Andrei Mandea, 10 ani, prima victimă a războiului de la Nistru

Interviu cu Zinaida Mandea, bunica lui Andrei, împuşcat de gardişti în cap, la 18 aprilie 1992

 

— Doamnă Zinaida, ce vă mai amintiţi astăzi despre războiul din 1992?

— Războiul a distrus viaţa mea şi a copiilor mei. Andrieş, nepotul meu, primul meu nepoţel, avea 10 ani atunci. Nora mea era studentă, învăţa la Tiraspol, şi el creştea la mine. Era sufletul meu, nădejdea mea, viaţa mea. Puteţi să vă închipuiţi. Atunci abia începea războiul… Împuşcau de peste Nistru, fără treabă. Încercau să blocheze drumul… Parcă făceau repetiţie. Altă fiică a mea lucra la Tighina, într-un magazin. Când au început să împuşte peste Nistru, nu ştiam nimic despre ea: nici dacă-i vie, nici dacă-i moartă.

Anchetă

Este din satul Hagimus, r. Căuşeni. A participat la construcţia Combinatului de Textile de la Tighina, după care, ani la rând, a muncit în calitate de ţesătoare. Deşi spune că nu a avut copilărie, iar anii de după război şi foametea au lăsat-o orfană de tată şi singură, într-o familie cu 8 copii, anul 1992 i-a frânt viaţa. Nepotul său, de doar 10 ani, este prima victimă a conflictului militar de la Nistru, din 1992. A fost împuşcat de gardişti, pe când se juca împreună cu alţi copii pe străzile satului. Era 18 aprilie 1992. Moartea nepotului şi fricile trăite atunci au făcut-o să se refugieze din acea zonă de război, totodată, trezind în ea un talent despre care nu bănuia până atunci. În 1992, a compus primele versuri. Deşi, din cauza pierderii vederii, nu a reuşit să-şi scrie toate gândurile, memoria sa fenomenală, la 76 de ani, îi permite să le reproducă fără probleme, chiar dacă au trecut 19 ani de atunci.

— Nu vă telefonaţi?

— Nici vorbă de telefoane. Bombardamentele distrusese liniile telefonice. Ieşeam în drum… Era iunie 1992. Eu eram distrusă de durere, după moartea lui Andrieş. Lumea fugea în toate părţile, speriată. Duceau în mâini care şi ce apucaseră. Ţin minte, le ieşeam înainte şi îi întrebam pe cei care veneau dinspre Tighina: «Nu mi-aţi văzut fata?» Unii se opreau să mă asculte şi îmi spuneau: «Noi nu ştim care-i fiica matale». Atunci eu le spuneam: «Fata mea e frumoasă, înaltă, cu ochii mari, cu sprâncene arcuite…» Mă întrebau unde lucrează. Le spuneam că lucra la Magazinul nr. 10, la Tighina. Ei îmi spuneau că armata rusă a intrat în Tighina şi că, într-o singură noapte, au fost omorâţi vreo 200 de oameni, iar alţi 300 erau răniţi. Îmi spuneau că bombardamentele au distrus fabrici, case. Toţi încercau să fugă din acel măcel. Cineva mi-a povestit cum, la Tighina, morţii erau adunaţi în tractoare, ca să-i ducă la morgă. «Câte o bătrână încerca să le închidă ochii şi le punea pe faţă vreo basma sau vreun ziar, că era tare cald, era soare», îmi povesteau cei care veneau de acolo. Noaptea, aveam coşmaruri, vedeam tractoare din care atârna câte o mână sau vreun picior, ale fetei mele. Iar ea avea atunci 19 ani. Mai târziu mi-au venit în cap următoarele rânduri:
«Nistrule cu apă rece,
Eu cu luntrea te-aş trece
Şi te-aş trece-n lung şi-n lat,
Fetiţa să mi-o cat.
C-au venit cazaci-n sat
Şi fetiţa mi-au luat.
Cazacii o biciuiau
Şi cosiţa-i despleteau
Şi cu sabia au tăiat-o
Şi în Nistru au aruncat-o.
Măi cazace, câine-n lanţ,
De ce fata mi-ai luat?
Frumoasă ca o gherghină,
Crescută într-o grădină,
Mi-ai smuls-o din rădăcină.
Rădăcina ce era
Era inimioara mea.
Nistrule, pe malul tău
Eu mă rog la Dumnezeu
Să te facă un pârău
Să-mi bag mâna pân’ la coate
Să-mi scap fata de la moarte
Şi s-o scot pe jumătate –
Jumătate nu se poate,
Jumătate au tăiat-o
Şi pe mal au îngropat-o.
Măi cazace, câine rău,
Să te duci în satul tău,
Lanţu-n gât să-ţi fie masă
Şi sabia mireasă,
Să ştii cât te blestem eu
Să te bată Dumnezeu».

— Cât timp nu aţi ştiut nimic despre fiica dvs.?

— Trei săptămâni nu am ştiut nimic despre dânsa. Când am aflat că-i în viaţă, m-am refugiat la Chişinău, am primit certificat de refugiat.

— Ce privilegii vă oferă acest certificat?

— Nimic nu-mi oferă, pentru că l-am pierdut, iar altul, chiar dacă am bătut mai multe praguri, nu vor să-mi facă. Cred că au vreo indicaţie. Nu înţeleg cum poţi face un paşaport nou, dacă l-ai pierdut pe cel vechi, iar un certificat de refugiat nu poate fi restabilit.

— Dar cum l-aţi pierdut?

— Dacă nu vedeam, l-am pierdut… Şi acum mai pierd câte ceva, pentru că nu văd deloc de un ochi. La Primărie mai lucrează doamna Sofia, care mi-a dat prima dată adeverinţa. Am fost pe la ea, dar nu am înţeles de ce n-a vrut să mă ajute.

— Ce vă amintiţi din viaţa dvs. de refugiat?

— După ce m-am refugiat, am trăit pe strada Gheorghe Caşu, în cămin. Acolo, peste tot, erau guzgani. De la etajul 1 până sus, la etajul 9, mişunau de te lua groaza. Cu un baston în mâini, păzeam copiii, ca să nu-i muşte vreun guzgan, aşa de mulţi şi flămânzi erau. Între timp, am tot scris cereri, pe la Primărie, am tot cerut să am un ungher al meu, să am măcar puţină linişte la bătrâneţe, că viaţa mea a trecut numai în greutăţi. Tata a fost omorât la război. Eram 8 copii. Toţi au murit de foame. Doi au murit într-o singură zi. Şi eu căzusem în comă. Mi-au povestit, ai mei, că-mi aprinseseră lumânarea, crezând că nu mai am scăpare, dar am scăpat. Nu ştiu cum mi-am revenit, dar azi numai eu, din cei 8 copii, sunt în viaţă. Am avut o copilărie tare grea… Suferinţă, lipsuri, nevoi. Nici nu m-am jucat ca lumea. Uneori, acum, cu toată ruşinea, mă uit la păpuşi de parcă aş fi un copil.

— Când v-aţi refugiat la Chişinău, cu ce vă ocupaţi?

— Timp de 10 ani, nu am mai văzut nimic. Pierdusem aproape cu totul vederea, vârsând atâtea lacrimi. Puteţi să vă închipuiţi cum trăiam. Pe atunci nici pensia nu ne-o dădeau. Primeam nişte macaroane mucede, nişte galoşi, în loc de pensie. Mă duceam la piaţă şi cumpăram drojdie de 30 de bani pacheţelul. O vindeam cu 50 de bani. Făceam vreo 6 lei pe zi şi cu asta trăiam. Era tare greu. Îmi amintesc, odată, vindeam pe o stradă, când a venit cineva de la Staţia epidemiologică şi mi-a spus că acolo nu se poate să vând. M-am rugat să mă lase în pace, că nu fur, nu supăr pe nimeni. Nu m-a înţeles. Atunci, eu am luat drojdia şi m-am dus la Direcţia de Asistenţă Socială. M-am aşezat chiar pe prag, am scos drojdia şi încercam să o vând. Când m-au observat, veneau unul peste altul, funcţionarii, să mă alunge de acolo. Nu vroiam să plec. Aşa, luptându-mă cu cei care mă tot alungau, a venit un militar şi mi-a zis să stau acolo, chiar dacă nu voi vinde nimic. «Dacă nu-ţi dau pensia, stai fără grijă, până nu vei primi ce ţi se cuvine», mi-a zis el. L-am ascultat şi am rămas, dar mare lucru nu am putut vinde. Cred că funcţionarii de acolo nu prea aveau nevoie de drogdii, cred că nu coceau pâine acasă.

— Cum credeţi, din ce cauză oamenii din generaţia dvs. îi votează pe comunişti la alegeri?

— Ei socot că comuniştii le ajută bătrânilor, dar de fapt eu cred că oricine vine la putere trebuie să aibă grijă de bătrâni, de copii, de sărăcia noastră. Dacă eu nu voi mai reuşi să trăiesc altfel, măcar copiii mei să aibă altă viaţă.

— Credeţi că aţi putea, prin vreun efort, să scimbaţi ceva în această viaţă?

— Am cam pierdut speranţa. Atâta am compus. Am ticluit toată istoria vieţii mele… Eu nu văd ca să citesc, dar pot să vă spun. Vreţi să auziţi «Bocetul bunicăi»?
«Astă vară n-a fost vară,
Dar a fost un foc şi-o pară.
Lumea pe dealuri lucra,
Iar copiii se jucau.
Au intrat gardişti-n sat
Şi-au împuşcat un copilaş
Tinerel, un îngeraş.
Şi salvarea când venea
Pe Andrieş al meu ducea,
Mi-l ducea pe strada mea,
Inimioara mi-o rupea.
Din Salvare sora striga:
La o parte, copilaşi,
Andrieş e împuşcat.
Mama-n braţe îl strângea,
El cu sânge o stropea.
Mama-n braţe îl strângea
Şi cu lacrimi îl spăla
Şi din gură îi striga:
Andrieş, nu mă lăsa!
Inimioara se zbătea,
Guriţa i se usca,
Ochişorii se-nchideau,
Viaţa cu moartea se lupta.
Ochii tulburi a deschis
Şi-a spus «mamă» ne-mplinit.
Ochii tulburi a deschis
Şi-a spus «mamă», şi-a murit.
Ridicai ochii mai sus,
Văzui la uşă doliu pus.
Întrai în casă,
Văzui pe laiţă: nenorocitul
Andrieş parcă dormea, parcă dormea…
Două gloanţe-n cap avea.
— Andrieş al tatei,
Andrieş al mamei,
Cine te-a usis?
— Mamă, tată, m-a ucis
Andreeva cu-a ei gardişti.
Tu, Galină blestemată,
Să n-ai parte tu de viaţă,
Să se usuce mâna ta
Să nu mai poţi împuşca.
Şi de ai tu copilaşi,
Să nu fie împuşcaţi,
Să nu-ţi ardă inima
Cum ai ars-o tu pe-a mea.
La picioare creşte-o floare,
La cap arde-o lumânare.
Lumânarea se topeşte,
Andrieş îmi putrezeşte…»

— Dar cum era Andrei, câţi ani ar fi avut acum?

— Învăţa foarte bine, era un copil cuminte, ascultător. Ar fi avut acum 29 de ani… Ar fi fost ajutorul şi bucuria mea.

— Aveţi vreo amintire mai deosebită de la el?

— Nu am luat din sat caietele lui. Nici fotografii nu avea tare multe. Cine se gândea că l-am putea pierde? Nu pot să uit, însă, cum nora mea, la vreo trei zile după înmormântare, a găsit într-un buzunar de la o hăinuţă de-a lui Andrei un bileţel, scris pe ambele părţi. Hârtiuţa conţinea o felicitare pentru mămica sa, de 8 martie, care se apropia. El îi dorea: «Nicio picătură să nu rămână nesărutată de tăticu şi de noi doi (avea un frăţior de 2 ani)». Pe cealaltă parte a bileţelului era scris: «Mămică, de-o fi şi voi muri, să sădeşti la capul meu un pom şi de pe geana ta să cadă lacrima pe frunza pomului, dar de pe frunză, la mine în mormânt». El era viu când a scris aceste rânduri. Nu mai vreau să răscolesc amintirile, că durerea nu a trecut. Nu pot să-l uit nicio clipă. Primul nepot şi prima jertfă de război, un suflet nevinovat… De ce au ţintit în nişte copii? Nu pot să înţeleg. Am compus câteva rânduri şi primara din Hagimus mi-a promis că, atunci când fa fi înălţat un monument în sat, pe el va fi scris şi acest text: «Oameni buni, iubiţi moldoveni, dacă treceţi prin Căuşeni, nu uitaţi – cuşmele să vă luaţi şi la această cruce să vă închinaţi. Şi să puneţi două flori, chiar şi un braţ, şi să vă cadă lacrima pe obraz».

— Oamenii din  sat, colegii din Căuşeni cum îi cinstesc memoria?

— Îmi amintesc, atunci, venise în sat cineva de la Televiziune. Filmau înmormântarea lui Andrieş, dar au fost ameninţaţi să nu filmeze. Aşa şi le-au spus: «Dacă mai filmaţi, rămâneţi aici, pe loc». Mă gândesc că aş fi avut nişte amintiri triste, dacă vedeam acele filmări. Tot satul l-a petrecut. Erau aşa de mulţi, că unii, dintre colegi, se urcaseră în copaci, ca să-l vadă şi să-l petreacă pe Andrieş. Acum, la Căuşeni este înălţată o cruce, în memoria tuturor eroilor războiului, Andrei e înscris acolo, ca prima victimă de război. Pe cruce şi pe monument aşa au şi scris: «Andrei Mandea, prima victimă a războiului din 1992».

— Cum aţi descris în cuvinte acel război?

— «Anul ‘92,
La Tighina a fost război,
Un război adevărat.
Au plecat băieţi din sat,
Băieţi tineri, negătiţi
Şi la luptă-au fost porniţi.
Ei de mână s-au luat,
Lentă albă şi-au legat,
La Tighina au plecat,
La Tighina, la luptat.
— Unde voi, băieţi, plecaţi?
La Tighina e blocat.
— Mamă, tată, noi plecăm
Pe cazaci să-i alungăm.
La Nistru, la pod, dacă-au ajuns,
Tunuri grele i-au străpuns,
Părinţii când au aflat,
Un sat au ridicat
De la mic şi pân’ la mare.
S-a pornit în sat o jale
Şi frumos i-au îngropat
Pe băieţii împuşcaţi.
Nu mai plângeţi voi, părinţi,
Că aţi avut băieţi cuminţi,
La Tighina împuşcaţi.
Ţara ei ne-au apărat.
Pe morminte la băieţi,
Cresc de brad nişte puieţi,
Brazii cresc şi înverzesc,
Iar băieţii putrezesc».

— Aţi publicat undeva cele compuse de Dvs.?

— Nu, nu am publicat, că nici scrise nu le am pe toate. Doar în memorie le port, că nu puteam să scriu, după ce-mi pierdusem vederea… Tot ce am compus e compus de durere. Mă durea sufletul.
«La podul, la Dubăsari,
S-a-nceput luptele mari,
La Coşniţa şi Cocieri
Şi-au ajuns pân’ la Bender.
La Bender când au ajuns,
Grănicerii ei şi-au pus,
Grănicerii sunt cazaci,
Iar gardiştii – puşcăriaşi.
Toată noaptea chefuiesc,
Ziua oameni jefuiesc
Şi ne bat ei cu dubinca
Până pierdem cunoştinţa.
— Vino, mamă, la Tighina,
Căci cazacii mi-au rupt mâna,
Mânuşiţa şi-un picior
Şi-apoi m-au lăsat să mor
La Nistru, la podişor.
— Dragul mamei, aş veni,
De duşmani nu pot păşi,
Toate drumurile-au blocat
Şi nu pot să ies din sat.
— Vino, mamă, până-n zori,
Că atunci duşmanii dorm,
Picioruşul mi-i lega,
De mânuţă mă-i lua
Până la casa mea.
Patru doctori mi-i chema,
Doi la cap, doi la picioare,
Lângă ei o surioară.
Şi frumos mă-i îngropa,
Inima ţi-i potolea.
Să nu vii tu la mormânt,
Să nu te aud oftând,
Dar să vii la sărbători
Cu un bucheţel de flori,
Să-mi aprinzi o candeluţă,
Că mi-ai fost bună măicuţă…»

— Cum e o zi din viaţa dvs. astăzi?

— Ca la toţi bătrânii. Cine trăieşte uşor azi în Moldova? Dacă nu te descurci din pensie, ai două căi: mori sau cauţi să ieşi din încurcătură. Eu umplu borş, vin la piaţă, îl vând şi îmi cumpăr o pâine sau nişte cartoafe.

— Dar ce pensie aveţi?

— 754 de lei, acum mi-au adăugat 54 de lei, că primeam numai 700… Am ieşit, acum câteva zile, din spital. Doctorii mi-au dat 11 denumiri de medicamente, ca să continui tratamentul. Mi-am luat numai unul, de tensiune, deşi mă doare şi inima, şi picioarele, că tare greu merg. Un singur medicament m-a costat vreo 350 de lei… Dacă aş fi luat şi alte leacuri, aş fi ajuns la 600 de lei. Nu pot trăi dintr-o sută şi nu le-am cumpărat. Copiii mă mai ajută, altfel…

— Mâncaţi în fiecare dimineaţă?

— Încerc, ca să pot bea leacuri. Nu le pot lua pe nemâncate…

— Cum poate fi schimbată condiţia generaţiei din care faceţi parte?

— Aşteptăm să avem pensii mai bune, să ne ajungă de viaţă. Şi tinerii ar trebui să aibă salarii omeneşti Aşteptăm să avem alte preţuri la servicii, măcar cei cu venituri mici să aibă cheltuieli mai puţine. Mă gândesc şi la cei care au în familie persoane în suferinţă, să aibă vreun ajutor mai mare de la stat… Chiar acum vin de la fiica mea, care are un băiat invalid. De 8 ani stă nemişcat, dar vorbeşte. De câte ori plec de la ea, el mă roagă să găsesc vreun doctor. Nu se mişcă, dar are speranţă. Nu ştiu ce ajutor de invaliditate primeşte, dar ştiu că nu le ajunge nici de pampers. Cum spuneam, nu ştiu ce mai pot aştepta de la viaţa mea, pentru mine, dar ştiu că copiii, nepoţii noştri trebuie să trăiască omeneşte.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta Grosu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. AVRAAM

    ZdG,pardon,primele victime de la razboiul de pe Nistru,razboiul pentru suveranitate,independenta,limba romana si latinita,au fost eroii din BSPDS “Fulger”-…Si in acest 13 decembrie — ziua in care au decedat fostii politisti Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnaut, Valentin Mereniuc si Gheorghe Casu…Vezi arhiva ZdG din Nr. 21 (16 decembrie 2004) http://www.zdg.md/21/actiunea/

  2. FELICIA

    SA NE RUGAM PENTRU MARTIRII NEAMULUI NOSTRU UCISI DE CALAII ROSI COMUNISTI VENETICI ! HOTARUL SA FIE PUS LA NISTRU IN ROMANIA NOASTRA MARE !

    AVEM NEVOIE DE MAI MULT CURAJ SI FORTA CA SA BIRUIM OCUPANTII DE LA NOI SI SAI FACEM SA PLECE LA EI ACASA IN SIBERIA MARE. ASA CUM A FACUT SI CROATIA IN 1992, CAND INTR-O NOAPTE SARBII RAZBOINICI AU FOST TRIMISI LA EI ACASA IN SERBIA.

    VOI APRINDE O LUMANARE PENTRU ACEST BAIETEL MARTIR SI EROU NATIONAL – ANDRIES MANDEA !

  3. mihaita

    zdg, “baba asta” din comentariul pe care l-ati sters nu e o expresie peiorativa. Dinpotriva. Cititi cu mai mare atentie comentariile inainte de a hotara. Oricum, va inteleg punctul de vedere. Oarecum.

  4. MONTREAL

    TRUBADUR scria zilele trecute:
    BRAVO GEORGIA! BRAVO SAAKASHVILI!
    Politia a arestat o grupare terorista dirijata de Moscova pentru a destabiliza situatia din Georgia si pentru a da o lovitura de stat.
    Pe teritoriul Georgiei deja activau circa 20 de teroristi pro-rusi si se planifica ca in timpul demonstratiilor sa mai vina circa 200 de teroristi din trupele speciale – Spetnaz.
    ….
    Грузинская контрразведка обезвредила диверсионно-террористическую группу
    Время публикации: Сегодня в 13:16
    Департамент контрразведки МВД Грузии задержал организованную вооруженную группу, которая пыталась дестабилизировать ситуацию в Грузии.
    Всего задержано 8 человек, еще нескольких ищут, сказал сегодня на брифинге детектив Гиорги Бухрашвили.
    «Несколько человек из этой группировки были связаны с «Грузинской партией» и ее руководителем Ираклием Окруашвили и готовили насильственные акты в Грузии в конце мая этого года», — сказал он.
    МВД Грузии представило признательные показания одного из задержанных Гиоргия Сабашвили. Он признался в том, что его наняли как водителя и он должен был обеспечить переброску ряда российских спецназовцев в Грузию.

    Сабашвили признался, что в Грузии в группу входили несколько бывших сотрудников полиции и финансовой полиции, а также бывшие сотрудники охраны.
    «Члены группы провели встречу во Владикавказе (Буро – КЦ) с Ираклием Окруашвили, который планировал вместе с 200 спецназовцами из России войти на территорию Грузии и вместе с 20 примкнувшими здесь к ним боевиками напасть на полицейских и грузинских спецназовцев в Гори», — сказал он.
    МВД также распространило показания задержанных Гиорги Сааташвили, Давид Шиукашвили и Хвичи Мачарашвили, которые также признались в подготовке вооруженного нападения. Также распространены аудиозаписи телефонных разговоров, подтверждающих намерения задержанных.
    Задержанные обвиняются по статье 223 Уголовного кодекса Грузии — создание незаконных вооруженных формирований.
    Вчера сделал заявление председатель «Грузинской партии» Созар Субари, сказав, что несколько членов партии задержаны по обвинению в приобретении оружия. Он обвинил власти в давлении на оппозиционную партию.
    Напомним, что в четверг американский конгрессмен Дэвид Дрейер выразил открытую поддержку Тбилиси.
    Говоря об агрессивной политике России в отношении Грузии в 2008 году, он отметил, что Москва нарушает соглашение о прекращении огня и выводе войск.
    По его словам, российские власти открыто пренебрегают территориальной целостностью Грузии.
    Кроме того, Дрейер затронул вопрос о терактах на территории Грузии.
    Он призвал Россию к конструктивному диалогу и прекращению агрессивной политики.

  5. costel

    traiasca romania mare si neamul romanilor unit de la nistru pin la tisa ,unire unire unire frati romanii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *