Apocalipsa justiţiei

Un interviu cu avocatul
Ion Casian

 

— Dle Casian, cum au ajuns la dvs. victimele masacrului din 7 aprilie?

— Din om în om, au ajuns şi la mine, şi la alţi avocaţi. Ceea ce am descoperit în urma discuţiilor cu aceşti tineri este îngrozitor. Tratamentul la care au fost supuşi, atât din partea autorităţilor, cât şi a reprezentanţilor organelor de drept, care, de altfel, ar trebui să ne apere de nedreptăţi, a fost unul fără precedent. După toate, cum să fim siguri că, în acest stat, drepturile omului se respectă? Este regretabil că ceea ce am constatat în cazul acestor tineri demonstrează că, în R. Moldova, drepturile omului sunt nişte prevederi scrise pe hârtie, care sunt neglijate de autorităţi. Acest lucru a fost constatat şi de experţii internaţionali.

— Aţi fost în centrul Chişinăului în ziua de 7 aprilie?

— Am fost în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), am fost şi lângă Preşedinţie, şi la Parlament. Am văzut tot ce se făcea acolo. Mi-au apărut mai multe dubii chiar din primele acţiuni ale unor protestatari. Apropo, eram în PMAN când m-am întâlnit cu Andrei Ivanţoc şi cu soţia lui, Eudochia. Mi-a povestit ce i s-a întâmplat în preajma Preşedinţiei. Andrei era plin de sânge, cu capul bandajat. Mi-a vorbit cum a fost bătut de persoane din trupele speciale. Era linişte, când a auzit un tropot de bocanci. Atunci au început să lovească în toate părţile cu bastoanele. Am aflat că, în lipsa vreunui motiv, au îmbrâncit-o pe Eudochia, aruncând-o sub un copac. Andrei protesta paşnic, nu scanda, nu chema la acţiuni violente. Şi el, de rând cu alte mii de protestatari, nu se putea împăca în acele zile cu fraudarea alegerilor parlamentare… După întâlnirea cu ei m-am îndreptat spre Preşedinţie. Acolo am fost nedumerit că niciun conducător nu a ieşit în faţa mulţimii care protesta. Niciunul, să încerce un dialog cu mulţimea.

— Ce au făcut, până la urmă, partidele parlamentare de opoziţie cu listele fraudelor, completate împreună cu alegătorii?

— Listele au fost analizate. S-a încercat demonstrarea fraudării în instanţele de judecată. Dar în istoria R. Moldova nu a mai existat un astfel de precedent. Partidele noastre de opoziţie au fost luate prin surprindere cu această avalanşă de date care confirmau fraudarea scrutinului. Formaţiunile politice de orientare democratică nu aveau elaborate mecanisme speciale de investigare a fraudelor. Ne-am adresat şi la Curtea Constituţională, şi în instanţele de judecată, şi la CEC, dar a fost imposibil să depistezi toate neregulile, să le demonstrezi şi să le înlături.

— Într-o altă societate, cine ar fi făcut acest lucru?

— Desigur, într-o ţară normală, organele de drept ar face acest lucru. Protestele ar fi fost un prilej de investigare a adevăratelor cauze ale revoltei şi a adevăraţilor instigatori ai acţiunilor de violenţă. Nu renumărarea voturilor a fost importantă, ci investigarea fraudelor şi a abuzurilor electorale şi postelectorale. Renumărarea nu a însemnat nimic altceva decât un prilej de spălare de bani.

— Ce poate face un alegător care, în ziua alegerilor, constată că în lista electorală, în dreptul numelui său, este indicat că a votat deja? E loc pentru justiţie în astfel de cazuri?

— În astfel de cazuri, orice persoană este în drept să informeze comisia, observatorii electorali. De obicei, cetăţenii nu cunosc legea, nu cunosc procedura oficială, sunt informaţi insuficient ca să reuşească să iniţieze o cauză judiciară pentru fraudă electorală. Sunt subtilităţi greu de depistat, e un labirint dificil, în calea depistării fraudelor electorale.

— S-ar putea că cetăţenii tac deoarece sunt descurajaţi şi de sistemul judiciar, care, puţin probabil, în actualele circumstanţe, ar accepta să examineze echidistant o astfel de cauză…

— În mare măsură, cetăţenii nu au încredere în sistemul judiciar. Cererile prezentate, în acest sens, nu s-au soldat cu decizii echidistante ale instanţelor noastre de drept. Judecătorii au motivat în fel şi chip, dar nu au recunoscut prezenţa fraudelor.

— Ce şanse există ca, la 29 iulie, să fie evitate cel puţin fraudele elementare?

— Contează, în primul rând, activismul civic al cetăţenilor şi voinţa politică de a desfăşura nişte alegeri corecte, transparente, fără a crea anumitor forţe situaţii preferenţiale, pe banii contribuabililor. Mă refer la felul în care funcţionează audiovizualul public, instituţiile de stat, Cabinetul de Miniştri. Totul din banii noştri, ai contribuabililor. Nu există o voinţă puternică de a fi corecţi şi cinstiţi.

— În astfel de condiţii, cu o televiziune publică obedientă puterii şi cu nişte alegători dezinformaţi, care ar putea fi rata fraudelor electorale la alegerile anticipate din 29 iulie?

— Cred că multe fraude se vor repeta. Lipsa de acces la televiziunea publică, utilizarea resurselor administrative, numirea alegerilor într-o zi de muncă, în condiţiile în care noi strigăm de la toate tribunele că suntem în criză economică, ne sugerează că fraudele sunt inevitabile. Mai e un subiect. Cei plecaţi la muncă în străinătate, majoritatea dintre care s-au pronunţat împotriva PCRM la 5 aprilie, nu vor putea vota, fiind lipsiţi de acest drept prin organizarea scrutinului într-o zi de muncă.

— Ce se întâmplă în cazul persoanelor care au depus cereri la procuratură, în urma abuzurilor la care au fost supuse după protestele din 7 aprilie?

— Tot ce s-a întâmplat la 7 aprilie şi după acea zi mă face să cred că şi procurorii, şi judecătorii execută comenzi politice. Chiar astăzi am fost la procurorul care investighează cazul unui tânăr din sectorul Râşcani, Chişinău, care a fost maltratat la poliţie, apoi dus în cătuşe la spitalul de urgenţă. Şi la spital a fost încătuşat de pat. Acest tânăr nu a avut condiţii elementare de tratament, fiind încătuşat şi escortat de poliţişti până şi la WC. Este vorba despre Denis Roscot, un băiat inteligent, foarte bine pregătit, destul de dezgheţat, cu o poziţie civică fermă. L-am întrebat pe procuror ce se întâmplă în cazul cererii noastre, în care solicitam să fie traşi la răspundere cei care l-au torturat pe Denis. Procurorul mi-a spus că a emis o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale. Am întrebat dacă toate plângerile vor avea aceeaşi soartă… A urmat un răspuns formal, fără conţinut.

— Cunoaşteţi numele celor care l-au torturat pe Denis?

— În dosar figurează aceste nume. Denis a memorat birourile în care a fost torturat, numele poliţiştilor… Vom contesta în instanţa de judecată ordonanţa de refuz, deoarece e un caz ieşit din comun.

— Ce se mai întâmplă în dosarul intentat la cererea lui Damian Hâncu?

— De altfel, acesta este singurul caz în care a fost intentat un dosar penal, fiind contestată tortura la care a fost supus Damian. Deocamdată, însă, nu cunoaştem etapa la care se află acesta. La dosar au fost anexate probe concludente, fotografii, inclusiv rezultatele expertizei…

— Şi în cazul lui Andrei Ivanţoc?

— Acum ne-am întâlnit şi ne-am amintit de toate momentele triste din viaţa lui Andrei. L-am cunoscut încă în 1992, când a fost închis de separatişti, sacrificându-şi viaţa, cei mai frumoşi ani, pentru un viitor democratic al R. Moldova. Şi iată că, fiind la libertate, este torturat deja nu la Tiraspol, ci la Chişinău, de reprezentanţii poliţiei legale. Îmi spunea, după 7 aprilie, că nu a crezut vreodată să ajungă să fie bătut la Chişinău cu aceeaşi cruzime cu care a fost torturat la Tiraspol. Eu i-am înţeles durerea şi nedumerirea.

— Sunteţi şi avocatul primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă. Cât de documentate sunt dosarele intentate pe numele acestuia?

— Recent, primarul a fost chemat în mod repetat la procuratură, fiind învinuit de organizarea dezordinilor în masă şi de tentativă de lovitură de stat. Eu sunt jurist, cunosc legea, ştiu ce înseamnă tentativă de lovitură de stat. În cazul primarului, e un dosar politic, nimic mai mult.

— Credeţi că Dorin Chirtoacă ar putea fi arestat în timpul campaniei electorale?

— Temeiuri juridice pentru un eventual arest nu există.

— Dar voinţă politică?

— Cu voinţa se pare că e mai simplu. În R. Moldova totul e posibil. Pot să mă pronunţ doar în calitatea mea de jurist. Nu există temeiuri de drept nici pentru desfăşurarea acestei urmăriri penale, nici pentru alte acţiuni. Aceste dosare, aceste interogatorii sunt o încercare directă de a-l intimida pe primar, de a intimida opoziţia, de a-i intimida pe cei care gândesc altfel decât comuniştii.

— Ce se întâmplă în cazul celorlalţi lideri politici din opoziţie?

— Din câte ştiu, şi ei figurează în dosarele intentate în urma acelor evenimente. Pentru mine e de mirare următorul fapt. Dacă dânşii sunt organizatorii aşa-zisei lovituri de stat, cum de au rămas la libertate şi de ce sunt chemaţi la interogatoriu acum, când evenimentele nu mai sunt actuale, iar partea probatorie este învechită? Sunt sigur că toate acestea sunt acţiuni preelectorale, prin care se urmăresc scopuri politice, cum ar fi excluderea din cursa electorală…

— Câte dosare are primarul Chirtoacă?

— Vreo patru. Răsturnare a puterii în stat, dezordini în masă, abuz în serviciu… E greu să-ţi aminteşti de toate. Unele au şi fost clasate deja.

— Ce fel de întrebări îi adresează procurorii în legătură cu învinuirile de uzurpare a puterii de stat?

— Este întrebat ce a făcut pe 6 şi 7 aprilie. Alte întrebări sunt legate de convorbirea telefonică pe care acesta a avut-o cu viceprimarul Coteţ, fragmente din care au fost incluse în filmul „Atac asupra Moldovei”. Procurorii îl întreabă ce a avut în vedere când a spus anumite fraze. Chiar dacă le explicăm faptul că frazele sunt trucate, rupte din context, argumentele noastre nu prea contează în acest caz. Am atacat în instanţa de judecată televiziunea, procuratura, SIS-ul pentru încălcarea Constituţiei şi a Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, contestând interceptarea convorbirilor telefonice în lipsa vreunui temei juridic. Este cert că, la momentul interceptărilor, nu exista un dosar intentat la acest subiect. Nici până în prezent primarul nu a fost anunţat dacă a fost sau nu suspendată interceptarea telefonică. Acest fapt ne determină să credem că discuţiile telefonice ale primarului sunt interceptate de mai mult timp, iar filajul continuă şi până în prezent. În acest caz, la fel ca şi în multe altele, este încălcat principiul prezumţiei nevinovăţiei, secretul convorbirilor telefonice, dreptul la confidenţialitate. Dosarul la care ne referim a fost intentat după 7 aprilie, în urma declaraţiilor preşedintelui Voronin despre o aşa-zisă lovitură de stat. Dosarul este inspirat din cuvântarea preşedintelui, iar anumite activităţi procesuale au fost efectuate înaintea intentării dosarului. Până la intentarea dosarului nu aveau dreptul să intercepteze convorbirile telefonice ale liderilor politici.

— Cum explicaţi faptul că Gabriel Stati va fi cercetat în stare de arest la domiciliu, iar Aurel Marinescu, subalternul acestuia, a fost lăsat în închisoare?

— Dacă aş face o incursiune în sistemul nostru de procedură, dacă amintim şi spusele preşedintelui Voronin, potrivit căruia Gabriel Stati ar fi implicat într-o aşa-zisă tentativă de lovitură de stat, atunci rolul lui Marinescu ar trebui să fie unul secundar. Nu văd logică în arestarea şi în reţinerea lui Stati şi Marinescu. Tot ce s-a declarat şi a fost transmis pe la diferite posturi TV nu demonstrează că cei doi ar fi implicaţi în acţiunile de care sunt acuzaţi. Aceste măsuri de reprimare au, desigur, conotaţii politice. În acest caz sunt utilizate vechi metode staliniste, din epoca stagnării socialiste, când persoanele erau contrapuse în mod special. Dacă unul e lăsat la libertate, cel deţinut este determinat să se răzbune… Sunt metode kgb-iste bine cunoscute. Toate capetele de acuzare şi în acest caz au conotaţii politice. În spatele acestor evenimente au stat cu totul alte forţe. Am citit în presă că aceste acţiuni au fost bine regizate şi puse la cale chiar de actuala guvernare.

— Şi cazul preotului Netaniahu lasă mult de gândit…

— Prin acest dosar, s-a încercat demonstrarea implicării României în acele acţiuni. Toate acuzaţiile aduse în acest sens sunt sterile şi aberante. Nu există niciun fel de probe, iar deţinerea acestei persoane dă dovadă că, în R. Moldova, avem un regim totalitar, justiţia lipsind cu desăvârşire. Dacă încercăm să reconstruim biserici şi mănăstiri, ar trebui să avem mai multă bunătate, blândeţe, înţelegere.

— S-ar putea ca, în cazul Netaniahu, justiţia să încerce estorcarea unor sume de bani de la acesta, dat fiind faptul că deţinutul e şi cetăţean american?

— Nu cred că e vorba de bani. Mai degrabă sunt interese politice. Nu vreau să cred că e legat de bani. El nici nu a trebuit să fie arestat, în temeiul probelor care au fost montate şi în «faimosul» film al lui Constantin Starîş. Doar faptul că e de origine română a servit drept temei pentru o astfel de decizie. Să nu uităm, însă, că R. Moldova a fost sancţionată dur de CEDO. Milioane de euro au fost pierdute, alte milioane vor mai fi achitate. Totul – din vina aurorităţilor R. Moldova. Cazurile persoanelor torturate după 7 aprilie sunt la rând acum.

— O expertiză independentă în cazul omorului lui Valeriu Boboc i-ar putea aduce pe banca acuzaţilor pe ucigaşii acestuia?

— Cred că ar deveni cunoscuţi cei care l-au torturat, omorându-l. Au existat martori, el a şi fost transportat la Salvare, de anumite persoane. Contează dorinţa de a investiga până la capăt. Dacă, însă, au fost date indicaţii de sus ca protestatarii să fie torturaţi, lucrurile vor fi lăsate pe linie moartă, fără ca adevărul să fie descoperit.

— De la 1990 încoace, cum a evoluat sistemul de drept din R. Moldova?

— Tot ce s-a reuşit în reforma judiciară şi de drept după anii ’90 a fost erodat şi distrus după anul 2000. Când mă întreabă cineva despre situaţia din justiţia R. Moldova, le spun clar că sunt probleme foarte serioase la noi. Nici mai mult, nici mai puţin, chiar în hotărârile judiciare se vede clar unde şi cum a intervenit cineva. În special în ultimul timp, sunt adoptate foarte multe hotărâri ilegale. Viitorul va demonstra fiecare act de corupţie judiciară în parte.

— Care corupţie – cea cu bani sau cea politică – dăunează mai mult justiţiei din R. Moldova?

— Nu cred că există mari diferenţe. Astăzi poţi număra pe degete judecătorii sau procurorii care respectă legea şi nu ajung pradă a unor acţiuni de corupţie. Cei mai mulţi, însă, s-au adaptat la această situaţie anormală.

— Este adevărat că mai mulţi avocaţi au refuzat să asiste victimele protestelor din 7 aprilie pe motiv că acestea nu au avut destui bani pentru onorarii?

— Este regretabil că unii colegi nu au vrut să apere victimele torturii din motive financiare. Într-un stat democratic, astfel de situaţii nu se întâmplă. Acolo avocaţii din oficiu ar acorda calificat asistenţa juridică necesară. La noi, însă, am auzit că unii avocaţi din oficiu cereau bani de la victime, ca să le «aranjeze» eliberarea. Mi-i trist, dar mi-i şi ruşine. Au procedat astfel în cazul unor copii cu o poziţie civică mult mai activă decât a multora dintre noi. Ei nu sunt vandali, iar adevăraţii distrugători nu au fost supuşi torturii. Se vorbeşte că aceştia au fost special aduşi din trupe speciale, de pe la Tiraspol, din cadrul serviciilor secrete ruseşti, pentru a participa la acel dezastru şi a crea condiţii pentru reconstrucţia celor două sedii.

— Colegiul Avocaţilor discută sau nu despre abuzurile reprezentanţilor apărării?

— După 7 aprilie am şi făcut o declaraţie publică, în care am luat atitudine faţă de ilegalităţile comise de autorităţile statului, de organele de drept. Unde s-a mai văzut ca judecătorii să umble prin comisariatele de poliţie şi să elibereze mandate de arest? Aceasta este justiţie? Mai degrabă o injustiţie crasă.

— Se fac presiuni asupra avocaţilor care reprezintă victimele protestelor?

— Direct, asupra mea, nu, deocamdată, deşi am auzit despre alţi colegi de-ai mei şi, în special, despre victime, care sunt intimidate să se dezică de declaraţiile făcute anterior.

— Cum calificaţi furturile obiectelor personale ale tinerilor reţinuţi la sectoarele de poliţie?

— La fel ca şi aplicarea torturii. E un element de crimă, comis de oamenii legii.

— În anii 1970—80, se întâmplau astfel de cazuri?

— Erau timpuri grele. Avocaţi cu experienţă povesteau cazuri aproape bizare. Judecătorii erau înfricoşaţi de KGB şi nu îşi permiteau acte de corupţie.

— Aţi fost în SUA, în cadrul unor programe de schimb de experienţă. A fost mai greu sau mai uşor când aţi revenit?

— Mi-a ajutat mult acea experienţă. Am cunoscut bine un sistem de drept dintr-o lume liberă, democratică. Am cunoscut nişte standarde care, fiind introduse la noi, ar facilita funcţionarea legii. Acolo nu veţi auzi despre cazuri de corupţie a procurorilor sau a judecătorilor. Mai avem mult de invăţat de la lumea civilizată.

— Care an a fost cel mai liber în istoria recentă a R. Moldova?

— Cred că până în 1996. După 1996 lucrurile au degradat. Avântul anilor ’90 s-a stins şi tot mai puţini doreau să menţină evoluţiile în justiţie, în organele de drept.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, ZdG