţător. Totodată, m-am convins că prezenţa unui psiholog schimba în mod benefic comportamentul şi atitudinea persoanelor care conduceau ancheta sau procesul de judecată. Primele care dispăreau din vocabularul unora erau insultele şi înjurăturile…

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, A.G.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. FRONTUL RE-UNIRII

    IMPORTANT:
    ———————————-
    Dacă doriţi să cunoaşteţi Istoria Divină a provinciei noastre,
    enigmele şi paradigmele ei ,
    studiaţi cărţile astrologului Titi Paladi:

    – “Astro-Destinul Moldovei”,
    – “Dragonul”,
    – “Moldova Cosmică”
    ——————————————————————–
    le puteti gasi
    la agentia: “Poşta Moldovei”, la agentia” Moldpresa”
    si la librariile “PRO NOI” din Chisinau si din alte localitati din Moldova de Est.
    ——————————————————————————————————————–
    N.B.
    21 decembrie 2012: sfârsitul ACESTEI lumi ?

    cititi dosarul:
    “Problema intervenţiei extraterestre
    în contextul actual al omenirii” – (XXV)
    de profesor yoga Dan Bozaru

    http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7203
    ————————————————————————————————-
    P.S.
    ” EXCLUSIV: MARILE SECRETE ALE ZEULUI SOARE”
    revista “Basarabia Literara”, August 2012
    http://basarabialiterara.com.md/?p=12958

    ADDENDUM:
    ————————-
    O preluare de profetie carpatina:
    ——————————————————————
    “Mai târziu, la alegerile din 2014, vom alege la conducerea ţării
    un moldovean de peste Prut.
    El va fi Omul Providenţial, care va salva România
    şi o va duce în fruntea statelor pământene.
    Aşa să ne ajute Dumnezeu ! ”
    / Aeleden, 9 iulie 2011 /

  2. FRONTUL RE-UNIRII

    FRANTA SUSTINE RE-UNIREA NOASTRA CU ROMANIA !
    ——————————————————————————————-
    http://moldpress.info/2012/08/oficial-francez-transnistria-mijloc-de-presiune-impotriva-unirii/

    Hélène Carrère d’Encausse / 83 de ani /,

    nascuta Hélène Zourabishvili la 6 iulie 1929 la Paris,
    / deci are origini georgiene ! / este o istoriciana franceza spécializata in Rusia,
    Detine Marea Cruce a Legiunii de Onoare. Membra a Academiei Franceze din 1990,
    iar din 1999 ocupa postul de Secretar perpetuu.
    Profesoara invitata la multe Universitati din lume.
    In 1978 ea a anuntat sfârsitul URSS pun cartea “Imperiul Spulberat”.
    A mai scris, printre altele: “Răul Rusesc” /1988/ , “Rusia intre doua lumi” / 2010 /, etc.
    wikipedia fr
    ———————————————————————————————–
    iata ultimile declaratii ale ei:

    – “Moscova susţine Transnistria, ceea ce reprezintă un mijloc de presiune
    asupra unei Moldove tentate să se unească cu România.

    – Moldova este situată într-o veritabilă răspântie strategică,
    favorizând toate tentaţiile contrare intereselor ruseşti.
    Dacă libertatea de mişcare nu i-ar fi fost împiedicată de către Transnistria ,
    ar fi ezitat ea să se alăture Bucureştiului?

    – Vecinătatea Ucrainei reprezintă de asemenea un element decisiv al dorinţei ruseşti
    de a dispune de o prezenţă militară important în această republică situată
    la mică distanţă de Marea Neagră, de unde Rusia a fost eliminată
    prin pierderea Crimeii şi unde prezenţa fermă a Statelor Unite
    constituie încă un indiciu al puterii sale pierdute.”

  3. vera

    Acest articol prezinta un deosebit interes!

    Psihologul e o forta puternica, care poate regla unele situatii, numai orientand constientul uman spre o analiza totala a tuturor cauzelor negative, incepand fiecare de la sine…
    Da, intradevar,sunt necesare serviciile unui psiholog, dar nimeni nu le apreciaza,dupa merit! Nu sunt platiti dupa lege, fiindca la noi, in Moldova marcsist-leninista, n-are cine gandi la foloasele pe care ei le pot aduce acestui stat:cetatenilor si guvernantilor, spre o schimbare mai cu gandire, fara a pleca oamenii din tara, fara a vedea copii orfani-inlacrimati sau ramasi victime ale suicidului,altii suferind prin penitenciare pentruca au ramas fara mama si tata,pe drumuri;flaminzi,neajutorati si lipsiti de libertatea copilareasca, din care n-o sa mai guste niciodata, n-o sa mai cuprinda cu bratele lor gatul mamei,n-o sa mai fie sarutati pe obraji, aparati de nimeni si incuragati ca de mama..!
    Totusi: caldura straina, un cuvant la locul lui – spus cu gandire din simtul constientului unui psiholog face mult,chiar foarte mult:salveaza vieti,lumineaza mintile “intunecate”,aduce usurare sufleteasca si libertatea de a rasufla mai usor, zimbi uneori,pasind cu incredere pe drumul vietii,pe care trebuie sa-l parcurgem, pina la capat.
    Judecata vine de la sine, dar daca nu mai esti in stare de a clarifica unele cazuri, psihologul intotdeauna te poate relaxa, ajuta psihologic ca cu alta gandire sa pasesti in viata, sa rezolvi problema ce te framinta.

    Este o vorba in popor:”Daca nu-i in regula motorul, masina te poate du-ce in ripa!”, doar un sfat asezat te poate orienta pe un drum drept.

    Intrebare:

    Unde ar putea sa se adreseze un cetatean pentru a primi o consultatie psihologica necesara :telefon sau adresa?

    Cineva i-ar solicita,chiar si in familie, cand apar diferite probleme “fierbinti”. Psihologul solicitat ar inlocui politistul de sector – salarizat de pe spinarea cetatenilor si n-am mai avea de auzit in receptor vocea politistului:”…stiti..,noi,daca venim si faptele nu se confirma, o sa platiti benzina, ca noi venim cu masina”!

    In primul rand:acei de la conducere – alesii poporului trebuie de consultat psihologic si daca ceva nu le ajunge, apoi sa fie realesi altii, dar nu asa:unii au cap dar gandesc cu dosul si primesc salarii mafiotice, pentru actiuni banditesti si corupte, dar cineva mai de jos, moare de munca, de frig,de viata asta mizera si nedreptate, de parca am fi pe vremurile lui M.Eminescu, cand:

    Sufletul – inclestat de vreme,
    Framinta creerul – obosit de gandire,
    Facand respiratia mai greoaie,
    Picoarele sa se indoaie,
    Ducand omul: usor,monoton
    Intr-o lume desarta,
    De intuneric cuprinsa,
    Fara suflare de om,
    Unde nu mai este nevoie:
    De adevar,de dreptate,
    De bani,de castele,

    Unde totul dispare,
    Cenusa se face
    Ca la’nvierea divina
    Omul sa vada lumina,
    Iubirea’ngropata de el,
    Ignorat Cuvantul,
    Nepretuit pamantul,
    In care s-a pravalit:
    Pacatos si gol,
    Cu urme lasate pe sol!

  4. alna

    Stimata doamna sau domnisoara psiholog al Moldovei.citind articolul Dv am ramas profund mirata de modul in care abordati problema copiilor “abondonati” de catre parintii emigrati.Ar cu mult mai corect si adecvat daca faceati o corelatie intre stat si emigratie si respectiv intre societate si copii emigrantilor.Cred ca in primul rind e de vina statul in ce priveste fenomenul “EMIGRATIEI IN MASA” nu mama si tata care vor sa cistige bani sa acopere casa ca sa nu ploae deasupra capului la copilasii lor.,sau sa nu umble goi si flaminzi cum avem majoritatea din cei care nu au pe nimeni din casa emigrat.As vrea sa intreb pe DV citi copii abandonati avem la sensul adevarat al cuvintului cu ambii parinti acasa,care nu frecventeaza scolile,care nu-s ingrijiti,goi si flaminzi pe sub soluri ori cu cersitul pe strazi?Nu va pare ca trebuie de mobilizat organele de stat (chiar si cu ajutorul psihologilor)pentru a rezolva problemele vitale a tuturor cetatenilor?NU va pare ca cetatenii nostri emigranti sunt niste misionari ai statului nostru si al familiilor de mii de moldoveni,care reprezinta nu numai familia dar si statul nostru de care nu se deranjeaza prea mult de emigranti precum nu se deranjeaza nici de cei de pe loc..”DA DOAMNE CITI MAI MULTI EMIGRANTI” ca asa soseste cu mult mai multa valuta cu care statul si noii “BOERI MOLDOVENI” isi rezolva treburile de minune.Sa trecem si la raportul societate si copii abondonati sau lasati cum le place unora sa zica…Deci societatea are un mare rol in viata fiecaruia,inclusiv si al copiilor.Asa dar un copil inainte dea fi”ABONDONAT SAU LASAT” de parintiilor au fost martori oculari sau chiar jertfe a societatii in care traiau.Sa plecam de la lucruri mici dar de o importanta mare.Deci un copil de mic are nevoe de gradinita…si daca parintii nu au bani cu ce plati gradinita,sau nu au haine si incaltaminte nu pot merge le gradinita,prin urmare automat copilul e lipsit de drepturi elementare.Copilul vede ca GHeOrghita a vecinului care este un sef undeva merge si la gradinita si are de toate.SCOALA:DA SCOALA la noi a devenit o coruptie totala..Bietii scolari oare nu stiu ei cum se pun notele ? Cum se inmineaza de catre parinti banii cu greu strinsi pentru invatatori,,cica “E putin pregatit” si hai la adaugator…..Bietii studenti daca putem sa-i numim asa pe majoritate.numai ei stiu cum se impaturesc de bine banii in colet si in caete la controschimb de notte?Si cei care nu au dar vreau si ei sa fie cineva in viata cwe le zic parintilor?………Vreau si eu…..si la gradinita si la scoala si la universitate……Coruptia in gradinita,scoli,licee ,universitati si medicina s-a inceput pe la inceputul anilor 90 cind inca nu se stia de emigratie dar se stia de cerut de la parinti fara nici o rusine…Dar cu moda si cu fudulia cine a inceput daca nu copii celor ce dispuneau de functii bisnes intr-un cuvint “COPII NOILOR MOLDOVENI”.ceilalti copii fiind deseori injositi si umiliti din care causa refuzau sa mearga la scoala…Deci dupa cum vedeti Doamna PSIHOLOG copii nostri inainte de a fi “ABONDONAT” de parinti au fost abandonati de catre stat si de catre societate, au fost intr-o masura oarecare pregatiti de a se transforma in rolul “COPIILOR ABANDONATI” iar parintii au fost la rindul lor pregatiti de a prelua rolul de guvernatori “NONGRATI”.IN rindurile acestor parinti avem nu numai colhoznici dar si invatatori onesti,medici,juristi,fosti primari,muncitori calificati care au umplut lumea::EU ma mir cum DV ca psiholog e posibil sa abordati o tema atit de dureroasa intr-un mod provocator,lipsit de respect pentru persoanele plecate fara de care jumatate de Moldova ar fi in saracie totala?Argumentele DV sunt de mina a doua pare ca dicuta doua cumetre la un pahar de vin……Argumentativa mai bine de la copii si incercati sa aflati adevarul…cine vrea telefon bun,masina,haine bune..parintii ori copii? In 90% sunt copii ca cer,insista de f.multe ori inventind diferite scuze minciuni numai sa obtina si ei ce au ceilalt..dar ceilalti stati fara grija ca nu sunt copii de emigranti mai sunt si de cei care stau acasa ca mici boeri cum 7 dadace in casa avund de toate fara parinti in strainatate..:VREAU sa spun ca Moldova ar trebui sa-si aplece capul fata de cei plecati cum fac toate natiunile fata de emigrantii lor,dar nu batjocoriti si murdariti in cintece la piata,la nunti,bancuri..si chiar si de PSIHOLOG……..Asta este culmea culmelor ,este lipsa de profesie si de bun simt..De fapt nu-i nimic de mirare……avem specialisti eurasi..poti astepta de toate….asta este diferenta dintre Occident si Moldova.nu intretinerea copilului de catre tata…o minciuna adevarata….Sa traiti Doamna sau Domnisoara PSIHOLO,,,,

  5. alna

    DA ceea ce priveste presenta unui psiholog…..ar trebui de stiut un lucru …..Psihologul ar putea sa te ajute, dar ar putea si sa te ingroape, depinde ce intentii are dumnealui, istoria cunoaste multe cazuri curioase….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *