Principală  —  Interviuri   —   Interviu: „ANI are nevoie de…

Interviu: „ANI are nevoie de un corp de inspectori de integritate foarte bine pregătiți și foarte ambițioși”

Interviu cu Silviu Ioan Popa, secretarul general al Agenţiei Naţionale de Integritate din România

— Recent, aţi fost la Chişinău, unde v-aţi întâlnit inclusiv cu reprezentanţii instituţiei similare din R. Moldova. Ce aţi discutat şi ce proiecte de colaborare aveţi?

— Într-adevăr, ANI din România are o strânsă legătură de cooperare cu actuala ANI (fosta CNI, n.r.) din R. Moldova. Parteneriatul nostru a început prin 2013 şi de atunci am avut o serie de acţiuni comune de transfer de bune practici de la instituţia noastră spre cea din R. Moldova. Noi, împreună cu Institutul de Politici Publice de la Bucureşti, am dezvoltat un proiect de asistenţă tehnică pentru noua Autoritate Naţională de Integritate de la Chişinău, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din România. Titlul proiectului este foarte simplu: „Creşterea capacităţii ANI din Moldova de a identifica, preveni şi combate conflictele de interese”. O primă etapă a proiectului a fost vizita la Chişinău, la sediul ANI, pentru a lua cunoştinţă de noile prevederi legislative, dar şi pentru a identifica nevoile concrete, pe care experţi din România, atât de la nivelul instituţiei noastre, cât şi de la nivelul ONG-urilor, le vor concretiza în acţiuni de asistenţă tehnică.

— Din 2012, de când a fost creată Comisia Naţională de Integritate de la Chişinău, instituţia nu a funcţionat aşa cum ar fi trebuit. Cunoaşteţi cum a fost legea veche, că este acum una nouă. De ce credeţi că nu a mers?

— Cadrul legislativ care a fost până acum şi care reglementa activitatea fostei CNI era ineficient şi nu crea condiţíi necesare ca această instituţie şi întreg sistemul de asigurare a integrităţii să funcţioneze. Vă dau câteva exemple. Exista o fragmentare instituţională, CNI fiind un simplu agent constatator, urmând ca aplicarea sancţiunilor să depindă de alte instituţii. De asemenea, existau termene de prescripţie foarte scurte, care făceau irelevantă orice investigaţie. Nu era un mecanism civil de confiscare a averii, iar perioada în care se putea efectua controlul era una limitată. Nu în ultimul rând, nici instituţia nu era o entitate a statului care să se bucure de autonomie. Nu aveau independenţă operaţională, cum există la ANI în România, toate deciziile fiind luate prin vot, neexistând astfel o motivare clară a deciziilor care erau luate. Nu exista răspundere. Toate aceste probleme au fost constatate şi la Chişinău şi, prin urmare, a fost implementat un nou pachet legislativ.

— Cum vi se par noile prevederi?

— La o primă vedere, vă pot spune că e un pachet legislativ foarte ambiţios. Sunt foarte multe prevederi noi introduse în legislaţie. Ceea ce mă bucură e faptul că modelul, atât legislativ cât şi instituţional, al ANI din România a fost preluat într-o proporţie foarte mare la Chişinău. E bine, pentru că noi aici avem deja patentat un mecanism eficient de asigurare a integrităţii în exercitarea funcţiilor publice. Marea provocare constă în faptul că sunt introduse unele prevederi legislative noi care ar putea da anumite bătăi de cap autorităţilor de la Chişinău.

— Care anume sunt aceste prevederi?

— Sunt unele la care noi nu ne putem uita decât cu invidie. De exemplu, a fost introdusă completarea expresă a declaraţiilor de avere în mod electronic, fiind un pas pozitiv în evoluţia acestui sistem. Şi în România avem declaraţii în formă electronică, însă nu este o astfel de prevedere expresă în legislaţia noastră. E un punct pozitiv. Rămâne de văzut cum se va aplica în practică, pentru că, din câte am înţeles, e nevoie şi de un efort financiar din partea executivului moldovean. Iarăşi, au fost introduse prevederi ambiţioase în ceea ce priveşte conflictele de interese. Rămâne de văzut cum vor fi aplicate în mod concret. Am observat că s-a introdus şi instituţia concubinajului în aceste legi. Va fi interesant de văzut cum se va aplica asta.

— De cine depinde ca aceste prevederi să fie aplicate?

— În primul rând, ar trebui spus că e necesar ca ANI să-şi consolideze foarte bine capacitatea instituţională, înainte de a analiza averi. Această instituţie are nevoie de un corp de inspectori de integritate foarte bine pregătiţi şi foarte ambiţioşi. Şi este nevoie de reguli clare în interiorul instituţiei. Vă dau un exemplu. Primul lucru pe care ANI din România l-a făcut de la înfiinţarea sa a fost crearea unor proceduri standardizate de lucru care au ca origine textul legislativ. Aceste proceduri pot crea o predictibilitate şi pot elimina foarte multe din erorile procedurale care pot apărea pe parcursul unei evaluări. De asemenea, publicul şi persoanele care depun declaraţii de avere pot şti oricând care este procedura administrativă de verificare. Ulterior, următorul pas pe care ANI trebuie să-l facă este constituirea parteneriatelor instituţionale. Pentru că, aşa cum ANI din România nu este doar o entitate izolată, ci parte dintr-un ansamblu mare de instituţii, la fel şi ANI din R. Moldova trebuie să creeze parteneriate instituţionale, să discute problemele de drept şi să clarifice anumite noţiuni din acest pachet legislativ, dar şi să facă inclusiv reuniuni de lucru între magistraţi, procurori şi inspectorii de integritate. Pentru că, toate aceste sesizări vor fi finalizate de ANI şi ulterior tratate de celelalte instituţii.

— Acum sunt desemnaţi membrii în Consiliul Naţional de Integritate şi urmează să fie selectaţi şi inspectorii. De ce trebuie să ţinem cont atunci când se fac aceste numiri?

— Noul pachet legislativ aduce un lucru bun, în sensul separării ANI-ului de acel colegiu de supraveghere, instituind un colegiu din 7 reprezentanţi care să funcţioneze ca o entitate de supraveghere asupra activităţii ANI. Cheia este, în primul rând, la alegerea managementului. Acolo trebuie să fie persoane foarte bine pregătite, foarte buni manageri şi, nu în ultimul rând, persoane curajoase. Inspectorii de integritate trebuie să aibă studii şi pregătirea necesară pentru a desfăşura aceste activităţi şi să nu se lase intimidaţi. Nu în ultimul rând, foarte important de precizat, ei trebuie să aibă o atitudine proactivă. Să dea curs sesizărilor ce vin pe adresa instituţiei, să colaboreze cu mass-media, cu societatea civilă, pentru că acestea acţionează ca nişte veritabili watch dogs (câini de pază, n.r.), care pot aduce foarte multe cazuri de încălcări ale legii în atenţia lor.

584-silviu-ioan-popa2— În România cum au fost selectaţi inspectorii de integritate?

— Aici ei sunt selectaţi în urma unui examen scris, după care trec şi proba unui interviu. O persoană poate fi numită în funcţia de inspector dacă are fie studii economice, fie studii juridice.

— ANI din România se autosesizează din presă?

— Da. Avem o relaţie foarte bună cu mass-media şi cu organizaţiile societăţii civile. În România sunt jurnalişti foarte buni pe ceea ce se numeşte investigaţie, iar materialele lor au stat de multe ori la baza investigaţiilor pe care le deschidem noi. Ba mai mult. Organizaţiile societăţii civile, cu sedii nu doar în Bucureşti, ci şi în teritoriu, au realizat adevărate culegeri de informaţii despre persoane care fie nu şi-au depus declaraţiile de avere, fie au încălcat prevederile legislative referitoare la conflictul de interese şi le-au trimis pe adresa ANI.

— Nu ştiu dacă aţi auzit, dar la Chişinău, ministrul Justiţiei a spus că ANI nu se va autosesiza din materiale jurnalistice pentru că presa nu mai este o sursă de informaţie veridică. Ce părere aveţi despre o asemenea declaraţie?

— Cred că o astfel de instituţie care luptă cu corupţia prin mijloace administrative, şi care este în prima linie în materie de prevenţie, trebuie să aibă în primul rând o atitudine proactivă. Nimeni nu ar trebui să ia de bun tot ce se declară sau ce apare în presă. Toate trebuie verificate. Fiecare sesizare, fie că vine din partea unui politician, fie din partea unei instituţii media, a ONG-urilor, dacă are elemente care pot indica prezenţa unui posibil conflict de interese sau o completare neadecvată a declaraţiei, inspectorii ANI vor trebui să-i dea curs. Noi, în România, primim foarte multe sesizări, instrumentăm mii de dosare pe an. Clar că nu toate se confirmă, însă avem un istoric constant de cazuri care au avut succes.

— Dar dvs. vă puteţi şi autosesiza, nu e nevoie ca cineva să vă sesizeze?!

— Sigur că da. Avem această posibilitate şi o facem destul de des.

— Cât de important e să faci lucrul acesta?

— Este important, pentru că nu mizăm pe faptul că deţinem adevărul absolut şi numai noi putem găsi astfel de informaţii. Sunt jurnalişti de investigaţie foarte buni, care documentează cazuri pe o durată însemnată de timp, şi atunci toate acele informaţii sunt o bază solidă pentru ca noi să demarăm un proces de evaluare.

— Cum este verificată o declaraţie de avere în România, pas cu pas?

— Legea e destul de clară în acest sens. În momentul în care se primeşte o sesizare, ea este transformată într-un dosar, i se alocă un număr şi, printr-un sistem electronic, i se atribuie unui inspector de integritate, care trece la verificarea aspectelor semnalate. Se consultă declaraţia de avere şi interese, după care se solicită date de la toate instituţiile relevante. Un punct important este notificarea persoanei despre verificare. Acea persoană vine la sediul instituţiei pentru a-şi exprima punctul de vedere. Apoi, se realizează o analiză şi, în urma ei, se trage o concluzie, fie au fost, fie nu au fost încălcări. Dacă nu au fost, cazul se clasează, dacă au fost, fiecare caz are parcursul său.

— Să presupunem că inspectorul depistează încălcări. Ce se întâmplă mai departe? Actul său poate fi anulat de preşedinte, de exemplu?

— Nu, un inspector de integritate are autonomie deplină pe dosarul său. El finalizează dosarul şi îl trimite mai departe. Dacă este vorba de un fals în declaraţii, de exemplu, o posibilă faptă penală, el îl trimite direct procurorului. Dacă finalizează un caz de incompatibilitate sau conflict de interese administrativ, inspectorul comunică acel act persoanei evaluate şi o înştiinţează că are la dispoziţie 15 zile să formuleze plângeri împotriva acelui act în instanţă. El nu poate fi influenţat. Preşedintele nu se implică. Managementul nu are atribuţii operative. Totodată, un inspector, dacă e necesară confiscarea averii, trimite dosarul spre Comisia de Cercetare a Averilor, care funcţionează pe lângă Curtea de Apel, urmând ca magistraţii de acolo să instrumenteze cauza, şi dacă ajung la aceeaşi concluzie ca şi inspectorii, trimit dosarul mai departe, în instanţă, în vederea confiscării. Inspectorul poate aplica sancţiuni pentru nedepunerea declaraţiilor de avere sau pentru depunerea tardivă. După ce un act rămâne definitiv, fie prin necontestare, fie printr-o decizie a instanţei de judecată, inspectorul comunică acel act alături de decizia instanţei şefului instituţiei în care persoana evaluată îşi desfăşoară activitatea. Şeful are şase luni pentru a-i aplica o pedeapsă. Pe acest mecanism, au fost sancţionaţi disciplinar mulţi demnitari, de la reduceri salariale până la demiterea din funcţie.

— Dvs. verificaţi declaraţiile de avere sau şi averea funcţionarilor?

— Noi nu verificăm declaraţii. Ne raportăm la elementele invocate în sesizare. Putem verifica averea obţinută pe perioada mandatului şi trei ani după expirarea lui. Evident că ne uităm în toate declaraţiile de avere ale lui, pentru că este nevoie să compari. Ne raportăm la tot patrimoniul acumulat în acea perioadă, precum şi la declaraţiile de avere din acea perioadă.

— Şi ce întreprindeţi dacă depistaţi că un funcţionar şi-a cumpărat o casă de 1 milion de euro, în timp ce a avut venituri de doar 500 de mii?

— Se analizează declaraţiile de avere, solicităm informaţii şi dacă găsim o diferenţă semnificativă nejustificată, care e de aproximativ 10 mii de euro, invităm persoana să-şi spună punctul de vedere. Dacă şi după exprimarea punctului de vedere inspectorul consideră că există o diferenţă care nu poate fi justificată, sesizarea merge la Comisia de Cercetare a Averilor. Da, atunci când investigăm, analizăm şi coşul zilnic de consum. La Comisie au loc audieri, inclusiv de martori. Şi se ia o decizie.

— Cum se evaluează un bun? La Chişinău e o problemă, pentru că, de obicei, valoarea cadastrală a bunurilor, care este luată în calcul, e de câteva ori mai mică decât cea de piaţă.

— Aici avem o prevedere legislativă foarte interesantă. ANI poate dispune efectuarea unei expertize judiciare în ceea ce înseamnă evaluarea unui bun. Se contractează experţi care fac acea expertiză.

— Averile din străinătate cum le verificaţi?

— E un subiect interesant. Deseori, la nivel internaţional se pune această problemă. Agenţia a reuşit o premieră în anii trecuţi, identificând anumite conturi din străinătate aflate pe numele unor persoane cu funcţii înalte. Obţinem informaţiile direct, solicitându-le de la instituţiile din acea ţară, fie prin intermediul instituţiilor statului român, care au încheiate protocoale bilaterale. Nu este o muncă foarte uşoară. Acesta este un aspect, dar avem multă treabă aici, în România, pentru că avem mulţi funcţionari care încalcă legea aici.

— Dar cu averea de pe numele rudelor (soacre, părinţi, bunei), ce faceţi?

— În acest sens, ANI nu are competenţe. Ea poate verifica doar averea persoanei respective şi a soţiei şi copiilor. Dar, sesizăm Fisc-ul, de exemplu, atunci când descoperim că ruda unui funcţionar are o avere care ni se pare dubioasă.

— Cum a făcut faţă instituţia influenţei politice?

— ANI are în competenţă verificarea tuturor celor cu funcţii politice. Până în prezent, Agenţia a finalizat aproximativ 150 de dosare privind incidentele de integritate în care au fost implicaţi membrii Parlamentului, mulţi primari. Nu am avut atacuri directe ale politicienilor, deşi de-a lungul istoriei noastre au existat presiuni politice, mai mult sau mai puţin evidente, dar noi ne-am păstrat independenţa. Vă pot spune că politicienii trebuie să înţeleagă, atât cei din România, cât şi cei din R. Moldova, că această instituţie are în primul rând un rol de prevenire şi educare, şi ei trebuie să le privească ca pe ceva pozitiv, care pot igieniza clasa politică.

— Dar politicienii corupţi, cu averi nejustificate, de ce au nevoie de o asemenea instituţie?

— Lupta anticorupţie, în toate ţările din lume, este nepopulară. Pe de altă parte, ei trebuie să fie conştienţi că o astfel de instituţie şi un astfel de ansamblu instituţional poate duce la întărirea statului de drept şi, nu în ultimul rând, la încrederea cetăţenilor în acel stat, respectiv în politicieni.

— De ce e nevoie, în orice stat, de o instituţie ca ANI?

— Fenomenele de corupţie de-a lungul ultimilor ani au cunoscut o amploare mare. Ele au devenit foarte complexe. Astfel, s-a ajuns la concluzia că simpla luptă a procurorului cu aceste fenomene nu e de ajuns şi că trebuie create mecanisme complexe de prevenţie, conştientizare şi de educare a funcţionarilor publici, prin care să le spui că şi faptul că îţi angajezi o rudă în cadrul instituţiei în care activezi este o încălcare… În România, în 2007, exista o nevoie internă de a crea această instituţie. Corupţia atingea cote înalte. Existau multe cazuri de funcţionari fără salarii mari, dar cu avere consistentă. Dar, a fost şi o nevoie şi o condiţie a aderării României la Uniunea Europeană şi NATO.

— Ce se poate lăuda instituţia dvs. în cei 9 ani de activitate?

— Agenţia a instrumentat un istoric semnificativ de cazuri. Vă pot spune că din 2008, de când noi am devenit operaţionali, şi până în prezent, am instrumentat undeva până la 15 mii de cazuri. O mare parte din aceste cazuri s-au finalizat şi cu incidente de integritate. Am descoperit aproximativ 2000 de cazuri de incompatibilităţi, vreo 500 de conflicte de interese, peste 100 de averi nejustificate, avem foarte multe sesizări trimise la Parchet pe cazuri de conflicte de interese, câteva mii de sancţiuni contravenţionale pentru depunerea tardivă sau nedepunerea declaraţiilor de avere. Nu a fost însă de ajuns doar constatarea acestor fapte. Noi am urmărit aceste cazuri în instanţă şi ne-am asigurat că ele vor avea finalitate. Referitor la bani, până în prezent au fost confiscaţi aproximativ 3 milioane de euro şi aceşti bani chiar au intrat în bugetul de stat.

P.S. În ediţia viitoare a ZdG veţi putea citi un reportaj de la Agenţia Naţională de Integritate din România, cu diverse opinii ale oamenilor din domeniu despre integritatea funcţionarilor români şi realităţile din R. Moldova.

Pentru conformitate, Victor MOŞNEAG